UNIVERSITATEA DANUBIUS FACULTATEA DE DREPT MASTER-STIINTE PENALE

Implicarea ONU in prevenirea si combaterea traficului de persoane

Conf. univ. dr. Jana MAFTEI

Student: Condrea Gabriela-Elena Master, zi, an I

Introducere Ultima decada a secolului XX a adus cu sine profunde transformari in cadrul relatiilor internationale. Revolutia geopolitica generata de incetarea Razboiului rece a impus solutii noi pentru rezolvarea unor probleme vechi, dar, in primul rand, a determinat crearea unei noi ordini internationale" mult mai complexe, bazata pe cooperare internationala, guvernare democratica si legislatie adecvata. In mod doar aparent paradoxal, pentru ca intr-o societate complexa fenomenul este inevitabil, noua ordine" a adus cu sine si dezordine", cuantificabila in instabilitate economica si politica, in viteze diferite ale evolutiei sociale, in decalaje la nivelul ierarhizarilor sociale, in delocalizare industriala si migratie necontrolata a fortei de munca si, in general, intr-o tendinta generala de de-socializare proprie societatii post-moderne1. In acest context, apar, inerent, tendinte si elemente care afecteaza respectarea drepturilor omului la nivel mondial si reclama revizuirea legislatiei in varii domenii. Astfel, in cazul combaterii criminalitatii, pornind de la analiza cauzelor determinante si a efectelor existente si potentiale, se constata ca armele" legale traditionale nu isi mai gasesc astazi, decat in mica masura, eficienta: strategia prevenirii si combaterii criminalitatii trebuie regandita, nemaiputand fi una limitata la cadrul national ci, dimpotriva, proiectata la nivel global. In acest context, traficul de persoane, devenit aproape o forma moderna a sclaviei, este un fenomen social care a depasit cu mult previziunile facute asupra amplorii si dificultatii combaterii si prevenirii sale. Avand in vedere faptul ca, prin incalcarea in mod flagrant si sistematic a drepturilor si libertatilor fundamentale ale omului, traficul de persoane prezinta un grad de pericol social foarte ridicat, prin normele internationale, regionale si nationale fapta a fost plasata alaturi de infractiunile de terorism, trafic de droguri, trafic de arme etc. Norma penala materiala si procedurala este in aceste conditii unul dintre instrumentele esentiale de prevenire si combatere a traficului de fiinte umane, incriminat ca infractiune. Lucrarea de fata are ca scop analiza evaluativa si comparativa a normelor penale speciale anti-trafic mergand pe o tripartitie logica, de la general la particular: international-europeannational. Astfel, avem in vedere legislatia O.N.U., pe aceea a Uniunii Europene si a Consiliului Europei, si, in final, legislatia nationala. In fapt, ne-a interesat in primul rand in ce masura interactioneaza normele penale create la aceste nivele pentru prevenirea si combaterea traficului transfrontalier si, in al doilea rand, daca norma penala romana le-a receptat corect si se adapteaza in continuare reglementarilor internationale si regionale. In acest sens, am avut in vedere legislatia in domeniu pana la data de 1 septembrie 2009. Luand in considerare doctrina juridica si solutiile jurisprudentiale, am incercat astfel sa conturam o imagine actuala a eficientei juridicului in abordarea si rezolvarea gravei probleme a traficului de fiinte umane. Cu toate acestea, prin faptul ca traficul de persoane este considerat in primul rand o problema complexa, legata de respectarea drepturilor omului, avand

Cf. Alain Touraine, Un nouveau paradigme. Pour comprendre le monde d'aujourd'hui, Ed. Fayard, Paris, 2005.

numeroase implicatii juridice, altele decat cele penale, am analizat si cateva aspecte specifice legate de protectia si asistenta victimelor traficului, de structurile colaborative internationale si regionale care asigura infrastructura necesara aplicarii normelor coercitive penale. In aceste conditii, interdisciplinaritatea domeniului cercetat se reflecta si in analiza pe care am intreprins-o, normele penale fiind intotdeauna completate, pentru eficienta luptei anti-trafic, cu mentionarea si descrierea altor masuri legislative conexe, fie ele sociale, economice sau politice.

Cadrul juridic international privind traficul de persoane

Implicarea ONU in prevenirea si combaterea traficului de persoane: mijloace si efecte Organizatia Natiunilor Unite are misiunea de a coordona activitatea de prevenire si combatere a traficului de persoane in lume. Coordonarea se axeaza pe doua aspecte distincte: crearea de norme juridice internationale si intensificarea cooperarii intre statele lumii. In ceea ce priveste creatia juridica care sa raspunda nevoii de actiune comuna a statelor, aceasta exista, insa eficienta sa este uneori discutabila. Cu toate acestea, ONU are meritul de a oferi un punct de plecare, un model pentru constructia legislatiei nationale a statelor in domeniul traficului de persoane si a crimei organizate. Inlesnirea cooperarii la nivel international in problema traficului de persoane este deopotriva un demers esential al luptei impotriva acestei infractiuni, datorita caracterului sau transnational care obliga la coordonarea eforturilor individuale ale statelor. Prevenirea si combaterea traficului de persoane a devenit unul dintre principalele scopuri ale lumii internationale, fiind o problema trecuta de mai bine de doua decenii pe agenda de lucru a Organizatiei Natiunilor Unite. Aclamate si contestate, initiativele organizatiei au dus in cele din urma la o reactie din partea statelor membre, in sensul instituirii, fie si numai teoretic, a masurilor necesare prevenirii si combaterii traficului de persoane. Insuccesele inregistrate la nivel international in acest domeniu au mai multe cauze. Astfel, numeroase state au preferat inserarea in codurile penale proprii a infractiunii de trafic de persoane, fara a considera necesara reglementarea sa printr-o lege speciala care ar putea favoriza legiferarea tuturor aspectelor privind infractiunea in sine, a celor conexe cu aceasta, a aspectelor particulare de ordin procedural, inclusiv cele vizand cooperarea internationala in materie. O alta cauza ar putea fi aceea a incriminarii numai a traficului de persoane in vederea prostitutiei, fara a avea in vedere si celelalte forme. De asemenea, majoritatea legislatiilor statelor lumii nu aplicau un tratament special victimelor traficului de persoane, oferindu-le protectia si asistenta necesara, ci din contra, victimele erau acuzate de prostitutie, de trecere ilegala a frontierei, de falsificare a documentelor de calatorie, fiind expulzate si repatriate in tara de origine.

Istoria reglementarilor internationale privind traficul de persoane incepe de fapt cu eforturile legislative anterioare existentei Organizatiei Natiunilor Unite, eforturi concretizate in norme de incriminare a sclaviei si a traficului de sclavi. Unele dintre statele dezvoltate ale lumii, convinse de impactul negativ al sclaviei asupra stabilitatii economice si mai ales sociale intr-o epoca moderna deja afectata de conflicte militare generate de lupta pentru afirmare si independenta a unor popoare, au initiat aceste reglementari. Dupa prima conflagratie mondiala, Liga Natiunilor a avut initiativa crearii si adoptarii a doua conventii internationale in domeniu: Conventia internationala pentru reprimarea traficului de femei si copii (30 septembrie 1921) si Conventia internationala privind suprimarea traficului de femei majore (11 octombrie 1933). Prima dintre ele aduce ca element de noutate si incriminarea traficului de minori de sex masculin2. Cea de a doua conventie marcheaza, de asemenea, un progres in ceea ce priveste stabilirea elementelor laturii obiective a infractiunii de trafic de persoane. Prima incercare de a incrimina in acelasi timp traficul si exploatarea victimelor a fost marcata de Conventia ONU privind suprimarea traficului de persoane si a exploatarii persoanelor care se prostitueaza 3 (2 decembrie 1949). Aceasta conventie a inlocuit partial si completat reglementarile anterioare in domeniu. Primul pas in vederea dezvoltarii unei strategii de cooperare internationala axata exclusiv pe prevenirea si combaterea traficului de persoane l-a constituit adoptarea de catre statele lumii a unor norme legislative uniforme. Astfel, Organizatia Natiunilor Unite a conceput si adoptat, in anul 2000, Conventia international privind lupta impotriva crimei organizate transfrontaliere impreuna cu Protocolul aditional privind prevenirea, suprimarea si pedepsirea traficului de persoane, in special al femeilor si copiilor, Protocolul aditional impotriva traficului de migranti pe uscat, pe apa sau prin aer si Protocolul aditional impotriva fabricarii si traficului ilicit de arme, parti sau componente ale acestora si munitie. Conventia ONU impotriva crimei organizate transfrontaliere si primele doua protocoale aditionale asigura astfel cadrul juridic international special pentru prevenirea si combaterea traficului de persoane. Ca noutate, Conventia inlocuieste principiul disponibilitatii cu ce al obligativitatii cooperarii internationale. Astfel, statele semnatare ale Conventiei trebuie sa aiba in vedere nu numai stabilirea de masuri preventive si combative vizand traficul de persoane, dar si sa colaboreze prin orice mijloace in acest sens. Conventia este, de fapt, un model legislativ si conceptual obligatoriu de urmat pentru statele semnatare, menit sa eficientizeze prevenirea si combaterea globala a criminalitatii organizate, inclusiv a traficului de persoane, pe trei coordonate majore: pedepsire, protectie si preventie. Astfel, in preambulul primului protocol aditional al Conventiei, Protocolul aditional pentru prevenirea, suprimarea si pedepsirea traficului de persoane, in special al femeilor si
Cf. Conventiei internationale privind reprimarea traficului de femei si copii, 30 septembrie 1921, 9 LNTS 415, http://www.coe.int/t7e/human rights/trafficking/3 documents/international legal instruments/UNTS Sup traff icking.asp. Conventia ONU privind suprimarea traficului de persoane si a exploatarii persoanelor care se prostitueaza, 1949, http://www.unhchr.ch/html/menu3/b/33.htm.

