Sunteți pe pagina 1din 13

❗❗❗𝐈𝐌𝐏𝐎𝐑𝐓𝐀𝐍𝐓 ❗❗❗

𝐂𝐨𝐝-𝐮𝐥 𝐞𝐭𝐢𝐜 𝐚𝐥 𝐃𝐢𝐬𝐭𝐫𝐢𝐛𝐮𝐢𝐭𝐨𝐫𝐢𝐥𝐨𝐫 𝐒𝐧𝐞𝐩

Într-un grup, cultura onoarei se construiește, mai presus de toate, pe niște solide baze etice
individuale, promovate în mod sistematic și deliberat în activitatea de zi cu zi. Prezentele linii
directoare au fost elaborate pe baza experienței acumulate în ani și ani de activitate de către
membrii fondatori ai SNEP. Scopul lor este alcătuirea unui angajament de integritate și a unor
standarde etice de înalt nivel în relațiile de afaceri cu clienții și colegii. Liniile directoare subliniază, de
asemenea, faptul că este important să se lucreze împreună cu propriile linii ascendente și
descendente și cu toţi ceilalţi, în sensul formării unei echipe strâns unite în virtutea unor obiective
comune. Ele pot să constituie un exemplu pentru toți Reprezentanţii Snep la nivel local, național și
internațional. Să protejeze reputația și imaginea produselor, compania și Reprezentanţii din întreaga
lume.

🔸Capitolul 1

a) Reprezentanţii îşi iau răspunderea de a apăra reputația și imaginea Companiei prin


comportamentul și activitățile lor, oferind servicii cât mai bune clienților și Reprezentanţilor și o
oportunitate de a îmbunătăți bunăstarea fizică și condiția economică.

b) Este extrem de importantă, în scopul imaginii și integrității Companiei, respectarea în mod absolut,
de către toți Reprezentanţii, a Normelor, Regulilor și Politicilor de Comportament publicate de către
Companie, inclusiv cele referitoare la afirmaţiile care sunt permise și la cele care nu sunt permise
referitoare la produse și câștiguri, interdicţia de a desfășura activități în țări în care Snep nu este încă
prezent și de a exporta produse dintr-o țară în alta.

c) Generațiile viitoare de Reprezentanţi trebuie să primească, din partea sponsorilor lor, o pregătire și
un sprijin adecvat. Atunci când activitatea se desfășoară într-un anumit oraș sau țară, este extrem de
importantă înțelegerea diferențelor culturale.

d) Încălcarea Normelor, Regulilor și Politicilor de Comportament și ale Planului de Marketing vor avea
un impact serios și vor fi raportate prompt către Companie. Toți Reprezentanţii trebuie încurajați să
promoveze și să respecte Normele și Regulamentele.

e) Semnalarea comportamentelor non etice

Toți Reprezentanţii sunt invitați să raporteze către Snep comportamentele non etice pe care le-au
avut alţi Reprezentanţi Snep. Semnalarea ne permite să îi atragem atenția Reprezentantului asupra
aspectului unde a greșit, oferindu-i, astfel, posibilitatea să devină mai bun. Rapoartele trebuie trimise
la segnalazioni@mysnep.com, trimițând, de preferință, link-uri directe la eventualele postări de
verificat sau, în orice caz, tot materialul de care dispuneţi, pentru a ne permite nouă să identificăm
cât mai bine autorul și conținutul care trebuie verificat.
🔸Capitolul 2

Informații pentru potențialii Reprezentanţi - Responsabilitățile Sponsorului

a) În relaţia cu noii potențiali Reprezentanţi, Sponsorul este obligat să respecte integritatea


Companiei prin furnizarea de informații exacte despre produse și despre sistemul de distribuție.

b) Fiecare Reprezentant nou trebuie încurajat să devină un consumator activ și un vânzător al


produselor. Această recomandare va avea un efect favorabil asupra viitorului său succes.

c) Extinderea organizației este fundamentală ca strategie, însă este vitală, de asemenea, loialitatea
Reprezentanţilor. Reprezentanţii trebuie încurajați să creeze o bază de clienți extinsă și pe termen
lung, care să asigure un succes de durată în afaceri. (Exemplu: Să găsească 20 - să menţină 20).

d) Este bine să se încerce să se colecteze cât mai multe informații despre clienții noilor Reprezentanţi,
în limitele permise de legislaţia în vigoare.

e) Este posibil ca un Reprezentant nou să nu aibă experiența necesară pentru a asigura o


monitorizare de înaltă calitate. Prin împărtășirea celor mai bune soluții comerciale, organizațiile pot
colabora în vederea progresului activităţii.

