Dreptul la invatatura

Dreptul la invatatura este reglementat in art.32 din Constitutia Romaniei si

costituie cea mai importanta parte a dreptului la educatie , fiind principalul mijloc de
formare si perfectionare a fortei de munca, de educatie si de civilizatie.

Statul asigura cetatenilor Romaniei drepturi egale de acces la toate nivelurile si

formele de invatamant preuniversitar si superior, precum si la invatarea pe tot
parcursul vietii, fara nicio forma de discriminare.

Aceleasi dreptul se asigura si cetatenilor celorlalte state membre ale Uniunii

Europene, ai statelor apartinand Spatiului Economic European si ai Confederatiei
Elvetiene.

Dreptul la educaţie este recunoscut in mod egal minorilor care solicita sau au
dobandit o forma de protectie în Romania, minorilor straini si minorilor apatrizi a caror
sedere pe teritoriul Romaniei este oficial recunoscuta conform legii.

In Romania, invatamantul contituie prioritate nationala.

Invatamantul este laic, intrucat dreptul la invatatura trebuie sa asigure o anumita

neutralitate politica si religioasa a acestuia. Cu toate acestea statul asigura libertatea
invatamantului religios,potrivit cerintelor fiecarui cult, iar in scolile de stat este
organizat si garantat prin lege.

Procesul de invatamant are un caracter democratic, pentru ca prin dreptul la

invatatura trebuie sa se asigure sanse juridice egale tuturor persoanelor, ceea ce
presupune interzicerea discriminarilor. Un alt element al acestei caracteristici este
autonomia universitara, adica statul trebuie sa asigure autonomia regulamentara,
financiara si administrativa, reglementata prin art.32 alin.6 al Constitutiei.

Tot in caracteristica democratica a invatamantului sunt incluse si prevederile

referitoare la limba in care se desfasoara invatamantul. Invatamantul de toate
gradele se desfasoara in limba romana,dar in unele cazuri invatamantul se poate
desfasura si intr-o limba de circulatie internationala. Constitutia garanteaza dreptul
persoanelor apartinand minoritatilor de a fi instruite ,de a invata in limba lor materna.

ONU, pentru educatie, stiinta si cultura are datoria de a condamna orice

discriminare in domeniul invatamantului si sa promoveze acelasi tip de egalitate, de
posibilitati si de tratament pentru orice persoane in acest domeniu.

1
Termenul de discriminare cuprinde orice distinctie ,excludere, limitare intemeiata pe
rasa, culoare, sex, limba, religie, opinie publica, origine nationala si sociala, situatie
economica si are ca rezultat suprimarea egalitatii de tratament in privinta
invatamantului, dar mai ales:

• Inlaturarea unui grup sau a unei persoane de la accesul la diversele tipuri sau
grade de invatamant;

• Limitarea la un nivel inferior a educatiei unei persoane sau grup;

• Instituirea sau mentinerea unor sisteme sau institutii de invatamant separate

pentru persoane sau grupuri;

• Plasarea unei persoane sau grup intr-o situatie incompatibila cu demnitatea

umana.

Unele situatii, in cazul in care sunt admise de stat, nu sunt considerate discriminari:

• Crearea sau mentinerea de sisteme sau institutii de invatamant separate

pentru elevii de cele doua sexe, daca acestea prezinta mijloace egale de acces la
invatamant, dispun de cadre didactice cu aceeasi calificare, localuri si rechizite de
acceasi calitate si urmeaza aceleasi programe de studii sau programe de studii
echivalente;

• Crearea sau mentinerea ,din motive de ordin lingvistic sau religios,de sisteme
si institutii separate in care se preda un invatamant ce corespunde alegerii parintilor
sau tutorilor legali ai elevilor,daca frecventarea acestor institutii este facultativ, iar
invatamantul este in conformitate cu normele impuse de stat;

• Crearea sau mentinerea de institutii de invatamant particulare,daca acestea

nu au ca obiect excluderea unui grup oarecare,ci inmultirea posibilitatilor de
invatamant pe care le ofera puterea publica, daca functionarea lor corespunde
acestui scop si invatamantul predat este in conformitate cu normele legale.

Statul are obligatia de a lua unele masuri pentru a preveni sau elimina orice
discriminare:

• Sa abroge orice dispozitii legislative si administrative si sa elimine orice

practici administrative ce ar putea atrage o discriminare in domeniul invatamantului;

• Sa ia masurile necesare ,chiar legale, pentru a nu se face nici o discriminare

la admiterea in institutiile de invatamant a elevilor;

2
• In privinta cheltuielilor de scolarizare , atribuirea de burse sau alte forme de
ajutorare ,autorizatii pentru a studia in strainatate sa nu admita nici o diferenta de
tratament intre nationalitati din partea autoritatilor;

• Sa nu admita nici o preferinta sau restrictie bazata pe faptul ca elevii apartin

unui grup determinat,indifferent de ajutorul dat, sub orice forma,de catre autoritatile
publice institutiilor de invatamant;

• Sa acorde cetatenilor straini care locuiesc pe teritoriul statului acelasi acces la

invatatura ca si propriilor cetateni;

Alte masuri ce pot fi instituite de stat ar fi:

• Invatamantul primar obligatoriu si gratuit;

• Invatamantul mediu sa fie generalizat si accesibil in toate formele sale pentru

toti;

• Invatamantul superior sa se faca accesibil pentru toti in functie de capacitatile

fiecaruia si in conditii de egalitate;

• Sa asigure executarea de catre toti a invatamantului obligatoriu prevazut de

lege;

• Sa asigure in toate institutiile de invatamant public de acelasi grad, un

invatamant de acelasi nivel si conditii echivalente in privinta calitatii invatamantului;

• Sa incurajeze si sa intensifice educatia persoanelor care nu au urmat

invatamantul primar sau care nu l-au finalizat si sa le permita sa-si urmeze studiile in
functie de aptitudinile lor;

• Sa asigure fara discriminare pregatirea pentru profesiune didactica.

