DRENAJUL LIMFATIC MANUAL

Curs

Carmen Şerbescu

2012
Masaj terapeutic - DLM master II 2012 Carmen Şerbescu

Cuprins

I. Sistemul limfatic ............................................................................................................................................ 3

I.1. Originea şi compoziţia limfei ............................................................................................................. 3

2. Vasele limfatice şi sistemul limfatic ................................................................................................... 4

I.2.1. Capilarele limfatice ........................................................................................................................ 4

I.2.2. Vasele limfatice .............................................................................................................................. 6

I.3. Circulaţia limfei................................................................................................................................... 10

I.3.1. Factori externi care contribuie la circulaţia limfei ............................................................. 11

I.3.2. Factorii interni .............................................................................................................................. 11

I.4. Organe cu rol în producerea şi purificarea limfei ...................................................................... 12

I.4.1. Nodulii limfatici .......................................................................................................................... 12

I.5. Zonele limfatice................................................................................................................................... 15

I.5.1. Distribuţia nodulilor limfatici .................................................................................................. 15

II. Masajul de drenaj limfatic ...................................................................................................................... 18

II.1.Definiţie................................................................................................................................................. 18

II.2. Efectele drenajului limfatic manual ............................................................................................. 18

II.3. Manevrele de bază în DLM ........................................................................................................ 19

II.4. Principii generale de executare a DLM ...................................................................................... 26

II.5. Protocolul tratamentului prin DLM ............................................................................................. 28

II.6. Contraindicaţii .................................................................................................................................... 29

Bibliografie ...................................................................................................................................................... 29

2
Masaj terapeutic - DLM master II 2012 Carmen Şerbescu

I. Sistemul limfatic

I.1. Originea şi compoziţia limfei

Schimburile de nutrienţi, deşeuri şi gaze se derulează între lichidul interstiţial şi

sângele care circulă în organism. Presiunea hidrostatică şi osmotică care se exercită în patul
capilar, alungă lichidul afară din sânge la extremitatea arterială, a capilarelor („în amonte”) şi
determină reabsorbţia sa parţială la extremitatea venoasă („în aval”). Lichidul nereabsorbit de
sânge (3 litri pe zi) se integrează în lichidul interstiţial. Lichidul interstiţial şi proteinele
plasmatice care nu reintră în circuitul sanguin, trebuie să se reîntoarcă în sânge, pentru ca
volumul sângelui să fie constant şi presiunea sângelui arterial lafel. Vasele limfatice se achită
de această sarcină. Ele constituie o reţea care drenează lichidul interstiţial şi conţinutul său
proteic şi îl retrimite în sânge. Când lichidul interstiţial intră în vasele limfatice, el ia
denumirea de limfă (lymphe=apă).

Limfa este un lichid lăptos care are în compoziţie 90% apă şi îşi are originea în
capilarele sanguine. Limfa, ca şi sângele este formată :

 dintr-o parte plasmatică, reprezentată de: glucoză, electroliţi, azot, proteine, colesterol,
enzime, fier, hormoni.

 dintr-o parte celulară, reprezentată de:

a. limfocite, cunoscute ca şi globule albe; ele reprezintă elementul fundamental al limfei,

fiind 3% din greutatea corporală şi se reînnoiesc în ritm foarte rapid.

Funcţia limfocitelor

√ constructivă - fundamentală, care nu se cunoaşte încă foarte bine, dar pare a fi

acea de a furniza ADN ţesuturilor care-l utilizează pentru a repara părţile afectate
sau îmbătrânite, sau pentru construcţia de noi celule.

√ de apărare, secundară, dar nu mai puţin importantă, este executată de celulele

macrofage, capabile să fagociteze reziduuri celulare şi agenţi patogeni.

3
Masaj terapeutic - DLM master II 2012 Carmen Şerbescu

Aceste două funcţii justifică interesul pentru masajul limfatic. Actul prin care se intervine
pentru favorizarea circulaţiei limfei în corp, poate deci stimula procesele de reînnoire şi
conservare a ţesuturilor corporale în general.

b. eritrocite, cunoscute ca şi globule roşii.

Colesterolul şi grăsimile sunt prezente în limfă într-un procent mai mare faţă de sânge, iar
proteinele într-un procent mai mic. Compoziţia sa nu este uşor de determinat, deoarece ea
curăţă diferite părţi ale corpului, luând din ţesuturi lichidele în exces, neabsorbite complet de
sânge (ex: acidul lactic şi bacteriile), intră în vasele limfatice, trece prin ganglionii limfatici
care operează un fel de purificare, apoi se întoarce înapoi în sistemul sanguin.

2. Vasele limfatice şi sistemul limfatic

I.2.1. Capilarele limfatice

Sunt vase de mărime mică şi medie. Ele sunt mai numeroase decât cele sanguine şi îşi au
originea în spaţiile interstiţiale; nu sunt protejate de o membrană rigidă precum cele sanguine.
Sunt absente din: oase şi dinţi, măduva osoasă, întregul sistem nervos central (în acest sistem
lichidele se varsă direct în lichidul cerebro-spinal).

Figura nr. 1 Distribuţia şi caracteristicile structurale ale capilarelor limfatice. (a) relaţia
structurală între patul capilar al sistemului cardio-vascular şi capilarele limfatice. Săgeţile

4
Masaj terapeutic - DLM master II 2012 Carmen Şerbescu

indică direcţia în care circulă lichidul. (b) Capilarele limfatice încep sub formă de fund de sac.
Celulele endoteliale ale pereţilor săi se suprapun şi formează disjuncţii.
Permeabilitatea mare a capilarelor limfatice este datorată a 2 factori:

- celulele endoteliale care formează peretele capilarelor nu sunt solid lipite; marginile
lor se suprapun lejer, formând disjuncţii care se deschid foarte uşor (figura 1b şi 2).

