UNIVERSITATEA DE ŞTIINŢE AGRONOMICE ŞI

MEDICINĂ VETERINARĂ BUCUREŞTI

FACULTATEA DE BIOTEHNOLOGII
PROGRAMUL DE MASTER
BIOTEHNOLOGII IN PROTECTIA MEDIULUI

LUCRARE DE DIZERTATIE

Îndrumător ştiinţific: Absolvent:

Şef lucrări dr. Enache Monica Ghilință Denisa-Gabriela

BUCUREŞTI

SEPTEMBRIE 2023
 UNIVERSITATEA DE ŞTIINŢE AGRONOMICE ŞI MEDICINĂ
VETERINARĂ BUCUREŞTI

PROGRAMUL DE MASTER

BIOTEHNOLOGII IN PROTECTIA MEDIULUI

VALORIFICAREA UNOR ZONE DEFAFORIZATE DIN ROMANIA PRIN

PRELUCRAREA MERII IN VEDEREA OBTINERII UNOR NOI LOCURI
DE MUNCA

Îndrumător ştiinţific: Absolvent:

Şef lucrări dr. Enache Monica Ghilință Denisa-Gabriela

BUCUREŞTI

SEPTEMBRIE 2023
 Cuprins
I. Studiul literaturii
1. Introducere.................................................................................................................................
1.1 Scopul, importanţa lucrării si motivatia temei alese
1.2 Noțiuni de Farmacognozie generală și analiza farmacognostică
2. Caractere generale ale produselor biologice prezente in lucrare
2.1 Mierea
2.1.1. Caracterele generale ale mierii, compozitie chimica si beneficii
2.2 Polenul......................................................................................................................................
2.2.1 Caracterele generale ale polenului, compozitie chimica si beneficii......................................
2.3 Catina................................................................................................................
2.3.1 Caracterele generale ale catinei, compozitie chimica si beneficii...........................................
3. Maceratul de miere, catina si polen
3.1 Caracterele generale si beneficii...........................................
4. Tehnicile: deshidratarea si cristalizarea
4.1 Caracterele generale si beneficii...........................................
5. Xylitol
5.1 Caracterele generale si beneficii...........................................
5.2 Metode de obtinere pentru Xylitol...........................................
6. Maltodextrina
6.1 Caracterele generale si beneficii...........................................

II. Contribuţii şi rezultate personale

7. Materiale și metode...............................................................................................................
7.1 Studiu de caz
7.2 Tehnica, materiale si metode folosite
8. Rezultate și discuții................................................................................................................
9. Concluzii................................................................................................................................
9. Referinţe

I. STUDIUL LITERATURII

Capitolul 1

INTRODUCERE

1.1 Scopul, importanţa lucrării si motivatia temei alese

Este bine cunoscut faptul ca zaharul reprezinta un inamic in viata noastra, fiind responsabil
pentru nenumarate afectiuni precum: diabetul sau cancerul, iar reducerea consumului acestuia nu
ar putea decat sa ne aduca numeroase beneficii.

In comert au fost introdusi numerosi inlocuitori ai acestuia, dar poate gustul sau senzatia de
produs sintetic ne-a impiedicat sa-i consumam in detrimentul zaharului.

In prezenta lucrare am decis sa prezint o alternativa mai naturala a acestui nociv produs, si
anume o alternativa a zaharului.

Am decis sa propun o abordare diferita a consumului de miere.

Este bine cunoscut din toate timpurile ca mierea reprezinta o alternativa mai natura de
indulcire, nu pot spune ca am introdus in dezbatere un produs nou, insa propun o abordare
diferita a consumului acesteia.
 Propun consumul mierii deshidratate si cu siguranta multi m-ar contrazice spunandu-mi ca
mierea la temperaturi inalte isi pierde proprietatile, insa precum este mentionat in numeroase
studii, daca este deshidratata la o temperatura adecvata proprietatile raman aceleasi.

Motivatia mea in studierea subiectului in cauza este rata ingrijoratoare a numarului de

persoane care sufera de diverse afectiuni provocate de consumul excesiv de zahar.
Mi-am opropus sa reusesc realizez o alternativa mai naturala care sa ne ajute sa nu stopam
dorinta de a consuma produse indulcite, ci sa satisfaca aceast capriciu printr-o varianta mai
sanatoasa care sa fie mai prietenoasa cu corpul nostru .

1.2 Noțiuni de Farmacognozie generală și analiza farmacognostică

Farmacognozia este o știință aplicată care se ocupă cu materiile prime animale și vegetale.

Farmacognozia poate fi împărțită în mai multe domenii;

-Farmacognozie descriptivă (Farmacobotanică): oferă informații despre surse și produse de

origine vegetală și animală.

-Fitochimie: informații privind modul de biosinteză a principiilor active, proprietățile fizico-

chimice ale acestora, metodele de extracție, purificare, identificare și administrare;

-Fitoterapia este știința care tratează diferite tipuri de boli cu ajutorul plantelor, al organelor
vegetale sau al preparatelor derivate din acestea.

În prezent, fitoterapia cunoaște o dezvoltare remarcabilă.

Din ce în ce mai mulți profesioniști sunt implicați într-o formă sau alta de fitoterapie.

Ceea ce nu trebuie să uităm este că este foarte important să practicăm fitoterapia științifică.

