Sunteți pe pagina 1din 11

Dealuri goale, nimeni la vedere,

se aud doar sunetele vocii cuiva;


razele asfinţitului pătrund iarăşi în adâncul pădurii,
luminând încă o dată muşchiul verde.
Văzând cum pleacă cineva

Descălecăm; îţi ofer vin


şi te întreb, unde te duci?
Răspunzi, nimic nu merge cum trebuie! —
întors acasă vreau să mă odihnesc lângă Muntele Sudic.
Atunci pleacă - nu te mai întreb nimic—
Pentru norii aceia albi nu există sfârşit.
Bucurii campestre

Luxuriante luxuriante, parfumate ierburi într-o toamnă verde;


înalţi înalţi, uriaşi pini într-o vară rece;
vacile şi oile se întorc singure în grajdurile satului;
copiii nu ştiu nimic despre funcţionarii în uniformă.
Este disponibil şi textul în engleză.

Vezi mai multe poezii despre lumină, poezii despre apă, poezii despre
înălţime, poezii despre nuferi sau poezii despre frumuseţe

Tăcere în doi

Ploaia cade oblic peste noi


Vântul iarăşi a tristeţe sună
Parcă-şi rupe ultima lui strună
În frunzişul veşted din zăvoi
Urmele de paşi rămân intacte
Un pământ jilav plin de striaţii
Parcă suntem singuri vinovaţii
Clar-obscurul pe cât de compacte
Ploaie deasă şi măruntă
Sufletele devastate
Că semănăm cu două state
Care în tăcere se confruntă
Câtă greutate iar adună
Gândurile de acelaşi soi...
Ploaia cade oblic peste noi,
Vântul iarăşi a tristeţe sună...
poezie de Ion Untaru din Locuiesc într-o lacrimă suspendată (2005)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vezi mai multe poezii despre vinovăţie, poezii despre tristeţe, poezii
despre suflet, poezii despre gânduri sau poezii despre greutate

În Lo-yang, ascultând un flaut în noaptea de primăvară

În ce casă scoate flautul de jad aceste note triste,


care plutind cu vântul de primăvară umple întregul Lo-yang?
În seara asta, dacă vom auzi iarăşi vântul strecurându-se prin
sălcii,
ne va putea oare cineva ajuta să ne ostoim dorul de casă?
poezie de Li Bo, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Este disponibil şi textul în engleză.

Vezi mai multe poezii despre seară, poezii despre dor sau poezii despre
ajutor

Dealuri, noaptea

Ploaia a trecut. Dealurile sunt goale.


Aerul unei nopţi cristaline. A venit toamna.
Lună plină în pini.
Pâraie limpezi printre pietre.
Un zgomot prin bambuşi – cine se îndreaptă spre casă?
Lotuşii tremură – cine pleacă la drum?
Parfumul primăverii întotdeauna se duce.
Doar tu – tu trebuie întotdeauna să rămâi.
poezie de Wang Wei, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt disponibile şi textele în engleză, spaniolă şi portugheză.

Vezi mai multe poezii despre toamnă, poezii despre lună plină, poezii
despre aer sau poezii despre Lună

Nimeni nu poate explica această iubire (fragment)


Nimeni nu poate explica această iubire – pe lacul de la vest este
plăcut.
Serenitatea decorului vine de dincolo de timp.
Fluturi în zbor se urmăresc unul pe celălalt,
Doritori să ajungă, beţi, printre flori.
Nimeni nu poate şti că aromesc leneş aici, sprijinit de copastia
bărcii.
Iarbă mirositoare sub raze de lumină piezişe,
În depărtare ceaţă albăstruie pe ape,
O egretă albă venind în zbor planat dinspre Insulele Vieţii fără
Sârşit.
poezie clasică de Ouyang Xiu din Culegând mure, traducere de Petru
Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Este disponibil şi textul în engleză.

Vezi mai multe poezii despre zbor, poezii despre lene, poezii despre
iubire, poezii despre insule sau poezii despre fluturi

Nici atunci când vântul

Nici atunci când vântul


îmi bate în geam
nu am curaj să-i strig -
pleacă
Aici totul se topeşte
într-o picătură de tăcere
şi paşii cuiva
tac în livadă.
Priveşte
pe aici au trecut oameni
şi au putrezit sălcii
iar acum
ce zăpadă
poezie de Kazimierz Swiegocki din Poezje wybrane (11 februarie 1960),
traducere de Valeriu Butulescu
Adăugat de alejandro
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vezi mai multe poezii despre zăpadă sau poezii despre curaj

Barca mea se îndreaptă spre vest, a ta, spre est. În rai


e vântulpentru ambele călătorii.
citat din Chao Li-hua
Adăugat de Elena Gheorghe
Comentează! | Votează! | Copiază!

Este disponibil şi textul în engleză.

Vezi mai multe citate despre vânt, citate despre religie, citate despre
rai sau citate despre bărci

Lasă ploaia să te sărute. Lasă ploaia să-ţi cadă peste cap cu


stropii ei argintii. Lasă ploaia să-ţi murmure un cântec de leagăn.
citat din Langston Hughes
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cartea "The Dream Keeper: And Other Poems Paperback"
de Langston Hughes este disponibilă pentru comandă online la 49.99
lei.

Vezi mai multe citate despre sărut, citate despre ploaie sau citate despre
muzică

În vreme ce trandafirii se scutură

Zori după zori aduc ultimul răsărit mai aproape.


