PSIHOLOGIE

CLINICA SI
PSIHOTERAPIE

CURSUL 1 detalii administrative

Tematici de curs
 1. Introducere - sănătate și boală în termeni psihologici
2. Paradigma evidence-based în psihoterapie
3. Principalele abordări și paradigme în psihoterapie, modele de tratament
 cognitiv-comportamentală cu ABC cognitiv și ABC comportamental
 umanist-existențial-experimentală
 dinamic-psihanalistă
 scientist-practitioner
 modelul bio-psiho-social
4. Diagnostic și evaluare clinică
5. Consiliere și psihoterapie
6. Particularități în funcție de vârstă
7. Fundamente ale cercetării în domeniu
8. Educație și formare în domeniu
9. Recapitulare

Tematici de seminar
- Aceleași ca la curs, axate pe sinteză și aplicații

Detalii administrative
- 7p examen (redacțional + grilă) – prag: 3,5 p
- 3p proiecte (2 sarcini individuale de lucru, scrise)
 1: primire – 8 noiembrie, deadline – 29 noiembrie (va fi despre ABC-uri)
 2: primire – 29 noiembrie, deadline – 20 decembrie
- Maxim 1p bonus de seminar (0,25p/seminar, sau pe sarcină/prezentare/activitate de grup de seminar) –
se vor putea reface în sesiunea de restanțe/măriri, cu condiția să le fi predat pe timpul semestrului
 - Prezența nu este obligatorie nici la curs, nici la seminar
- Minim 4,5 punctaj total pentru promovare

CURSUL 2 tratamente psihologice

validate stiintific
Tratament VS interventie
 Interventii

o pt tulburari psihologice (probleme clinice) -> PSIHOTERAPIE

 concentrata asupra manifestarilor

o pt probleme subclinice

 pt pb "de viata" - divort, dificultati la locul de munca, etc -> CONSILIERE

PSIHOLOGICA

 concentrata asupra rezolvarea pb, cultivarea unor abilitati

 pt optimizare (dezvoltare pers) -> COACHING PSIHOLOGIC

Criteriile minime pentru tratamente valide (APA)

1. Manual - e descrisa clar strategia

2. Studii clinice controlate - investigheaza eficienta tratamentului (sa avem controlul variabilelor prin
randomizare, mai ales variabilele ce tin de caracteristicile particp, variabilit individuala)

- pot sa controlez si trecerea timpului

3. Performanta mai buna (decat cea a gr de control) - sau egala daca gr de control primeste tratament
clasic

4. Al treilea gr placebo - daca gr de control nu primeste un tratament

- sa manipulam asteptarile de insanatosire ale particip din gr placebo -> poate sa explice chiar ef interventiilor

 Terapia cog bazata pe mindfulness -> pt depresie, ocd, anxietate

- strategii comp
- interventie la niv comp si cog (schimbarea atitudinilor, convingerilor, gandurilor)
- schimbarea terapeutica are loc pe baza interventiei la niv relatiei, NU continuturilor - strategii de acceptare
(obs gandul si schimb rel cu el, il accept, fara sa ma identific cu el)

Cadrul de clasificare al psihoterapiilor

 Pachetul terapeutic
 o interventii bine sustinute (min 2 echipe care sa fi sustinut rez mai bune sau egale cu ale unui gr
de control sau ale unei interventii deja validate)

o dovezi echivoce sau lipsa

o dovezi clare impotriva -> tratamentul pt 2 studii nu e mai bun decat cel placebo

 Teorii

o bine sustinuta - studii care leaga teoria de efect (min 2 studii)

o dovezi echivoce sau lipsa - leg dintre mec si rez specifice, cat si studii care contrazic legatura /
lipsa leg

o dovezi clare impotriva - studii care nu reusesc sa identifice o rel intre mec si rez

*in functie de combinatie => avem mai multe categorii de interventii

CATEGORIA 1:

 pachetul terapeutic bine sustinut + teoria bine sustinuta

CATEGORIA 2:

 pachet terapeutic bine sustinut + teoria cu dovezi echivoce sau lipsa

 validitate externă

CATEGORIA 3

 pachet cu dovezi echivoce sau lipsa + teoria bine sustinuta

CATEGORIA 4

 pachet cu dovezi echivoce sau lipsa + teoria cu dovezi echivoce sau lipsa

CATEGORIA 5

 pachet bine sustinut + teorie cu dovezi clar impotriva

CATEGORIA 6

 pachet cu dovezi clare impotriva + teorie bine sustinuta

CATEGORIA 7

 pachet cu dovezi echivoce sau lipsa + teorie cu dovezi clar impotriva

CATEGORIA 8

 pachet cu dovezi clare impotriva + teorie cu dovezi echivoce sau lipsa

CATEGORIA 9 - pseudostiinta

 pachet cu dovezi clare impotriva + teorie cu dovezi clare impotriva

Alegerea tratamentului
1.Tratamente validate stiintific atat sub aspectul eficientei, cat si al validit teoriei

-> daca nu exista => se utilizeaza...

