Învățarea prin muzică a elevilor cu cerințe educative

speciale

Profesor învățământ preșcolar: Sfetcu Adriana Cristiana

Grădinița cu program prelungit ,,Elena Farago”, Craiova

În învățământul de masă există și copii cu cerințe

educative speciale, de obicei diagnosticați cu autism sau
întârziere în dezvoltare congitivă și a limbajului. Așadar,
incluziunea poate avea la bază activitățile plăcute și atrăgătoare
atât pentru copiii cu cerințe educative cât și pentru ceilalți.
Şcoala incluzivă se referă în sens restrâns la integrarea
tuturor copiilor, indiferent de capacităţile şi competenţele de
adaptare şi deci de învăţare, într-o formă de şcoală. În sens larg, ea
înseamnă preocuparea pentru ca fiecare copil să fie sprijinit şi să se
lucreze în beneficiul învăţării tuturor.
Fiecare copil este înţeles ca un participant activ la învăţare şi
predare şi pentru că fiecare aduce cu sine în procesul complex al
învăţării şi dezvoltării o experienţă, un stil de învăţare, un model
social, o interacţiune specifică, un ritm personal, un mod de
abordare, un context cultural căruia îi aparţine.
 Şcoala incluzivă ridică învăţarea la rang de principiu general
şi presupune înainte de orice acceptarea faptului ca orice copil
poate invata. Fiecare participant învaţă şi se dezvoltă pri faptul că
interacţionează cu ceilalţi. Sursele învăţării, pentru fiecare, vin din
relaţiile interumane şi din experienţa permanentă cu obiectele, cu
semenii şi cu sine. Şcoala nu este un teritoriu al cunoştinţelor
academice , ci şi unul al experienţelor practice si al relaţiilor
interumane.
Predarea este un act de cooperare, reflectie şi descoperire, la care
participă atât profesorul (care poate coopera cu colegii săi) cât şi
elevii unei clase. O resursă importantă pentru profesor în predare
este cooperarea elevilor. Pregătirea predării şi de multe ori
realizarea ei se completează cu cooperarea între profesori şi chiar
cooperarea cu unii părinţi.

Pe parcursul achiziției și a dezvoltării limbajului la copiii

cu cerințe educative speciale (CES) pot apărea dificultăți la
nivelul comunicării, al comportamentului, al relaționării cu cei
din jur, datorită unor tulburări la nivelul auzului fonematic, la
nivel de articulație a limbajului sau a unor tulburări de ritm și
fluență a vorbirii.
Rolul activităților muzicale în activitățile de corectare a
tulburărilor de limbaj este foarte important și vine în sprijinul
copilului oferindu-i posibilitatea de a manipula, explora și de a
controla instrumentele muzicale. Ritmurile şi vibraţiile sunetelor,
emoțiile trăite de copii sau simpla ascultare a instrumentelor
muzicale creează o stare afectivă pozitivă, de calm și relaxare,
stimulatoare pentru educarea auzului fonematic, pentru folosirea
vocii în scop comunicativ, pentru realizarea pronunției corecte,
fluente a sunetelor și cuvintelor, pentru dezvoltarea limbajului și
nu în ultimul rând șansa de a interacționa la nivel egal cu ceilalți.
Există multe similitudini între limbajul verbal și muzică.
De exemplu, atât în vorbire cât și în muzică, frecvența, durata, și
elementele timbrale se desfășoară într-un anumit interval de timp
cu scopul de a transmite un mesaj. Fiecare dintre aceste
„instrumente de comunicare” utilizează informații prozodice, cum
ar fi inflexiuni ale vocii, intonația, ritmul, pauzele, pentru a ajuta
la conturarea unui mesaj cu sens, clar (Donnelly, 2001). Muzica,
la fel ca și vorbirea umană este structurată, predictibilă, repetitivă.
Aceste forme de exprimare/comunicare fiind atât de strâns
relaționate, colaborarea dintre cele două terapii - terapia
tulburărilor de limbaj și terapia prin muzică - în vederea
intervenției recuperatorii, este atât una foarte naturală, dar mai ales
benefică pentru individul aflat într-un proces de recuperare a
limbajului.
Exemple de exerciții muzicale folosite în terapia tulburărilor de
limbaj și dezvoltarea comunicării copilului cu cerințe educative
speciale:

 Exerciții de dezvoltare a memoriei de tip auditiv-verbale

 – au rolul de a-i dezvolta copilului capacitatea de a-și
însuși, dar și de a reproduce în mod corect succesiunea
unor sunete în cadrul cuvintelor. Cu ajutorul unui
instrument preferat, copilul poate identifica și marca
fiecare sunet din cuvânt.
 Exerciții specifice de intonație pe silabe sau pe cuvinte
Recunoaşterea sunetelor produse de diferite instrumente
muzicale: toba (bum-bum). Identificarea și reproducerea
instrumentelor audiate sau înregistrate;

Bibliografie:

 Burlea, G. Tulburările limbajului scris-citit, Editura Polirom,

București (2007),
 Gherguţ, A., Sinteze de psihopedagogie specială. Ghid
pentru concursuri și examene de obținere a gradelor
didactice, Iaşi, Polirom (2005);