SUCCESUL ŞCOLAR.

EŞECUL ŞCOLAR

Succesul şcolar se defineşte prin formarea la elevi, în concordanţă cu cerinţele

programelor şcolare, a structurilor cognitive (sisteme de cunoştinţe),
operaţionale(priceperi, capacităţi, abilităţi), psihomotrice (deprinderi), afectiv-
motivaţionale şi socio-morale (atitudini, trăsături de voinţă şi caracter). Succesul
şcolar trebuie analizat din perspectiva obţinerii de către elevi a unui randament şcolar
superior, care să le permită în viitor integrarea socio-profesională şi realizarea unei
personalităţi productive, receptive faţă de schimbări, intelingente, creative, capabile
să ia decizii şi să se adapteze rapid la situaţii noi.
Insuccesul şcolar se defineşte prin rămânerea în urmă la învăţătură a unor elevi,
care nu reuşesc să obţină un randament şcolar la nivelul cerinţelor programelor şi ale
manualelor şcolare. El este premisa inadaptării la mediul socio-profesional, la nivelul
cerinţelor acestuia.
Factorii reuşitei şcolare
Succesul şcolar angajează întreaga personalitate a elevului şi care este dependent de
interacţiunea mai multor factori:
- factorii biologici: se referă la starea de sănătate a organismului, la anumite
deficienţe ale analizatorilor la echilibrul endocrin, la boli cronice şi tulburări
nervoase şi mai ales la bazele biologice ale creierului funcţiile analitico-sintetice
ale acestuia, irigarea sanguină, calitatea neuro-transmiţătorilor, legăturile dintre
neuroni, rapiditatea formării reflexelor condiţionate etc.
- factorii psihologici cuprind procesele psihice(cognitive, afective, volitive),
însuşirile psihice(temperament, aptitudini, interese), fenomene psihice(atenţia şi
limbajul), nivelul de inteligenţă şi de aspiraţie, atitudinea faţă de muncă, voinţa
de a învăţa, anumite tulburări de personalitate(nelinişte, hiperemotivitate,
infantilism, nevroze), tulburări de activitate(apatie, dezinteres, oboseală,
încetineală).
- Factorii pedagogici se referă la stilul didactic al profesorului, eficienţa
metodelor de predare-învăţare alese, ca şi a celor de evaluare, proiectarea şi
 realizarea situaţiilor de învăţare, interesul faţă de rezultatele obţinute de elevi
etc.
- Factorii socio-culturali cuprind mediul psiho-socio-cultural familial şi grupul de
prieteni ai copilului.
- Factorii stresanţi pot fi de natură fizică(zgomot, aer poluat, iluminare
insuficientă, frig, umezeală), de natură fiziologică(boli organice, subnutriţie,
somn insuficient), de natură psiho-socială(supraîncărcare, lipsa de antrenament
în învăţare, vizionarea abuzivă la T.V. şi jocuri pe calculator, anumite conflicte
dintre părinţi şi elevi, între profesori şi elevi şi chiar în relaţia elevi-elevi).
Aceşti factori reduc capacitatea de învăţare, elevul stresat trecând prin trei faze:
- faza de alarmă: stare generală de oboseală, tulburări de memorie şi nervozitate.
- faza de agitaţie, febrilitate şi hiperactivitate.
- Faza de depresie şi apatie, când elevul este epuizat, are dureri de cap, îşi pierde
capacitatea de muncă, devine obsesiv.
Surmenajul intelectual poate fi evitat prin înlăturarea factorilor stresanţi, dozarea
raţională a eforturilor elevilor, prin sport şi prin plimbări în aer liber, respectarea
orelor de somn, alternarea muncii cu odihna activă, asigurarea condiţiilor de viaţă şi
de studiu, pregătirea zilnică a lecţiilor. În ceea ce priveşte profesorul, acesta trebuie
să se pregătească pentru activităţile didactice şi să folosească metode activ-
participative, realizând lecţii de învăţare deplină şi evaluare formativă pentru
constatarea progresului şi înlăturarea rămânerilor în urmă la învăţătură.