copiilor, este precizat in mod distinct scopul instituirii acestor norme internationale, anume: prevenirea traficului, desfasurarea unei actiuni globale vizand pedepsirea traficantilor, asigurarea protectiei victimelor traficului. In acest sens, Protocolul defineste infractiunea de trafic de persoane, obligand statele semnatare sa incrimineze la nivel national o activitate care deviaza de la normele morale si juridice. De asemenea, reglementarile vizeaza si aspecte legate de victimele traficului de persoane. Astfel, statele semnatare isi asuma in anumite circumstante si responsabilitatea adoptarii normelor juridice in vederea asigurarii protectiei si asistentei necesare victimelor traficului de persoane. Unele dintre aspectele legate de pedepsirea faptuitorilor, protectia victimelor si preventia realizata prin norme materiale si procedurale penale nu sunt reglementate expres in Protocolul ONU privind traficul de persoane. Textul principalal Conventiei ONU impotriva crimei organizate transfrontaliere este cel care vine sa completeze aparentele lacune ale normelor exprese anti-trafic. De altfel, articolul 37 al Conventiei si articolul 1 al Protocolului stabilesc relatia dintre cele doua documente: normele Conventiei si cele ale Protocolului trebuie interpretate coroborat, aplicand in acelasi timp regula mutatis mutandis. Aceasta inseamna ca, in cazul cand situatia o cere, prevederile generale ale Conventiei vor putea suferi modificari minore de interpretare sau aplicare, necesare pentru adaptarea lor la normele specifice instituite de Protocolul aditional privind traficul de persoane. Bineinteles, regula nu se aplica atunci cand textul Conventiei sau cel al Protocolului o exclud in mod expres. Protocolul ofera o definitie larga a traficului de persoane, pe care statele semnatare o vor adopta in legislatia interna, ajustand-o in sensul adaptarii sale la realitatile nationale si eventual regionale. Cu toate acestea, este preferabil ca definitia sa pastreze in esenta acelasi text. Astfel, traficul de persoane consta in recrutarea, transportul, transferul, adapostirea sau primirea de persoane, prin amenintare de recurgere sau prin recurgere la forta ori la alte forme de constringere, prin rapire, frauda, inselaciune, abuz de autoritate sau de o situatie de vulnerabilitate ori prin oferta sau acceptarea de plati ori avantaje pentru a obtine consimtamantul unei persoane avand autoritate asupra alteia in scopul exploatarii"4. Textul precizeaza, de asemenea, ca "exploatarea vizeaza, cel putin, exploatarea prin prostituarea unei alte persoane sau alte forme de exploatare sexuala, munca sau serviciile fortate, sclavia sau practicile similare sclaviei, folosirea sau prelevarea de organe"5. Dupa cum se poate observa, definitia inglobeaza activitatile distincte pe care le presupune traficul de persoane, anume: recrutarea (obtinerea consimtamantului persoanei prin mijloace frauduloase sau violenta), transportul si exploatarea victimelor. In conformitate cu Protocolul ONU, lipsa unuia dintre aceste elemente conduce la inexistenta infractiunii de trafic de persoane adulte.
Articolul 3 lit. a, Protocolul pentru prevenirea, suprimarea si pedepsirea traficului de persoane, in special femei sau copii, aditional la Conventia Natiunilor Unite Tmpotriva criminalitatii transfrontaliere organizate, A/RES/55/25, New York, 15 noiembrie 2000, la http://www.onuinfo.ro/documente fundamentale/instrumente internationale/conventia impotriva crimei org anizate protocol trafic persoane/. 5 Idem.

Una dintre polemicile cele mai cunoscute legate de definitia traficului de persoane din Protocolul ONU se refera la sfera de aplicabilitate a acestei definitii, atat timp cat articolul 4 al documentului statueaza ca scopul in care acesta a fost elaborat este cel al prevenirii, investigarii, pedepsirii faptelor la care face referire articolul 5 (...) in cazul in care aceste fapte au un caracter transnational si implica un grup criminal organizat, cat si protectia victimelor acestor fapte". Cu alte cuvinte, Protocolul are in vedere numai traficul transfrontalier, excluzandu-l pe cel intern si, de asemenea, limiteaza subiectul activ al infractiunii doar la grupuri criminale organizate. In urma dezbaterilor, Ghidul legislativ clarifica interpretarea articolului 34 alin. 2 din Conventie si a articolului 4 din Protocol, indicand faptul ca statele nu trebuie sa creeze norme nationale care sa considere caracterul transfrontalier si autoratul gruparilor criminale organizate ca fiind conditii de existenta ale faptelor incriminate: (...) in dreptul national, normele privind infractiunile stabilite potrivit Conventiei (...) si ale Protocolului privind traficul de persoane (... ) trebuie aplicate in aceeasi masura, indiferent daca un caz implica elemente transnationale sau doar nationale."6 De asemenea, se mai precizeaza ca (...) Protocolul ONU privind traficul de persoane are in vedere protectia victimelor indiferent de transnationalitate si implicarea unui grup criminal organizat"7 si, spre deosebire de traficul ilegal de migranti, traficul de persoane trebuie incriminat indiferent daca are loc prin trecerea granitelor nationale sau in interiorul unui stat"8(t.n.). Potrivit normelor Protocolului, se remarca recunoasterea formelor de trafic pe care le intalnim astazi: prostitutia sau alte forme de exploatare sexuala, munca fortata, prestarea fortata de servicii, sclavia sau practici similare acesteia, folosirea sau prelevarea fara drept a organelor umane. Cu toate acestea, este omis traficul de copii in vederea inrolarii si folosirii lor in conflicte militare, situatie care face obiectul unei conventii separate, dar care poate fi asimilata, credem noi, expresiei servicii fortate". Definitia data de ONU traficului de persoane a fost adoptata cu unele amendamente de catre statele semnatare. Unul dintre scopurile declarate ale Protocolului ONU si unul dintre motivele luptei impotriva traficului de persoane il constituie protectia victimelor traficului si prevenirea racolarii de catre traficanti a altor persoane. Garantarea si respectarea drepturilor si libertatilor victimelor traficului de persoane este una dintre chestiunile sensibile, dar indispensabile pentru crearea normelor juridice necesare luptei impotriva traficului de persoane. Protocolul ONU nu defineste termenul de victima a traficului de persoane, fapt ce ar putea constitui un neajuns al documentului. In conformitate cu prevederile Protocolului ONU, statele semnatare trebuie sa actioneze nu numai in vederea combaterii traficului de persoane, dar si in ceea ce priveste preventia
UNODC, Legislative Guide for the Implementation of the United Nations Convention against Transnational Organized Crime and the Protocols thereto, nr. 89, New York, 2004, pp. 10-11, http://www.unodc.org/pdf/crime/legislative guides/03%20Legislative%20guide Trafficking%20in%20Persons %20Protocol.pdf. 7 Idem, p. 259. 8 Ibidem, p. 341.

