Accesiunea imobiliară artificială

Se face distincție între ipoteza în care:

a) proprietarul imobilului face el însuși lucrarea cu materiale străine.
b) o persoană face asemenea lucrări cu materialele sale asupra imobilului care constituie obiectul dreptului de proprietate al
altei persoane.
c) o persoană construiește, cu materialele unui terț, asupra imobilului proprietatea altei persoane.
Materialele sunt încorporate în imobil.
Ca urmare a acestei încorporări, construcția, plantația sau lucrarea devine bun imobil prin natura sa.
Construcțiile, plantațiile și orice alte lucrări efectuate asupra unui imobil, denumite în continuare lucrări, revin proprietarului
acelui imobil dacă prin lege sau act juridic nu se prevede altfel.
Acest text se aplică și în situația în care proprietarul construiește chiar el cu materialele sale.
Accesiunea imobiliară artificială este strâns legată de dreptul de proprietate.
Aplicarea ipotezelor de accesiune imobiliară artificială este posibilă în cazul dreptului de superficie și al oricărui alt drept real
asupra imobilului altuia, care îi permit titularului dreptului să dobândească proprietatea asupra lucrării realizate asupra
imobilului respectiv, inclusiv în cazul dreptului de proprietate publică.
Lucrările făcute de un detentor precar sunt supuse, în mod corespunzător, regulilor aplicabile autorului de
rea-credință.
În toate cazurile în care accesiune imobiliară artificială presupune exercitarea unui drept de opțiune de către proprietarul
imobilului, efectele accesiunii sunt guvernate de legea în vigoare la data începerii lucrării.
Ori de câte ori proprietarul imobilului are un drept de opțiune, el dobândește dreptul de proprietate asupra lucrării de la data
cererii de chemare în judecată prin care a solicitat recunoașterea dreptului său de proprietate asupra lucrării, dacă acțiunea a
fost admisă.
Dreptul de proprietate se va dobândi numai de la data înregistrării cererii de înscriere a accesiunii în cartea funciară.

Realizarea lucrării asupra imobilului propriu, cu materialele altuia

În cazul în care a realizat lucrarea cu materialele altuia, proprietarul imobilului devine proprietarul lucrării, neputând fi
obligat la desființarea acesteia și nici la restituirea materialelor întrebuințate.
Proprietarul materialelor are numai dreptul la contravaloarea materialelor, precum și la repararea, în condițiile legii, a
oricăror alte prejudicii cauzate.
Proprietarul imobilului, chiar dacă a făcut lucrarea cu materialele aparținând altei persoane, devine proprietarul acestei
lucrări pe temeiul accesiunii.
Proprietarul imobilului dobândește materialele pe temeiul posesiei de bună-credință, caz în care nu mai are obligația de a
plăti valoarea acestora către proprietarul lor.
Odată ce materialele au fost încorporate în imobil, proprietarul lor inițial nu mai are dreptul să le revendice nici în situația în
care lucrarea ar fi distrusă, întrucât materialele rezultate din distrugerea acesteia rămân tot ale proprietarului imobilului.
Accesiunea imobiliară artificială operează în mod direct, pe măsura încorporării materialelor în imobil și ca efect al acestei
încorporări, iar nu ca efect al exercitării unui drept potestativ de accesiune.
Dacă proprietarul imobilului a fost de bună-credință în momentul efectuării lucrării, el trebuie să restituie contravaloarea
materialelor, pe temeiul îmbogățirii fără justă cauză, iar dacă a fost de rea- credință, va fi obligat, pe temeiul răspunderii civile
delictuale, nu numai la această contravaloare ci și la repararea altor prejudicii cauzate.
Valoarea materialelor se stabilește în funcție de momentul acordării despăgubirii.