Elevii din invatamantul obligatoriu si liceal acreditat/autorizat beneficiaza de tarif

redus cu 50% pentru transportul local in comun, de suprafata, naval si subteran,
precum si pentru transportul intern auto, feroviar si naval, pe tot parcursul anului
calendaristic. Ca masura de protectie speciala, elevii orfani, elevii cu cerinte
educationale speciale, precum si cei institutionalizati pot beneficia de gratuitate
pentru toate categoriile de transport mentionate mai sus, pe tot parcursul anului
calendaristic. Elevilor care nu pot fi scolarizati in localitatea de domiciliu li se
deconteaza cheltuielile de transport din bugetul Ministerului Educatiei, Cercetarii,
Tineretului si Sportului, prin unitatile de invatamant la care sunt scolarizati, pe baza
de abonament, in limita a 50 km, sau li se asigura decontarea sumei ce reprezinta
contravaloarea a 8 calatorii dus-intors pe semestru, daca locuiesc la internat sau in
gazda.
3
 Elevii beneficiaza de tarife reduse cu 75% pentru accesul la muzee, la concerte, la
spectacole de teatru, de opera, de film si la alte manifestari culturale si sportive
organizate de institutii publice. Elevii etnici romani din afara granitelor tarii, bursieri ai
statului roman, beneficiaza de gratuitate.

Sistemul de invatamant romanesc este structurat astfel:

a) nivelul invatamantului primar - treapta invatamantului prescolar

- treapta invatamantului primar (cls I-IV)

b) nivelul invatamantului secundar: - treapta invatamantului secundar inferior /

gimnazial (cls V-IX)

- treapta invatamantului secundar superior –

liceal (cls X-XII)

- profesional - scoli profesionale de 1-2 ani

(profesii simple)

- scoli profesionale de 2-3 ani

(profesii complexe)

c) nivelul invatamantului superior - treapta invatamantului superior de scurta durata

(2-3 ani)

- treapta invatamantului superior de lunga durata

(4-6 ani)

- treapta invatamantului superior post-universitar

(studii aprofundate : master, doctorat)

Specificul diverselor niveluri de organizare este:

• nivelul invatamantului primar -> axat pe dobandirea culturii generale de

factura instrumentala (dobandirea deprinderilor de scriere, citire, de calcul, initierea in
limbaje specifice)

• nivelul invatamantului secundar inferior -> dobandirea culturii generale de

baza (cunostinte fundamentale din principalele domenii ale cunoasterii)

4
• nivelul invatamantului secundar superior/liceal -> orientarea culturii generale
spre anumite domenii de cunoastere( stiinta, socio-uman, tehnologie, economie) , cu
deschidere spre cultura optionala de specialitate

• nivelul invatamantului profesional -> orientarea inspre dobandirea culturii de

specialitate necesare practicarii unei anumite profesii)

• nivelul invatamantului superior/universitar -> axat pe aprofundarea teoretico-

practica specializata a unui anumit domeniu de cunoastere

• nivelul invatamantului postuniversitar -> asigura continuarea/adancirea

specializarii dobandite in cadrul invatamantului universitar

Consider, astfel, ca dreptul la invatamant este un atribut de baza al statului

romanesc si nu numai, deoarece, doar prin educatie ne putem dezvolta si, totodata,
evolua. Prin educatie, omul reuseste sa descopere noi orizonturi, sa-si gaseasca
adevarata menire a sa pe lume.

Stabilirea paternitatii copilului din afara casatoriei prin acțiune în justiție

Take Ionescu Spre deosebire de vremurile trecute in care copilul din afara casatoriei era
marginalizat, astazi se incearca schimbarea statutului sau intr-unul asemanator cu acela al
copilului din casatorie. El are dreptul de a se numi copilul unei anume persoane, de a purta
numele acesteia, de a bineficia de ingrijirea, ocrotirea, intretinerea pe care acesta i-o acorda.
Conflictele de paternitate apar atunci cand tatal este necunoscut sau atunci cand tatal juridic
este diferit de tatal biologic. In Romania, Codul Familiei prevede doua cai de stabilire a
paternitatii: recunoasterea si stabilirea pe cale judecatoreasca. Ceea ce inseamna ca ori de cate
ori tatal nu-si recunoaste copilul, mama, ori in lipsa ei, reprezentantul legal, il pot actiona in
justitie, cerand ceea ce i se cuvine de drept copilului, dand curs principiilor care guverneaza
aceasta materie: principiul ocrotirii copilului, al stabilirii adevarului cu privire la paternitate,
al egalitatii in drepturi dintre copilul din casatorie si cel din afara ei. Cererea de chemare in
judecata trebuie introdusa in numele copilului ca singur titular al dreptului la actiunea in
stabilirea paternitatii. Atunci cand copilul este minor, ea poate fi introdusa de mama, iar in
lipsa mamei, de reprezentantul legal. Mostenitorii copilului nu pot introduce actiunea, datorita
caracterului ei strict personal. S-a considerat, insa, ca, in ipoteza in care copilul a decedat in
timpul desfasurarii procesului, mostenitorii lui pot continua actiunea intentata, fie ca sunt
testamentari, fie

