Caldarus Denisa

Dumitrescu Maria Alexandra

Mizdrea Teodora Viviana Grupa 118
În urma adoptării Legii nr. 100/2023, o lege care a stârnit un val de reacții și controverse în
România, societatea civilă, jurnaliștii și experții în drept au început să analizeze profund implicațiile
acesteia asupra principiilor democratice și a drepturilor fundamentale. Această lege, menită să aducă
modificări semnificative în ceea ce privește distribuirea și înregistrarea activităților polițienești si
adoptată în contextul creșterii preocupărilor legate de securitatea publică, a declanșat un amplu dialog
național despre echilibrul între măsurile de securitate și protecția drepturilor civile.
Sub pretextul protejării ordinii publice și a siguranței cetățenilor, Legea nr. 100/2023 introduce
restricții severe privind distribuirea de imagini sau înregistrări ale activităților polițienești. Aceasta
include penalizări pentru distribuirea acestor materiale pe rețelele de socializare și interzice utilizarea
dispozitivelor ascunse pentru înregistrarea activităților polițienești. Aceste prevederi au fost interpretate
de mulți ca o tentativă de a limita supravegherea civică și a întări un sentiment de neîncredere între
cetățeni și forțele de ordine.
Contestația inițiată de reprezentanții Președintelui României pune în discuție nu doar aspectele
legale, ci și cele morale și etice ale acestei legi. Se argumentează că, prin restrângerea accesului la
informații vitale și prin limitarea libertății de exprimare, legea ar putea submina pilonii unei societăți
deschise și transparente. Acest caz reprezintă nu doar o dispută juridică, ci și o confruntare
fundamentală între valorile democratice și tendințele autoritare în gestionarea ordinii publice. Pentru a
proteja drepturile fundamentale garantate de Constituția României, cum ar fi dreptul la libertatea de
exprimare și la informare, este esențial să se constate că Legea nr. 100/2023 nu este constituțională. În
ceea ce privește modul în care este gestionată și înregistrată activitatea poliției, această lege încalcă
valorile democratice de transparență și responsabilitate. În consecință, scopul contestării sale nu este
doar protejarea drepturilor individuale, ci și menținerea unui echilibru echitabil între libertățile civile și
securitatea publică.
Legea nr. 100/2023 limitează distribuția și înregistrarea activităților de poliție și intră în conflict
direct cu Articolul 30 din Constituția României care citeaza prin alin. (1) „Libertatea de exprimare a
gândurilor, a opiniilor sau a credinţelor şi libertatea creaţiilor de orice fel, prin viu grai, prin scris,
prin imagini, prin sunete sau prin alte mijloace de comunicare în public, sunt inviolabile.”, care
protejează dreptul la liberă exprimare, care permite fiecărei persoane să își exprime în mod liber
gândurile, opiniile sau convingerile. În plus, această lege încalcă Articolul 31, care garantează dreptul
cetățenilor la informații de interes public de la autorități: „Dreptul persoanei de a avea acces la orice
informaţie de interes public nu poate fi îngrădit.” Acest lucru face ca accesul la informații esențiale să
fie limitat pentru supravegherea civică și pentru funcționarea eficientă a democrației. Limitarea
accesului la informații este o problemă serioasă într-o democrație, deoarece informațiile despre
activitățile forțelor de ordine sunt cruciale pentru o supraveghere civică eficientă. O societate informată
este esențială pentru funcționarea democratică, iar presa joacă un rol cheie în a ține guvernul
responsabil. Prin urmare, restricțiile aduse dreptului la informare pot avea repercusiuni profunde,
ducând la scăderea transparenței guvernamentale și a încrederii publice în instituțiile democratice.
De asemenea, o abordare proporțională a legislației necesită o echilibrare între scopul legii și
modul în care afectează drepturile individuale. O lege care are scopul de a proteja ordinea publică nu ar