Realizarea unei lucrări autonome cu caracter durabil asupra imobilului altuia, cu materiale proprii

Lucrările autonome sunt construcțiile, plantațiile și orice alte lucrări cu caracter de sine stătător realizate asupra unui imobil.
În cazul în care autorul lucrării autonome cu caracter durabil asupra imobilului altuia este de bună- credință, proprietarul
imobilului are dreptul:
a) să ceară instanței să dispună înscrierea sa în cartea funciară ca proprietar al lucrării, plătind, la alegerea sa, autorului
lucrării fie valoarea materialelor și a manoperei, fie sporul de valoare adus imobilului prin efectuarea lucrării.
b) să ceară obligarea autorului lucrării să cumpere imobilul la valoarea de circulație pe care acesta ar fi avut-o dacă lucrarea
nu s-ar fi efectuat.
În cazul în care autorul lucrării autonome cu caracter durabil asupra imobilului altuia este de rea-credință, proprietarul
imobilului are dreptul:
a) să ceară instanței să dispună înscrierea sa în cartea funciară ca proprietar al lucrării, cu plata, la alegerea sa, către autorul
lucrării, a jumătate din valoarea materialelor și a manoperei ori din sporul de valoare adus imobilului.
b) să ceară obligarea autorului lucrării la desființarea acesteia.
c) să ceară obligarea autorului lucrării să cumpere imobilul la valoarea de circulație pe care aceasta ar fi
avut-o dacă lucrarea nu s-ar fi efectuat.
Desființarea lucrării se face, cu respectarea dispozițiilor legale în materie, pe cheltuiala autorului acesteia, care este ținut să
repare orice prejudicii cauzate, inclusiv pentru lipsa de folosință.

1
 Realizarea unei lucrări autonome cu caracter durabil asupra imobilului altuia, cu materiale proprii.

Efectul achizitiv de proprietate al accesiunii este condiționat de exercitarea pozitivă a dreptului de accesiune de către
proprietarul imobilului.
Proprietarul imobilului trebuie să își manifeste voința și în cazul în care autorul lucrării este de bună-credință în sensul
reluării stăpânirii materiale a imobilului și al intrării în posesie asupra lucrării pentru a putea fi considerat proprietar.
Proprietarul imobilului nu mai poate cere ridicarea lucrării.
Dreptul său de accesiune are totuși în conținutul său juridic o prerogativă de alegere, respectiv alegerea momentului în care
operează efectul achizitiv de proprietate al accesiunii.
Proprietarul imobilului poate să ceară obligarea autorului lucrării, indiferent dacă acesta este de
bună-credință sau de rea-credință, să cumpere imobilul la valoarea de circulație pe care aceasta ar fi avut-o dacă lucrarea nu s-
ar fi efectuat.
Chiar și în cazul în care autorul lucrării este de bună-credință, proprietarul imobilului are dreptul să refuze preluarea lucrării,
exercitând în mod negativ dreptul său potestativ de accesiune.
Atunci când autorul lucrării este de bună-credință, proprietarul imobilului nu poate să ceară ridicarea acesteia de către autorul
ei, dar poate să îl oblige să o preia, împreună cu întregul imobil.
În mod corelativ, în același moment se naște și obligația autorului lucrării de a cumpăra imobilul la valoarea de circulație pe
care ar fi avut-o dacă lucrarea nu s-ar fi efectuat.
Dreptul de proprietate asupra lucrării nu se naște în favoarea proprietarului imobilului din momentul începerii lucrării, pe
măsura realizării ei, ci din momentul exercitării pozitive a dreptului de accesiune.
Dacă autorul este de rea-credință, el va putea fi obligat, dacă este cazul, la plata de daune-interese pentru prejudiciile cauzate
imobilului, atât cu ocazia efectuării lucrării, cât și cu ocazia ridicării acesteia.
Dreptul de accesiune, ca drept potestativ, se naște, pe măsura încorporării materialelor în imobil.
Proprietarul imobilului poate să solicite instanței de judecată interzicerea începerii lucrărilor, când observă că i s-a încălcat
dreptul de proprietate, caz în care nu se mai poate pune problema nașterii dreptului de accesiune.
Dacă, între momentul începerii lucrărilor de către autorul de bună- credință sau de rea-credință și momentul în care
proprietarul imobilului intervine pentru a curma continuarea lucrărilor, unele materiale au fost deja încorporate în acesta,
dreptul de accesiune se naște în legătură cu lucrarea, indiferent de stadiul de execuție în care ea se afla, pe măsură ce
materialele sunt încorporate în imobil.
Exercitarea dreptului de accesiune presupune ca proprietarul imobilului să ceară instanței să dispună înscrierea sa în cartea
funciară, ca proprietar al lucrării, în temeiul convenției părților încheiate în formă autentică sau al hotărârii judecătorești.
Ca drept potestativ, dreptul de accesiune este imprescriptibil și nesusceptibil de exercitare abuzivă.
El nu se stinge prin neexercitarea sa, ci prin exprimarea opțiunii care intră în conținutul său juridic, în funcție de buna sau
reaua credință a autorului lucrării.
Dreptul de accesiune se stinge în orice situație în care, înainte de exercitarea sa, lucrarea este distrusă, fie ca efect al unui
eveniment natural fie în mod voluntar.