2.Tratamentele validate stiintific sub aspectul eficientei

-> daca nu exista =>

3.Tratamente considerate eficiente prin consensul specialistilor

-> daca nu exista =>

4.Tratamente care desi nu au fost investigate stiintific -> deriva dintr-o teorie testata si validata, au
acordul gr profesional si sunt potential utile si nepericuloase

-> daca nu exista =>

5.Interventii derivate ad-hoc din pregatirea profesionala si pe care acordul colegilor le justifica in cazul
dat ca fiind potential utile si nepericuloase

Rolul psihologului in practica/interventia clinica

 care sunt cele mai bune dovezi stiintifice

 caracteristicile clientului

 resursele psihologului (inclusiv expertiza)

! Mediul si contextul organizational

CURSUL 3
Notiuni introductive in CBT
- clinic = ne raportăm la subiectul uman prin 2 atribute: sănătate și boală – este o abordare individualizată (nu
înseamnă automat boală)
- boală – 3 niveluri:
1. cauze (etiologie) – generează o serie de
2. modificări (patogeneză), iar prin aceste modificări, se produc
3. semnele și simptomele
 tabloul clinic poate fi dominant psihologic sau dominant somatic
 etiopatogeneza poate fi dominant psihologică sau dominant somatică
Tablou clinic psihologic Tablou clinic somatic
Etiopatogeneză Tulburare psihologică clasică Tulburare psihosomatică
psihologică
Etiopatogeneză somatică Consecințe psihologice ale tulburărilor Tulburare somatică clasică
somatice (ex: cancer)

1. Abordarea cognitiv-comportamentală
Principii și idei fundamentale:
- Subiectul uman poate fi analizat prin minim 4 aspecte: cel subiectiv (ce experiențiem, componenta
emoțională), cel cognitiv (procesare informațională, conștientă/inconștientă), cel comportamental și cel
psiho-biologic (manifestare biologică, având cauză psihologică)

- Cum organizăm cele 4 dimensiuni? – Modelul ABC Cognitiv (Albert Ellis & Aaron Beck)
 A – activating events (pot fi descrise în diferite niveluri de detaliu)
 B – beliefs / credințe (nivelul cognitiv de analiză se interpune între evenimentele de viață și consecințele lor)
=> nu evenimentele influențează sau generează consecințele, ci felul în care noi le interpretăm (revoluție
adusă de abordarea cognitiv-comportamentală) – nu A cauzează C, ci B cauzează C (contrar psihologiei de
simț comun)
 C – consecințe (include 3 din cele 4 niveluri de analiză a omului)
 Aspectul subiectiv
 Aspectul comportamental
 Aspectul psiho-biologic

 Componentele lui B – care procesări informaționale sunt cele mai relevante?

 Cogniții iraționale (fără suport logic, empiric și/sau funcțional):
- Pasul 1 - formularea dorințelor: trebuie absolutist, trebuie cu necesitate – DEM (demands) – se împart în 3
categorii: față de propria persoană, față de ceilalți oameni, față de viață în general (legea optimului
motivațional – DEM = supramotivație – alternativa nu este submotivație, ci motivație optimă)
- Elemente secundare:
 Catastrofare (AWF)
 Toleranță scăzută la frustrare (low frustration tolerance – LFT, FI – frustration intolerance)
 Evaluarea globală (GE - cu referire la propria persoană, la ceilalți, la viață în general – a pune
etichete)

 Cogniții raționale
- Pasul 1 - formularea dorințelor: stil preferențial – PRE (preferences) – optimul motivațional în sarcinile
complexe – 3 componente: flexibilitate, acceptare, intensitate motivațională optimă
! dacă... atunci => dacă vrei la examen, trebuie să ai prezențe, dar ai opțiunea să nu mergi la examen (nu
intervine rigiditatea, opțiunea e a ta – flexibilitate), la fel și când vrei să pornești o mașină – dacă vrei să
pornească, trebuie să urmezi unii pași, dar nu ești obligat să o pornești, la fel și cu religia, dacă vrei să fi un bun
creștin, atunci... (dar avem liber arbitru)
- Elemente secundare:
 Evaluarea nuanțată a răului (BAD) ! restructurare non-verbală
 Toleranță crescută la frustrare (HFT, FT)
  Etichetarea comportamentelor sau răspunsurilor, nu persoanei la general (atât la sine, cât și la ceilalți
și la evenimente de viață) – acceptare necondiționată ca persoană, fără să acceptăm necondiționat
toate comportamentele noastre

CURSUL 4 Abc cognitiv

- conform modelului ABC cognitiv, consecințele pot fi funcționale/disfuncționale și apar la nivel subiectiv
(emoțional), fiziologic, psihologic și comportamental
 ex: vinovăție, anxietate, furie, deprimare (disfuncționale)
 nivel subiectiv: experiență emoțională marcată de distres
 nivel psihofiziologic: subactivare sau supraactivare
 nivel comportamental: comportamente disfuncționale
 ex: regret, îngrijorare, nemulțumire tristețe (funcționale)
 nivel subiectiv: distres redus
 nivel psihofiziologic: nivel de activare optimă
 nivel comportamental: comportamente funcționale
Evaluare primară (cu privire la relevanța și congruența motivațională a evenimentelor)

- teme relaționale: fiecare emoție este caracterizată de evaluări care se referă la importanța situației pentru
adaptare (deci importanța sa motivațională)
Evaluare secundară
- emoțiile se bazează pe o evaluare în raport cu resursele și opțiunile de coping pentru situația cu relevanță
motivațională
- această evaluare poate fi rațională (ex. rău, nu îmi place, comportament rău) sau irațională (ex. groaznic, nu
suport, persoană rea)
 non-dem: non-demanding (stil preferențial)
 usa: unconditional self-acceptance (acceptare necondiționată a sinelui)
 dem: demands (trebuie absolutist)
 sd: self-downing

Tristețe/deprimare

Regret/vinovăție
Nemulțumire/furie

 UOA – unconditional other acceptance (acceptare necondiționată a altui om)

 OD – other downing (a pune la pământ un alt om)
Îngrijorare/anxietate
- Apare o evaluare de genul trebuie/prefer (evaluare primară – apare prima oară) e flexibilă/inflexibilă în
raport cu o temă importantă pentru mine
- Apoi ne gândim pe cine să responsabilizăm sau ce coping să facem în continuare în funcție de evaluarea
primară
- Apare evaluarea secundară (care e o consecință a evaluării primare)
- După aceste evaluări apar consecințele