Mijloacele de identificare şi cauzele eşecului şcolar

Eşecul şcolar este o realitate complexă în şcoala contemporană, el fiind de
cauze psiho-individuale, socio-familiale şi pedagogice. El poate fi prevenit, diminuat
sau înlăturat dacă este identificat la timp pe baza studierii cauzelor, dacă se cunosc
fazele acestui proces şi se acţionează în etape de către toţi factorii educaţionali,
folosindu-se metode adecvate.
Eşecul şcolar este un proces care se desfăşoară în patru faze:
În prima fază elevul apare nemulţumit de şcoală pentru că nu înţelege lecţiile şi
nu poate rezolva temele şcolare. A, urmare, apar primele goluri în cunoştinţe,
priceperi şi deprinderi, precum şi complexele de inferioritate, observând că ceilalţi
colegi reuşesc mai bine decât el.
Faza a doua se caracterizează prin apariţia unor lipsuri grave în cunoştinţe şi
incapacitatea elevului de a realiza independent sarcinile şcolare.
În faza a treia apar note nesatisfăcătoare urmate de corigenţe, profesorii
încearcă unele măsuri dar, de cele mai multe ori, fără să cunoască adevăratele cauze.
Elevul manifestă uneori rezistenţă sau revoltă, alteori face dezordine în clasă sau
devine neliniştit.
Faza a patra este faza nepromovării clasei, ca urmare a eşecului încercărilor
şcolii sau familiei de a înlătura insuccesul şcolar al elevului. În unele cazuri, ca
urmare a unor deficienţe în metodele folosite de şcoală sau familie, elevul poate
merge în continuare pe o cale greşită, fiind greu de recuperat(fugă de la şcoală,
vagabondaj, refuzul de a învăţa, abandonarea şcolii).
Mediocritatea este şi ea o formă a insuccesului şcolar, dar care poate fi mai
uşor înlăturată, întrucât elevii din această categorie au posibilităţi intelectuale, dar nu
vor să înveţe din diferite cauze. Un diagnostic corect al eşecului şcolar nu poate fi
stabilit decât printr-o colaborare strânsă între profesorii clasei, dirigintele clasei,
familie şi chiar medic de familie.
Cauzele mediocrităţii pot fi:
- cauze psiho-individuale: anatomo-fiziologice, psihice
- cauze socio-familiale: familii dezorganizate, dezinteresul părinţilor sau,
dimpotrivă, cerinţe prea mari din partea familiei ce depăşesc posibilităţile
elevului, conflicte familiale, atitudinea familiei faţă de şcoală, comportamentul
prea dur sau prea liberal al părinţilor
- cauze pedagogice: metode ineficiente de învăţare, lipsa de îndrumare a elevilor,
deficienţe în controlul şi evaluarea randamentului şcolar, relaţia profesor-elev,
lipsa de motivaţie a învăţării, orientarea şcolară şi profesională greşită,
atmosfera nefavorabilă din clasă sau şcoală privind activitatea de învăţare.
Eşecul şcolar şi mediocritatea pot fi înlăturate prin colaborarea tuturor factorilor
educaţionali în depistarea cauzelor care au dus la instalarea acestora şi eliminarea
acestor cauze.
 Abandonul scolar. Cauze, solutii, statistici si obiectivele Uniunii Europene

Obiectivul Uniunii Europene privind problema abandonului scolar este clar si ferm: o
rata de abandon scolar in UE sub 10% pana in 2020.

Cum se va intampla asta? Prin facilitarea accesului la educatie de la varste fragede,

reducerea numarului de elevi cu performante slabe si a absentelor nemotivate si recuperarea
scolara prin programe de tipul “a doua sansa”.

Conform statisticilor, 6 milioane de tineri renunta anual la studii (ceea ce inseamna

aproximativ 14% din numarul total de elevi). Pentru acestia, viitorul este sumbru: somaj, saracie sau
marginalizare. Tinerii care renunta prematur la studii sunt considerati a fi cei care desi au varstele
cuprinse intre 18 si 24 de ani, au terminat cel mult invatamantul gimnazial la data la care
abandoneaza scoala.

Pentru atingerea obiectivului unei rate medii de sub 10%, statele membre sunt invitate sa
elaboreze politici care sa acopere intreg ciclul educational, eliminand factorii care determina
abandonul scolar, rezolvand din timp problemele care apar si oferind o a doua sansa tinerilor care
regreta deciziile luate la un moment dat.

