ANALIZA SISTEMELOR TURISTICE-

MIJLOACE ŞI METODE

Note de curs pentru studenţii anului II,

Master TURISM ŞI DEZVOLTARE
REGIONALĂ, Modulul Turism
 Planul cursului

• 1.Procesul de turistificare a spaţiului și formarea

sistemului turistic
• 2. Reprezentările şi valorile spaţiului turistic, raporturile
spaţio-temporale dintre componentele sistemului turistic
• 3.Analiza componentelor subsistemului ofertei turistice
• 4. Analiza componentelor subsistemului infrastructurii
turistice
• 5.Analiza componentelor subsistemului amenajărilor
turistice
• 6. Raporturile dintre cererea şi oferta turistică
• 7. Analiza interacţiunilor dintre componentele sistemului
turistic şi mediul natural
 1. Muntele I. Iaţu C., Geografia turismului, Sedcom Libris, Iaşi, ed.2003, 2006
Referinţe principale: 2. Duhamel P., Sacareau I., Le tourisme dans le monde, A.Colin, Paris, 1998
3. Cazes G., Fondements pour une géographie du tourisme et des loisirs, Boréal, Paris, 1992
4. Lozato-Giotart J., Géographie du tourisme, Masson, Paris, 1991
5. Stock, M. (coord.), Le tourisme, Belin, Paris, 2003
Referinţe suplimentare:
11. Duhamel P., Le tourisme dans le monde, A.Colin, Paris, 1998
2. Duhamel P., Knafou R., Mondes urbaines du tourisme, Belin, Paris, 2007
3. Miossec J. M., Eléments pour une théorie de l’espace touristique, Cahiers du Tourisme, Aix en Provence, 1976
5. Neacşu N, Băltăreţu A.,
4. Cuvelier P., Anciennes et nouvelles formes de tourisme, L’Harmattan, Paris, 1998 Turism internaţional, Pro
Universitaria, Bucureşti, 2006
6.Băcanu B., Management strategic în turism. Concepte și studii de caz, Polirom, Iași, 2009
7.Dinu M, Geografia turismului, Ed.Did.și Ped., București, 2005
***World Tourism Organization, Yearbook of tourism statistics, ed. 2001- 2017, Madrid
***Istituto Geografico di Novara, Atlante Anuario de Agostini, ed.1990-2018, Novara
***www.insse.ro, site-ul Institutului Național de Statistică al României
10. Evaluare
10.3. Pondere în
Tip activitate 10.1. Criterii de evaluare 10.2. Metode de evaluare
nota finală (%)
Obţinerea minim a notei 5 la
Examinare scrisă, online
fizic
10.4. Curs evaluarea lucrărilor practice / 50%
seminariilor
*Prezenţa de minim 80% la
lucrările practice / seminarii
**Participarea la toate testele
10.5. Seminar/ Laborator Proiect individual 50%
prevăyute la evaluarea pe
parcurs
***Obţinerea mediei de minim 5
10.6. Standard minim de performanţă
Să analizeze raporturile dintre componentele sistemului turistic într-o situație concretă

Important: Examenul va fi scris, în format fizic, în sesiunea de iarnă.

