Alexandru Lăpușneanul

-nuvelă istorică, Costache Negruzzi

Opera a apărut în anul 1840, în primul număr al revistei „Dacia Literară”.

Sursa prozatorului este „Letopisețul Țării Moldovei”, Grigore Ureche și cel al lui Miron
Costin, din care valorifică personaje și evenimente.

Tema nuvelei este istoria, lupta pentru deținerea puterii, in timpul Evului Mediu în
Moldova și consecințele unei domnii bazate pe tiranie și cruzime, nuvela este deci una
istorică.

Structura nuvelei este realizată prin articularea a două planuri epice: unul în care
evoluează personajul principal: Alexandru Lăpușneanul, tipul domnului tiran, dornic de
răzbunare împotriva boierilor, care l-au trădat în prima domnie, și altul în care se descrie
situația Moldovei feudale, poporului (personaj colectiv), a relațiilor țării cu Poarta, dar și a
interrelaționărilor dintre boieri și țărani.

Numeroase fapte, detalii vestimentare contribuie la conturarea acelei epoci. Cel mai
bine conturat este conflictul exterior dintre domni și boieri, un conflict de natură politico-
socială specific Evului Mediu românesc.

Conflictul interior este mai puțin conturat. El accentuează dimensiunea morală a

personajului.

Compoziția este clasică, armonioasă, realizată prin cele patru capitole, anticipate de
mottouri semnificative. Fiecare capitol se deschide cu un rezumat sau o prezentare a
timpului diegetic al evenimentelor, care este mai mare decât timpul discursului.

Mottourile care însoțesc capitolele pot fi considerate elemente cu rol în orientarea

lecturii cititorului.

Capitolul I are ca motto: „Dacă voi nu mă vreți, eu vă vreu”. Domnitorul Alexandru

Lăpușneanul rostește aceste cuvinte în fața solilor lui Tomșa, formulând prin exprimarea
voinței de putere și intriga acțiunii. Capitolul al doilea are ca moto: „Ai să dai samă, doamnă!
„. Prin aceste cuvinte se insinuează conflictul moral și religios. Capitolul al treilea are ca
moto: „Capul lui Moțoc Vrem…”. Cuvintele aparțin mulțimii convocate în fața cetății de
puținele slugi scăpate de măcelul organizat de Lăpușneanul. Capitolul al patrulea are ca
moto cuvintele: „De mă voi scula pre mulți am să popesc și eu”, care indică un conflict
interior și apropierea deznodământului.
 Titlul tematic este specific scrierilor cu caracter istoric. Prin titlul „Alexandru
Lăpușneanul, accentul cade pe structura centrală a operei, personajul principal fiind și
eponim. Forma articulată a numelui dă culoare epocii fiind un arhaism morfologic.

Relațiile temporale și spațiale sunt clar delimitate. Timpul este precizat, 1564-1569.
Există și un timp neprecizat sugerat de structuri ca: „în Moldova, pe vremea aceea…”; „după
obiceiul vremii de atunci”.

Acțiunea din nuvelă este ulterioară istoriei reale, se petrece în Moldova, în Cetatea
Hotinului, la curtea domnească din Iași și la Mitropolie.

Subiectul este armonios construit. Capitolul I se deschide cu momentul când

Alexandru Lăpușneanul Se întoarce în țară pentru a lua tronul din mâinile lui Ștefan Tomșa,
însoțit de spahii și soldați moldoveni. Vremurile tulburi caracterizate prin lupte sângeroase
pentru putere, trădări ale boierilor și înțelegeri cu turcii pentru tron sunt descrise incipitul
care rezumă evenimentele ce premerg revenirii lui Lăpușneanul. La Tecuci primește o soluție
a boierilor, formată din Moțoc, postelnicul Veveriță și spătarii: Spancioc și Stroici. Aceștia îi
cer să plece pentru că „norodul nu te vrea”. Se naște un conflict puternic între domni și
boieri, Moțoc rămâne lângă domn, sperând că va reuși să supraviețuiască.

