Sunteți pe pagina 1din 1

Nr. 1.

—1909 GAZETA TRANSILVANIEI Pagina 3

bat, gata să-şi expună viaţa pentru apă­ brii epitropiei şi ai comitetului parochial, Russu, advocat, Sibiiu cor. 10. Traian Op­ J fină. Cursul va dura dela 15 Ianuarie pană
rarea avutului strămoşesc şi a credinţei j membrii corporaţiunilor bisericeşti şi şco- i rea protopop, Vârşoţ, VasiitulMica proprie­ ! la 15 Aprilie Taxa lunară a acestui curs
părinţilor săi. l-am liniştit şi le-am promis, ilare şi membrii corpului profesoral şi în- tar, Someşodorheiu, loan F. Negruţiu, pro­ I e de 80 cor. E'evele primesc locuinţa şi
că vciu interveni la cei competenţi, ca pe văţătoresc, iar in urma dispoziţiunilor luate fesor Blaj, câte 5 cor. Constantin de Col- întreagă întreţinerea în internatul şcoalei.
viitor de acestea să nu se mai întâmple 0 d-1 director gimnazial V. Oniţiu, corte­ basi, Spring, Gavril Precup, profesor Blaj, Iniormaţîuni se pot primi dela comitetul
Acesta e cazul 5n sine. Lucruri des­ giul funebra! a fost deschis de elevii şcoa- uliu Popp, contabil Blaj, câte 3 cor. Flo­ reuniunii. In timpul acestui curs şcoala
tul de triste, cari nu numai că ne vatămă lelor medii aflători în Braşov. Cântările rian Rusan, preot Alba-Iulia, loan F. Ne­ primeşte şi execută comande pe lângă
biserica şi credinţa, dar sunt acomodate funebrale le-a esecutat în biserică în mod gruţiu juii., inginer Blaj, Emil F. Negruţiu, preţuri convenabile.
de a zgudui pană în temelii încrederea înălţător corul mixt al bisericei Sf. Nico­ agronom Blaj, Raffia F. Negruţiu n. Solo­
ţăranului în justiţie, în legile ţării. iae sub conducerea d-1 ui prof. G. Dima. mon, B aj, Silvia I. Popp n. F. Negruţiu, Gonvocare. P. T. membrii ai Reuniu­
Discursul funebra! Itt rostit protopopul V. Blaj, Dr. E. F. Negruţiu, medic Blaj, Otilia nii de înmormântare din Cincul-mare sunt
Paragraful 22 al articolului de lege rugaţi a participa la adunarea generală
LX din anul 1881 (legea execuţiei) opreşte Voina, scoţând ia iveală calităţile răposa­ Dr. Negruţiu, Blaj, Dr. loan Bălan, profe­
tului în Domnul, ca om muncitor şi har­ sor Blaj, câte 2 cor. Paraschiva Negruţiu ce se va ţinea în 31 Ianuarie st. n. la 2
execuţiile în sărbători, dar din nefericire oare d. a. în localul şcoalei gr. ort. cu
paragraful acesta e unul dintre aceia, pe nic, ca vrednic slujitor al bisericei şi ca n. Vintilă, Blaj, Nicoiae F. Negruţiu, când.
mare binefăcător al poporului. de prof. Blaj, Turica F. Negruţiu, Blaj, următorul program: 1. Deschiderea şedin­
cari îi suceşti după cum îţi place. Nu cred ţei prin prezident. 2. Raportul comitetului
însă, că leg sîaţia să fi avut intenţia do a întreaga înmormântare ar fi lăsat în Titus F. Negruţiu, Blaj, loan Fodorean, despre anul de gestiune. 3. Raportul ca-
espune pe cetăţeni ia şicanări de acestea sufletele tuturor celor prezenţi o profundă paroh Galaţi, Nicoiae Cristea, paroh Valea
impresiune, dacă oratorul funebra! n’ar fi ! Bulzului, câte l cor. Suma C. 7G. Lista ssarului şi cetirea raţiunilor pro 1909.