- Fascicole de filamente de legătură ancorează celulele endoteliale de fibrele de colagen

ale ţesutului conjunctiv, astfel încât, orice creştere a volumului de lichid interstiţial
exercită o tracţiune asupra disjuncţiilor; lichidul interstiţial penetrează în capilarul
limfatic. Ca şi în cazul uşilor batante, care se deschid numai într-o parte, disjuncţiile
dintre celulele endoteliale se deschid când presiunea lichidului este mai ridicată în
compartimentul interstiţial decât în capilarul limfatic. Invers, disjuncţiile se închid
când presiunea este mai mare în capilarele limfatice decât în exterior; limfa nu poate
reflua în compartimentul interstiţial şi ea este împinsă în vas (fig. 1b şi 2).

Figura nr. 2 Presiunile lichidiene la exteriorul şi interiorul capilarelor limfatice sunt relativ
echilibrate. Marginea exterioară şi interioară a celulelor endoteliale se pot apropia.

5
Masaj terapeutic - DLM master II 2012 Carmen Şerbescu

Filamentele de susţinere sunt destinse. B. Un aflux lichidian în mediul interstiţial provoacă o

expansiune a acestuia, însoţită de o creştere a presiunii: presiunea (Pr.) exterioară devine
superioară presiunii interioare, de unde tracţiunea asupra filamentelor de susţinere
inextensibile. Marginea care acoperă este atrasă spre exterior, iar marginea liberă acoperit se
deschide spre interior: prelimfa penetrează în capilare. Presiunea echilibrându-se, capilarul se
închide. De notat că marginile libere a celulelor endoteliale pot să se opună relativ la un reflux
limfatic; pot fi considerate ca şi valve-clapete, care se opune totodată ieşirii limfei spre mediul
interstiţial.

Când ţesuturile prezintă o inflamaţie (permeabilitatea capilară creşte), capilarele

limfatice se umplu de orificii care permit captarea de particule şi mai mari decât proteinele, ca
şi debriuri celulare, agenţi patogeni (bacterii şi viruşi) şi celule canceroase. Agenţii patogeni
şi celulele canceroase pătrund în circulaţia sanguină şi apoi se răspândesc în organism prin
intermediul vaselor limfatice. Dar limfa le trece prin nodulii limfatici în care ea este
examinată şi este epurată de celulele sistemului imunitar.

I.2.2. Vasele limfatice

Vasele limfatice îşi pot modifica dimensiunile de-a lungul traiectului lor şi iau
câteodată aspecte particulare, cum ar fi cel de “şirag de perle”, vizibile la microscop (fig. 3).
Acestea sunt lanţuri de limfangioni, care au în componenţa tunicii lor fibre musculare netede
precum şi două valvule în partea din aval. Valvulele sunt libere, flotante, şi se opun returului
limfei care a fost trimisă în sus de către contracţia reflexă a angionului.

Figura nr. 3 Limfangionii care contractându-se trimit limfa contra gravitaţiei; în momentul
distensiei, pentru ca limfa să nu curgă înapoi, cele două valvule flotante se închid, obligând
limfa să circule într-un singur sens.

6
Masaj terapeutic - DLM master II 2012 Carmen Şerbescu

Lanţurile de limfangioni devin vase limfatice din ce în ce mai mari. Aceste vase, colectând
limfa, trec prin nodulii limfatici, adevărate staţiuni de filtrare. Există două tipuri de vase
limfatice:

→ aferente, care intră într-un nodul limfatic

→ eferente, care ies dintr-un nodul limfatic.

Din capilarele limfatice, limfa curge în vase cu grosimea peretelui şi diametrul din ce în ce
mai mari: vase colectoare, apoi tracturi şi în final ducturi, cele mai mari (figura 4,5). Vasele
limfatice sunt analoage venelor, dar peretele lor este mai subţire, iar valvulele şi anastomozele
mai numeroase. Ca şi venele mari, vasele limfatice mari sunt irigate de vasa vasorum
ramificate. Când vasele limfatice sunt grav inflamate, vasa vasorum care le sunt asociate se
congestionează, traiectul vaselor limfatice superficiale apare prin piele ca o linie roşie
sensibilă. Această stare este numită limfangită.

7
Masaj terapeutic - DLM master II 2012 Carmen Şerbescu

Figura nr. 4 Sistemul limfatic

8
Masaj terapeutic - DLM master II 2012 Carmen Şerbescu

Figura nr. 5 Sistemul limfatic Distribuţia generală a vaselor colectoare şi a nodurilor

limfatice regionale. Ductul limfatic drept drenează regiunea reprezentată în verde pal; ductul
toracic drenează restul organismului (în bej).

Tracturile limfatice sunt formate prin unirea celor mai mari vase colectoare şi ele drenează
regiuni întinse ale organismului. Vasele îşi măresc diametrul când se aproprie de tractul
toracic, cel mai important canal limfatic, asemănător cu o venă sau arteră. Dimensiunile şi
lungimea sa variază de la un individ la altul, ca şi zona sa iniţială care poartă denumirea de
cisterna lui Pecquet (după numele savantului care a descoperit-o în secolului al XII-lea,). În

9
Masaj terapeutic - DLM master II 2012 Carmen Şerbescu

general, ea este situată anterior faţă de colana vertebrală între T12-L2. Poate avea uneori o
localizare mai joasă, între L1-L2 sau T11-T12. Forma sa poate varia de la un individ la altul:
conică, sau ca o eprubetă (fus); sau ca o reţea de vase.