CURSUL 5 modelul abc

- cognițiile despre care am vorbit până acum (în cursul 3) sunt conștiente sau conștientizabile (ele pot fi
accesate)
- pe lângă acestea, mai avem un tip de cogniții pe care le numim cogniții inconștiente/implicite
 au fost învățate inconștient
 le folosim inconștient
 nu pot fi conștientizate nici într-un fel
 exemplu: un copil de 4 ani știe să vorbească corect limba comunității în care s-a născut, dar nu știe
să zică după ce reguli se ghidează gând formulează propoziții
 exemplu: au fost asociate în mod repetat cuvântul “inteligent” cu persoanele cu păr lung, dar nu și cu
persoanele cu păr scurt – mintea umană generează o asociere între lungimea părului și inteligență –
în faza de testare, sistematic, oamenii au tendința să evalueze persoanele cu părul lung ca fiind mai
inteligente decât persoanele cu părul scurt (etapa I: înveți o asociere, etapa II: folosești asocierea –
dar aceste lucruri se întâmplă în mod inconștient)
 sunt confundate la nivel de simț comun cu intuiția
 mare parte din mintea noastră conține astfel de asocieri implicite, care ghidează lucrurile pe care le
facem și le simțim cumva automat, inconștient
 cognitive unconscious: conține lucruri pe care le-ai învățat și le folosești inconștient
 condiționare clasică
  multe răspunsuri subiective, comportamentale și fiziologice sunt generate pe baza acestui mecanism
inconștient și automat, pe baza asocierilor dintre informații implicite
- unele cogniții conștiente sunt
 specifice/simple (automatic thoughts, self-statement – ce îți spui tu în minte)
 generale (sheme, cogniții centrale, schema, core beliefs)
- diferențiere între:
 descriere
 inferență
 evaluări
- exemple:
 cogniții specifice de tip descriere: cei din spate nu se uită la mine
 cogniții specifice de tip inferență: dacă nu se uită la mine, înseamnă că nu mă respectă
 cogniții specifice de tip evaluări: trebuie să mă respecte și nu pot suporta că nu mă respectă (cele
învățate la cursul 3)
- la nivelul oricărui nivel pot apărea cogniții iraționale (poate fi distorsionată descrierea, inferența sau
evaluarea)
- schemele negative (cogniții generale) cad în 2 categorii:
1. helplessness (neajutorare) – asociate cu gânduri de tip: nu pot, nu reușesc, o să greșesc, nu pot
face față
2. unloveability (de neiubit) – asociate cu gânduri de tip: nu o să mă bage în seamă, o să mă ignore
- schemele cognitive (cogniții generale) generează gânduri anume în situații specifice de viață

 consecințele pot deveni noi A-uri (activatori)

 o emoție primară poate genera un proces prin care apare o emoție secundară (ex: anxietate față de
depresie, furie față de anxietate, etc.)
- activator: partenerul mă părăsește
- gânduri: nu pot tolera
- consecință: depresie
- gânduri: nu trebuie să am depresie, sunt un om slab (meta-cogniții/meta-beliefs)
- consecință: depresie secundară (depresie față de depresie) (meta-consecințe)
 se poate declanșa și un nou lanț și tot așa

De ce unii avem cogniții iraționale mai puternice decât alții?

- din cauza mediului la care suntem expuși
- toți avem predispozițiile (teoria evoluționistă), dar unii beneficiază de medii în care raționalitatea e cultivată
mai mult decât în alte medii
De ce avem atât de multe cogniții iraționale toți oamenii? (iraționalitatea e norma, raționalitatea e rară și este
de obicei dobândită printr-un proces conștient, efortful)
 teorie evoluționistă: majoritatea avem cogniții iraționale pentru că specia noastră a apărut cu 200 și
ceva de mii de ani în urmă. În această perioadă (foarte lungă), am trăit într-un mediu cu accent pus
pe obținerea de hrană, supraviețuire și reproducere. Trăim în mediul actual de cam 7 mii de ani.
Deci, mintea noastră a fost “creată” în mediul ancestral, în care:
 catastrofarea poate fi utilă – te ajută să te ferești de pericole mai eficient
 agresivitatea poate fi necesară pentru a dobândi acces la resurse (era un mediu caracterizat de care-pe-care,
survival of the fittest)
 hipervigilența era utilă
 evaluarea globală putea fi utilă
 mintea noastră e tot așa ca atunci, pentru că noi suntem urmașii celor care au avut mintea în acest fel,
pentru că i-a ajutat să devină the fittest, cei mai bine adaptați la mediu și deci, s-au înmulțit
 ne e greu să învățăm alternativa rațională (avem predispoziție pentru iraționalitate cum avem pentru
limbajul natural)
- de aceea este atât de greu să schimbi stilul irațional în terapie – ea nu e o injecție, e ceva ce necesită timp, e
un proces de reeducare a minții

Ce emoții problematice generează cognițiile iraționale?

- stările de depresie presupun o situație în care apare o pierdere (de un anumit tip, adesea o relație) - LOSS și
combinația de cogniții iraționale este trebuie + evaluare globală a sinelui (DEM + SD)
- tulburarea de panică presupune o situație în care apare un pericol perceput – DANGER și combinația
cognitivă presupune trebuie + catastrofare (DEM+AWF) (AWF=awfulizing)
- furia presupune o situație (temă!) legată de fairness/dreptate și încălcarea ei, iar combinațiile sunt diferite în
funcție de spre cine sunt orientate cognițiile
 spre sine: combinație trebuie + LFT + SD (self-downing)
 spre ceilalți: trebuie + LFT + OD (other-downing)
- pe baza emoțiilor persoanei, putem avea o ipoteză despre felul în care stilul lui cognitiv e disfuncțional/
irațional
- dacă încă nu au încă probleme emoționale/psihologice, te poți uita la afirmațiile persoanei care arată stilul
de gândire, pe baza căruia poți prezice (somewhat acurat) ce probleme emoționale/psihologice pot apărea în
viitor la persoana respectivă

