Sunteți pe pagina 1din 7

JURNALUL JURIDIC NAȚIONAL: TEORIE ȘI PRACTICĂ • НАЦИОНАЛЬНЫЙ ЮРИДИЧЕСКИЙ ЖУРНАЛ: ТЕОРИЯ И ПРАКТИКА • NATIONAL LAW JOURNAL: TEORY AND

PRACTICE

CZU: 349.57

ROLUL STRUCTURILOR POLIȚIENEȘTI INTERNAȚIONALE ÎN


PREVENIREA ȘI COMBATEREA TRAFICULUI DE FIINȚE UMANE.
Vitalie JITARIUC,
doctorand, lector-universitar, Facultatea de Drept și Administrație publică, Universitatea de Stat „B. P.
Hașdeu” din Cahul

La etapa actuală, omenirea se confruntă cu probleme din ce în ce mai complexe în domeniul infracționalității. Coope-
rarea internațională a organelor polițienești are în vedere o paletă largă de infracțiuni, cum ar fi: cele împotriva persoanei,
împotriva proprietății, criminalitatea organizată, traficul ilicit cu groguri, traficul ilicit cu arme și muniții, falsul și contrafa-
cerea de monedă și, nu în ultimul rând, traficul de ființe umane.
Actualmente, comunitatea internațională a strâns rândurile în jurul structurilor internaționale de poliție, considerate ca
instituții interguvernamentale, capabile să facă față situației. Prin intermediul acestora, noua și magnifica tehnică din rândul
comunicațiilor pe care știința o pune la dispoziția statelor și persoanelor poate servi, în primul rând, la prevenirea și comba-
terea criminalității, inclusiv și a traficului de ființe umane.
De asemenea, practica a demonstrat că numai implicarea statului nu este suficientă pentru stăpânirea fenomenului
infracțional. La luptă împotriva celor care încalcă legea trebuie să participe întreaga societate, în special, prin acțiuni cu
caracter educativ și preventiv.
Cuvinte-cheie:trafic de ființe umane, victimă, parte vătămată, acțiune de urmărire penală, revictimizare, proces-penal,
judecată, traficant, exploatare, violență, metodologie de investigare, criminalitate, colaborare internațională, structuri
polițienești internaționale.

THE ROLE OF INTERNATIONAL POLICE STRUCTURES IN PREVENTING AND COMBATING HUMAN


TRAFFICKING.

Vitalie JITARIUC,
PhD student, University Lecturer, Faculty of Law and Public Administration, „B. P. Hasdeu” State University of Cahul.

At the present stage, humanity is facing increasingly complex problems in the field of crime. The international coopera-
tion of the police authorities envisages a wide range of crimes, such as: those against the person, against property, organized
crime, illicit trafficking in drugs, illicit trafficking in weapons and ammunition, falsification and counterfeiting of currency,
and last but not least, trafficking in human beings.
Currently, the international community has tightened the lines around the international police structures, considered as
intergovernmental institutions, capable of coping with the situation. Through them, the new and magnificent techniquesin
the field of communications that science provides to states and individuals can serve, first and foremost, to prevent and
combat crime, including trafficking in human beings. Thereafter, practice has shown that just the involvement of the state is
not sufficient to control the criminal phenomenon. The whole society must participate in the fight against those who break
the law, especially through educational and preventive actions.
Keywords: trafficking in human beings, victim, injured party, criminal prosecution action, revictimization, criminal
trial, trial, trafficker, exploitation, violence, investigation methodology, crime, international collaboration, international
police structures.

Introducere.Traficul de ființe umane este o par-


te a criminalității organizate, o formă contem-
porană a robiei, însoțită de cele mai grave încălcări
nu ține de limitele unei singure țări, el este înfăptuit
prin traversarea hotarelor, cu atragerea traficanților de
diferite naționalități și a unei multitudini de locuri de
ale drepturilor omului. Actualmente, constatăm faptul comitere a infracțiunii și depășește raza de acțiune a
că această problemă este caracteristică și Republicii organerlor de corotire a normelor de drept ale Repu-
Moldova, tot mai mulți cetățeni devin victime ale blicii Moldova [4, p. 33].
acestor infracțiuni, printre ele, în primul rând, femeile Generând probleme sociale complexe, ale căror
și copiii, adică membrii cei mai vulnerabili ai societății modalități de manifestare, repercusiuni și moduri de
noastre. Este evident faptul că, în scopul soluționării soluționare interesează atât factorii instituționalizați
acestei grave probleme, e nevoie de eforturile consi- de control, cât și opinia publică, criminalitatea orga-
derabile ale întregii comunități internaționale. Aceasta nizată transfrontalieră tinde să devină un fenomen
este condiționată de faptul că traficul de ființe umane deosebit de grav și periculos, cu consecințe distruc-