La cisterna lui Pecquet ajung vase limfatice provenind din partea inferioară a corpului (situată
sub muşchiul diafragm) dar şi din partea stângă a toracelui, jumătatea stângă a corpului (MS
stâng, partea stângă a gâtului, feţei şi a capului), intră astfel în tractul toracic pe parcursul a 40
de cm şi sfârşeşte în vena subclaviculară stângă, reintrând în circulaţia sanguină la nivelul
joncţiunii dintre venele subclaviculare cu cele jugulare interne. În mod simetric, toată limfa
provenind din partea dreaptă a corpului se varsă în vena tractul toracic drept şi apoi în vena
subclaviculară dreaptă. Limfa care se varsă în sânge, la acest nivel, la un individ sănătos este
sterilă. În urma unei înţepături, tăieturi, sau boli infecţioase, în nodulii limfatici creşte
producţia celulelor imunitare care fagocitează şi elimină agenţii patogeni. Când nodulii
limfatici nu sunt capabili să exercite corect această curăţire, lichidul lăptos care circulă spre
vasele limfatice transmite sângelui agenţi infecţioşi capabili să determine o agravare a
situaţiei patologice.

I.3. Circulaţia limfei

Limfa circulă în organism mai ales datorită acţiunii ţesuturilor care o înconjoară, şi mai ales
datorită muşchilor. Dacă acţiunea acestora se arată a fi insuficientă, datorită spre exemplu,
unei imobilizări prelungite, limfa tinde să stagneze. Limfa face un tur complet circulator al
organismului în decursul a 48 de ore.

Limfa, spre deosebire de sânge, nu este pompată de un organ precum inima, ci curge în mod
continuu stimulată de diverse elemente printre care ţesutul muscular care înconjoară vasele
limfatice (fig. 3). Spre deosebire de sânge care circulă de la centru spre periferie şi de la
periferie spre centru, limfa circulă totdeauna într-o singură direcţie: de la periferie spre centru,
spre locul denumit “terminus”, adică vena subclaviculară localizată în apropierea gâtului
(fig.6). Numai limfa care coboară din partea superioară a capului este favorizată de forţa
gravitaţională, pe când cea care urcă trebuie să o învingă. Contracţiile musculare comprimă
vasul limfatic şi împing încet limfa de la un tract la altul. Valvulele, prezente în fiecare vas şi
în nodulii limfatici, împiedică refluxul limfei. În condiţii de repaus, fluxul limfatic este de 120
ml/oră, reprezentând 1/10 din fluxul sanguin.

10
Masaj terapeutic - DLM master II 2012 Carmen Şerbescu

Figura nr. 6 - Mişcările limfei şi gradientul de presiune

I.3.1. Factori externi care contribuie la circulaţia limfei

 Contracţia musculară
 Mişcarea diverselor părţi ale organismului
 Pulsaţiile arterelor
 Comprimarea ţesuturilor prin obiecte situate în afara corpului
Vasele arteriale, datorită pulsaţiei lor, imprimă o mişcare ce solicită contracţiile pereţilor
vaselor limfatice. Chiar şi contracţia şi dilatarea cutiei toracice, determinate de mişcările
respiratorii, exercită un fel de masaj mai ales asupra ductului toracic care reprezintă partea
terminală a aproape întregului sistem limfatic. Regresia cea mai mare a limfei în sistemul
sanguin survine în fazele expiratorii, pe când în fazele inspiratorii, limfa este reatrasă spre
ductul toracic. În acelaşi mod mişcările intestinale acţionează asupra tuturor vaselor limfatice
care se găsesc la nivel pelvian şi abdominal. Toate aceste elemente care concură la circulaţia
limfei, nu reuşesc totuşi, singure, să asigure trecerea regulată a limfei în sânge şi înapoi, în
fiecare regiune a organismului.

I.3.2. Factorii interni

Factorul intern cel mai important sunt mişcările proprii ale vaselor limfatice controlate de
sistemul nervos vegetativ care acţionează direct asupra fibrelor netede ale vasului limfatic.

Atunci când activitatea fizică şi mişcările pasive se intensifică, curgerea limfei se accelerează
considerabil, astfel încât să compenseze creşterea pierderii lichidelor din capilarele sanguine
care se produce cu această ocazie. În consecinţă, atunci când o parte a organismului este
foarte infectată, este indicat de a o imobiliza pentru a împiedica împrăştierea substanțelor
inflamatorii din regiunea infectată. Tot ceea ce împiedică reîntoarcerea limfei în circuitul

11
Masaj terapeutic - DLM master II 2012 Carmen Şerbescu

sanguin, în special tumorile sau ablaţia chirurgicală a vaselor limfatice, determină un

important edem localizat (limfedem). Cu toate acestea, regenerarea vaselor restante, reuşeşte
în general să restabilească drenajul regiunii în care au fost înlăturate vasele limfatice.

Este bine de ştiut faptul ca masajul abdominal şi ingestia de apă cresc debitul limfatic;
circulaţia limfatică este stimulată de căldură şi de hiperpnee (respiraţie profundă).