Realizarea unei lucrări autonome cu caracter durabil asupra imobilului altuia, cu materiale proprii

Între momentul încorporării materialelor în imobil și momentul în care proprietarul său își exercită dreptul de accesiune, de
vreme ce lucrarea a fost făcută fără acordul proprietarului imobilului, autorul acesteia, indiferent dacă este de bună sau de rea-
credință, exercită, posesia ca stare de fapt asupra imobilului.
Între cele două momente, imobilul este în posesia unei persoane diferite de adevăratul proprietar.
Proprietarul imobilului nu dobândește un drept de proprietate asupra lucrării decât în momentul în care își exercită dreptul de
accesiune într-o formă pozitivă.
Nu se poate spune că autorul lucrării este proprietarul acesteia cât timp, prin exercitarea pozitivă a dreptului de accesiune, el
își va pierde orice drept asupra lucrării.
În conținutul juridic al dreptului de accesiune intră prerogativa proprietarului imobilului de a prelua lucrarea oricând în
deplină proprietate, în absența unei înțelegeri contrare.
Proprietarul imobilului are, între cele două momente, un drept de proprietate sub condiție suspensivă asupra lucrării, iar
autorul acesteia are, asupra aceleiași lucrări, un drept de proprietate sub condiție rezolutorie.

2
 Exercitarea dreptului de accesiune în formă pozitivă de către proprietarul imobilului se prezintă ca o adevărată condiție, a
cărei îndeplinire stinge dreptul de proprietate sub condiție rezolutorie asupra lucrării pe care îl are autorul acesteia și
transformă dreptul de proprietate sub condiție suspensivă asupra lucrării pe care îl are proprietarul imobilului într-un drept de
proprietate pur și simplu.
Dreptul de proprietate pur și simplu asupra imobilului se completează cu dreptul de proprietate pur și simplu asupra lucrării
în patrimoniul aceleiași persoane, în patrimoniul proprietarului imobilului.
Exercitarea dreptului de accesiune în formă pozitivă are valoare de condiție rezolutorie în raport cu autorul lucrării și valoare
de condiție suspensivă în raport cu proprietarul imobilului.

Realizarea unei lucrări autonome cu caracter durabil asupra imobilului altuia, cu materiale proprii

În situația în care imobilul este un teren, proprietarul acestuia ar putea renunța la dreptul său de accesiune, prin act autentic,
caz în care se poate înscrie în cartea funciară un drept de superficie în favoarea autorului lucrării.
Dreptul de proprietate rezolubilă asupra lucrării pe care îl are autorul acesteia, drept dublat de posesia asupra terenului, se
transformă într-un drept de superficie care reunește în conținutul său juridic dreptul de proprietate pur și simplu asupra lucrării
și dreptul de folosință asupra terenului ca dezmembrământ al dreptului de proprietate asupra acestui ultim bun.
Dreptul de accesiune se poate cesiona prin act în formă autentică, în favoarea unui terț, caz în care acesta poate cere
înscrierea dreptului de superficie, pe numele său în cartea funciară.