5
ca sunt legali, cu conditia sa nu fie renuntatori sau nedemni. S-a spus ca s-a realizat o
intervertire a caracterului actiunii din personala in patrimoniala, si aceasta mai ales intrucat
mostenitorii testamentari in general nu sunt rude cu defunctul, iar interesele urmarite de ei
sunt patrimoniale. In schimb, actiunea se poate intenta atat impotriva tatalui cat timp este in
viata, cat si impotriva mostenitorilor lui. Fata de acestia din urma actiunea isi pastreaza
caracterul personal nepatrimonial - deci poate fi introdusa si impotriva mostenitorilor
renuntatori. Daca actiunea se poate intenta impotriva mostenitorilor pretinsului tata, cu atat
mai mult ea se poate continua impotriva lor, atunci cand pretinsul tata a decedat in timpul
procesului. Actiunea in stabilirea paternitatii are ca titular copilul, indiferent ca el este major,
minor, adoptat cu efecte restranse, depline sau ca a format obiectul unei adoptii guvernate de
dispozitiile O.U.G. nr. 25/1997, neexistand ratiuni pentru care sa se respinga actiunea atunci
cand este vorba despre un copil a carui paternitate fireasca nu fusese stabilita anterior adoptiei
si cand sunt indeplinite si celelalte conditii pentru inceperea actiunii. Actiunea de stabilirea
paternitatii se poate introduce in termen de un an de la nasterea copilului de regula. Potrivil
Legii 288/2007, actiunea apartinand copilului nu se mai prescrie in timpul vietii acestuia.
Pentru admiterea actiunii trebuie sa se dovedeasca: nasterea copilului, relatiile intime in
timpul conceptiei dintre pretinsul tata si mama, precum si faptul ca din aceste relatii a rezultat
copilul. Dovada paternitatii se face prin orice mijloc de proba: martori, inscrisuri, marturii,
prezumtii. Un rol deosebit il reprezinta expertiza medico-judiciara, care, desi ca proba
pozitiva, are caracter relativ, ca proba negativa, are caracter absolut – dand in acest fel un
raspuns categoric, in sensul ca cel adus in fata justitiei nu este tatal copilului. La randul sau,
paratul se poate si el apara, folosind orice mijloc de proba. In cadrul procesului de stabilire a
paternitatii din afara casatoriei, instanta poate fie sa admita, fie sa respinga actiunea. Pentru a
admite actiunea, trebuie sa fie vorba despre o actiune introdusa in termen, cu indeplinirea
conditiilor de exercitare, nerespinsa datorita unui fine de neprimire, fiind necesar sa se
stabileasca in mod cert ca barbatul a avut in perioada conceptiei legaturi intime cu mama.
Finele de neprimire ( cauzele de neprimire ) sunt in aceasta materie ( a actiunii in stabilirea
paternitatii ): imposibilitatea biologica de a fi tatal copilului – deci nonpaternitatea stabilita ca
urmare a constatarii pe cale stiintifica a imposibilitatii de a fi tata, de exemplu copilul are o
grupa de sange care nu se regaseste nici la mama nici la tata. imposibilitatea fizica de a fi tatal
copilului: in perioada conceptiei, tatal a fost plecat din tara, spitalizat, ... exceptio plurium
concubentium daca si numai daca din ansamblul probelor administrate nu rezulta in mod cert
ca paratul este tatal.

6
Dupa cum se observa, exceptio plurium concubentium, atunci cand este invocata de parat, nu
poate duce in mod automat la respingerea actiunii, fiind necesar ca, din coroborarea cu alte
probe, sa reiasa ca paratul nu poate fi tatal copilului. Cu alte cuvinte, daca, in urma
coroborarii cu alte probe, se ajunge la concluzia ca paratul ce a invocat exceptia este tatal
copilului, cererea de chemare in judecata va fi admisa, iar exceptio plurium concubentium nu
va constitui fine de neprimire. Indiferent ca paratul recunoaste copilul ca pe al sau la prima zi
de infatisare, fie ca nu face o astfel de recunoastere, sunt aplicabile dispozitiile art. 274 C.p.c.,
potrivit carora cheltuielile de judecata vor fi suportate de parat pentru ca el se afla in culpa
procesuala: nerecunoscandu-si copilul, el a ocazionat mamei noi cheltuieli, pentru ca aceasta a
apelat la forta de constrangere a statului pentru a obtine recunoasterea. In ipoteza in care in
cauza sunt introdusi mai multi parati iar paternitatea s-a stabilit fata de unul dintre ei, paratul
fata de care s-a stabilit paternitatea va plati cheltuielile de judecata pe care le-a ocazionat
reclamantului, in timp ce mama, sau reprezentantul legal va suporta cheltuielile de judecata
ocazionate paratilor care au fost exclusi de la paternitate. Mama este in culpa procesuala,
chiar daca este de buna credinta, pentru ca a pornit gresit procesul si impotriva acestor parati.
Hotararea judecatoreasca prin care se stabileste paternitatea din afara casatoriei, produce
efecte ex tunc: de la conceptie copilul este considerat al tatalui. Aceasta hotarare are efecte
relative pana la data ramanerii definitive, cand dobandeste efecte absolute ( este opozabila
erga omnes ). Ca urmare a stabilirii paternitatii, copilul va avea aceeasi situatie legala fata de
parinte si fata de rudele lui ca si copilul din casatorie, producandu-se importante efecte cu
privire la nume, locuinta, succesiune, obligatie de intretinere, exercitarea drepturilor parintesti
... Dupa cum s-a putut vedea, lucrarea a fost structurata in asa fel incat sa trateze cat mai
multe aspecte posibile. De altfel, ea incepe cu un istoric al cercetarii paternitatii, urmata de o
prezentare generala a situatiei in prezent. Capitolul II este un capitol de drept comparat, ce
incearca sa aduca imaginea cercetarii paternitatii din alte sisteme de drept: francez, elvetian,
american. In speranta ca am reusit sa redau o imagine completa a subiectului cercetat, si ca
scopul propus a fost atins, voi incheia parafrazandu-i pe vechii romani : Quod Erat
Demonstandum. STABILIREA PATERNITĂŢII COPILULUI DIN AFARA CĂSĂTORIEI
PRIN RECUNOAsTERE SAU HOTĂRÂRE JUDECĂTOREASCĂ

4.1. Stabilirea paternitatii copilului din afara casatoriei prin recunoasterea tatalui. Art. 57-58
C. fam. reglementeaza recunoasterea paternitatii copilului din afara casatoriei în acelasi fel ca
si art. 48-49 C. fam. care reglementeaza recunoasterea maternitatii, cu doua deosebiri: prima
în ce priveste cazurile în care este admisa recunoasterea paternitatii si cea de a doua în ce
priveste intervertirea sarcinii probei în cazul contestarii recunoasterii paternitatii de catre
mama, de cel recunoscut sau de descendentii acestuia. La aceste deosebiri se adaug
20220t1913u a precizarea facuta