cum o şi cazul de faţă. 4. Alegerea unei comisiuni pentru cenzu­
Execuţie pentru 18 coroane, în ziua căutat să se folosească în predica sa de j precedentă 0. 295.50. Total: C. 371.50. rarea raţiunilor şi verificarea protocolului.
de Crăciun !! unele aluziuni regretabile, lovind în ac­ Sibiiu, 12 Ian. 1909. Prezidiul Asocia- 5. Alegerea notarului — în urma abzice-
Lio, \ tualii conducători ai bisericei şi şco alei, ţiunii. rei fostului notar. 6. Eventuale propuneri.
cari, desbrăcându-sejîn faţa îngerului morţii
de orice patimă, au ţinut să însoţească Boicotarea apelor minerale. Suntem 7. închiderea şedinţei. Din şedinţa comite­
la mormânt pe răposatul nu ca om de rugaţi a da loc următorului comunicat: tului ţinută la 3 Ianuarie 1909. Emil Man-
partid ci ca un binefăcător al poporului, Adunarea generală a hotelierilor, restau­ docea m. p. prezieent. Dionisie Skmn'eţ
in locul acestor alusiiini condamnabile, pro­ ratorilor, cafegiilor şi birtaşilor diu Bra­ m. p. notar.
— 31 Decemvrie v.
topopul Voina ar fi făcut cu mult mai şov şi comitat a luat hotărârea în şedinţa Incidente h graniţa Bosniei. Dună
A n n o u fe r icit dorim tuturor bine, ca să nu retacd in predica sa, că publică ţinută la 12 lanuar st. n. ca, din ştiri din Serajevo la graniţa Bosniei s’au
cetitorilor, colaboratorilor, amicilor şi defunctul n ’a fost născut în Brasov, ci să fi cauza urcării preţurilor apelor minerale, întâmplat în timpul din urmă câteva inci­
începând cu ziua de 2 15 Ianuarie 1909,
sprijinitorilor foaiei noastre şi ai cau­ spus că a văzut lumina zilei în comuna să nu mai ţină în localurile lor ape mi­ dente provocate de trupele sârbe, cari au
zei sfinte, pentru care luptam. Turcheş şi pornind dela acest fapt, să fi ' tras locuri asupra Austriacilor.
arătat poporului că iată şi un om, care nerale, până când tie nu se vor ieftini
Principesa Ileana. In ajunul sărbăto­ deşi n’a fost născut în Scheiu, dar a trăit din nou. Boicotul acesta contra apelor
minerale s’a decretat din cauză, că birtaşii Bilanţul băncii auslro-unpre. Consi­
rilor Crăciunului A. S K. Principesa Maria aici, a nutrit în sufletul său atâta dra­ liul general al băncei austro-ungare a în­
a României a dat naştere unei principese, goste şi milă faţă de poporul din Scheiu. vreau să arate on. public, că ei nu urmă­ cheiat bilanţul anual. Câştigul anului a-
care a primit numele Ileana. »Văzând lu­ Acea«ta ar fi fost frumos şi vrednic... resc numai interesele lor proprii, ci au de
scop să cruţe publicul de această nouă cesta este de 21 milioane 630 235 cor.
mina zilei chiar în preajma sfintelor săr­ Dar toate sunt trecătoare... Răposa­ scumpete a beuturilor, deoarece birtaşul
bători ale naşterii Domnului — scrie zia­ tul odihnească în pace iar memoria sa, Petreceri. Tinerimea română din Pa­
rul »Minerva« — Principesa Ileana întră ca un binefăcător al poporului, fie pome­ plăteşte mai scump apa minerală, şi el ar loş vă învită cu toată onoarea la produc-
în viaţă sub ocrotirea celor mai darnice nită cu pietate în veci ! fi silit să pună oaspeţilor mai mult în so­ ţiunea teatrală-corală, care se va aranja
ursitoare, cari au raenit’o, de sigur să îm­ coteală, şi prin aceasta numai publicul Duminecă in II Ianuarie st. v. 1909 (Du­
pletească mai departe acel binecuvântat (ousumător este păgubit. Diu cauza aceasta minecă după Bobotează), în şcoala română
De!a curtea regală română. Ziarul e rugat On. public să nu ceară în restau­ greco-orientală din loc. începutul la 8 oare
lanţ, care ne leagă aşa de strâns, prin »l’Independance« do aseară publică ştirea
credinţă şi prin dragoste, de membrii di­ că M. S. Regele Carol va pleca la primă­ rante ape minerale, şi tot odată să-şi ex­ seara. Venitul curat este destinat în fa­
nastiei noastre slăvite pretutindenea unde vară la Carlsbad, pentru a-şi urma cura pună părerea în ziare, dacă află cu cale vorul bibliotecii şcolare.
