Tema: Cerinţe educaţionale

speciale. Particularităţi de dezvoltare

a copilului cu CES.
1. Cerinţe educaţionale
speciale: concepte, definiţii,
clasificări
2. Particularităţi de dezvoltare
a copiilor cu CES
 Recapitulare:
Ce este educaţia incluzivă?

Care sunt beneficiarii EI?

 Beneficiarii educaţiei incluzive:
 copiii, tinerii şi adulţii care din diferite motive sunt marginalizaţi
sau excluşi în procesul iniţierii şi realizării unui program de
educaţie (copiii şi adolescenţii orfani şi lipsiţi de îngrijire
părintească, copiii străzii şi tinerii supuşi unui risc sporit de
exploatare sexuală, consum de droguri, trafic de persoane, copiii
din familiile cele mai defavorizate, afectate grav de alcoolism,
sărăcie etc., copiii cu dizabilităţi, copiii şi adolescenţii în conflict
cu legea, copiii şi adolescenţii afectaţi ci HIV şi SIDA, maladii
psihosomatice (cauzate de factorii psihologici), copiii şi
adolescenţii cu devieri comportamentale sau emoţionale, copiii cu
dificultăţi de învăţare etc.
 Incluziunea în educaţie implică un proces de creştere a
participării elevilor şi de reducere a excluderii acestora de la
culturile, curriculumul şi comunităţile şcolilor locale.
1. Cerinţe educaţionale speciale: concepte, definiţii,
clasificări
Conceptul cerințelor
Utilizată, preponderent, în raport
speciale/cerințelor educaționale
cu copiii cu dizabilități, sintagma
speciale a cunoscut o evoluție
cerințe educaționale speciale a
sinuoasă în ultimele câteva
fost lansată la momentul
decenii, fiind disputată însăși
publicării Raportului Warnock
raționalitatea și temeinicia
(Marea Britanie, 1978).
existenței acestuia.

Sintagma cerinţe educaționale

speciale demonstrează că criteriul
educaţional a reuşit să
coordoneze criteriile medicale,
psihologice şi sociologice de
evaluare şi orientare şcolară a
elevilor cu diverse probleme de
dezvoltare.
 Pornind de la aceste idei de bază, Raportului
Warnock a stabilit trei principii-cheie:
 Termenul ”copii cu cerințe educaționale speciale” ar
trebui utilizat cu referire la copiii cu dificultăți de
învățare, care necesită suport special pentru depășirea
acestor dificultăți.
 Copiii cu cerințe speciale trebuie să fie instruiți în școlile
generale și trebuie să existe o viziune ”pozitivă și
provocatoare” asupra cerințelor speciale, care evidențiază
abilitățile și potențialul copiilor.
 Școlile trebuie să țină cont de faptul că cerințele
educaționale speciale pot fi tranzitorii și că programele de
instruire trebuie furnizate în așa fel ca aceste cerințe să
fie satisfăcute.
 Conceptul exprimat în educaţia cerinţelor speciale se
referă la un învățământ puternic individualizat, bazat pe flexibilizare și
adaptare continuă a demersului educațional pentru a răspunde
necesităților copiilor.

