„Crimă și pedeapsă”- Aspecte filozofice

În Crimă și pedeapsă, Fiodor Dostoievski folosește comiterea unei duble crime pentru a iniția și
a organiza un set divers de reflecții filozofice.Una dintre acestea este concentrarea asupra
dualismului personalității.Acesta nu este primul roman în care autorul explorează dualismul
personajelor, însă abia acum expune cititorul la un studiu complet al personalității divizate.
Personalitatea duală a lui Raskolnikov este forța dominantă din spatele crimei și a pedepsei sale.
Raskolnikov este folosit ca un reprezentant al tânărului intelectual rus modern a cărui soartă este
legată în mod complex de soarta Rusiei însăși. Prin urmare, viața și scopurile lui Raskolnikov
devin, într-un fel, soarta tinerilor intelectuali ruși.Povestea este o pildă despre soarta unei tinereți
nihiliste și sceptice în Rusia secolului al XIX-lea, poziție deținută cândva de însuși Dostoievski,
dar el a respins ulterior opiniile revoluționare și a ajuns să le urască și să se teamă de ele.
Dostoievski prezintă cea mai mare parte a poveștii din punctul de vedere al lui Raskolnikov, iar
majoritatea acțiunilor și cele mai multe dintre opiniile noastre sunt văzute prin ochii lui.
Intriga romanului prezintă un dublu conflict, unul extern și unul intern: unul dintre individul
înstrăinat și universul său ostil, celălalt o ciocnire între un suflet izolat și conștiința sa etică sau
estetică. Întrucât intriga este un dublu conflict, principala problemă este înțelegerea dublei
personalități a lui Raskolnikov. Există mai multe moduri de a vedea acest lucru. În viziunea sa
cea mai largă, Raskolnikov oscilează între ideile de voință și putere deplină și blândețe extremă
și supunere de sine.
Acțiunile din roman care par a fi contradictorii sunt rezultatul fluctuației lui Raskolnikov între
aceste două extreme ale personalității sale; de aceea, prima parte a romanului tratează o crimă
comisă de acest tânăr intelectual.Crima a fost rezultatul unei teorii pe care a conceput-o despre
natura abilităților omului; adică unii au abilități care îi fac extraordinari, în timp ce alții nu
posedă abilități. Acest aspect intelectual al caracterului său a fost cel care îl face să conceapă și
să-și execute crima.Pedeapsa lui vine ca urmare a transcendenței conștiinței. Prin urmare, un
aspect al caracterului său este o intelectualitate rece, inumană, detașată, care pune accent pe
puterea individuală și voința de sine.Celălalt aspect este latura caldă, plină de compasiune,
dezvăluită în actele sale caritabile și reticența lui de a accepta laude sau credite.
Teoriile lui Raskolnikov despre omul obișnuit versus omul extraordinar sunt adesea neclare și
neclare în propria sa minte. Dacă se presupune că infracțiunea a fost comisă pentru a dovedi o
teorie, atunci defectele infracțiunii indică defectele sau incompletitudinea teoriei.Dacă teoriile
par să fie uneori contradictorii, nu este rezultatul nepăsării lui Dostoievski; dimpotrivă,
Dostoievski a făcut uneori teoria contradictorie în mod intenționat. Dostoievski a vrut să arate
tânărul intelectual fiind influențat de diverse teorii și apoi folosindu-le înainte de a avea ocazia să
le analizeze. De exemplu, o contradicție tipică ar fi aceea că Raskolnikov va susține la un
moment dat că crima a fost comisă în folosul omenirii, dar apoi va spune că omul extraordinar
trebuie să fie deasupra omenirii și să nu fie preocupat de ceea ce va gândi omenirea despre el. O
astfel de înțelegere incompletă a propriilor gânduri și astfel de afirmații contradictorii sunt
rațiunea care îl conduce pe Raskolnikov la posibilitatea mântuirii.