 1.1.Procesul de turistificare a spaţiului
1.1.1.Scurte consideraţii asupra formării spaţiului turistic
• Spaţiul turistic nu există fără turişti şi fără infrastructura specifică activităţilor
turistice. În caz contrar putem vorbi de un punct turistic sau de existenţa unui
sit, areal etc., cu potenţial turistic. Spaţiul turistic este şi un rezultat al
percepţiei diferenţiate a realităţii de către rezidenţii permanenţi şi de către
turişti, aceştia din urmă fiind cei care îi adaugă consistenţă.
• Spaţiul turistic este rezultatul asamblării unor elemente cu potenţial turistic
care pot fi divizate în trei categorii:
-primare : naturale sau artificiale (antropice). Din prima subcategorie cele mai
frecvent utilizate sunt soarele, apa (sub diversele forme de agregare), roca,
vegetaţia şi fauna. Din a doua categorie fac parte acele elemente create în
alte scopuri (iniţiale) decât cele turistice : clădiri, cultura populară, spaţii de
agrement şi de recreere, evenimente diverse etc.
-secundare: elemente create în scopul deservirii turistice şi nu al rezidenţilor.
Sensul lor este strâns legat de turism. Ele nu constituie obiectul atracţiei (în
afara situaţiilor în care devin obiective de patrimoniu) dar motivează,
facilitează şi fac posibile călătoriile turistice. Se pot distinge: elemente care
au legătură cu accesibilitatea (agenţii de voiaj, puncte de informare turistică,
infrastructura de transport, echipamente de semnalizare şi marcare turistică
etc.); elemente care au legătură cu activităţile de animaţie turistică:
restauraţia; elemente care asigură intimitatea pe durata sejurului (spaţiile de
cazare).
-adiţionale (complementare): elemente create atât în scop turistic dar şi
pentru necesităţile populaţiei rezidente. Se încadrează aici serviciile
comerciale, elementele urbanistice de valorificare a potenţialului turistic
(spaţii verzi, spaţii pietonale, operaţiuni de renovare urbană a unor cartiere
fără valoare turistică intrinsecă, în scopul ameliorării modului de viaţă al
populaţiei rezidente etc.). Această categorie este foarte importantă pentru
crearea ambianţei, culorii locale, a imaginii de marcă, concurând prin
reacţiile şi interacţiunile pe care le provoacă, fasonarea produsului turistic.
1.1.2.Ce este turistificarea?
• Turistificarea este procesul în urma căruia un spaţiu frecventat de către
vizitatori începe a fi ocupat cu o infrastructură specifică modificând mediul
de primire în toate componentele sale (naturală, socială, economică,
culturală). Acest proces începe imediat ce sosesc primii turişti, conducând
treptat la ocuparea progresivă a spaţiului de către echipamentele specifice,
la polarizarea fluxurilor la diverse scări de analiză. Este un proces în
continuă acţiune, departe de a fi liniar, presupunând o anumită ciclicitate
strâns legată de evoluţiile macroeconomice. În anumite situaţii el poate
eşua, mai ales atunci când este forţat (cazuri numeroase atât în Estul
Europei cât şi în statele occidentale).
• Turistificarea debutează prin crearea unui nucleu, iniţial dependent de
mediul local, care sfârşeşte prin a se transforma într-un catalizator al
diverselor activităţi care îi conferă o forţă de atracţie care permite clientului
să îi distingă originalitatea. În acest mod, turistificarea presupune şi o
(re)definire a sensului locurilor.
1.1.3. Locul turistic ca rezultat al procesului de turistificare
• Rezultatul procesului de turistificare constă în afirmarea unor locuri
turistice. Acestea pot să apară inclusiv sub impulsul unor forţe exogene
(investitori, puterea publică etc.). Prin juxtapunerea diverselor elemente,
asigură atracţia şi permite funcţionarea pieţei turistice prin următoarele
calităţi:
-exercită astfel o polarizare asupra spaţiilor vecine (aprovizionare, forţă de
muncă) sau mai depărtate (clientelă, pieţe),
-suscită crearea unei infrastructuri specifice, în special în domeniul
transportului public;
-contribuie la dezvoltarea locală, obligând autorităţile locale să ţină cont de
necesităţile microsistemului turistic local, de raporturile sale cu mediul.
Elementele potenţialului turistic antrenate în procesul de turistificare se
asociază de obicei în funcţie de: condiţiile locale de mediu; accesibilitate;
particularităţile culturale locale; funcţionalitatea social-economică;
specificul clientelei şi interacţiunile acesteia cu populaţia locală.
Emergenţa locurilor turistice este astfel rezultatul unui proces complex care
transformă, în diverse grade, anumite componente ale potenţialului
turistic iniţial, în manieră sistemică – în lungul unui lanţ cauzal de tipul
acţiune-interacţiune-retroacţiune.
• Turistificarea Văii Prahovei a fost însoțită de o creștere rapidă a populației, atât ca
urmare a imaginii atractive a regiunii (în perioada Belle Epoque), cât și prin
industrializare (în perioada comunistă) - vezi figura. După 1990 însă, declinul
demografic a fost masiv (la 1 ian.2019, populația era cu 1/3 mai redusă decât în 1992).
Emblema Văii Prahovei, stațiunea
Sinaia a evoluat de la o stațiune
climaterică montană tipică, în jurul
Mânăstirii Sinaia (imagine, dr.sus) la o
stațiune complexă, cu extinderi în
altitudine (hoteluri destinate turismului
de iarna, la cota 1400, imagine, stg.jos,
dezafectat în prezent; la 2000 m) sau
cu ansambluri de tip rezidențial modern
(complexul Olympus Residence,
imagine dr.jos).
 Câteva dintre clădirile
emblematice ale Sinaiei