Acest tip de educație

presupune:
educaţie
adaptată educaţie printr-o activităţi
educaţie caracteristicilo intervenţie educaţionale
adaptată specifică complementar
r unei anumite
particularităţilo (reabilitare/ e celor din
deficienţe/
r individuale; recuperare) educația
dificultăți/ corespunzătoare; generală.
dizabilități;
Dificultățile de învățare sunt de tipuri diferite și, de multe ori, ele nu sunt
consecința unei cauze specifice concrete, ci se datorează variatelor combinații de
mai mulți factori care se referă atat la elev, cât și la contextul în care acesta
învață.
Din perspectivă etiologică, dificultățile de învățare se
divizează în două mari categorii:
 Propriu-zise: Induse: determinate de mediul în care se află
determinate de copilul și influențele acestuia, dar și de
deficienţe şi particularitățile de dezvoltare specifice.
incapacităţi greu  Pot apărea pe parcursul şi la finalul ciclului
vizibile (ascunse), de învăţare.
aferente doar  Există diferite cauze care condiționează
individului, ţin de
dificultățile de învățare induse: insuficiența
deficienţele şi
timpului de învăţare; lacunele anterioare în
incapacităţile lui
procesul de învățare; absenţa unor strategii și
generate de factori
tehnici de învăţare eficientă, adaptată
genetici, de boli,
copilului concret; lipsa unui regim organizat
traumatisme,
de muncă; calitatea redusă a procesului
accidente etc.
educațional la clasă; suprasolicitarea şcolară;
absenteismul etc.
Elevii cu CES, prin urmare, trăiesc o situație particulară, de
regulă, nefavorabilă în procesul de învățare și dezvoltare:
această situație poate fi manifestată în context organic,
biologic sau de familie, social, de mediu, sau combinații
ale acestora.
Un elev cu CES poate avea o afecțiune gravă a creierului,
sau disfuncție cerebrală și perceptiv ușoară, sau conflicte
familiale grave, sau situații condiționate de mediul social și
cultural diferit sau privat, poate fi marcat de reacții
emoționale neadecvate şi/sau tulburări de comportament etc.
 Cerinţe educative speciale:
Desemnează cerințele specifice faţă de
educație, derivate sau nu dintr-o
dizabilitate, care sunt suplimentare, dar şi
complementare obiectivelor generale ale
educației, cerințe care solicită o
școlarizare adaptată particularităților
individuale şi/sau caracteristice unei
deficiențe (ori tulburări de învățare),
precum şi o intervenție specifică, prin
reabilitare/recuperare adecvată.
Semnifică „un continuum” al
problemelor speciale în educaţie, de la
dizabilități grave şi profunde la dificultăţi
ușoare de învăţare, care impune
individualizarea evaluării şi demersului
educațional, o analiză plurifactorială şi
dinamică a cauzelor eșecului şcolar.
!!!importanţa evaluării copilului din
perspectiva educaţională (în termeni de
potențial de învăţare şi de curriculum) şi
apoi a intervenţiei educaţionale specifice,
diferențiate şi adaptate particularităților
individuale.

Exprimă nevoia de a se acorda unor copii o

asistență educaţională suplimentară (un fel de
discriminare pozitivă), fără de care nu se poate
vorbi de egalizarea şanselor, de acces şi
participare, de integrare şcolară şi socială.
 2. Particularităţi de dezvoltare
a copiilor cu CES
 Dezvoltarea psihică a copilului cu
CES se referă la formarea proceselor
și însușirilor psihice, la ansamblul
schimbărilor succesive și coerente,
transformărilor cantitativ-calitative
implicate în procesul de formare a
funcțiilor psihice și a trăsăturilor de
personalitate de-a lungul perioadei
copilăriei și adolescenței, precum și
la restructurarea lor pe parcursul
întregii vieți la “nivele funcționale”
tot mai înalte.
 Dezvoltarea psihică a copilului se
realizează sub influența a trei factori:

Educaţia

Mediul

Ereditatea
De-a lungul dezvoltării evolutive a copilului cu CES,
există un decalaj intre ritmurile de dezvoltare ale
proceselor psihice, decalaj datorat ritmurilor diferite de
derulare a acestor procese, ceea ce conduce la decalaje
între vârsta cronologică - vârsta biologică și vârsta
psihică.
Vârsta psihică poate fi diferită pentru aspecte psihice
diferite, chiar dacă momentul cronologic este același.
S-a conchis ca acei copii care nu urmează traseul comun
de dezvoltare, atestă, probabil, fie un deficit psihofizic, fie
o deprivare de ordin familial sau cultural.
 Tipic – Atipic?
,, Normal” sau tipic. Comportamentul
considerat ”patologic”
sau atipic.
 După definiția dată de Sroufe & Rutter (1984), vorbim
despre dezvoltare ”atipică” în raport cu:
tendința de dezvoltare deviantă sau întârziată ca tip
sau severitate a manifestărilor particularităților de
dezvoltare, de vârstă și individuale;
 problemele comportamentale, intelectuale,
emoționale sau de natură „psihiatrică” (după
teoriile tradiționale);
 un risc crescut de probleme datorită unor factori
fiziologici, genetici, de mediu, sociali sau
experimentali.
Continuumul tipic-atipic este un concept care are
implicații serioase pentru înțelegerea funcționării
umane în toate etapele de dezvoltare (Achenbach,
1997)și,
mai ales, în acele perioade care presupun schimbări
radicale (de ex., din copilăria timpurie până la vîrsta
adolescenței).
 Tipuri de raporturi între tipic și
atipic (Herbert, 2003):
• dezvoltarea atipică este mai lentă, chiar dacă etapele parcurse sunt
Dezvoltare similare celor caracteristice unei evoluții tipice, totuși,
întârziată • este posibil ca stadiile cele mai avansate să nu fie atinse niciodată.