Medicamentele utilizate în acest tip de terapie se numesc preparate fitoterapeutice,

fitofarmaceutice sau fitoterapeutice. Din această categorie fac parte preparatele farmaceutice.
Medicamentele din această categorie sunt cunoscute în prezent sub denumirea comunitară de
"nutraceutice". Trebuie să se înțeleagă că produsele fitofarmaceutice determină o activitate
terapeutică prin complexul de compuși chimici pe care îi conțin, dar, dacă nu sunt utilizate cu
atenție, acestea provoacă foarte des reacții adverse care sunt uneori foarte grave.
 Capitolul 2

CARACTERE GENERALE ALE PRODUSELOR BIOLOGICE

PREZENTE IN LUCRARE

2.1 Mierea

Cum este produsă mierea - Stupul Vesel.ro

2.1.2 Caractere generale ale mierii, compozitie chimica si beneficii:

Mierea reprezinta substanta ce contine un numar considerabil de glucide. Termenul de

carbohidrat sau glucida se refera a componentele chimice cu formula Cn(H₂O) de aici venind si
denumirea: hidrati de carbon.

In cee ace priveste compozitia lor chimica, acestea se pot clasifica astfe:
 1. Glucozele si ozele, care sunt catalogate ca fiind niste zaharuri nehidrolizavile , cele mai
semnificative dintre acestea fiind hexozele, si anume: levuloza, glucoza si galactoza.

2. Ozonele care reprezinta niste polimeri ai ozelor printre care : amidonul extras din diverse
(porumb, grau), glicogenul sau dextrina.

3. Glucozele- un tip de zaharuri nehidrolizate, care se impart in doua categorii: olozide si

heterozide. Zaharoza reprezinta cea mai importanta componenta din clasa glucozidelor.

Compozitia chimica a mierii:

Mierea contine urmatoarele componente:

- Zaharoza in procent de 2%
- Levuloza in procent de 36%
- Glucoza in procent de 32%
- Saruri minerale in procent de 2%
- Maltoza in procent de 8%
- Apa in procent de 20%

Se poate indica faptul ca valoarea terapeutica a mierii este stabilita de 3 parti responsabile:

- Lavie – reprezinta un antibiotic prezent in organismal albinei.

- Laptisorul de matca si polenul
- Zaharurile continute de aceasta (70% glucoza si levuloza siinre 2-4% zaharoza

Mierea- ca si tratament
Sugarilor hraniti exclusiv cu tipuri de lapte artificial, se adapteaza destul de greu la alimentarea
cu lape de vaca. Aceasta intoleranta manifestandu-se adeasea prin scaune necoresunzatoare.

Prin adaugarea de miere in lapte se poate regla aceasta problema. De asemenea aportul de miere
vine cu suplimentarea cu diastare( responsabile in digestia glucidelor si diverse saruri minerale.

In cazul copiilor ajutain tratarea constipatiei, reprezentand un laxativ destul de usor si, de
asemenea in cazul unelor bronsite.

La adulti se foloseste pentru tratarea diferitelor boli precum : febra tifoida, ictere, afectiuni
respiratoria, etc.

De asemenea, sunt studii ale cardiologilor care prescriu consumul de solutie glucozata asociata
cu injectarea cuinsulina in cee ace priveste cardiacii, dar de asemenea folosirea mierii este
prescrisa batranilor, oamenilor cu probleme cardiace sau oricarui om care are unul dintre muchii
cardiac afectati.

Mierea in cosmetica :

In cosmetica traditionala mierea a fost folosita in divese masti datorita compozitiei acesteia.

In afara de factorii bioactivatori si fitohormonali din continutul mierii, aceasta din urma are si un
puternic effect emollient.

De asemenea, capacitatea sa de a produce prin procesul de osmoza un mare flux de sange catre
tesuturile cutanate, iar nutritia acestora este ameliorata.

Img.1.

(9 idei ca să folosești mierea în tratamentele de înfrumusețare - Frumuseţe > Cosmetica - Eva.ro

2.1 Polenul

Img.2

(Polenul de albine – compozitie, beneficii, utilizare – Sfaturimedicale.ro )

2.1.2 Caractere generale ale mierii, compozitie chimica si beneficii:

Polenul de albine face referire la polenul care este colectat din picioarele și corpul albinelor și
amestecat cu enzime și nectar. Granulele și pulberea de polen de albine sunt derivate dintr-o
varietate de plante, astfel încât conținutul de polen de albine poate varia foarte mult. Nu
confunda polenul de albine cu veninul de albine, mierea sau laptisorul de matca.

Deoarece polenul reptrezinra un factor important in realizarea mierii, in randurile urmatoare se

vor prezenta date privind compozitia chimica acestuia si utilizarea sa in medicina.

Din punct de Vedere al compozitiei, polenul ar contine : aproximativ 35% proteine, 55%
carbohidrați, 2% grăsimi și 3% minerale și vitamine, inclusiv concentrații de vitamine din
complexul B, vitaminele A, C, D și E, precum și beta-caroten și seleniu si lecitina.