🔸Capitolul 3

Relațiile dintre Reprezentanţi și clienți - Informații care trebuie furnizate clienților potențiali.

a) Reprezentanţii trebuie să țină seama de interesele clientului și să se comporte întotdeauna cu


amabilitate și solicitudine. Reprezentantul are responsabilitatea de a explica modul de utilizare a
produselor și eventualele atenţionări indicate pe etichetă.

b) În ceea ce privește rezultatele și perioada de timp în care pot fi obţinute acestea, trebuie furnizate
informații exacte și realiste. Astfel se va evita să apariţia unor clienți nemulțumiți, care pot afecta
negativ afacerea. Niște clienții mulțumiți exercită o influență pozitivă și reprezintă o sursă potențială
de noi clienți și Reprezentanţi.

c) Dacă un client nu este mulțumit de produsele sau serviciile noastre sau solicită aplicarea garanției
„satisfăcut sau rambursat”, Reprezentantul este obligat să acționeze prompt și cu amabilitate.

🔸Capitolul 4

Interacțiuni cu clienții unui alt Distribuitor


a) Clientul unui alt Reprezentant este o persoană care utilizează produsele achiziționate de pe site-ul
web și este înregistrat la un alt Reprezentant.

b) Atunci când întâlniți acești clienți, puteți să vă manifestați un interes pentru succesul lor, dar
trebuie să vă abțineți să le sugeraţi noi combinații de produse sau să vorbiți despre oportunitatea
comercială: amintiți-vă că ei nu sunt clienții dvs. Puteți să vă confruntaţi ideile și sugestiile direct cu
Reprezentantul lor.

c) Reprezentantul care nu mai este în măsură să servească un client, trebuie să îl trimită pe acesta la
Sponsorul său activ pe linie ascendentă.

d) Dacă intrați în contact cu un potențial client care credeți că a asistat la o prezentare a produselor
(sau a unei oportunități) în ultimele 60 de zile, trebuie să îl încurajați să îl contacteze pe
Reprezentantul care a făcut prezentarea. Dacă au trecut mai mult de 60 de zile de la acea prezentare,
puteți să vă ocupaţi fără probleme de acest potențial client și puteți să începeţi să îl serviți.

e) Dacă clientul dvs. încetează să mai utilizeze produsele, puteți încerca să-l convingeţi să înceapă din
nou sau să aleagă alte produse ale Companiei. Dacă clientul solicită o rambursare în conformitate cu
Politica de rambursare a Companiei, trebuie să acționați cu mare amabilitate și să respectați decizia
Clientului. Acest lucru va consolida imaginea pozitivă a Companiei și, de asemenea, reputația dvs.
profesională.

🔸Capitolul 5

Relațiile dintre Reprezentanţi.

Relațiile din comunitatea Reprezentanţilor sunt fundamentale pentru succesul Snep în țara dvs.

a) Pentru a stabili o activitate Snep de succes într-o țară, regiune sau oraș, Reprezentanţii trebuie să
încerce să-și combine eforturile, indiferent de liniile ascendente sau descendente respective. Acest
lucru privește planificarea inițiativelor și a evenimentelor comune, schimbul de invitați și la sprijinul
reciproc. O cooperare productivă vă sprijină afacerea și o ajută să prospere. Profitați de orice ocazie
pentru a arăta că formăm o mare familie și suntem uniți prin obiective comune.

🔸Capitolul 6

Conflicte între Reprezentanţi

a) Atunci când apar conflicte între Reprezentanţi, aceștia sunt obligaţi să păstreze întotdeauna un
comportament profesional și să se abțină să vorbească despre zvonuri care ar putea să afecteze
reputația altui Reprezentant sau atmosfera senină în relațiile dintre diferitele organizații.

b) Arunci când întâlniţi invitatul unui alt Reprezentant la un Meeting, Webinar, Party etc., trebuie să-l
încurajaţi să favorizeze persoana care l-a invitat. Nu faceți nimic care ar putea să-l determine pe
invitatul unui alt Reprezentant să aleagă ca sponsor pe cineva care nu l-a invitat (înainte, în timpul
sau după întâlnire).

c) Aceste situații nu trebuie să submineze relațiile dintre Reprezentanţi. Discuțiile trebuie purtate cu
profesionalism și respect reciproc.

d) Dacă intrați în contact cu un potențial Distribuitor care are o rudă apropiată (părinte sau frate sau
soră) care este un Reprezentant Snep activ, trebuie să îl încurajați să devină Reprezentant împreună
cu ruda sa. Snep este o afacere de familie; susţinem valorile familiei și recunoaștem efectele pozitive
care decurg din prezența rudelor în cadrul aceleiași organizații.

e) Reprezentanţii nu trebuie să se adreseze în mod intenționat și sistematic persoanelor cunoscute ca


fiind potențiali Reprezentanţi sau clienți ai altor Reprezentanţi în contexte (cum ar fi Meeting,
Webinar, Seminarii, Sediu Snep) în care clienții sunt orientaţi de către alți Reprezentanţi.

🔸Capitolul 7

Cumpărare și vânzare între liniile de Distribuitori

Politicile de Comportament ale Companiei interzic în mod expres achiziționarea și vânzarea de


produse între Reprezentanţi (inclusiv de la aceeași organizație). Reprezentanţii și clienții pot
achiziționa produse Snep doar de la Snep S.p.A., prin intermediul site-ului web.

