Sunteți pe pagina 1din 8

Ghidul aplicantului

Platforma de mediu pentru București

Platforma de mediu pentru București, inițiată de Fundația Comunitară București împreună cu


ING Bank România, urmărește dezvoltarea participativă a unei viziuni de mediu pentru
București și Ilfov. Ne-am propus să aducem laolaltă organizații non-profit, grupuri de inițiativă civică,
autorități publice și companii pentru a crea impactul colectiv necesar pentru a transforma Capitala într-
un oraș în care locuitorii duc o viață sănătoasă și se simt bine, iar companiile prosperă fără să fie
expuse unor riscuri legate de mediu.
De ce e nevoie de impact colectiv? Starea mediului din București a ajuns la nivelul de urgență maximă,
aceasta este concluzia cheie care reiese din Raportul de Cercetare privind Starea Mediului în
București, realizat de profesorul Cristian Iojă la cererea FCB. Nicio organizație, companie sau
instituție, oricât ar fi de puternică sau inovatoare, nu poate spera să obțină un impact semnificativ de
una singură.
Ne propunem să creștem o platformă incluzivă, în care cei responsabili – politicieni, administrație,
activiști și specialiști din societatea civilă, din mediul academic și din companii, firme, cetățeni –
acționează coordonat pentru a rezolva problemele complexe de mediu care intoxică Bucureștiul.
Căutăm proiecte interesate să fie parte dintr-un proces colaborativ în cadrul Platformei de mediu,
inițiative care construiesc un dialog cu instituțiile publice pentru a acționa acolo unde este nevoie
strategic conform datelor din Raportul de Cercetare. Ne interesează ca proiectele finanțate în cadru l
platformei să fie scalate de administrația publică, să nu se rezume doar la o intervenție locală.

Prezentul ghid este destinat rundei de finanțare iulie 2022.

Prezenta rundă de finanțare are o valoare totală de 500.000 lei și își propune să finanțeze între trei și
cinci proiecte: un proiect de maximum 250.000 de lei din Aria I - Zone naturale urbane, și între două
și patru proiecte din Aria II -Spații verzi pentru comunități de cartier, în valoare totală de 250.000 de
lei.

Proiectele selectate pot fi susținute cu bugete suplimentare pentru o perioadă de trei ani. Ele vor fi
evaluate integral la finalul fiecărui an de implementare, iar în baza rezultatelor obținute și a capacității
Platformei de mediu pentru București de a atrage fonduri, se va negocia și semna următoarea etapă
de finanțare.

În urma mapării problemelor și soluțiilor de mediu din București și Ilfov, care pot fi adresate de
societatea civilă, și a unui proces de consultare și prioritizare cu principalii actori din domeniu, am
decis următoarele ariile de interes pentru prezentul apel de proiecte:

-1-
OFFICE@FUNDATIACOMUNITARABUCURESTI.RO | WWW.PLATFORMADEMEDIU.RO
1. Zone naturale urbane:
Intervenții strategice pentru a conserva biodiversitatea și pentru a crește gradul de
protecție al zonelor mari cu natură urbană, neamenajate încă ca spațiu verde public
(București/ Ilfov). Finanțăm un proiect în valoare de maximum 250,000 lei, care adresează
cumulativ, în timpul implementării, condițiile de mai jos:
● facilitarea infrastructurii de vizitare în zone mari cu natură urbană, neamenajate încă ca
spațiu verde public, din București sau Ilfov (amenajarea de trasee sportive sau de
biodiversitate, amenajarea unor puncte de vizitare pentru a aduce oamenii aproape de
natură, într-un mod controlat);
● cercetare și advocacy pentru a obține un grad de protecție superior al zonelor naturale
urbane (ex. nou parc sau nou parc natural urban), amenințate constant de dezvoltarea
imobiliară;
● construirea unor comunități cu care se identifică, veghează și luptă pentru protejare
biodiversității urbane.