acestuia. Politicile de preventie, programele specializate si alte masuri adecvate trebuie sa fie pe lista de prioritati a statelor. Cu titlu de exemplu, Protocolul mentioneaza campaniile de informare a populatiei, campanii prin mass-media, initiative sociale si economice (art. 9 alin. 2) menite sa sustina in mod eficient lupta impotriva traficului de persoane, adica, in mod concret, sa conduca la remedierea factorilor care fac persoanele, in special femeile si copiii, vulnerabile in fata traficului, precum saracia, subdezvoltarea si lipsa egalitatii de sanse" (art. 9 alin. 4). Cadrul juridic de prevenire si combatere a traficului de persoane nu se rezuma insa numai la documentele internationale care reglementeaza in mod direct si specific aceasta chestiune. Legislatia ONU cuprinde o gama larga de reglementari care au incidenta indirecta asupra traficului de persoane, intregind cadrul juridic international in materie. Astfel, reglementarile ONU cu privire la protectia femeii si copilului in lume vin sa precizeze in mod special drepturile si libertatile fundamentale de care aceste persoane trebuie sa se bucure. De asemenea, Organizatia International a Muncii Tmpreuna cu ONU a initiat diverse actiuni de contracarare a traficului de persoane Tn conexiune cu migratiailegala a fortei de munca. Astfel, in anul 2003, OIM a demarat Programul de combatere a muncii fortate avand la baza Conventia OIM privind combaterea muncii fortate sau obligatorii9 (1930) si Conventia OIM privind interzicerea muncii fortate10 (1957). Alte reglementari legislative internationale isi pot gasi incidenta in prevenirea si combaterea traficului de persoane sunt si Conventia ONU privind statutul refugiatilor din 195111 si Protocolul referitorla statulul refugiatilor din 196712. Cooperarea institutionala internationala si implicatiile sale asupra prevenirii si combaterii traficului de persoane Literatura de specialitate dezvaluie pareri impartite privind sansele de armonizare a legislatiei penale internationale pana intr-acolo incat sa dea nastere unui drept penal international. Exista teoreticieni care neaga aceasta posibilitate, dreptul post-modern neputtnd concilia diferentele sociale, economice, politice, culturale care exista la nivel mondial. Chiar daca eforturile s-ar concretiza intr-un text legislativ, acesta nu si-ar gasi oricum aplicabilitatea, din lipsa coordonarii si a unei colaborari eficiente. In ciuda pesimismului, exista progrese notabile in materie de colaborare international. Statele Unite ale Americii, Japonia, Australia, Brazilia, Danemarca, Marea Britanie, Irlanda,
Conventia OIM privind combaterea muncii fortate sau obligatorii a fost adoptata la 28.09.1930 si a intrat in vigoare la 1.05.1932 fiind cunoscuta si sub denumirea de Conventia OIM nr. 29 (39 UNTS 55). 10 Conventia OIM privind interzicerea muncii fortate a fost adoptata la 25.06.1957 si a intrat in vigoare la 17.01.1959 fiind cunoscuta si sub denumirea de Conventia OIM nr. 105 (320 UNTS 291). 11 Conventia ONU privind statutul refugiatilor a fost adoptata la 28.07.1951 si a intrat in vigoare la la 22.04.1954, 189 UNTS 150. 12 Protocolul referitor la statutul refugiatlor a fost adoptat la 31.01. 1967 si a intrat in vigoare la 4.10. 1967, 606 UNTS 267.

Italia sustin, prin diverse programe de colaborare, eforturile statelor care, pe fondul instabilitatii economice si politice cu care se confrunta, devin sau sunt tari de origine a traficului de persoane. Schimbul de informatii intre tarile de origine si cele de destinatie a victimelor traficului de persoane reprezinta principala coordonata a acestor colaborari. Organizatia Natiunilor Unite incurajeaza cooperarea internationala in acest domeniu initiind programe de actiune mondiala, dublate de crearea si adoptarea de catre statele membre a conventiilor si tratatelor internationale privind aspectele direct sau indirect legate de prevenirea si combaterea traficului de persoane: incriminarea faptei ca infractiune, combaterea crimei organizate, eliminarea formelor de discriminare impotriva femeii, respectarea si garantarea drepturilor copilului, migratia legala, eliminarea torturii si a relelor tratamente, combaterea spalarii de bani, a coruptiei, crearea Interpol etc. De asemenea, conventiile multilaterale regionale constituie o alta forma de colaborare in scopul prevenirii si combaterii infractiunilor de natura transnationala, inclusiv a traficului de persoane. Astfel, la nivelul Europei se remarca pe de o parte existenta conventiilor si acordurilor europene, initiate sub patronajul Consiliului Europei, si, pe de alta parte, legislatia specifica si programele Uniunii Europene concentrate pe problematica traficului de persoane, insa cu aplicabilitate limitata la cei 27 de membri ai sai. Un alt instrument care sustine cooperarea internationala il constituie acordul bilateral, intelegerea intre doua state, cu frontiere comune sau nu. Din aceastacategorie se remarca tratatele bilaterale de extradare si cele de asistenta judiciara reciproca. De asemenea, in ceea ce priveste asistenta judiciara reciproca, ONU a oferit statelor un model de tratat bilateral13 care sa faciliteze instrumentarea cazurilor in practica, asigurand pe termen lung prevenirea si combaterea criminalitatii transfrontaliere, inclusiv a traficului de persoane. Avand in vedere faptul ca ne confruntam aici cu un fenomen social si apoi cu unul juridic, demersurile justitiei de combatere si prevenire a traficului de persoane sunt sustinute de cele ale structurilor politienesti, prin actiunile specifice de investigare si prindere a faptuitorilor, si ale societatii civile in general, prin intermediul ONG-urilor care desfasoara ample campanii de informare si prevenire a populatiei cu privire la traficul de persoane, initiind in acelasi timp programe de asistenta sociala a victimelor traficului. Actiunile concertate la nivel international, inter-regional si regional sunt sustinute in principal de fortele de ordine ale statelor implicate, coordonarea realizandu-se prin acorduri bilaterale (Benin-Nigeria, Italia-Nigeria, Grecia-Albania, Mali-Cote d'lvoire, Laos-Thailanda, Cambodgia-Viet Nam, UK-USA) si multilaterale, interguvernamentale (Police Cooperation on South-East Europe, Bali Process on Smuggling, Trafficking in Persons and Related Transnational Crime, Memorandum of Understanding on Cooperation against Trafficking in Persons in the Greater Mekong Subregion, Multilateral Cooperation Agreement to Combat Trafficking in Persons Especially Women and Children in West and Central Africa), sau direct,
Tratatul model privind asistenta mutuala in probleme de criminalitate si Protocolul optional privind procedurile penale, 1990, A/RES/45/117.

prin interventia Europol sau Interpol. Indiferent insa de forma de colaborare, esential si relevant ramane schimbul de informatii si rezultatul obtinut in urma acestuia. Incepand insa cu perioada anilor 70, dar mai ales in ultimele doua decenii, se remarca aparitia unei noi modalitati de rezolvare a cazurilor penale internationale, prin intermediul cooperarii intre autoritatile nationale si internationale de specialitate. Concret, asistam in prezent la inchegarea informala a unor retele penale internationale, trans-guvernamentale, care interpreteaza, aplica si creeaza dreptul penal international. Canalele diplomatice folosite pentru aplicarea legii penale sunt abandonate progresiv in favoarea contactelor directe, la nivelul autoritatilor judiciare nationale. Retelele trans-guvernamentale sunt formate din judecatori, procurori, organe de cercetare penala care, prin actiuni coordonate, coopereaza, intr-o maniera mult mai flexibila si informala decat cea realizata actualmente in cadrul tribunalelor penale internationale. Aceasta cooperare poate fi sustinuta in viitor prin acorduri ad-hoc, crearea de instante hibrid" si activitatea diferitelor asociatii internationale si regionale specializate Tn domeniu, inclusiv organizatii nonguvernamentale. Unul dintre principalele avantaje ale aparitiei retelelor internationale in materie penala ar putea fi acela al remedierii lipsei de capacitate a unor state de a aplica in mod concret si eficient normele juridice, ca urmare a lipsei de resurse financiare, umane (personal specializat) sau datorita instabilitatii economice, politice, nivelului ridicat al coruptiei etc. Legislatia anti-trafic a S.U.A. - un posibil model legislativ Protocolul de la Palermo a fost initiat si sustinut de catre Statele Unite ale Americii, care au propus textul ce a fost ulterior supus negocierilor. Concomitent, Statele Unite ale Americii au adoptat propriile norme anti-trafic, oferind un exemplu juridic solid statelor lumii, dar si controversat in acelasi timp. Trafficking Victims Protection Act (2000) include normele juridice anti-trafic elaborate de catre guvernul american. Textul a fost preluat si amendat de catre Congresul american Trafficking Victims Protection Reauthorization Act, Tn 2003, respectiv 2005 - care a realocat fondurile necesare sustinerii esafodajului de autoritati, organisme si organizatii implicate in lupta impotriva traficului de persoane. Legislatia actuala americana ofera masuri preventive impotriva traficului de persoane pe teritoriul national si in afara lui, masuri combative si de protectie a victimelor traficului de persoane. Legea a permis crearea unei echipe de prevenire si combatere a traficului de persoane prin colaborarea diverselor agentii nationale ale caror responsabilitati se cantoneaza in domeniul traficului de persoane, imigratiei, securitatii nationale, politicii externe. Protectia victimelor traficului de persoane este reglementata cu prioritate de legea americana. Persoanele afectate direct sua indirect de traficul de persoane sunt eligibile pentru serviciile gratuite pe care Ministerul Sanatatii, Ministerului Muncii si Comitetul director al Legal