I.4. Organe cu rol în producerea şi purificarea limfei

 Măduva osoasă este ţesutul conţinut în cavităţile osului, în care se formează celulele
sângelui, atât celulele roşii cât şi cele albe (fig. 7).

 Splina este un organ situat imediat sub diafragm, între stomac şi rinichiul stâng cu dublă
funcţie, de a filtra sângele, curăţindu-l de celulele învechite, deteriorate, debriurile,
corpurile străine, viruşii, toxinele, etc. şi de a produce celule albe (limfocite).

 Timusul este situat în spatele sternului, are consistenţă moale, şi din momentul naşterii, cu
trecerea timpului şi mai ales după pubertate tinde să se atrofieze şi să fie înlocuit de ţesut
adipos. Este foarte important în dezvoltarea sistemului imunitar şi mai ales în producerea
limfocitelor.

 Amigdalele situate în interiorul gâtului formează cu mucoasa acestuia un adevărat sistem

defensiv în confruntarea cu elementele patogene care intră în organism pe cale bucală sau
nazală. Sunt, deci, capabile să producă limfocite care să fagociteze agenţii patogeni.

 Foliculi limfatici agregaţi, cu o structură asemănătoare amigdalelor, sunt ţesuturi limfatice

adevărate care îmbracă organe interne digestive: ileum (ultima parte a intestinului gros),
apendicele vermicular (o ramificaţie tubulară a segmentului iniţial al intestinului gros),
intestinul subţire, sau căile respiratorii (peretele bronhiilor). Formaţiunile limfatice
asociate mucoaselor, toate cele de mai sus, plus amigdalele au rolul de a proteja căile
respiratorii şi digestive împotriva asalturilor repetate ale corpurilor străine care pătrund.

 Nodulii limfatici sunt organe fundamentale ale fiziologiei complexe a sistemului limfatic.

I.4.1. Nodulii limfatici

12
Masaj terapeutic - DLM master II 2012 Carmen Şerbescu

Înainte de a se întoarce în circulaţia sanguină, limfa este filtrată în nodulii limfatici, sau
ganglionii limfatici grupaţi de-a lungul vaselor limfatice.

Nodulii au formă cilindrică sau chiar plată, la un individ sănătos cu un diametru între 3-6 mm
(fig. 8). Se găsesc în tot corpul, adesea grupaţi, fie deasupra fasciilor musculare, fie sub piele.
Pot fi situaţi şi profund sub fasciile musculare. Corpul uman posedă aproximativ 500-700 de
ganglioni. Dar ei sunt invizibili, fiind cuprinşi în ţesutul conjunctiv.

Nodulii limfatici au două funcţii principale, legate de apărarea organismului:

(1) rolul de filtre care epurează limfa; macrofagocite elimină şi distrug microorganismele şi
alte resturi care pătrund în limfă din ţesutul conjunctiv lax. Astfel se împiedică pătrunderea
particulelor străine în sânge şi răspândirea lor în întregul organism.

(2) contribuie la activarea sistemului imunitar; limfocitele, care ocupă şi ele o poziţie
strategică în noduli, supraveghează curgerea limfei pentru a detecta antigeni şi pentru a lansa
atacul asupra lor.

Figura nr. 7 Organele cu rol în producerea şi purificarea limfei

13
Masaj terapeutic - DLM master II 2012 Carmen Şerbescu

Limfa nefiltrată
distrug
agenţii
patogeni şi
celule
canceroase
Distrug
produşii toxici
şi anumite
fluide

Limfa filtrată

Figura nr. 8 Ganglionii limfatici – secţiune transversală.

Nodulii limfatici sunt formaţi din trei straturi dintre care capsula are numeroase funcţii:

 protejează partea interioară a nodulilor,

 se poate contracta pentru a primi limfa provenită din vasele aferente şi pentru a o
împinge totodată în vasele eferente;

 datorită fibrelor sale musculare dispuse în corespondenţă cu punctele de întâlnire cu

vasele, se transformă într-o adevărată valvulă care împiedică limfa să se întoarcă
înapoi;

 devine un semnal de alarmă în cazul unor infecţii localizate pentru că este prevăzută cu
terminaţii nervoase care, în cazul unor proliferări bacteriene provoacă senzaţii
dureroase. Masajul limfatic nu se practică în aceste situaţii, pentru a contribui la
răspândirea agenţilor infecţioşi în alte părţi ale corpului.

Zona corticală şi cea a măduvei reprezintă partea internă a limfo-nodulilor în care trece limfa.
Datorită faptului că vasele aferente sunt mai numeroase decât cele eferente, limfa stagnează
puţin în noduli, dând astfel timp limfocitelor şi macrofagocitelor să acţioneze, curăţind-o de
elementele patogene pe care le conţine. În general limfa trebuie să treacă prin mai mulţi
noduli pentru a se curăţa. Celule imunitare, în cazul unei infecţii, se pot înmulţi rapid, şi fac să
crească foarte mult volumul nodulului. Atât mărirea volumului cât şi senzaţia localizată de
durere este semnalul de alarmă care ne anunţă să renunţăm pentru un timp la masajul limfatic.

14
Masaj terapeutic - DLM master II 2012 Carmen Şerbescu

Când celulele canceroase pătrund în nodulii limfatici (în metastaze) ele rămân prizoniere aici
(cancerul de sân atacă adesea nodulii limfatici axilari), devenind sedii canceroase secundare.
Contrar nodulilor infectaţi de microorganisme, nodulii canceroşi nu sunt dureroşi.