7
de art. 57 alin.1 C. fam. potrivit careia, dupa moartea copilului, acesta poate fi recunoscut de
tata numai daca a lasat descendenti firesti, precizare propusa de unii autori a fi extinsa, pe cale
de analogie, si la recunoasterea maternitatii copilului decedat. Recunoasterea paternitatii este
declaratia facuta de bunavoie de catre un barbat, în una din formele prevazute de lege, prin
care acesta marturiseste ca este tatal unui copil. Ca si recunoasterea maternitatii,
recunoasterea paternitatii are o natura juridica mixta fiind o marturisire de paternitate (mijloc
de proba) exprimata în forma unui act juridic. Cele mai multe caractere juridice ale
recunoasterii paternitatii decurg din natura sa precumpanitoare - de marturisire (mijloc de
proba). Astfel, ea este: irevocabila, chiar atunci când este facuta prin testament (art. 57 alin. 3
C. fam.); are caracter declarativ, producând efecte retroactive de la nasterea copilului; are
efecte fata de toata lumea (erga omnes); este un act personal al tatalui; ceea ce implica
netransmisibilitatea dreptului de recunoastere la mostenitori; poate fi facuta si de tatal lipsit de
capacitate de exercitiu sau restrâns în aceasta capacitate, cu singura conditie de a avea o
vointa constienta; este un act juridic pur si simplu, nesusceptibil de modalitati (termen sau
conditii). Din natura sa de act juridic solemn si unilateral rezulta ca recunoasterea implica
îndeplinirea conditiilor de validitate a manifestarilor de vointa, ca ea trebuie facuta în una din
formele prevazute de lege si ca îsi produce efectele indiferent de acceptarea ei de catre cel
recunoscut. 4.2. Contestarea recunoasterii paternitatii Art. 58 alin. 1 C. fam. prevede, în
aceeasi termeni - ca si art. 49 C. fam., privitor la contestarea recunoasterii maternitatii -, ca
"recunoasterea care nu corespunde adevarului poate fi contestata de orice persoana
interesata", deci, si de însusi autorul recunoasterii. Cele aratate cu referire la contestarea
maternitatii sunt deopotriva valabile, mutatis mutandis, si în ce priveste contestarea
paternitatii. Exista o deosebire numai în ce priveste persoana careia îi revine sarcina probei
când reclamantul în actiunea în contestatie este mama, copilul sau descendentii acestuia,
cazuri în care reclamantul - caruia i-ar fi revenit sarcina probei potrivit dreptului comun - este
scutit de orice proba, "dovada paternitatii" - a conformitatii recunoasterii paternitatii cu
realitatea - fiind pusa de lege "în sarcina autorului recunoasterii sau a mostenitorilor sai" (art.
58 alin.2 C. fam.). În felul acesta, mama, copilul sau descendentii acestuia anihileaza
recunoasterea prin simplul fapt al introducerii actiunii în contestatie. Printr-o intervertire a
sarcinii probei, revine barbatului autor al recunoasterii - care este pârâtul în actiunea în
contestatie - rolul de a dovedi ca el este tatal copilului[1], iar daca nu reuseste sa faca aceasta
dovada în mod concludent pentru instanta de judecata, recunoasterea sa va fi înlaturata de
instanta ca fiind contrara realitatii. Scopul acestei dispozitii este acela de a ocroti mama,
copilul sau pe descendentii, acestuia împotriva unei recunoasteri contrara adevarului, facuta în
scopuri interesate. 4.3. Nulitatea recunoasterii paternitatii.

8
În mod asemanator cu nulitatea recunoasterii maternitatii, recunoasterea paternitatii este
sanctionata cu nulitatea absoluta în urmatoarele cazuri: când se refera la copiii care
beneficiaza de prezumtiile legale de paternitate, când se refera la copiii din afara casatoriei
decedati care n-au lasat descendeti firesti (art. 57 alin.1 C. fam.); când emana de la un barbat
lipsit de o vointa constienta; când a fost facuta prin alte acte juridice decât cele prevazute de
art. 57 alin.1 C. fam. (declaratie la starea civila, înscris autentic, testament); când formele
prevazute pentru valabilitatea acestor acte n-au fost respectate. În ce priveste nulitatea relativa
a recunoasterii paternitatii exista aceeasi controversa ca si în cazul nulitatii relative a
recunoasterii maternitatii, unii autori sustinând teza ca recunoasterea paternitatii poate fi
anulata pentru vicii de consimtamânt, iar altii sustinând teza potrivit careia recunoasterea de
paternitate care corespunde adevarului nu poate fi anulata pentru vicii de consimtamânt, ea
constituind o marturisire de paternitate care confirma o legatura de filiatie, ce exista
independent de vointa autorului recunoasterii. Daca însa recunoasterea paternitatii nu
corespunde adevarului; ea poate fi atacata de ajutorul ei fie prin actiunea în contestarea
recunoasterii, fie prin actiunea în anulare. 4.4.Prescriptibilitatea actiunii formulata de mama.
Problema titularului actiunii Anterior modifiarilor, art. 60 alin. 1 prevede ca "actiunea în
stabilirea paternitatii din afara casatoriei poate fi pornita într-un termen de un an de la nasterea
copilului".Din modificarea operata, potrivit careia "actiunea(.) poate fi pornita de mama (.)",
raportata si la introducerea alin. 4, rezulta ca leguitorul a înteles sa trateze diferit prescriptia în
cele doua ipoteze, ceea ce duce si la concluzia ca actiunea ar avea doi titulari mama si copilul.
Aceasta chestiune pune, înca, o serie de probleme, la care ma voi referi în continuare. Potrivit
art. 59 C. fam., titularu actiunii în stabilirea paternitatii este copilul, mama actionând doar în
calitate de reprezentant legal al acestuia, pâna la dobândirea de catre copil a capacitatii
testrânse de exercitiu. Dupa împlinirea vârstei de 14 ani, minorul poate promova singur
actiunea, fara a avea nevoie de încuviintare prealabila, dat fiind caracterul personal
nepatrimonial al acestei actiuni. Prin urmare, daca potrivit art. 59 C. fam. În toate situatiile
mama actioneaza în numele copilului, iar nu în nume propriu, ea neavând legitimare
procesuala activa, prevederea alin.1 al art. 60 C. fam.referitoare la termenul de prescriptie de
un an de la nasterea copilului este în totala contradictie cu alin. 4 al aceluias articol care
consacra caracterul imprescriptibil al actiunii în stabilirea paternitatii. Din aceasta perspectiva,
reglementarea instituita prin Legea nr. 288/2007 este profund criticabila. Totusi, având în
vedere ca principiul principal de interpretare impune ca textele legale sa se interpreteze în
sensul de a produce efecte juridice, iar nu în sensul de a nu produce astfel de efecte, apreciem
ca ar fi posibila si o alta abordare. Astfel, dupa cum cum aratam si mai sus se poate spune ca
intentia legiutorului a fost aceea de a recunoaste si mamei copulului dreptul de a promova, în
nume propriu, iar nu doar în calitate de reprezentant legal al copilului, actiunea în stabilirea
paternitatii[2]. De asemenea, s-ar putea sustine aceasta intentie de reglementare si prin
argumentul