Services Corporation si alte agentii federale le ofera. Victimele pot deschide actiuni in justitie impotriva traficantilor pe motivul Tncalcarii drepturilor fundamentale. Pentru a se putea bucura insa de serviciile oferite de guvernul american, victimele traficului de persoane trebuie sa dobandeasca statutul de victima a traficului de persoane, potrivit criteriilor stabilite de lege. Aici apare una dintre chestiunile interpretabile ale legislatiei americane. Criteriile de acordare unei persoane a statutului de victima a unei forme grave de trafic de persoane", asa cum cere legea, sunt: a) victima trebuie sa fi fost traficata pentru servicii sexuale fortate de natura comerciala sau pentru munca fortata; b) victima trebuie sa aiba varsta sub 18 ani sau, in caz ca depaseste aceasta varsta, sa fie dispusa sa participe prin orice mijloace la prinderea si pedepsirea faptuitorilor; c) sa nu i se fi refuzat acordarea vizei speciale de sedere in calitate de victima a traficului (T-visa) pe teritoriul american. Mai multe lacune pot fi evidentiate in cazul acestor cerinte : normele juridice nu disting si alte forme de trafic, exista probleme etice si practice in ceea ce priveste obligarea participarii victimelor traficului prin orice mijloace rationale posibile" la prinderea si pedepsirea traficantilor, cererea pentru acordarea dreptului de sedere temporara pe teritoriul Statelor Unite comporta si ea anumite dificultati. Organizatia Natiunilor Unite incearca sa impulsioneze statele lumii sa considere combaterea traficului de persoane o prioritate la nivel national, regional si international, actionand prompt si concertat pentru eradicarea sau cel putin limitarea savarsirii infractiunii. Analiza cauzelor generatoare, a factorilor determinanti ai traficului de persoane, impactul acestuia asupra indivizilor si actiunile concrete pentru eradicarea fenomenului sunt principalele obiective ale activitatii ONU in domeniu. Normele juridice internationale speciale create sub egida ONU pentru prevenirea, suprimarea si pedepsirea traficului de persoane, precum Protocolul de la Palermo, au fost adoptate de statele membre si transpuse in legislatia nationala. Raportul UNODC din 2009 cuantifica raspunsurile legislative, organizatorice institutional si judiciare a 155 de membri ONU. Desi datele prezentate sunt doar un indicator indirect asupra naturii reale a problemei si a dimensiunii fenomenului de trafic se pot identifica progrese notabile. Raportat la anul 2003, in prezent a crescut numarul statelor care au incriminat distinct in legislatia nationala infractiunea de trafic de persoane. Numarul tarilor care au adoptat si ratificat Protocolul de la Palermo s-a dublat in perioada 2003-2008. Mai mult, 54% din cele 155 de state analizate au creat structuri institutionale si unitati de politie specializate in traficul de persoane si au stabilit planuri strategice de actiune la nivel national. Cu toate acestea, numarul punerilor sub acuzatie si cel al condamnarilor este modest Tn majoritatea statelor lumii. Astfel, 91 de state inregistreaza anual cel putin o punere sub acuzare, 73 de state cel putin o condamnare. Doar 47 de state dintre cele 155 raporteaza cel putin zece condamnari pe an si doar 15 state raporteaza 50 de condamnari pe an pentru trafic de persoane. Diferentele de natura economica, sociala, politica, culturala intre state si regiuni se manifesta si asupra traficului de persoane. In prezent, nu toate statele lumii dispun de legislatie in domeniu, ca sa nu mai vorbim de infrastructura. De exemplu, unele state de pe continentul

african nu au creat norme juridice anti-trafic, iar, in unele cazuri, legislatia vizeaza doar traficul de copii. Din studiul realizat de ONU, invocarea lipsei resurselor financiare se pare ca nu mai este un motiv intru totul valid pentru lipsa atitudinii combative impotriva traficului. Cele mai multe condamnari pentru trafic de persoane provin din cateva state, unele bogate iar altele nu, lucru care dovedeste ca determinarea si initiativa nationala anti-trafic poate depasi obstacolele economice. Programele de cooperare in domeniul traficului de persoane si structurile internationale, inter-regionale, regionale si nationale, care asigura punerea lor in aplicare, sunt numeroase si sustin eforturile ONU de a coordona lupta anti-trafic. Unele state dezvoltate ale lumii, precum SUA, Marea Britanie, Australia, Suedia, Germania stabilesc parteneriate bilaterale, ajutand financiar si logistic statele care nu pot face fata cauzelor si manifestarilor traficului. De asemenea, unele dintre legislatiile nationale sunt luate ca model de creatie juridica, aplicarea acestora constituind un model de bune practici pentru ofensiva impotriva traficului de persoane. In ciuda acestor eforturi, limitele si obstacolele in vederea incriminarii traficului, pedepsirii traficantilor si protectiei victimelor acestuia la nivel mondial continua sa existe. Din punct de vedere strict juridic, refuzul unor state de a adopta si ratifica tratatele, conventiile internationale cu incidenta directa sau indirecta asupra prevenirii si combaterii traficului de persoane sau accepta aplicarea lor la nivel national doar cu conditia inlaturarii unor dispozitii esentiale afecteaza in mod dezarmant eficienta instrumentelor juridice. Impunerea statelor nationale a normelor internationale ramane o chestiune sensibila si insuficient abordata in practica. Instituirea si aplicarea sanctiunilor unilaterale statelor care incalca obligatiile asumate prin tratate si conventii internationale descurajeaza in primul rand semnarea acestora si, in al doilea rand, genereaza conflicte teoretice si practice referitoare la principiile care guverneaza dreptul international, protejand suveranitatea nationala a statelor, precum cel al neimixtiunii. De asemenea, furnizarea datelor statistice necesare evaluarii gravitatii problemei de confruntat constituie in prezent una dintre marile incercari ale procesului de prevenire si combatere a traficului de persoane. Existenta datelor, colectarea si interpretarea lor pe baza unor criterii universal stabilite este sporadica. Statisticile existente sunt criticate astfel, pe motiv de lipsa a datelor si inconsecventa in concluzii. Pe fondul contracararii traficului de persoane, ONU intervine cu sustinerea politicilor de securitate regionala si nationala, a colaborarii structurilor politienesti, a activitatii organizatiilor non-guvernamentale specializate, a incercarilor de democratizare a justitiei si a eradicarii coruptiei. La acestea se adauga si eforturile institutiilor financiare mondiale, precum si cele ale statelor dezvoltate de a furniza resursele necesare asigurarii imbunatatirii conditiilor de viata. Identificarea, recunoasterea si reglementarea tuturor formelor existente de trafic de persoane, acordarea asistentei si protectiei corespunzatoare victimelor traficului, cu respectarea deplina a drepturilor omului, instituirea raspunderii penale a faptuitorilor si aplicarea unor pedepse adecvate acestora sunt principalele aspecte vizate de norma materiala penala internationala. La acestea se mai adauga si normele procedurale care ar trebui sa uniformizeze,

atat cat permit diferentele de sistem national, investigarea, urmarirea si judecarea cazurilor de trafic. Cu toate acestea, in ciuda tuturor eforturilor legislative penale ale ONU si a altor organizatii si organisme internationale, traficul de persoane nu va putea fi niciodata stopat daca se vor combate numai efectele sale, ignorandu-i cauzele si natura sociala profunda a acestora. Concluzii si propuneri Privit ca fenomen global al timpului nostru, traficul de persoane a transformat istoria comertului cu persoane, adaptandu-l, din punctul de vedere al scopului urmarit, societatii contemporane, diversitatii, complexitatii si dimensiunilor acesteia. Periculozitatea acestui fenomen depaseste cu mult previziunile si statisticile nationale sau internationale. Ca un organism tentacular bine organizat, traficul de persoane se adapteaza constant la mediul social, speculandu-i posibilele slabiciuni si trecand peste barierele ridicate de lege, anihilarea unei retele de trafic intr-o regiune a globului putand determina, prin imediata reactie de autoaparare, proliferarea traficului in alta parte a lumii. Dupa ultimele statistici ale ONU, traficul de fiinte umane constituie una dintre activitatile cele mai productive ale organizatiilor criminale si, implicit, infractiunea care, prin frecventa, determina una dintre cele mai spectaculoase cresteri ale ratei criminalitatii internationale inregistrate in ultimul deceniu. In cifre, potrivit estimarilor Biroului ONU pentru Droguri si Criminalitate (UNODC), la inceputul acestui secol, aproximativ 200 de milioane de persoane erau dislocate din tara natala, ca rezultat al traficului de fiinte umane in diversele sale forme. Potrivit statisticilor guvernului SUA, aproximativ patru milioane de persoane sunt anual victime ale traficului de persoane. Dintre acestea, jumatate sunt femei si copii, cu media de varsta in jur de 20 de ani. Prevenirea si combaterea diverselor forme ale traficului de persoane a descurajat intr-o oarecare masura lumea internationala, iar presiunea societatii civile a determinat guvernele statelor lumii sa ia masuri individuale in acest sens si mai ales sa regandeasca strategii regionale si globale de lupta impotriva infractionalitatii transfrontaliere de acest tip. Guverne, agentii interguvernamentale, institutii si structuri internationale, organizatii non-guvernamentale conlucreaza astazi pentru atingerea acestui scop comun. Coordonarea actiunilor individuale si armonizarea legislatiei nationale cu privire la pedepsirea traficantilor, prevenirea traficului de persoane si protectia victimelor acestuia sunt principalele obiective de a caror indeplinire este conditionata stoparea amplorii fenomenului. Indiferent de continent, masurile luate in vederea prevenirii si combaterii traficului de persoane sunt similare, dar, in acelasi timp, ele sunt adaptate si specificului regional sau zonal. In consecinta, statele lumii sunt obligate sa gaseasca solutii globale transpuse in norme internationale comune si programe de cooperare elaborate in vederea aplicarii uniforme a acestor reglementari.

