You have downloaded a document from

The Central and Eastern European Online Library

The joined archive of hundreds of Central-, East- and South-East-European publishers,

research institutes, and various content providers

Source: Buletin Stiintific, seria A, Fascicula Filologie

Scientific Bulletin, A Series, Philology Fascicle

Location: Romania
Author(s): Delia Mariana Ardelean
Title: AGRESIVITATEA ÎN ŞCOALĂ
BULLYING IN SCHOOL
Issue: 1/2016
Citation Delia Mariana Ardelean. "AGRESIVITATEA ÎN ŞCOALĂ". Buletin Stiintific, seria A,
style: Fascicula Filologie 1:275-282.

https://www.ceeol.com/search/article-detail?id=469901
CEEOL copyright 2024

BULETIN ŞTIINŢIFIC, FASCICULA FILOLOGIE, SERIA A, VOL. XXV, 2016

AGRESIVITATEA ÎN ŞCOALĂ

Delia-Mariana ARDELEAN
Universitatea „Vasile Goldiş”, Arad
Facultatea de Ştiinţe Socio-Umane şi Educaţie Fizică

BULLYING IN SCHOOL

Abstract
Bullying behaviours manifest in schoolchildren is an expression of aggressiveness
promoted by the society, but the negative side of these behaviours is that aggressiveness
can lead to other unwanted consequences: along with damage, victimization, sometimes
even death, it can also reduce the chances of students, victims of bullying to fully develop
their personalities and to receive a good-quality education.

Key words: aggresiveness, bullying

1. Introducere
”Inspectorii şcolari au aflat de pe o pagină de socializare despre un
incident foarte grav care a avut loc la Şcoala „Dr. Victor Babeş” din Baia
Mare. Într-o pauză, două fete de clasa a VIII-a s-au luat la bătaie. În
dimineaţa zilei de luni, 7 noiembrie, a fost convocat consiliul clasei. Având
în vedere că elevele sunt în clasa a VIII-a niciuna nu poate fi exmatriculată.
Asta, deşi una dintre ele este cunoscută ca fiind cu probleme. Mama fetei
agresate susţine că abia aseară ar fi aflat despre bătaia în care fiica ei a fost
implicată. În momentul în care a aflat, a luat legătura cu fata implicată.
Eleva care a început bătaia se pare că a mai fost sancţionată şi anul trecut tot
pentru comportament inadecvat. Se pare că la mijloc ar fi fost vorba de o
răzbunare. Fata agresată i-ar fi amintit unui profesor că trebuie să o asculte
la una dintre materii, motiv pentru care eleva agresivă a început să o ia la
bătaie. Profesorii susţin că vor încerca să rezolve problema, însă este foarte
greu având în vedere că exmatricularea iese din calcul”. (Sursa: ”Informaţia
zilei”, 7 noiembrie 2016, articolul ”Două eleve de clasa a VIII-a de la
Şcoala „Dr. Victor Babeş” din Baia Mare s-au luat la bătaie. Incidentul a
fost filmat şi postat pe o reţea de socializare”; http://www.informatia-
zilei.ro/mm/eveniment/doua-fete-de-14-ani-din-baia-mare-s-au-luat-la-
bataie-la-scoala)