Capitolul al doilea conține o serie de evenimente care se grupează în desfășurarea

acțiunii. Ștefan Tomșa fuge în Valahia, lăsând drumul liber dușmanului său către tron.
Imediat după sosire A. L. arde cetățile Moldovei, cu excepția Hotinului, ca să fie sigur că
boierii nu au unde să se refugieze. Confiscă averile boierilor și la cea mai mică greșeală îi
omoară. O armată de mercenari îl păzește, în timp ce oastea moldovenească s-a micșorat.
Acțiunea se construiește linear, prin înlănțuirea episoadelor și a secvențelor narative. Tot în
acest capitol se prezintă istoria doamnei Ruxanda, fată și nepoată de domn, cu un destin
nefericit marcat de morți sângeroase, plânsul mamei, însemnarea iubitului și călugărirea lui
cu sila. Această secvență susține antiteza romantică dintre domni și soția sa, explică tema de
natură moral-religioasă a eroinei.

Ruxanda îi cere soțului său să nu mai verse sânge, iar A. L. îi promite că va înceta cu
omorurile și chiar îi va da un leac de frică.

Capitolul al treilea pregătește punctul culminant după rigorile dramatice pentru a

surprinde evoluția conflictului politic dintre domnul autoritar și boierii trădători. Domnitorul
se înfățișează boierilor la Mitropolie și după un ceremonial de închinare pe la icoane, îi invită
la curte.

Cuceriți de cuvântarea meșteșugită 47 de boieri răspund invitației domnului în ciuda

avertismentelor date de Spancioc și Ștroici. În toiul ospățului la un semn al lui A. L. slujitorii și
ostașii îi măcelăresc pe boieri.

Omorârea celor 47 boieri este o secvență în care timpul evenimentelor și timpul

discursului sunt egale. Odată cu boierii sunt omorâte și slugile lor, puțini care scapă dau de
veste norodului, despre ceea ce se întâmplă la curte. Oamenii se strâng în fața cetății lovind
poarta cu securile. Ei constituie personajul colectiv.

Funcțiile personajului colectiv sunt creșterea tensiunii dramatice a momentului

descris și rezolvarea problemei reprezentate de Moțoc, boierul trădător, devenit inutil
pentru domn, după omorârea dușmanilor săi și atingerea scopului. După jertfirea lui Moțoc,
pune slugile să spele sala de ospăț, să taie capetele celor uciși și să le așeze într-o piramidă
după rang. O cheamă pe doamna Ruxanda căruia îi promisese un leac de frică, să vadă
priveliștea.

Capitolul al patrulea reprezintă deznodământul. La patru ani de la omorârea boierilor

domnul se îmbolnăvește de friguri (epilepsie) și potrivit propriei dorințe este călugărit,
căpătând numele Paisie. Într-un moment de luciditate îi amenință pe călugări, pe soție și pe
fiul lui cu moartea, ceea ce îi determină pe aceștia să-l otrăvească.

În scena finală omorârii lui A.L. , reapar dușmanii Spancioc și Stroici, care îi
descleștează dinții pentru a sorbi toată otrava. Chinurile dinaintea morții sunt cumplite.

Finalul nuvelei se situează într-o relație de simetrie cu incipitul. Primul și ultimul pasaj
nu aparțin ficțiunii epice.

Perspectiva narativă este omniscientă. Ea presupune cunoașterea de la distanță

neimplicarea naratorului în acțiune.

Alexandru Lăpușneanul (caracterizare)

Figura centrală a nuvelei este A.L. , personaj care ia naștere prin îmbinarea unor
tehnici clasice romantice și realiste. Personajul are trăsăturile clasice ale tiranului accentuate
de romantism. În nuvelă este prezentat tipul domnului tiran, dominat de voința de putere și
de ura neîmpăcată față de boierii care l-au trădat în timpul primei domnii.

Caracteristicile principale ale personajului se subordonează intențiilor acestuia de a

concentra puterea feudală în propriile mâini, de a acționa asupra boierilor, potențial
aspiranți la tron, de a strânge averi pentru a plăti dările la Poartă. Este un bun strateg, un
politician abil, care se folosește de Moțoc pentru a-și atinge scopul, este puternic și inflexibil
față de slujitori și față de soție.

A. L. cunoaște psihologia maselor, pe care le manipulează în scop personal.

Caracterul său sângeros este evidențiat în mod deosebit în scena omorârii celor 47 de
boieri. Faptele crude pentru anihilarea totală a boierilor sunt un mijloc de caracterizare
indirectă
 Personajul este construit antitetic. Aflăm că în timpul primei domnii A. L. a fost un
domn drept și nu a făcut vărsare de sânge, ulterior, el a evoluat spre tiranie.