Mănăstirea Sinaia (sec.XVII-XIX,

stg.sus); Cazinoul (sec XIX,
stg.jos), castelul Peleș (sec.XIX-
XX, dr.sus) și hotelul
Internațional (dr.jos, construit în
1983, renovat).
1.1.4.Practicile turistice ca rezultat al procesului de turistificare

• Procesul de turistificare presupune şi instituriea unor practici

specifice. În general se face o distincţie între practicile
turistice sedentare (cluburi de vacanţă, reşedinţe secundare,
turism balneo-climateric etc.) şi cele itinerante (excursii,
croaziere, drumeţii etc.). Prima categorie atrage o clientelă
mai numeroasă, asigurând venituri mai consistente care
permit susţinerea celeilalte, al cărei cost este mai important,
implicând deplasarea şi infrastructurile specifice.
• O altă distincţie a practicilor turistice derivă din specificul
produsului turistic. De obicei se disting formele de practicare a
acestei activăţi care fac apel la produse ce implică pasivitatea
clientelei (cură balneară, odihnă) sau activitatea acesteia
(sporturi, excursii, activităţi tematice).
• Contextul actual este favorabil turismului activ dar sunt în
revenire formele pasive, într-o manieră adaptată epocii. În
paralel se observă o polarizare tot mai vizibilă a activităţilor
turistice, corespunzând unor atitudini aparent opuse grupate
în jurul a două curente în vogă : ecoturismul, atent la echilibrul
relaţiilor omului cu mediul; tehnoturismul pentru care mediul
este doar un suport.
• Infrastructura specifică practicilor
sedentare (sus, complexul
Sunshine, Rodos, Grecia), diferă
semnificativ de cele specifice
practicilor itinerante (Port
Grimaud, pe Coasta de Azur,
Franța, destinat agrementului și
croazierelor.
• Un alt clivaj esenţial separă de multă vreme fenomenul turistic
între produsele destinate consumului individual şi cele
destinate unui turism integrat, programat, promovat cu mai
mare insistenţă datorită avantajelor materiale pe care le
procură operatorilor.
• Procesul de turistificare presupune şi amenajarea unui spaţiu
în scopuri specifice chiar dacă unele locuri turistice justifică
prin ele însele frecvenţa. Acest proces este mult prea complex
pentru a putea fi dus la îndeplinire de o singură categorie de
agenţi social-economici. Cei mai mulţi specialişti vorbesc de
existenţa unor filiere de producţie turistică care integrează,
vertical sau orizontal un mare număr de firme : tur-operatori,
companii aeriene, lanţuri hoteliere, firme de construcţii, firme
agro-alimentare etc. În acest cadru, o importanţă majoră o
deţine producţia imaginară a spaţiului, valorile şi
reprezentările acestuia, care scapă de regulă oricărei
planificări depinzând de starea afectivă a fiecărui turist,
suportând o anumită variabilitate. Totuşi, acolo unde turismul
a reuşit să domine spaţiul de multă vreme, creând structuri
durabile, el rezistă oricăror mode sau schimbări ale practicilor
turistice, adaptându-se activ la cerinţele fiecărei epoci. Se
poate vorbi în acest sens de o anumită fragilitate a unor tipuri
de turism (cel balneo-climateric, cel rural de ex.)
• Complexul hotelier balnear
Căciulata (sus) este
destinat consumului turistic
individual spre deosebire de
complexul Marne-la Vallée
–Disneyland (Paris,
imaginea de jos), destinat
consumului turistic integrat
(agrement, loisir,
divertisment etc.).
Las Vegas, exemplu tipic de producție imaginară a spațiului turistic.
 1.2. Formarea sistemului turistic
• Cel mai adesea turismul este abordat prin importanţa sa economică. Ca
orice activitate economică, turismul presupune existenţa unei organizări
sistemice, necesară unei funcţionalităţi capabile să evite orice risc, în
afara celor asumate.
• Sistemul turistic este rezultatul interferenţei a trei domenii distincte,
interdependente: economia, societatea şi spaţiul.
• Aceste domenii nu se bucură de aceeaşi atenţie, turismul fiind perceput
adesea exclusiv ca o activitate economică prin rolul său în crearea de