Amonoacizii continuti de polen:

Valina (5,5-6%)

Treonina (2,3-4%)

Triptofan (1,2-1,6%)

Fenilalanina (3,7-4,4%)

Arginina (4,5-5,7%)

Histidia (2-3,5%)
Izoleucina (4,5-5,8%)

Leucina (5,8-6,7%)

Lizina (5,9-7%)

Metionina (1,7-2,4%)

Vitaminele si hormonii continuti in polen:

Tianina (5,7-10,8)

Riboflavina (16,3-19,2)

Piridoxina (0-9)

Acid Pantotenic (3-51)

Biotina (0,1-0,25)

Acid Folic (3,4-6,8)

Lactoflavine (0,2-1,7)

Vitamina B2 (16,3-19,2)

Vitamina C (152-640)

Vitamina D(0,2-0,6)

Vitamina E (0,1-0,32)

Inovitol (30-40)

Vitamina B12 si factori de crestere

Mineralele si oligoelemetele din polen :

Potasiu (20-45)

Magneziu (1-12)

Calciu (1-15)
Cupru (0,05-0,08)

Fier (0,01-0,3)

Siliciu (2-10)

Fosfor (1-20)

Sulf (1)

Clor (0,8)

Mangan (1,4)

Utilizarile Terapeutice ale polenului:

Conform studiilor, polenul, a dat rezultate bune in tratamentul problelor intestinale, in cazul anemiilor,
convalescentei sau surmenajului, de asemenea poate fi si un accelerator ar cresterii.

Img.3

( https://www.compari.ro/suplimente-nutritive-c1044/apiland/polen-uscat-eco-100g-p341565832/ )
2.1 Catina

Img. 4

( https://www.paradisverde.ro/plante-medicinale/catina-alba-un-scut-de-vitamine-impotriva-
bolilor)

2.1.2 Caractere generale ale catinei, compozitie chimica si beneficii:

Cătina, cunoscută și sub denumirea de cătină sau cătină, este un arbust aromat de foioase, cu
trăsătura unică de a crește în toate condițiile litosferice, de la zonele de coastă la zonele
muntoase, deșerturile aride și platourile semiaride.

Este originară din regiunea Ladakh și este considerată o plantă valoroasă pentru sustenabilitatea
economică de către populația locală. Fructele arbuștilor sunt foarte hrănitoare, bogate în
vitamine, minerale, substanțe bioactive, carbohidrați și proteine.

Uleiul de semințe este bogat în acid palmitoleic, steroizi, vitamina E, vitamina K și carotenoide.
Se știe că acidul linoleic, acidul α-linolenic, sitosterolul și acidul palmitoleic din uleiul de cătină
au efecte imunomodulatoare și activitate adaptogenă.

Uleiul din semințe de cătină prezintă, de asemenea, efecte protectoare împotriva hipoxiei prin
inhibarea formării radicalilor liberi și reducerea nivelului seric de malondialdehidă și
catecolamine.

Extractele din fructe au demonstrat efecte protectoare excelente împotriva arsurilor, ulcerelor,
rănilor, leziunilor pielii și mucoaselor. Prin urmare, nu este folosit doar ca hrană, combustibil,
hrană pentru animale și protecție a solului, ci servește și ca o plantă medicinală valoroasă.
Valoarea nutritivă și compoziția chimică:

Boabele de cătină sunt foarte hrănitoare și bogate în vitamine, minerale, substanțe bioactive,
carbohidrați și proteine.

Uleiul de semințe este bogat în acid palmitoleic, steroizi, vitamina E, vitamina K și carotenoide.
Uleiul este, de asemenea, extras din fructe și produse secundare ale acestora.

Acest ulei este, de asemenea, o sursă valoroasă de acizi grași oleic, linoleic, linolenic, omega-3,
omega-6 și omega-9. Frunzele de cătină sunt folosite ca hrană pentru animale, deoarece sunt o
sursă bună de proteine (20%).

Frunzele au și proprietăți terapeutice deoarece conțin steroli, carotenoizi și triterpenoli.

Principalii acizi din fructe sunt acidul chinic și acidul malic, care sunt responsabili de
astringență.

Carbohidrați Cerealele conțin xiloză ca zahăr simplu. Conținutul de zahăr din boabe le conferă
un gust plăcut, care variază în funcție de soi, condiții agroclimatice și timpul de recoltare.

Principalele zaharuri din fructe de pădure sunt glucoza și fructoza, reprezentând 90% din totalul
zaharurilor.

De asemenea, conține cantități mici de alcooli de zahăr, cum ar fi inozitol, xilitol, sorbitol și
manitol. Etil-β-D-glucopiranoza a fost raportată în sucul de fructe de pădure la concentrații de
0,6–0,1 mg/100 ml . • Grăsimi Uleiul obţinut din seminţele de cătină conţine 82-85% grăsimi
nesaturate. Acizi, grăsimi polinesaturate. Acizi (40-45%) și acizi grași mononesaturați (35-45%).
Bogat în acid palmitoleic, acid oleic, acid α-linolenic (ALA) și acid linolenic (LA).
 Proteine/aminoacizi liberi. Frunzele uscate de cătină au conținut 21,1 g/100 g proteine, în timp
ce fructele de pădure uscate au fost raportate că conțin 20 g/100 g proteine.