9
de text dedus în interpretarea literara a alin .4 al art. 60 C fam., care se refera în terminis la
optiunea apartinând copilului. Or, daca în aceasta materie ar exista un singur titular, si anume
copilul, atunci sintagma mentionata, ce are rol de determinant al cuvântului actiunea, ar fi
superflua. Numai admitând aceasta interpretare, solutia legislativa din cuprinsul alin. 1 al art.
60 C. fam. S-ar justifica si ar capata un sens. Pe cale de consecinta, si alin. 2 si 3 ale art. 60 C.
fam. (ce nu au facut obiectul modificarii ), care se refera la ipotezele în are termenul de
prescriptie al dreptului la actiune îsi pierde cursul la o data ulterioara nasterii copilului, ar
urma sa se aplice doar în situatia în care mama este titulara actiunii, pentru ca numai în
persoana ei actiunea are caracter prescriptibil. Daca aceasta a fost intentia de reglementare a
legiuitorului, atunci, pentru respectarea exigentelor de tehnica legislativa, în vederea asigurarii
corelarii textelor interferente, se impunea o interventie expresa si asupra art. 59 C. fam. care
prevede ca actiunea in stabilirea paternitatii apartine copilului. Însa chiar si în aceasta ipoteza
(recunoasterea mamei ca titular al actiunii) reglementarea din art. 60 alin. 1 C. fam. ramâne
criticabila, daca nu cumva de-a dreptul inutila întrucât mama va putea sa actioneze oricând,
pâna la dobândirea de catre copil a capacitatii restrânse de exercitiu, calitatea de reprezentant
al acestuia, desi termenul de prescriptie de un an, în ceea ce o priveste se va fi împlinit. 4.5
Imprescriptibilitatea actiunii apartinând copilului Sub imperiul reglementarii anterioare,
actiunea in stabilirea paternitatii era prescriptibila în termen de un an; caracterul prescriptibil
al actiunii si durata relativ scurta a termenului erau justificate în literatura de specialitate prin
argumentul ca în acest mod se înlatura cât mai grabnic incertitudinea statutului familial al
persoanei, copilul urmând sa beneficieze, cât mai repede posibil, de efectele juridice ale
filiatiei si ale rudeniei. În raport cu jurisprudenta în materie a Curtii Europene a Drepturilor
Omului, la care am facut referire, apreciem ca instituirea caracterului imprescriptibil al acestei
actiuni repreyinta o optiune legitima pe deplin justificata, care da expresie principiului
interesului superior, al copilului si dreptului acestuia de a-si stabili ascendenta. Este evident
pornind de la redactarea art. 60 alin. 4 C. fam., faptul ca de caracterul imprescriptibil al
actiunii în stabilirea paternitatii, beneficiaza deopotriva copilul minor si, mai ales, cel major
întrucât - pe deoparte - textul nu face nici o distinctie, iar pe dealtaparte este neîndoielnic
major, are acelasi interes de a-si stabili paternitatea in concordanta cu realitatea biologica. 4.6.
Probatiunea paternitatii copilului din afara casatoriei Faptele ce trebuie dovedite Pentru a se
stabili paternitatea copilului din afara casatoriei trebuie sa se dovedeasca: a. faptul ca pârâtul
ce se pretinde a fi tatal copilului a avut relatii sexuale cu mama acestuia în timpul legal al
conceptiei; b. faptul ca, copilul a carui paternitate se cerceteaza a fost conceput din aceste
relatii[3].

10
Dovada relatiilor pârâtului cu mama copilului presupune ca filiatia copilului fata de mama a
fost stabilita în prealabil. Uneori, în functie de împrejurarile cauzei, poate sa fie indicata
determinarea acelei parti - acelor zile - din timpul legal al conceptiei în care au avut loc
relatiile sexuale ale pârâtului cu mama copilului. Astfel, de exemplu, daca copilul s-a nascut
prematur, la circa 6-7 luni de la conceptie, ceea ce se poate stabili "prin masuratorile
obligatorii înscrise în foaia clinica privind dimensiunile si greutatea noului-nascut si se
întemeiaza pe modul de dezvoltare si functionare a organelor sale vitale", iar pe de alta parte,
s-a dovedit ca pârâtul n-a cunoscut pe mama copilului decât dupa data conceptiei sau ca a
parasit-o anterior acestei date, reiese ca el nu poate fi tatal copilului. Asa cum am aratat mai
sus cu privire la prezumtia legala care stabileste timpul legal al conceptiei, aceasta
precizare, ,în cadrul perioadei legale de conceptie, este admisa uneori în practica judiciara, dar
formeaza obiect de discutii în literatura juridica.