I.5. Zonele limfatice

Pentru a efectua un masaj limfatic corect este indispensabil să ştim în ce parte a corpului sunt
grupaţi ganglionii. În fiecare ganglion limfatic se colectează limfa unei părţi a corpului.
Fiecare parte a corpului este legată de celelalte prin vase limfatice capilare, existând o reţea de
comunicare care permite un schimb continuu (fig.9). Pentru a efectua masajul limfatic într-o
zonă anume, deservită de un grup de ganglioni, este întotdeauna necesar să se cunoască liniile
de demarcare ale părţilor corpului din punct de vedere limfatic şi cele de legătură, pentru ca
astfel să se poate acţiona cu mai multă precizie.

I.5.1. Distribuţia nodulilor limfatici

 In partea inferioară a corpului, vasele limfatice converg spre 2 grupări de

noduli: ganglionii inghinali superficiali şi ganglionii poplitei.

1. Cei dintâi sunt localizaţi în plica inghinală şi primesc limfa care provine de la MI, de
la ligamentele rotunde şi din fundul uterului, de la organele genitale externe, din zona
muşchilor glutei şi ai perineului, de la peretele abdominal şi de sub linia ombilicală.

2. Al doilea grup este localizat superficial şi profund în cavitatea poplitee şi colectează

limfa care provine din piele şi din ţesuturile mai profunde ale MI.

 În partea superioară a corpului grupările ganglionare sunt mai numeroase

decât cele din partea inferioară.

1. Două perechi sunt localizate la nivelul MS.

a. Ganglionii cubitali profunzi sunt situaţi în plica cotului şi primesc limfa provenită
de la ţesuturile mâinii şi antebraţului, inclusiv al articulaţiilor.

b. Ganglionii cubitali superficiali se află deasupra epicondilului şi primesc limfa din

partea cutanată a antebraţului.

2. Alte două perechi de ganglioni sunt situate în partea superioară a trunchiului:

15
Masaj terapeutic - DLM master II 2012 Carmen Şerbescu

a. Ganglionii pectorali de partea fiecărui muşchi pectoral mare, în a treia fascie a

muşchiului marele dinţat, colectează limfa provenită din jurul glandei mamare

b. Ganglionii axilari superficiali grupaţi în jurul vaselor sanguine axilare primesc

limfa care coboară din partea inferioară a cefei, din partea superioară a MS, de la
fascia cutanată a spatelui şi toracelui şi de la glandele mamare.

3. Gâtul, ceafa şi capul sunt bogate în ganglioni precum:

a. Ganglionii cervicali supraclaviculari situaţi deasupra claviculei, primesc limfa de

la amigdale şi din cavitatea bucală.

b. Ganglionii cervicali superficiali, situaţi lângă mandibulă, în zona muşchiului

SCM, primesc limfă din zone diferite ca: ureche, parotide, partea anterioară a
gâtului, cefei, occpitalului şi amigdalelor

c. Ganglionii occipitali, care sunt situaţi deasupra inserţiei trapezului, colectează nu

numai limfa provenind din ţesutul conjunctiv al zonei occipitale şi cefei, ci şi din
zona faringiană şi a amigdalelor.

d. Ganglionii pre- şi retrosternali situaţi lângă pavilionul urechii şi lângă parotide

colectează limfa din urechea medie, de la ţesuturile conjunctive ale craniului din
zona mastoidă, din partea posterioară a pavilionului auricular, de la parotide, din
părţile laterale ale pleoapelor, de la rădăcina nasului, şi din partea anterioară a
pavilionului urechii.

e. Ganglionii submedulari şi submentonieri situaţi în corespondenţă cu glanda

submandibulară, colectează limfa care vine de la buza inferioară, gingii, vârful
limbii, bărbie, obraji, din partea mediană a pleoapelor, dinţi şi mucoasele bucale.

16
Masaj terapeutic - DLM master II 2012 Carmen Şerbescu

Figura nr. 9 Sistemul limfatic, faţa anterioară şi posterioară a corpului.

17
Masaj terapeutic - DLM master II 2012 Carmen Şerbescu

II. Masajul de drenaj limfatic

II.1.Definiţie

Drenajul este o grupare de tehnici manuale folosite pentru a facilita eliminarea lichidelor în
exces din ţesuturi prin circuitul limfatic; limfa le purifică pe parcursul trecerii sale prin
ganglionii limfatici, înainte de a intra în sânge. Masajul favorizează trecerea înăuntrul
capilarelor limfatice a tuturor reziduurilor prezente în ţesuturi, combate staza circulaţiei
limfatice, stimulează ieşirea din ganglionii limfatici a celulelor imunitare, care, trecând în
sânge cresc capacitatea de apărare a întregului organism contra infecţiilor de orice tip.

