P – VI: Atenţia

Capacitatea de acces şi selectivitatea atenţiei.

Semnale auditive.
Modele de atenţie selectivă.
Atenţie vizuală.
Prelucrare automată a informaţiei.
Neurocognitologia atenţiei.

http://www.youtube.com/watch?v=5XKzNlmzopA&feature=fvwrel

William James (1890) a scris: "Atenţia este atunci când raţiunea cuprinde într-o formă clară
şi distinctă ceva, în ce se văd cîteva obiecte concomitent, sau o serie de pasaje de gândire.
Concentraţia constiintei – iată menirea sa. Aceasta înseamnă o distragere a atenţiei de la unele lucruri,
în scopul de a lucra eficient cu altele. Definiţia generală a atenţiei: concentraţia efortului
mental asupra evenimentelor senzoriale sau mentale.
Abordarea modernă a problemei de atenție a fost formată în 1958, cînd psihologul britanic Donald
Broadbent a scris în cartea sa “Percepția și comunicarea”, că percepția este rezultatul activității sistemului
de procesare a informației cu capacitate limitată de acces.
În teoria lui Broadbent ideea esenţială a fost că lumea conţine în sine posibilitatea de a primi mult
mai multe senzaţii decât pot acoperi abilităţile perceptuale si cognitive. Prin urmare, în scopul de a face
faţă avalanşei de informatii primite, oamenii selectiv direcţionează atenţia doar asupra unor semne şi "se
abstractizează" de restul.
Dacă am încerca să înţelegem câteva mesaje, în special de acelaşi tip, în acelaşi timp, vom fi
nevoiţi să sacrificăm cu precizia (Ex. poezia). Astfel, în timp ce conducem autovehicolul, putem atrage
atenţia la drum şi în acelaşi timp să ascultăm radioul; dar foarte greu este să atragi atenţia în acelaşi timp
la mai mult de două semne, de exemplu, două semnale auditive, sau două vizuale.
Unor semen din mediul înconjurător le acordăm mai multă atenție decît altor, și acele semne care
ne atrag atenția, de regulă, merg la prelucrearea ulterioară, celelalte, pot sa nu fie prelucrare ulterior.
Pot fi evidenţiate cinci puncte/întrebări legate de atenţie:
1. Capacitatea de acces şi selectivitatea. Putem acorda atenţie la unele, dar nu toate,
semnalele din lumea exterioară.
2. Control. Avem un oarecare control asupra stimulilor la care acordăm atenţia.
3. Prelucrarea automată. Multe procese obişnuite sunt atât de familiare încât necesită o
cantitate mică de atenţia conştientă şi apar în mod automat.
4. Neurokognitologia. Creierul nostru şi sistemul nervos central – baza anatomică a atenţiei, la fel
ca pentru toate procesele cognitive.
5. Conştiinţa. Atenţia aduce evenimentele in conştiinţă.

Capacitatea de acces şi selectivitatea atenţiei

Motivul selectivităţii atenţiei de multe ori se explică de capacitatea limitată de acces, sau
incapacitatea noastră de a procesa toate semnalele senzoriale simultan. Acest lucru sugerează că undeva,
în prelucrarea informaţiilor este un "blocaj".
Atenţia selectivă, este asemeni unei lanterne într-o cameră întunecată, care luminează
elementele de interes pentru noi, lăsând celelalte în întuneric.
Semnalele auditive
Abordarea informțională asupra fenomenului atenției este in mare parte formată pe baza studierii
auzului. Cercetările lui Cherry (1953) au condus la dezvoltarea unor proceduri experimentale, în care
subiectul identifică semnalul şi care a devenit o metodă standard de a studia atenţie auditivă.
Abilitatea de concentrare asupra unui singur mesaj si de inhibiţie a procesării informaţiei de la un
alt mesaj este o abilitate importantă a omului: ea ne permite de a procesa o cantitate limitată de informaţii,
şi de a nu suprasolicita mecanismele de prelucrare.
Într-un experiment (Moray, 1959) s-a înregistrat că informația care se dădea subiectului în așa
numita –ureche surdă, nu se memoriza, deoarece el asculta cu atenție canalul opus, în ciuda faptului că
unele cuvinte sunt repetate aproximativ de 35 de ori. Chiar şi atunci când Moray avertiza că li se va cere
1
să repete unele dintre informaţiile primite pe canalul dat, foarte puţin se reproducea. Apoi Morey a făcut
un pas important: mesajul de pe postul neglijat era precedat de numele testatului. În această condiție ,
mesajul se reproducea mult mai frecvent. (nu aşa se întâmplă şi la petreceri? Cineva de la celălalt capăt
al camerei spune: "Şi am înţeles că soţia lui Ion ..." Şi toţi cu numele Ion şi soţiile acestora, complet
preocupate înainte de aceasta de conversaţia lor, imediat întorc urechea la vorbitor). Invazia de
evenimente interesante, care atrag atenţia a fost numită fenomenul petrecerii cu cocktail.
Există dovezi că anumite părţi ale cortexului sunt responsabile de atenţie, în timp ce altele – de
prelucrare a informaţiilor (Posner,1988).
Pornind de la cercetările lui Cherry au fost dezvoltate mai multe teorii privind atenţia selectivă.
Aceste teorii au fost cunoscute ca „teoriile gâtului de sticlă”. Ele au primit acest nume întrucât porneau de
la ideea că după cum nu putem introduce dintr-o dată toată apa într-o sticlă din cauza gâtului îngust al
acesteia, tot aşa nici informaţiile din mediul extern nu pot pătrunde în mintea noastră
simultan, ele trebuind a fi mai întâi filtrate, selectate.