🔸Capitolul 8

Pregătirea etică a Reprezentantului

a) Reprezentanţii trebuie să practice și să promoveze (prin colaborare și în mod amical) un


comportament corect din punct de vedere etic.

b) Pregătirea etică oferă oportunități unice de dialog, care vor servi la clarificarea și explicarea
aplicațiilor practice ale normelor etice. Acest lucru va ajuta la crearea unui climat sănătos și loial pe
piață.

c) Compania are o mare consideraţie pentru cei care adoptă practici comerciale și de leadership
bazate pe standardele etice de cel mai înalt nivel, invitându-i adesea ca invitați la evenimentele Snep.
Nu există nicio recunoaștere pentru cei care insistă să nu respecte aceste standarde. Normelor,
Regulilor și Politicilor de Comportament ale Companiei; apărarea integrității Planului de Marketing.

d) Respectarea Normelor, Regulilor și Politicilor de Comportament ale Companiei și a Planului de


Marketing este crucială pentru creșterea viitoare și succesul Companiei. Mulţumită Normelor sale,
Planului de Marketing și standardelor etice ridicate, Snep va deveni un lider în sectorul vânzărilor
directe.
a) Fiecare Reprezentant este dator să respecte Normele, Regulile și Politicile de Comportament ale
Companiei, astfel încât potențialii Reprezentanţi să se poată bucura, și în secolul XXI, de fantasticele
produse și de oportunitățile economice pe care le oferă Snep.

b) În cazul în care o persoană este înregistrată ca Reprezentant Snep, ea NU poate fi înregistrată din
nou ca Reprezentant. Nu se poate înscrie în numele altora, nici măcar al soțului sau al soției. În cadrul
familiei, soții au un singur cod Snep, cu excepția cazului în care codul a fost deschis înainte de
căsătorie sau conviețuire.

c) Cele trei componente fundamentale ale activității Snep sunt vânzarea, sponsorizarea și fidelizarea.
Planul de Marketing este conceput pentru a oferi Reprezentanţilor noștri cele mai bune oportunități
de a obține rezultate pozitive pe termen lung în fiecare dintre aceste aspecte ale activităţii.
Respectarea Planului de Marketing în toate aspectele sale este cea mai bună modalitate de a
promova succesul personal, al propriei organizații și a Companiei în ansamblu. Aceasta presupune,
printre altele, construirea unei baze de clienți stabile și de durată, printr-o deplină înțelegere a rolului
dvs. de operator de vânzări directe. Acest lucru înseamnă să fii competitiv furnizând întotdeauna un
serviciu orientat și personal, care se caracterizează, în primul rând, prin calitate și consecvență. În
calitate de lider Snep, mă angajez să-mi dezvolt afacerea în conformitate cu obiectivele definite în
acest document. Ader la Codul etic al Reprezentanţilor Snep S.p.A. Prezentul document reprezintă o
completare la Codul Etic al Reprezentanţilor Snep. Are scopul de a oferi linii directoare pe care
Reprezentantul trebuie să le urmeze, în cazul unei încălcări incerte sau evidente. Codul moral de etică
al Reprezentanţilor are menirea să contribuie la construirea unui Snip mai puternic, mai atractiv, mai
respectat, mai prezent pe piață pe termen lung.

🔸Capitolul 9

Schimbarea sponsorului

A) Schimbarea sponsorul pentru clienți

Nu este posibil ca clientul să schimbe în mod automat Distribuitorul la care s-a înregistrat, iar politica
de stimulare a schimbării Distribuitorului este considerată o procedură incorectă. Cu toate acestea, în
cazul în care clientul decide să schimbe „sponsorul” poate face o solicitare în scris prin e-mail la
info@mysnep.com. După trecerea a 30 de zile fără a primi un e-mail de anulare de la acest client, se
va efectua transferul în conformitate cu dorințele clientului.

B) Cerere de ștergere a datelor clientului din sistemele informatice Cu privire la prevederile de la


punctul a), se menţionează faptul că acest lucru este valabil numai pentru cererile de transfer. În
schimb, în cazul în care cererea primită de Companie prin e-mail la info@mynsnep.com de la client,
este pentru ștergerea datelor, în conformitate cu legea privind confidențialitatea, suntem obligați să
ștergem definitiv și imediat datele clientului.

C) Schimbarea sponsorului pentru distribuitori

Procedura de schimbare a sponsorului este o procedură anomală în dezvoltarea activităţii


Distribuitorului. Sponsorul este persoana care v-a oferit de la început posibilitatea de a lucra cu SNEP.
Fiecare Reprezentant are garanția că Snep îl protejează pe fiecare distribuitor în fața practicilor
necinstite de schimbare a liniei sau a sponsorului. În fapt, fiecare Reprezentant poate să aibă o
singură înregistrare cu un număr de identificare (ID) la care face trimitere codul fiscal și e-mailul;
sistemul informatic nu permite înregistrarea aceleiași persoane a doua oară, indiferent dacă este
vorba de un distribuitor sau de un client. Introducerea de date false pentru eludarea controalelor
reprezintă o incorectitudine care poate fi penalizată prin ștergerea imediată a acestui cod, cu
atenţionarea oficială a sponsorului și ștergerea codului sponsorului la a treia atenţionare.