58 octombrie 2019
JURNALUL JURIDIC NAȚIONAL: TEORIE ȘI PRACTICĂ • НАЦИОНАЛЬНЫЙ ЮРИДИЧЕСКИЙ ЖУРНАЛ: ТЕОРИЯ И ПРАКТИКА • NATIONAL LAW JOURNAL: TEORY AND PRACTICE

tive asupra structurii și stabilității organismelor și - combaterea terorismului internațional;


instituțiilor unui stat democratic, și cu un impact care - combaterea producerii, consumului și traficului
pune în discuție nu doar stabilitatea social-economică de droguri și substanțe psihotrope;
a oricărei comunități umane, ci, in extremis, chiar se- - combaterea activității economice ilegale;
curitatea și pacea națiunilor. - combaterea contrabandei cu bunuri de valoare
Generat de cauze complexe, traficul transfrontalier istorică sau artistică;
de persoane, formă modernă a sclaviei, constituie un - combaterea trecerii ilegale a frointierei.
fenomen cu implicații profunde în plan economic, so- Datorită diversificării fenomenului infracțional,
cial, demografic, axiologic și psihologic, alterează va- ulterior s-s impus și cooperarea internațională în com-
lorile umane și frânează progresul social. Se vorbește baterea traficului de ființe umane [15, p. 98].
astăzi de o veritabilă industrie a migrației ilegale, a De asemenea, trecem în revistă și faptul că la mij-
prostituției și proxenetismului internațional, de un în- locul anilor 90 ai secolului trecut, Uniunea Europea-
floritor turism sexual, de dimensiunile crescânde ale nă a început să intreprindă măsuri pentru combaterea
pornografiei – inclusiv pe Internet – de asasinate la co- traficului de ființe umane, punând accentul pe traficul
mandă, șantaje, răpiri, trafic cu arme și muniții, droguri de femei în scopul prostituției. Cele mai importante
și chiar trafic cu organe și țesuturi umane [18, p. 67]. etape au fost: Hotărârea adoptată de Parlamentul Eu-
Materiale utilizate și metode aplicate. Articolul ropean în anul 1996 (Rezoluția cu privire la traficul
elaborat se bazează pe un complex de metode gene- de ființe umane, OJ No C032, 05/02/1996); Acțiunea
ral științifice și speciale, axate pe perceperea realității comună din anul 1997, adoptată de Consiliul Euro-
juriidce, elaborate de știință și aplicate în activitatea pei și Declarația de la Haga din anul 1997 (Declarația
practică. În conținutul acestuia sunt aplicate metode de la Haga – Principii europene de călăuză cu privi-
dialectice generale ale cunoașterii; analiza și sinteza, re la prevenirea și combaterea traficului de femei, 26
deducția, interpretarea structural-sistemică, metodele aprilie 1997, DCE-97-429), adoptată de Conferința
perceperii, analizei sistemice, inducția și deducția, Miniștrilor. Majoritatea acestor documente se referă
metoda istorică, comparativă, logico-formală, socio- la traficul de femei și traficul de copii [3, p. 81].
logică, statistică etc. Actualmente, prevenirea și combaterea traficului
Baza juridică și teoretică a cercetării este consti- de ființe umane este cea mai actuală problemă, pe
tuită din reglementările internaționale din domeniu, plan internațional și național, care stă la ordinea de zi
din CPP al RM și actele normative ce reglementează a Organizației Națiunilor Unite, Organizației pentru
activitatea organelor de drept pe segmentul preveni- Securitate și Cooperare în Europa, guvernele și parla-
rii și combaterii traficului de ființe umane și, nu în mentele statelor-membre ale acestora fiind obligate să
ultimul rând, din doctrina și legislația altor state în întreprindă acțiuni de prevenire, urmărire și persecu-
materia vizată. tare a fenomenului, asigurând protecția și susținerea
Scopul studiului. În cadrul acestui demers științific victimelor traficului în baza actelor normative la nivel
ne-am pus scopul de a descrie rolul și importanța struc- național și internațional [1, p. 121].
turilor polițienești internaționale în cadrul activității În continuare, dorim să atragem atenție asupă-
de prevenire și combatere a infracțiunilor de trafic ra faptului că la investigarea infracțiunilor privind
de ființe umane, de a formula anumite concluzii în traficul transnațional de ființe umane, sub aspectul
această materie în vederea eficientizării colaborării interacțiunii procesuale, o importanță deosebită o are
internaționale în latura preveniri și combaterii acestui colaborarea internațională a organelor de drept. Pre-
gen de fapte socialmente-periculoase. vederi, ce reglementează anumite chestiuni în materia
Rezultate obținute și discuții. Necesitatea cola- colaborării internaționale a mai multor state în sfera
borării internaționale în problemele ce țin de poliție luptei cu criminalitatea transnațională, inclusiv și cu
în spațiul european a apărut încă la începutul seco- traficul de persoane, se conțin în Convenția ONU îm-
lului trecut, odată cu înființarea Interpolului. Țările potriva criminalității transnaționale organizate, sem-
europene reprezentate de șefii polițiilor naționale, nată la Palermo la 9 decembrie 2000 [7] și în proto-
după congresele de la Monaco (1914) și Viena (1923) coalele adiționale ale acestui document: a) Protocolul
au pus bazele unei Comisii Internaționale de Poliție privind prevenirea, reprimarea și pedepsirea traficu-
Criminală, care avea să devină mai târziu Organizația lui de persoane, în special, a femeilor și copiilor din
Internațională de Poliție Criminală, cunoscută și sub 15.11.2000 [13]; b) Protocolul privind traficul ilegal
denumirea de Interpol. de migranți pe cale terestră, a aerului și pe mare, din
Pe parcursul anilor, s-a constituit, ca o condiție ab- 15.11.2000 [14].
solut necesară, cooperarea polițienească internațională Anumite norme ce reglementează colabora-
în domeniile: rea internațională a statelor CSI se regăsesc și în