trăesc fii buni ai ţârei şi ai neamului ro­ prescrisă de d. dr. Mamulea, care do când acest pas al restaurantorilorsau nu. Aceasta Corul bisericii române gr. or. a »Sfin­
mânesc. A fost o inspiraţie din cele mai d. dr. general Teodori a fost victima cu­ cerere a.n adus-o la cunoştinţa on. public tei Adormiri« din Braşovul-vechiu invită
norocoase alegerea numelui de Ileana pen­ noscutului accident, îngrijeşte po M. Sa mai mult din motivul, că unii restaura­ cu toată onoarea la producţiunea muzi-
tru nou născuta Principesă. Acest nume tori s’au exprimat, că ei sunt siliţi să
D. Blondei, ministrul Franţei în Ca­ pună la dispoziţia lor apa minerală, dacă cală-teatrală împreunată cu dans ce o va
neaoş românesc ne aminteşte pe mândra pitală, a fost primit în audienţă do M. S. arangia Marţi în 6 (19) Ianuarie 1909, (ziua
Zână Cosinzeana, împreună cu toată feeria ! Regele, spre a înmâna A. S. R. Principele oaspeţii o cer, şi tocmai pentru aceasta, de- de bobotează), în saia Hotelu‘ui Centra!
basmelor noastre, si întăreşte în sufletele Ferdinand însemnele marelui cordon al vizatuturor să fie: „Nune trebue apă mine­ Nr. 1. începutul ia 8 oare seara. Corurile
supuşilor dinastiei nădejdea, că Ursitoarele »Legiunei de onoare«, ce i-a fost conlerit rală“ / se dirigează de d 1Romulus Ardelean învăţ.
vor da micei Princese toate darurile de ; de d. preşedinte al republicei tranceze. Preţul de într re : de persoană 1 cor. Stu­
frumuseţe, sănătate şi virtute, cu cari fan­ In loc da felicitări de Anul nou d-1 denţi á 60 bani.
tázia poporului împodobeşte pe Ileana Co­ j medic-veterinar Alexandru Surii a dăruit
sinzeana, întruparea idealului do femee în 1ni se 0scrie, nouă dramă română. Din Bucureşti suma de 10 cor. »Reuniunei femeilor rom. Dsssoperiri de mine de aur în Tibet.