275

CEEOL copyright 2024

CEEOL copyright 2024

BULETIN ŞTIINŢIFIC, FASCICULA FILOLOGIE, SERIA A, VOL. XXV, 2016

Ştirea publicată de ziarul ”Infromaţia zilei” în data de 7 noiembrie

2016 referitor la incidentul dintre cele două eleve ale unei şcoli din Baia
Mare nu este, din păcate, un fenomen singular în peisajul învăţământului
preuniversitar românesc. Actele de agresiune şi violenţă s-au înmulţit tot
mai mult, fapt ce mi-a dat de gândit, în acest sens, în calitatea pe care o
deţin.
Agresivitatea reprezintă una din provocările cu care se confruntă
umanitatea, efectele directe sau indirecte ale acesteia relevându-l ca pe un
fenomen îngrijorător. Ansamblul unor condiţii social-economice,
psihologice şi spirituale se constituie în factori de influenţă negativă asupra
eredităţii sociale şi biologice ca şi asupra constructelor mintale ce se
elaborează alienant şi aberant cu reflectare negativă asupra procesualităţii
adaptative biologice, psihologice, socio-familiare, profesionale şi şcolare şi
care generează în plan psihic stări de frustare, de nesiguranţă, de instabilitate
afectivă, de inadaptare tranzitorie sau de durată la exigenţele sociale,
determinând respingerea şi revolta împotriva obiceiurilor, tradiţiilor şi a
sistemului de valori practicat de societate.
Agresivitatea manifestată de elevi în şcoală este o expresie a
agresivităţii promovate de societate, însă partea negativă a acestui fapt este
că agresivitatea poate conduce şi la alte consecinţe: alături de prejudicii,
victimizare, uneori moarte, reduce şansele elevilor ce sunt victime ale
agresivităţii să-şi dezvolte personalitatea pe deplin şi să dobândească o
educaţie de calitate.
Societatea în care trăim este, în ansamblu, agresivă, iar instanţe,
precum strada sau mass-media oferă elevilor noştri modele specifice de
relaţionare, pe care aceştia le adoptă, deseori fără să conştientizeze natura
lor violentă. Aşadar, este simplu de înţeles de ce comportamenul elevilor
este o reflectare a comportamentelor ce sunt comune în societate.
Prin promovarea unui mediu prietenos la nivelul şcolilor ca instituţii
principale furnizoare de educaţie, prevenţia comportamentului agresiv
manifestat de elevi în unitatea şcolară poate fi preântâmpinată.
Motivaţia personală în alegerea temei este dată în primul rând, de
dorinţa de a trata fenomenul agresivităţii manifestate de elevi în şcoală şi de
a contribui la remedierea aceastei probleme.

2. Metode de cercetare
2.1. Definirea problemei
În prezent, agresivitatea manifestată de elevi în şcoală a cunoscut o
extindere îngrijorătoare. Cu toate acestea, multe instituţii şcolare consideră
această problemă de interes intern. Odată cu înmulţirea cazurilor de
agresivitate petrecute în şcoală, s-au intensificat şi preocupările de studiere
a fenomenului, astfel încât literatura de specialitate operează la ora actuală
cu o terminologie specifică pentru a nuanţa conceptul general de

276

CEEOL copyright 2024

CEEOL copyright 2024

BULETIN ŞTIINŢIFIC, FASCICULA FILOLOGIE, SERIA A, VOL. XXV, 2016

agresivitate. De asemenea, acest fenomen al agresivităţii manifestate în

şcoală de elevi este investigat de numeroase cercetări, pe baza acestora fiind
create programe ce vizează combaterea şi pe cât posibil prevenirea
fenomenului. În sprijinerea eforturilor depuse în acest sens, Ministerul
Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice a elaborat şi aprobat prin
OMENCŞ nr. 1409/29.06.2007 „Strategia Naţională privind reducerea
fenomenului de violenţă în unităţile de învăţământ preuniversitar”.
Dacă pătrundem în esenţa conceptului, agresivitatea este
echivalată cu comportamentul agresiv. În general, psihologii înţeleg prin
comportament agresiv acel comportament care duce la “vătămarea” celui
atacat, fie că este vorba de rănire sau distrugere, fie că este vorba de
ironizare, enervare sau jignire. Buss (1961) defineşte agresivitatea în funcţie
de daunele provocate ca o “reacţie care emite stimuli dăunători spre un alt
organism”. După Selg (1968), agresivitatea constă “într-o sumă de stimuli
dăunători orientaţi spre un organism sau un surogat de organism”. Dollard şi
colaboratorii (1939) consideră că intenţionalitatea este caracteristica
decisivă, desemnând prin agresivitate acea secvenţă de comportament al
cărei scop este “rănirea persoanei împotriva căreia este îndreptată” (Irenaus
Eibl-Eibesfeldt, 2009, pp. 53-54).
Termenul de agresivitate vine din latinescul agradior, care înseamnă
“a merge către…”, şi a evoluat apoi către agredire, ce semnifică “a merge
către…cu un spirit belicos, cu tendinţa de a ataca”. Etimologic, noţiunea de
agresivitate trimite la o potenţialitate individuală, la capacitatea de a înfrunta
un obstacol, de a se confrunta cu altul şi de a nu da înapoi în caz de
dificultate. În acest sens, agresivitatea este necesară, uneori utilă pentru
desfăşurarea şi finalizarea unei acticităţi (D. Sălăvăstru, 2004, p. 257).
Dicţionarul de psihologie defineşte agresivitatea ca fiind “tendinţa de
a ataca”. În sens restrâns, acest termen se raportează la caracterul belicos al
unei persoane, iar într-o accepţiune mai largă, termenul caracterizează
dinamismul unui subiect care se afirmă, care nu fuge nici de dificultăţi, nici
de luptă. Pe un plan mai general, agresivitatea caracterizează acea dispoziţie
fundamentală datorită căreia fiinţa vie poate obţine satisfacerea trebuinţelor
sale vitale, în principal alimentare şi sexuale.
Agresivitatea este strâns legată de frustrare, dar mai poate avea şi alte
cauze. Agresivitatea la copil se datorează cel mai adesea unei insatisfacţii
profunde, consecutive, a lipsei de afecţiune sau unui sentiment de
devalorizare personală.