octombrie 2019 59
JURNALUL JURIDIC NAȚIONAL: TEORIE ȘI PRACTICĂ • НАЦИОНАЛЬНЫЙ ЮРИДИЧЕСКИЙ ЖУРНАЛ: ТЕОРИЯ И ПРАКТИКА • NATIONAL LAW JOURNAL: TEORY AND PRACTICE

Convenția de la Minsk, privind asistența juridică și tivitate ale acestei secții se referă la proiectul „Mil-
raporturile de drept în procesele civile, familiale și lennium”, specializat în domeniul luptei cu grupările
penale, semnată la 22 ianuarie 1993 [6]. criminale organizate din Estul Europei.
Direcțiile prioritare ale colaborării internaționale Cele mai importante și prioritare direcții pentru
pe segmentul combaterii criminalității, concretizate descoperirea și investigarea faptelor de trafic de ființe
prin aceste reglementări se referă la: umane, desfășurate pe segmentul colaborării organe-
1) asistența juridică internațională în materie pe- lor de drept cu Interpolul și Europolul sunt: anunțarea
nală; în căutare internațională a victimelor pierdute fără
2) direcționarea materialelor cauzelor penale pen- urmă și a învinuiților; coordonarea operațiunilor
tru efectuarea urmăririi penale; polițienești comune; adresarea solicitărilor privind
3) executarea solicitărilor privind începerea urmă- efectuarea anumitor acțiuni de urmărire penală sau
ririi penale și efectuarea acesteia pe teritoriul statelor măsuri speciale de investigații; adresarea solicitărilor
CSI; referitoare la obținerea informațiilor, păstrate în ca-
4) extrădarea persoanelor în vederea atragerii la drul structurilor ce dețin evidențe operativ-informati-
răspundere penală; ve, de urmărire, de expertiză criminalistică etc.
5) transferul persoanelor condamnate în vederea Cu referire la cauzele penale privind traficul de
executării pedepselor în statele a căror cetățeni sunt. ființe umane pe linia Interpolului, în temeiul solici-
Convențiile indicate supra (de la Palermo și Min- tărilor corespunzătoare, pot fi realizate următoarele
sk) prevăd, de asemenea, și posibilitatea adresării activități:
solicitărilor referitoare la efectuarea măsurilor spe- 1) căutarea învinuiților, cu ulterioarea lor arestare
ciale de investigații pe teritoriul statelor-membre. și extrădare;
Astfel, art. 20 din Convenția de la Palermo prevede 2) identificarea victimelor, a bănuiților, precum și
posibilitatea efectuării de către organele competente a altor persoane care prezintă un anumit interes ope-
ale statelor-membre, în ordinea și în limitele stabilite rativ, cu urmărirea și supravegherea ulterioară a aces-
prin legile interne, a livrărilor controlate, a diverselor tora;
forme de supraveghere (electronică etc.) cu folosirea 3) căutarea victimelor, pierdute fără urmă [20, p.
metodelor și mijloacelor speciale, precum și a diferi- 152].
tor operații de agentură. Trecem în revistă faptul că dacă urmărirea locală
Este necesar să menționăm că între state pot fi în- presupune implicarea la înfăptuirea ei numai a subdi-
cheiate și alte acorduri privind colaborarea și asistența viziunilor organelor afacerilor interne și a altor orga-
judiciară reciprocă, care ar stabili un nivel mai înalt al ne de stat din Republica Moldova, atunci urmărirea
integrării în materie penală și ar materializa forme mai interstatală și cea internațională presupune implicarea
perfecte ale colaborării internaționale. În particular, la înfăptuirea acestor acțiuni a organelor de drept din
Convenția de la Palermo pune temelia pentru înche- alte state, conform tratatelor internaționale la care Re-
ierea unor acorduri care ar prevedea posibilitatea cre- publica Moldova este parte.
ării grupelor internaționale de anchetă, ceea ce este, În acest context, un rol deosebit în vederea comba-
destul de actual pentru starea de lucruri existentă la terii criminalității și soluționării sarcinilor procesului
momentul de față, deoarece anume grupările crimina- penal îi revine urmăririi internaționale prin interme-
le transnaționale desfășoară o activitate infracțională, diul Biroului Național Central – Interpol. Importanța
legată de crearea „rețelelor” internaționale pentru tra- acestei modalități se datorează faptului că deseori per-
ficul de ființe umane. soanele care au comis infracțiuni, îndeosebi grave, se
La organizarea și aranjarea colaborării eschivează de la urmărirea penală și judecată, plecând
internaționale se recomandă a folosi posibilitățile peste hotare. Anume din aceste considerente aportul
și oportunitățile diferitor organizații polițienești Organizației Internaționale de Poliție Criminală – In-
internaționale, cum ar fi, în primul rând, Interpo- terpol, este să asigure și să promoveze cea mai lar-
lul și Europolul. În lupta cu traficul de persoane, cu gă asistență mutuală posibilă tuturor autorităților de
circulația ilegală a organelor și țesuturilor umane, cu poliție criminală în limitele reglementărilor existente
migrația ilegală și infracțiunile sexuale în privința mi- în diferite țări și în spiritul Declarației Universale a
norilor este antrenată secția THB (Trafficking in Hu- Drepturilor Omului [9], să stabilească și să dezvolte
man Beings) din cadrul Interpolului. De asemenea, un toate instituțiile capabile să contribuie în mod efici-
anmumit interes îl prezintă și informațiile acumulate ent la prevenirea și reprimarea infracțiunilor de drept
în cadrul secției OCP (Organised Crime Projects) – comun.
specializată în probelemele luptei cu criminalitatea Urmărirea internațională a persoanelor puse sub
organizată internațională. Unul din domeniile de ac- învinuire și a inculpaților reprezintă un complex de