modelul abc comportamental

- A = antecedent
- B = comportament (behavior) – comportament operant - specific, operaționalizabil, implică mișcare, a
face ceva efectiv (nu intră aici comportamentele respondente – schimbarea conductanței pielii, creșterea
ritmului cardiac, etc.)
- C = consecințe
- confuzie între termenul care descrie tulburarea (ex: anxietate) și simptomele ei (tremur, roșesc, mă bâlbâi)
– anxietatea doar denumește simptomele într-un mod mai parcimonios, nu le explică (e irațional să zicem
că un om se bâlbâie pentru că e anxios, cauza e alta, asta e doar o explicație tautologică)
- în legătură cu intenția și voința:
 intenția apare după sau deodată cu inițierea comportamentului, în ciuda considerentelor de simț comun
(intenția îmi descrie comportamentul, nu mi-l cauzează) – studii de neuro legate de free will
- regulă: orice comportament este generat de antecedente și este menținut de consecințe
A - Antecedent
- 2 mari categorii de antecedente:
1. situațiile stimul (stimul = orice care influențează activitatea analizatorilor, poate fi simplu sau complex)
 stimulul generează o serie de prelucrări informaționale
2. pentru comportament, avem prelucrări informaționale specifice – comportamente informaționale:
 cunoștințele procedurale (ca să pot să faci un comportament, trebuie să știi să-l faci)
 auto-eficacitate (ca să pot să fac un comportament, trebuie să cred că sunt în stare să-l fac)
  regulile sub forma descrierilor și inferențelor (ex: dacă e joi, mă duc la tenis – o serie de reguli învățate
prin experiență)
 așteptări/expectanțe (ce așteptări avem cu privire la o anumită situație – care mă aștept să fie
consecințele comportamentului meu)
Consecințe
1. întăriri pozitive (recompense) = ceva care, adăugat unui comportament, îi menține sau îi crește
probabilitatea de apariție (pentru că adaug un stimul apetitiv, pozitiv)
2. întăriri negative = ceva care, eliminat ca urmare a unui comportament, îi crește probabilitatea de apariție
(pentru că scot un stimul aversiv, negativ)
3. pedepse pozitive = ceva care, adăugat unui comportament, îi scade probabilitatea de apariție (pentru că
adaug un stimul aversiv, negativ)
4. pedepse negative = ceva care, eliminat printr-un comportament, îi scade probabilitatea de apariție
(pentru că elimin un stimul apetitiv, pozitiv)
orice comportament este generat de stimuli care produc prelucrări informaționale și este menținut de
propriile sale consecințe
 dacă vrei să schimbi B, trebuie să schimbi A și C
 sau, poți să înlocuiești B cu un alt B1 care este incompatibil cu primul B (dar care să poată apărea în
aceleași condiții în care apare primul B și care să aducă aceleași beneficii pentru persoană ca și
comportamentul B inițial)
- uneori, prin administrarea de întăriri, putem să stârnim reactanță psihologică pentru că amenințăm liberul
arbitru (pentru că simt că îmi dai recompensa ca să mă determini să fac ceva, nu că merit)
 recompensele trebuie date în așa fel încât să fie percepute de om ca o urmare a propriului comportament, nu
ca un determinant al acestuia
- contextul activează seturile mintale specifice și le inhibă pe altele – generând comportamente specifice și
făcându-le pe cele non-specifice să fie inhibate (când apare ceva neprevăzut, atunci apare partea de
intenție/voință)
 ex: intru în clasă – se activează comportamente precum: scriu, citesc, ascult, răspund – situație neprevăzută:
proful îmi cere să dansez pe catedră în timp ce spun o poezie – apare partea de intenție/voință – iau decizia
de a face/a nu face acest lucru (până în acest punct, comportamentul este automat, a fost automatizat prin
învățare, asocieri, repetiție, condiționare, etc.)
 implicații pentru psihoterapie
 pacientă cu probleme de control al comportamentului alimentar – are mâncare prin toată casa – toată casa e
un context care activează seturile mentale corespondente comportamentului de a mânca – trebuie să
declanșăm o situație fără precedent în care limităm acest context asociat cu mâncarea – restructurăm mediul,
încercăm să păstrăm mâncare doar în bucătărie – rămâne o singură încăpere care ne declanșează
comportamentul, nu mai e toată casa
 tehnica comportamentală este cea care produce schimbarea (se vede o mare schimbare chiar și după
doar 2 săptămâni, doar cu o schimbare simplă de comportament!)
 pe lângă asta, manipulezi și antecedentele și consecințele => ABC-ul comportamental are o forță enormă
în psihoterapie și în modificarea comportamentală
- combinarea modelului ABC cognitiv cu modelul ABC comportamental este rețeta succesului în
psihoterapia cognitiv-comportamentală

Limite ale paradigmei cognitiv-comportamentale

1. avem limite în a înțelege forțele cauzale (nu știm mecanismele pentru fiecare problemă, mai avem de
descoperit mecanisme etiopatogenetice, cognitive și comportamentale) => este nevoie de cercetare continuă
2. chiar și când știu cauza, nu am încă suficiente tehnice suficient de puternice pentru a te “vindeca” de fiecare
dată => este nevoie de cercetare pentru a dezvolta noi tehnici/tratamente
3. e the gold standard, e cea mai validată formă de psihoterapie în sensul că are cele mai multe studii de
calitate bună, dar studiile nu arată că 100% dintre pacienți se recuperează/vindecă după ce fac terapie
cognitiv-comportamentală (e nevoie de tratamente mai eficiente)

- emoțiile sunt post-cognitive și nu există emoție fără cogniție (cogniția poate fi și inconștientă)