2. Spații verzi pentru comunități de cartier:


Intervenții de amenajare sau reamenajare a spațiilor verzi existente din cartierele
bucureștene. Finanțăm între două și patru proiecte, în valoare totală de 250,000 lei, care
adresează în timpul implementării cel puțin două dintre condițiile de mai jos:
● Amenajare de grădini urbane - comunitare care sunt luate în grijă de o comunitate locală -
propun un plan de îngrijire și după perioada finanțării;
● Permacultură și recuperarea ecologică a solurilor degradate folosind compostarea de
proximitate;
● Accesibilizarea spațiilor verzi existente aflate în proprietatea statului;
● Advocacy către autoritățile locale pentru crearea/menținerea și creșterea de spații verzi de
calitate (grădini urbane);
● Advocacy pentru scalarea proiectului la nivel de comunitate de sector/ de oraș;
● Dezvoltarea de soluții reziliente de înverzire a spațiului construit (acoperișuri verzi, pereți
verzi, impermeabilizarea spațiilor betonate etc) întreținute de comunitatea locatarilor +
campanii de informare despre beneficiile lor la nivelul comunității locale;

Exemple de proiecte care NU sunt de interes pentru program (lista de mai jos este doar
orientativă, nu este exhaustivă):
● Amenajări punctuale, care nu prevăd un plan de sustenabilitate și continuare a activităților
pe termen mediu;
● Doar acțiuni de igienizare/ ecologizare a unor zone verzi;
● Doar activități de informare cu privire la efectele poluării și metodele combaterii acesteia;
● Campanii de Advocacy, neînsoțite de un proiect de amenajare/ întreținere a unui spațiu
verde;
● Doar amenajări de spații verzi, fără acțiuni de advocacy pentru scalarea proiectului la nivel
de comunitate locală;

Exemple de proiecte ce pot fi finanțate (lista de mai jos este doar orientativă, nu este exhaustivă):
● Dezvoltarea comunității locale în jurul unui spațiu verde pe care îl ia în stăpânire pe termen
lung și campanii de advocacy pentru crearea/menținerea și creșterea de spații verzi de calitate;
● Amenajarea/creșterea calității și întreținerea spațiului verde din jurul blocurilor alături de
locuitorii din zonă și campanie de advocacy către autoritățile locale;
● Scalarea unor proiecte existente în cele 2 arii de interes la nivelul mai multor zone din

-2-
OFFICE@FUNDATIACOMUNITARABUCURESTI.RO | WWW.PLATFORMADEMEDIU.RO
București și Ilfov.
● Amenajarea traseelor de biodiversitate și advocacy pentru creșterea gradului de protecție
pentru un spațiu natural urban (transformarea unui spațiu verde în parc, transformarea unei
zone naturale urbane în parc natural etc);

Care este valoarea finanțărilor acordate?


Prezenta rundă de finanțare are o valoare totală de 500,000 lei și va finanța între trei și cinci proiecte
(Aria I - Zone naturale urbane: un proiect de maximum 250,000 lei și Aria II - Spații verzi pentru
comunități de cartier: între două și patru proiecte în valoare totală de 250,000 lei).

Decizia cu privire la sumele acordate fiecărui proiect va fi luată pe baza necesității relevate de bugetele
aplicanților și de activitățile propuse în proiect.

Finanțarea se dorește a continua pentru 3 ani de activități. Proiectele vor fi evaluate integral la finalul
fiecărui an de implementare, urmând ca în baza rezultatelor obținute și a capacității Platformei de
mediu pentru București de a atrage fonduri, să se negocieze și semneze următoarea etapă de
finanțare.

Cine poate depune un proiect?

Proiectele pot fi depuse de organizații non-guvernamentale, neafiliate politic sau grupuri de inițiativă
civică care vor desfășura activitățile propuse în București-Ilfov - pentru propunerile din aria I - Zone
naturale urbane, respectiv București pentru aria II - Spații verzi pentru comunități de cartier.