Astfel, exista trei directii de actiune:

   1. Prevenirea – imbunatatirea accesului egal la educatie de inalta calitate de la varste fragede.

Trebuie introduse masuri menite sa garanteze participarea tuturor copiilor la orele de curs (suportul
lingvistic pentru copiii de imigranti de exemplu).
   2. Interventia – indrumari si meditatii pentru elevi, strangerea legaturilor cu parintii, atunci cand
apar semne cum ar fi absentele nemotivate si performantele foarte slabe
   3. Compensarea – elevilor care renunta la scoala ar trebuie sa li se ofere ulterior sansa de a obtine
calificarile pe care nu le-au obtinut prima data. Scolile de tip “A doua sansa” trebuie sa ofere cursuri
pentru grupuri restranse de elevi, precum si metode de predare mai personalizate si mai flexibile
comparativ cu scolile obisnuite.

Situatia privind abandonul scolar in Romania

Abandonul scolar este o problema grava, iar prognozele arata ca acest fenomen se va
accentua din cauza crizei economice.
 In Romania, rata abandonului scolar a crescut cu o treime in ultimii 9 ani.
UNICEF evalueaza in prezent situatia abandonului scolar pentru a evalua judetele cu cele
mai mari rate de abandon scolar.
Cresterea ratei de abandon poate fi determinata si de criza economica actuala, iar
deocamdata analizele obtinute de UNICEF pe baza sistemului de monitorizare sentinela a
impactului crizei economice arata o crestere de 10% a absenteismului scolar.
Prognoza privind impactul crizei economice estimeaza o crestere a populatiei afectata de
saracie, lucru care va conduce indubitabil la cresterea fenomenului de abandon scolar.
Daca inainte de 1989 rata abandonului scolar era foarte scazuta, imediat dupa schimbarea
regimului si trecerea la democratie s-a constat ca elevii tind tot mai mult sa paraseasca bancile
scolii. Ei au fost incurajati si de atitudinea parintilor pentru care “cartea nu mai reprezinta o
prioritate”, nici garantia asigurarii unui loc de munca. Mai mult, emigrarea fortei de munca ii
afecteaza tot mai tare pe elevi, care fie ca-si urmeaza parintii, fie sunt lasati unor rude sau
cunostinte apropiate care se ocupa doar superficial de situatia scolara a copiilor.

Ce se poate face pentru prevenirea abandonului scolar

Printre actiunile ce pot fi intreprinse pentru reducerea ratei de abandon in tara noastra:
integrarea elevilor cu risc de renuntare la educatie si mentinerea acestora in sistemul scolar,
cresterea responsabilizarii cadrelor didactice, reintegrarea elevilor deja aflati in abandon,
monitorizarea starii sistemului pentru prevenirea timpurie a crizelor si identificarea periodica a
modificarilor in ceea ce priveste factorii de abandon scolar.
Un alt lucru ce se poate face este cresterea atractivitatii scolii. Iata cateva din actiunile
propuse de expertii UNICEF:
    * ativitati extrascolare desfasurate in scoala (actiuni de renovare/infrumusetare /curatire a scolii;
concursuri sportive; actiuni/concursuri de creatie artistica; competitii de joc pe computer; etc.)
desfasurate in scolile din comunitati cu risc ridicat de abandon, precum si in liceele care atrag elevi
din astfel de comunitati.    
* organizarea de intreceri intre echipe de elevi constituite in functie de cartierul de provenienta    
* toate aceste actiuni sau ansambluri de actiuni trebuie sa aiba un caracter periodic, pentru a
mentine continuu elementul de atractivitate al scolii si a se constitui intr-un factor de antrenare
constanta a atentiei elevilor in activitati legate de spatiul scolar.    
* motivarea pozitiva a participarii poate fi data prin acordare de premii simbolice grupurilor de
elevi care sunt mai performante in astfel de actiuni.    
* planificarea actiunilor cu pricina poate fi realizata cu participarea elevilor (dar nu doar a acelor
care NU prezinta risc de abandon) si a autoritatilor locale (acestea pot fi prezente in faze cheie ale
actiunilor, furnizand motivatii pozitive atat elevilor cat si cadrelor didactice).    
* utilizarea resurselor scolii pentru atragerea elevilor prin activitati de timp liber.
Un alt lucru care se poate face este utilizarea experientiei celor ce au renuntat la scoala
pentru a preveni scaderea increderii in educatie.
    * ar putea fi util ca elevi care au renuntat deja prematur la scoala sa intre in contact cu cei aflati in
risc de a abandona, povestindu-le care este imaginea lor curenta despre scoala, cum a decurs viata
lor post-scolara.    
* fosti elevi ai scolii pot fi atrasi sa isi prezinte istoriile de viata in "mini-conferinte", in care
dialogheaza cu actualii elevi.    
* implicarea proactiva a cadrelor didactice in combaterea abandonului scolar si renuntarii timpurii
la educatie    
* stimularea administratiilor locale si a ONG-urilor de profil sa implice ca voluntari tinerii elevi de
clasa a VIII-a si de liceu proveniti din comunitati cu risc ridicat de abandon in programe de suport
pentru batrani si familii aflate in nevoie