CURSUL 6 modelul
umanist. Modelul experiential. Modelul existential
Scurt istoric
- la momentul apariției abordării umaniste, punctul de vedere psihanalitic era forța dominantă în psihoterapie
- perspectiva umanistă apare în anii 1950-1960 ca reacție la “pesimismul” abordării psihanalitice și la
“determinismul” abordării comportamentale
- spiritul cultural al vremii – preocuparea față de înțelegerea din punct de vedere filosofic și psihologic a
recentelor Războaie Mondiale și a Holocaustului

Abordarea Rogersiană
- Carl Rogers își fundamentează abordarea pe teoriile din sfera fenomenologiei și este influențat de ideile lui
Otto Rank, de doctrina creștină și principiile democrației
- „Clientul este cel care știe ce îl doare, în ce direcție să meargă, ce probleme sunt cruciale pentru el, ce
experiențe sunt îngropate adânc în el. Am început să îmi dau seama că, dacă scopul meu nu e să îmi
demonstrez propria inteligență și propriile cunoștințe, aș face mai bine să mă bazez pe client să aleagă
direcția mișcării în acest proces.” (A deveni o persoană – Perspectiva unui psihoterapeut, 1961)
- abordare:
 indivizii trăiesc într-o lume a propriei experiențe (câmp perceptual)
 sinele = conștientizarea faptului de a fi și a funcționării proprii, formată prin interacțiunea cu mediul, pe
baza evaluării persoanei de către ceilalți
 auto-actualizarea = tendința de a menține și extinde experiența sinelui
 mecanisme defensive: menite să reducă anxietatea provocată de discrepanța
între sinele real și sinele ideal:
 negarea: evitarea și blocarea conștientizării unui eveniment amenințător
 distorsiunea perceptivă: reinterpretarea situației în termeni mai puțin
amenințători
 utilizarea lor duce la creșterea discrepanței sine real – sine ideal
Terapia centrată pe client
- menită să ajute clienții să își manifeste tendințele de auto-actualizare și sinele real, prin oferirea de către
terapeut a:
 empatiei (a înțelege clientul și a-i transmite acest lucru – fără însă a se indentifica cu el)
 acceptării necondiționate (a oferi apreciere clientului, indiferent de comportamentele sale – chiar dacă
terapeutul nu este de acord cu ele și fără ca acest lucru să implice aprobarea lor)
 congruenței: suprapunerea dintre comportamentul manifest al terapeutului și a celui interior

Terapia Gestalt
- Fritz și Laura Perls: supraviețuitori ai Holocaustului, fug în Africa de Sud, apoi în SUA, la New York, unde
fondează Institutul Gestalt (1952)
- „Însă sinele este tocmai integratorul, este unitatea sintetică, cum spunea Kant. Este artistul vieții. Este doar
un mic factor în interacțiunea totală dintre organism și mediu, dar joacă rolul crucial de a găsi și a crea
semnificațiile prin care creștem”. (Fritz Perls - Gestalt Therapy: Excitement and Growth in the Human
Personality, 1951)

Logoterapia
- Viktor Frankl: supraviețuitor al Holocaustului, își documentează experiențele și descrie esența logoterapiei
în cartea “Omul în căutarea sensului vieții” (1946)
- “Noi, cei care am trăit în lagăre de concentrare, ne putem aminti de acei oameni care, trecând din baracă
în baracă, își dăruiau altora ultima lor bucată de pâine. Vor fi fost puțini la număr, dar îndeajuns de mulți
pentru a dovedi că totul îi poate fi luat unui om, mai puțin un lucru: ultima dintre libertăți – aceea de a-și
alege atitudinea într-un anumit set de circumstanțe, de a-și alege propriul mod de a fi”

Conceptele de bază ale abordării

Umanism: individul uman are potențial în esența sa, este mânat de forțe pozitive
Existențialism: individul este mânat de nevoia de a da un sens experienței sale de a fi
Experiențialism: realitatea poate fi cunoscută prin intermediul experienței individuale

CURSUL 7 modelul
dinamic-psihanalitic
Adăugări față de suportul de curs
- pornind de la Freud, s-au dezvoltat o serie de psihanalize:
 s-a dezvoltat pe orizontală psihanaliza, de la Freud:
 Young a spus că nu avem pulsiuni în inconștient, ci mai degrabă arhetipuri (Young)
 psihanaliza Adleriană – la nivelul inconștientului, nu avem pulsiuni, ci forța principală e dorința de
putere
 s-a dezvoltat și pe verticală psihanaliza, de la Freud:
 Anna Freud și Hartmann vorbesc despre psihanaliza eului, neinvalidând modelul lui Freud, dar
adăugând că uneori, conflictele pot fi conștiente, nu sunt mereu inconștiente
 psihanaliza supra-eului (Erich Fromm) – sunt multe conflicte (cele fundamentale) sunt între eu
(constrângerile realității) și normele morale (supra-eu)
- în psihanaliza clasică, trecutul relevant e prima copilărie (0-6/7 ani)

- Teoria psiho-sexuală a lui Freud:

