Fundamentele

psihopedagogiei
speciale
Curs 1 – Definiții și terminologie
 CERINȚE EDUCAȚIONALE SPECIALE

Termenul de cerințe educaționale speciale vizează o

abatere de la normele și standardele educaționale
obișnuite, întâlnite în majoritatea școlilor de masă.

Diferențele individuale înregistrate de copiii cu cerințe

educaționale speciale se pot datora unor
caracteristici semnificative fizice, senzoriale, cognitive
sau de comportament.
 CERINȚE EDUCAȚIONALE SPECIALE
Majoritatea acestor copii vor avea nevoie de
programe educaționale individualizate care să
corespundă nevoilor lor unice de dezvoltare și
învățare.

O parte dintre acești copii sunt educați în sistemul de

învățământ special, iar o altă parte urmează cursurile
școlilor de masă, beneficiind de modificări curriculare
și de strategii educaționale specifice
DEFICIENȚĂ; HANDICAP; DIZABILITATE

Deficiența

• Vizează consecinţele leziunii (leziunilor) produse la nivelul unor organe sau

părţi ale corpului, aceste consecințe referindu-se la defecte sau pierderi la
nivelul membrelor, organelor, ţesuturilor sau la nivelul altor structuri ale
corpului, indiferent de cauza acestora.
• Tot în această categorie intră şi leziunile funcţiilor psihologice sau cognitive.
• Potrivit definiţiei OMS, deficienţa constituie orice pierdere sau anormalitate
la nivel psihologic, fiziologic sau al structurii/funcţiei anatomice.
 DEFICIENȚĂ; HANDICAP; DIZABILITATE
Dizabilitatea
• Vizează inabilitatea sau capacitatea redusă de a realiza o sarcină
într-o manieră specifică, considerată normală de majoritatea
indivizilor.
• Este o limitare impusă persoanei de către o pierdere fizică sau o
funcționare redusă. De exemplu: paralizia mușchilor piciorului,
absența unui braț sau pierderea vederii.
• Dizabilitatea poate fi văzută ca incapacitatea unui copil de a realiza
o sarcină la fel ca și alți copii, fără dizabilități, datorită unei deficiențe
senzoriale, fizice, cognitive sau în alte domenii funcționale.
• Aceste limitări devin dizabilități doar atunci când interferează cu
atingerea potențialului educațional, social sau vocațional al unei
persoane.
DEFICIENȚĂ; HANDICAP; DIZABILITATE

Handicapul
• Se referă la impactul sau consecința unei dizabilități, nu la condiția în sine.
• Vizează problemele sau dificultățile pe care o persoană cu o dizabilitate le
întâlnește atunci când încearcă să funcționeze într-un mediu și să
interacționeze cu acesta.
• Dincolo de limitările mediului, handicapul reflectă limitările atitudinale impuse
asupra persoanei cu dizabilități de către cei fără dizabilități.
• Persoanele cu dizabilități întâlnesc diferite forme de discriminare în viața de zi
cu zi, ceea ce le limitează frecvent participarea deplină în comunitate și
societate.
• Ca rezultat, multe dintre aceste persoane sunt marginalizate și excluse din
diferite comunități (Kitchin, 1998)
• O dizabilitate poate sau nu să fie un handicap în funcție de
condițiile specifice ale mediului și de modul în care persoana se
adaptează sau se poate adapta la acestea.
• Un exemplu elocvent în acest sens este dat de Gargiulo & Bouck
(2021) în care se evidențiază necesitatea diferențierii dizabilității
de handicap:

Laura este o elevă de gimnaziu cu rezultate excepționale la matematică

care utilizează un fotoliu rulant în urma unui accident sportiv. Inabilitatea sa
de a se deplasa nu este o problemă la orele de matematică. Barierele
arhitecturale ale școlii însă, creează o serie de dificultăți pentru ea. Nu
poate accesa independent chiuvetele, nu poate utiliza independent
laboratorul de informatică de la etajul 2 sau facilitățile de toaletă.