Un grup de inițiativă este un grup fără personalitate juridică, compus din minimum 3 persoane
individuale care își asumă împreună planificarea și implementarea unui proiect.

Nu sunt eligibili să aplice angajații ING Bank România, angajații FAN Courier, sau ai
organizațiilor afiliate, și nici alți membri de gradul I și II ai familiilor acestora (copii, părinți,
frați/surori, soț/soție ai angajaților ING, respectiv ai angajaților FAN Courier).

Criterii de eligibilitate

1. Formularul de înscriere proiect: - formular online pus la dispoziție de către Finanțator


• completat în limba română, cu o scurtă descriere în limba engleză;
• completat integral, la toate secțiunile sale (acolo unde o secțiune nu se aplică se va face
mențiunea N/A).

2. Coordonatorul de proiect:
• vârsta minimă 18 ani;
• este stabilit cu domiciliul sau desfășoară cel puțin o activitate profesională în București;
• nu aplică la această finanțare ca reprezentant al unei organizații politice sau societate cu
caracter comercial;
• nu a fost condamnat penal sau civil și nu se află sub anchetă judiciară în vederea determinării
(ne)vinovăției.

-3-
OFFICE@FUNDATIACOMUNITARABUCURESTI.RO | WWW.PLATFORMADEMEDIU.RO
3. Proiectul:
• este de interes general și nu realizează activități de natură politică sau comercială;
• activitățile proiectului se încadrează în obiectivele generale și ariile de interes ale fondului;
• nu realizează activități sau susține cauze care aduc atingere sau discriminează pe
considerente de etnie, rasă, sex, orientare sexuală, religie, capacități fizice sau psihice sau
apartenența la una sau mai multe categorii sociale sau economice.
• costurile administrative nu depășesc 25% din valoarea totală a finanțării solicitate. Definim ca
fiind costuri administrative: salarii echipă de proiect, cheltuieli pentru sediu/punct de lucru -
chirie și/sau plata utilităților;
• propune un plan de activități detaliate pentru perioada septembrie 2022 - august 2023 și
obiective de creștere/continuare pentru pentru perioada septembrie 2023 - august 2025;
• toate activitățile propuse se vor desfășura în București și Ilfov pentru aria I - Zone naturale
urbane, respectiv București pentru aria II - Spații verzi pentru comunități de cartier.

Care este procesul de selecție a proiectelor câștigătoare?


Aplicațiile la acest Program vor trece prin următoarele etape de selecție:
1. Înscrierea propunerii de proiect prin completarea unui formular – format predefinit online, pus
la dispoziție de către Finanțator;
2. Preselecția proiectelor depuse în funcție de criteriile de eligibilitate, realizată de Fundația
Comunitară București;
3. Selecția proiectelor, pe baza criteriilor de evaluare de mai jos, realizată de către un juriu format
din persoane cu experiență în domenii legate de calitatea mediului, organizare comunitară,
coordonare și implementare de proiecte și soluții, un reprezentant al Fundației Comunitare
București, precum și câte un reprezentant al finanțatorilor ING Bank România, respectiv FAN
Courier;
4. Organizarea de interviuri finale de selecție cu aplicanții de pe o listă scurtă, dacă juriul
consideră necesar.
După aceste etape, selecția proiectelor este considerată finală și proiectele câștigătoare vor fi făcute
publice.

