Metode de emitere şi procedee:

Sunetul R este un sunet foarte complex și există o întreagă literatură de specialitate pe

această temă, fiind descrise peste 50 de metode şi procedee de emitere şi consolidare a
lui.
La copiii care nu reuşesc să pronunțe sunetul „r”, intervenția logopedică pentru
emiterea lui se desfăşoară în trei direcţii:

1. Discriminarea sunetului, față de celelalte sunete;

2. Stabilirea poziţiei corecte a limbii;
3. Producerea vibrației limbii.

1. Pentru discriminarea sunetului R, se pot efectua exerciții pentru dezvoltarea auzului

fonematic (Unde se aude sunetul R în cuvinte, Ce se aude R sau L/N/ D?, Spune-mi
cuvinte care încep cu R, care conțin sunetul R sau care se termină cu R)
Exercițiile sunt alese în funcție de vârsta și potențialul copilului.
2. Pentru a obţine o poziţie corectă a limbii se procedează în felul următor:
a. Se cere copilului să scoată limba printre buze şi să realizeze un jgheab. După
ce a reuşit acest lucru, copilul trebuie să sufle aerul pe jgheab şi să-l simtă pe
palmă.
b. După ce a repetat şi reuşeşte să realizeze cu uşurinţă exerciţiile de mai sus,
copilul trebuie să sufle ridicând limba spre buza superioară. În acest caz curentul
de aer se ridică oblic şi acest lucru se poate demonstra cu ajutorul unei fâşii de
hârtie pusă orizontal deasupra limbii. Sub acţiunea curentului hârtia se
deplasează în sus, pe verticală.
3. În ce priveşte obţinerea vibraţiilor, se folosesc de regulă procedee mecanice.
Cu degetul arătător pus sub limbă, se cere copilului să pronunţe un „r” fricativ
lung. Prin mişcări rapide ale degetului, executate de la dreapta la stânga, limba
se pune în vibrație. După exerciţii multiple, pe care copilul trebuie să le facă
singur, zilnic, apare vibrarea limbii. Se recomandă vibrarea limbii şi în
combinaţia „dr” şi „tr”.
Toate exercițiile de consolidare a sunetului R sunt realizate sub forma jocurilor,
copilul reușind astfel să pronunțe mult mai ușor sunetul R corectat în silabe, cuvinte,
propoziții, poezii (rime):

 Pronunțarea în combinație cu vocale – ara, ira, ere, ora, ore, aro, aru, eru, iri,
ere etc.
 Pronunția în silabe repetate – rara, riri, rere, roro, ruru, rare, rire, ruru, raru etc.
 Pronunția în combinații de tip consonantic – pra, art, tra, arm, tre, org, stru,
stra, tru, pra, pre, cri, bra etc.
 Pronunția în combinație cu diftongi – ria, rea, rie, rao, reu, roi, rio, rau etc.
 Pronunția cu sunetul R în poziție inițială (cuvinte monosilabice - rac, ras, rai,
ruj, rad, rup etc / cuvinte bisilabice – rata, rama, rece, roata, raza, roșu, etc /
cuvinte polisilabice – revista, robinet, ridicat, regina, ramura, randunica etc.)
  Pronunția cu sunetul R în poziție mediană (cuvinte bisilabice – gara, bara,
soare, sare, ore, floare, țăran etc / cuvinte polisilabice - iepure, arbore, pasăre,
cameră, bulgare etc.)
 Pronunția cu sunetul R în poziție finală (cuvinte monosilabice – sar, dor, cor,
zbor, far etc / cuvinte bisilabice – măgar, motor, școlar, ușor, pahar, zidar etc/
cuvinte polisilabice – vânzător, ajutor, iubitor, calculator etc.)
 Pronunția cu sunetul R amplasat de două ori într-un cuvânt – cărare, răcoare,
rar, respirație, revedere etc.

Alte tips-uri pentru emiterea sunetului R:

* Se poate folosi o periuță electrică sau dispozitivul Z-vibe care poate imprima
mecanic vibrarea necesară pronunţiei lui „r”. Trebuie știut ca după un număr de
minimum 7-8 şedinţe, copilul va reuși să imprime limbii sale vibraţiile necesare
pronunţiei corecte.
* Se recomandă exerciţii pregătitoare, precum vibrarea bilabială. Copiii, cu limba
între buze, sub formă de joc, vibrează lung buzele și limba.
* Un alt exerciţiu: pe vârful limbii copilului se pune o bucăţică de hârtie curată, de
un centimetru pătrat. Copilul trebuie să apese vârful limbii de cerul gurii şi apoi
prin impulsul brusc al aerului expirat să arunce hârtiuţa din gură. De regulă, în
acea clipă vârful limbii începe să vibreze.
* În literatura de specialitate, ca şi în experienţa practică s-a demonstrat că sunetul „r”
poate apărea în mod spontan în munca de emitere a sunetului „ş”, când se obţine un
„r” surd. În aceste cazuri se trece la fixarea lui „r”.
* Copilul este pus să pronunţe succesiv şi intens „td”. Se obţine la un moment dat
un „t” şi „d” urmat de o uşoară vibrație a vârfului limbii. Se trece la pronunţia
„dr, tr”.
* Se procedează şi astfel: copilul este pus să pronunţe „haină”, „halat”, se insistă
asupra pronunţiei corecte a lui „h”. Se trece la pronunţarea cuvântului „hrean”. În
acest context fonetic, copilul reuşeşte să despartă „r” de „h”. Explicaţia este că pentru
pronunţia ambelor sunete: „h” şi „r”, poziţia limbii rămâne, în mare, aceeaşi. Sunetul
„r” ia naştere din curentul de aer a lui „h”. Acest curent de aer pune în mişcare vârful
limbii înainte ca acesta să fi ajuns în regiunea de articulaţie a lui „r”, aşa cum poate
copilul. În felul acesta „r” poate fi pronunţat corect şi în mod izolat.
Nu există metodă şi procedeu unic care să dea rezultate la toţi copiii. Acelaşi
procedeu, aplicat la copii diferiţi, dă rezultate diferite. Logopedul trebuie să cunoască
cât mai multe procedee şi să caute procedeul eficient pentru fiecare caz în parte. Apoi
sunetul se fixează şi se introduce în cuvinte cât mai variate.