Snep nu aprobă o astfel de practică. Totuși, justificându-și motivația în scris prin scrisoare
recomandată, Reprezentantul poate solicita schimbarea sponsorului, anexând cererii o copie a plății
taxei administrative pentru schimbarea de sponsor, care poate fi găsită pe site. Această solicitare,
dacă este aprobată de companie, va fi activată cu condiția ca:

1) Cei trei Supraveghetori Up-Linie să îşi dea acordul în scris pentru schimbarea sponsorului,
comunicând acordul companiei prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire, având un
document de identitate atașat.

2) Diamantul Up-Line să aprobe în scris, prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire,


cererea de schimbare a sponsorului.

3) Ca noul sponsor să solicite în scris, prin scrisoare cu confirmare de primire, includerea în propriul
său down-line.

Operațiunea de schimbare a sponsorului, în cazul în care este aprobată în conformitate cu punctele


1) 2) și 3), va viza transferul codului în cauză și nu va putea, în niciun caz, să prevadă deplasarea liniei
descendente.

Compania Snep nu este obligată să comunice motivele pentru care nu s-a efectuat schimbarea
sponsorului, datele referitoare la aprobarea sau la refuzul acordului vor fi strict confidențiale și nu
vor fi dezvăluite în niciun caz, în deplină conformitate cu legea privind confidențialitatea.

D) Sistemul nostru de marketing prevede posibilitatea sponsorizării soțului sau partenerului/ei, însă
atunci când soțul și/sau partenerul/a va apela un sponsor, altul decât soțul sau partenerul/a, este
necesară autorizarea în scris a companiei care poate elibera acordul în scris după audierea avizului
primului supraveghetor în linie ascendentă. Dacă sponsorizarea soțului/soției sau a altui membru al
familiei este considerată o manevră pentru eludarea controalelor sistemului, se vor aplica măsurile
menționate la litera a) Dacă soții au coduri separate, NU vor putea profita de calificările celuilalt și nu
vor putea să beneficieze de petreceri, premii și premieri, în calitate de cuplu, ci fiecare cod își va face
propria carieră și va trebui să se califice de unul singur.

ÎNCHIDERE COD REPREZENTANT

Fiecare Reprezentant are dreptul să solicite închiderea codului fără un motiv justificat.

Închiderea codului se face prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire sau echivalent, prin
trimiterea unei copii a documentului de identitate împreună cu o cerere scrisă pentru închiderea
codului.

Închiderea codului are loc automat la 12 luni de la neplata pentru reînnoirea anuală a backoffice-ului.

Orice Reprezentant care a închis codul va putea să facă cerere pentru a deveni din nou Reprezentant
Snep dacă a trecut cel puțin un an în care nu au existat modificări de puncte volum la codul său.
Nerespectarea acestor dispoziții va constitui o încălcare gravă a normelor și regulilor stabilite de
către companie și va conduce la trimiteri etice și la închiderea sau modificarea codurilor deschise cu
încălcarea regulilor, în conformitate cu vechile linii de sponsorizare.
🔸Capitolul 10

Prețuri și produse

Pentru a proteja interesele tuturor distribuitorilor, făcând sistemul nostru simplu, ușor, duplicabil, vă
informăm că prețurile sunt stabilite și scrise pe site-ul web, prin urmare, Reprezentantul are dreptul
să colecteze comanda și să ajute clientul să se înregistreze și să completeze comanda care va fi
procesată de către companie, Reprezentantul nu poate prin urmare:

1. Să vândă și să livreze în mod direct produsele.

2. Să acorde niciun tip de reducere, cu excepția reducerilor permise de sistem prin kiturile
corespunzătoare.

3. În niciun caz nu este permisă combinarea achiziției cu promovarea gratuită atât a produselor Snep,
cât și a altor tipuri de produse sau gadgeturi, precum și alte stimulente menite să faciliteze vânzarea.

4. Nu este permisă înregistrarea activelor și a întreprinderilor, deoarece vânzarea produselor în


aceste întreprinderi nu este permisă; totuși, este admisă vânzarea cu factură pentru birouri și
companii care declară că folosesc produsele noastre personal și pentru folosinţa personalului său (de
exemplu, cafea și batoane). În acest caz, atât înregistrarea, cât și comenzile pot fi făcute doar prin
telefon la 0587-466220.

🔸Capitolul 11

Alte activități

a) Fiecare Reprezentant până la funcţia de Supervizor este liber să desfășoare, de asemenea,


activități cu o altă companie de network și fără network, atât timp cât nu se află în concurență
directă cu SNEP

b) Fiecare Reprezentant este liber să sponsorizeze, să promoveze și să implice în propria sa afacere


doar primele sale linii direct sponsorizate de SNEP.

c) Reprezentantului care lucrează și în altă rețea îi este interzis:

1) Să promoveze și activități, altele decât Snep, în întâlniri organizate de distribuitorii independenți


Snep.