Criterii de Evaluare:
Proiectele finanțate vor fi selectate în baza următoarelor criterii, care sunt punctate cu note
de la 1 la 7:
1. Coerență (obiectivele, activitățile, rezultatele, comunicarea lor și bugetul proiectului sunt bine
corelate);
2. Metodologie (activitățile sunt descrise detaliat, modul de implementare este clar prezentat,
proiectul conduce la realizarea obiectivelor descrise și a schimbărilor așteptate, relevanța
soluției pentru rezolvarea problemei);
3. Eficiență (resursele financiare și umane sunt alocate rațional, bugetul este realist, detaliat și
permite atingerea rezultatelor propuse);
4. Capacitate (echipa de proiect are capacitatea de a desfășura proiectul în toate etapele sale:
planificarea, implementarea, evaluarea proiectului, managementul bugetului);
5. Participativitate (comunitatea locală/grupul țintă vizat este implicat(ă) activ în dezvoltarea,
implementarea proiectului și în acțiunile de advocacy pentru scalarea proiectului);
6. Schimbări vizibile planificate, inclusiv de mediu (proiectul vizează producerea de

-4-
OFFICE@FUNDATIACOMUNITARABUCURESTI.RO | WWW.PLATFORMADEMEDIU.RO
schimbări concrete - vizibile/materiale sau nemateriale, dar demonstrabile și măsurabile prin
rezultatele concrete pe care le produc);
7. Rezultate vizate (număr de beneficiari, suprafața spațiului verde unde are loc intervenția etc);
8. Colaborarea cu autoritățile publice (proiectul își propune acțiuni de advocacy pentru
transferabilitatea și scalabilitatea intervențiilor, cu posibilitatea de a implica comunități mai
numeroase sau mai extinse geografic prin dialog cu administrația publică).

Componența juriului de selecție:


Selecția proiectelor este realizată de către un juriu format din persoane cu experiență în domenii
legate de calitatea mediului, organizare comunitară, coordonare și implementare de proiecte și soluții,
un reprezentant al Fundației Comunitare București, precum și câte un reprezentant al finanțatorilor
ING Bank România, respectiv FAN Courier.
Componența integrală a juriului va fi anunțată pe website-ul platformei de mediu pentru București
înainte de 31 august 2022.

*Decizia juriului de a nu acorda finanțare unor idei de proiect este definitivă și nu poate fi contestată de
aplicanți.

Politica de evitare a conflictului de interese


Membrii juriului nu pot aplica în competiție, direct sau indirect. În măsura în care un membru al juriului
este direct interesat de unul dintre proiecte, se va abține de la punctare și dezbateri în ceea ce privește
proiectul respectiv.

Etapele depunerii unei propuneri de proiect


Pentru a putea înscrie o idee de proiect în competiție trebuie să:
1. Vă creați un cont de utilizator accesând http://www.bucuresti.grantmanager.ro;
2. Pentru a vă crea cont, în meniul Autentificare utilizatori, dați click pe butonul Creează un cont
nou;
3. Completați formularul de înregistrare cu datele personale și apăsați butonul de la final Creează
un cont cont. Veți primi un email de bun-venit și un link valabil pentru o singură accesare, pe
care trebuie să intrați pentru a vă seta parola;
4. Pentru a intra în cont oricând după ce v-ați deconectat, completați câmpurile cu numele de
utilizator pe care vi l-ați ales și parola, în meniul din dreapta Autentificare utilizatori.

Înscrierea proiectului pe platformă


Pentru a putea înscrie un proiect trebuie să vă fi creat înainte un cont de utilizator (vezi mai sus).
Odată autentificat, veți vedea Programele de finanțare disponibile în pagina principală sau în meniul
de sus Fonduri. Selectați Platforma de mediu București și va apărea formularul de înscriere a
proiectului pe care trebuie să-l completați.
Când începeți să completați formularul și îl salvați, dacă ieșiți din cont sau vă deconectați din
platformă, veți regăsi formularul de proiect la care lucrați, după reconectare, accesând meniul Start.
Pentru a continua completarea aplicației, apăsați pe titlul programului la care vreți să aplicați și vi se
va deschide ultima variantă salvată a formularului pe care ați început să-l completați.