Realizarea unei lucrări adăugate cu caracter durabil asupra imobilului altuia, cu materiale proprii

Lucrările necesare sunt cele fără de care imobilul ar fi supus pieirii totale sau parțiale ori deteriorării.
Lucrările utile sunt cele prin care se creează sau se modernizează o funcție specifică, ceea ce presupune întotdeauna și un
spor de valoare al fondului.
Lucrările voluptuare, denumite și de agrement, sunt făcute pentru simpla plăcere, fără a crea sau moderniza o funcție
specifică și fără a determina un spor de valoare al fondului.
Proprietarul imobilului dobândește dreptul de proprietate asupra lucrării adăugate necesare din momentul efectuării acesteia,
plătind autorului cheltuielile rezonabile făcute de acesta, chiar dacă imobilul nu mai există.
În cazul în care lucrarea a fost efectuată cu rea-credință, din suma datorată de proprietarul imobilului se va putea deduce
valoarea fructelor imobilului diminuată cu costurile necesare obținerii acestora.
Proprietarul imobilului dobândește întotdeauna dreptul de proprietate asupra lucrării adăugate necesare.
Proprietarul imobilului devine și proprietarul lucrării, din momentul începerii acesteia, pe măsura realizării ei.
În cazul în care autorul lucrării utile este de bună-credință, proprietarul imobilului devine proprietarul lucrării din momentul
efectuării acesteia, cu plata, la alegerea sa:
a) a valorii materialelor și a manoperei.
b) a sporului de valoare adus imobilului.
În cazul în care autorul lucrării utile este de rea-credință, proprietarul imobilului are dreptul:
a) să devină proprietarul lucrării, în funcție de regimul acesteia, cu sau fără înscriere în cartea funciară, plătind, la alegerea sa,
autorului lucrării fie jumătate din valoarea materialelor și a manoperei, fie jumătate din sporul de valoare adus imobilului.
b) să ceară obligarea autorului lucrării la desființarea acesteia, cu repunerea imobilului în situația anterioară și plata de daune-
interese.
În ambele cazuri, când valoarea lucrării este considerabilă, proprietarul imobilului poate cere obligarea autorului să îl
cumpere la valoarea de circulație pe care imobilul ar fi avut-o dacă lucrarea nu s-ar fi efectuat.
În cazul lucrării voluptuare, proprietarul imobilului are dreptul:
a) să devină proprietarul lucrării, fără înscriere în cartea funciară și fără nicio obligație către autorul lucrării.
b) să ceară obligarea autorului de rea-credință al lucrării la desființarea acesteia, cu readucerea imobilului în situația
anterioară și plata de daune-interese.
Autorul de bună-credință al lucrării poate să o ridice înainte de restituirea imobilului de către proprietar, cu condiția de a
readuce imobilul în situația anterioară.

Situația depășirii hotarului dintre două terenuri aparținând unor proprietari diferiți cu ocazia executării unor
lucrări pe terenul propriu, cu materialele proprii

În cazul lucrării cu caracter durabil realizate cu bună-credință parțial asupra imobilului autorului și parțial pe terenul
proprietarului vecin, acesta din urmă poate cere înscrierea într-o nouă carte funciară a unui drept de coproprietate al vecinilor
asupra imobilului rezultat, incluzând terenul aferent, în raport cu valoarea contribuției fiecăruia.
Dacă lucrarea a fost realizată cu rea credință, proprietarul terenului vecin poate opta între a cere ridicarea lucrării de pe teren,
cu obligarea autorului acesteia la plata de daune-interese, dacă este cazul și a cere înscrierea în cartea funciară a unui drept de
coproprietate al vecinilor.
La stabilirea cotelor-părți se va ține seama de valoarea terenului proprietarului vecin și de jumătate din valoarea contribuției
autorului lucrării.