2.2. Descrierea problemei

Un prim ajutor în descoperirea structurală a agresivităţii este cel oferit
de modelul elaborat de către K. Lorenz şi N. Tibergen. K. Lorenz (1963)
concepe agresivitatea ca un instinct al luptei dezvoltat filogenetic şi
exprimat în comportamente agresive, unde factorii de relaţie şi de mediu

277

CEEOL copyright 2024

CEEOL copyright 2024

BULETIN ŞTIINŢIFIC, FASCICULA FILOLOGIE, SERIA A, VOL. XXV, 2016

devin modelatori. Agresivitatea la om, cunoaşte modificări importante în

însăşi procesul de producere, de declanşare şi motivaţie spre deosebire de
animale, fapt dovedit prin deosebirile fundamentale ale structurii sistemului
nervos şi endocrine, cât şi de structurile psihosociale ale personalităţii
umane.
Agresivitatea nu se confundă cu un comportament antisocial, cu
delincvenţa şi infracţionalitatea. Destul de frecvent, însă, agresivitatea este
confundată cu violenţa, deoarece de cele mai multe ori, comportamentul
agresiv este şi violent, dar sunt cazuri de conduită agresivă şi în forme
nonviolente.
Aşa cum am mai precizat, odată cu înmulţirea cazurilor de violenţă în
şcoală, s-au intensificat şi preocupările de studiere a fenomenului, astfel
încât literatura de specialitate operează cu o terminologie specifică pentru a
nuanţa conceptul general de “violenţă în şcoală”.
În literatura de specialitate anglo-saxonă se folosesc termenii:
 aggression/(comiterea unui atac fără o provocare, consumat atât în
plan fizic sau verbal);
 agressivity (componenta normal a personalităţii, agresivitatea latent,
potenţialul de a comite atacuri);
 agressiveness (o stare relative propice comiterii unei agresiuni,
susţinută de anumite trăsături ale persoanei care se pot exprima ca
forme de adaptare social ale agresivităţii: competitivitatea,
combativitatea, iniţiativa, curajul, ambiţia, etc.);
 mobbing (atacuri în grup, produse de copii asupra unui alt copil;
actualmente, sensul acestui termen este acoperit de noţiunea de
bullying, care se referă atât la atacurile, terorizarea, intimidarea în
grup cât şi cea individuală);
 bullying (un gen de violenţă, pe termen lung, atât fizică cât şi
psihologică, iniţiată de un individ sau grup şi direcţionată împotriva
unui individ care nu se poate apăra în contextul respectiv), este
dorinţa intenţionată, conştientă de a răni o altă persoană şi de a o
pune într-o situaţie stresantă (Laurenţiu Şoitu, Cornel Hăvârneanu,
2001, p32).
În literatura de specialitate francofonă se folosesc următorii termeni:
 violence, care defineşte situaţia de interacţiune în care unul sau mai
mulţi actori acţionează, direct sau indirect, prejudiciu-i pe alţii la
niveluri variabile: fie în integritatea lor fizică, fie în integritatea lor
morală, fie în posesiunile lor, fie în participarea lor simbolică şi
cultural (Cristina Neamţu, 2003, p 220);
 violence ressentie sau violenţa resimţită, subiectivă, care nu poate fi
reperată din exterior, deoarece este resimţită ca atare numai de către
victimă;
 les brimades, care desemnează violenţa psihologică (insultă, farsă,

