Universitatea din Craiova

Facultatea de Litere
Master,Anul II
Specializarea: Studii de limba și literatura română
Șeclăman Denisa

INFLUENȚA LIMBII ENGLEZE ASUPRA LIMBII ROMÂNE ACTUALE

-Domeniul muzical

Limba se face prin schimbare şi ,,moare” atunci când încetează să se schimbe.1

Limba româna, ca orice alta limbă, nu este una statică, ci dinamică, plină de schimbări,
de împrumuturi și modificări.

De-a lungul timpului, limba română, ca orice limbă, a suferit modificări și evoluții,
fapt ce a determinat îmbogățirea vocabularului care s-a realizat fie prin mijloacele interne
(derivarea, compunerea și schimbarea valorii gramaticale), fie prin mijloacele externe
( împrumuturile și neologismele).Astfel, în limba română, unele cuvinte sunt moștenite din
limba latină, altele sunt împrumutate din diverse limbi, iar altele sunt formate în interiorul
limbii.

Așa cum am mai precizat, împrumutul de cuvinte reprezintă un mijloc extern de

îmbogățire a vocabularului unei limbi. Unele împrumuturi sunt mai vechi (slave, maghiare,
turcești, grecești), iar altele sunt mai noi (moderne) - din latina savantă, precum și cele din
limbile: italiană, germană, franceză, engleză. Recurgerea la împrumuturi este determinată de
mai mulți factori: vecinătatea geografică, amestecul de populații (conviețuirea propriu-zisă),
relațiile politice, economice, culturale etc. Orice cuvânt nou apărut într-o limbă, indiferent
dacă acesta e un împrumut sau reprezintă o creație internă a limbii respective prin derivare sau
compunere, trebuie socotit un neologism.

În legătură cu neologismele împrumutate din alte limbi, se pune problema adaptarii la

sistemul fonetic (fonologic) românesc. Din cauza diferențelor articulatorii dintre limbi,
adaptarea unui nou cuvânt nu se produce fără unele dificultăți care se referă atât la forma
ortografică, precum și la cea ortoepică a cuvântului în cauză.
 Luând drept exemplu limba engleză , tendinţa generală a limbii literare actuale este de
a păstra împrumuturile din engleză într-o formă cât mai apropiată de cea din limba
sursă.Acest fapt se datorează în principal conştiintei lingvistice a vorbitorului cunoscător de
engleză şi orgoliului acestuia de a pronunţa şi scrie ca în limba de origine. Există totuşi şi
situaţii în care este necesară păstrarea formei originare, ca de exemplu în cazul specialiştilor
care folosesc aceşti termenii pentru a comunica cu ceilalţi profesionişti de diferite naţionalităţi
(ex: hardware, software, designer, mass-media, broker , dealer etc. )

Oprindu-mă asupra influenţei limbii engleze, este de remarcat modul prin care a reuşit
să se transforme într-un fenomen internaţional, mai ales după al doilea război mondial,
perioadă în care s-a manifestat împrumutul masiv de anglicisme în majoritatea limbilor, în
mod special în celor europene.

Anglicismele sunt considerate a desemna împrumuturi recente din engleza britanică şi

americană, incomplet sau deloc adaptate, ceea ce înseamnă că ele se scriu şi se rostesc în
română într-un mod foarte apropiat sau identic cu cel din limba de origine.

De exemplu, anglicismele din categoria împrumuturilor “stilistice” îşi păstrează

aspectul din limba de origine datorită forţei lor de sugestie, ceea ce înseamnă că acestea
denumesc mai bine noutăţile (ex: job, staff, master, trend, deal, clip, banner,speech,high-life).

Anglicismele “de lux” sunt împrumuturi inutile, care ţin de tendinţa de ordin subiectiv
a unor categorii sociale de a se individualiza lingvistic în acest mod. Asemenea termeni nu fac
decât să dedubleze cuvinte româneşti, fără a aduce informaţii suplimentare. Singurul motiv
pentru care se păstrează neadaptaţi şi sunt folosiţi în limbă este reprezentat de prestigiul şi
sonoritatea cuvântului englezesc (ex: advertising, training, casting, fashion etc. ).

