Boala meniere

Cauze,simptome
+Boala Meniere este o boală a urechii interioare care provoacă
episoade spontane de vertij împreună cu pierderea intermitentă
a auzului, sunetele din ureche (tinitus) și uneori cu senzația de
presiune în ureche.
+Boala Meniere este o tulburare clinică ce se defineşte prin
sindromul de hidrops endolimfatic idiopatic. Mai exact: crize
recurente, spontane de vertij (amețeală), hipoacuzie, senzaţie de
plenitudine aurală şi acufene.
+Bolile autoimune, precum lupus și artrita reumatoidă, patologiile
tiroidiene și prezența anticorpilor antitiroidieni, alergiile sau
anumiți factori alimentari pot fi declanșatori ai bolii Meniere.
Cum se manifestă
+ Episodul acut, în stadiile iniţiale se manifestă prin vertijul violent, spontan, pierderea fluctuantă a auzului, senzaţia de
ureche plină şi/sau tinitusul acompaniate de senzație de greată sau vomă.

+ Episoadele pot dura de la 20 de minute până la 2-4 de ore. Pot să apară de mai multe ori pe săptămână sau distanţate
la intervale de săptămâni, luni şi chiar ani. Simptomele pot să dispară fără să mai apară vreodată sau pot deveni atât
de severe încât să fie invalidante.

+ Perioada dintre două episoade poate fi la unele persoane complet asimptomatică, în timp ce altele prezintă unele
simptome. În stadiile tardive ale bolii Meniere pierderea auzului este mai pregnantă şi mai puţin fluctuantă.
+ Tinitusul şi/sau senzatia de plenitudine aurală pot fi mai puternice şi mai constante. Episoadele de vertij pot fi
înlocuite de tulburări de vedere şi echilibru, cum ar fi mersul dificil în întuneric sau o pierdere bruscă a echilibrului.
+ Complicațiile produse de boala Meniere pot include:
+ -accidente și dizabilități cauzate de vertij;

+ -tinitus permanent
+ -leziuni provocate de căderi;
+ -anxietate, mai ales de debutul simptomatologiei;

+ -hipoacuzie și pierderea echilibrului cu caracter progresiv

Diagnostice + Deoarece diagnosticul diferențial este vast, este
necesară o abordare multidisciplinară, realizată
de medici din specialitățile: ORL, neurologie,
cardiologie, endocrinologie, medicină internă,
fizioterapie și recuperare.
+ Pentru diagnosticarea bolii se recomandă:
+ -teste de laborator pentru excluderea altor
afecțiuni;
+ -examinări imagistice;
+ -audiometria;
+ -electrocohleografia
+ -pentru evaluarea vertijului se folosește testul
pozițional Dix-Hallpike.
Tratament
+Tratamentul sindromului este necesar pentru a reduce sau
elimina evenimentele respiratorii, reducând astfel și riscurile
asociate (boli cardiovasculare, metabolice, neurologice) sau
accidentele produse de somnolența din timpul zilei.
Modalitățile principale de tratament sunt reprezentate de:
+Modalitățile principale de tratament sunt reprezentate de:
+-terapia cu presiune pozitivă,
+-dispozitivele de avansare mandibulară
+-chirurgia somnului.