3
 În caz de neînțelegere între părți, instanța de judecată va stabili valoarea contribuției fiecăreia la imobilul rezultat, respectiv a
cotelor-părți din dreptul de proprietate.
Dreptul de accesiune, ca drept potestativ, exercitat de proprietarul terenului, nu mai are ca efect dobândirea unui drept de
proprietate ci dobândirea unei cote-părți dintr-un drept de coproprietate, în favoarea proprietarului terenului și pe de altă parte,
în favoarea autorului lucrări.
Efectul achizitiv se produce parțial în favoarea proprietarului terenului și parțial în favoarea autorului lucrării.
Coproprietarii au opțiunea partajului fie în natură, fie prin atribuire, fie prin vânzare la licitație.
Când autorul lucrării este de rea-credință, proprietarul terenului vecin are și opțiunea de a cere ridicarea lucrării de pe teren și
obligarea autorului acesteia la plata de daune-interese, dacă este cazul.

Realizarea lucrării asupra imobilului altuia, folosind materialele unui terț

Dacă nu sunt îndeplinite condițiile legale pentru dobândirea bunurilor mobile prin posesia de bună- credință, cel care
realizează o lucrare asupra imobilului altuia folosind materialele unui terț este obligat la plata contravalorii materialelor,
precum și la repararea în condițiile legii, a oricăror alte prejudicii cauzate.
Dacă autorul lucrării are calitatea de posesor de bună- credință al materialelor și sunt îndeplinite toate cerințele legale, el va
deveni proprietarul acestora, astfel încât nu se va mai pune problema despăgubirii.

Ipoteza lucrărilor provizorii

Când lucrarea are caracter provizoriu, în absența unei înțelegeri contrare, autorul ei va fi obligat să o desființeze, cu
respectarea dispozițiilor legale în materie și dacă este de rea-credință, să plătească despăgubiri pentru prejudiciile cauzate,
inclusiv pentru lipsa de folosință.

Conținutul noțiunilor de bună-credință și de rea- credință

Autorul de rea-credință al lucrării nu poate să opună proprietarului imobilului pasivitatea pe care ar fi vădit-o pe durata
realizării lucrării.
Întrucât o persoană este îndreptățită să efectueze o lucrare asupra unui imobil nu numai în calitate de proprietar, ci și în
calitate de superficiar, rezultă că este de bună-credință și cel care se întemeiază pe un titlu de constituire a dreptului de
superficie, titlu care este însă afectat de o cauză de ineficacitate.
Este de bună-credință și cel care '' se întemeiază pe un drept de superficie sau pe orice alt drept care, potrivit legii, îi permite,
realizând o lucrare asupra imobilului altuia, să devină proprietarul acesteia ''.
Autorul lucrării este de bună-credință dacă se întemeiază fie pe cuprinsul cărții funciare în care, la data realizării lucrării, era
înscris ca proprietar al imobilului, fie pe un mod de dobândire nesupus înscrierii în cartea funciară, dacă în ambele cazuri, nu
rezultă din cartea funciară și nu a cunoscut pe nicio altă cale viciul titlului său.
Nu poate invoca buna-credință cel care construiește în lipsa sau cu nerespectarea autorizațiilor cerute de lege.
Buna credință trebuie să existe în momentul efectuării lucrării.
Dacă autorul lucrării a aflat, după terminarea acesteia, că nu este proprietarul imobilului, el își păstrează beneficiile care
decurg din buna sa credință inițială.
Dacă, pe durata executării lucrării, autorul acesteia află că nu este proprietarul imobilului și totuși continuă lucrarea, el va fi
considerat ca fiind de rea-credință cu privire la întreaga lucrare.
Autorul lucrării care se pretinde de bună-credință trebuie să facă dovada înscrierii în cartea funciară sau a justului titlu pe
care se întemeiază.