În utilizarea anglicismelor apar nenumărate probleme şi greşeli datorate mai multor

factori: snobismul lingvistic (ex: leader, meeting, interview), imitarea manierei anglo-
americane de scriere cu majusculă a tuturor cuvintelor din componenţa titlurilor (“Produse
Lactate De Cea Mai Înaltă Calitate”), scrierea compuselor englezeşti cu sau fără cratimă
( week-end/weekend, work- shop/workshop), asocierea anglicismelor cu caracter denotativ cu
conotaţiile contextuale de tip ironic, peiorativ (“Se crede un biznismen”, “El e un dizainar
celebru”, “El prezintă un şou la tv”, “Ea foloseşte un şprei scump” ).

În ceea ce priveşte pronunţarea anglicismelor, se observă două noi tendinţe: prima se

referă la modificările de accent care se petrec cu uşurinţă în cazul omografelor, astfel
anglicismele ajugând să fie accentuate ca şi echivalenţele sale în română (ex:
top-módel/modél), iar cea de-a doua vizează confuzii generatoare de omofone (Mall-zonă
comercială / mal- ţărm).

Din punct de vedere morfologic, dificultăţile de adaptare a anglicismelor la sistemul

flexionar românesc apar ca urmare a diferenţelor de origine a celor două limbi şi totuşi
asimilarea morfologică a anglicismelor o devansează pe cea grafică şi fonetică.

În privinţa genului la substantive (acestea fiind cele mai numeroase părţi de vorbire
împrumutate), majoritatea anglicismelor care desemnează inanimate se încadrează în
categoria neutrului românesc (ex: star - staruri, cocteil - cocteiluri, weekend - weekenduri,
trening - treninguri, meci - meciuri etc.). Un singur inanimat a trecut la feminin şi e acceptat
în varianta literară: giacă, prin analogie cu jachetă, oricum ambele provenite din englezescul
jacket (în DEX apare şi varianta geacă).

Domeniile în care anglicismele sunt folosite cu frecvenţă crescută sunt: domeniul

muzical şi cel al vieţii mondene, domeniul sportiv, precum şi cel tehnic şi economic.

Mă opresc asupra anglicismelor din domeniul muzical unde 65% din termenii
selectaţi nu sunt atestaţi în lucrările lexicografice recent publicate:

boyband: „… a fost ziua în care boyband-ul britanic a anunţat public destrămarea

trupei” (Bravo, 18/2002, p.3). Termenul are înţelesul de „trupă” şi este reluat în finalul
enunţului.

chart: „jumătate din All Saints au bombardat chart-urile cu track-uri de succes”

(Bravo, 18/2002, p. 2). Se observă o specializare a sensului: chart desemnând „tabel”,
„schemă” e utilizat aici cu sensul de „clasament al melodiilor”.

cover: „Artistul a lansat deja într-o nouă versiune cover-ul celor de la Soft Cell”
(Bravo, 16/2002, p. 2). Sintagma cântecul de pe coperta albumului e înlocuită de anglicismul
cover-ul atât din comoditate, cât şi pentru precizia termenului.

girl-power: „Gwen a devenit întruchiparea perfectă a unei girl-power odată cu hit-ul

puternic anti-macho ‹‹Just a Girl››” (Bravo, 6/2001, p. 12). Termenul semnifică o nouă modă
în muzică, un nou prototip „fata puternică şi independentă”, evocând, prin conotaţie, un
anumit mediu cultural.

homestudio: în enunţul „tot aici şi-a amenajat propriul homestudio” (Bravo, 9/2002,
p. 2) desemnând „casă de înregistrări”, „propria casă de înregistrări” intră într-o construcţie
pleonastică.
 new-wave: „sound-ul new-wave” exprimă prin asociere cu alt anglicism deja
înregistrat în DCR, sound, în sintagma sound-ul new-wave (Bravo, 6/2002, p.16) o nouă
modă în muzică.

songwriter: „Eu sunt şi rămân songwriter-ul de la HIM”; „Ea a colaborat ca

songwriter-iţă şi solistă”. (Bravo, 4/2001, p. 4). Femininul format prin derivare cu sufix
moţional -iţă demonstrează o semiadaptare la structura gramaticală a limbii române, deşi
termenul înlocuieşte pe mai vechiul „compozitor”.