Abandonul scolar. Cauze, solutii, statistici si obiectivele Uniunii EuropenePana la urma,

care ar fi multitudinea de factori ce ii determina pe copii sa nu mai mearga la scoala?

Cauze din mediul familal: dificultatile materiale, modelul educational oferit de parinti sau de
fratii mai mari care sunt poate mai influenti, dezorganizarea familiei care atrage dupa sine dificultati
materiale, implicarea in activitati aflate la limita legii, intrarea pe piata muncii. Alte motive ce isi au
sursa in cadrul familiei: increderea scazuta in educatie, migratia circulatoarie, problemele
intampinate de copii ce parasesc sistemul de invatamant romanesc si apoi se intorc, si nu in ultimul
rand etnica.
Factori care apar in comunitati, unii specifici doar anumitor comunitati: mariajul timpuriu si
asa zisul “furt de fete” care apar in comunitatile de etnici rromi; aparitia unui copil, lipsa de
securitate in anumite zone si altii.
Factori ce apar in mediul scolar: neimplicarea, orientarea scolara si profesionala, repetentia
frecventa, integrarea insuficienta in colectivul clasei de elevi, familiaritatea mediului scolar.

Programul "Solutii eficiente pentru prevenirea abandonului scolar"

Centrul Educatia 2000+ si UNICEF au dezvoltat proiectul “Solutii eficiente pentru prevenirea
abandonului scolar: costuri si mecanisme”, pentru a oferi un sprijin concret, desi limitat in raport cu
necesitatile, pentru consolidarea eforturilor generale de abordare a acestui fenomen.

Abandonul şcolar timpuriu: cauze şi posibilităţi de prevenire

Abandonul şcolar reprezintă o problemă a sistemului românesc de învăţământ insuficient tratată
care are nevoie de acţiuni urgente. Este un fenomen serios şi larg răspândit care ar trebui să fie o
prioritate pentru toţi cei implicaţi în procesul de educaţie: politicieni, factori de decizie, părinţi,
profesori şi elevi.

Centrul Educaţia 2000+ şi UNICEF au dezvoltat proiectul "Soluţii eficiente pentru

