Merită să înțelegem cum sunt folosiți banii digitali în mod curent în aplanarea datoriilor.

În
cariera mea, mi-am petrecut timp în prezența oamenilor cu o experiență vastă, de la proaspeți
absolvenți până la profesioniști experimentați care poartă cravate și lucrează în bănci sau
agenții de consultanță a managementului, totuși rareori am întâlnit oameni care să înțeleagă
cu adevărat cum se face o plată și care să poată articular clar cum se mișcă banii în interiorul
sistemului financiar.

Cum se fac plățile intra-bancare?

Băncile au nevoie să se plătească între ele tot timpul, uneori pentru că un client a instrucționat
banca să execute o plată în numele lor, alteori pentru că o bancă trebuie să plătească altă
bancă ca urmare a activităților proprii de tranzacționare și creditare. Aici vom privi asupra
plăților dintre bănci care apar atunci când un client dorește să execute o plată cuiva care
folosește altă bancă.

Înțelegem cu ușurință plățile fizice care sunt făcute în mod direct atunci când plătești numerar
pentru un lucru, fără un terț intermediar. Acest fapt poate fi descris ca ,,de la egal la egal ”
(peer-to-peer) din moment ce pur și simplu dai numerarul celeilalte persoane. Nu este nimeni
altcineva la mijloc, nu trebuie să instrucționezi sau să plătești niciun terț și nimeni nu poate
opri plata. Plata în numerar este de asemenea, ferită de cenzură. Dacă ești destinatarul, poți fi
în mare parte încrezător, în urma unei analize, că bancnota sau monedele sunt unice (ex. nu
sunt copii contrafăcute), iar în caz contrar nu ar trebui să le accepți și astfel tranzacția este
anulată. De asemenea este evident faptul că cel care plătește nu a cheltuit încă suma
respectivă de numerar (altfel nu ți l-ar fi dat) și mai mult decât atât, nu pot folosi aceeași
sumă de numerar pentru a te plăti simultan pe tine și pe altcineva (deoarece banii fizici nu pot
exista în două locuri în același timp). Bineînțeles – toate acestea sunt intuitive.

De îndată ce te muți în lumea digitală, lucrurile devin puțin mai complexe. Activele (assets)
digitale sunt ușor de copiat. Spre deosebire de banii fizici, nu poți da cuiva o activă digitală
(ex. un fișier) drept plată valutară. Ei bine, poți, dar ei nu o pot valoriza întrucât nu îi pot
determina unicitatea. Ei nu pot fi siguri că tu o vei șterge odată ce le-o trimiți și nu pot știi
dacă tu ai trimis, sau vei trimite, o copie a fișierului unei alte persoane. Această problemă a
activelor digitale este numită problema ,,dublei cheltuiri” (double spend).

Wikipedia descrie dubla cheltuire drept:

... un potențial defect în schema banilor digitali în care același jeton digital poate fi cheltuit
mai mult decât o singură dată. Acest lucru este posibil deoarece un jeton digital constă într-
un fișier care poate fi duplicat sau falsificat.

Lumea banilor digitali se ocupă de această problemă folosind un contabil care este un terț
independent, care, fiind reglementat, poate fi de încredere în menținerea exactă a cărților și
registrelor conform anumitor reguli. Spre exemplu, tu poți avea încredere că PayPal nu va
crea dolari PayPal din neant deoarece fiecare sold PayPal trebuie să fie susținut de un sold
echivalent în banca sa și poți avea încredere că reglementatorii își vor face treaba și vor
închide PayPal dacă aceștia nu se comportă frumos. De asemenea poți avea încredere că
atunci când instrucționezi banca să execute o plată, suma de bani care părăsește contul tău
este identică cu suma de bani care intră în contul destinatarului (minus taxele, bineînțeles)

Deci, cu orice formă de active digitale, ai nevoie de un contabil de încredere care să mențină
o listă a celor care dețin și a celor care joacă după niște reguli de nădejde. Aceștia sunt
deseori licențiate de către o autoritate care oferă niște credibilitate și crește încrederea ta că
activitățile acestora se desfășoară conform anumitor standarde.

Acum, să intrăm în amănunte despre cum produc mișcarea bits-ilor și a bytes-ilor și a

debitelor și a creditelor efectul mutării banilor de la o persoană la alta instantaneu.

Cum se fac plățile?

Cum sunt mutați banii digitali de la un cont bancar la altul? Atunci când Alice vrea să-i
plătească $10 lui Bob, banca lui Alice sustrage pur și simplu $10 din contul lui ei și îi spune
băncii lui Bob să adauge $10 în contul lui Bob? Și atunci cum împart băncile cei $10 între
ele?

Poate fi complicat. Hai să construim acest lucru privind următoarele scenarii:

1. Aceeași bancă
2. Bănci diferite
3. Între granițe (aceeași valută)
4. Schimb valutar

Aceeași bancă

Dacă Alice încearcă să îi plătească $10 lui Bob și aceștia au conturi în aceeași bancă, este
relativ simplu. Alice își instrucționează banca să execute plata și banca își ajustează registrele
scăzând $10 din contul lui Alice și adăugând $10 în contul lui Bob. În jargonul bancar unele
bănci numesc acest lucru ,,transfer de registre” ca și cum s-ar face un transfer de la un cont la
altul fără să fie bani mutați în sau în afara băncii.