II.2. Efectele drenajului limfatic manual

1. Efectul anti-edem este acţiunea cea mai semnificativă, pe care alte tipuri de intervenţii
manipulatorii nu sunt capabile să o obţină. Dacă luăm în considerare trecerea în capilarele
limfatice a reziduurilor prezente în spaţiile interstiţiale ale ţesuturilor apare evident faptul
că limfa are capacitatea de a interveni în eliminarea/diminuarea edemelor, în difuzarea
serului pe care sângele nu reuşeşte să-l elimine în totalitate şi pe care nici chiar limfa, în
condiţii normale, nu poate să-l absoarbă complet. Edemele pot interesa una sau mai multe
zone ale corpului. Partea edemaţiată se prezintă umflată, tensionată, netedă, aproape
strălucitoare. O presiune normală determină o deformare a ţesuturilor care întârzie să
revină. Edemul poate fi provocat de o stază venoasă sau de creşterea concentraţiei de
clorură de natriu (NaCl) şi apă în sânge. Poate fi determinat de boli cardiace sau ale
circulaţiei sanguine, ca flebitele. Edemele de acest tip se localizează de obicei la nivelul
MI sau MS, sau chiar în zona gâtului. Edemele care au la origine intoxicaţii, afecţiuni ale
ficatului sau rinichilor, dimpotrivă, apar iniţial la nivelul feţei, mai ales la pleoape, şi
numai într-o fază secundă se extind la alte părţi ale corpului. În toate aceste situaţii
patologice, compoziţia chimică a sângelui suferă alterări semnificative care tulbură
echilibrul normal care există între sânge şi diferite ţesuturi ale organismului. Efectele
negative asupra sângelui şi asupra raportului său cu organismul sunt determinate de
evenimente traumatice ca: fracturi, contuzii, arsuri, procese inflamatorii şi infecţii.
Folosirea masajului limfatic în tratamentul edemelor care se manifestă la persoane în

18
Masaj terapeutic - DLM master II 2012 Carmen Şerbescu

timpul perioadei premenstruale, al gravidităţii, sau la persoanele care stau timp îndelungat
în poziţie ortostatică, nu necesită prescripţie medicală.

2. Efectul cicatrizant. Masajul limfatic accelerează curentul fluxului limfatic. Când într-o
parte a corpului sunt prezente răni sau diferite ulceraţii, fluxul limfei proaspete, bogată în
celule reconstructive, favorizează procesul de cicatrizare. Acelaşi masaj limfatic este
capabil să elimine din zona afectată substanţele iritante care împiedică reconstrucţia
ţesutului conjunctiv. M.L se arată extraordinar de util în ulcere varicoase, escare, arsuri
sau după intervenţii chirurgicale.

3. Efectul imunizant. Îmbunătăţirea sistemului imunitar este unul din cele mai importante
procese datorate limfei. Masajul nu poate decât să contribuie la accentuarea acestui
fenomen. Tratamentul zonelor specifice va ajuta la rezolvarea mai rapidă a problemelor
determinate de exemplu de acnee, plăgi posttraumatice, intervenţii chirurgicale,
amigdalite, sinuzite, faringite. Intervenţia manipulatorie va fi făcută pentru aceste
afecţiuni doar preventiv şi nu concomitent cu afecţiuni acute.

4. Efect regenerant. Drenajul contribuie la o mai bună hrănire a ţesuturilor şi poate duce la
restabilirea echilibrului hidric în zonele deshidratate. Pielea ridată, ternă, semn tipic de
îmbătrânire îşi revine, îşi recapătă încetul cu încetul culoarea sănătoasă, roz şi luminoasă,
pielea uscată capătă prospeţime în urma masajului limfatic. În cazul fracturilor, ţesutul
osos se regenerează mult mai rapid. Mameloanele sânilor îşi reiau aspectul normal după
alăptare. Efectul regenerant este fundamental în câmpul estetic.

II.3. Manevrele de bază în DLM

Manevrele masajului limfatic sunt neteziri (efleuraje) realizate cu o presiune mult mai uşoară
decât în masajul obişnuit, somatic. Secvenţa corectă de aplicare a manevrei fundamentale de
drenaj limfatic este: faza iniţială de contact, faza de deplasare a mâinilor şi faza de relaxare a
presiunii. Cele trei faze se succed ritmic, prin mişcări circulare, eliptice, spiralate, executate
cu podul palmei, sau cu degetele, astfel încât suprafaţa de contact cu corpul pacientului să fie
cât mai mare posibil. Mâinile sa vor utiliza pentru drenarea unor suprafeţe mai extinse ale
corpului (gambe, MI; torace, spate), pe când degetele sunt folosite pentru drenarea unor zone
mai limitate (gât, mâini, picioare, faţă).

19
Masaj terapeutic - DLM master II 2012 Carmen Şerbescu

Reglarea sistemului limfatic depinde de mecanisme fiziologice de „filtrare-resorbţie”. Aceasta

se traduce prin două manevre principale care tind să îndeplinească această funcţie dublă:
apelul şi resorbţia.

 Apelul (pompaj)

Manevra serveşte la golirea nodulilor şi vaselor de conţinutul lor, dirijând limfa către
trunchiurile jugulo-subclaviculare, unde ea se alătură fluxului venos. Apelul se efectuează în
general la distanţă faţă de edem, dar experienţa a arătat totuşi că ea este cu atât mai eficace cu
cât se practică cât mai aproape posibil de edem.

Pentru a efectua apelul asupra nodulilor limfatici, se utilizează pulpa degetelor (fig) care
orientează presiunea către nodulii subiacenţi, în sensul drenajului fiziologic. Asupra vaselor,
se lucrează cu faţa palmară a mâinilor care imprimă o presiune identică. (fig.)

Derularea mişcării mâinii se face de la proximal către distal, pe când tracţiunea care însoţeşte
presiunea este întotdeauna disto-proximală (sensul drenajului).

 Resorbţia (drenaj)

Tehnica se practică direct asupra edemului pentru că ea permite trecerea excesului de lichid
din mediul interstiţial către capilarele limfatice. La resorbţie, mişcarea mâinii sau a policelui
este inversă celei practicate la tehnica de apel: se face de la distal către proximal. Întinderea
(tracţiunea) nu se schimbă pentru că ea orientează limfa în sens fiziologic (fig). Presiunea
însoţită de întindere se face cu faţa palmară a ambelor mâini (simultan sau alternativ după

caz).