trebui să încalce drepturile fundamentale într-un mod care depășește nevoia. Este esențial să se
examineze dacă există modalități alternative de an atinge scopul legii fără a limita libertățile cetățenilor
într-un mod excesiv. Acest echilibru subtil este esențial pentru păstrarea fundamentelor democrației.
pg. 1
Caldarus Denisa
Dumitrescu Maria Alexandra
Mizdrea Teodora Viviana Grupa 118
Astfel, se incalca principiul proporționalității, un concept juridic fundamental care stipulează că orice
măsură impusă prin lege trebuie să fie adecvată, necesară și proporțională cu scopul urmărit.
Legea nr. 100/2023, prin impunerea de restricții asupra distribuirii și înregistrării activităților
forțelor de ordine, poate avea implicații profunde asupra structurii unei societăți democratice. Această
lege riscă să creeze un mediu în care acțiunile forțelor de ordine sunt învăluite în secret, reducând astfel
nivelul de transparență și responsabilitate pe care cetățenii le așteaptă de la instituțiile statului.
Transparența și responsabilitatea sunt piloni esențiali în orice democrație, asigurând că autoritățile
rămân sub controlul și supravegherea publicului. Atunci când acești piloni sunt slăbiți, încrederea în
instituții poate scădea semnificativ, ceea ce poate duce la erodarea coeziunii sociale și a stabilității. Este
crucial să se mențină un echilibru între nevoile de securitate și protecția drepturilor fundamentale ale
cetățenilor.
Deciziile anterioare ale Curții Constituționale și ale Curții Europene a Drepturilor Omului au
susținut în mod constant importanța libertății de exprimare și a dreptului la informare, iar aplicarea
acestor principii în cazul de față ar sugera că Legea nr. 100/2023 este neconstituțională. Un caz relevant
in acest sens ar fi cazul cazul "Observer and Guardian v. United Kingdom", cunoscut și sub numele de
"Spycatcher case" ce reprezintă un moment semnificativ în jurisprudența europeană privind libertatea
presei și a exprimării. Acest caz a abordat tensiunea între securitatea națională și dreptul la informare
publică, punând în centrul discuției dreptul presei de a publica informații de interes public versus
necesitatea guvernului de a proteja secretele de stat. Decizia Curții Europene a Drepturilor Omului a
fost un pas important în stabilirea limitelor în care guvernele pot impune restricții asupra presei,
subliniind importanța echilibrării intereselor de securitate națională cu drepturile fundamentale ale
libertății de exprimare și de informare. Acest caz a devenit un reper în înțelegerea și aplicarea
drepturilor de exprimare și informare în contextul securității naționale. S-a evidențiat că restricțiile
impuse libertății de exprimare trebuie să fie proporționale și justificate într-o societate democratică, iar
interzicerea totală a publicării informațiilor de interes public poate fi considerată excesivă. Acest
precedent este folosit frecvent pentru a evalua dacă restricțiile guvernamentale asupra libertății de
exprimare sunt justificate și proporționale.
Astfel, Legea nr. 100/2023 reflectă serioase preocupări de neconstituționalitate. Această lege
intră în conflict direct cu Articolul 30 din Constituția României, care garantează libertatea de
exprimare, și Articolul 31, care protejează dreptul la informare. Aceste drepturi sunt coloana vertebrală
a unei societăți democratice, asigurând transparența și responsabilitatea guvernamentală. Jurisprudența
CEDO, în special cazul "Observer and Guardian v. United Kingdom", subliniază importanța acestor
drepturi chiar și în fața preocupărilor de securitate națională. Prin impunerea restricțiilor, Legea nr.
100/2023 pare să ignore principiul proporționalității, esențial în dreptul constituțional, care cere ca
măsurile legislative să fie echilibrate, necesare și proporționale cu obiectivele urmărite. În concluzie,
legea ridică semne de întrebare serioase cu privire la respectarea principiilor democratice și a protecției
drepturilor fundamentale și devine obiectul unei neconstituționalități.

pg. 2