 0-1 ani: stadiul oral
 1-3 ani: stadiul anal
 3-6/7 ani: stadiul falic (unde apare complexul Electra și complexul Oedip)
 7-12/13 ani: stadiul latent
 13 ani+: stadiul genital (adult)
- alții, după Freud, s-au focalizat pe stadiul oral, și l-au legat mai ales de tulburări psihotice
- alții au investigat stadiul anal în relație cu tulburări compulsive
- pe parcursul vieții, apar o serie de conflicte de acest tip, care alimentează conflictele din trecut – tipul de
conflict pe care îl ai depinde de stadiul în care ai rămas fixat (stadiul erogen în care ai avut cele mai multe
frustrări = pulsiuni nesatisfăcute, refulate)
- reacțiile defensive din prezent sunt similare cu cele pe care le manifestai în stadiul în care ai rămas fixat
- terapia psihanalitică se centrează ca prin triunghiul terapeutic să ajute pacientul să treacă de la reacțiile
infantile, specifice stadiului în care e fixat, la reacții mai mature, specifice stadiului adult
Termeni
- dinamic: mișcare între cele 3 componente (terapie de scurtă durată) / psiho-dinamic: legătura între ele
- psihanaliză: interpretarea pe care psihoterapeutul o oferă acestor componente/legături (cel mai complet
termen) – terapie de lungă durată (centru Freudian)
Starea paradigmei azi
- istoric, Freud a fost indispensabil pentru domeniul psihologiei – a făcut trecerea de la legăturile de simț
comun (boală psihică-cauze somatice și boală psihică – cauze spirituale) la legătura boală psihică – cauze
psihologice (deși acum pare banal – datorită în principal lui Freud -, atunci nu era o chestie de simț comun
cauzalitatea psihologică)
- teoria specifică, psihanalitică a lui Freud nu se susține azi, din punct de vedere a validității științifice (teoria
cu stadiile de dezvoltare psiho-sexuală e invalidată, altele sunt nevalidate – nefalsificabile, netestabile)
- a devenit mai degrabă o poveste cu valoare istorică decât o metodă psihoterapeutică validă (unele tehnici din
psihanaliză pot fi folosite în terapie, dar nu ca primă instanță)
- ce rămâne mai mult din terapie, e ce s-a dezvoltat după Freud, cum ar fi:
 atașamentul (are coloratură mai științifică, e fundamentată de unele studii, încă nu are rigoarea științifică
dorită, dar e mult mai bine fundamentată decât altele)
- din punct de vedere al practicii, poate funcționa (în clinică), dar dacă funcționează nu înseamnă că e
adevărat și poate funcționa doar pe termen scurt, limitat
- din punct de vedere al metodicii studiilor psihanalitice, sunt destul de puține, testează mai degrabă
intervenția practică decât teoria de la baza ei, folosesc metode tot din paradigma lor, sunt foarte greu de
legat de noile progrese în disciplină (ex: neuroștiințe, procesare informațională)

CURSUL 8
Instrumente digitale bazate pe psihoterapia cognitiv-
comportamentala pentru promovarea sanatatii emotionale la copii
si adolescenti
Introducere. Sănătatea mentală a tinerilor
Problemele emoționale la copii și adolescenți sunt importante și au un impact major pentru dezvoltarea
lor viitoare ca adulți. Jumătate dintre toate problemele de sănătate mentală încep până la vârsta de 14 ani și, la
nivel global, depresia este una dintre principalele cauze ale bolii și dizabilității în rândul tinerilor. Sunt necesare
în mod constant instrumente noi și inovatoare pentru:
 a evalua factorii implicați în etiopatogeneza depresiei la tineri
 a oferi acces timpuriu la intervenții validate științific
Accesul la intervenții
- CBT este un tratament susținut empiric pentru tratamentul anxietății la copii și adolescenți
- doar o minoritate dintre tinerii care suferă de anxietate primesc tratament de specialitate
 de ce?
 nu au acces la resurse materiale, psihoterapia are costuri ridicate
 sănătatea mentală e un subiect taboo în familie sau în grupul de covârstnici (stigmă/rușine)
 lipsa psiho-educației
 nu realizează ce înseamnă lucrurile pe care le simt (simptomele) și cum ar putea fi rezolvate
 prevalență ridicată – depășesc numărul specialiștilor (mai ales că majoritatea psihoterapeuților
preferă să lucreze cu copii decât cu adulți)
 lipsa de conștientizare a părinților a problemelor de sănătate mentală
 lipsa informării în legătură cu serviciile disponibile
 soluții:
 dezvoltările rapide în domeniul tehnologiei informației și telecomunicațiilor
 utilizarea pe scară largă a dispozitivelor mobile
 creștere dramatică a utilizării atât a dispozitivelor mobile, cât și a internetului pentru a îmbunătăți și
a facilita accesul la tratament
 limită
 nu se adresează tinerilor și adolescenților din țări mai puțin dezvoltate – există un bias cu privire la
intervenții dezvoltate și accesibile doar pentru persoanele din populația WEIRD (westernized,
educated, industrialized, rich, democratic)
Tehnologii digitale
Metodele de livrare pe calculator, mobil și internet au fost propuse ca modalități esențiale de creștere a
accesului tinerilor la intervențiile în sănătate mentală și la programe de prevenție. Utilizarea tehnologiei pentru a
oferi servicii de psihoterapie cognitiv-comportamentală:
 formă relativ ieftină, flexibilă de livrare a tratamentului
 accesibilă 24/7 la momente și locuri convenabile pentru copii și familii
 are potențialul de a permite profesioniștilor să asiste un număr mai mare de clienți
 poate oferi acces persoanelor din mediul rural
 grupul țintă este (copii și părinți) sunt receptivi la conceptul de participare la aceste intervenții (conform
cercetărilor care s-au realizat până acum)
De ce gamificat?
- intervenții prin care li se oferă anumite recompense simbolice, pe lângă ameliorarea simptomelor (cumva
intervenții sub forma unui joc)
- 31% dinre copii și tineri caută informații despre sănătatea mentală pe internet
- 91% dintre copii și tineri (2-17 ani) joacă jocuri video – este familiar pentru ei
  jocurile online ar putea crește atractivitatea intervențiilor și aderența la aceste programe de prevenție și
tratament