60 octombrie 2019
JURNALUL JURIDIC NAȚIONAL: TEORIE ȘI PRACTICĂ • НАЦИОНАЛЬНЫЙ ЮРИДИЧЕСКИЙ ЖУРНАЛ: ТЕОРИЯ И ПРАКТИКА • NATIONAL LAW JOURNAL: TEORY AND PRACTICE

măsuri operativ-investigative înfăptuite de organele tografie în documentele de evidență se mai conțin și


copmpetente ale statului inițiator al urmăririi și statul portretele compoziționale, precum și semnalmentele
interpelat, îndreptate spre depistarea, arestarea și ex- exterioare caracteristice infractorilor;
trădarea infractorilor urmăriți, înfăptuite pe teritoriul f) cartoteca datelor referitoare la aspectul exterior
fiecărui stat participant la căutare, în conformitate cu al persoanei (cartoteca „S”). Aici sunt stocate datele
normele și principiile dreptului internațional și trata- expuse în baza metodei portretului vorbit. Ea conține
tele internaționale încheiate între aceste state. circa 177 de indicatori, inclusiv sexul, naționalitatea,
Urmărirea internațională reprezintă una din rasa, trăsăturile particulare etc.;
direcțiile principale de activitate întreptate spre coo- g) cartoteca persoanelor dispărute fără de urmă și
perarea în lupta cu criminalitatea din statele-membre a cadavrelor neidentificate [19, p. 102-103].
ale Interpol-ului [5, p. 390]. Urmărirea internațională Este interesant sistemul original de transmitere a
prin intermediul Interpol-ului se efetuiează în cazuri- informațiilor, în afara sistemului computerizat X-400
le când: și anume cel al notițelor. Acestea sunt documente edi-
- este dat în urmărire un infractor pus sub învinuire tate de Secretariatul general (de exemplu: Divizia de
(acuzat, condamnat) pentru săvârșirea unei infracțiuni poliție, Subdivizia IV, Grupul notițe internaționale,
grave; difuzate tuturor Birourilor Centrale Naționale.
- se dispune de informație precisă sau presupusă Informațiile, deseori, sunt primite de Secretariatul
despre plecarea persoanei urmărite peste hotare; General de la mai multe surse aflate în diferite țări,
- persoana urmărită (cu mandat de arestare) nu a care sunt combinate și analizate la Lyon. De exem-
fost depistată pe teriutoriul Republicii Moldova timp plu, datele de identitate și motivele urmăririi sunt fur-
de 3 luni; nizate de un birou solicitant, iar amprentele digitale,
- se dispune de informație precisă sau presupusă alte date de interes operativ și fotografia judiciară pot
despre plecarea peste hotare a persoanelor declarate proveni de la alte birouri. În practică, sunt cinci tipuri
dispărute; de notițe, toate având în colțul dreapta sus un pătrat
- cadavrele și persoanele cu identitate necunoscută de diferite culori, în interiorul căruia se află emblema
n-au fost identificate timp de 3 luni și există date că organizației [17, p. 44].
sunt persoane străine [5, p. 391]. Notițe cu colț roșu – întocmite pentru arestarea și