278

CEEOL copyright 2024

CEEOL copyright 2024

BULETIN ŞTIINŢIFIC, FASCICULA FILOLOGIE, SERIA A, VOL. XXV, 2016

minciuna);
 bullying, termen preluat din limba engleză cu aceeaşi semnificaţii.
Violenţa în şcoală este un fenomen extrem de complex. Şcoala este
spaţiul de manifestare a conflictelor între copii şi între adulţi copii, iar
raporturile de forţă sau planul în care se consumă conduitele ofensive
exprimate verbal, acţional sau simbolic sunt variabile importante în
înţelegerea fenomenului.
O tipologie a conduitelor de violenţă în şcoală, a fost realizată de J.
Herbert (1991) şi include următoarele tipuri de agresiuni:
 agresiuni active fizice directe (lovirea unui coleg) şi indirecte
(lovirea unui substitut al victimei);
 agresiuni active verbale directe (injuria, ameninţarea) şi indirecte
(calomnia) ;
 agresiuni pasive fizice directe (împiedicare producerii unui
comportament al victimei) şi indirecte (refuzul de a realiza o sarcină,
activitate, de a da curs unei rugăminţi);
 agresiuni pasive verbale directe (refuzul de a vorbi) şi agresiuni
pasive verbale indirecte (negativismul).
După criteriul aspectului clinic, conduitele de violenţă şcolară se
structurează astfel: violenţe determinate de conflicte “normale” între colegi;
violenţe determinate de conflicte între bande sau grupuri de elevi şi violenţe
determinate de conflictul adult-elev.
Îngrijorător este faptul că în prezent, cultura adolescenţilor pare a fi
centrată pe violenţă, fenomen la care au contribuit familia, şcoala, industria
divertismentului şi mass-media. Percepţia majorităţii elevilor din şcolile
având rate înalte ale violenţei este că cei mai mulţi adulţi nu înţeleg şi nu le
pasă de nevoia lor de autoprotecţie. Probabilitatea ca un elev să se angajeze
în acte de violenţă depinde de percepţia sa asupra viitorului
(status/consecinţe ale conduitei, chiar scopurile de lungă durată pe care le
urmăreşte) şi de sentimentele şi interesele sale afective. Implicarea fetelor,
respective a băieţilor în bătăi sau alte conduită ofensive diferă semnificativ:
băieţii se bat pentru status, pentru a-şi afirma masculinitatea, în timp ce
fetele se bat mai puţin pentru status şi mai mult din rivalitate, atunci când
apar raporturi de concurenţă pentru atenţia aceluiaşi băiat. Fetele, de cele
mai multe ori, se implică în conduite agresive pentru a-şi demonstra
loialitatea faţă de o prietenă sau dragostea pentru un băiat. Şi fetele, şi
băieţii care manifestă conduite agresive în şcoală explică acest
comportament făcând trimitere la relaţia supravieţuire-vulnerabilitate.
Pentru a rezista într-o şcoală violentă, este crucial să nu arăţi sub nici o
formă vulnerabilitate, slăbiciune (Cristina Neamţu, 2003, p. 223-225).
Potrivit studiilor psihologice debutul timpuriu al problemelor
comportamentale, la fel şi cotele ridicate, crescătoare în timp, ale
agresivităţii fizice sunt anticipate de combinaţii complexe ale unor probleme