Cerealele conțin și aproximativ 19 aminoacizi, dintre care 8 sunt aminoacizi esențiali. Alanină,
arginină, asparagină, cisteină, acid glutamic, glicină, histidină, izoleucină, lizină, metionină,
fenilalanină, proleină, serină, teolină, triptofan, tirozina și valina. Este, de asemenea, o sursă de
serotonina.

tyrosine and valine are reported in seabuckthorn. It is also a source of serotonin a

neurotransmitter of amino acids
Minerale și vitamine Cătina comună conține un spectru larg de minerale și vitamine. Este o sursă
bună de fier, calciu, magneziu, mangan, hidrogen, sodiu, fosfor, zinc etc..

Este bine cunoscut faptul că conținutul de vitamina C al fructelor de cătină variază de la 600 la
2500 mg/100 g, ceea ce este suficient pentru a satisface cerințele dietetice de vitamina C ale
întregii populații mondiale.

Pe lângă vit c, fructele de pădure sunt și o sursă bogată de β-caroten, tocoferol, vit. A, vit. E,
folat, riboflavină, vit B2, acid pantotenic și niacin.

Acizi organiciAcizii organici predominanți ai cătinii sunt acidul malic și acidul chinic, care
împreună constituie 90% din totalul acidului din fructe. Conținutul de acid este corelat negativ cu
dulceața fructelor de cătină. În plus, acidul malic este un contributor important al acrișității și
astringenței fructelor și sucului de cătină. Cu cât concentrația de acid malic din fructe este mai
mare, cu atât fructele vor fi mai acre și mai astringent.

Beneficiile catinei in cee ace priveste sanatatea:

Cătina are multe beneficii pentru sănătate, precum activități antioxidante, anticancerigene,
antihiperlipidemiante, anti-obezitate, antiinflamatoare, antimicrobiene, antivirale, dermatologice,
neuroprotectoare și hepatoprotectoare.

Cătina nu numai că are un mare potențial medicinal și terapeutic, dar este și o plantă economică
promițătoare.
 Potențialul cătinii în industria alimentară umană a atras interesul de cercetare al cercetătorilor și
producătorilor.

Prezenta recenzie rezumă în principal fitochimia, nutrienții, beneficiile pentru sănătate și

aplicațiile alimentare ale cătinii. În general, cătina este o sursă alimentară de ingrediente
bioactive cu potențialul de a fi dezvoltată în alimente funcționale sau suplimente alimentare
pentru prevenirea și tratarea anumitor boli cronice, ceea ce merită cercetări suplimentare.

Img. 5

(https://stupulvesel.ro/catina-cu-miere-beneficii/ )
 Capitolul 3

Maceratul de miere, catina si polen

3.1 Caracterele general si beneficii

Macerarea:

Img.6

Reprezinta procesul presupune tratarea produsului vegetal pasat cu cantitatea necesară de solvent
și menținerea acestuia în contact pentru o anumită perioadă de timp (în apă timp de 8 până la 12
ore) cu agitare constantă sau întrerupere. separat de reziduu prin filtrare sau decantare. În cazul
înmuiării în soluții de altă natură (alcool, ulei, alcool, oțet), timpul de înmuiere va fi mărit,
eventual până la câteva săptămâni. Datorită acestui proces, ingredientele active care rămân în
solvent sunt utilizate și se găsesc în cantități mai mari în soluția de perfuzie. Metoda de înmuiere
este folosită atunci când ingredientele active nu pot fi extrase prin infuzie sau decoct.

Prepararea maceratului :

1. Se pregatesc catina si polenul. Se spala catina si se aseaza intr-un bol in cantitati egale cu
polenul.

2. Se seaza catin si polenul intr-un borcan, volumul acestora fiind cam trei sferturi din
capacitatea borcanului.
3. Se adauga miere si se lasa amestecul timp de 15 zile.

Dupa 15 zile acesta poate fi consumat.

Efecte și beneficii:

-Energizant natural
-Imunostimulator
-Previne raceala si gripa
-Antioxidant

Efecte secundare
-Diuretic
-Poate provoca arsuri la stomac
-Poate amplifica problemele intestinului iritabil, provocând balonare.
 Capitolul 4

Tehnicile: Deshidratarea si Cristalizarea

4.1 Caracterele general si beneficii

Tehnica de deshidratare:

Deshidratarea alimentelor este o metodă de conservare folosită pentru a prelungi perioada de valabilitate a
alimentelor prin eliminarea conținutului de apă.

Este, de asemenea, una dintre cele mai vechi și mai răspândite tehnici de conservare a alimentelor, depășind
multe alte metode moderne, cum ar fi conservarea și congelarea .

Acest articol va explora câteva dintre metodele utilizate pentru deshidratarea alimentelor, precum și care
alimente pot fi deshidratate, beneficiile potențiale și dezavantajele procesului.

Metode de deshidratare

Există mai multe metode adesea folosite pentru deshidratarea alimentelor. Metodele variază în ceea ce
privește modul în care se usucă alimentele, timpul necesar și tipul de echipament necesar.

Iată câteva dintre cele mai populare metode :

Uscarea la soare

Uscarea la soare este una dintre cele mai vechi și mai simple metode folosite pentru deshidratarea
alimentelor.

Aceasta presupune așezarea alimentelor, precum fructe precum smochinele sau mango-ul, pe o plasă de
plasă sau pe o tavă realizată cu dibluri de lemn. Apoi, acoperiți mâncarea cu un al doilea paravan pentru a
descuraja dăunătorii și insectele.
Alimentele pot fi uscate în orice zonă însorită, cu umiditate scăzută și o temperatură minimă de 86 ° F (30 °
C).