Filosoful german Georg Wilhelm Friedrich Hegel (1770-1830) a scris multe lucrări despre natura
generală a Ubermensch-ului sau a Super-omului.În afirmația sa cea mai largă, omul hegelian
există în scopuri nobile; dacă scopurile sunt nobile, atunci mijloacele pot fi justificate. Accentul
se pune întotdeauna mai degrabă pe scop decât pe mijloace. După cum se aplică crimei lui
Raskolnikov, teoriile au relevanță în următoarele moduri. Potrivit lui Hegel, orice segment
dăunător al societății ar trebui eliminat. Prin urmare, Raskolnikov motivează că, ucigând bătrâna
de la amanet, va îndepărta un „păduchi” dăunător din societate. Dacă scopurile sunt nobile,
mijloacele pot fi justificate. Bătrâna are o mulțime de bani care vor fi „irosiți” la servicii inutile
pentru sufletul ei după moartea ei. Cu acei bani, Raskolnikov își va putea finaliza educația și se
va dedica slujirii omenirii sau ar putea distribui banii printre familiile nevoiașe și înfometate,
salvând astfel sute de oameni de la ruină și sărăcie.
Dostoievski a întâlnit, aparent, și alte puncte de vedere despre Supraom sau Ubermensch – opinii
care nu erau încă formulate într-un întreg coerent, dar care erau auzite oriunde se adunau
intelectualii. Svidrigailov s-a născut din aceste idei de auto-gratificare. Svidrigailov ar
argumenta: Deoarece nu există voință (sau putere) dincolo de cea a mea, trebuie să-mi afirm
complet propria voință până când aceasta este complet eliberată de orice reținere împotriva ei.
Deoarece nu există nicio putere dincolo de mine care să funcționeze să pedepsească, sunt liber
să-mi afirm complet propria mea voință. Testul acestui tip de Super-om este că trebuie să nu
permită ca voința lui să fie influențată de dorințele altora. Astfel, această afirmare a voinței îl
izolează pe om de societate. Când Raskolnikov încearcă să-și afirme voința, el se trezește rupt de
restul umanității. Această singurătate îngrozitoare este cea pe care Raskolnikov nu o poate
suporta și care îl face să mărturisească că va deveni din nou parte a umanității.
Unul dintre mesajele existențiale ale lui Dostoievski este că scopul vieții este să acționezi corect,
fiind sincer cu tine. El neagă punctul de vedere al raționaliștilor și al altora care prețuiesc
schemele mai presus de întreaga sferă a individualității.Pasiunile nu sunt un dușman al
raționalității, ci lucrează la unison pentru a ajuta individul uman să trăiască în consecință. Este
obișnuit ca cineva să se identifice numai cu conținutul propriului intelect, mai ales dacă este
inteligent, dar fiecare are și alte facultăți, cum ar fi emoțiile și motivațiile. Dostoievski susține că
abstracția ideologiilor nu are nicio bază în ceea ce suntem de fapt și face ca o persoană să
trăiască o viață neautentică. Dacă acționați pe baza unei ideologii, aceasta nu vă va împlini ca
individ, deoarece nu sunteți o singură entitate.
Relativiștii cred că moralitatea este arbitrară, dar pentru Dostoievski și existențialiști ceea ce este
imoral sunt acele lucruri pe care cineva le poate schimba, dar nu le face, și duc la rezultate care
sunt catastrofale. Lucrurile imorale sunt tocmai acelea cu care nu poți scăpa nepedepsit și
reprezintă o formă de auto-înșelare. Odată implementate, ele produc catastrofa pe care individul
vrea să o evite, ceea ce se întâmplă cu protagonistul Raskolnikov din Crimă și pedeapsă.
Raskolnikov nu putea fi nesincer cu el însuși și asta l-a făcut să se îmbolnăvească și să delireze,
forțându-l să se apropie de punctul de sinucidere.
Bibliografie
Dostoievski, F.M., Crimă și pedeapsă, trad. Adriana Luciu, Polirom 2016
Kaufmann, W., Existentialism from Dostoevsky to Sartre: Basic Writings of Existentialism by
Kaufmann, Kierkegaard, Nietzsche, Jaspers, Heidegger, and Others, Plume Books
Furtak, R.A., Love,Suffering and Gratitude for existence: Moral and Existential Emotions in
Crime and Punishment, Oxford University Press, 2019