Cu referire la investigarea traficului de ființe uma- extrădarea unui infractor. Ele conțin toate datele ne-
ne la nivel transnațional, pot prezenta interes urmă- cesare identificării unei persoane, fapta sau faptele
toarele categorii ale evidenței, organizate în cadrul comise ce fac obiectul urmăririi, încadrarea juridică
Interpolului: din Codul penal, numărul și data mandatului de ares-
a) cartoteca alfabetică a persoanelor cu anteceden- tare sau de executare a pedepsei penale, numele celui
te penale, bănuite în comiterea infracțiunilor. În ca- care l-a emis (procurorul sau respectiv judecătorul),
drul acesteia putem găsi informații privind comporta- fotografia, amprentele digitale, precum și numele și
mentul dubios al acestora, relațiile și deplasarea lor; adresa Biroului Central Național solicitator.
b) cartoteca documentelor și denumirilor. Aici, la Notițe cu colț roșu – întocmite pentru infractorii
compartimentul „documente” sunt plasate informațiile care nu sunt urmăriți pentru arestare, dar cu anteceden-
referitoare la pașapoartele de care s-au folosit in- te penale importante, recediviștii, ale căror metehne
fractorii, precum și denumirile anumitor firme luate trebuie cunoscute de poliție pentru a-i avea în atenție
la evidență în legătură cu antrenarea în activitatea în timpul șederii lor pe teritoriul țării respective.
infracțională, inclusiv și în traficul de ființe umane; Notițe cu colț albastru – întocmite pentru obținerea
c) cartoteca infracțiunilor. Aceasta cuprinde câteva de informații despre o persoană. Ele se folosesc mai
compartimente, fiecare dintre ele stocând informații în des pentru a afla locul de sejur al unui infractor.
dependență de criteriul de gen și specie al infracțiunii Notițe cu colț galben – întocmite pentru semnala-
comise. Aici se regăsesc și infracțiunile de trafic de rea persoanelor dispărute. Ele sunt folosite mai ales în
persoane. În informațiile referitoare la infracțiuni se cazul minorilor, cu scopul de a fi descoperiți și redați
fixează, în mod obligatoriu, modalitatea de comitere a familiei.
acestora. Prin folosirea acestei modalități de evidență Notițe cu colț negru – întocmite pentru cadavrele
este posibilă identificarea structurii infracționale după neindentificate.
criteriul comportamentului criminal (ceea ce este spe- Alte tipuri de notițe sunt folosite în cazul moduri-
cific, în special, pentru infracțiunile de trafic de ființe lor de operare deosebite, folosite de infractori pentru
umane); atingerea scopurilor lor („Modus operandi”).
d) cartoteca dactiloscopică; Divizia de informații judiciare și de legătu-
e) fototeca persoanelor. Pe lângă imaginea pe fo- ră (Divizia II de poliție) primește informații despre

octombrie 2019 61
JURNALUL JURIDIC NAȚIONAL: TEORIE ȘI PRACTICĂ • НАЦИОНАЛЬНЫЙ ЮРИДИЧЕСКИЙ ЖУРНАЛ: ТЕОРИЯ И ПРАКТИКА • NATIONAL LAW JOURNAL: TEORY AND PRACTICE