concepţia noastră naţională Pentru bucu­ ; citit arti-tilor că d-1 Barbu Delavrancea a pentru ajutorarea şi înfrumseţarea sf. bi­ Din Petersburg se anunţă că celebrul ex­
Teatrului Naţional piesa
ria Dinastiei, pentru bucuria ţărei Jîntregi, d-sale »Apus de soare«, al cărei subiect serici din Braşovul-vechiu«. plorator suedez Swen Hédin a sosit aici,
fie ca numai zile senine să răsară nouei este luat diu zilele de pe urmă ale lui după o absenţă de mai bine de trei ani
princese şi o viaţă îndelungată şi netur­ Ştefan cel Mare. Ajutoare pentru victimele catastrofei de zile. Dânsul plecase Ia 16 Octomvri#
burată de nici o durere sa i fie ursită.« din Italia. D-na Ecaterina de Jeszenszky, 1905 ca să facă o călătorie de studii prin
Demisia Mitropolitului Moldovei. I. p . soţie
Moartea unui binefăcător al poporului Sa Mitropolitul luat
de locotenent-colonel în Braşov, a
iniţiativa lăudabilă de a colecta în
Asia centrală. In răstimpul acesta a explo­
rat şi Tibetul de unde a revenit acum
nostru din Sciieiu. Duminecă a fost în­ Sâmbătă demisiaMoldovei Partenie şi-a dat
pe motive de sănătate. Braşov şi în comunele învecinate daruri în Rusia cu eşantiloane do diferite mire-
mormântat în cimitirul biserisei Sf. Ni- Ministerul României a însărcinat po P. S. în bani în favorul nenorocitelor victime raiuri, între care cele de aur găsite în re­
colae din Scheiul Braşovului unul din S. Arhiereul Bacăoanul, vicarul' Mitro­ din Calabria şi Sicilia. In scopul acesta s’a giunile Tibetului, sunt uimitoare pentru
foştii epitropi ai bisericii Sf. Nicoiae ţi poliei Moldovei să gireze afacerile acelei adresat şi ziarului nostru cu rugarea a bogatul lor conţinut aurifer.
membru al corporaţiunilor administrative mitropolii. Fostul mitropolit al Moldovei apela la cetitorii săi, să contribue cu obo­
şcolare, Dumitru Pasai, care după o boală rămâne în urma dinrsiei, simplu arhiereu lul lor, fie acesta şi cât de mic, pentru
mai îndelungată a încetat din viaţă în fără scaun, numindu-se Parthenie Clinceni alinarea suferinţelor miilor de fraţi italieni NECROLOG. Cu inimă înfrântă de ne­
prima zi de Crăciun. înainte de moarte a pro-in metropolit al Moldovei şi Sucevei. rămaşi orfani şi pe drumuri. Apelăm deci mărginită durere, aducem la cunoştinţa
lăsat prin testament, ca aproape întreaga In primele zile după vacanţa parlamen­ şi din parte-ne la marinimositatea publi­ tuturor rudeniilor şi cunoscuţilor,că prea­
sa avere mobilă şi imobilă, din care face tară se va convoca prin decret regal ma­ cului nostru şi îl rugăm a adresa ofertele iubitul soţ, tată, frate, socru, moş şi cum­
parte şi casa cu un etagiu din Str. Prun­ colegiu, spre a alege pe noul mitro­ administraţiei ziarului nostru. Numele do­ nat loan .Moldovan, paroch-protopop gr.
dului, să se folosească după moartea soţiei rele polit al Moldovei dintre episcopi şi apoi a natorilor se va publica număr de număr, cat. al Cătinei, membru fondator al »Aso-
sale pentru crearea unui inUrnal-orfelinat alege un episcop în locul ce va deveni iar după închiderea colectei, banii se vor ciaţiunei«, preşedintele institutului de cre­
în care să fie primiţi copii orfani din Scheiu vacant. trimite la locul destinaţiunei. dit şi economii »Câmpiana« etc. etc., după
în etate de 7—20 ani. In cursul zilei de astăzi a incurs un morb scurt, provăzut cu sf. Sacramente
Înmormântarea fericitului binefăcător j Muzeu! Asosiaţianii. Şi-au mai res- dela N. N. 1 cor. ale muribunzilor, şi-a dat nobilul său su ­
s’a făcut cu mare pompă bisericească, par­ cumpărut felicitările de Anul nou în favo­ flet în mânile Creatorului, Duminecă în 10
ticipând un număros public din toate stra­ rul Muzeului Asociaţiunii următorii domni Şcoala pentru economia de casă Ianuarie st. n. la 4 oare p. m. în al 72-lea
turile societăţii româneşti. La invitarea şi dame, cărora ie exprimăm mulţămita (şcoala do menaj), susţinută de »Reuniu­ an al etăţii şi al 48-lea an al căsătoriei şj
preşedintelui comitetului parochial Dr. V. comitetului central: George Popp, dir. de nea femeilor române din Sibiiu«, deschide preoţiei. Rămăşiţele pământeşti ale delune_
Saftu. au participat Ia înmormântare mem- de finanţe, Zombor C. 20. Dr. Octavian la 15 Ianuarie n. un curs de bucătărie tului se vor aşeza după ritul gr. cat. sp ra
tascensiunea Soaremi e z»ro. Declinaţiu- Mai rămân 364 zile, cari ne dau e- 29 L. = 18. IV. 18. VII. 17. X. 16 I. Luna a treia din fiecare trimestru :
nea pe aceoaş urmă. începutul primăverii xact 52 săptămâni, de câte 7 zile. 30 Ma = 19. „ 19. „ 18. „ 17 „ t S. = 21. V. 20. VIII. 19. XI. 18. II.
