CURS 4

PREGĂTIREA COMPONENTELOR ÎN VEDEREA SUDĂRII

Executarea corectă a unei îmbinări sudate depinde în mare măsură de calitatea

pregătirii componentelor înainte de sudare. Realizarea unei bune pregătiri uşurează operaţia
de sudare şi îmbunătăţeşte calitatea cusăturii sudate; timpul consumat pentru pregătirea în
condiţii cât mai bune a metalului de bază pentru sudare este recuperat în timpul executării
întregului produs, iar calitatea sudurii este net superioară.

4.1. CURĂŢIREA SUPRAFEŢELOR

În general, suprafeţele de îmbinat ale pieselor sunt acoperite cu rugină, vopsea,

substanţe grase, zgură etc. Pentru asigurarea purităţii metalului depus prin sudare se
recomandă ca toate suprafeţele pe care urmează a se depune metal prin sudare, ca şi cele
imediat învecinate sudurii să fie curăţite până la luciu metalic (fig. 4.1).

l = min. 2s, dar l  50 mm

l
l
l

l b)
a)
Fig. 4.1. Schema de curăţire a marginilor tablelor
a) îmbinări cap la cap
b) îmbinări în T

Curăţirea se poate face prin mijloace mecanice (periere, sablare cu nisip, polizare sau
aşchiere) sau prin mijloace chimice (curăţire cu solvenţi sau decapare cu soluţii chimice).
Curăţirea trebuie să fie efectuată înainte de asamblare. În caz contrar, impurităţile cad în rost
şi pericolul apariţiei defectelor este mai mare.
Piesele decapate sau curăţite nu se vor mai atinge cu mâna; dacă acest lucru se impune
(în cazul oţelurilor speciale), prinderea lor se va face numai cu mâna acoperită cu mănuşi de
bumbac.
1
 4.2. FIXAREA COMPONENTELOR ÎN VEDEREA SUDĂRII

Asigurarea deschiderii constante a rostului si împiedicarea deplasării relative dintre

componente se poate realiza prin:
a) – prinderea provizorie cu ajutorul unor cordoane scurte amplasate din loc în loc de-
a lungul rostului ( agrafare, sudare provizorie);
b) – fixarea mecanică în dispozitive de sudare care pot realiza simultan si orientarea
lor favorabilă în poziţia de sudare.
Prima metodă este preferată dacă zonele de agrafare nu afectează în mod esenţial
rezistenţa viitoarei suduri deoarece aceste suduri scurte care conţin zona de amorsare a arcului
electric, precum şi craterul final la distanţe foarte apropiate pot fi amorse ale viitoarelor ruperi
fragile.
Cordoanele scurte de agrafare trebuie să se execute cu aceeaşi tehnologie şi materiale
ca şi sudura principală. Se recomandă o curăţire minuţioasă a cusăturilor de prindere şi
controlul lor pentru eliminarea eventualelor defecte.
Lungimea cusăturilor de prindere provizorie este l = 20–50 mm, având distanţe între
ele L = 300–500 mm aşa cum rezultă şi din figura 4.2.

l l l l

L L L

Fig. 4.2. Amplasarea sudurilor de prindere provizorie

Prinderea cu sudură se face pentru asigurarea preciziei de asamblare şi rigidizarea

pieselor. De obicei, sudurile de prindere provizorii sunt incluse în cordonul de sudură şi odată
cu ele se includ şi eventualele defecte. Aceste suduri se execută cu regimul şi materialele
utilizate la sudarea primului strat de sudură. Ca urmare a faptului că sudurile de prindere sunt
scurte, materialul de bază este supus unei răciri foarte rapide, ceea ce poate conduce la
fragilizarea materialului în zona respectivă. Datorită acestui lucru, cât şi a faptului că sudura
de prindere are o grosime mică, apare pericolul de fisurare. Sudurile de prindere ce se includ
în metalul cusăturii trebuie controlate foarte atent pentru detectarea eventualelor defecte.
Reguli de bază pentru efectuarea operaţiei de prindere:
- amorsarea arcului se face într-un punct care urmează să fie acoperit cu sudură;
- este interzisă amorsarea arcului în afara îmbinării, pe materialul de bază;
- craterul de încheiere trebuie umplut prin întoarcerea arcului şi menţinerea lui pe loc
timp de câteva secunde;
- piesele groase şi rigide se prind cu suduri în mai multe straturi (de obicei două)
alcătuite în trepte. Straturile succesive se depun în sensuri opuse pentru a nu concentra
craterele de încheiere la un singur capăt; sudura se execută în trepte pentru a nu concentra în
acelaşi plan mai multe începuturi şi sfârşituri de sudură;
2
 - diametrul electrodului (sârmei) utilizat pentru prindere, la fel ca şi pentru sudarea
primului strat, trebuie să permită o apropiere suficientă de partea inferioară a rostului astfel
încât să se obţină o pătrundere completă la rădăcină;
- nu se recomandă prinderea cu sudură a unor îmbinări realizate printr-o centrare
forţată, sau corectarea asamblării după prinderea cu sudură, în ambele cazuri existând
pericolul de fisurare.
- lungimea unei suduri de prindere trebuie să fie de 2-2,5 ori grosimea materialului
care se sudează, dar nu mai mare de 70 mm. Grosimea sudurii pentru piese de până în 10 mm
trebuie să fie de 0,6-0,7 ori grosimea materialului dar nu mai mare de 3 mm, iar pentru piese
mai groase de 10 mm, grosimea sudurii trebuie să fie de 5-6 mm (se realizează în două
straturi).
- distanţa dintre sudurile de prindere trebuie să fie aproximativ egale, 300-400 mm;
pentru piesele subţiri, până în 10 mm, distanţa dintre sudurile de prindere trebuie să fie mai
mică, şi anume 50-150 mm.
A doua metodă pentru fixarea şi poziţionarea componentelor în vederea sudării
reprezintă o soluţie superioară faţă de prima metodă. Dispozitivele de fixare şi poziţionare
reprezintă o investiţie rentabilă care îmbunătăţeşte calitatea sudurilor, uşurează munca
operatorului sudor şi elimină riscurile operaţiei de sudare provizorie.