2) Să încerce să sponsorizeze sau să sponsorizeze efectiv în alte rețele, distribuitori Snep, cu excepția
celor de la punctul b).

3) Să trimită mesaje prin e-mail, informații pe hârtie și comunicări pe rețelele sociale care elogiază
activități, altele decât SNEP
4) Să participe la evenimente oficiale organizate de SNEP, cu excepția cazului în care a fost solicitată
și obținută autorizație scrisă de la Snep.

🔸Capitolul 12

Norme corespunzătoare cu privire la subiecţii calificaţi la planul de carieră (absolvenţi) Safir, Rubin,
Smarald, Diamant și Diamant Negru.

Având în vedere că dezvoltarea unei organizații de Reprezentant de vânzări poate oferi beneficii
enorme în ceea ce privește comisioanele și veniturile și având în vedere că toți cei care ating niveluri
mai înalte în planul carierei oferit de companie trebuie să aibă un comportament exemplar pentru
toți distribuitorii companiei, este interzis pentru toţi „absolvenţii”:

a) Să fie înregistraţi la alte rețele sau multi-level marketing care sunt în concurență și nu cu compania
SNEP

b) Să ascundă companiei Snep faptul că au cunoștință despre distribuitorii care utilizează această
practică

c) Să promoveze, inclusiv în numele terților, membrii ai familiei și nu activități legate de sistemul


Network.

e) Se face excepție pentru toți cei care au solicitat și au obținut consimțământul scris al companiei
Snep.

f) Nerespectarea acestei reguli face ca Reprezentantul să primească avertismente disciplinare, iar


perseverarea în această practică, chiar și la închiderea codului de Reprezentant.

🔸Capitolul 13

Atribuirea clienților

În spiritul unei protecții maxime a distribuitorilor, planul Marketing Snep prevede înregistrarea
clientului care va fi alocat „Sponsor”-ului care l-a semnalat. Câmpurile de referință sunt: e-mailul și
codul fiscal. Fiecare Reprezentant trebuie să respecte munca colegilor săi, ajutându-l pe client să îl
contacteze pe cel care este sponsorul său. Tentativa de a schimba data nașterii care produce
schimbarea codului fiscal și schimbarea e-mailului pentru a ocoli obstacolul și a „devia” clientul, va fi
considerată un comportament grav, la fel ca cea de înregistrare a unei rude cu încercarea cu rea-
credință de a eluda obstacolul va fi considerată un comportament deplorabil și care trebuie pedepsit.

🔸Capitolul 14
Recunoaștere

Toți distribuitorii vor primi o insignă care corespunde cu gradul de calificare Snep. Insigna de
recunoaștere va fi atribuită titularului codului, cu excepția cazului în care soțul sau partenerul a făcut
o solicitare expresă de a fi inclus în codul soțului/soției partenerului, renunțând în mod expres la
deținerea propriului lor cod personal. Recunoașterile nu pot fi date soților sau partenerilor care au
propriul lor cod personal.

Orice premii pe care Snep le rezervă Reprezentanţilor săi vor fi întotdeauna destinate
Reprezentantului titular al codului, cu excepția cazului în care a fost declarată în mod explicit
valabilitatea pentru 2 persoane. Nu va fi acordată participarea la evenimente cu premii ale soțului
sau partenerului înscris cu un alt cod decât dacă este calificat personal.

🔸Capitolul 15

După cum se știe, difuziunea internetului și a rețelelor de socializare a redimensionat complet


conceptele de SPAȚIU și TIMP: prin intermediul rețelelor de socializare este posibil să se exprimați
părerile personale, să se împărtășească experiențele, să se influențeze gândurile/ comportamentele
și deciziile de cumpărare. În conformitate ideile prezentate anterior pe această problemă, dorim să
vă oferim câteva clarificări care pot fi utile pentru a profita la maximum de potențialul Social Media
ca instrument pentru dezvoltarea afacerii dvs. și în conformitate cu Regulile Snep:

a) Identificaţi-vă întotdeauna ca Distribuitor Snep Independent; trebuie să fie clar pentru persoanele
care vin în contact cu dvs., că desfășurați o activitate de vânzări ca Reprezentant de vânzări. SNEP
reamintește și reiterează faptul că este obligatoriu ca Reprezentanţii să își asume întotdeauna rolul
de Reprezentant atunci când promovează produsele Companiei. Se recomandă să folosiți, de
exemplu, hashtag-ul #incaricatosnep în fiecare postare promoțională de pe produse sau atunci când
furnizați o mărturie referitoare la produs. De asemenea, vă recomandăm să utilizați eticheta
@incaricatosnep sau, utilizând funcția „Adăugați subiecte” creând subiectul „reprezentant snep”.
Administratorii grupurilor al căror obiect este promovarea produselor SNEP ar trebui să includă o
obligație de a evidenţia întotdeauna rolul Reprezentantului atunci când face publicitate pentru
produsele SNEP în respectivele reguli de conduită ale oricărui grup Facebook deschis și/sau gestionat,
și că Reprezentantul (Reprezentanţii) companiei din aceste grupuri folosesc hashtag-uri specifice
pentru a se identifica în postările sau comentariile lor referitoare la produse".

b) Suntem Reprezentanţi de vânzări sau medici?