prevenirea abandonului şcolar: costuri şi mecanisme", care îşi propune să ofere sprijin pentru
consolidarea eforturilor generale de abordare a acestui fenomen. Proiectul are o triplă deschidere,
urmărind nu numai să extindă baza de date deja existentă în ceea ce priveşte abandonul şcolar, dar,
în acelaşi timp, să testeze o serie de soluţii realiste de abordare şi să estimeze costurile necesare
implementării la o scară largă a propunerilor făcute. Concomitent, eforturile s-au concentrat pe o
mai bună pregătire a tuturor actorilor implicaţi în procesul de educaţie pentru a face faţa problemei
abandonului şcolar.
Cercetările din cadrul proiectului au avut loc în 19 unităţi şcolare din cinci zone geografice, în
judeţele Argeş, Braşov, Călăraşi, Dolj şi Neamţ. Principalele concluzii ale cercetărilor sunt
prezentate în raportul Renunţarea timpurie la educaţie: posibile căi de prevenire.
Raportul explorează cauzele abandonului prematur, concentrându-se pe trecerea de la gimnaziu la
liceu, în oraşele mici sau la periferia oraşelor mari. Aceste cauze sunt plasate în general la trei
nivele diferite: cel al elevului şi al familiei sale, al comunităţii de provenienţă şi al şcolii.
Printre factorii care favorizează abandonul şcolar la nivelul elevului şi al familiei se află:
 Dificultăţile materiale. Familiile numeroase, dezorganizate, lipsite de resurse, au probleme
în a asigura îmbrăcămintea adecvată tuturor copiilor şi resimt uneori nevoia de forţă de
muncă (fie pe câmp, fie în gospodărie pentru a avea grijă de fraţii mai mici).
 Modelul educaţional oferit de părinţi. Cel mai adesea, elevii care ajung să renunţe la
educaţie provin din familii în care părinţii nu au mai mult de opt clase. Există însă şi
excepţii. Există însă destul de frecvent elevi aflaţi în situaţii de abandon care îşi doresc să îşi
completeze educaţia "măcar până la 10 clase", ca să aibă o calificare, astfel încât să nu
ajungă ca părinţii, simpli zilieri, fără mari şanse de reuşită în viaţă.
 Modelul educaţional oferit de fraţi este mult mai influent. Familiile unde există fraţi mai
mari ce au renunţat timpuriu la educaţie, fraţii mai mici tind să reproducă acest model.
 Dezorganizarea familiei atrage după sine dificultăţi materiale. Divorţul, alcoolismul,
violenţa în familie sunt semne ce preced adesea decizia de abandon.
 Implicarea în activităţi aflate la limita legii. Prostituţia, apartenenţa la găşti de cartier,
integrarea în reţele de cerşetorie conduc aproape mereu la renunţarea la educaţie, fiind
prezente ca factori demotivatori mai ales la trecerea către clasa a IX-a şi în perioada imediat
următoare debutului ciclului secundar superior.
 Intrarea pe piaţa muncii. Fie că este vorba de lucrul ca zilier, de activităţi regulate ca
barman, de prostituţie sau cerşetorie, prezenţa pe durata semestrelor şcolare în astfel de
activităţi aducătoare de venit constituie elemente de risc ce se soldează aproape mereu cu
 renunţarea prematură la educaţie. O soluţie pentru cei care au nevoie să muncească ar putea
fi promovarea unor modele comune din ţările vestice, şi anume implicarea liceenilor ce au
nevoie de resurse pentru a se întreţine în activităţi aducătoare de venit pe perioada
vacanţelor, având o durată scurtă ca număr de ore pe zi, precum cele de baby-sitting pentru o
seară.
 Încrederea scăzută în educaţie se dovedeşte a fi mai degrabă un stereotip infirmat de
realitate. Este posibil ca să apară însă o încredere redusă în educaţie chiar în momentele
imediat premergătoare abandonului şcolar. În acest sens ar putea fi util ca elevii care au
renunţat deja prematur la şcoală să intre în contact cu cei aflaţi în risc de a abandona,
povestindu-le care este imaginea lor curentă despre şcoală.
 Migraţia circulatorie nu pare a fi un factor de risc în sine, dar există probleme importante
de reintegrare a copiilor de migranţi care părăsesc sistemul şi apoi se reîntorc, la vârste mai
mari. Aceleaşi probleme sunt regăsite şi în cazul în care elevii intră la vârste mai mari în
sistemul de învăţământ.
La nivelul comunităţii, cei mai importanţi factori care determină abandonul şcolar timpuriu sunt:
 Norma mariajul timpuriu acţionează ca un factor care împiedică continuarea educaţiei,
mai ales în comunităţile rurale.
 Apariţia unui copil tinde să fie o caracteristică a unor comunităţi, mai degrabă decât un act
individual. Dincolo de provenienţa din familii dezorganizate, sărace, tinerele fete găsesc de
