ASISTENȚA COPIILOR CU

CERINȚE EDUCATIVE SPECIALE

Capitolul 2
Cerințe educaționale speciale

PROF.ING. JUVERDEANU GABRIELA

 2.1. Definiții și clasificări

Conform OMS, circa 15% din

populația globului pământesc sunt
persoane cu dizabilități, ceea ce
constituie aproximativ 1 mld. de
oameni, din care cel puțin 200 mil.
sunt copii, iar 80 la sută dintre ei
provin din țările în curs de
dezvoltare.
 2.1. Definiții și clasificări
Conform OMS, circa 15% din populația
globului pământesc sunt persoane cu
dizabilități, ceea ce constituie aproximativ 1
mld. de oameni, din care cel puțin 200 mil. sunt
copii, iar 80 la sută dintre ei provin din țările în
curs de dezvoltare.
Cele mai importante organizații mondiale și
europene (ONU, UNICEF, CoE, CUE ș.a.) pledează
pentru reorganizarea învățământului special și
edificarea acestuia pe baze noi și incluzive.
În plan teoretic, se trece treptat de la
conceptul de defectologie și de la școlarizarea
segregată la educația cerințelor speciale,
educația tuturor (educația pentru toți) în medii
de învățare comune, folosindu-se în prezent
 2.1. Definiții și clasificări
Sintagma cerinţe educaționale speciale
demonstrează că criteriul educaţional a reuşit să
coordoneze criteriile medicale, psihologice şi
sociologice de evaluare şi orientare şcolară a
elevilor cu diverse probleme de dezvoltare.
Clasificarea oficială a UNESCO (1995) face
trimitere la șapte categorii de CES:
1. Dificultăţi/dizabilități de învăţare
2. Întârzieri/dizabilități intelectuale/ dificultăţi
severe de învăţare
3. Tulburări (dezordini) de limbaj
4. Dizabilități fizice/neuromotorii
5. Deficienţe de văz
6. Deficienţe de auz
7. Tulburări emoţionale (afective) şi de
comportament
 2.1. Definiții și clasificări
Sintagma s-a extins și asupra altor categorii
vulnerabile de copii, cei considerați în situație
de risc, dezavantajați.

Copii în situație de risc (după UNESCO):

1. Instituţionalizaţi sau orfani
2. Proveniţi din medii defavorizate economic
3. Care nu locuiesc permanent cu părinţii/familia
4. Aparţinând unor grupări etnice minoritare
5. Care cresc în medii defavorizate
6. Bolnavi cronic
7. Cu dificultăţi de comunicare
8. Copiii străzii
9. Aflaţi în situaţii de eşec şcolar (corigenţi,
repetenţi etc.)
 2.1. Definiții și clasificări
Sinteza diferitelor concepte și
abordări în domeniu conduce spre
definirea cerințelor educaționale
speciale drept necesități
educaționale suplimentare,
complementare obiectivelor
generale ale educației, care solicită
adaptări pentru diferite tipuri de
deficiențe sau/și tulburări și
asistență complexă (educațională,
psihologică, medicală, socială etc.).
 2.1. Definiții și clasificări
Tipuri de dificultăți de învățare:

 Nivel de cunoștințe/achiziții
foarte redus
 Progres redus sau deloc
 Dificultăți majore de scris-citit
sau calcul
 Dificultăți emoționale și de
comportament
 Dificultăți de comunicare și
 2.1. Definiții și clasificări
Din perspectivă etiologică, dificultățile de
învățare se divizează în două mari categorii:
Cele propriu-zise sunt determinate de
deficienţe şi incapacităţi greu vizibile (ascunse).
Ele sunt aferente doar individului, ţin de
deficienţele şi incapacităţile lui generate de
factori genetici, de boli, traumatisme, accidente
etc.
Cele induse sunt determinate de mediul
copilului sau chiar de el însuşi:
- pot apărea pe parcursul şi la finalul ciclului de
învăţare;
-pot fi datorate: insuficienței timpului de învăţare,
lacunelor anterioare în procesul de învățare,
absenţei unor tehnici şi procedee de învăţare
eficientă, lipsei unui regim organizat de muncă,
 2.1. Definiții și clasificări
Copiii au necesități și cerințe care se
încadrează în cel puțin unul din următoarele
patru domenii:
I. comunicare și interacțiune;
II. cunoaștere și învățare;
III. comportament, dezvoltare emoțională și
socială;
IV. necesități senzoriale și/sau fizice.