Modele de atenţie selectivă

Model cu filtrare (Broadbent)
Teoria holistica a atenţiei a fost mai întâi dezvoltată savantul britanic Broadbent (1958). Această
teorie, numită modelul cu filtrare, se bazează pe ideea că prelucrarea informaţiilor este limitată de
capacitatea de acces a canalului (Shannon şi Weaver, 1949).
În modelul lui Broadbent (Fig. 3.8) mesajele sunt prelucrate de mai multe canale senzoriale
paralele. Prelucrarea ulterioară a informaţiilor are loc numai după ce acestui semnal i se va acorda atenţie
şi acesta va fi trecut printr-un filtru de selecţie într-un canal cu capacitatea limitată de acces. În Fig. 3.8
vedem că în sistem intră mai multe informaţii decât pot fi prelucrate de către canalul cu capacitatea
limitată de acces.
Evident, capacitatea noastră de a procesa informaţii este limitată. Pentru a scoate sens din ceea ce
auzim, creierul nostru trebuie să se concentreze pe un tip de impulsuri şi să trimită fiecare mesaj la
canalul amplificator adecvat pentru o prelucrare ulterioară.
Fig. 3.8. Schema fluxului de informaţii, care să reunească opiniile exprimate în diverse teorii
moderne.

Atunci când cere situaţia, putem transfera concentrarea atenţiei noastre la un alt canal. Deşi, în
cazul în care selecţia se bazează pe caracteristicile fizice ale semnalului, după cum credea initial
Broadbent, atunci transferarea atenţiei nu ar trebui să ţină cont de conţinutul mesajului.

Într-unul dintre primele experimente Broadbent a folosit metodica ascultării dihotomice. La o

ureche, subiectului i se prezentau trei cifre, în timp ce la cealaltă (în acelaşi timp) - alte trei
cifre. Subiectul putea auzi: Urechea dreapta: 4, 9, 3; Urechea stanga: 6, 2, 7.
Având în vedere numărul de informaţii reproduce (şase unităţi) şi viteza de prezentare (două pe
secundă), Broadbent putea aştepta că acurateţea (exactitatea) reproducerii va fi de aproximativ 95%. Dar
subiecţii au reprodus mai puţin decît se aştepta (aproximativ 65%, 20%).
2
 Legătura făcută de Broadbent între atenţia selectivă şi memorie, ridică semne de întrebare
interesante din punct de vedere teoretic şi practic, dar, mai important, ne aminteşte că atenţia selectivă nu
se limitează la o gamă îngustă de fenomene - se preocupă de aproape toate celelalte sistemele cognitive.
Modelul divizorului (Anne Treisman)
Printre problemele cele mai evidente ale modelului de filtrare – este detectarea informaţiilor
senzoriale (de exemplu, numele subiectului) prin canalul neglijat.
Fig. 3.9. Selectiv audiere: a - o ipoteză cu privire la limitarea capacităţilor perceptive, b - o
ipoteză privind limitarea posibilităţii de reacţionare. Adaptat: Treisman & Geffen, 1967

Treisman susţinea că în "dicţionarul" (sau depozizul de cuvinte) al subiectului, unele cuvinte au un

prag mai mic de activare. Astfel, cuvintele sau sunetele "importante", (cum ar fi numele propriu sau
strigătul copilului) pot fi activate mult mai uşor decât semnalele mai puţin importante.
Datele obţinute de Treisman difereau de cele din modelul de filtrare. Un anume "centru" mintal,
înainte de a analizarea caracteristicile semnalului, trebuia să decidă că aceasta este necesar. Evident,
pentru această e nevoie de analiza preventivă a materialului. Potrivit lui Treisman, la prima fază a analizei
preventive, semnalul este apreciat pe baza unor caracteristici fizice comune, şi apoi la analize mult mai
complexe semnalul se estimează după sens (Fig. 3.9). Modelul Treisman presupune că "mesajele
irelevante" sunt auzite înăbuşit, dar nu se blochiază complet.