infracțiuni, infractori, mijloace și metode folosite de la Haga, formată din ofițeri de legătură ai statelor
ei și alte date operative pe care le analizează și atunci membre și care aveau acces direct la investigarea
când se dovedesc că sunt utile serviciilor operative datelor personale și a cazurilor legate de droguri. În
ale polițiilor afiliate, le difuzează BNC-urilor inte- urma unor acțiuni comune ale statelor-membre, la 10
resate și apoi le introduce în fișiere corespunzătoare martie 1995 s-a extins aria de competență a EDU cu
[17, p. 44-46]. privire la traficul ilegal cu substanțe radioactive și nu-
Drept temei pentru declanșarea urmăririi cleare, a traficului ilegal cu imigranți și a furturilor de
internaționale a unei persoane la inițiativa organe- vehicule [2, p. 352-353].
lor de drept ale Republicii Moldova servește mesa- Astfel, constatăm că Europolul a fost înființat prin
jul acestor organe, conform formei stabilite în adresa Convenția Europol din anul 1995, care a fost abrogată
BNC Interpol. În mesaj este necesar să fie indicată de Decizia Consiliului Uniunii Europene 2009/371/
informația obiectivă și deplină despre evenimente, JHA din 6 aprilie 2009 [8] privind instituirea Oficiului
fapte, persoanele căutate, cu indicarea orașelor stră- European de Poliție. Competența Europolului vizează
ine, a altor denumiri geografice și adrese concrete. investigarea infracțiunilor din domeniul crimei orga-
Totodată, în caz de urmărire a bănuitului, acuzatului nizate, prezentate într-o anexă din Decizia 2009/371/
sau condamnatului ce se ascunde peste hotare, în me- JHA, în care se regăsesc și infracțiunile referitoare la
saj se reflectă următoarele: traficul de ființe umane.
- numărul dosarului penal, data intentării și denu- Conform prevederilor art. 3 din Decizia 2009/371/
mirea organului de urmărire penală, expunerea suc- JHA, „obiectivul Europolului constă în sprijinirea și
cintă a faptei comise de persoana pusă sub învinuire, consolidarea activității autorităților competente ale
calificarea acțiunilor conform Codului penal, cu indi- statelor-membre și a cooperării reciproce a acesto-
carea sancțiunii normei incriminate; ra în vederea prevenirii și combaterii criminalității
- oportunitatea, după stabilirea persoanei urmări- organizate, a terorismului și a altor forme grave de
te, instituirii controlului asupra deplasării lui (în acest criminalitate care afectează două sau mai multe state-
caz, de la partenerii străini poate fi primită „informația membre”.
de semnal” despre plecarea acestei persoane peste ho- Fiecare stat-membru al Uniunii Europene desem-
tarele țării); nează o unitate națională condusă de către un oficial
- necesitatea reținerii persoanei urmărite și a extră- din fiecare stat-membru. Unitatea națională repre-
dării ei ulterioare [5, p. 391]. zintă singurul organism de legătură dintre Europol și
De asemenea, cu ajutorul sistemului internațional autoritățile competente din statele-membre. Statele-
de urmărire din cadrul Interpol-ului, subdiviziunile membre pot permite contacte directe între autoritățile
organelor de drept au posibilitatea: desemnate competente și Europol. Fiecare unitate
- de a primi informații despre locul de aflare în națională ar trebui să aibă cel puțin un ofițer de le-
țările străine și ocupațiile persoanelor în urmărire, gătură la Europol. Europolul utilizează un sistem in-
suspectate în comiterea infracțiunilor, precum și a formatic securizat de prelucrare a datelor cu caracter
acuzaților și condamnaților ce se eschivează de la personal care este foarte util în domeniul combaterii
răspunderea penală sau ispășirea pedepsei; infracțiunilor grave [12, p. 163].
- de a stabili locul persoanei ce a trecut frontiera Europol are ca atribuții facilitarea schimbului
sau a persoanei dispărute; de informații între statele-membre prin culegerea și
- de a identifica persoana aflată în urmărire; analizarea informațiilor și, transmițând autorităților
- de a stabili controlul asupra activității și depla- competente din statele-membre, fără întârziere, prin
sării persoanelor ce se ascund de organele de drept unitățile naționale de profil datele necesare în ceea ce
peste hotare [5, p. 391]. le privește, ajută astfel cercetările din aceste state.
Informații necesare pentru investigarea faptelor de Un sistem de informații conține datele persoanelor
trafic de ființe umane putem identifica și în conținutul care au comis acte transmise în competența Europol
evidențelor operativ-informative și criminalistice ale sau care au luat parte la săvârșirea acestor fapte în
Europolului, precum și în cadrul evidențelor intersta- statele-membre. Datele deținute de Europol în scop
tale, puse la punct de organele de drept ale statelor de analiză sunt cuprinse în alte fișiere. Aceste date cu-
CSI conform acordurilor încheiate în acest sens. prind informații cu privire la persoanele care au avut
Europol reprezintă o instituție supranațională crea- statut de martori sau victime potențiale sau reale ale
tă pe baza unor acorduri interguvernamentale. Înainte infracțiunilor [2, p. 352-353].
de ratificarea instrumentelor europene privind Euro- Europolul este organul de urmărire penală a Uniu-
pol, a existat un precursor al acestuia, respectiv, Uni- nii Europene care se ocupă de domeniul criminalității.
tatea de Droguri Europol (EDU), care a funcționat Misiunea sa este de a îmbunătăți eficiența și coopera-

62 octombrie 2019
JURNALUL JURIDIC NAȚIONAL: TEORIE ȘI PRACTICĂ • НАЦИОНАЛЬНЫЙ ЮРИДИЧЕСКИЙ ЖУРНАЛ: ТЕОРИЯ И ПРАКТИКА • NATIONAL LAW JOURNAL: TEORY AND PRACTICE

