Sunteți pe pagina 1din 15

Succesul și eșecul școlar

De Popa Cristian Florin


Mi-am această temă deoarece consider că în
țara noastră tot mai mulți copii trec printr-o
perioadă de eșec și mai puțin cu succes mai
ales acum cu pandemia de Covid-19 când cei
mai mulții s-au culcat pe o ureche și consideră
Introducere că a învăța înseamnă a lăsa studiul la voia
întâmplării. Din pacate chiar și unii profesori
nu s-au adaptat noului mod de preadare și
verificare a cunoștințelor elevilor
Scopul

Acest referat caută să găsească principalele motive pentru


care un elev poate avea succes sau insucces. Pe lânga acest
aspect un alt motiv din spatele acestui referat ar fi prevenirea
eșecului școlar, și găsirea unor eventuale metode și tactici de
îmbunătățire a tehnicii și metodologiei de predare și educare
școlară chiar și în perioade mai dificile.
Despre
Succesul  poate fi definit ca o reușită, un rezultat favorabil al unei
activități și are două componente și anume:
• Componentă individuală –  reprezentând rezultatul favorabil pe care îl
obține individul într-o competiție, într-un anumit domeniu de
activitate
• Componentă socială –  acceptarea și recompensarea de către grupul
din care individul face parte sau chiar de către societate a rezultatelor
și performanțelor obținute
Eficiența școlară reprezintă un aspect important în cadrul procesului
de învățământ și o regăsim sub forma succesului sau insuccesului școlar.
De aceea, este foarte important ca insuccesul școlar să fie prevenit,
înainte ca el să devină o stare reală.
Randamentul școlar exprimă nivelul, performanțele și eficiența
procesului de predare-învățare la un moment dat și la sfârșitul
perioadei de școlarizare a unui ciclu, grad, profil sau formă de
învățământ.
Succesul școlar reprezintă alternativa pozitivă, favorabilă, optimă a
randamentului școlar, fiind denumită și reușită școlară. Acesta
presupune formarea structurilor cognitive la elevi (sisteme de
cunoștințe), operaționale (priceperi, capacități, abilități), psihomotrice
(deprinderi), afectiv-motivaționale și socio-morale (atitudini, trăsături
de voință și caracter), în concordanță cu cerințele programelor școlare.
Insuccesul școlar reprezintă alternativa negativă, nefavorabilă a
randamentului școlar, fiind denumită și nereușită școlară sau eșec
școlar. Presupune rămânerea în urmă la învățătură a unor elevi, care nu
reusesc să obțină un randament școlar la nivelul cerințelor programelor
și ale manualelor școlare.
Tipuri de insuccese

Insuccesul generalizat – dat de dificultățile de adaptare, de incapacitatea


de a face față baremelor minime stabilite – sau limitat – redus ca sferă, cu
deficiență doar la unele materii.

Insuccesul școlar de tip cognitiv – reflectă nerealizarea obiectivelor


învățării, manifestat prin luarea unor examene la limita sau nepromovarea
acestora – sau de tip necognitiv, ca inadaptare la exigențele școlare.

Insuccesul episodic – de scurtă durată, limitat în timp – și de lungă


durată – cu lacune acumulate în timp, în semestre sau ani de școală.,
Factorii care determină insuccesul școlar
Factorii individuali ai insuccesului – țin de subiect și pot fi cauzați de
existența unor probleme de sănătate: boli organice, deficiențe fizice,
senzoriale, ori de factori psihologici individuali, fie de natură endogenă sau
exogenă;

Factorii psihologici – se referă la faptul că elevii sunt supuşi unor stări


depresive, de şoc şi care dezorganizează personalitatea acestuia, îl inhibă
atât intelectual, atitudinal cât şi voliţional, stări care apar sub influenţa
unor situaţii tensionate, de conflict, de frustrare.
Factorii şcolari ai insuccesului – se referă la contribuțiile școlii la producerea
acestui fenomen.

Factorii familiali – Familia devine factor favorizant atunci când creează condiţiile
materiale şi nemateriale, culturale, morale ca şi capacităţile psihosociale necesare
acestor acţiuni; când dezvoltă atmosfera, climatul psihosocial propice instrucţiei şi
educaţiei propriului copil.

Factorii de ambianţă– sunt cei care ţin de contextul social, respectiv, atenţia de
care se bucură acest domeniu socializator, de formare a personalităţii umane din
partea societăţii, a factorilor de decizie politică, importanţa acordată
învăţământului, integrării lui, a succesului profesional şi social al beneficiarilor.
FACTORII Factorii care modelează succesul şcolar (şi, implicit,
insuccesul şcolar) sunt de natură individuală (caracteristici
CARE ale elevului, de natură cognitivă sau noncognitivă),
relaţională, legaţi de climatul familial, de mediul şcolar sau
MODELEA de ambianţa socială generală.

ZĂ Ca o formă a inteligenţei specifice, inteligenţa şcolară


este sinonimă cu capacitatea elevului de a se adapta la
SUCCESUL solicitările specifice activităţii de învăţare.
Uneori, cauzele profunde ale acestei dezadaptări pot fi
ŞCOLAR de natură afectivă (teama sau repulsia faţă de şcoală).
MODALITĂŢI DE EVALUARE ŞI PREVENIRE A
INSUCCESULUI ŞCOLA

În evaluarea corectă a eşecului şcolar trebuie luate în considerare persistenţa şi


amploarea cu care el se manifestă: eşecul poate avea un caracter episodic limitat la o
situaţie conflictuală, sau din contră, poate îmbrăca forma unui fenomen de durată atunci
când se fundamentează pe un handicap social sever.
O evaluare corectă a factorilor care determină insuccesul şcolar va determina şi
alegerea unor modalităţi de prevenire a insuccesului şcolar eficiente, printre care:
cunoaşterea copilului şi adaptarea instruirii şcolare la nivelul acestuia; proiectarea modernă
a activităţii didactice; utilizarea unor strategii didactice activ-participative.
Concluzii

Din păcate de cele mai multe ori acești factori sunt principalele motive pentru
eșecul școlar, fapt ce ne arată ca sistemul de învățământ trebuie să se axeze mult mai
amănunțit în viața personală ale elevului, de obicei să te duci doar la școală să înveți
ceva și să pleci nu este suficient și acest aspect trebuie abordat imediat.
După părerea mea este foarte simplu să oferi ajutor unui elev care are nevoie
atâta timp cât dorești să faci un bine si nu te gândești mereu la ce primești în schimb.
Consider că profesorii și sistemul de învățământ trebuie să se schimbe după
abilitățile fiecărui elev și nu invers.
Vă Mulțumesc

S-ar putea să vă placă și