Atenţia vizuală
Legile atenţiei guvernează toată experienţa senzorială (vizuală, auditivă, olfactivă, gustativă şi
tactilă). Văzul, percepţia de culoare si forma – sunt cele mai studiate procese după ascultare. Treisman, şi
Jules înaintează ipoteza că în atenţia vizuală lucrează două procese diferite.
În prima etapă (Figura 3.11) procesul preatenţiei, în care această regiune se scanează, şi are loc
detectarea rapidă a principalelor caracteristici ale obiectelor, cum ar fi dimensiunea, culoarea, orientarea
mişcării, dacă este cazul. Apoi, după Treisman, diferitele caracteristici ale obiectului se codifică în harta
proprietăţilor, care sunt situate în diferite părţi ale cortexului.

Fig. 3.11. Modelul etapelor de percepţie vizuală şi atenţie.

3
Prelucrare automată
Omul se confruntă cu o multitudine de stimulente şi efectuează astfel, mai multe acţiuni. De
exemplu, în timp ce conducem, ne putem uita simultan la harta, vorbi pe telefonul mobil, pune ochelarii
de soare, asculta muzică, etc. Cu toate acestea, ne propunem să ne concentrăm mai mult pe conducere
decât pe alte activităţi, dar o parte din atenţie totuşi o acordăm şi la alte activităţi. Acţiunile bine stapanite
devin automate, şi, în consecinţă, pentru punerea lor în aplicare se necesită o atenţie mai mică decît pentru
acţiuni noi. Legătura între procesarea automată şi atenţie a fost descrisă de către La Berge.
!!!Poţi simultan să te mîngîi pe burtă şi să te atingi pe cap? Încercaţi să bocăniţi în masă un ritm din melodii celebre, cum
ar fi Happy Birthday. Asta a fost uşor, nu-i asa? Acum, cu degetul de la altă mînă, - Jingle Bells. Aceasta este, de asemenea,
uşor. Acum, ambele melodii simultan. Puteţi face acest lucru? De ce nu? După pregătire temeinică, puteţi face acest lucru cu
succes. Pianişti cu experienţă, ca urmare a exercitării pot îndeplini sarcini similare.
Conceptul La Berge ar putea explica multe aspecte ale comportamentului uman în situaţii stresante. Norman ne oferă un
exemplu adecvat. Să presupunem că un acvalangist este sub apă încurca în tuburile lui. Pentru a supravieţui, el trebuie să scape
de unitate şi încet să se ridice la suprafaţă. Norman spune: dacă această procedură să fie făcută automat care cere puţin sau nici
un efort conştient, apoi într-o zi, într-o situaţie stresantă, ea va reuşi în ciuda panicii în creştere. Ca procesul să poată avea loc
în mod automat, trebuie să aveţi libera circulaţie a informaţiilor din memori spre controlul uman asupra acţiunilor.

Structura prelucrării automate a informaţiilor descris de Posner & Snyder, a identificat trei caracteristici
ale procesului automat:
• procesul automat are loc neintenţionat.
• procesele automatizate sunt ascunse de constiinta.
• procesele automatizate necesită puţine resurse din constiinta. Putem citi un cuvânt sau lega şireturile,
negândindu-ne la aceste acţiuni. Acestea sunt efectuate în mod automat şi fără efort.
Neurocognitologia atenţiei
Relaţia între atenţie şi creierul uman a fost dezvăluit iniţial prin compararea tulburării de atenţie şi
leziunilor cerebrale. De exemplu, deteriorării sau impactului în orice parte a creierului ar putea fi asociat
cu un anumit tip de tulburare de atenţie. Problema se agrava de faptul că unele observaţii au fost adesea
bazate pe examinări post-mortem, ceea ce presupune interacţiune minimă între subiect şi

4
observator.Sstudiile post-mortem, cu toate acestea, au subliniat că atenţia este parţial legată de o anumită
regiune a cortexului. Cercetările din ultimii ani, au doua directii:

1. Are loc căutarea legăturii între geografia creierului şi a proceselor atenţiei (Corbetta et al;. 1991, et al.
Hillyard, 1995; Mountcastle, 1978; Pardo, Fox & Raichle, 1991; Posner, 1988, 1992, [în special] Posner
& Petersen, 1990 ; Whitehead, 1991; Woldorff et al)., 1993.

2. Metodele dezvoltate în laboratoarele psihologilor cognitivi, sunt utilizate ca teste de diagnostic sau de
studiu a preparatelor farmacologice, care pot acţiona selectiv asupra proceselor de atenţie (Tinklenberg &
Taylor, 1984).

Care este relaţia dintre anatomia creierului şi atenţie: Sistemul atenţiei, ca şi alte sisteme (de exemplu,
motor şi sisteme senzoriale) interacţionează cu alte multe părţi ale creierului, dar îşi păstrează identitatea
proprie.

Fig. 3.12. Zonele cortexului creierului uman care sunt activate în timpul atenţiei