Dreptul de creanță al autorului lucrării

Dreptul de creanță al autorului lucrării se naște pe măsura încorporării materialelor în imobil, din momentul începerii lucrării
și până la terminarea ei.
Ori de câte ori încorporarea materialelor în imobil dă naștere la un drept potestativ de accesiune, dreptul de creanță al
autorului lucrării având ca obiect indemnizația devine un drept pur și simplu, în momentul în care proprietarul terenului își
exercită, prin actul său unilateral de voință, dreptul de accesiune în sensul de a prelua lucrarea.
Până în acest moment, dreptul de creanță există ca o simplă virtualitate, numai ca drept de creanță sub condiție suspensivă,
iar nu ca drept de creanță.
Exercitarea dreptului de accesiune în formă pozitivă are valoarea unei condiții suspensive în raport cu dreptul de creanță și
cu datoria având ca obiect indemnizația cuvenită autorului lucrării.
Acest drept se poate naște numai cât timp există dreptul de accesiune.
Dacă, înainte de a fi exercitat, dreptul de accesiune se stinge ca efect al ridicării lucrării de pe teren, devine imposibilă
îndeplinirea condiției suspensive, astfel încât dreptul de creanță nu se va mai naște.
Dacă autorul lucrării o înstrăinează înainte de exercitarea dreptului de accesiune de către proprietarul terenului, această
înstrăinare are un dublu efect: transmiterea dreptului de proprietate sub condiție rezolutorie cu privire la lucrare și cesiunea
dreptului de creanță sub condiție suspensivă având ca obiect despăgubirea.

4
 Temeiul nașterii dreptului de creanță al autorului lucrării este îmbogățirea fără justă cauză, chiar dacă autorul lucrării este de
rea-credință.
Numai dacă proprietarul terenului nu își exercită dreptul de accesiune și solicită ridicarea lucrării de pe teren, acțiunea sa în
justiție, dacă autorul lucrării nu dă curs de bunăvoie acestei solicitări, este întemeiată pe răspunderea civilă delictuală, iar
repararea prejudiciului poate include și daune-interese.

Modalități de despăgubire

Când autorul lucrării este de bună-credință, proprietarul imobilului trebuie să îl indemnizeze fie cu valoarea materialelor și a
manoperei, fie cu sporul de valoare adus imobilului.
Când autorul lucrării este de rea-credință, el are dreptul să fie indemnizat de către proprietarul imobilului cu valoarea
materialelor și prețul muncii, fără să se țină seama de sporirea valorii fondului, fie cu jumătate din valoarea materialelor și a
manoperei, fie cu jumătate din sporul de valoare adus imobilului.

Momentul în funcție de care se stabilește valoarea aleasă de proprietarul fondului

Valoarea aleasă de proprietarul imobilului pentru indemnizarea autorului lucrării trebuie să fie stabilită, în caz de litigiu, în
funcție de data hotărârii judecătorești, iar în cazul neînțelegerii părților, în funcție de data acesteia.
Art. 595 C.civ., prevede că ’’ ori de câte ori, în aplicarea unei dispoziții din prezenta secțiune, instanța este învestită să
stabilească întinderea indemnizației sau a despăgubirii, ea va ține seama de valoarea de circulație a bunului calculată la data
hotărâri judecătorești’’.

Identificarea debitorului obligației corelative dreptului de creanță

Debitorul trebuie să fie stabilit în raport cu momentul nașterii dreptului de creanță.
Odată ce s-a născut dreptul de creanță, trebuie să fie stabilită natura juridică a obligației corelative.
Dacă proprietarul terenului își vinde bunul înainte de a exercita dreptul de accesiune, înainte de a-și manifesta voința în sensul
preluării lucrării odată cu reluarea stăpânirii asupra terenului, dreptul de creanță pur și simplu al autorului lucrării încă nu s-a
născut.
Ceea ce se transmite odată cu dreptul de proprietate asupra terenului, ca accesoriu al acestui drept, este dreptul de accesiune.
Dobânditorul terenului, dacă își exercită dreptul de accesiune, va deveni direct dobânditorul obligației corelative dreptului de
creanță al autorului lucrării.
În această situație este vorba despre transmiterea dreptului de accesiune de la un proprietar la altul.
Aceeași este soluția și în cazul în care proprietarul terenului cesionează dreptul de accesiune, caz în care cesionarul va avea
calitatea de superficiar.
Odată ce s-a născut dreptul de creanță al autorului lucrării, se naște și datoria corelativă a celui care este proprietar al terenului
în momentul exercitării dreptului de accesiune.
Obligația proprietarului terenului de a plăti o anumită sumă de bani autorului lucrării are un caracter real.
Ca obligație reală, ea este o obligație propter rem1, o obligație reală de a face, întrucât este instituită din cauza situației
juridice a lucrului și are ca obiect o prestație pozitivă2.
Această obligație se transmite numai odată cu transmiterea dreptului de proprietate asupra terenului și a construcției, nefiind
relevantă simpla transmitere a posesiei sau a detenției lucrului.