Evident, nu suntem medici și nu putem da sfaturi medicale. Produsele noastre sunt suplimente sau
înlocuitori de alimente care nu vindecă absolut nicio patologie, cu excepția proprietăților
recunoscute ingredientelor acestora și indicate în mod special pe etichetă și/sau în fișa tehnică a
produsului. Vrem să acordăm o atenție deosebită ceea ce scrieţi despre produse, deoarece un text
scris cu o ușurință deosebită, fără să acordați atenția necesară, vă poate face ușor să cădeți în eroare
și să declarați calităţi ale produselor care nu sunt permise printre cerințele autorizate de minister.

c) Utilizarea mărcii SNEP

b.1 ) Este interzisă utilizarea SNEP și a cuvântului SNEP, cu excepția cazului în care a fost autorizat
anterior pentru utilizare în scris de către companie. Cu toate acestea, utilizarea cuvântului SNEP sau
utilizarea în sine a mărcii comerciale este permisă numai dacă aceasta este urmată de formula
„Reprezentant de vânzări numele și prenumele”.

b.2 ) Este absolut interzis să folosiți numele SNEP în adresa de e-mail personală, de tipul:
snepbenessere@....... snepsalute@.... Totuși, poate fi utilizat cuvântul SNEP în acest fel:
surnamenameincsnep@...... Deci numai incsnep, precedat sau urmat de nume și prenumeledvs..

b.3 ) În niciun site Web, pagină, cont online, carte de vizită, pliant sau orice altă formă de publicitate
sau auto-promovare, nu poate fi indicată marca SNEP dacă nu este cuplată cu formularea
„Distribuitor independent”.

Niciun site web, pagină, altfel, nu poate face publicitate plătită „de tip adwords” în niciun motor de
căutare, punctând pe cuvintele cheie de căutare „SNEP și MYSNEP”, nici simplu, nici în cazul în care
aceste cuvinte se încadrează în fraze "de ex. Produse SNEP sau Produse MYSNEP” etc. pentru a nu
crea confuzii și probleme de interpretare. Va fi, în schimb, liberă, sponsorizarea plătită pentru alte
cuvinte cheie, cum ar fi pierdere în greutate, slăbire, cafea etc.

d) Folosiți logo-urile, imaginile și tot materialul oficial de Marketing pe care Snep vi le pune la
dispoziție pentru a face o publicitate mai bună produselor și afacerii dvs.;

e) Propuneți oportunitatea comercială oferind indicații reale și plauzibile, folosind întotdeauna


disclamer de referință pentru a evita crearea de așteptări false; De ex. disclamer de activități:
Rezultatele obţinute nu sunt nici un index și nici o garanție a veniturilor. Rezultatele obținute depind
de timpul, angajamentul, energia și constanța utilizate în dezvoltarea activității

f) Suplimentele nu vindecă nimic, Reprezentanţii se pot referi doar la proprietățile indicate pe


eticheta fiecărui supliment Snep; cu toate acestea, pentru cultura personală, reprezentantul poate
căuta pe internet articole care vorbesc despre ingredientele conținute în produse și efectele acestora
și dacă este solicitat, el poate invita părțile interesate să facă aceeași cercetare (nu pe un singur site,
ci să efectueze o căutare, și apoi persoana va alege ce să citească). În particular, nu puteți cita un
anumit site sau articol, pentru că NU sunteți medic și nu aveți competenţa pentru a ști dacă site-ul
sau articolul respectiv este cu adevărat competent sau autorizat să facă anumite declarații, de aceea
este dreptul celor interesați să caute și să își facă propria opinie. Este diferit cazul citărilor de cărți,
indicând autorul, editorul, articolul și pagina în care sunt făcute anumite declarații.

g) În cazul în care reprezentantul, utilizând suplimentele, crede că a obţinut niște rezultate specifice,
poate vorbi despre acest lucru numai în cazul în care aceste rezultate sunt menționate în mod expres
în rândul celor prezenți în fișa de date a produsului, sau poate să nu mai vorbim, n este scris, a
rezultatelor sale, chiar voalat sau cu alte dispozitive lingvistice.

h) Reprezentanţii nu pot vorbi de alimentaţie. Nu pot să recomande nici un fel de alimentaţie. Nu


puteți spune ceea ce mâncați dvs., recomandaţi, totuși o alimentaţie. Pentru acest lucru există
biologii nutriționiști care sunt singurii calificați pentru această sarcină. În cazul în care un
reprezentant dă sfaturi cu privire la alimentaţie sau, și mai rău, vă spune ce să se mănânce, face o
infracțiune de „simulare a activității medicale“ și poate fi urmărit penal.

i) Reprezentanţii nu pot vorbi despre calorii.