Dacă utilizați această metodă, este, de asemenea, important să evitați ecranele realizate cu pânză hardware,
deoarece acestea se pot oxida și pot lăsa reziduuri pe alimente.

Cu toate acestea, rețineți că alimentele precum fructele pot dura câteva zile până se usucă complet atunci
când utilizați această metodă.

Uscarea la aer

La fel ca uscarea la soare, uscarea cu aer este o metodă de deshidratare atât de simplă încât nu necesită
echipament special.

Similar cu uscarea la soare, uscarea cu aer plasează alimentele la umbră în loc de soare.

Acest lucru poate ajuta la protejarea alimentelor de razele puternice ale soarelui, făcându-l o opțiune bună
pentru verdeață cu frunze, ceaiuri din plante și condimente.

Uscarea solară

Deshidratatoarele solare sunt alimentate de soare, ceea ce poate ajuta la deshidratarea alimentelor fără a
folosi electricitate.

Deshidratatoarele solare par adesea similare cu o seră de masă. Ele pot fi achiziționate sau făcute acasă
folosind materiale care sunt ușor disponibile de la magazinul dvs. de hardware local.

Uscarea la cuptor

Cuptorul dvs. poate fi folosit pentru a usca alimentele atunci când îl mențineți la o temperatură de
aproximativ 140 ° F (60 ° C).
Deși uscarea la cuptor poate dura aproximativ 6-10 ore, în funcție de alimentele specifice, această metodă
poate fi benefică pentru persoanele care nu doresc să cumpere alte aparate.

Asigurați-vă că cuptorul poate fi setat la o temperatură de 140 ° F (60 ° C) sau mai puțin, deoarece
temperaturile mai ridicate vor găti alimentele în loc să le usuce.

În plus, asigurați-vă că deschideți ușa în timp ce deshidratați alimentele, ceea ce permite umidității
suplimentare să scape în timpul procesului de uscare.

Deshidratoare electrice

Deshidratatoarele electrice sunt una dintre cele mai eficiente si convenabile metode folosite pentru uscarea
alimentelor.

Aceste aparate sunt de obicei echipate cu un cronometru și un indicator de temperatură, împreună cu

ventilatoare pentru a distribui uniform căldura.

De asemenea, au de obicei mai multe tăvi, permițându-vă să deshidratați mai multe tipuri de alimente
simultan.

Beneficii și utilizări

Uscarea alimentelor este adesea folosită pentru a prelungi durata de valabilitate a ingredientelor și pentru a
le ajuta să dureze mai mult.

Prin reducerea conținutului de umiditate al alimentelor, acest proces poate preveni creșterea
contaminanților dăunători, inclusiv tipurile de bacterii și ciuperci care vă pot îmbolnăvi .

Acest lucru poate fi deosebit de benefic pentru alimentele de sezon, cum ar fi fructele și legumele, prin
creșterea disponibilității acestora pe tot parcursul anului - chiar și în locații îndepărtate unde nu cresc.
Această metodă de conservare a alimentelor reduce, de asemenea, greutatea și volumul alimentelor, ceea ce
poate reduce costurile de ambalare, manipulare și transport pentru producători.

De asemenea, modifică gustul și textura produselor alimentare, dând adesea alimentelor uscate precum
fructele o aromă mai dulce și mai concentrată.

Deși acest lucru poate avea atât avantaje, cât și dezavantaje, aceste alimente pot furniza o varietate de
vitamine, minerale și antioxidanți dacă vă bucurați de ele în locul dulciurilor dulci sau a altor alimente
procesate.

Procesul de cristalizare :

Cristalizarea este procesul prin care se formează solide, în care atomii sau moleculele sunt foarte organizate
într-o structură cunoscută sub numele de cristal. Unele moduri prin care se formează cristalele sunt
precipitarea dintr-o soluție, înghețarea sau, mai rar, depunerea direct dintr-un gaz. Atributele cristalului
rezultat depind în mare măsură de factori precum temperatura, presiunea aerului și, în cazul cristalelor
lichide, timpul de evaporare a fluidului.

Cristalizarea are loc în două etape majore. Prima este nuclearea, apariția unei faze cristaline fie dintr-un lichid
suprarăcit, fie dintr-un solvent suprasaturat. Al doilea pas este cunoscut sub numele de creștere a cristalelor,
care este creșterea dimensiunii particulelor și duce la o stare de cristal. O caracteristică importantă a acestui
pas este că particulele libere formează straturi la suprafața cristalului și se încadrează în inconsecvențe
deschise, cum ar fi pori, fisuri etc.

