Sunteți pe pagina 1din 4

Titlu: Inerviu la un post de radio

Cuvinte-cheie: interviu, media, subiectivitate, violenţă


Tipul cazului: ilustrativ
Un băiat de 22 ani, student la Universitatea din Oradea este invitat la un post de radio într-o
emisiune de dimineaţă ca să povestească despre situaţia în care a ajuns în urma participării la un
protest împotriva exploatării gazelor şist la Băile Felix. Prezentatorii au rugat un psiholog să
participe la interviul cu studentul pentru a efectua o expertiză psihologică asupra cazului
prezentat.
Emisiunea are loc în direct, băiatul mărturiseşte că a participat la acel protest săptămâna trecută
şi că nu avea intenţia de a săvârşi acte agresive, dar datorită presiunii grupului a ajuns să arunce
cu sticle spre poliţişti. Băiatul spune că deşi poliţiştii erau agresivi el nu voia să arunce cu sticla
şi că doar după ce a înfăptuit delictul l-a conştientizat. Tânărul afirmă în acelaşi timp că nu
consideră că oamenii prezenţi la protest au greşit, deoarece astfel de manifestări sunt necesare
pentru a riposta împotriva nedreptăţii. Unul dintre poliţişti a suferit tăieturi pe faţă şi în zona
gâtului. Tânărul a fost arestat şi trimis în judecată. Băiatul vorbeşte pe un ton ridicat, se
comportă impulsiv şi foloseşte cuvinte obscene vorbind despre poliţişti şi, şi în general despre
oamenii care nu sunt interesaţi sau chiar sunt de acord cu exploatarea gazelor şist.
Prezentatorii întreabă psihologul, care este părerea lui despre acest protest şi despre protestatarii
care comit acte agresive. Psihologul aude pentru prima dată în această emisiune despre cazul
băiatului, dar realizează că îl cunoaşte pe băiat de dinainte deoarece acesta este fiul unui prieten
de al lui. Ia apărarea băiatului spunând că ceea ce a făcut se datorează presiunii grupului, ţinând
o mică prelegere despre influenţa grupului, efectul turmei, iar la final afirmă că băiatul nu este
vinovat şi nu trebuie condamnat. Psihologul încheie emisiunea cu următoarea părere: "Câteodată
se întâmplă să facem sacrificii şi să fim hotărâţi atunci când ne luptăm împotriva autorităţii ".
Întrebări
1. Care sunt abaterile de la reglemetările codului etic al psihologilor, prezente în cazul descris?
2. Dacă ați fi în locul psihologului cum aţi reacţiona?
3. Care credeţi că ar trebui să fie măsurile luate în privinţa tânărului?
4. Consideraţi că argumentele în favoarea tânărului sunt pertinente?
Titlu: Crima si pedeapsa.
Cuvinte cheie: culpa, confidentialitate, mustrare, insomnie.
Tipul cazului: confidentialitate.
Raul, un psiholog de 30 de ani primeste in consiliere pe Mihai, 19 ani, care se plange de
insomnii. In prima sedinta, Mihai nu destainuie foarte multe despre sine si devine evident ca
incearca sa vada daca I poate castiga increderea lui Raul. Abea la a treia sedinta, in urma
insistentelor lui Raul, Mihai se hotaraste sa povesteasca adevarata sursa a insomniilor. Cu sase
luni in urma, Mihai era intr-un bar dintr-o zona marginasa a orasului. Aproximativ la ora 2
noaptea, dupa ce a consumat bauturi alcoolice in cantitati inseminate se hotaraste sa plece acasa,
o distanta de aproximativ 20 de minute de mers pe jos. La jumatatea drumului, trebuie sa treaca
printr-un gang. La iesirea din gang, este acostat de un barbat extreme de agresiv, devenind
evident ca acesta doreste sa il jefuiasca. Urmeaza imbranceli si lovituri, dar Mihai reuseste sa isi
dezechilibreze agresorul care cade la pamant, dupa care profita de acest moment si fuge spre
casa. Odata ajuns acasa se culca fara a se mai gandi la ce s-a intamplat. A doua zi, nu reuseste sa
isi mai aminteasca exat detaliile, dar deschizand televizorul vede la stiri ca un barbat a fost gasit
mort spre dimineata exact in gangul respective, moartea survenind in urma impactului violent cu
betonul. Existau de asemenea si urme de violenta, politia acum demarand o cercetare pentru
identificarea criminalului, care risca acum ani grei de inchisoare. Se mentioneaza de asemenea ca
moartea nu a survenit instantaneu, si daca o ambulanta ar fi fost chemata la timp, viata barbatului
ar fi putut fi salvata. Speriat, Mihai tine aceasta intamplare secreta, iar din cauza lipsei de martori
si probe concludente, cazul devine “rece”, politia oprind investigatia dupa aproximativ patru luni
de cercetari. Consilierul aflat acum intr-o dilemma etica, pentru propria protectie decide sa
anunte autoritatile, care dupa ce il interogheaza pe Mihai, acesta din urma recunoaste fapta si
este condamnat la inchisoare, dar il da in judecata pe psiholog pentru incalcarea
confidentialitatii.
Intrebari
1. Trebuia consilierul sau nu sa raporteze la autoritati acest incident? Justificati raspunsul
2. Cum trebuie abordat actul de consiliere din acest moment?