Admiterea tuturor mijloacelor de proba În scopul dovedirii celor doua împrejurari mentionate
la punctul precedent, fiind vorba de fapte materiale, sunt admise orice mijloace de proba:
martori, înscrisuri, marturisirea pârâtului, prezumtii, probe stiintifice. Depozitiile martorilor
constituie un mijloc de proba foarte larg folosit pentru dovedirea existentei relatiilor intime
dintre pârât si mama copilului în timpul legal al conceptiei. Desigur, rareori martorii pot
declara ca au constatat cu propriile lor simturi existenta acestor relatii. Dar, din relatarile lor
despre convietuirea pârâtului cu mama copilului, despre vizitele repetate ale pârâtului la
mama copilului sau ale acesteia la pârât, despre întâlnirea lor, despre anumite circumstante
semnificative etc., se poate deduce cu multa probabilitate existenta acestor relatii. În procesele
de stabilire a paternitatii pot fi audiate ca martori si rudele (care fiind mai apropiate de parti se
afla în situatia de a cunoaste, mai bine relatiile intime dintre acestea) cu o singura exceptie,
aceea a descendentilor (art. 190 C. proc.civ.). Înscrisurile, si în special scrisorile, pe care
pârâtul si mama copilului si le-au adresat unul altuia pot constitui probe importante, si uneori
hotarâtoare, prin relatarile pe care le cuprind cu privire la relatiile dintre pârât si mama
copilului. Împrejurarea ca, în actul de nastere, pârâtul a fost trecut ca tata al copilului n-are
valoare probatorie, afara de cazul când mentiunea s-a facut la cererea pârâtului, având astfel
caracterul unei recunoasteri. O proba care are o mare forta doveditoare este marturisirea
pârâtului facuta în fata instantei judecatoresti cu ocazia interogatoriului sau în fata unor terte
persoane care depun apoi ca martore ori cuprinsa în scrisori sau diferite ale înscrisuri.
Marturisirea facuta în fata instantei judecatoresti cu ocazia interogatoriului constituie o
adevarata recunoastere autentica (art. 57, alin.2 C. fam.)[4], care stabileste paternitatea prin ea
însasi, facând inutila continuarea procesului, instanta urmând sa ia act de recunoasterea
intervenita. Marturisirea facuta verbal în fata unor terte persoane sau prin scrisori ori ale
înscrisuri private are si ea o pondere deosebita si - coroborata la caz de nevoie cu alte probe -
va putea antrena convingerea instantei si pronuntarea unei hotarâri de admitere a actiunii în
stabilirea paternitatii.

11
În acest domeniu, în care probele directe despre viata intima a mamei si mai ales despre
paternitatea pârâtului sunt rare, prezumtiile îndeplinesc un rol însemnat. Faptul ca pârâtul este
tatal copilului - care nu poate fi dovedit direct decât doar prin marturisirea acestuia - se
deduce în mod obisnuit din faptul conex, dovedit, ca pârâtul a avut relatii sexuale cu mama
copilului în timpul legal al conceptiei. Datorita strânsei corelatii care exista între acest fapt
conex - cunoscut din probele administrate - si faptul necunoscut al paternitatii
pârâtului se trage, prin rationament, concluzia ca pârâtul este tatal copilului. Dar,
puterea acestui rationament, a acestei prezumtii judecatoresti, slabeste, daca pârâtul
reuseste sa dovedeasca ca faptul conex de la care se porneste a fost mai complex
prin aceea ca mama copilului a avut relatii sexuale în aceeasi perioada si cu alti
barbati sau dispare chiar, daca dovedeste ca el s-a aflat în imposibilitatea fizica de a
procrea. În aceste cazuri, în special, intervin, de cele mai multe ori, probele stiintifice
care se administreaza prin expertize medico-legale[5]. Cea mai eficienta dintre ele, în
sens negativ, prin posibilitatea excluderii paternitatii pârâtului, este expertiza
serologica care consta în compararea grupelor sanguine. Daca în urma analizei de
laborator a grupelor sanguine ale mamei, copilului si pârâtului se constata
incompatibilitate între grupa sanguina a pârâtului si cea a copilului, rezultatul cu
caracter de certitudine stiintifica la care se ajunge este excluderea paterniatii
pârâtului. Instanta nu poate înlatura aceasta concluzie, invocând celelalte probe
administrate. Ea are doar posibilitatea de a dispune efectuarea unei a doua expertize
serologice, în vederea verificarii rezultatului celei dintâi. Expertiza serologica care
constata ca pârâtul are aceeasi grupa sanguina ca si copilul nu constituie o proba de
paternitate,ci doar un indiciu, deoarece si alti barbati pot avea aceeasi grupa
sanguina ca si pârâtul. O alta proba stiintifica, care se administreaza prin expertiza
antropologica, consta în cercetarea unor asemanari anatomice între pârât si copil,
cum sunt: tipul morfologic, aspectul fetei, pigmentatia pielii, formatul parului, anomalii
genetice etc., care se explica prin transmisiunea lor ereditara de la pârât la copil,
cercetari care sunt posibile numai dupa ce copilul a împlinit vârsta de 3 ani. O proba
stiintifica asemanatoare este aceea a comparatiei desenelor papilare, palmare si
plantare (expertiza dactiloscopica). Probele stiintifice (serologica, antropologica,
dactiloscopica) nu pot dovedi prin ele însele paternitatea copilului, dar pot contribui,
în coroborare cu celelalte probe administrate, la stabilirea paternitatii. De îndata ce
exista îndoieli cu privire la paternitatea pârâtului, instanta are îndatorirea de a
dispune efectuarea expertizelor medico-judiciare. Expertiza medico-judiciara care
ajunge la concluzia imposibilitatii fizice a pârâtului de a avea relatii sexuale
(impotenta) sau de a procrea (sterilitate), are caracter de certitudine stiintifica numai
raportata la data efectuarii ei, dar nu si raportata la timpul legal al conceptiei - fata de
care nu are decât un caracter de probabilitate. 4.7. Efectele stabilirii paternitatii din
afara casatoriei În conformitate cu art. 63 C. fam., copilul din afara casatoriei, care si-
a stabilit filiatia prin recunoasterea sau hotarâre judecatoreasca definitiva, are
aceeasi situatie legala fata de parinte si rudele acestuia ca si copilul din casatorie. În
consecinta, admiterea