Dreptul de retenție, respectiv dreptul de ipotecă legală al autorului lucrării

Autorul lucrării, indiferent dacă este de bună-credință sau de rea-credință, beneficiază de un drept de retenție asupra lucrării
până în momentul în care proprietarul terenului își îndeplinește obligația de plată.
Art. 591 alin. (2) se prevede că ’’ autorul lucrării de bună-credință are un drept de ipotecă legală asupra imobilului pentru
plata indemnizației și poate cere înscrierea dreptului de ipotecă în baza convenției încheiate în formă autentică sau a unei
hotărâri judecătorești, potrivit art. 589’’.

Cuantumul dreptului de creanță cu fructele în situația în care autorul lucrării este de bună-credință

Autorul de bună-credință are și beneficiul păstrării fructelor până în momentul încetării bunei-credințe.
Proprietarul terenului nu ar putea să pretindă compensarea datoriei sale cu valoarea fructelor culese de autorul lucrării până
în momentul încetării bunei-credințe.
Dacă autorul lucrării este de rea-credință, acesta va trebui să restituie fructele sau valoarea acestora, fiind posibilă deducerea
acestei valori din indemnizația datorată de proprietarul imobilului, valoare diminuată cu costurile necesare obținerii acestora.

Prescripția dreptului de creanță

Art. 591 alin. (1) C. civ., prevede că ’’Prescripția dreptului la acțiune al autorului lucrării privind plata indemnizației nu curge
cât timp el este lăsat de proprietar să dețină imobilul’’.

1 În acest sens, a se vedea jurisprudența Curții de Casație din 1940 menționată de G.N. Luțescu, op. cit., p. 288 și 289.
2 Pentru distincția dintre obligațiile reale propter rem și obligațiile reale scriptae in rem, a se vedea supra, nr. 34, lit. C.

5
 Această dispoziție legală se aplică și în situația lucrărilor adăugate necesare, chiar dacă proprietarul imobilului dobândește
lucrarea din momentul efectuării acesteia, moment în care se naște și dreptul de creanță al autorului lucrării.
În această situație, deși dreptul de creanță s-a născut ca drept substanțial, nașterea dreptului material la acțiune este amânată
până când proprietarul imobilului va prelua lucrarea.

Reguli privind obligarea autorului lucrării la cumpărarea imobilului

Ori de câte ori este vorba despre lucrări cu caracter durabil, fie autonome, fie adăugate- dar numai când sunt utile- proprietarul
imobilului are și dreptul de a cere obligarea autorului lucrării să cumpere imobilul la valoarea de circulație pe care ar fi avut-o
dacă lucrarea nu s-ar fi efectuat.
În aceste ipoteze, autorul lucrării are obligația corelativă de a încheia contractul de vânzare-cumpărare.
În art. 592 s-a prevăzut că ’’ori de câte ori proprietarul optează pentru obligarea autorului lucrării la cumpărarea
imobilului, în absența înțelegerii părților, proprietarul poate cere instanței judecătorești stabilirea prețului și
pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de contract de vânzare-cumpărare.
Proprietarul inițial al imobilului are un drept de ipotecă legală asupra acestuia pentru plata prețului de către
autorul lucrării.’’

Bibliografie:
Stoica, Valeriu, Drept Civil: Drepturi reale principale, Ed. a –2-a, București, Editura C.H.Beck, 2013.