Majoritatea mineralelor și moleculelor organice cristalizează ușor, iar cristalele rezultate sunt în general de
bună calitate, adică fără defecte vizibile. Cu toate acestea, particulele biochimice mai mari, cum ar fi
proteinele, sunt adesea greu de cristalizat. Ușurința cu care se vor cristaliza moleculele depinde puternic de
intensitatea fie a forțelor atomice (în cazul substanțelor minerale), a forțelor intermoleculare (substanțe
organice și biochimice), fie a forțelor intramoleculare (substanțe biochimice).Cristalizarea este, de asemenea,
o tehnică chimică de separare solid-lichid, în care are loc transferul de masă al unui dizolvat din soluția lichidă
într-o fază cristalină solidă pură. În inginerie chimică, cristalizarea are loc într-un cristalizator. Prin urmare,
cristalizarea este legată de precipitare, deși rezultatul nu este amorf sau dezordonat, ci un cristal.
 Capitolul 5

Xylitolul

5.1 Caracterele general si beneficii

Xilitolul, un compus natural clasificat ca alcool de zahăr, se găsește în cantități mici în fructe și
legume. Producția comercială de xilitol s-a extins datorită beneficiilor sale pentru sănătate și a
aplicațiilor largi ca îndulcitor alternativ în produsele alimentare și farmaceutice. Producția de
xilitol pe scară largă este realizată industrial prin metoda chimică. Cu toate acestea, metoda
biotehnologică oferă posibilități de reducere a costurilor și a energiei în comparație cu metodele
chimice. Aceasta implică conversia xilozei în xilitol de către microbi sau enzime, ceea ce este
sigur pentru mediu. Această analiză evidențiază perspectivele metodei biotehnologice de
producere a xilitolului. Au fost analizate diferite microorganisme care au fost utilizate pentru a
produce xilitol, parametrii bioprocesului și modificările genetice pentru a crește randamentul de
xilitol. În plus, au fost discutate aplicațiile, beneficiile și preocupările legate de siguranță pentru
sănătate.

Xilitolul este unul dintre pentitolii naturali (alcool de zahăr cu cinci atomi de carbon) cu o
formulă moleculară de C5H12O5. Este un zahăr alb cristalin, utilizat comercial ca îndulcitor
artificial în industria alimentară și farmaceutică. Xilitolul are o putere calorică mai mică (2,4
cal/g) comparativ cu zaharoza (4,0 cal/g) dar are o dulceață relativă aproape egală cu zaharoza.
Metabolismul xilitolului este independent de insulină; prin urmare, a fost folosit ca un înlocuitor
sigur al zaharozei pentru pacienții cu diabet. În tractul gastrointestinal uman, 50-75% xilitolul
ingerat nu este absorbit . Datorită proprietăților sale anticariogene, a fost folosit în producția de
gume de mestecat și pastă de dinți. Multe studii arată rolul xilitolului în reducerea incidenței
infecțiilor respiratorii și ale urechii medii. Xilitolul crește absorbția calciului, contribuind astfel
la combaterea osteoporozei.

În 1891, un chimist german și francez au descoperit simultan xilitolul. Câțiva ani mai târziu,
cristalele de xilitol au fost purificate cu succes și a fost folosit pe scară largă ca alternativă la
zahăr în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, pentru a face față penuriei severe cu care se
confruntă în timpul războiului. Xilitolul a fost recunoscut ca un îndulcitor puternic după
descoperirea proprietății sale de a nu crește nivelul de zahăr din sânge. Țări precum Germania,
Japonia și Italia au început să folosească xilitolul ca parte a dietei pentru diabetici. Mai târziu, în
anii 1970, beneficiile dentare ale xilitolului au ieșit la iveală după „Turku Sugar Studies”. Din
1975, la nivel global au fost introduse diverse produse substituite cu xilitol.

Xilitolul este prezent în mod natural în cantități mici în diverse legume și fructe. Unele dintre
fructele care conțin xilitol sunt căpșuni, zmeură, banane, prune galbene, iar legumele care conțin
xilitol includ conopida, spanacul, morcovul, ceapa, ciupercile albe, vinetele, salata verde și
dovleacul. Se găsește, de asemenea, în copacii din lemn de esență tare, cum ar fi mesteacănul și
lemnul de fag, și în cojile și tulpinile plantelor. Oamenii și animalele produc și cantități mici de
xilitol, în timpul metabolismului glucozei. În medie, un om adult produce 5 până la 15 g de
xilitol pe zi. Deoarece cantitatea de xilitol prezentă în aceste surse naturale este scăzută, extracția
sa din aceste surse este ineficientă. În prezent, metoda chimică de producere a xilitolului este
utilizată comercial pentru a satisface cererea de xilitol. În acest proces chimic, xiloza extrasă din
biomasa lignocelulozică este supusă hidrogenării catalitice pentru a produce xilitol. Alternativ,
pentru a reduce costurile mari de producție, pot fi utilizate metode biotehnologice de producere a
xilitolului din biomasă lignocelulozică. Există un interes din ce în ce mai mare pentru
comercializarea metodelor biotehnologice pentru producția durabilă de xilitol.

În această revizuire, a fost discutată producția de xilitol, cu accent principal pe procesul

biotehnologic. Deși au fost studiate diferite microorganisme și enzime pentru producția de xilitol,
există o nevoie maximă de a explora tulpinile concepute pentru o producție îmbunătățită de
xilitol. Prin urmare, această revizuire se concentrează pe producția microbiană și enzimatică de
xilitol și evidențiază, de asemenea, ingineria metabolică a microorganismelor. Mai mult,
aplicațiile xilitolului în industria alimentară și farmaceutică, beneficiile sale pentru sănătate și
preocupările legate de siguranță au fost rezumate.