locuri de muncă, acumularea de venituri, echilibrarea balanţei de plăţi
etc. Fiecare dintre aceste domenii are o greutate specifică fiecărui loc
turistic, motiv pentru care este obligatorie efectuarea unor studii de
fezabilitate înaintea lansării unui program de amenajare turistică. De
obicei, iniţiatorii unor astfel de programe au urmăresc atingerea
scopurilor menţionate mai sus. Primatul abordării economice a turismului
este generat şi de relaţiile strânse dintre întreprinderile turistice şi cele
din alte domenii de activitate (financiar-bancare, construcţii şi servicii
imobiliare etc.).
• Finalitatea oricărei activităţi economice este totdeauna socială. Astfel şi
în cazul turismului, în centru se situează societatea, compusă din
indivizi şi grupuri, constituind piaţa pe care acesta încearcă să o
controleze. În acest scop întreprinderile turistice şi statul se străduiesc să
răspundă cât mai bine aspiraţiilor societăţii prin prelungirea duratei
vacanţelor, prin subvenţionarea acestora în scopul consumării
produselor turistice create.
În mod obişnuit, legăturile dintre finalitatea socială şi obiectivele
economice ale agenţilor din turism ar trebui să fie foarte strânsă (fapt
real în statele occidentale)
• Interrelaţiile economie-societate se desfăşoară într-un spaţiu concret
a cărui influenţă este esenţială. Acest spaţiu suportă, în sens fizic,
activităţile turistice fie că ne referim la spaţiile emiţătoare, de tranzit
sau de recepţie a fluxurilor turistice.
Spaţiul poate fi abordat din punct de vedere turistic atât ca suport cât şi
ca o componentă a sistemului turistic sau ca un rezultat al
amenajărilor de profil. Spaţiul furnizează turismului materie primă
indispensabilă (relief, climă, apă, vegetaţie, peisaje etc.) dar este în
acelaşi timp structurat de către acesta prin concentrarea activităţilor
specifice sau prin fluxurile create.
Spaţiul este totodată şi obiectul unor percepţii, adesea mitizate, rezultat
al campaniilor publicitare care demonstrează caracterul subiectiv al
turismului.
Practicarea turismului este strâns legată de accesibilitatea locurilor
turistice, atât ca distanţă cât şi ca durată. Contracţia spaţiului,
generată de creşterea vitezei de deplasare este în mare măsură
responsabilă de mondializarea fluxurilor turistice.
Cel mai adesea, turismul se raportează
la patru categorii de spaţii :
-litorale (ex..Costa del Sol, dr.sus);
-montane (ex. Crans Montana, stg.sus);
-rurale (ex.Val d‘Aosta, Italia, dr.jos);
-urbane (ex.Siena, Italia, stg.jos).
Distincţia dintre acestea nu este atât de netă pe cât pare, între tipurile de turism şi tipurile de
spaţiu nefiind o corelaţie absolută. Astfel formele (tipurile) de turism se disociază de
spaţiile turistice motiv pentru care sunt abordate de obicei separat.
Conceptul de regiune turistică pleacă tocmai de la premiza discontinuităţii utilizării turistice
a spaţiului şi a existenţei unor disparităţi vizibile în ce priveşte resursele exploatate,
structura ofertei şi a cererii turistice, impactul acestuia asupra economiei locale. O regiune
turistică este în acest sens o regiune în care turismul ocupă un loc distinct în cadrul
activităţilor locale, valorificând parţial sau integral potenţialul de care dispune sub forma
unor amenajări complexe care presupun o frecvenţă turistică însemnată. În general,
literatura de specialitate distinge cinci tipuri de regiuni turistice : a)balneare (litorale); b)
insulare; c) urbane; d) rurale; e) montane.
• a) Nisa, inima regiunii litorale Côte d‘Azur;
• b) Ins.Bermude, exemplu tipic de regiune turistică insulară.
 Florența, inima urbană a
unei veritabile regiuni
turistice - Toscana

Stațiunea Vevey și lacul Leman,

componente ale uneia dintre cele
mai reprezentative regiuni turistice
montane din Elveția

Ambianță tipică a unui

sat din Tirol, una din
cele mai cunoscute
regiuni turistice rurale
din Europa