3. Ce se mentioneaza in codul deontologic in legatura cu astfel de situatii?
Titlu: teste de angajare
Cuvinte cheie: psiholog, teste, angajare
Tipul cazului: confidențialitate
Supervizori: Marchis Carina
Gherman Ioana
A.M., de profesie psiholog se întâlneste cu niște prieteni la o cafea prilej cu care prietenii îî tot pun
întrebări în legătură cu diferite teste și proceduri folosite în recrutarea de personal. A.M. le răspunde în
mare și evită să dea răspunsuri exacte dar încearcă și sa-și ajute prietenii.
Peste o săptămână se întâlnește din nou cu unul dintre prieteni carae îî spune încântat că are o
nouă slujbă și că-i datorează totul lui, deoarece răspunsurile date de el cu o săptămână în urmă l-au
făcut să se comporte în așa fel încât să fie angajat fără să aibă întradevăr calitățile necesare.Revenind la
cabinet are în terapie un pacient cu depresie care încearcă să-și găsească un loc de muncă de foarte
mult timp , care îî povestește că a fost la un interviu pentru un post pentru care avea și calificarea și
experiența necesară dar angajatorul a preferat să angajeze pe altcineva.
Din discuție psihologul își dă seama că era vorba despre postul pe care îl obținuse prietenul său.
Întrebări :
1. A fost încălcat Codul Deontologic în acest caz?
2. Unde trasăm limita între ceea ce dezvăluim despre instrumentele pe care le folosim în munca
Titlu: Profesorul de psihologie
Autor: Bîsceanu (Butuc) Dana Eugenia
Rezumat: O conversație politicoasă între doi psihologi este urmată de dezvăluiri șocante din partea
unuia dintre ei referitoare la modul în care-și desfășoară activitatea profesională, amenințări și
hărțuire.
Cuvinte cheie: confidențialitate, înregistrarea datelor, intimitate sexuală cu clienții, șantaj, hărțuire.
Tipul cazului: luarea deciziilor
Ana - psiholog școlar, lucrează de 6 ani într-un liceu din Arad, este căsătorită și are un copil.
În urmă cu un an, a participat la o conferință, unde l-a cunoscut pe Vlad, autorul unei lucrări
prezentate acolo. Vlad este de 14 ani profesor de psihologie la un liceu din Iași, cu drept de liberă
practică pentru psihologie clinică (specialist autonom). Între cei doi are loc o scurtă conversație în
care Ana își arată aprecierea față de lucrare și solicită câteva informații suplimentare referitoare la
metodologia cercetării – răspunsul vine clar, concisși formulat într-o manieră profesională.
După două săptămâni primește un telefon de la Vlad. Surprinsă, îl întreabă de unde are
numărul și i se răspunde că de pe site-ul Colegiului Psihologilor. Aparent acesta vroia să mai adauge
ceva explicațiilor date la conferință și să o consulte referitor la o situație mai deosebită cu care se
confrunta în liceu. Politicos îl ascultă și-i răspunde. După o săptămână un nou apel – o nouă
problemă. Răspunde și de această dată cu rugămintea să nu mai fie sunată, deoarece nu are nici
timpul necesar și poate nici competența de a răspunde acelor solicitări, rugăminte care provoa că o
reacție foarte agresivă din partea lui Vlad, care-i spune că, dacă nu-l ascultă și nu-l ajută de bună
voie, o să o oblige el să facă asta. Ca să fie convingător, îi spune că știe la ce adresă stă, ce program
are la liceu, unde-i învață copilul. Puțin speriată și bazându-se pe o primă impresie bună lăsată de
Vlad, Ana încearcă să aplaneze situația, gândindu-se că poate dacă îl ascultă și află mai multe detalii,
se poate apropia de miezul problemei și implicit de rezolvarea ei.
Urmează câteva convorbiri telefonice și pe Skype, în care profesorul de psihologie îi
povestește cum în orele de consiliere se concentrează pe aflarea secretelor de familie a elevilor pe
care îi înregistrează fără știrea lor, și apoi îi șantajează, precum și cum a întreținut relații intime cu
câteva eleve, dar numai după ce s-a asigurat că acestea au mai mult de 18 ani. Îngrozită de cele
auzite și realizând că indiferent de ce va face nu va obține nici un rezultat pozitiv, îl roagă insistent
să nu o mai contacteze. Vlad sună din nou, spunând că o iubește și o roagă să-l ajute, iar dacă refuză,
o amenință că-i va destrăma căsnicia sau ceva rău i se va întâmpla copilului. Ana menționează
poliția și o sesizare la Colegiul Psihologilor. Nu mai primește nici un mesaj și nici un alt telefo n.
Pentru a face o sesizare nu are nici o dovadă concretă dar există o mare probabilitate că tot
ceea ce i s-a spus să fie adevărat și comportamentul profesorului să rămână neschimbat, dăunând
multor alți copii.
Trec mai bine de nouă luni fără nici un mesaj sau telefon, apoi în ajun de Crăciun găsește în
fața ușii, un buchet de flori și o felicitare: Sărbători Fericite! Vlad
Întrebări:
Ce ar trebui sa facă Ana? Argumentați.

S-ar putea să vă placă și