Fundamente teoretice ale abordării cognitiv-comportamentale

1. Cogniția (care poate fi conștientă și inconștientă) e cel mai important determinant al răspunsurilor
afective, comportamentale, fiziologice, toate inter-relaționate
2. Mare parte din psihopatologie este rezultatul cognițiilor disfuncționale, iraționale – care pot fi
modificate (psihopatologia – penetrabilă cognitiv)
 inferențe disfuncționale
 evaluări disfuncționale
3. Cognițiile disfuncționale pot fi identificate și schimbate
4. Schimbarea se face prin tehnici cognitive și comportamentale
5. Lucrurile pe care le facem în terapie trebuie să fie evidence-based (bazate pe dovezi) – atât teoria, cât și
tehnicile aplicate în practică trebuie să fie validate științific
Cogniții evaluative
- structuri cognitive relaţionate cu descrierile şi inferenţele
- au dublaj lingvistic
- pot fi raţionale sau iraţionale (irațional = ceva ce nu are suport empiric, pragmatic și logic)
- se mai numesc şi „cogniţii calde” (hot cognitions)
- condiţionează apariţia reacţiilor afective
Credințe raționale și iraționale
I. Trebuie absolutist (gândire absolutistă) versus stil preferenţial (gândire flexibilă)
”Eu trebuie cu necesitate să reușesc.” vs ”Mi-ar plăcea şi fac tot ceea ce depinde de mine ca să reușesc.”
II. Catastrofarea versus noncatastrofarea
”Este groaznic să nu reușesc.” vs ”Este rău dacă nu reușesc, dar nu este cel mai rău lucru care mi s-ar putea
întâmpla.”
III. Toleranţa scăzută la frustrare versus toleranţa (crescută) la frustrare
”Este de nesuportat să nu reușesc.” vs ”Pot să suport o nereușită.”
IV. Evaluarea globală versus evaluarea contextuală
„Sunt un incompetent dacă nu reușesc.” vs ”Uneori mă descurc mai bine, alteori mai puțin bine.”

Teoria binară a distresului

- emoții negative disfuncționale
 probleme semnificative clinic
 experiență subiectivă negativă
 au la bază credințe iraționale
 au consecințe comportamentale dezadaptative
- emoții negative funcționale
 reacții negative normale la persoanele care se confruntă cu evenimente stresante
 experiență subiectivă negativă
 au la bază credințe raționale
 au consecințe comportamentale adaptative
- emoții pozitive disfuncționale
 experiență subiectivă pozitivă
 credințe iraționale
 consecințe comportamentale dezadaptative
- emoții pozitive funcționale
 experiență subiectivă pozitivă
 credințe raționale
 consecințe comportamentale adaptative
! fiecare dintre aceste 4 categorii de emoții pot avea intensități variate

Proiectul REThink EMOTIONS

- cuprinde intervenții digitalizate adresate tinerilor cu scopul antrenării abilităților de auto-reglare emoțională
ca modalitate de prevenție a tulburărilor mentale
- platforma este dezvoltată în baza proiectului de cercetare exploratorie PN-III-P4-ID-PCE-2020-2170,
acordat Dr. Oana David de către Guvernul României (UEFISCDI)
- platforma integrează următoarele instrumente testate separat și dovedite eficiente prin studii riguroase:
1. jocul terapeutic online REThink
2. programul online REThink Parenting
3. aplicația MoodWheel
4. aplicația PsyPills

1. jocul terapeutic online REThink

 dezvoltată în jurul personajului RETMAN, care practică Terapia Rațional Emotivă și
Comportamentală, și ghidează utilizatorii în salvarea minții locuitorilor Pământului de puterile lui
Iraționalius
 disponibil pe web, AppStore și GooglePlay
 personaje negative (aferente evaluărilor disfuncționale – Necesarus, Descurajatus, Frustratus și
Catastrofus) care trebuie învinse de personajele pozitive (aferente evaluărilor funcționale –
Preferatus, Acceptatus, Toleratus, Ponderatus și Optimista)
 facilitează evaluarea abilităților de auto-reglare emoțională a tinerilor atât în condiții de simulare, cât
și în condiții ecologice
 singurul instrument care permite acest tip de evaluare a abilităților de reglare emoțională
 permite personalizarea jocului în funcție de nevoile tinerilor
 studiile relevă rezultate bune: arată că jocul e eficient și chiar și la studii de follow-up efectul se
menține
 are la bază programe de prevenție pozitivă derivate din REBT (Rational-Emotional Behavioral
Therapy) și REBE (Rational-Emotional Behavioral Education)
 mecanismul schimbării – cultivarea cognițiilor raționale care să le înlocuiască pe cele irațională
 module de învățare, care se prezintă ca niveluri în cadrul jocului, care includ:
 identificarea emoțiilor (+mindfulness, relaxare și concentrare)
 combaterea sau modificarea răspunsurilor emoționale dezadaptative prin restructurarea credințelor
  rezolvarea de probleme în mod eficient, luarea de decizii și persistența în decizii
 cultivarea emoțiilor și comportamentelor sociale adaptative
+ ultimul nivel le înglobează pe toate (dificultatea acestor module – niveluri – crește progresiv, pe
măsură ce ei avansează în cadrul jocului)

2. programul online REThink Parenting

 este un program de parenting îndreptat spre oferirea de suport susținut empiric în ceea ce privește prevenirea
tulburărilor de internalizare și externalizare la tineri
 e o platformă formată din 5 module, care, fiecare, includ 3 tipuri de activități: psiho-educație, setarea de
scopuri cu privire la fiecare modul, exerciții de aprofundare
- completarea unor chestionare înainte de module, chestionare care rămân salvate într-un raport personalizat
generat după completare, care sumarizează și interpretează automat rezultatele, personalizând apoi automat
modulele (ex: le recomandăm anumite module, în caz că nu vor să parcurgă tot programul)
- exemplu - modulul 1: un modul centrat pe nevoile părinților, prin intermediul cărora ei învață să își
gestioneze propriile emoții și probleme
 se bazează pe un program bazat pe date empirice, progresele în tehnicile validate științific și unelte care
vizează să promoveze parentingul pozitiv și să susțină părinții în antrenarea sănătății mentale a tinerilor
 clădește pe un program de parenting pozitiv deja testat, Programul de Parenting Rațional-Emotiv
 extins pentru a viza simptomele emoționale ale tinerilor
 principalele metode inovatoare ale aplicației sunt intervenția personalizată, formatul interactiv, modelarea
video, instrumentele de gaming și instrumentele de evaluare ecologică.