Dacă îți imaginezi o bancă organizând un spreadsheet gigantic cu o listă a deținătorilor de

conturi în prima coloană și o listă a soldurilor în altă coloană, banca scade zece din coloana
lui Alice și adaugă zece în coloana lui Bob. Mă refer la acest transfer în registru drept o
tranzacție ,,-10/+10”. Deoarece această intrare de contabilitate se face total în interiorul
băncii, putem spune că tranzacția ,,se stabilește între registrele băncii” sau este ,,aprobată de
bancă”.

Este important să înțelegem că banii din contul unui client este o răspundere a băncilor:
atunci când intri în contul tău de banking online și vezi $100 în cont, asta înseamnă că banca
îți datorează $100 și ar trebui fie să îți plătească banii la cerere (via casier sau bancomat), sau
trebuie să plătească pe altcineva (o cafenea, un supermarket, sau un prieten) atunci când o
instrucționezi și o autorizezi să facă acest lucru.

Deci în timp ce din punctul tău de vedere banii din contul tău sunt o activă, din punctul de
vedere al băncii, banii din contul tău sunt o pasivă remarcabilă. Deci tranzacția din foile
băncii (unde activele și pasivele sunt înregistrate) arată astfel:

Cu toate că nu ne atingem de partea active a registrelor soldului pentru transferul dintre

clienții aceleiași bănci, vom avea nevoie de aceasta mai târziu.

Bănci diferite

Acum să considerăm că atunci când Alice vrea să îi plătească $10 lui Bob, dar au bănci
diferite, cu toate că în aceeași țară și cu aceeași valută. Alice își instrucționează banca, banca
A, să scadă $10 din contul ei și să-i plătească în contul lui Bob la banca B. În jargonul
băncilor, Alice este debitorul și Bob este beneficiarul.

Deci Bancă A reduce soldul lui Alice și Banca B crește soldul lui Bob.

Problema
În timp ce clienții sunt fericiți, poți vedea care este problema din perspectiva băncilor?

Banca A îi datorează acum lui Alice $10 mai puțin decât înainte și astfel este mai bine, dar
Banca B îi datorează lui Bob $10 mai mult și astfel este mai rău. Deci aceasta nu poate fi
întreaga imagine. Banca B ar fi furioasă!

Soluția
Instrucția acestei plăți trebuie să fie echilibrată de transferul de la bancă la bancă: Banca A
trebuie să îi plătească Băncii B $10 pentru a echilibra mutările din conturile clienților și
pentru a completa plata de la un capăt la altul.

Cum se întâmplă un transfer interbancar? Banca A ar putea câteva bancnote într-o dubă și să
le trimită Băncii B. Acest lucru ar împăca ambele bănci:

 Banca A îi datorează lui Alice cu $10 mai puțin dar plătește $10 în bancnote
Băncii B
 Banca B îi datorează lui Bob cu $10 mai mult primește $10 în bancnote de la
Banca A

Dar în cele mai multe țări, atunci când băncile vor să își transfere bani între ele, acestea nu
pun pachete de bancnote în dube- se plătesc între ele digital.

Soluțiile digitale
Sunt două căi primare prin care o bancă poate să plătească altă bancă digital: folosind conturi
bancare corespondente; sau folosind sistemul de plată al băncilor centrale.
Conturile bancare corespondente

Dacă îți înființezi o nouă afacere, primul lucru pe care îl faci este să deschizi un cont bancar
pentru a putea primi și trimite plăți.

Băncile funcționează la fel. Dacă înființezi o nouă bancă, tot ai nevoie de conturi bancare
pentru a participa în tranzacțiile digitale.

Conturile bancare corespondente sunt un jargon al industriei pentru conturile bancare pe care
băncile le deschid în alte bănci. Acestea se numesc ,,nostros” (nostro este un cuvânt latin care
înseamnă ,,al nostru”, cum ar fi ,,contul nostru”). Banking-ul corespondent descrie activitățile
în legătură cu folosirea acestor conturi.

În registrele noii tale bănci, depozitul pe care îl ai în nostros-ul tău ar apărea drept active, în
același mod, tu (ca individ) consideri depozitul pe care îl ai în bancă drept active. Banca în
care ți-ai deschis contul, banca ta corespondentă, vede fondurile acelea drept pasive, în
același mod în care banca ta de consum consideră depozitele tale drept pasive.

Dacă cauți pe Google numele băncii tale alături de ,,bănci corespondente”, ai putea găsi o
listă a conturilor unde aceasta își ține valuta străină. Uite un exemplu din banca
Commonwealth din Australia (CBA):
Poți vedea că CBA a deschis un cont în dolari americani la banca New York Mellon și un
cont în Euro la banca Societe Generale. Codurile SWIFT sunt identificatori pentru acele
bănci specifice.