Anglicisme precum play-back, underground, show-man, come-back sunt deja

înregistrate de către DCR2 şi au fost împrumutate pentru brevilocvenţa lor în raport cu
sintagmele existente în limba română: play-back pentru „interpretare mimată a unei
înregistrări”, underground pentru „mişcare artistică subterană”, come-back pentru „revenirea
în top a unei vedete”.

Termeni precum live „în direct”, pop-dance „muzică pop”, single „disc ce conţine
câte o singură piesă pe fiecare faţă” au pătruns deja în vocabularul internaţional al domeniului
muzical artistic şi nu ridică probleme de înţelegere aşa cum se întâmplă cu anglicismul track:
„jumătate din All Saints au bombardat chart-urile cu track-uri de succes” (Bravo, 18/2002, p.
2).

Termenul nu este atestat în DCR2 şi a suferit o îmbogăţire de sens: folosit iniţial cu

sensul de „pistă, urmă”, e utilizat acum cu cel de „melodie (melodie gravată pe o pistă a unui
C.D.).

În concluzie

Anglicismele sunt o realitate, iar atitudinea vorbitorilor şi a specialiştilor trebuie să fie

una raţională în această privinţă, cântărind atât avantajele, cât şi dezavantajele. Acestea din
urmă nu sunt numeroase, dar există. Dintre acestea menţionăm: nesiguranţă de adaptare,
crearea de forme inculte sau forme hipercorecte (clovn pronunţat ca în limba engleză, deşi el
s-a adaptat total), riscul pleonasmelor. Pe de altă parte, însă, putem vorbi şi de multe avantaje.
Anglicismele nu au determinat o ,,alterare” a limbii române, ci, dimpotrivă, au contribuit la
permanenta ei înnoire şi reconstrucţie, la nuanţarea ei semantică şi stilistică, la modernizarea
lexicului.
 Influenţa limbii engleze nu trebuie să fie considerată un fenomen negativ, nefind cu
nimic mai periculos decât alte influenţe străine care s-au manifestat de-a lungul timpului în
limba noastră, atâta timp cât nu se exagerează folosirea lor. Adoptarea în vorbire a acestor
termeni corespunde unor necesităţi de expresie atât culturale, cât şi sociale (apariţia unor
realităţi extralingvistice noi, determinată de fapte ce ţin de progresul umanităţii), cât şi
funcţionale (necesitatea existenţei în limbă a unor termeni care să desemneze aceste realităţi
noi din viaţa oamenilor).

Esenţa limbii este aceea de a se reînnoi în permanenţă. Împrumutul din alte limbi
reprezintă un aspect al creativităţii lingvistice prin care limba se schimbă, îmbogăţindu-se
neîncetat pentru a corespunde unor realităţi în permanenţă noi.

NOTE:

1. Eugen Coşeriu, Sincronie, diacronie şi istorie, Ed. Enciclopedică, Bucureşti, 1997

BIBLIOGRAFIE:
1. Mioara Avram, Anglicismele în limba română actuală, Bucureşti, 1997.
2. Georgeta Ciobanu, Anglicisme în limba română, Timişoara, 1996.
Dicţionare:
1. DOOM2 – Dicţionarul Ortografic, ortoepic şi morfologic al limbii române. Ediţia II-a,
Bucureşti, 2005.
2. Dicţionarul explicativ al limbii române, Bucureşti, 1998.
3. Dicţionar englez-român, român-englez, Andrei Bantoş, Bucureşti, 2005.
4. DCR2 – Florica Dimitrescu, Dicţionar de cuvinte recente, ediţia a doua, Bucureşti, 1997.