5.2 Metode de obtinere pentru xylitol

Metode chimice și biologice pentru producția de xilitol

Producția industrială de xilitol este realizată printr-un proces de hidrogenare chimică în care
nichelul Raney este utilizat ca catalizator pentru a transforma xiloza din hidrolizat hemicelulozic
în xilitol. Acesta implică cinci etape, după cum urmează: (1) Hidroliza biomasei lignocelulozice
de către acid pentru a obține zaharuri monomerice; (2) Tratarea hidrolizatului pentru purificarea
xilozei; (3) Hidrogenarea catalitică (de obicei efectuată la o temperatură de 353–413 K); (4)
purificare cu xilitol; (5) Cristalizarea xilitolului . Prin utilizarea metodei de hidrogenare
catalitică, aproximativ 50-60% din xilanul din hidrolizat poate fi transformat în xilitol . Alte
sisteme catalitice cu ruteniu, un metal nobil, s-au dovedit, de asemenea, a fi eficiente în
hidrogenarea xilozei la xilitol. Recent, o formulare catalitică în care metalele nobile au fost
înlocuite cu metale nenobile precum cobaltul susținut pe silice este un catalizator alternativ mai
bun. Cu toate acestea, dependența modului chimic de sinteză pare a fi nesustenabilă și
costisitoare, ceea ce a determinat căile biologice de conversie a zaharurilor în xilitol.

Conversia biotehnologică a xilozei în xilitol este realizată de microorganisme care produc

enzime pentru metabolismul xilozei. Substratul, xiloza, este obținut din fracția bogată în
hemiceluloză a biomasei lignocelulozice, cum ar fi lemnul, deșeurile agricole sau buruienile
acvatice. Drojdia este microorganismul predominant care poate utiliza xiloza și o poate fermenta
până la xilitol. Anumite bacterii și ciuperci filamentoase sunt, de asemenea, cunoscute că
fermentează xiloza. Pe lângă fermentația microbiană, enzimele au fost folosite și pentru a
produce xilitol. În plus, tulpinile modificate genetic sunt dezvoltate pentru a îmbunătăți
randamentul de xilitol pentru a îndeplini cerințele industrial.

Metoda chimică de producere a xilitolului implică presiune și temperatură ridicate. Necesită

energie mare și necesită, de asemenea, forță de muncă. Deși materia primă pentru producția de
xilitol este disponibilă în întreaga lume, expansiunea industrială este limitată la câteva țări din
Europa, Asia și Statele Unite, datorită procesului de producție costisitor. În căutarea unei metode
alternative de producere a xilitolului, metodele biotehnologice au atras interesul cercetătorilor,
care ar putea aborda limitările menționate mai sus ale metodei chimice. Bioconversia xilozei
necesită o abordare fermentativă simplă, iar consumul total de energie este relativ mai mic.
Fermentația microbiană poate fi efectuată sub presiune și temperatură mai blândă în comparație
cu metodele chimice. În procesul de bioconversie, deșeurile organice pot fi utilizate pe scară
largă și sarcina lor de mediu este redusă. Xilitolul obținut prin bioconversie poate fi utilizat în
siguranță în produsele alimentare, deoarece nu prezintă riscul prezenței resturilor de catalizator
metalic. Procesul biotehnologic este mai sigur și mai puțin poluant din punct de vedere al
mediului. Unii inhibitori sau impurități formate în timpul hidrolizei biomasei sunt fie utilizați, fie
degradați parțial de către microorganisme, facilitând astfel purificarea mai ușoară a xilitolului
produs.

În consecință, metoda biotehnologică de producere a xilitolului are un avantaj suplimentar în

reducerea costurilor de producție și purificare și are potențialul de a înlocui metodele chimice din
punct de vedere al eficienței și durabilității. Acesta este unul dintre principalele motive din
spatele implementării metodelor de bioconversie a producției de xilitol de către producătorii de
top, cum ar fi Thomson Biotech (China) și ZuChem (SUA).
Producția de xilitol din biomasă lignocelulozică

Spre deosebire de metoda chimică de producere a xilitolului, producția biotehnologică de xilitol

nu depinde exclusiv de xiloza purificată ca substrat. Bioconversia xilitolului poate fi realizată
eficient prin utilizarea diferitelor biomase lignocelulozice bogate în fracțiune hemicelulozică ca
sursă de carbon. Cea mai mare parte a biomasei lignocelulozice cuprinde celuloză, hemiceluloză
și lignină, în timp ce o cantitate mică de pectină, cenușă, proteine și extracte sunt, de asemenea,
prezente . Celuloza legată de hemiceluloză formează o matrice cu lignină. Astfel, materialul
lignocelulozic format funcționează ca un complex protector pentru plante. În funcție de specie și
vârstă, diferitele materiale vegetale au o diferență în compoziția acestor constituenți.
Hemiceluloza, care reprezintă în mod obișnuit 25-35% este al doilea cel mai abundent polimer al
biomasei lignocelulozice, după celuloză. La unele plante, cum ar fi zambilele de apă,
aproximativ 38–43% este alcătuită din hemiceluloză. Hemiceluloza este un heteropolimer cu lanț
ramificat format din diferite zaharuri pe baza cărora este clasificată ca xilani (xiloză și
arabinoză), manani (manoză, galactoză, glucoză) și xiloglucani (xiloză și glucoză). Printre
acestea, xilanul, care este format din unități p-D-xilopiranosil, constituie cea mai mare parte a
fracțiunii de hemiceluloză.