-5-
OFFICE@FUNDATIACOMUNITARABUCURESTI.RO | WWW.PLATFORMADEMEDIU.RO
Pentru a trimite formularul completat pentru evaluare (ATENȚIE! până cel târziu 31 august 2022, ora
18:00) apăsați pe butonul “Trimite”. Odată trimis în evaluare, formularul nu mai poate fi modificat;
acesta poate fi doar vizualizat.
Pentru ușurință, vă recomandăm să scrieți aplicația în formularul Word din arhiva de Materiale
auxiliare, înainte de a o încărca pe platformă.
Completarea aplicației de proiect pe platformă – formular predefinit online:
• Formularul se poate completa doar după logare.
• Formularul se completează integral: scurta descriere în limba engleză, iar restul întrebărilor în
limba română. El poate fi completat în mai multe etape. Este important să salvați informațiile
completate de fiecare dată înainte de a ieși din cont, dar și în mod periodic, dacă păstrați aplicația
deschisă mai mult timp.
• Nu depășiți numărul de caractere menționat la fiecare secțiune.
• La evaluare vom lua în considerare doar formularele depuse până la data de 31 august 2022, ora
18:00.

Materialele auxiliare disponibile pentru completarea proiectului

Înainte de a începe să scrieți proiectul, asigurați-vă că ați descărcat și parcurs documentele din
arhiva “Materiale auxiliare”.

În arhiva “Materiale auxiliare” veți găsi următoarele documente:

• acest ghid al aplicantului în format pdf;


• formularul de aplicație în format word;
• formularul de activități în format excel;
• modelul de buget în format excel – acest tabel trebuie completat cu detaliile financiare ale
proiectului și trebuie încărcat la secțiunea aferentă din cadrul formularului online, înainte de a
trimite proiectul în evaluare;
• instrucțiuni de folosire a platformei de înregistrare a aplicațiilor în format pdf;

Calendarul programului de finanțare

• Lansare apel de proiecte: 12 iulie 2022;


• Închiderea perioadei de înscriere a propunerilor de proiect: 31 august 2022, ora 18:00;
• Selecția proiectelor eligibile: 1 - 21 septembrie 2022;
• Anunțarea proiectelor câștigătoare: după 21 septembrie 2022;
• Contractare proiecte câștigătoare: 22 septembrie - 1 octombrie 2022;
• Implementarea proiectelor: 1 octombrie 2022 - 15 septembrie 2023;
• Raportare finală: până la 30 septembrie 2023;

*Organizatorii pot decide oricând modificarea calendarului, prin înștiințare scrisă, în prealabil, publicată
pe website-ul www.fundatiacomunitarabucuresti.ro.

-6-
OFFICE@FUNDATIACOMUNITARABUCURESTI.RO | WWW.PLATFORMADEMEDIU.RO
Finanțările sunt oferite de ING Bank România și FAN Courier
ING Bank România este parte a ING Group, instituţie financiară internațională globală, care oferă
servicii bancare unui număr de peste 34 de milioane de clienţi individuali, companii sau instituţii din peste
40 de ţări. Înființată în 1994, ING Bank România este în prezent o bancă universală, oferind produse și
servicii tuturor categoriilor de clienți – companii mari și mici, instituții financiare, mici antreprenori și
persoane fizice.

Misiunea ING Bank este aceea de a-i susţine pe oameni să fie cu un pas înainte, în viaţă şi în afaceri. În
România, misiunea se reflectă în acțiunile de responsabilitate socială prin contribuția la pilonii strategici
de sănătate financiară și protecția mediului, dar și prin implicarea în proiecte sociale ce își propun
susținerea comunităților locale și a persoanele care se află în situații dificile.

FAN Courier este o afacere 100% românească si liderul serviciilor de curierat din România încă din
anul 2006 și ne dorim să rămânem în continuare partenerul de încredere al tuturor celor care aleg
serviciile noastre, cu aceeași pasiune și dăruire pentru fiecare livrare efectuată. În fiecare noapte,
mașinile FAN Courier străbat peste 110.000 de kilometri acoperind 150 de trasee pe întreaga suprafață
a țării. Micșorăm distanțele dintre oameni și nu încetinim niciodată ritmul pentru că avem cei mai dedicați
curieri, o echipă minunată, investim si inovăm constant pentru a oferi cea mai bună experiență clienților
noștri.