Ah! Mai are vreun folos întoarcerea sfioasă-a primăverii?
Atunci, umple cu vin paharul acestei zile şi lasă
Noaptea să cadă, trandafirii să se scuture, uitarea să se-apropie.
poezie de Wang Wei, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vezi mai multe poezii despre uitare sau poezii despre trandafiri

Oaspeţii Primăverii

În fund, pe cer albastru, în zarea depărtată,


La răsărit, sub soare, un negru punct s-arată!
E cocostârcul tainic în lume călător,
Al primăverii dulce iubit prevestitor.
El vine, se înalţă, în cercuri line zboară
Şi, răpide ca gândul, la cuibu-i se coboară;
Iar copilaşii veseli, cu peptul dezgolit,
Aleargă, sar în cale-i şi-i zic: "Bine-ai sosit!"
În aer, ciocârlia, pe casă, rândunele,
Pe crengile pădurii, un roi de păsărele
Cu-o lungă ciripire la soare se-ncălzesc
Şi pe deasupra bălţii nagâţii se-nvârtesc.
Ah! iată primăvara cu sânu-i de verdeaţă!
În lume-i veselie, amor, sperare, viaţă,
Şi cerul şi pământul preschimbă sărutări
Prin raze aurite şi vesele cântări!
poezie pentru copii de Cătălina Poporet (29 aprilie 2005)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vezi mai multe poezii despre sărut, poezii despre păduri sau poezii
despre negru

* * *

Unde urmăreşte întristata liră flautul săltăreţ?


În josul şesurilor vaste cu cireşi înfloriţi, pe malul
cu sălciiplângătoare.
Doamna Casei de la Est îmbătrâneşte fără a avea pereche,
Soarele strălucitor în crucea amiezii, ultima
lună de primăvară pesfârşite.
Prinţesa Li-yang are patrusprezece ani,
În răcoarea zilei, după Sărbătoarea Ploii, împreună cu
cineva sepierde-n contemplare.
... Vino acasă, înclină-te şi te roteşte până la al cincilea ceas.
Două rândunele sub căpriorii acoperişului aud un oftat prelung.
poezie clasică de Li Shangyin, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

21

Este disponibil şi textul în engleză.

Vezi mai multe poezii despre sărbători, poezii despre sfârşit, poezii
despre cruce sau poezii despre cireşe

Crinul negru

Crinul negru
Bate vântul, bate ploaia, bate inima de piatră
Lasă-mi sufletul si gândul, cânta-mi iarăşi la vioară
Bate drumul dă-mi cărarea dă-mi o lumânare albă
Dă-mi o muză dă-mi un gând dă-mi iubirea dragă doamnă.
Cântă mutule cântă şi dă-mi sunet că sunt surd
Cântă soare cântă stele cântă lună in amurg
Scoate sabia din rană scoate! rănile să mi le ung
Pleacă tu iubito pleacă lasă-mi visul muribund.
Lasă cimitire spaţiu pentru tine vin plângând
Viaţa este viza noastră pentru moartea din pământ
Laşi tu cimitire ciorile, laşi groparul hoinărind,
Lasă-mi ultima dorinţă, crinul negru pe pământ.
poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de Tofan Marius
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vezi mai multe poezii despre visare, poezii despre vioară sau poezii
despre sunet
Ploaia

Ploaia răpăie pe casă,


Fulgere se văd pe cer,
Noaptea tot mai grea se lasă,
Câinii urlă a mister.
De nimic nu mai îmi pasă,
Totul pare efemer;
Ploaia răpăie pe casă,
Fulgere se văd pe cer.
Atmosfera mă apasă,
Nu mi-e teamă, însă sper
S-o destind c-o Tămâioasă
Scoasă de la frigider.
Ploaia răpăie pe casă.
poezie de Mitică Ion din Şah etern (2007)
Adăugat de Mitică Ion
Comentează! | Votează! | Copiază!

33

Vezi mai multe poezii despre relaxare, poezii despre frică, poezii despre
câinisau poezii despre atmosferă

Toamnă cu tine

Toamna se-apropie-ncet prin livezi,


galbene frunze-mi cad la picioare,
strigă la poartă un glas cunoscut
şi apoi pleacă: se pierde-n zare!
Se uită vântul, lung, după el
spulberă-n urmă-i tăcerea mea,
mă bate gândul s-alerg spre tine,
dar ştiu c-o umbră e toamna ta!
Nori argintii plâng la fereastră,
florile-n palmă strâng stropii reci,
aş fi vrut, iarăşi, să ne iubim
şi-n noaptea toamnei: să nu mai pleci!
poezie de Aneta Timplaru Horghidan din În Albastru (2014)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vezi mai multe poezii despre plâns sau poezii despre picioare

Cel ce priveşte şi vede

Privesc şi văd copiii plângând,


lacrimi stând după gratii,
privesc şi Îl zăresc pe El,
crucificat sub cer,
privesc şi văd în curte un miel,
în poartă un clopot din flori,
sub teiul pitit după casă
un blid cu colivă-negrită,
corbii deasupra roată,
icoane cântând în zăpadă,
iar clopotul bate şi bate...
Tata pleacă din casă,
tăcere albă peste toate câte văd
şi cruci îngheţate-n morminte.
poezie de Sorin George Vidoe din Hohotul Alb
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Textul original este scris în limba română.

Vezi mai multe poezii despre tată, poezii despre oi, poezii despre
icoane, poezii despre copilărie sau poezii despre alb

Rondelul ploii

Binevenită este ploaia,


Cu mângâierea ei răcoritoare,
Îşi ascunde puii ghionoaia,
Până va fi iarăşi soare.
În crâng s-opreşte simfonia
Păsărilor cântătoare...
Binevenită este ploaia,
Cu mângâierea ei răcoritoare.
Este o vreme trecătoare,
Ce face atât de veselă câmpia,
După arşiţa ucigătoare,
S-a umplut de nori tăria...
Binevenita este ploaia.

S-ar putea să vă placă și