4.3. PLĂCUŢE TEHNOLOGICE

Plăcuţele tehnologice sunt adaosuri cu ajutorul cărora se elimină din sudură începutul
şi sfârşitul cusăturii. Ele se prevăd încă din faza de proiectare şi fac parte din elementele
pregătite pentru sudare (fig. 4.3).

Fig. 4.3. Exemplu de plăcuţă tehnologică pentru îmbinările cap la cap

Introducerea plăcuţelor tehnologice este necesară atunci când sunt impuse condiţii
deosebite de rezistenţă pe îmbinarea sudată.
Plăcuţele tehnologice pot fi prelucrate împreună cu rostul de sudare al elementelor de
îmbinat, lungimea lor fiind de 40-50 mm în cazul sudării manuale sau semiautomate şi de
100-200 mm pentru sudarea automată.
Ca plăcuţe tehnologice pot fi considerate şi plăcuţele de susţinere a rădăcinii; în acest
caz numai stratul de rădăcină începe şi se termină pe plăcuţă.
În cazul îmbinărilor de colţ, plăcuţele tehnologice au acelaşi rol de a elimina din
sudură locul de amorsare şi stingere a arcului electric, respectiv defectele care pot fi introduse
în aceste zone.
3
 4.4. SUSŢINEREA BĂII DE SUDURĂ

În cazul băilor de sudură voluminoase este necesară evitarea scurgerii metalului topit
prin deschiderea rostului, aceasta făcându-se prin mai multe metode (fig. 4.4):
a) - suport de cupru;
b) - suport de oţel;
c) - pe rădăcină sudată manual;
d) - pe pernă de flux.

a) b)

c)

d)
Fig. 4.4. Posibilităţi de susţinere a băii metalice de sudură cu volum mare

Suportul din cupru (fig. 4.4.a) se utilizează mai ales la realizarea cusăturilor rectilinii
la table cu grosimi de până la 30 mm. Dimensiunile canalului şi secţiunii suportului din cupru
depind de grosimea s a materialului sudat.
Suportul din oţel (fig. 4.4.b) se aplică la partea inferioară a cusăturilor unde nu mai
avem acces şi dacă nu este posibilă aplicarea unei alte metode de susţinere. Suportul este o
platbandă din oţel calmat (OL37.1k) ce se sudează manual în colţ de elementele care trebuiesc
îmbinate şi rămâne prins definitiv în construcţie, cusătura pătrunzând parţial şi în acesta.
Dimensiunile suportului din oţel sunt în funcţie de grosimea materialului de sudat.
Sudarea manuală a rădăcinii (fig. 4.4.c) se aplică înaintea sudării automate, utilizându-
se de obicei electrozi bazici cu diametrul de 3,25-4 mm. Se recomandă ca sudura realizată
manual să pătrundă până la circa 1/3 din grosimea materialului. O soluţie identică de susţinere
a băii metalice de sudare se poate face şi prin sudarea automată sub strat de flux a rădăcinii cu
intensităţi de curent mai reduse astfel încât volumul băii să fie relativ redus. La sudarea
cordonului de umplere intensitatea curentului se va mări astfel încât cordonul de rădăcină şi
cusătura de umplere să se întrepătrundă pe circa 2-3 mm. Această metodă are aplicabilitate la
sudarea tablelor cu grosimi de peste 10 mm.
Suportul sub formă de pernă de flux (fig. 4.4.d) se aplică la materiale cu grosime
cuprinsă între 2-30 mm. Fluxul are o granulaţie relativ fină, iar stratul suport o înălţime de 60-
80 mm. Presarea fluxului pe material se face după fixarea materialului de bază pe suportul
metalic, cu ajutorul aerului comprimat introdus într-un furtun din pânză cauciucată având
diametrul de 50-100 mm.
4
 4.5. ASIGURAREA PROTECŢIEI BĂII DE SUDARE

Protejarea metalului topit împotriva acţiunii nefavorabile a mediului ambiant se poate

realiza prin diferite metode dintre care cele mai uzuale sunt prezentate în figura 4.5.
În acest scop se utilizează paravane confecţionate din platbandă îndoită în mod
corespunzător şi fixatăa) înaintea sudării pe elementele
b) îmbinării astfel
c) încât fluxul de sudare
sau gazele protectoare să nu se îndepărteze de la locul de sudare.

a) b) c)

Fig. 4.5. Posibilităţi de protecţie a băii de sudare

În cazurile în care rădăcina nu se poate proteja sau atunci când la partea inferioară a
sudurii este posibil să apară defecte greu de identificat se poate aplica crăiţuirea părţii sudurii
care se presupune că are defecte (fig. 4.6). Crăiţuirea se poate realiza mecanic sau termic
(tăiere arc-aer). Dimensiunile canalului crăiţuit se adoptă în funcţie de grosimea materialului
sudat.
H

a b

c
Fig. 4.6. Eliminarea zonelor defecte ale sudurilor prin crăiţuire şi resudare