“Credem în implicare socială și în a da înapoi societății, în care compania noastră, FAN Courier, s-a
dezvoltat. Susținem prin proiectele noastre, independente și în parteneriat: antreprenoriatul, protejarea
mediului și educația în România pe termen lung, pentru că acestea sunt modalitățile viabile prin care
societatea noastră se poate dezvolta și progresa sănătos, creând o Românie mai bună și mai puternică.”

Programul este gestionat de Fundația Comunitară București


Fundația Comunitară București pune împreună donatori, ONG-uri sau grupuri de inițiativă pentru a
dezvolta comunități în care să ne simțim ca acasă. Construiește mecanisme de donație, fonduri de
finanțare sau incubatoare de idei pentru oraș. În 10 ani, a finanțat peste 600 de proiecte și burse din
București și Ilfov, cu peste 3 milioane de euro (14,094 milioane de RON). Fundația Comunitară București
este parte dintr-o mișcare națională, alături de alte 18 fundații comunitare din țară. Pentru mai multe
detalii, vizitați www.fundatiacomunitarabucuresti.ro. Pentru întrebări legate de aplicație, ne puteți
contacta la adresa ana@fundatiacomunitarabucuresti.ro, sau telefon la: 0730 179 997.

Disclaimer
Fundația Comunitară București garantează confidențialitatea datelor personale ale tuturor participanților la acest
program, prelucrează datele cu caracter personal doar în scopul identificării participanților la program și contactării
câștigătorilor în vederea acordării finanțării specificate în Ghidul de finanțare al acestui program. Datele stocate vor
fi păstrate pe perioada derulării programului de finanțare.
Participanții la program, în calitate de persoane vizate, au, conform Legii 677/2001 și a Legii 190/2018, următoarele
drepturi: Dreptul la informare – puteți solicita informații privind activitățile de prelucrare a datelor dumneavoastră
personale; Dreptul la rectificare – puteți rectifica datele personale inexacte sau le puteți completa; Dreptul la
ștergerea datelor ("dreptul de a fi uitat") – puteți obține ștergerea datelor, în cazul în care prelucrarea acestora nu
a fost legală sau în alte cazuri prevăzute de lege; Dreptul la restricționarea prelucrării – puteți solicita restricționarea
prelucrării în cazul în care contestați exactitatea datelor, precum și în alte cazuri prevăzute de lege; Dreptul de
opoziție – puteți să vă opuneți prelucrărilor de date; Dreptul de a depune plângere – puteți depune plângere față

-7-
OFFICE@FUNDATIACOMUNITARABUCURESTI.RO | WWW.PLATFORMADEMEDIU.RO
de modalitatea de prelucrare a datelor personale la Autoritatea Naționala de Supraveghere a Prelucrării Datelor
cu Caracter Personal; Dreptul de retragere a consimțământului – în cazurile în care prelucrarea se întemeiază pe
consimțământul dumneavoastră, vi-l puteți retrage oricând. Retragerea consimțământului va avea efecte doar
pentru viitor, prelucrarea efectuată anterior retragerii rămânând în continuare valabilă; Retragerea
consimțământului nu va afecta legalitatea prelucrării în baza consimțământului acordat înainte de retragerea
acestuia.

Pentru exercitarea acestor drepturi participantul la program se poate adresa Fundației Comunitare București, la
office@fundatiacomunitarabucuresti.ro, www.fundatiacomunitarabucuresti.ro.

-8-
OFFICE@FUNDATIACOMUNITARABUCURESTI.RO | WWW.PLATFORMADEMEDIU.RO

S-ar putea să vă placă și