31 Me = 20 „ 20. „ 19. „ 18 „ 2 D. -— 22. „ 21. 55 20. „ 19. 5*
astronomice. Centrul Soarelui se afla drept 3 L. = 2 i. „ 22. 15 21. „ 20. 55
în ecvator. A ranjam entul lunilor ar fi a stfe l : Luna a doua din fiecare trimestru : 4 Ma = 24. „ 23. J5 22. „ 21. 55
Al doilea punct e la graiul 90° Rec- Prima luna din fiecare trimestru : 1 J. = 21. iv . 21. v il. 20. X. 19. I. 5 M . = 25 „ 24. 55 23. „ 22. 55
tascensiunea Soarelui e 90° Declinaţiunea 2 V. = 2. „ 22. „ 21. „ 20. „ 6 J. s= 26. „ 25. 55 24. „ 23. 55
1 L. = 21. III. 20.VI.19. IX. 19. XII. 3 S. = 2 3 . „ 23. „ 22. „ vi. „ 7 V. S= 27. „ 26. 55 25. „ 21. *5
boreală maximum, fi nd egală cu oblicită- 2 Ma = 2. „ 21. „ 20. „ 20. „ 4 D. = 24. „ 24. „ 23. „ v2. „
tea eclipticei. începutul verii, po emisfera 3 Me = 23 ., 22. „ 21 „ 21. „ 5 L. = 25. „ 25. „ -2 . „ 23 „ 8 S. -— 28. V. 27. VIII . 26. XI. 25. 11.
4 J. = 2 1 . ;, 23. „ 22. „ 22. „ 9 D. e= 29. ., 28. ’5 27. ,. 26. •5
noastră. 5 V. = 25. „ 21. „ 23. „ 23. „
6 Ma = 26.„ 2:. 25. „ 24. „
7 Me = «7. „ 27. „ 26. „ 25. „ 10 L. = 30. „ 29. 55 28. „ 27. 5I
Al treilea punct e la 180°. Dechna- 6 S. = 2 6 . „ 25. „ 21. „ 24. „ 11 Ma E= 31. „ 30. •5 29. 28. »1
ţiunea Soarelui-zero din boreală devenind 7 D. = 27. „ 26. „ 25. „ 25 „ 8 J. = 28 IV. 28.VII. 27. X. 26. I. 12 Me = 1 V1.31. 51 30. .. 1. III.
9 V. = 29. „ 23. „ 28. „ 27. „ 13 J. = 2. „ 1. IX. 1. XII. 2. 55
australă. Centrul Soarelui se află iarăş în 8 L. = 28. 111.27. VI. 26. IX. 26. XII. 10 S. = 30. „ 30. „ 29. „ 28. ., 14 V. — 3. „ 2. 5i 2. „ 3. 55
ecvator. 9 Ma = 29. „ 28. „ 27. „ 27. 55 UD. = 1.V 31. 30. „ 29. „
In fine, al patrulea punct e la 270'. 10 Mo = 30. „ 29. „ 28. „ 28. Î5 12 L. = 2.„ 1. VIII.31. ., 30. „ 15 S. --- 4. VI. 3. IX. 3. XII. 4. III.