Calculul caloriilor este rezervat medicilor și nu reprezentanților de vânzări. Așa cum s-a indicat și pe
eticheta înlocuitorului unor mese, cei care doresc să slăbească înlocuiesc micul dejun și una dintre
mesele principale cu un smoothie, în timp ce la cealaltă masă mănâncă normal ceea ce mănâncă de
obicei, fără a exagera, în plus sau în minus, decât de obicei. NU este necesar să spunem mai multe.
NU este necesar, produsul funcționează aplicând cele spuse. NU este nevoie de altceva!

l) Sarcina și alăptarea?

Nu se poate spune să se folosească produsele în timpul sarcinii și alăptării. Poate că Reprezentantul


le-a folosit și simte să spună că pot fi folosite, dar este GREȘIT, nu puteţi să spuneţi acest lucru.
Sarcina și alăptarea sunt stări fiziologice „foarte speciale” pentru femeie și numai personalul medical
este autorizat să spună dacă o anumită femeie poate sau nu poate utiliza suplimente alimentare
specifice sau înlocuitori de masă. Atunci când o persoană se află într-o stare specială cum este
sarcina sau suferă de patologii particulare, este întotdeauna necesară părerea medicului care îl asistă
înainte de a lua suplimente sau de a începe o călătorie cu o înlocuire a mesei.

m) Atunci când este vorba de înlocuitori de masă pentru controlul greutății, este vorba doar despre
controlul greutății! NU are nicio altă proprietate indicată pe etichetă și, prin urmare, nu se mai poate
afirma nimic altceva, și este întotdeauna necesar să se aplice una dintre următoarele renunţări la
răspundere:

„Aceste rezultate nu reprezintă o garanție a succesului și, prin urmare, ceea ce s-a obținut cu
utilizarea produselor variază de la o persoană la alta. De fapt, controlul greutății depinde de diverși
factori, cum ar fi, de exemplu, obiceiurile alimentare, metabolismul, greutatea inițială, exercițiile
fizice și stilul de viață al fiecărui individ." sau

„Aceste rezultate nu reprezintă o garanție a succesului, pierderea în greutate este indicativă și diferă
de la o persoană la alta, în virtutea fizicului personal. Prin urmare, rezultatele sunt, de asemenea,
legate de o alimentaţie echilibrată și de un exercițiu fizic regulat".

n) Este absolut interzisă publicarea rezultatelor în greutate, combinate cu perioada în care a fost
pierdută greutatea.

o) De fiecare dată când este publicat un rezultat înainte și după (fără referire la timp), trebuie să fie
întotdeauna asociată renunțarea la răspundere conform indicațiilor de la punctul m. Renunțarea la
răspundere ar trebui, de preferință, lipită direct pe imaginea rezultatului.

p) Este interzisă utilizarea cuvântului DIETĂ, care trebuie înlocuit cu „Programul de control al
greutății”. Sunt interzise cuvintele „arderea grăsimilor” „topirea grăsimii de pe burtă” și altele
asemenea.

Înlocuitorii de masă au un aport redus de calorii și, prin urmare, ajută la controlul greutății în
combinație cu o dietă echilibrată și exerciții fizice regulate. Atât suplimentele alimentare cât și
înlocuitori de masă NU funcționează singuri, de asemenea modul în care mănânci determină
rezultatul și este bine să se evidențieze acest lucru.

q) Regulile de mai sus se aplică tuturor Reprezentanţilor de vânzări Snep, chiar dacă pe pagina lor
„social” sau ca proprietari de site-uri nu este specificată activitatea de reprezentant Snep.

r) Este interzisă publicarea prețului produselor pe site-urile sau paginile dvs.

s) În fiecare postare pe care o publicați pe social media, respectați întotdeauna confidențialitatea și


ideile celorlalți, pentru a proteja reputația fiecărui reprezentant Snep și a brandului companiei.

t) Nu este posibil să vorbiți pe social media în numele și în interesul Snep.


u) Nu este posibil să folosiţi denumirile noastre comerciale în titlul unei pagini de socializare fără
completarea de Distribuitor Independent Snep (de exemplu, Mario Rossi Snep);

v) Nu vă puteți identifica ca membru Snep al unei zone specifice (de exemplu, Membru Snep Roma),
deoarece fiecare Membru își poate desfășura activitatea fără restricții geografice;

z) Nu este permis să indicați, pe rețelele de socializare, detaliile locației dvs. (de exemplu, adresa)
care trebuie să facă obiectul unei interacțiuni personale/directe cu clienții;

za) Nu este permisă în niciun fel vânzarea produselor Snep și a altor produse/servicii pe social media
sau prin site-uri personale de comerț electronic sau prin intermediul platformelor de comerț online,
cum ar fi ebay sau amazon, sau site-uri de publicitate personală;

zb) Fotografiile și înregistrările audio-video realizate de membrii Snep în cadrul reuniunilor/


evenimentelor corporative nu pot fi publicate pe social media, cu excepția celor autorizate sau
publicate de Snep pe pagina oficială Facebook Snep S.p.A.