• Procesele de dezvoltare sunt fundamental diferite de cele tipice,

Dezvoltare specioasă în consecință, pot să apară comportamente care lipsesc în
dezvoltarea tipică.

• traiectoria dezvoltării atipice este diferită,

Dezvoltare • chiar dacă punctul final este același cu cel al dezvoltării tipice.
compensatorie

• Se exprimă prin absența unui anumit aspect al dezvoltării.

Dezvoltare lacunară

Dezvoltare tipică • Se referă la aspecte ale dezvoltării care pot fi tipice și se

manifestată la copiii înscriu în limitele de variație a dezvoltării tipice.
atipici.
 In scopul prevenirii întârzierilor în dezvoltare, la momentul
identificării unor probleme, este importantă
cunoașterea/estimarea nivelului de dezvoltare, întrucât o
tulburare/întârziere sau deviere într-o arie specifică de
comportament se poate manifesta în mod diferit pe parcursul
dezvoltării.
 Sub incidența dezvoltării atipice intră acele probleme de ordin
fizic sau psihologic, care apar sau au un impact semnificativ
asupra dezvoltării copilului, la o anumită vârstă.
 Unele probleme sunt tranzitorii, dar pot reapare; altele presupun
instalarea cerințelor speciale pe parcursul întregii vieți.
Există numeroase încercări de clasificare a acestor probleme de
dezvoltare, cea mai recentă sistematizare fiind propusă de Herbert
(2003):
Tulburări pervasive de dezvoltare (autism, sindromul Asperger etc.).
Boli genetice (sindromul Down, sindromul Turner, boala Tay-Sachs etc.).
Dizabilități fizice (dizabilități de văz, de auz, paralizie cerebrală etc.).
Tulburări de învățare (moderate sau severe).

Leziuni cerebrale (traume, accidente etc.).

Tulburări emoționale și comportamentale (anxietate, depresie, anorexie
etc.).

Tulburări psihiatrice (depresie bipolară, schizofrenie etc.).

Tulburări de personalitate.

Boli pediatrice cronice/persistente (cancer, diabet, astm bronșic etc.).

Traume și evenimente de viață negative (război, cataclisme naturale, abuz,

neglijare etc.).
Din clipa în care copilul se naște, dezvoltarea
lui începe să fie monitorizată printr- o varietate
de moduri: luarea în greutate, creșterea în
înălțime, starea de veghe- starea de somn,
mișcare, vorbire, reacție emoțională, joc,
interacțiune, comunicare, rezultate școlare,
adaptarea la condiții noi de viață etc.
 Toate aceste lucruri se fac pentru a putea fi
identificate orice semne ale unei dezvoltări care
nu urmează traseul tipic.
Dezvoltarea tipică ne oferă o imagine
generală cu privire la progresul copilului în
raport cu semenii săi.

Dezvoltarea atipică apare atunci când un

copil fie se situează în urma, fie se află
înaintea celorlalți copii de aceeași vârstă, în
oricare din ariile de dezvoltare fizică și
motricitate (fină și grosieră; sărituri, alergat,
desenat, construit), cognitivă (gândire,
înțelegere, rezolvare de probleme), socială
(inițierea contactului cu alt copil, jocuri de
grup), limbaj și autonomie (îmbrăcarea,
mâncatul, spălarea).
Chiar dacă fiecare copil este unic, avand
propriul ritm de creștere, există și situații în
care apar îngrijorări legate de dezvoltarea
fizică: copilul nu ia în greutate sau nu crește în
înălțime într-un ritm recunoscut ca standard de
vârstă.
Aceste semne ale dezvoltării atipice pot fi
cauzate de probleme de sănătate sau de
anumite condiții de mediu, afectând pe termen
lung dezvoltarea copilului.
 Tulburările de dezvoltare sunt definite
drept:

Secundare Terțiare
depășite/excluse prin
intervenții medicale și • Sunt condiționate de
psihopedagogice leziunea organică și
Primare - origine adecvate lipsa sau tardivitatea
morfologică sau/și particularităților intervențiilor de
neurologică, individuale de abilitare/ reabilitare.
condiționate organic. dezvoltare, bazate pe
abordare
multidisciplinară,
identificare și
intervenție timpurie.
Mulţumesc pentru atenţia acordată!