rea dintre autoritățile competente ale statelor-mem- ierea unor acorduri care ar prevedea posibilitatea cre-
bre în prevenirea și combaterea formelor grave ale ării grupelor internaționale de anchetă, ceea ce este,
criminalității organizate internațional. Misiunea Eu- destul de actual pentru starea de lucruri existentă la
ropolului este aducerea unei importante contribuții momentul de față, deoarece anume grupările crimina-
la măsurile de urmărire penală ale Uniunii Europene le transnaționale desfășoară o activitate infracțională,
împotriva criminalității organizate. legată de crearea „rețelelor” internaționale pentru tra-
În anul 1998, Europolului i-au fost atribuite și alte ficul de ființe umane.
direcții de activitate: obținerea și analiza informațiilor, La organizarea și aranjarea colaborării
informarea țărilor-membre despre pregătirea unor internaționale se recomandă a folosi posibilitățile
crime, stabilirea unei rețele de comunicare în scopul și oportunitățile diferitor organizații polițienești
schimbului de informații de ordin criminal etc. internaționale, cum ar fi, în primul rând, Interpolul și
În baza hotărârii Consiliului din 6 decembrie Europolul. Cele mai importante și prioritare direcții
2001, domeniul de activitate al Europolului a fost ex- pentru descoperirea și investigarea faptelor de tra-
tins, începând cu 1 ianuarie 2002, pe alte forme gra- fic de ființe umane, desfășurate pe segmentul cola-
ve ale criminalității internaționale, cum ar fi: delicte borării organelor de drept cu Interpolul și Europolul
împotriva mediului, tâlhăria organizată, comerț ilicit sunt: anunțarea în căutare internațională a victime-
cu bunuri culturale, traficul de ființe umane etc. [11, lor pierdute fără urmă și a învinuiților; coordonarea
p. 366]. operațiunilor polițienești comune; adresarea solicită-
În contextul celor expuse, susținem opinia că rilor privind efectuarea anumitor acțiuni de urmărire
autoritățile abilitate ar trebui să continue să coope- penală sau măsuri speciale de investigații; adresarea
reze pentru a consolida lupta împotriva fenomenului solicitărilor referitoare la obținerea informațiilor, păs-
în cauză. În această privință, este esențială coope- trate în cadrul structurilor ce dețin evidențe operativ-
rarea strânsă dintre state, inclusiv prin schimbul de informative, de urmărire, de expertiză criminalistică
informații și de bune practici, precum și printr-un etc.
dialog permanent deschis între organele polițienești,
judiciare și financiare din diferite state [16, p. 13]. Bibliografie
De asemenea, trecem în revistă și faptul că, la
momentul de față, cel mai important instrument ju- 1. Apolschi L. Prevenirea și conștientizarea fenome-
ridicc în domeniul combaterii traficului de persoane nului traficului de ființe umane. Materialele Conferinței
la nivelul Uniunii Europene este Directiva 2011/36/ științifico-practice internaționale din 23-24 aprilie 2004 cu
genericul „Probleme de prevenire și combatere a delicvenței
UE a Parlamentului European și a Consiliului Uniu-
juvenile, traficului de ființe umane și migrațiunii ilegale”.
nii Europene din 5 aprilie 2011 privind prevenirea și Chișinău, 2004.
combaterea traficului de persoane [10]. 2. Belecciu Șt., Denisenco L. Problema prevenirii și
Concluzii: În vederea prevenirii și combaterii efi- combaterii criminalității internaționale în cadrul Uniu-
ciente a infracțiunilor de trafic de ființe umane este nii Europene. Materialele Conferinței științifico-practice
necesar ca statele-membre să întreprindă acțiuni de internaționale din 18-19 aprilie 2003 „Criminalitatea în
prevenire, urmărire și persecutare a fenomenului, Republica Moldova: starea actuală, tendințele, măsurile de
asigurând protecția și susținerea victimelor trafi- prevenireși de combatere”. Chișinău, 2003.
cului în baza actelor normative la nivel național și 3. Boeșteanu C. Reglementări de drept comparat
internațional. La investigarea infracțiunilor privind în combaterea traficului de ființe umane. Materialele
traficul transnațional de ființe umane, sub aspectul Conferinței științifico-practice internaționale din 23-24
aprilie 2004 cu genericul „Probleme de prevenire și com-
interacțiunii procesuale, o importanță deosebită o are
batere a delicvenței juvenile, traficului de ființe umane și
colaborarea internațională a organelor de drept. Este migrațiunii ilegale”. Chișinău, 2004.
esențială și cooperarea strânsă dintre state, inclusiv 4. Botnari V. Organele afacerilor interne ale Repu-
prin schimbul de informații și de bune practici, pre- blicii Moldova în activitatea de prevenire și combate-
cum și printr-un dialog permanent deschis între or- re a criminalității juvenile, traficului de ființe umane și
ganele polițienești, judiciare și financiare din diferite migrațiunii ilegale. Materialele Conferinței științifico-
state. practice internaționale din 23-24 aprilie 2004 cu generi-
Susținem, de asemenea, că între state pot fi înche- cul „Probleme de prevenire și combatere a delicvenței
iate și alte acorduri privind colaborarea și asistența juvenile, traficului de ființe umane și migrațiunii ilegale”.
judiciară reciprocă, care ar stabili un nivel mai înalt al Chișinău, 2004.
integrării în materie penală și ar materializa forme mai 5.Clefos A. Urmărirea internațională prin BNC Inter-
pol a învinuiților și inculpaților. Materialele Conferinței
perfecte ale colaborării internaționale. În particular,
științifico-practice internaționale din 18-19 aprilie 2003
Convenția de la Palermo pune temelia pentru înche-

octombrie 2019 63
JURNALUL JURIDIC NAȚIONAL: TEORIE ȘI PRACTICĂ • НАЦИОНАЛЬНЫЙ ЮРИДИЧЕСКИЙ ЖУРНАЛ: ТЕОРИЯ И ПРАКТИКА • NATIONAL LAW JOURNAL: TEORY AND PRACTICE