zc) Este interzisă trimiterea la produsele Snep sau la elementele conținute de acestea folosind
cuvintele „Vindecă”, „Tratează”, „Rezolvă”, „Aduce beneficii” și, de asemenea, să se ofere anumite
soluții la probleme de sănătate sau de greutate.

zd ) Este interzis să lăsați să se înţeleagă că exercitaţi profesii sau aveţi o altă specializare decât de
Reprezentant de vânzări.

ze) Regulile de mai sus se aplică și așa-numitelor „Grupuri închise sau secrete” și trebuie să se adauge
întotdeauna la produse renunţarea la responsabilitate cu privire la produs.

zf) Postările trebuie să fie aprobate de companie prin trimiterea textului și a imaginilor la
aprobazioni@mysnep.com

🔸Capitolul 16

Oferte de muncă

a) Este absolut interzisă construirea de pagini web sau pe Social Media care să sugereze oferte de
muncă oferite direct de companie, prin urmare este absolut interzisă utilizarea adreselor și
numărului de TVA ale Snep sau să se sugereze că Snep este cel care oferă locuri de muncă.

b) Orice tip de publicitate cu privire la activitatea de muncă, chiar dacă nu poartă marca Snep,
trebuie analizată mai întâi și, prin urmare, autorizată de personalul nostru.

c) Nu este permis să se indice sume potențiale de câștiguri sau să se sugereze desfășurarea muncii în
calitate de angajat. Se recomandă să se declare că oferta este pentru „Responsabil vânzări”

d) Introduceți întotdeauna mențiunea de renunţare la răspundere referitoare la câștigurile în ofertele


de muncă, după cum urmează: „Snep nu garantează rezultate economice, de fapt, acestea vor fi
rezultatul timpului, al energiei, al angajamentului și al eforturilor depuse de către reprezentant."
🔸Capitolul 17

Măsuri disciplinare

Fiecare responsabil trebuie să respecte normele și reglementările companiei Snep, păstrând


întotdeauna un comportament serios și onest față de toți clienții și distribuitorii, ca un bun
profesionist. Orice rapoarte de nerespectare a regulilor date pot provoca măsuri disciplinare drastice.
Cu toate acestea, Snep, în dorinţa de a îi ajuta pe distribuitorii săi să aibă un comportament și o
atitudine corectă, va urma, de regulă, o procedură care va permite fiecărui responsabil să înțeleagă
importanța respectării regulilor. Prima măsură. În cazul în care se constată un comportament non
etic cu intenția de a aduce prejudicii colegilor sau de a discredita compania, va fi trimisă o scrisoare
recomandată cu notificarea presupusei nereguli, eventual împreună cu un formular care trebuie
completat pentru a avea o interpretare corectă a evenimentului. Prin primirea formularului
completat la termenul stabilit, raportul distribuitorilor va trage concluziile și, cu excepția cazurilor
grave sau foarte grave, nu se va da curs suspendării. A 2-a măsură. Procedura este complet similară
celei dintâi, cu diferența că în acest caz contravenientul poate primi suspendarea de la posibilitatea
de a achiziționa și accesul la back-office-ul său de la 15 zile la o lună. A 3-a măsură. Procedura este
aceeași, dar în acest caz, contravenientul poate fi suspendat de la 3 până la 6 luni, iar în cazurile cele
mai grave anularea codului de reprezentant.

Rețineți că regulile de mai sus sunt orientative și sunt supuse evaluării cazurilor individuale de către
biroul de etică și au scopul de a-l ajuta pe fiecare reprezentant și compania în sine să fie în
conformitate cu legile statului nostru, care, dacă sunt încălcate, ar putea duce la consecințe grave
până la închiderea companiei. De asemenea, sunt utile la protejarea respectului fiecărui distribuitor.
Înțelegând prin aceasta că fiecare distribuitor are și va avea întotdeauna aceleași drepturi și obligații
ca ceilalți și nu va fi niciodată sistemul de cine este mai viclean sau mai deștept. activitatea noastră
trebuie să fie „ușoară, simplă și duplicabilă” În fine, în ceea ce faceți, trebuie să specificați
întotdeauna că sunteți un reprezentant de vânzări SNEP și nu trebuie niciodată să faceţi ca
interlocutorul să înțeleagă greșit că dvs. sunteți compania. Personalul specializat în acest sens va
verifica în mod constant astfel încât să putem păstra activitatea fiecăruia și compania în sine, iar dacă
veţi avea cunoștinţă de comportamente ilegale semnalaţi acest lucru la e-mail
segnalazioni@mysnep.com. Cei care comit nereguli vor fi atenționați, apoi avertizați, apoi suspendați
și în cele din urmă anulaţi. Sper că nu va fi necesar să se ajungă la astfel de extreme, urâte și
neplăcute, dar ţineţi minte că vom proteja această companie și activitatea distribuitorilor cu orice
preț. Compania își rezervă dreptul de a modifica prezentul regulament prin comunicarea acestuia la
sediul fiecărui reprezentant. Prezentul regulament intră în vigoare imediat....

Mulțumesc pentru atenție!

S-ar putea să vă placă și