20
Masaj terapeutic - DLM master II 2012 Carmen Şerbescu

Figura nr. 10 Schema mişcărilor de pompare.

21
Masaj terapeutic - DLM master II 2012 Carmen Şerbescu

Figura nr. 11 Mişcările rotative ale policelor

Figura nr. 12 Semicercuri staţionare.

22
Masaj terapeutic - DLM master II 2012 Carmen Şerbescu

Figura nr.13 Semicercuri staţionare dublă pompă alternativă

Figura nr. 14 Pompare-trimitere

23
Masaj terapeutic - DLM master II 2012 Carmen Şerbescu

Figura nr. 15 Pompare-trimitere

A
B

Figura nr. 16 A. Tratamentul spaţiului popliteu şi al rotulei., B. Apel-pompă

24
Masaj terapeutic - DLM master II 2012 Carmen Şerbescu

Fig. nr. 17 Dublu-apel

Fig nr. 18 Dublu-apel

Figura nr. 19 Stoarcerea tendonului achilian

25
Masaj terapeutic - DLM master II 2012 Carmen Şerbescu

II.4. Principii generale de executare a DLM

Executarea DLM presupune o bună cunoaştere a anatomiei şi fiziologiei limfatice. Este

important să fie respectate: presiunea, sensul întinderii, ritmul manevrelor. Fiecare dintre
manevre trebuie repetată între 5 şi 10 ori pe acelaşi loc, înainte de a deplasa mâna din nou.

Locul de vărsare a limfei în circuitul venos, joncţiunile dintre venele subclaviculare cu cele
jugulare interne reprezintă punctele de plecare ale drenajului limfatic manual, atât general, cât
şi a celui pe regiuni anatomice, întocmai cum pe albia râului se caută blocajele pornind de la
locul de vărsare spre izvor, adică dinspre aval spre amonte.

√ Presiunea

Dacă pentru masajul somatic, manevrele de netezire se execută cu o presiune de 600-700 mm

coloană de mercur, în drenajul limfatic manevrele se execută cu o presiune de 30mm coloană
de mercur/cm2 (dar poate fi superioară în afecţiuni patologice), ceea ce este dificil de menţinut
şi cere atenţie şi antrenament. Pentru o mai uşoară reprezentare a acesteia, presiunea mâinilor
trebuie să fie similară cu cea necesară a întoarce o foaie de hârtie.

Experienţa a permis codificarea manevrelor DLM: mişcarea mâinilor sau a degetelor singure
este imprimată de o mişcare a MS în abducţie/adducţie şi nu numai de articulaţia pumnului, în
scopul obţinerii unei presiuni suficiente dar nu prea puternice, cu atenţie pentru a nu colaba
(închide) vasele. Presiunea trebuie să rămână uniformă de la începutul până la finalul mişcării.

√ Întinderea (tracţiunea)

Fiecare presiune este însoţită de o întindere, pentru a evita colapsul colectorului, prin
deschiderea lumenul său. Pe limfaticele normale, întinderea se dirijează în sensul circulaţiei
limfatice, orientată graţie valvulelor de pe lumenul pre-colectorilor şi colectorilor către
canalul toracic, apoi trunchiul jugulo-subclavicular.

√ Ritmul

Dacă ritmul este prea rapid, manevra devine ineficace, nelăsând timp limfei să înainteze de la
o valvulă la alta. Dacă este prea lent, nu stimulează limfangionii (unităţi motrice contractile
limfatice) care fac parte din elementele motoare ale limfei.

√ Tehnicile de bază

26
Masaj terapeutic - DLM master II 2012 Carmen Şerbescu

Tratamentul unei zone corporale va fi constituit din manevre de deschidere în zona terminus,
urmate de solicitarea lanţurilor ganglionare intermediare (între terminus şi zona de tratat),
apoi se lucrează in situ (pe zona cu edem), de la proximal spre distal, toate forţele fiind
dirijate către punctul de evacuare limfatică al zonei. Timpul de tratament indicat pentru
fiecare regiune este doar cu titlu orientativ. Timpul este în funcţie de calitatea pielii care vor
dicta ritmul şi dinamica gesturilor.

a. Efleuraj

DLM începe şi se termină cu un efleuraj. Acesta nu are o influenţă terapeutică propriu-zisă.

Intensitatea mângâierii este foarte slabă faţă de masajul clasic. El are acelaşi rol, de obişnuire
a ambilor parteneri unul cu celălalt. El spune bună ziua sau la revedere, dar dă şi informaţii cu
privire la calitatea pielii. Gesturile sunt blânde şi lungi. Aşezarea mâinilor se face sub un
unghi de 3-4 grade, ca un avion care aterizează. Mâinile nu cad, ci se aşează uşor. Se
realizează întotdeauna cu ambele mâini. Corpul practicianului trebuie să fie mobil, dar forţa
cu care se lucrează este foarte mică. Măiestria constă în a doza forţa de aplicare a gesturilor,
iar pentru aceasta sprijinul pe sol trebuie să fie foarte stabil (picioarele depărtate).

b. Deschiderea

Pentru toate gesturile, componenta de torsiune a pielii are direcţia spre auriculare. Indiferent
de zona pe care aplică tratamentul DLM, această deschidere este absolut obligatorie: a
lanţurilor gâtului şi a punctului terminus, lanţurilor ganglionare supra-claviculare de ambele
părţi. Această zonă este bogat inervată vegetativ, astfel că de multe ori pot apărea diverse
reacţii aşa-zis „vagale” (descărcări emoţionale) ale pacienţilor.

