Tema nr.

4
Elementele procesului de comunicare

Comunicarea este un ansamblu de acțiuni care au în comun transmiterea de informații sub

formă de mesaje, știri, semne sau gesturi simbolice, texte scrise ș.a.m.d. între doi indivizi, numiți
interlocutori, sau mai formal, emițător și receptor.

Conceptul de „comunicare” este strâns legat de existența noastră ca oameni, iar apoi ca societate,
datorită faptului că ființele umane și comunicarea sunt interdependente. Fără comunicare și limbaj, noi
ca ființe sociabile, ce interacționăm și relaționăm în cea mai mare parte, sau chiar în totalitate prin
intermediul actului comunicării, viața noastră pe Terra ar fi inutilă, de prisos.

Este un proces dinamic, aflat într-o continuă schimbare. Societatea își datorează existența
comunicării interumane, ea înseamnă comunitate umană și este privită ca un proces care implică
participarea tuturor membrilor societății respective. Comunicarea prezintă diferite forme, dintre care ne
vom opri la comunicarea mediatizată și la comunicarea de masă, care este de fapt o formă a comunicării
mediatizate, destinată unor mase mari de persoane, putând avea o formă subiectivă(care are ca scop
manipularea opiniei publice), și o formă obiectivă(care dorește simpla informare a persoanelor).

Comunicarea în masă este o parte integrantă a mass-mediei, concept relativ nou, care s-a
dezvoltat în special în perioada postbelică, ca o consecință directă a apariției noilor forme de transmitere
a informațiilor, fie prin unde radiofonice, fie prin imagini pe micul ecran. Comunicarea în masă studiază
modul în care indivizii și entitățile transmit informația prin intermediul mass-media către un număr mare
de persoane în același timp. La acest tip de comunicare sunt atribuite, de obicei, ziarele, revistele, cărțile,
televiziunea, radioul și filmele - medii utilizate pentru a disemina informații, știri sau reclame.

Comunicarea publică este porcesul prin care un emițător din sfera administrației publice
transmite informații de interes public (mesaj) către mai mulți receptori, proces desfășurat într-un cadru
strict reglementat, ce trebuie să respecte principiile eficienței, clarității, obiectivității și autenticității.

Elementele procesului de comunicare sunt: emițătorul, receptorul, mesajul, codul, canalul,

contextul și feedback-ul. Toate aceste elemente ale procesului de comunicare publică au trăsături
specific pe care nu le regăsim neapărat în actele de comunicare interpersonală.

Emițătorul în comunicarea publică este specific, cu trăsături bine stabilite. Astfel, emițătorii în
comunicarea publică sunt toate structurile și formele organizatorice ale administrației publice, organizate
ca autorități publice sau alte tipuri de organisme cu atribuții în administrația publică. Datorită împărțirii
pe niveluri a administrației publice din România, există și emițători specifici. Prin urmare, în
administrația publică centrală există următorii emițători specific: autoritățile, Codul Administrativ,
Constituția, Președintele, Guvernul. În administrația publică locală, emițatorul este împărțit în autorități
specific, precum autoritățile deliberative și cele executive. Acestea sunt autorități autonome, cu atribuții
și statuturi proprii.
 Autoritățile deliberative sunt organe formate din mai multe persoane. La nivel local, autoritățile
deliberative sunt consiliile, precum Consiliul Județean, Consiliul Local, Consiliul Municipal. Toate
aceste autorități publice au competențe legislative limitate, adoptă hotărâri care sunt aplicabile doar pe
teritoriul județului/ municipiului/ comunei, doar în cadrul autorității administrative-teritoriale.

Autoritățile executive sunt organe unipersonale care acționează la nivelul județului/ orașului/
comunei prin Președintele de Consiliu Județean/ local și Primar, care aduce în primire hotărârile
normative.

Receptorii în comunicarea publică sunt: cetățenii, instituțiile publice sau organizațiile

nonguvernamentale, fundații, societăți, asociații de caritate, instituții de mass-media și diverse asociații
civile. Cetățenii sunt principalii receptori, iar aceștia pot fi împărțiti în 2 categorii: receptori individuali
și receptori destinatari prin asociații particulare.

Mesajul este elemental procesului de comunicare publică, care prezintă în conținutul său
informații de interes public.

Codul este sistemul de reguli și semne comune membrilor unei culture. În comunicarea publică,
emițătorul și receptorul trebuie să aibă un cod comun, înțeles de toți interlocutorii. Pe baza codului
comun se contruiește, între emițător și receptor, un context al comunicării, care implică o recombinare
specifică a unor semne și simboluri, proprii contextului respective, inclusiv limbajul alcătuit, de regulă,
din cuvinte, ce pot avea sensuri diferite în funcție de context. Putem spune că 2 agenți ai comunicării își
construiesc un cod propriu. În administrația publică registrul de limbă trebuie să fie unul oficial, de
obicei limba oficială a unui stat, utilizând noțiunile cu sensul lor propriu,

Contextul este unul dintre elementele interpretării mesajului, alături de filtraj, care ajută la
„filtrarea” sensului în funcție de trăsături de personalitate, categorie de vârstă, educație, pregătire
profesională, apartenență la o anumită comunitate, dar și starea de moment.

De aceea, ambii agenți au un rol activ în comunicare. Atât emițătorul, cât și receptorul au roluri
interșanjabile. Aceștia își pot schimba întotdeauna locurile și au atenția fixate pe înțelegerea mesajului.
Comunicarea este bilaterală și presupune o interacțiune, un dialog prin care se facilitează interpretarea
mesajului, cele două acțiuni de codificare și decodificare realizându-se simultan.

În contextual de comunicare, un rol major înțelegerea și asimilarea mesajului este determinate de

feedback. Feedback-ul este modalitatea prin care verificăm dacă mesajul a fost înțeles, prin întrebări
simple. În administrația publică, consultarea cetățenilor se face prin anumite modalități, cum ar fi
sondajele de opinie sau participarea la ședințe publice.