Deci, înapoi la exemplul nostru. Dacă Banca A ar avea un cont în Banca B, ar putea să
înștiințeze Banca B să transfere cei $10 din contul acesteia în contul lui Bob:

În acest fel, băncile sunt bine împăcate:

 Banca A îi datorează lui Alice cu $10 mai puțin dar are cu $10 mai puțin în contul din
Banca B
 Banca B îi datorează lui Bob cu $10 mai mult dar datorează Băncii A cu $10 mai
puțin

Problema conturilor bancare corespondente

Deși conturile bancare corespondente permit curgerea plăților, acestea pot de asemenea să
prezinte dificultăți pentru bănci. Imaginează-ți că deții o bancă și trebuie să menții conturi la
fiecare altă bancă spre care clienții tăi ar vrea să transfere bani. Ar trebui să deschizi conturi
la fiecare bancă din lume, pentru eventualitatea în care ai un client care vrea să facă un
transfer cuiva care are bancă acolo. Acest lucru ar fi un coșmar operațional.

Problema banking-ului corespondent.

Și ar fi costisitor, întrucât ar trebui să ai sold pozitiv în fiecare dintre aceste bănci în
anticiparea programării unei plăți și după cum știm cu toții, banii care stau în conturile
curente nu generează la fel de multă dobândă. Ai prefera să îți pui capitalul să lucreze
altundeva. Și de asemenea, este riscant! Cum ar fi dacă una dintre băncile corespondente ar
da faliment? Ți-ai pierde banii.

Conturile din băncile centrale oferă o cale mai eficientă.

Conturile din bănci centrale

Unul din rolurile băncilor centrale este să permită băncilor din jurisdicție să se plătească între
ele electronic fără ca acestea să dețină conturi una la cealaltă. Ideea este că băncile centrale se
poartă precum o bancă pentru băncile din zona sa valutară. Acest lucru permite executarea
plăților între băncile din jurisdicție, fiecare trebuie să mențină câte un cont în banca centrală
în loc să aibă câte un cont în fiecare bancă din jurisdicție. Banii păstrați în banca centrală se
numesc rezerve.

Fiecare bancă păstrează un cont în banca centrală.

Băncile pot avea mai multe conturi în băncile centrale din mai multe scopuri, în același mod
în care poți avea mai multe pușculițe- un depozit pentru casa pe care speri să o cumperi, o
vacanță, o mașină nouă, o nuntă, provizii pentru zile negre, etc. Aici, ne interesează conturile
care sunt folosite pentru plățile interbancare.
Numim sistemele care organizează aceste registre sisteme de așezare interbancare. Acestea
sunt în mare parte de două feluri:

 Sisteme de Așezare Amânată Netă (DNS)

 Sisteme de Așezare Burtă în timp real (RTGS)

Sisteme DNS
Sistmele DNS sunt sisteme care ordonează plățile între băncile care execută o singură plată la
sfârșitul unei perioade de timp, spre exemplu la finalul fiecărei zile. Plățile din ambele direcții
sunt ,,netate” și fiecare dintre aceste plăți ale soldului excepțional, în oricare dintre direcții
este datorată, este executată la finalul perioadei. Spre exemplu, de-a lungul zilei Banca A va
acumula plăți de făcut Băncii B și Banca B va acumula plăți de făcut Băncii A. La sfârșitul
fiecărei zile, aceste plăți vor fi puse laolaltă și se va efectua o singură plată reprezentând
totalul net datorat, fie de Banca A către Banca B sau Banca B către Banca A, în funcție de
tranzacțiile din ziua respectivă.

Sistemele DNS sunt eficiente pentru capital. Băncile trebuie să pună deoparte doar prognoza
sumei netă de ieșire într-o perioadă dată, luând în calcul intrările așteptate. La fel faci și tu
când pui bani deoparte pentru cheltuielile de luna viitoare dar faci ,,net off” pentru venitul
așteptat (ex. salariul tău) în acea perioadă.

Dar există și un risc al creditului care se consolidează în fiecare perioadă, ceea ce descrie
riscul în care prognoza intrărilor nu vine sau, în cel mai rău caz, o bancă devine falimentară la
mijlocul perioadei. Acest risc poate avea un impact sistematic, precum o obligație eșuată
poate avea un impact asupra abilității unui destinatar de a face plăți. Trebuie să existe un
mecanism care să asigure minimul de perturbare a participanților rămași.

Sisteme RTGS

Cu sistemele RTGS ajustările -10/+10 din registrele băncii centrale sunt întocmite ,,în timp
real” în timpul zilei de îndată ce programarea unei plăți a fost făcută de către un client.
Fiecare programare de plată este stabilită independent și nu în grup, în lot, sau compensate
împotriva oricărei alte programări. Acest lucru este cunoscut drept ,,decontare brută”, în
opoziție cu ,,decontarea netă”.

Sistemele DNS obișnuiau să fie populare, dar în zilele de astăzi cele mai multe bănci centrale
au de asemenea și folosesc vreun fel de sistem RTGS pentru a rezolva programările de plată
imediate și clienții se așteaptă din ce în ce mai mult ca plățile să fie făcute în timp real.