Biomasa lignocelulozică bogată în conținut de xilan este utilizată pe scară largă pentru producția
de xilitol. Hemiceluloza din lemn de esență tare (cum ar fi mesteacănul și stejarul) are mai multă
xiloză decât lemnul de esență moale. În ultimele decenii, deșeurile generate din agricultură sau
silvicultură sunt folosite pentru a obține produse cu valoare adăugată precum xilitolul. Bagașa de
trestie de zahăr, aragazul de porumb, tescovină de fructe, orez și paie de grâu și rumeguș sunt în
mod obișnuit investigate pentru bioproducția de xilitol. Selecția biomasei lignocelulozice pentru
uz industrial ar trebui să se bazeze pe prezența conținutului ridicat de xilan, disponibilitatea și
apropierea de industrie.
 Capitolul 6

Maltodextrina

6.1 Caracterele general si beneficii

Maltodextrina este o oligozaharidă care este folosită ca ingredient alimentar. Este produs din
amidon de cereale prin hidroliză parțială și se găsește de obicei sub formă de pulbere albă,
higroscopică, uscată prin pulverizare. Maltodextrina este ușor digerabilă, fiind absorbită la fel de
rapid ca glucoza și poate fi fie moderat dulce, fie aproape lipsită de aromă (în funcție de gradul
de polimerizare). Poate fi găsit ca ingredient într-o varietate de alimente procesate.

Structura

Maltodextrina constă din unități de D-glucoză conectate în lanțuri de lungime variabilă. Unitățile
de glucoză sunt legate în primul rând de legături glicozidice α(1→4), precum cea observată în
derivatul liniar al glicogenului (după îndepărtarea ramificării α1,6). Maltodextrina este de obicei
compusă dintr-un amestec de lanțuri care variază de la trei până la 17 unități de glucoză.

Maltodextrinele sunt clasificate după DE (echivalent dextroză) și au un DE între 3 și 20. Cu cât

valoarea DE este mai mare, cu atât lanțurile de glucoză sunt mai scurte, cu atât dulceața este mai
mare, solubilitatea este mai mare și rezistența la căldură este mai mică. Peste DE 20, codul NC al
Uniunii Europene îl numește sirop de glucoză; la DE 10 sau mai mic, nomenclatura codului
vamal NC clasifică maltodextrinele drept dextrine.

Productie

Maltodextrina poate fi derivată enzimatic din orice amidon. În SUA, acest amidon este de obicei
porumb (porumb); în Europa, se folosește grâu. În Uniunea Europeană, maltodextrina derivată
din grâu este scutită de etichetarea alergenilor din grâu, așa cum se prevede în anexa II la
Regulamentul CE nr. 1169/2011. Cu toate acestea, în Statele Unite, acesta nu este scutit de
declararea alergenilor conform Legii privind etichetarea alergenilor alimentari și protecția
consumatorilor, iar efectul său asupra unei mențiuni voluntare fără gluten trebuie evaluat de la
caz la caz, conform Alimentelor și Politica de administrare a medicamentelor.

Beneficiile maltodextrinei
Sursa de energie. Maltodextrina poate fi o sursă rapidă de energie. Un gram conține patru calorii,
aceeași cantitate ca zahărul de masă sau zaharoza. Corpul digeră rapid pudra pentru a vă ajuta să
obțineți puțin combustibil pentru mușchi. Așa se explică de ce companiile îl folosesc în cantități
mari pentru a face băuturi energizante și băuturi pentru sport. Persoanele care se antrenează pot
beneficia de produs după antrenamente grele pentru a-și restabili nivelul zahărului din sânge.

Poate lupta împotriva cancerului colorectal. O formă de maltodextrină - Fibersol-2 - este

eficientă în prevenirea creșterii celulelor tumorale colorectale umane. Acest lucru se poate datora
faptului că promovează fermentația bacteriană și îmbunătățește digestia.
Rezultate si discutii
Concluzii
Bibliografie

Polenul de albine – compozitie, beneficii, utilizare – Sfaturimedicale.ro

https://www.researchgate.net/publication/352417777_Seabuckthorn_Hippophae_Tibetana-
Morphology_Taxonomy_Composition_and_Health_Benefits

https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC9763470/#:~:text=Moreover%2C%20sea
%20buckthorn%20has%20many,%2C%20neuroprotective%2C%20and%20hepatoprotective
%20activities.

https://www.compari.ro/suplimente-nutritive-c1044/apiland/polen-uscat-eco-100g-p341565832/

https://www.paradisverde.ro/plante-medicinale/catina-alba-un-scut-de-vitamine-impotriva-
bolilor

https://stupulvesel.ro/catina-cu-miere-beneficii/

https://old-cures.com/remedies/macerate-of-sea-buckthorn-in-honey--131

https://fizico.eu/articole/tipuri-de-preparate-naturiste

https://www.healthline.com/nutrition/dehydrated-food#benefits

https://www.frontiersin.org/articles/10.3389/frsus.2022.826190/full#:~:text=Industrial
%20production%20of%20xylitol%20is,from%20hemicellulosic%20hydrolysate%20to
%20xylitol

https://en.wikipedia.org/wiki/Maltodextrin

https://www.webmd.com/diet/what-is-maltodextrin

https://www.amazon.com/Spice-Enthusiast-Granulated-Honey/dp/B0BJW6XSL

https://www.amazon.com/Spice-Enthusiast-Granulated-Honey/dp/B0BJW6XSL