Sunteți pe pagina 1din 2

Adascaliti Ioana

Modul DPPD, postuniversitar

ANALIZA SWOT A PROIECTULUI

Puncte tari

- Cadre didactice bine pregătite;


- Interesul cadrelor didactice pentru formare continuă şi perfecţionare;
- Atragerea elevilor rromi de continuare a studiilor liceale prin organizarea unor activități atractive și interesante pentru ei;
- Valorizarea dotărilor și talentelor native ale elevilor de etnie rromă;
- Implicarea unui număr mare de elevi și părinți din medii sociale diferite în activitățile desfășurate;
- Dorinţa de interacţiune socială a elevilor;
- Desfășurarea unor activităţi de impact în rândul elevilor și al familiilor acestora;
- Mediatizarea și promovarea imaginii școlii în comunitate;
- Sala special amenajata la nivelul școlii;

Puncte slabe

- Lipsa unui mediator școlar;


- Lipsa personalului didactic de sprijin pentru copiii cu CES;
- Participarea redusă a părinților elevilor din grupul – țintă la activitățile de consilierea părinților și educație parentală;
- Elevi greu adaptabili;
- Relaţii tensionate;
- Conservatorismul, rezistenţa la schimbare a unor cadre didactice şi părinţi prin modul de organizare şi desfăşurare al activităţilor;

Oportunități

- Optimizarea actului educativ;


- Participarea anterioară a școlii la nenumărate proiecte și programe educaționale destinate incluziunii sociale a elevilor din grupuri
defavorizate;
- Implicarea părinților în motivaţia elevilor;
Adascaliti Ioana
Modul DPPD, postuniversitar

- Existența unui contract de colaborare între școală și familiile elevilor, semnat de ambele părți;
- Existența unui consilier şcolar în școală;
- Existența unor protocoale de colaborare și parteneriate între școală și instituțiile din comunitatea locală: Primărie, Poliție de
proximitate;
- Tratarea diferenţiată a copiilor;
- Asigurarea participării active a fiecărui elev conform propriilor nevoi;
- Crearea unui grup pe reţelele de socializare, în aşa fel încât părinţii pot fi la curent cu activităţile desfăşurate de elevi;

Amenințări

- Timp mult pentru pregătirea activităţilor în care se utilizează metodele activ participative;
- Lipsa consensului cadre didactice - părinţi-elevi;
- Absența unor părinți ai elevilor din grupul – țintă, din cauza migrației periodice a acestora în Occident;
- Nivelul economic/educational precar al familiilor elevilor din grupul – țintă;
- Dificultăți întâmpinate de elevi în identificarea viitorului traseu profesional;
- Absența elevilor de la orele de consiliere profesională şi vocaţională din cauza implicării acestora în alte activități de către familie;
- Desfășurarea orele de consiliere profesională şi vocaţională în afara programului școlar, fapt ce conduce la reticențe din partea
elevilor și familiilor acestora;
- Criză de timp a părinţilor;
- Inconsecvenţa încurajărilor verbale/sustinerii din partea adulţilor pentru comportamentele pozitive ale copiilor;

S-ar putea să vă placă și