Descrierea Laurei în aceste circumstanțe, va include termenul de

handicap.
DEFICIENȚĂ; HANDICAP; DIZABILITATE

Un copil cu dizabilități este în primul rând un copil,

respectiv un elev mai degrabă similar decât diferit
de colegii săi tipici din clasă (Gargiulo & Kilgo,
2020). Faptul că un elev a fost identificat ca având
o dizabilitate nu ar trebui să ne oprească niciodată
din a recunoaște cât este acesta de tipic în multe
alte aspecte ale vieții sale. Profesorii trebuie să
aibă în atenție copilul, nu dizabilitatea. Trebuie
separată abilitatea de dizabilitate și identificate
punctele forte ale copilului.
 ÎNTÂRZIERE ÎN DEZVOLTARE ȘI COPII
LA RISC
• Aceste două concepte de întârziere în dezvoltare și la risc, sunt
utilizate de obicei în cazul copiilor mici și a preșcolarilor cu
probleme în dezvoltare, în învățare sau în alte domenii de
funcționare.
• Întârzierea în dezvoltare vizează copiii cu vârste între 3 și 9 ani
care au performanțe mai slabe decât normele de dezvoltare
pentru vârsta respectivă (Gargiulo & Bouck, 2021).
 ÎNTÂRZIERE ÎN DEZVOLTARE ȘI COPII
LA RISC
Întârzierea în dezvoltare poate fi definită cantitativ, utilizând performanța
copilului în contextul evaluărilor de dezvoltare standardizate (la ce nivel se
situează față de normă, cât a făcut elevul din ceea ce trebuia să facă pentru
vârsta și nivelul său de dezvoltare).

Este important ca un elev să fie identificat ca având întârziere în dezvoltare și să

beneficieze de serviciile potrivite.

Utilizarea unei anumite etichete privind dizabilitatea nu este potrivită pentru un

copil mic, iar majoritatea programelor de intervenție timpurie oferă servicii
specializate fără a încadra copilul într-o anumită dizabilitate, ci focusându-se
mai degrabă pe nevoile acestuia.
 ÎNTÂRZIERE ÎN DEZVOLTARE ȘI COPII
LA RISC
Specialiștii care vorbesc despre copii la risc se referă în general la
cei care deși nu au fost identificați ca având o dizabilitate,
prezintă o probabilitate mare de a manifesta o dizabilitate
datorită unor condiții nefavorabile biologice, de mediu sau
genetice.

Factorii de mediu și cei biologici contribuie la creșterea

probabilității de manifestare a unei dizabilități sau a unor întârzieri
în dezvoltare.
 ÎNTÂRZIERE ÎN DEZVOLTARE ȘI COPII
LA RISC
Dificultățile și întârzierile în dezvoltare și în învățare pot fi facilitate de
expunerea copilului la diferite situații de adversitate.

Mulți dintre copii sunt expuși la o varietate de riscuri fără a prezenta însă
probleme în dezvoltare.

Condițiile de risc pot include greutate mică la naștere, expunerea la toxine,

abuzul sau neglijarea copilului, privarea de oxigen, condiții de sărăcie
extremă sau tulburări genetice precum Sindromul Down sau fenilcetonuria*.

*Fenilcetonuria este o boala metabolica genetica in care enzima fenilalaninhidroxilaza (pha) lipsește sau are un nivel
foarte scăzut in sânge. Aceasta enzima este necesara pentru metabolizarea fenilalaninei, un aminoacid din alimente.

Daca nu este diagnosticata si tratată imediat dupa nastere, fenilalanina se acumulează în exces în fluxul sanguin cu
efect deosebit de toxic asupra țesuturilor cerebrale, ducând la dizabilitate intelectuală si afectarea sistemului nervos
central. Tratamentul timpuriu permite o dezvoltare adecvata a nou nascutilor afectati.