Sunteți pe pagina 1din 2

Istoria marketingului

Marketingul este peste tot. În mod formal sau informal , oamenii și


organizațiile desfășoară un mare număr de activități care s-ar putea
numi marketing. Putem spune că marketingul este înglobat în tot ceea ce
facem, de la hainele pe care le îmbrăcăm, la site-urile web pe care le vizităm și
până la reclamele pe care le vedem la TV.Deși istoria marketingului nu este
lungă, s-au descoperit primele evenimente care pot fi corelate cu această
știință. Conform anumitor specialiști, primele acțiuni în care se regăsesc
elemente de marketing apar la sfârșitul secolului al XVIII-lea şi sunt cele legate
de afacerea unui pălărier american pe nume John Jacob Astor. Acesta, pentru
a-și dezvolta afacerea cu pălării pe care o deținea, a angajat în anul 1790 un
artist pentru a proiecta pălării destinate femeilor elegante din lumea bogată.
De asemenea, artistul era plătit să facă demonstrații practice pe străzile
orașului New York. În urma acestor activităţi, cifra de afaceri a domnului John
Jacob Astor a crescut, acesta fiind, de altfel, unul dintre cei mai cunoscuți și
bogați oameni de afaceri din America acelor timpuri. Deşi marketingul nu era
constituit ca o știință sau ca un domeniu distinct la vremea aceea, se observă
în acest exemplu două trăsături definitorii ale marketingului:

 Proiectarea şi design-ul produsului orientat spre un anumit segment de


clienți (”lumea bogată”)

 Existența activității de promovare

Un alt exemplu este reprezentat de alegerile locale ţinute în oraşul american


Harrisburg (statul Pennsylvania) la începutul secolului al XIX-lea, la care au
participat 4 candidaţi. Cu această ocazie, un ziar local a organizat un sondaj de
opinie în rândul electoratului, iar candidatul care a câștigat alegerile a fost
chiar candidatul indicat în urma sondajului de opinie. Acest sondaj de opinie
poate fi considerat unul dintre primele cercetări de marketing.De la
evenimentele prezentate au trecut mulți ani, iar evoluția marketing-ului a
înregistrat câteva perioade distincte, prezentate, în cel mai clar mod, de Philip
Kotler în 1999. Kotler, considerat ”cel mai mare expert mondial în practici de
strategii de piață” (conform Management Central Europe), este fondatorul
managementului marketingului modern și este considerat de către revista
Financial Times ca fiind al 4-lea ”Guru” al managementului din toate vremurile,
după Jack Welch, Bill Gates și Peter Drucker. Schema lui Kotler distinge patru
mari perioade de evoluţie a marketingului:

 1900 – 1920: orientarea spre conceptul de produs

 1920 – 1950: orientarea spre conceptul de vânzări

 1950 – 1970: orientarea spre conceptul de marketing

 1970 – prezent: orientarea spre conceptul de marketing social

Mai recent, specialiștii în marketing au arătat că, după anul 2000, a apărut
etapa de dezvoltare şi integrare a marketingului, etapa în care marketingul, ca
ştiinţă, se dezvoltă şi este integrat cu alte ştiinţe. În această perioadă,
metodele şi tehnicile de marketing devin din ce în ce mai complexe şi rafinate,
ţinând cont de progresul şi dezvoltarea domeniului tehnologiei informaţiilor şi
al comunicării. Practic, teoriilor şi conceptelor de marketing le-au fost
integrate o serie de elemente din alte ştiinţe: matematică, psihologie, fizică,
teoria informaţională, ştiinţe militare, etc.S-au conturat astfel diferite
modalităţi de abordare a problematicii de marketing (privitor atât la produs,
cât şi la client), în care abordarea sistemică și socială este integrată cu
tehnologia comunicaţiilor şi a informaţiilor. Începând cu anul 2000, specialiștii
discută despre o teorie integratoare a marketingului, legată de componenta
de management, care să permită supravieţuirea firmelor în condiţii de
concurenţă extremă, respectiv orientare strategică a firmei pe diferite pieţe de
desfacere.

S-ar putea să vă placă și