Datorita faptului ca traficul de persoane prezinta un pericol social ridicat, aducand atingere grava drepturilor si libertatilor fundamentale ale omului, norma penala constituie un instrument esential, central chiar, al activitatii de prevenire si combatere a acestui fenomen antisocial. Asa cum ne-am propus, lucrarea de fata prezinta in principal o analiza a normelor penale materiale privind traficul de persoane. Ea este realizata in baza a trei perspective - international, regional-europeana si national-romana - din care am urmarit aplicarea acestor norme persoanelor sau grupurilor de persoane dintr-un anumit spatiul geografic. In acest demers, am evidential gradul de interactiune al normelor penale intre aceste trei niveluri si, de asemenea, am analizat maniera in care regulile juridice penale romane transpun creatia Natiunilor Unite, a Uniunii Europene si a Consiliului Europei tn domeniul traficului de persoane adapttnd-o adecvat la realitatile nationale. De asemenea, interdisciplinaritatea subiectului tratat ne-a determinat sa analizam in unele cazuri, nu numai normele juridice penale, dar si pe cele procedurale penale, administrative, civile, de dreptul muncii sau de drept international public, care interfereaza in studiul traficului de persoane. Rezultatul analizei noastre este concretizat in urmatoarele observatii care, credem noi, descriu implicatiile actuale, inclusiv juridico-penale ale traficului de fiinte umane la nivel mondial, regional si national. La nivel mondial, Organizatia Natiunilor Unite este cea care, dupa 50 de ani de ignorare a fenomenului de trafic de persoane, pe fondul prefacerilor politice, economice, sociale ale anilor 1990, a dat tonul" initiativelor juridice privitoare la acest fenomen. Normele juridice internationale create sub egida ONU s-au concretizat intr-un text unic, atasat Conventiei ONU impotriva crimei organizate transfrontaliere. Este vorba de Protocolul ONU privind prevenirea, suprimarea si pedepsirea traficului de persoane. Acest text normativ defineste pentru prima data notiunea de trafic de persoane", in ciuda faptului ca, pentru mai mult de un secol, ca fenomen, traficul de persoane a fost legat de o singura forma de exploatare, anume exploatarea prin prostitutia persoanelor de sex feminin. Asadar, pana mai ieri, traficul de persoane presupunea doar rapirea si transferarea tinerilor femei albe in vederea obligarii lor la practicarea prostitutiei. In prezent, definitia traficului de persoane delimiteaza infractiunea in sine de alte fapte asemanatoare precum, traficul ilegal de migranti sau proxenetismul. In fapt, definitia ONU extinde notiunea de trafic de persoane asupra tuturor formelor sale, in functie de tipul de exploatare la care poate fi supusa victima, rupand astfel legatura clasica si exclusiva dintre trafic si prostitutie. Datorita controverselor interminabile legate de incriminarea sau nu a prostitutiei, ONU a preferat sa lase, prin norma dispozitiva, reglementarea juridica a acesteia la latitudinea statelor membre, in functie de realitatile nationale. Succesul adoptarii Protocolului a fost in aceste conditii unul real.

Potrivit Raportului UNODC din 2009, in prezent, definitia inclusa in Protocolul ONU a fost adoptata de 155 de state ale lumii, numarul celor care au adoptat si ratificat documentul dubltndu-se tn perioada 2003-2008, ceea ce nu poate fi decat imbucurator. Protocolul ONU are in vedere legiferarea a trei aspecte esentiale: prevenirea traficului de persoane, sanctionarea traficantilor si protectia victimelor traficului. Cu toate acestea, trebuie avut in vedere faptul ca documentul este un instrument penal si, in consecinta, contine mai multe norme juridice referitoare la identificarea, prinderea, urmarirea penala, judecarea si sanctionarea traficantilor, si nu la protectia si asistenta victimelor traficului. Referindu-ne la acest din urma aspect, prevederile Protocolului ONU trebuie completate cu recomandarile facute in privinta protectiei si asistentei victimelor traficului de catre diversele organisme ale organizatiei: UNICEF, UNHCHR. Astfel, prin uzul comun al statelor lumii, instrumentele de soft-law pe care acestea le-au elaborat pot capata in timp forta juridica. Mai mult, diversitatea formelor de exploatarea a unor categorii de persoane individualizate pe criterii de varsta, sex, rasa, obliga statele lumii sa adopte si alte reglementari ONU care raspund necesitatii de protectie a victimelor traficului de persoane si care transpun normativ regulile de respectare si garantare a drepturilor omului la nivel international, inclusiv a drepturilor copilului, pe cele privind desfasurarea activitatilor cu scop lucrativ si migratia fortei de munca sau pe cele referitoare la incriminarea si sanctionarea penala a altor fapte ce au legatura cu traficul de persoane, precum sclavia, spalarea de bani sau asocierea si constituirea de grupuri criminale organizate. De exemplu, in cazul protectiei speciale a copiilor, Conventia ONU privind drepturile copilului, cu cele doua protocoale ale sale, obliga statele semnatare, inter alia, sa previna si sa combata traficul de copii care implica folosirea acestora in conflictele armate, vanzarea, prostitutia, pornografia infantila. De asemenea, si Conventia OIM nr. 182 privind interzicerea celor mai grave forme ale muncii copiilor si actiunea imediata in vederea eliminarii lor obliga statele semnatare la interzicerea exploatarii prin munca a copiilor sau supunerea lor la munca fortata. Cu referire la victime, Protocolul normeaza totusi, fara a detalia insa, impunerea de standarde de protectie si asistenta a victimei, recunoasterea dreptului acesteia de sedere temporara sau permanenta in statul gazda, compensarea si repatrierea victimei. Traficantii de persoane care raspund penal potrivit normelor Protocolului ONU sunt persoanele fizice, persoanele juridice, precum si grupuri criminale organizate, participatia penala fiind sactionata sub toate formele sale. Normele Protocolului ONU prevad sanctionarea traficantilor cu pedepse proportionale cu gravitatea faptei si descurajante prin cuantum. Statele semnatare sunt obligate sa considere infractiunea de trafic din categoria celor grave, aplicand o pedeapsa pentru forma simpla a infractiunii a carui maxim nu poate fi mai mic de 4 ani. Protocolul nu dispune expres asupra retinerii de circumstante agravante pe baza carora se pot aplica sporuri de pedeapsa. Cu toate acestea, legislatia nationala a majoritatii statelor semnatare retine circumstante agravante.