regulă exemple de predecesoare în comunitatea în care locuiesc.
 Lipsa de securitate în zonă. Există comunităţi unde, datorită infracţionalităţii ridicate,
cadrele didactice se tem să interacţioneze cu părinţii, iar lipsa de colaborare dintre acesţia
contribuie la creşterea riscurilor de abandon şcolar.
 Norma non-continuării educaţiei după clasa a VIII-a. Această normă a fost întâlnită într-
o singură comunitate, relativ bine conectată la oraş, unde absolvenţii clasei a VIII-a evită
continuarea educaţiei la liceu, motivând adesea absenţa colegilor pentru a-şi continua
studiile.
La nivelul şcolii, situaţiile de abandon pot fi determinate de repetenţiile repetate şi frecvente, de
integrarea insuficientă în colectivul clasei de elevi sau de calitatea relaţiilor cu profesorii şi cu
colegii. La nivelul şcolii sunt foarte puţine acţiuni care să prevină abandonul şcolar. Cadrele
didactice pot avea un rol important în prevenirea abandonului şcolar timpuriu, deoarece sunt în
permanent contact cu elevii, pot identifica şi diagnostica problemele acestora şi pot atrage atenţia
autorităţilor sau organizaţiilor non-guvernamentale competente pentru a interveni la nevoie.
Deşi principalii factori de creştere a probabilităţii de a renunţa la educaţie sunt localizaţi la nivelul
familiei şi al comunităţii, recomandările pentru atenuarea acestor factori se adresează în primul rând
şcolii. Exceptând obiectivul general al creşterii responsabilităţii şcolii, nu există priorităţi absolute,
iar acţiunile recomandate nu sunt substituibile, ci complementare. Accentul este pus pe prevenţie,
dar există şi recomandări în ce priveşte reintegrarea elevilor care au renunţat recent la educaţie. Ca
posibile linii de acţiune, se recomandă:
1. Creşterea flexibilităţii programelor "a doua şansă" - din punct de vedere a grupurilor de
vârstă. Deşi se adresează tuturor celor care au abandonat şcoala, programul "a doua şansă"
este frecventat de tineri de peste 20 de ani. Aceste programe ar trebui să aibă clase speciale
pe grupă de vârstă (12 - 16 ani) pentru care este dificil să se integreze în grupe cu tineri care
au peste 20 de ani.
2. Creşterea flexibilităţii programelor "a doua şansă" - din punct de vedere al curriculei. Când
elevii repetă un an de mai multe ori deoarece nu au trecut clasa la două sau trei materii (de
regulă aceleaşi) ar trebui luate în cosiderare notele de trecere de la celelalte materii. De
asemenea, competenţele profesionale dobândite de cei care abandonează şcoala ar trebui
recunoscute oficial.
3. Creşterea atractivităţii şcolii - prin activităţi extracuriculare care au loc în şcoală, precum:
acţiuni de renovare, de curăţenie a şcolii, competiţii artistice şi sportive.
4. Creşterea atractivităţii şcolii - prin folosirea resurselor şcolii pentru atragerea elevilor pentru
activităţi de timp liber.
5. Utilizarea experienţei celor ce au renunţat la şcoală pentru a preveni scăderea încrederii în
educaţie. Ar fi util ca elevii care au abandonat şcoala să se întâlnească cu elevi care sunt la
risc de abandon şcolar şi să le povestească despre viaţa lor din prezent.
6. Creşterea implicării proactive a cadrelor didactice în combaterea abandonului şcolar şi
renunţării timpurii la educaţie. Profesorii ar putea fi susţinuţi să găsească soluţii pentru
creşterea integrării elevilor pentru o mai bună comunicare cu ei şi cu părinţii acestora şi să
implice elevii în activităţi extracurriculare şi de consiliere.
7. Dezvoltarea unui program naţional de educaţie sexuală pentru elevi, focalizat în
comunităţile cu risc crescut pentru sarcini timpurii la adolescente şi unde căsătorille timpurii
sunt frecvente.
8. Stimularea administraţiilor locale şi a ONG-urilor de profil să implice ca voluntari tinerii
elevi de clasa a VIII-a şi de liceu proveniţi din comunităţi cu risc ridicat de abandon în
programe de suport pentru bătrâni şi familii aflate în nevoie.
9. Ţinerea evidenţei situaţiei elevilor aflaţi în fluxuri de migraţie internaţională circulatorie.
10. Dezvoltarea şi implementarea unui sistem de urmărire a evoluţiei cohortelor şcolare.
11. Motivarea prin premiere a cadrelor didactice.
Pornind de la exemplele oferite în descrierea celor 19 şcoli analizate, raportul se constituie drept o
sursă de informaţie despre starea sistemului de învăţământ românesc şi un instrument util pentru
identificarea şi aplicarea unor soluţii viabile de prevenire a abandonului şcolar timpuriu.