1. Lanţurile ganglionare laterale ale gâtului

Se execută:

- Semicercuri staţionare pe angulus-profondus, cu mâinile întinse, nu rigide, degetele

perpendicular pe planul de repaus al capului subiectului, 5 mişcări.

- Idem pe mijlocul gâtului

- Punctele terminus: cu pulpa indexului şi mediusului, pielea este întinsă spre vârful
muşchilor trapezi, tensionarea în rotaţie a pielii se face către degetele mici, 5 mişcări.

27
Masaj terapeutic - DLM master II 2012 Carmen Şerbescu

La sfârşitul torsiunii pielii, se trimite forţa către profunzimea ţesuturilor în direcţia

unghiurilor venoase.

- Ansamblul se repetă de 3 ori.

2. Lanţurile ganglionare postero-laterale ale gâtului

 Primul punct: mâinile deschise, degetele apropiate, aproape de planul patului,

convergente într-un unghi de 900 către protuberanţa occipitală, mâinile perpendiculare
între ele: se fac 5 semicercuri staţionare;

 Al doilea punct: mâinile în V la 900 pe mijlocul gâtului, falangele acoperă muşchii

splenius şi cleido–mastoidian: 5 semicercuri staţionare

 Al treilea punct, terminus: 5 mişcări identice cu cele de deschidere.

 Ansamblul se repetă de 3 ori.

II.5. Protocolul tratamentului prin DLM

DLM-ul se poate practica în cazul edemelor, limfatice sau nu, sau în tulburările circulatorii în
general. În acest caz, DLM-ul este integrat în şedinţa de kinetoterapie şi se poate rezuma la
manevre cu o durată de câteva minute.

Un tratament mediu cuprinde de obicei 20 de şedinţe. Cu toate acestea, dacă după 10 şedinţe,
nu apare nici un rezultat obiectiv (măsura în centimetri al edemului, măsură a diurezei), şi nici
un rezultat subiectiv (din partea bolnavului sau practicianului), trebuie schimbat tratamentul.

Frecvenţa medie a şedinţelor este una pe zi pentru prima săptămână, una la două zile în a doua
săptămână, apoi două şedinţe în a treia săptămână, iar în continuare câte una pe săptămână.

Această schemă standard trebuie să fie modulată în funcţie de numeroase criterii: importanţa
(mărimea) edemului, vechimea, etiologia, afecţiuni asociate, starea pacientului. DLM-ul este
rareori utilizat singur: el este asociat cu comprimarea (bandajarea), cu presoterapia, şi
exerciţiul fizic. În cazurile benigne, el este adesea integrat în şedinţa de recuperare.

DLM-ul presupune a priori integritatea nodulilor limfatici. Când ei au fost înlăturaţi

chirurgical, el trebuie totuşi practicat, în scopul de a facilita exploatarea unor noi căi de
derivaţie (anastomoze).

28
Masaj terapeutic - DLM master II 2012 Carmen Şerbescu

Schema unei şedinţe de DLM tip

Pacientul este în decubit dorsal, MI ridicate la aproximativ 30º faţă de planul mesei, dacă este
vorba de un edem non-limfatic (flebedem), sau mixt (unde componenta limfatică nu este
singura la originea edemului). De fapt, limfedemul nefiind sensibil la componenta posturală,
nu este necesar să se ridice un „braţ gros” sau o adevărată „gambă groasă”, din moment ce
fracţiunea lichidiană nu este mobilizabilă la gravitaţie.

Se începe prin a goli nodulii proximali de la rădăcina membrului, prin manevre de apel.
Apelul este urmat de manevre în brăţară, pe tot membrul, de la segmentul proximal până la
mână. Mâinile se pot deplasa alternativ pe feţele laterale, apoi antero-posterioare, atunci când
suprafaţa de tratat este mai mare decât cea a mâinilor terapeutului. Dacă edemul interesează
tot membrul, după ce a golit nodulii şi vasele, maseurul amorsează resorbţia la rădăcina
membrului, după aceiaşi modalitate. Se alternează apelul, pentru a goli circuitul umplut, cu
resorbţia, pentru a diminua edemul prin reumplerea sistemului, mergând puţin câte puţin către
partea distală a membrului.

După 30-40 de minute, se încheie şedinţa prin golirea nodulilor proximali.

II.6. Contraindicaţii

În DLM întâlnim două tipuri de indicaţii :

1. Contraindicaţii absolute: infecţii în fază acută, tuberculoza, tumori maligne

2. Contraindicaţii relative: insuficienţe renale (în funcţie de faza bolii şi a tratamentului

urmat), insuficienţă cardiacă, astm, hipertiroidie.

Atenţie! Executat de mâinile unui diletant, DLM poate să majoreze edemul în loc să-l
diminueze!

Bibliografie
1. Robert, C., Peyre, M. (1994) Le drainage lymphatique manuel. Bases theoriques et
pratiques, Ed. Ellébore; Paris

2. Moreau- Dahyot, Michelle (1992) Structures et univers du lymphatique, Ed. SPEK, Paris

3. Marieb, Elaine (1999) Anatomie et physiologie humaine, Ed. DeBoeck Universite, Paris

29