„Criminalitatea în Republica Moldova: starea actua- gătire profesională a colaboratorilor MAI. Materialele
lă, tendințele, măsurile de prevenire și de combatere”. Conferinței științifico-practice internaționale din 21-22
Chișinău, 2003. decembrie 2002 „Perfecționarea continuă a cadrelor din
6.Convenția CSI de la Minsk, privind asistența juridi- organele afacerilor interne și optimizarea procesului de in-
că și raporturile de drept în procesele civile, familiale și struire profesională”. Ed. Știința. Chișinău, 2003.
penale. Ratificată de Parlamentul RM la 16 martie 1995, 16. Ștefăroaia M. Regtlementarea răspunderii pentru
în vigoare de la 26 martie 1996. În: Tratate internaționale, infracțiunile privind traficul de persoane în dreptul com-
1999, vol. 16, p. 262. parat. Material didactico-științific. CEP USM. Chișinău,
7. Convenția ONU împotriva criminalității 2012.
transnaționale organizate. Semnată la Palermo la 9 decem- 17. Troneci V. Interpol – poliție fără frontiere. Editura
brie 2000. În vigoare pentru Republica Moldova din 16 Tehnică. București, 2001.
octombrie 2005. Publicată în: Tratate internaționale, 2006, 18. Țical G. Aspecte privind incriminarea traficului de
vol. 35, p. 333. persoane în România. Materialele Conferinței științifico-
8.Decizia Consiliului Uniunii Europene 2009/371/JHA practice internaționale din 23-24 aprilie 2004 cu generi-
din 6 aprilie 2009 privind instituirea Oficiului European cul „Probleme de prevenire și combatere a delicvenței
de Poliție (Europol), publicată în JOUE L 121 din 15 mai juvenile, traficului de ființe umane și migrațiunii ilegale”.
2009. Chișinău, 2004.
9.Declarația Universală a Drepturilor Omului.Rezoluția 19. Корниенко Н. А. Российские и международные
Adunării Generale a ONU nr. 217 A (III) din 10.12.1948. криминалистические учеты. Юридический Центр
În: Tratate internaționale.Vol. I. Chișinău, 2001. p. 11-18. Пресс. СПб, 2004.
10. Directiva 2011/36/UE a Parlamentului European și 20. Смирнов Г. К. Методика расследования торговли
a Consiliului Uniunii Europene din 5 aprilie 2011 privind людьми. Диссертация на соискание ученой степени
prevenirea și combaterea traficului de persoane. Publicatră кандидата юридических наук. М., 2008.
în JOUE L 101/1 din 15 aprilie 2011.
11. Gîrlea R. Relațiile Interpolului cu organizațiile
internaționale. Materialele Conferinței științifico-practice Informația despre autor.
internaționale din 18-19 aprilie 2003 „Criminalitatea în Vitalie JITARIUC
Republica Moldova: starea actuală, tendințele, măsurile de Doctorand, lector-universitar, Facultatea de Drept și
prevenire și de combatere”. Chișinău, 2003. Administrație publică,
12.Moise A. C., Stancu Em. Criminalistica. de investi-
gare a infracțiunilor. Editura Universul Juridic. București, Universitatea de Stat „B. P. Hașdeu” din Cahul
2017. e-mail: vjitariuc@gmail.com.
13.Protocolul privind prevenirea, reprimarea și pedep- tel: 062033033
sirea traficului de persoane, în special a femeilor și copi-
ilor, din 15.11.2000. Ratificat prin Legea nr. 17-XV din Information about author
17.02.2005. Monitorl Oficial al RM, nr. 36-38/126 din Vitalie JITARIUC
04.03.2005. Ph.D., university lecturer, Faculty of Law and Public
14.Protocolul privind traficul ilegal de migranți pe cale Administration,
terestră, a aerului și pe mare, din 15.11.2000. Ratificat prin Bogdan Petriceicu Hasdeu State University from
Legea nr. 17-XV din 17.02.2005. Monitorul Oficial al RM, Cahul.
nr. 36-38/126 din 04.03.2005. e-mail: vjitariuc@gmail.com.
15. Starasciuc R. Cooperarea polițienească
internațională – o metodă de ridicare a nivelului de pre- tel: 062033033

64 octombrie 2019

S-ar putea să vă placă și