12
actiunii pentru stabilirea paternitatii poate produce, în conditiile legii, efecte cu privire
la numele copilului, domiciliul acestuia, exercitarea drepturilor si îndotoririlor
parintesti, încredintarea copilului[6], obligatia de întretinere. Înregistrarea hotarârii
Hotarârea judecatoreasca prin care s-a stabilit paternitatea din afara casatoriei se
înscrie, prin mentiune, pe marginea actului de nastere al copilului, eliberându-se un
alt certificat de nastere (art. 44, Legea nr. 119 din 1996). Hotarârea judecatoreasca
produce efecte si pentru trecut, pâna la conceptia copilului, astfel ca, pe toata
aceasta perioada copilul este considerat ca fiind al tatalui. Hotarârea judecatoreasca
este opozabila erga omnes (are efecte absolute). Ea poate fi invocata de catre
oricine împotriva copilului. Tertii (care nu au participat la procesul pentru stabilirea
paternitatii) pot face proba contrara hotarârii în fata instantei de judecata. În sistemul
Codului familiei nu este posibila acordarea pensiei de întretinere fara ca, în prealabil,
sa fi fost stabilita paternitatea copilului din afara casatoriei. În reglementarea Codului
civil, cautarea paternitaaii prin justitie, în afara cazului de rapire, era oprita (art. 307).
Practica judecatoreasca a cautat sa atenueze duritatea acestui sistem si a admis
urmatoarele solutii: a. În caz de seductie a mamei prin manopere dolosive, s-a
îngaduit acesteia sa porneasca împotriva barbatului o actiune în despagubire pentru
fapta ilicita savârsita; b. barbatul putea fi obligat la plata unei pensii de întretinere în
favoarea copilului din afara casatoriei. Legea nr. 445 din 10 iulie 1945 a modificat art.
307 C. civ., în sensul admiterii stabilirii paternitatii din afara casatoriei si în alte cazuri.
Prin Decretul nr. 130 din 2 aprilie 1949 pentru reglementarea conditiei juridice a
copilului natural s-au extins cazurile în care se putea cauta prin justitie paternitatea
(art. 8 si 9). Acest decret mai acorda copiilor minori dreptul de a introduce oricând
actiunea în justitie prin care sa ceara pretinsului tata sa fie obligat la întretinere, sub
singura conditie de a dovedi faptul coabitarii pretinsului tata cu mama copilului în
timpul conceptiunii. Obligarea pretinsului tata la cheltuielile de întretinere a copilului
se putea face independent de stabilirea judecatoreasca a paternitatii din afara
casatoriei.

[1] T.R.Popescu, ajunge la concluzia ca "astfel, actiunea în stabilirea paternitatii din

afara casatoriei, care apartine numai copilului (art. 59 C. fam.) ajunge pe aceasta
cale, sa fie exercitata indirect si de catre tata" (Op.cit.,p. 70.). [2] V.M.Ciobanu, op.
cit., p. 272 [3] I.P.Filipescu, Op.cit., p. 367. [4] Trib.Suprem, col.civ., dec.nr. 2144 din
15 decembrie 1967, `n C.D., 1967, p. 168. [5] "Expertiza medico-legala a capatat o
larga întrebuintare, iar în cazul în care exista dubiu cu privire la barbatul care este
tatal copilului - deci când se pretinde ca mai multi barbati au avut relatii cu mama
copilului în perioada conceptiei legale - administrarea acestui mijloc devine
necesara". (Trib.. Suprem, sect.civ., dec.nr. 1504 din 3 septembrie 1971, în C.D.
1971, p. 148). [6] În privinta încredintarii copilului si a obligatiei de întretinere se
aplica, prin asemanare, dispozitiile din materia divortului, adica art. 42 C.fam.
(respectiv 65 C. fam.).

13
Filiaţia (Fragment din Codul civil al Romaniei) Secţiunea I Filiaţia faţă de mamă Art.
47. - Filiaţia faţă de mamă rezultă din faptul naşterii. Ea se dovedeşte prin certificatul
constatator al naşterii. Art. 48. - Dacă naşterea nu a fost înregistrată în registrul de
stare civilă ori dacă copilul a fost trecut în registrul de stare civilă ca născut din părinţi
necunoscuţi, mama poate recunoaşte pe copil. Recunoaşterea se poate face fie prin
declaraţie la serviciul de stare civilă, fie printr-un înscris autentic, fie prin testament.
Recunoaşterea, chiar făcută prin testament, nu se poate revoca. Art. 49. -
Recunoaşterea care nu corespunde adevărului poate fi contestată de orice persoană
interesată. Art. 50. - În cazul în care, din orice împrejurări, dovada filiaţiei faţă de
mamă nu se poate face prin certificatul constatator al naşterii, ori în cazul în care se
contestă realitatea celor cuprinse în certificatul constatator al naşterii, dovada filiaţiei
faţă de mamă se poate face în faţa instanţei judecătoreşti prin orice mijloc de probă.
Art. 51. - Copilul nu poate reclama o stare civilă contrară aceleia care rezultă din
certificatul de naştere şi folosirea stării civile conforme cu acest certificat. De
asemenea, nimeni nu poate contesta starea civilă a copilului care are folosirea unei
stări civile conforme cu certificatul său de naştere. Art. 52. - Acţiunea pentru stabilirea
filiaţiei faţă de mamă aparţine numai copilului; ea poate fi pornită de reprezentantul
legal, în cazul în care copilul este minor sau pus sub interdicţie. Dreptul de a porni
acţiunea pentru a stabili filiaţia faţă de mamă nu trece asupra moştenitorilor copilului;
ei pot continua acţiunea pornită de acesta. Acţiunea pentru stabilirea filiaţiei faţă de
mamă poate fi pornită şi împotriva moştenitorilor pretinsei mame. Acţiunea nu se
prescrie în timpul vieţii copilului. Secţiunea a II-a Filiaţia faţă de tată Art. 53. - Copilul
născut în timpul căsătoriei are ca tată pe soţul mamei. Copilul născut după
desfacerea, declararea nulităţii sau anularea căsătoriei are ca tată pe fostul soţ al
mamei, dacă a fost conceput în timpul căsătoriei şi naşterea a avut loc înainte ca
mama să fi intrat într-o nouă căsătorie. Dispoziţiile art. 51. sunt aplicabile şi situaţiilor
prevăzute în prezentul articol. Art. 54. - Paternitatea poate fi tăgăduită, dacă este cu
neputinţă ca soţul mamei să fie tatăl copilului. Acţiunea în tăgăduirea paternităţii
poate fi pornită de oricare dintre soţi, precum şi de către copil; ea poate fi continuată
de moştenitori. Acţiunea se introduce de către soţul mamei împotriva copilului; dacă
acesta este decedat, acţiunea se porneşte împotriva mamei sale. Mama sau copilul
introduce acţiunea împotriva soţului mamei; dacă acesta este