De asemenea, se prevede ca masura asiguratorie confiscarea speciala a bunurilor obtinute prin desfasurarea activitatii de trafic de persoane. Incriminarea cererii de persoane traficate, sub orice forma, este, in premiera, una dintre obligatiile care revin statelor semnatare al Protocolului ONU. Luand in considerare toate aceste reglementari, putem afirma ca Protocolul ONU descrie principalele componente juridice a caror necesitate este unanim recunoscuta in prevenirea si combaterea traficului de fiinte umane si care trebuie avute in vedere in mod obligatoriu in acest demers: identificarea, recunoasterea si reglementarea tuturor formelor existente ale traficului de persoane, acordarea asistentei si protectiei corespunzatoare victimelor traficului, cu respectarea deplina a drepturilor omului, instituirea raspunderii penale a faptuitorilor si aplicarea unor pedepse adecvate acestora. De asemenea, ca urmare a dimensiunii transnationale a acestei infractiuni, este necesar ca, prin intermediul normele juridice internationale, sa fie reglementate si aspectele procedurale pe care le implica instrumentarea unui caz de trafic de persoane, iar legile nationale sa cuprinda in mod obligatoriu si dispozitii referitoare la extrateritorialitatea aplicarii legii, la extradare si regimul schimbului de informatii. In premiera, Protocolul ONU instituie ca obligatie imperativa pentru statele semnatare cooperarea internationala in vederea prevenirii si combaterii traficului de persoane. Cu toate acestea, transpunerea prevederilor Protocolului ONU in legislatia nationala a statelor lumii nu s-a produs intr-o maniera unitara, datorita diferentelor de natura sociala, economica, politica si culturala care exista intre entitatile nationale. Astfel, in momentul de fata nu toate statele lumii au adoptat legislatie anti-trafic sau daca au instituit normele juridice incriminatoare, acestea fie ca recunosc doar anumite forme de trafic, precum traficul de minori, fie ca le lipseste sustinerea institutionala in vederea aplicarii lor. Situatia relevata de Raportul UNODC din 2009, care arata ca majoritatea condamnarilor traficantilor de persoane provin doar din cateva state, cu grad mai slab de dezvoltare, dovedeste insa, in acelasi timp, ca lipsa sau precaritatea resurselor financiare nu mai este un motiv pentru slaba atitudine combativa a acestor state in privinta fenomenului susmentionat. Un alt aspect care ilustreaza atitudinea necooperanta a statelor in raport cu eforturile ONU este refuzul sau eschivarea prezentarii de date statistice necesare cuantificarii in cifre a fenomenului traficului de persoane. Atitudinea statelor ar putea fi motivata de inexistenta unor astfel de informatii, de existenta la nivel national a unei situatii grave a traficului de persoane si incalcarea grava a drepturilor si libertatilor fundamentale sau pur si simplu de aparenta lipsa de interes din partea autoritatilor nationale in a lua atitudine impotriva traficului, aici putand interveni insa si ratiuni economice. Toate aceste situatii fac, ca atunci cand exista date statistice cuantificabile privind traficul de persoane in lume, asupra lor sa planeze suspiciunea lipsei de veridicitate, motivata si de inexistenta unor criterii universale in strangerea si interpretarea lor. Impunerea normelor anti-trafic ONU intr-o maniera coercitiva, in sensul sanctionarii unilaterale a statelor pentru nerespectarea obligatiilor asumate prin tratate si conventii este o

chestiune sensibila si greu de realizat. Sanctiunile unilaterale descurajeaza in primul rand acordul statelor asupra normelor internationale, iar in al doilea rand genereaza conflicte teoretice si practice referitoare la principiile care anima dreptul international, precum cel al neimixtiunii. Concomitent cu demersurile legislative anti-trafic, ONU sustine politici de securitate regionala si nationala, colaborarea structurilor politienesti, activitatea organizatiilor nonguvernamentale specializate, incercarile de democratizare a justitiei si a eradicarii coruptiei. Eforturile sale impotriva prevenirii si combaterii traficului de fiinte umane sunt indirect dublate de cele ale institutiilor financiare mondiale, precum si a statelor dezvoltate care ar trebui sa furnizeze resursele necesare asigurarii imbunatatirii conditiilor de viata. La nivel regional, Europa se confrunta cu acelasi fenomen al traficului de persoane care se manifesta insa cu o virulenta sporita in aceasta zona, datorita diferentelor politice, economice si sociale care a opus pina nu demult Vestul si Estul continentului, divizandu-l in tari dezvoltate si tari mai putin dezvoltate, opozitie care mai dureaza inca si care a fost si este inca speculata de catre traficantii de fiinte umane. Legislatia penala anti-trafic a statelor europene este ghidata de prevederile Protocolului ONU, prin mijlocirea legislativa comunitara, si de cea a Consiliului Europei. Intentia de armonizare avand ca scop ultim unificarea legislatiei caracterizeaza creatia si aplicarea normelor penale si in materia traficului de persoane. Desi considerata un model legislativ adecvat prevenirii si combaterii traficului de persoane, legislatia comunitara manifesta unele carente care trebuie remediate si care vizeaza in principal problema esentiala a protectiei si asistentei acordate victimei infractiunii. Decizia-cadru 2002/629/JAI a Consiliului European se refera strict doar la combaterea traficului de fiinte umane. Statelor membre li se ofera un model de definire a infractiunii de trafic de persoane bazat pe cel al Natiunilor Unite. In consecinta, modalitatile specifice de realizare a elementului material al laturii obiective a faptei si mijloacele folosite in atingerea scopului sunt aceleasi. Elementul care este insuficient definit este insa scopul infractiunii, exploatarea victimelor traficate. Asa cum rezulta din text, termenul de exploatare face referire doar la exploatarea sexuala a persoanelor, inclusiv prostitutie si pornografie, ignorand existenta celorlalte forme de exploatare. Un aspect pozitiv insa consta in precizarea expresa a faptului ca tragerea la raspundere a traficantilor de persoane nu este conditionata in nici un fel de existenta consimtamantului victimei, decizia-cadru surclasand in acest sens Protocolul ONU, care intr-o exprimare ambigua, conditioneaza irelevanta consimtamantului victimei de folosirea impotriva acesteia a unuia dintre mijloacele specifice de savarsire a faptei. Normele au in vedere instituirea raspunderii penale pentru traficanti persoane fizice si persoane juridice, acordTnd atentie sanctiunilor in ambele cazuri, respectand standardele ONU de proportionalitate si efect descurajant si, in acelasi timp, imbunatatindu-le prin fixarea - in cazul existentei unor circumstante expres precizate, care reprezinta in fapt formele agravate ale

infractiunii de trafic de persoane - a unui maxim special al pedepsei cu inchisoarea de cel putin 8 ani. De asemenea, sanctiunile aplicate persoanei juridice sunt concret si specific dataliate. O atentie deosebita se acorda, ca si in cazul Protocolului ONU, precizarii si sanctionarii tuturor formelor de participatie penala. In aceeasi masura, decizia-cadru precizeaza aplicarea principiului clasic al teritorialitatii legii penale in cazul stabilirii competentei de urmarire, judecare si condamnare a traficantilor de catre statele membre. Protectia si asistenta victimelor nu este reglementata pe larg in text, acesta facand trimitere la normele cu caracter general, si nu specific, cuprinse in Decizia-cadru 2001/220/JAI privind statutul victimelor in cazul procedurilor penale, reglementari Tn mare masura insuficiente si neadecvate protectiei si asistentei specifice necesare victimelor traficului de fiinte umane, in special al femeilor si copiilor. De asemenea, Uniunea Europeana a reglementat indirect protectia si asistenta victimelor traficului de persoane si prin intermediul Directivei 2004/81/CE. In fapt, scopul acesteia a fost acela de a determina victimele traficului sa coopereze cu autoritatile competente pentru prinderea si anihilarea retelelor de traficanti. Din pacate, conditionarea protectiei si asistentei victimelor de atitudinea lor cooperanta fata de justitie a atras un val de critici referitoare la incalcarea drepturilor si libertatilor fundamentale ale persoanei. Mai mult, conditiile foarte restrictive de acces la programele de protectie a martorilor impuse de legislatia nationala a statelor membre ale Uniunii au condus la un esec in atingerea scopului primar al directivei. Cu toate acestea, membrii Uniunii au preluat ideea acordarii victimei a unei perioadei de reflectie si a permisului de rezidenta temporara, in vederea redresarii fizice si materiale a acesteia. In prezent, Decizia-cadru 2002/629/JAI, pe fondul carentelor textului si a existentei diverse a realitatilor sociale, economice, politice si culturale pe care trebuie sa le acopere, nu reuseste suficienta armonizare a legislatiei penale a celor 27 state membre. Cu toate acestea, Uniunea Europeana tradeaza o schimbare de atitudine in domeniul traficului de persoane, evoluand de la o abordare strict penalista la una care are in vedere si latura de protectie a drepturilor omului, esentiala de fapt atat in prevenirea, cat si in combaterea fenomenului. Credem ca, Uniunea Europeana ar trebui sa-si revizuiasca normele juridice actuale, in sensul completarii si modificarii celor stipulate de Decizia-cadru 2002/629/JAI cTt si de Directiva 2004/81/CE, adoptand si reglementari specifice privind traficul de organe, care nu isi gaseste in prezent incriminarea penala in normele comunitare. Incriminarea juridica a tuturor formelor de trafic este esentiala, fiind in acord cu Protocolul ONU si Conventia Consiliului Europei in domeniu. De asemenea, la nivel institutional, prerogativele Grupului de experti in traficul de fiinte umane, care functioneaza in cadrul Comisiei Europene, ar trebui extinse asupra tuturor formelor de trafic, astfel incat acest organism sa devina pe viitor structura competenta in monitorizarea eforturilor statelor membre de prevenire si combatere a traficului.