11 J. = 31. „ 30. 29. .. 29. n 13 Ma = 3 „ 2. „1.X I.31. „ 16 D. = 5. „ 4. 55 4. , 5.
Declinaţ unea australă a Soarelui at nge 12 V. = 1. IV. l.V II. 30. „ 30. 14 Me = 4. „ 3. „ 2 „ 1. II. 17 L. = 6. „ 5. 15 5 (î. 55
valoarea maximă. Pentru noi e începutul 13 S. = 2. ., 2. „ 1. X. 31. n 18 Ma = 7. ., 6. :j 6. . 7. 55
iernii. Pentru emisfera sud începutul verii. 14 D. = 3. 3 2 1 i. 15 J. = 5. V. 4. v i i i . 3. XI. 2. ÎI. 19 Me r= 8. „ 7. 15 7.
4 55 3. 55 8.
* 16 . = 6. 55 5. 55 20 J. = 9 „ 8. 55 8. „ 9. 55
15 L. = 4. LV. 4. VII. 3. X. 2. I. 17 S. = 7. 55 6. » 3- »• 4. 55 21 v. = 10. ,. 9. 55 9. „ 10. 55
Calendarul naţional republican, al 16 Ma = 5. „ 5. „ 4. „ 3. n 18 D. = 8. 55 7. >. 6. „ 5. 55
Franciéi, începea anul ia 22 S ptembre, 17 Me = 6. „ 6. „ 5. „ 4. ?? 1 L. = 9. 55 8 55 55 6. 55 22 S. = 11. M. 10. IX. 10. XII. 11. III.
18 .1. = 7. » 7- „ 6- „ 5- » 20 Ma = 10. 5? 9. „ 8. „ . 7. 5’ 23 D. = 12. 11- 5? 11. „ 12. „
eehinocţiul se toamnă. 19 V. = 8. , 8. „ 7. „ 6. 21 Mo = 11. 55 10. 55 ' • 55 8. *5
n 24 L = 13. . 12- 55 12. ,, 13. .,
Proiectele moderne de reformă ac- 20 S. = 9. 9- „ 8. „ 7. ii 22 J. = 1 . V. 11. VIII. 10. XI. 9. II. 25 Ma = 14. 13. 55 13. „ 14. „
ceptează eehinocţiul de primăvară câni 21 D. = 10. » 10- » » 8. 2 i V. = 13. » l . 55 11. 57 10. 55 26 Me = 15. .. 14. 55 14.
toată natura ce renaşte. 24 S. = 14. 55 13. 55 12. 55 11. 51 27 J. = 16. 15. 55 15. ,. 16.
22 L. = 11. IV. 11. VII. 10. X. 9. i. 25 D. = 15. *5 14. 55 13. 55 12. 55 28 V.
v . =‘ 17.
x t . ,,, ? 16.
o-ţj. 55 16.
a-KJ. f,., xi»
17. „
Ziua de anul nou să nu se soco­ 23 Ma = 12. „ 12. „ 11. „10. 55 26 L. = 10. 5» 15. 55 14. 55 13. 5* 29 S. = 18. VI. 17 IX. 17. XII. 18. ÜÍ
tească, să fie ziua zero, cum s’ar zice în ma­ 24 Me = 13. » 13- „ 12. „11 n 27 Ma = 17. 55 16. 5 15. 55 14. 55 30 D. = 19. „ 18 „ 18. „ 19.,
tematici. 25 .1. = 1«. » !»■ „ 13. „12 ii 2-t Me = 18. •5 17. 55 16. 55 15. 5*
26 V. = 15. 51
In anii visecţi să fie două zile zero, 27 S. = 16. 16. 15. „ 14 55 29 J. = 19. y 18. VIII. 17. XI 16. If. Din acest aratigiament results, că toţi
două zile de sărbătoare. 28 D. = 17. „ 17. „ 16. „ 1 5 55 30 V. = 20. 55 19. 55 18. 55 17. 55 anii încep cu aceeaş zi. Bună o ură Luaia.

S-ar putea să vă placă și