14
decedat, acţiunea se porneşte împotriva moştenitorilor lui. Dacă titularul acţiunii este
pus sub interdicţie, acţiunea va putea fi pornită de tutore. Mama copilului va fi citată
în toate cazurile în care nu formulează ea însăşi acţiunea. __________ Articolul a
fost modificat prin art. I pct. 2 din Legea nr. 288/2007. Art. 55. - Acţiunea în
tăgăduirea paternităţii se prescrie în termen de 3 ani de la data naşterii copilului.
Pentru soţul mamei, termenul curge de la data la care a luat cunoştinţă de naşterea
copilului. Dacă acţiunea nu a fost introdusă în timpul minorităţii copilului, acesta o
poate porni într-un termen de 3 ani de la data majoratului său. Reclamantul poate fi
repus în termen, în condiţiile legii. __________ Articolul a fost modificat prin art. I pct.
3 din Legea nr. 288/2007. Art. 56. - Filiaţia faţă de tată se stabileşte, în afară de
cazurile prevăzute în art. 53, prin recunoaştere sau hotărâre judecătorească. Art. 57.
- Copilul conceput şi născut în afară de căsătorie poate fi recunoscut de către tatăl
său; după moartea copilului, acesta poate fi recunoscut numai dacă a lăsat
descendenţi fireşti. Recunoaşterea se face prin declaraţie făcută la serviciul de stare
civilă, fie odată cu înregistrarea naşterii, fie după această dată; recunoaşterea poate
fi făcută şi prin înscris autentic sau prin testament. Recunoaşterea, chiar făcută prin
testament, nu se poate revoca. Art. 58. - Recunoaşterea care nu corespunde
adevărului poate fi contestată de orice persoană interesată. Dacă recunoaşterea este
contestată de mamă, de cel recunoscut sau de descendenţii acestuia, dovada
paternităţii este în sarcina autorului recunoaşterii sau a moştenitorilor săi. Art. 59. -
Acţiunea în stabilirea paternităţii din afara căsătoriei aparţine copilului şi se porneşte
în numele său de către mamă, chiar dacă este minoră, ori de reprezentantul lui legal.
Dreptul de a porni acţiunea în stabilirea paternităţii nu trece asupra moştenitorilor
copilului; ei pot continua acţiunea pornită de acesta. Acţiunea în stabilirea paternităţii
poate fi pornită şi împotriva moştenitorilor pretinsului tată. Art. 60. - Acţiunea în
stabilirea paternităţii din afara căsătoriei poate fi pornită de mamă într-un termen de
un an de la naşterea copilului. Dacă, în cazul prevăzut în art. 54 alin. 1, un copil a
pierdut calitatea de copil din căsătorie prin efectul unei hotărâri judecătoreşti,
termenul de un an pentru pornirea acţiunii în stabilirea paternităţii din afara căsătoriei
va curge de la data când acea hotărâre a rămas definitivă. În cazul în care mama a
convieţuit cu pretinsul tată ori dacă acesta din urmă a prestat copilului întreţinere,
termenul de un an va curge de la încetarea convieţuirii ori a întreţinerii. Acţiunea
aparţinând copilului nu se prescrie în timpul vieţii acestuia. __________ Alineatul (1)
a fost modificat prin art. I pct. 4 din Legea nr. 288/2007. - Alineatul (3) a fost introdus
prin art. I pct. 5 din Legea nr. 288/2007. Art. 61. - Timpul cuprins între a trei sute şi a
o suta optzecea zi dinaintea naşterii copilului este timpul legal al concepţiunii. El se
socoteşte de la zi la zi.

15
Repunerea in termenul de prescriptie Notiunea de repunere in drept

Potrivit art. 19 din Decretul 167 / 1958 : “instanta judecatoreasca sau organul arbitral
poate, in cazul in care constata ca fiind temeinic justificate cauzele pentru care
termenul de prescriptie a fost depasit, sa dispuna chiar din oficiu judecarea sau
rezolvarea actiunii, ori sa incuviinteze executarea silita “. Definitie Repunerea in
termen, reprezinta beneficul acordat de lege titularului dreptului la actiune care, din
motive temeinice nu a putut formula actiunea in justitie inauntrul termenului de
prescriptie, astfel ca organul jurisdictional este indreptatit sa solutioneze in fond,
cererea de chemare in judecata, desi a fost introdusa dupa implinirea termenului de
prescriptie. In esenta, repunerea in termenul de prescriptie extinctiva este un
beneficiu al legii si , totodata o piedica in calea producerii efectelor prescriptiei,
nejustificat. Domeniul, termenul si efectul repunerii in termenul de prescriptie In
literatura de specialitate s-a precizat ca prin “ cauze temeinic justificate” trebuie sa se
inteleaga numai acele imprejurari, care, fara a avea gravitatea fortei majore ( care
determina suspendarea ), sunt exclusive pentru culpa. Asemenea imprejurari, sunt
piedici relative nu absolute ( ca forta majora ). Domeniul repunerii in termen a fost
conturat astfel : “repunerea in termen este o notiune care exclude si forta majora si
culpa “.Domeniul ei incepe unde inceteaza culpa si inceteaza unde incepe forta
majora. Exemple considerate de jurisprudenta : -existenta unor imprejurari speciale
in care s-a gasit mostenitorul, care l-au impiedicat sa afle despre deschiderea unei
mosteniri la care era chemat -spitalizarea indelungata -parasirea minorului Termenul
de repunere in termenul de prescriptie Potrivit art. 19 alin. 2 “cererea de repunere in
termen va putea fi facuta numai in termen de 1 luna de la incetarea cauzelor care
justifica depasirea termenului de prescriptie “. Efectul repunerii in termeni Efectul
consta in socotirea prescriptiei ca neindeplinita, desi termenul de prescriptie a
expirat. Efectul aratat permite organului de justitie sa treaca la judecata, in fond, a
cauzei ( nerespectandu-se actiunea ca prescrisa )

16
Nota : mai multe detalii despre termenii de prescriptie si repunerea in termen gasiti
aici http://www.referatele.com/referate/drept/online5/PRESCRIPTIA--EXTINCTIVA---
Notiunea-siefectul-prescriptiei-extinctive--Reglementarea-prescriptiei-ex.php

17