Impactul acestor combinații asupra capacității

copilului de a funcționa, a învăța și a avea
succes trebuie să fie luat în considerare.
Centrarea pe copil ar trebui să se manifeste
în evaluarea și identificarea necesităților lui și
mai puțin în depistarea unei anumite boli sau
sindrom.
 2.1. Definiții și clasificări
Ar trebui să se ia în considerare CES ca fiind
de un nivel ”înalt” sau ”scăzut” și incidența ar fi
”ridicată” sau ”scăzută”, recunoscând că
domeniile în care se manifestă necesitățile pot fi
legate între ele și că un mix de necesități de
nivel scăzutCESpoate fi la fel CES
de important
de nivel scăzutca o
necesitate de nivel înalt.
de nivel înalt
Incidență  Dificultăți de învățare generalizate,
înaltă moderate.
 Cele mai specifice dificultăți de învățare
(de ex., dislexia).
 Dificultăți emoționale și de comportament
ușoare pînă la moderate.
 2.1. Definiții și clasificări
CES CES
de nivel înalt de nivel scăzut
Incidență Dificultăți de învățare severe și Deficiențe senzoriale
scăzută profunde. ușoare pînă la
Insuficiență senzorială severă. moderate.
Unele probleme fizice sau Unele probleme fizice
medicale. sau medicale.
Unele dificultăți de învățare Unele probleme din
specifice. spectrul autist.
Unele probleme emoționale/
comportamentale.
Un limbaj specific și probleme
de comunicare.
Unele probleme din spectrul
autist.
 2.1. Definiții și clasificări
Un alt aspect important este și prevenirea
”intrării” copiilor în zona cerințelor educaționale
speciale. Este vorba despre situațiile de risc
școlar și copiii care se află în pericol de a nu
reuși.
Cele mai evidente și frecvente manifestări ale
situațiilor de risc școlar sunt:
rezultate școlare (note) slabe;
motivație redusă;
încredere în sine diminuată;
frecvență sporadică;
probleme de disciplină școlară;
implicare redusă în activitățile extrașcolare;
insatisfacție și dezinteres pentru activitățile
realizate etc.
 2.2 Proceduri de identificare a CES

În practica internațională există diferite

proceduri de identificare a cerințelor
educaționale speciale, aplicate de diferite
organe de specialitate. Comună pentru toate
metodologiile existente este necesitatea
identificării precoce a problemelor și adresarea
acestora specialiștilor.
Primii care pot și trebuie să identifice
problemele de dezvoltare a copilului sunt
cadrele medicale, în comun cu familia și,
eventual, asistentul social. Cu toate acestea,
deși profesioniștii implicați fac eforturi susținute
pentru a lucra în comun, de cele mai dese ori se
fac resimțite anumite deficiențe în procesul
colaborării lor, fapt care, în ultimă instanță,
 2.2 Proceduri de identificare a CES

În procesul de identificare a CES este

important să se asigure și să se respecte
principiul abordării/ coordonării
intersectoriale. Practica curentă
demonstrează că, de regulă, școala tinde
să se concentreze pe problemele
academice ale copilului, în timp ce
specialiștii din afara școlii se focusează
pe problemele personale ale copilului
și/sau cele sociale, or identificarea CES
trebuie să fie un proces holistic,
multidisciplinar și să asigure intervenții
calificate, de asemenea,