279

CEEOL copyright 2024

CEEOL copyright 2024

BULETIN ŞTIINŢIFIC, FASCICULA FILOLOGIE, SERIA A, VOL. XXV, 2016

legate de metacognitie, de tipul QI scăzut, funcţionare defectuoasă la nivelul

mentalului, tulburări comportamentale severe manifestate de timpuriu,
probleme temperamentale, conduite opozante manifestate de copii/elevi sau
tineri.
Traiectoriile moderate şi persistente ale agresivităţii se diferenţiază de
traiectoriile lipsite de agresivitate prin aceea că formele fizice de
combatitivitate sunt mult diminuate ca şi incidenţă şi ca intensitate,
rezultatele şcolare şi performenţele ulterioare ale copiilor sunt superioare
celor cu debut timpuriu deviant. La cei cu traseu antisocial cu debut tardiv,
în special, apărut în perioada adolescenţei, factorii de risc nu mai sunt
consideraţi a fi cei genetici sau structurali, ci vulnerabilitatea dobândită ca
urmare a unei disciplinei parentale severe sau inconsecvente (Claudia
Marian,2006).
În ansamblul conduitelor violente dintr-o şcoală se pot distinge
violenţa instituţională şi violenţa noninstituţională. Violenţa instituţională
decurge chiar din funcţionarea şcolii. Violenţa instituţională poate fi
înţeleasă ca violenţă, în sensul că prejudiciul, suferinţa elevilor, se produce
prin regulamentele şcolare, decurge din structurile organizaţionale şi din
raporturile de putere existente la nivel de instituite. În acest context,
etichetările, injuriile, atitudinile ironice ale unor profesori, anumite metode
sau proceduri de orientare şcolară, caracteristicile unor probe de evaluare
sau aplicarea regulilor de disciplină şcolară pot reprezenta, la un moment
dat, dacă sunt prost aplicate sau prost înţelese, forme de violenţă.
Violenţa instituţională sau sistemică se manifestă prin faptul că şcoala
răspunde la violenţele elevilor cu măsuri de sancţiune disciplinară, respectiv
cu forme de agresiune, deoarece aşa sunt percepute aceste măsuri de către
elevi.
Sistemul adesea rigid de disciplină şcolară din România promovează
uneori, sancţiuni drastice şi injuste care reprezintă o formă de manifestare a
violenţei sistemice sau instituţionale. La nivelul instituţiilor şcolare se mai
vorbeşte de:
 raportul de putere dintre profesori şi elevi, raport care crează tensiuni
între cele două părţi;
 diferenţele existente între expectanţele/valorile/comportamentul şi
atitudinea elevilor şi oferta/practica şcolară
efectivă/expectanţele/valorile/comportamentul şi atitudinea
profesorilor ;
 formele de violenţă psihologică manifestate de către profesori
împotriva elevilor prin comportament partinic sau nerespectarea
regulilor negociate;
 de funcţia de selecţie a şcolii, care nu se bazează întotdeauna pe
criteriul de merit, precum şi de funcţia de ierarhizare, care conduce
automat la devalorizarea de sine a celor cu eşecuri şcolare, la

280

CEEOL copyright 2024

CEEOL copyright 2024

BULETIN ŞTIINŢIFIC, FASCICULA FILOLOGIE, SERIA A, VOL. XXV, 2016

etichetare, marginalizare şi excludere.

Atunci când oferta şcolară nu corespunde modelului cultural al
elevilor (situaţia violenţei simbolice), profesorii pot acţiona recurgând la
diverse strategii: “strategia dură” când profesorii nu vor permite iniţiativele,
negocierile, iar din punct de vedere didactic vor recurge preferenţial la
expunere. Acest tip de strategie permite condiţii favorabile pentru apariţia
tuturor formelor de violenţă.
Sunt numeroase surse de influenţare a comportamentului negativ al
elevilor care creează probleme sociale, şi pentru rezolvarea lor este nevoie
de investiţii materiale şi eforturi socio-profesionale:
 surse ce ţin de individ, de conduită şi reactivitatea lui
comportamentală : frustrare, provocare, durere fizică sau morală,
alcool, droguri, etc.;
 surse ale agresivităţii ce ţin de mediul familial: abuzurile, neglijenţa,
lipsa de afecţiune;
 surse ale agresivităţii ce ţin de mediul şcolar, social, economic,
cultural.
Indiferent de cauză şi tip, agresivitatea este un fenomen trăit de cel
puţin doi protagonişti: autorul şi victima. Deşi toţi elevii sunt expuşi
agresivităţii în şcoală, s-a constatat că nu toţi reacţionează agresiv. Cele mai
multe studii descriu această categorie de elevi ca având un potenţial agresiv
ridicat, prezintând deficienţe de autocontrol, fiind impulsivi şi imaturi
social, egoişti şi labili afectiv. Ca vârstă, sunt în special, elevi de şcoală
primară sau de gimnaziu.
Ce e de făcut ? Ce face şcoala ? Ce face inspectoratul şcolar ? Ce fac
consilierii şcolari ?
Şcoala trebuie să intervină urgent pentru stoparea acestui fenomen
prin intermediul consilierilor şcolari şi a cadrelor didactice prin construirea
de programe specifice de prevenire şi combatere a comportamentelor
predispuse la fenomene de violenţă prin intermediul actului de educaţie şi
consiliere psihopedagogică. Oare cum se întâplă toate aceste lucruri ? Ştim
să facem aceste lucruri aşa cum trebuie ?