Spre deosebire de reglementarile comunitare, normele conventionale in materia traficului de persoane elaborate de catre Consiliul Europei manifesta o mai mare rigurozitate si precizie, fiind apreciate pozitiv la nivel mondial atat de teoreticienii, cat si de practicienii dreptului penal. La randul nostru, convinsi de valoarea acestor reglementari, consideram ca ele ar trebui sa constituie, pentru statele europene, modelul legislativ adecvat tn prevenirea si combaterea eficienta a traficului de persoane. Conventia Europeana a Drepturilor Omului si Conventia Consiliului Europei privind lupta impotriva traficului de fiinte umane sunt principalele texte normative care asigura in momentul de fata cea mai buna protectie a victimelor traficului de persoane. Conventia cu referire la traficul de persoane instituie intr-o maniera detaliata masurile coercitive referitoare la traficanti si cele protective referitoare la victimele infractiunii. Astfel, in ceea ce priveste normele de drept penal material, conventia adopta integral definitia ONU data traficului de persoane si traficului de minori, recunoaste expres toate formele de trafic de persoane, indiferent daca acesta este national sau transnational, retine circumstante agravante in savarsirea faptei de trafic, dispune incriminarea tentativei, a complicitatii ca forma a participatiei penale. De asemenea, la fel ca si normele comunitare, instituie angajarea raspunderii penale a persoanelor fizice si juridice, indiferent de consimtamantul victimei, mentionand insa retinerea starii de recidiva. Spre deosebire de normele comunitare insa, Conventia instituie in mod expres, dupa modelul Protocolului ONU, dispozitia de nepedepsire a victimelor traficului pentru fapte ilegale savarsite in perioada exploatarii. Dupa modelul normativ al ONU si spre deosebire de decizia-cadru comunitara, conventia reglementeaza distinct incriminarea folosirii serviciilor persoanelor traficate. Sanctionarea traficului se va realiza prin intermediul pedepselor penale, proportionate si descurajante in cuantum, la care statele membre pot adauga altele de natura civila, administrativa. Conventia insista si asupra reglementarilor procedurale penale care stabilesc regulile unui proces penal echitabil si a unui act de justitie judicios, realizat cu respectarea garantiilor procesuale atat in cazul victimei, cat si al faptuitorului. Protectia si asistenta victimelor traficului de persoane sunt minutios reglementate, fiind diferentiate in functie de nevoile specifice ale diferitelor categorii de persoane traficate. Normele juridice referitoare la protectia victimelor impun obligatii imperative pentru statele semnatare. Cu referire la victime, spre deosebire de normele comunitare, cele conventionale retin masurile necesare pentru idenficarea persoanelor traficate, chestiune esentiala, precizata si de Protocolul ONU. De asemenea, Conventia dispune acordarea unei perioade de reflectie victimelor si a unui permis de rezidenta, fara a conditiona insa acest tratament de cooperarea persoanelor traficate cu autoritatile judiciare. Conventia stabileste reguli pentru intensificarea cooperarii internationale anti-trafic, precum si propriul mecanism de monitorizare a respectarii prevederilor sale de catre statele

semnatare, cuantificand totodata si eforturile acestora de a preveni si combate traficul de persoane. Singura sugestie pe care pe care o avem in vedere aici este inserarea unui instrument adiacent Conventiei, care sa cuprinda reglementari penale exprese in domeniul traficului de organe, activitate care trebuie sanctionata ca infractiune si la acest nivel. La nivel national, pe fondul reglementarilor internationale ONU si a celor regionaleeuropene, Romania a incriminat in anul 2001, pentru prima data, traficul de persoane ca infractiune penala. Receptiv la prefacerile juridice extranee si confruntat la randul sau cu fenomenul traficului de persoane, legiuitorul roman a ales in timp sa urmeze modelul Protocolului ONU si pe cel al Conventiei Consiliului Europei, adaptand concomitent legislatia penala si noului statut de membru al Uniunii Europene. Rezultatul nu este neglijabil din perspectiva chestiunilor normate juridic, necesitand insa constante modificari si completari, uneori intarziate de multitudinea problemelor de reglementat si, in plus, de urgenta care determina prioritatea reglementarii lor. Din analiza desfasurata, apreciem ca progresele legislative in domeniul traficului sunt reale, fiind recunoscute ca atare de rapoartele de specialitate ale ONU, OSCE, SUA etc. Legea speciala nr. 678/2001 are in vedere problemele esentiale care necesita reglementare: prevenirea traficului, prinderea si sanctionarea traficantilor, protectia victimelor traficului de persoane. In acest sens, legea speciala si regulamentul sau de aplicare detaliaza in capitole distincte regulile de preventie, normele materiale penale privind incriminarea distincta si sanctionarea infractiunilor de trafic de persoane, respectiv trafic de minori, si a faptelor in legatura cu acestea, normele procedurale referitoare la desfasurarea procesului penal, dispozitiile normative vizand protectia si asistenta victimelor traficului si cele prin care se incearca sa se asigure cooperarea internationala in domeniu. Din punctul de vedere al formei, dar si, intr-o anumita masura, al continutului, legea speciala romana urmareste firul normativ al Protocolului ONU. Definitia infractiunii de trafic de persoane si cea a traficului de minori sunt preluate din textul international, respectand rigorile detaliului referitor la modalitatile si mijloacele de realizare a faptei, la scopul acesteia. Cu toate acestea, legea nu face nici o precizare expresa legata de incriminarea traficului national sau transfrontalier, incriminarea ambelor manifestari reiesind din textul legii. In fapt, legea romana imbunatateste definitia ONU prin inserarea traficului de organe ca forma specifica a exploatarii persoanelor traficate. Pedepsele penale pentru infractiunea de trafic de persoane, respectiv cea de trafic de minori respecta normele Protocolului ONU, pe cele comunitare si pe cele ale Conventiei Consiliului Europei, fiind proportionale cu gravitatea faptei, distincte in functie de formele agravate ale infractiunilor si avand un un cuantum cuprins intre 3 si 12 ani, respectiv 5 si 15 ani pentru formele simple ale acestora. Un alt aspect pozitiv este acela al instituirii distincte si transante a dispozitiei de nepedepsire a subiectului pasiv al infractiunii de trafic pentru fapte savarsite in perioada

exploatarii. De asemenea, legea precizeaza expres si faptul ca tragerea la raspundere penala a faptuitorului nu depinde de existenta sau inexistenta consimtamantului victimei manifestat in momentul recrutarii acesteia. Cu toate acestea, carentele pe care le manifesta legea speciala romana nu sunt putine, fiind generate ca si in alte cazuri, de lipsa promptitudinii in completarea si modificarea normelor, actiuni atat de necesare pentru aducerea la zi a textului, pentru mentinerea sa in concordanta cu prefacerile realitatii. Avem in vedere, spre exemplu, introducerea tn lege a unor norme de trimitere la prevederile Codului penal care refera la posibilitatea angajarii raspunderii penale a persoanei juridice, acest aspect fiind reglementat ulterior intrarii in vigoare a legii, prin intermediul normelor penale generale. De asemenea, ar fi necesara precizarea in lege a calitatii de subiect activ al grupurilor criminale organizate si trimiterea in acest sens la dispozitiile penale cuprinse in Legea nr. 39/2003 privind prevenirea si combaterea criminalitatii organizate. O alta lacuna a normelor anti-trafic o reprezinta lipsa incriminarii cererii de persoane traficate, tn sensul folosirii serviciilor prestate de victimele traficului, cunoscand situatia de exploatare in care se afla acestea. Proiectul Codului penal roman are deja in vedere incriminarea pe viitor a acestei fapte, in conformitate cu normele ONU si cu cele ale Consiliului Europei. Pe fondul armonizarii legislative determinata de calitatea de membru al Uniunii Europene, legislativul roman trebuie sa aiba in vedere intregul complex de norme comunitare care au incidenta asupra normelor juridice anti-trafic si care vizeaza aspecte de ordin procedural penal, asistenta si protectia sociala a victimelor traficului, in special a femeilor si copiilor etc. Astfel, modificarea si completarea Legii nr. 678/2001 trebuie realizata in tandem cu cea a tuturor actelor normative romane care ating problemele traficului de persoane, de la norma penala, la cea administrativa, civila sau cea a dreptului muncii etc. In prezent, desi exista propuneri concrete de perfectare a legii speciale romane privind lupta anti-trafic, punerea lor in practica a fost amanata, ca urmare a elaborarii unor noi coduri: penal, de procedura penala, civil si de procedura civila. Apreciem ca, desi sistematizarea normativa realizata prin codificare este in esenta benefica, nu credem ca ea este oportuna si in cazul traficului de persoane. Complexitatea infractiunii in sine impune mai degraba pastrarea legii speciale care o incrimineaza si completarea ei, decat inlocuirea acestei legi cu norme penale materiale si procedurale, disparat enuntate in alte acte normative. Legea speciala, prin faptul ca se refera la principalele aspecte legate de prevenirea si combaterea traficului, echivaleaza cu un ghid normativ in domeniu, creand o imagine de ansamblu pentru cel care o aplica. Ceea ce diminueaza din eficienta legii anti-trafic nu este forma in care normele se prezinta, ci, in principal, actualizarea lor, precizia limbajului normativ, la care se adauga si o lipsa de coordonare institutionala la nivelul structurilor implicate in prevenirea si combaterea traficului de persoane, precum si o lipsa de resurse financiare, de altfel chestiune de notorietate in Romania. Cu toate acestea, eforturile legislative si institutional ale statului roman de a preveni si combate traficul de persoane national si transfrontalier sunt notabile si constante, reflectate

concret in numarul crescand de victime identificate, in numarul condamnarilor pentru infractiunea de trafic, in identificarea si anihilarea unor retele de trafic in regiune. Rezultatele pozitive sunt asigurate si de colaborarea directa si constanta a autoritatilor romane cu cele corespondente ale statelor nationale si cu cele internationale si regionale: UNODC, UNICEF, INTERPOL, Europol, Eurojust, FRONTEX etc. De asemenea, apreciem ca benefica crearea Agentiei Nationale impotriva Traficului de Persoane, cu atributii de monitorizare a manifestarilor fenomenului de trafic de persoane in vederea contracararii sale, activitate care faciliteaza coordonarea activitatilor de prevenire si combatere a traficului de persoane la nivel national, in functie de datele statistice furnizate de catre aceast organism. Ceea ce nu apreciem nsa, este schimbarea periodica a ierarhiei administrative a institutiilor implicate in prevenirea si combaterea traficului de persoane, situatie care creeaza confuzii de adresare la nivel intern si international si ingreuneaza rezolvarea operativa a problemelor legate de trafic. Dupa cum se poate observa, analiza pe care am desfasurat-o a relevat aspecte pozitive si negative legate de teoria si practica penala referitoare la incriminarea faptei de trafic de persoane. Ca o certitudine, remarcam faptul ca norma penala elaborata sub egida ONU, norma europeana reprezentata de creatia Uniunii Europene si a Consiliului Europei, precum si norma nationala romana manifesta o mare similitudine in definirea ca infractiune a traficului de persoane si sanctionarea sa, ceea ce demonstreaza intr-o anumita masura reusita armonizarii teoretice. Cu toatea acestea, am putut observa extrema interdisciplinaritate a problemei abordate, fapt care a si redimensionat discursul nostru, in sensul tratarii si a altor probleme, indirect, dar necesar legate de norma penala. In prezent, traficul de persoane dezvolta o problematica complexa pentru toate statele lumii, inclusiv pentru tara noastra, aducand in atentie rolul dreptului penal si Tncercarile de armonizare a sistemelor penale nationale, politicile de securitate regionala si nationala, colaborarea politieneasca transfrontaliera, rolul principalelor organizatii internationale in combaterea si prevenirea traficului de persoane, problemele legate de democratizarea si administrarea justitiei14. Tocmai aceste aspecte demonstreaza, daca mai era nevoie, ca diferentele fundamentale, de natura politica, sociala, economica si culturala, proprii fiecarei comunitati nationale Tngreuneaza uneori practica luptei anti-trafic, limittndu-i eficienta. Trebuie sa recunoastem ca, in orice domeniu, inclusiv cel de fata, actiunile statelor lumii sunt ghidate de interesele proprii si doar in plan secundar de binele comun, planetar. Din aceasta perspectiva, sistemul sanctionator al ONU se dovedeste adesea ineficient, conjunctura economica si politica dictand asupra tragerii la raspundere a statelor membre pentru neindeplinirea obligatiilor asumate, inclusiv in cazul traficului de persoane.

Bruce, Zagaris, ..Developments in the Institutional Architecture and Framework of International Criminal and Enforcement Cooperation in the Western Hemisphere", University of Miami Inter-American Law Review, nr. 37, 2006, p.3.

Din perspectiva juridico-penala, dinamica fenomenului impune o continua adaptare a legislatiei si a celorlalte masuri sociale adiacente, fapt care necesita si un studiu atent al diverselor legislatii care au inregistrat un real succes in domeniul combaterii si prevenirii traficului de persoane. Aceste reglementari vor putea servi ca model pentru crearea unor norme si standarde nationale si internationale in sfera prevenirii si combaterii fenomenului de care neam ocupat in aceasta lucrare. Indiferent insa de rigoarea cu care infractiunea de trafic de persoane va fi reglementata si sanctionata la nivel international si national, daca statele lumii nu vor avea in vedere, in primul rand, luarea masurilor necesare in vederea combaterii cauzelor sociale si economice care intretin fenomenul in sine, lupta va fi pierduta ab initio. Asa cum aratam in Argumentul lucrarii eforturile pentru limitarea acestui fenomen sunt necesare si salutare, pentru ca, intr-o societate a individualismului exacerbat, a profitului, a timpului prezent, fara trecut si viitor, a noului cu orice pret, a marfii fetisizate, a sensualismului dezinhibat - in pofida optimismului pe care-l afisam afirmand ca de fapt acum, in paradigma hipermoderna", omul isi reconstruieste umanitatea" la un alt nivel15 - fenomenul de care ne ocupam reintoarce individul la o stare atavica de care credeam ca a scapat de mult. Epitetul este poate prea dur, dar, daca examinam piesele cuprinse in dosarele cauzelor - constatarile organelor judiciare, declaratiile victimelor, martorilor si ale faptuitorilor, actele de cercetare judecatoreasca etc. - vom avea imaginea unei alte lumi, o lume subterana, in care instinctele primare, violenta si poftele inca domina. Neosclavia intretine aceasta lume. Ea se insoteste de exploatare, de violenta, de nesiguranta si mizerie. Singura modalitate de a o infrunta si a-i reduce efectele, pentru ca, asa cum aratam, de eradicare nu poate fi vorba, este legea: o lege ferma si atenta la drepturile individului, o lege aceeasi pentru toti, o lege cu putere de actiune transnationala, o lege care in noua ordine a globalizarii" trebuie sa devina ea insasi globala.

15

Cf. Gilles Lipovetsky, Temps contre temps ou la societe hypermoderne", in Gilles Lipovetsky, Sebastien Charles, Les temps hypermodernes, Grasset, Paris, 2004, pp. 67-149.

Bibliografie
1. Alain Touraine, Un nouveau paradigme. Pour comprendre le monde d'aujourd'hui, Ed. Fayard, Paris, 2005; 2. Bruce, Zagaris, ..Developments in the Institutional Architecture and Framework of International Criminal and Enforcement Cooperation in the Western Hemisphere", University of Miami Inter-American Law Review, nr. 37, 2006; 3. Cf. Gilles Lipovetsky, Temps contre temps ou la societe hypermoderne", in Gilles Lipovetsky, Sebastien Charles, Les temps hypermodernes, Grasset, Paris, 2004; 4. Tratatul model privind asistenta mutuala in probleme de criminalitate si Protocolul optional privind procedurile penale, 1990, A/RES/45/117. 5. Conventia OIM privind combaterea muncii fortate sau obligatorii a fost adoptata la 28.09.1930 si a intrat in vigoare la 1.05.1932 fiind cunoscuta si sub denumirea de Conventia OIM nr. 29 (39 UNTS 55); 6. Conventia OIM privind interzicerea muncii fortate a fost adoptata la 25.06.1957 si a intrat in vigoare la 17.01.1959 fiind cunoscuta si sub denumirea de Conventia OIM nr. 105 (320 UNTS 291); 7. Conventia ONU privind statutul refugiatilor a fost adoptata la 28.07.1951 si a intrat in vigoare la la 22.04.1954, 189 UNTS 150; 8. Protocolul referitor la statutul refugiaplor a fost adoptat la 31.01. 1967 si a intrat in vigoare la 4.10. 1967, 606 UNTS 267; 9. Cf. Conventiei internationale privind reprimarea traficului de femei si copii, 30 septembrie 1921, 9 LNTS 415,http://www.coe.int/t7e/human rights/trafficking/3 documents/international legal instruments/UNTS Sup traff icking.asp. 10. Conventia ONU privind suprimarea traficului de persoane si a exploatarii persoanelor care se prostitueaza, 1949, http://www.unhchr.ch/html/menu3/b/33.htm. 11. Articolul 3 lit. a, Protocolul pentru prevenirea, suprimarea i pedepsirea traficului de persoane, in special femei sau copii, aditional la Conventia Natiunilor Unite Tmpotriva criminalitatii transfrontaliere organizate, A/RES/55/25, New York, 15 noiembrie 2000, la http://www.onuinfo.ro/documente fundamentale/instrumente internationale/conventia impotriva crimei organizate protocol trafic persoane/. 12. UNODC, Legislative Guide for the Implementation of the United Nations Convention against Transnational Organized Crime and the Protocols thereto, nr. 89, New York, 2004; http://www.unodc.org/pdf/crime/legislative guides/03%20Legislative%20guide Trafficking%20in%20Persons %20Protocol.pdf.