Concluzii
Agresivitatea reprezintă un fenomen care a luat amploare în
societatea de azi. Din nefericire, societatea în care trăim este una violentă,
iar copiii şi tinerii sunt supuşi la o varietate de acte agresive în fiecare zi, fie
prin mediatizarea lor, fie prin activităţile şi relaţiile pe care le au cu cei din
jur (familie, prieteni, colegi, societate, mediul social etc.).
Experienţa mea, în calitate de om al şcolii, mă îndreptăţeşte să afirm
că elevii au nevoie în cadrul programului şcolar, în special, în timpul
pauzelor, de o mai bună organizare şi supraveghere, care să nu le ofere

281

CEEOL copyright 2024

CEEOL copyright 2024

BULETIN ŞTIINŢIFIC, FASCICULA FILOLOGIE, SERIA A, VOL. XXV, 2016

libertatea de exprimare a comportamentelor negative, iar din partea

părinţilor, de o mai mare implicare în viaţa lor.
Agresivitatea elevilor dereglează bunul demers al funcţionării şcolii
şi creează societăţii o problemă viitoare, însă, într-o stare mult mai gravă,
explicată prin determinarea creşterii la nivel societal a numărului de indivizi
cu comportamente deviante, fapt ce ar putea deregla bunul demers al
societăţii noastre.

BIBLIOGRAFIE
Ardelean, D., (2009), Adolescenţa, dincolo de mituri, Editura Universităţii de
Nord, Baia Mare.
Băban A., (2009), Consiliere educaţională. Ghid metodologic pentru orele de
dirigenţie şi consiliere, Editura ASCR, Cluj-Napoca.
Cochinescu L., (2008), Probleme actuale ale psihologiei sociale, Editura Paralela
45, Piteşti.
Cosmovici A., Luminiţa I., (1999), Psihologie şcolară, Polirom, Iaşi.
Debarbieux E., (2010), Violenţa în şcoală: o provocare mondială?, Iaşi, Traducere
Irinel Antonio, Editura Institutul European.
Eibl-Eibesfeldt I., (2009), Agresivitatea umană, Traducere de Vasile Dem.
Zamfirescu, Editura Trei.
Fărcaş Laura E., et. Al.,(2004), Consilierea în şcoală, o abodare psihopedagogică,
Editura Polirom Psihomedia, Sibiu.
Larousse (2006), “Marele dicţionar al psihologiei”, Editura Trei, Bucureşti.
Mall B.F., Horowitz L.M., (1995), The puzzle of negative self-views: An
exploration using the schema concept, Journal of Personality and
Social Psychology, nr.68.
Munteanu M., (2006), Psihologia dezvoltării umane, Editura Polirom, Iaşi.
Munteanu M., Nechifor A., (2007), Prevenirea conduitei agresive la
preadoleşcenţi şi adoleşcenţi, Editura Oim, Iaşi.
Neamţu C., (2003), Devianţa şcolară, Ghid de intervenţie în cazul problemelor de
comportament ale elevilor, Iaşi, Editura Polirom.
Neculau A., (1996), Psihologie sociala, Bucureşti, Polirom
Păunescu C.,(1994), Agresivitatea şi condiţia umană, Bucureşti, Editura Tehnică.
Dr. Scott C. Litin (2006), “Cilinca Mayo- Ghidul Sănătaţii Familiei”, Editura Bic
All, Bucureşti.
Sillamy N., (1998), Dicţionar de Psihologie Larousse, Bucureşti, Traducere
Leonard Gavriliu, Ed. Univers Enciclopedic.
Şoitu L., Cornel H., (2001), Agresivitatea în şcoală, Iaşi, Institutul European.
http://www.sfaturimedicale.ro/articole/articole/devierile-comportamentale-ale-
copiilor- si- combaterea-lor.html

282

CEEOL copyright 2024