3. aplicația MoodWheel (evaluare ecologică a emoțiilor)

 este o aplicație mobilă care utilizează metode de eșantionare a experienței (ESM – experience sampling
method) pentru evaluarea distresului curent / anterior și a emoțiilor pozitive
 scopul aplicației: a întreba despre valența, controlul și funcționalitatea emoțiilor utilizatorilor
 oferă utilizatorilor posibilitatea de a evalua stările emoționale ale utilizatorilor prin alegerea intensității unei
game largi de emoții și evaluarea acestora pe o scară Likert de 5 puncte
 pentru copii, roata a fost adaptată pentru a prezenta emoticoane sugestive pentru fiecare emoție
 aplicația încorporează o măsurătoare de variabilitate a ritmului cardiac ca o măsură fiziologică a distresului
(cu ajutorul camerei telefonului mobil – pune degetul pe cameră cu blitz-ul pornit, și, cum sângele curge
prin deget, cum bate lumina pe blitz se măsoară ritmul cardiac) și un instrument de auto-raportare a
gândurilor
 în urma evaluării stării emoționale, aplicația va genera un raport personalizat privind nivelul emoțiilor
pozitive și negative, adaptative și dezadaptative
 la finalul completării acestor măsurători, ei primesc un feedback/raport automatizat

 aplicația PsyPills de intervenție ecologică momentară pentru îmbunătățirea autocontrolului

 instrument psiho-educativ de self-help pentru îmbunătățirea rezistenței la stres și a reglării emoționale
 pastilele psihologice (PsyPills) sunt inspirate de terapia rațional-emotivă și cognitiv-comportamentală
(CBT / REBT), care are dovezi puternice pentru eficiența / eficacitatea sa în dezvoltarea umană /
promovarea sănătății și în tratamentul unei varietăți mari de afecțiuni psihologice
 utilizatorii încep prin a-și verifica starea de spirit în ultimele două săptămâni prin completarea unui
chestionar
 ei primesc instantaneu un raport cu nivelul sentimentelor lor (de exemplu, pozitiv/negativ,
funcțional/disfuncțional)
 după aceasta, aplicația va întreba utilizatorul despre starea sa actuală și gândurile sale – pe baza ratingului,
utilizatorul va primi o prescripție de “pastile psihologice”
 în cele din urmă, utilizatorii își pot evalua starea de spirit din nou și pot verifica dacă pastila psihologică i-a
ajutat
 de asemenea, pot imprima „prescripția psihologică”, pot seta memento-uri pe baza „prescripției psihologice”
personalizate și/sau pot verifica istoricul „prescripțiilor de pastile psihologice”
 este eficientă în gestionarea distresului, conform cercetărilor
REThink Academy
- integrarea instrumentelor de ultimă generație de evaluarea și prevenire ecologice și bazate pe joc, într-o
platformă online inovatoare și testarea eficacității sale în prevenirea tulburărilor emoționale în populația
studențească
- programul utilizează:
 aplicația mobilă MoodWheel
 aplicația PsyPills
 jocul online terapeutic REThink
- soluție de prevenție digitală viabilă, accesibilă și susținută științific pentru susținerea sănătății mentale a
studenților, ajustabilă pentru adaptarea în cadrul altor universități

Direcții viitoare
- utilizarea aplicațiilor mobile vs web-based
- testarea eficienței intervențiilor disponibile
- integrarea realității virtuale în intervențiile psihologice
- validarea intervențiilor în populații diverse
- personalizarea intervențiilor
- REThink game VR

CURS 9
Diagnostic si evaluare clinica
Definiții
Evaluare clinică = procesul identificării unor manifestări și a unor mecanisme etiopatogenetice la pacienții
noștri (mecanisme ale manifestării bolii/sănătății)
 evaluarea nu trebuie sa dureze mai mult de 2 ședințe
Diagnosticul clinic = rezultatul, încadrarea (daca vorbim de boală) pacientului într-o categorie sau profil în
ceea ce privește funcționarea lui
- deci: evaluare – proces, componente și mecanisme, diagnostic – rezultat
Tipuri de evaluare clinică
- în funcție de scop
 pentru luarea unor decizii privind tratamentul (la inițiativa psihiatrului, a pacientului sau a
aparținătorului)
 cu rol consultativ – raport (ex: la inițiativa unor instituții ale statului) – psiholog clinician
 in cadrul psihoterapiei, ca parte a anatomiei actului psihoterapeutic: diagnosticul nu poate să fie pus de
un psiholog clinician, dar putem să facem o evaluare și să zicem că pacientul întrunește anumite criterii);
în calitate de psihoterapeut (la nivel de CBT) – nu e necesar să avem formare de psiholog clinician;
diagnosticul în sens medical, nu poate fi pus de un psiholog clinician, putem însă, să spunem dacă
cineva întrunește criteriile diagnosticului, în funcție de evaluarea noastră
 evaluare
 construim o explicație, conceptualizare pe baza căreia a apărut problema
o cuprinde care este problema, cauzele ei și ce putem face ca să o rezolvam -> conceptualizarea se
face pornind de la rezultatele evaluării
 intervenție -> pe baza conceptualizării
 relația terapeutica – pe baza evaluării, conceptualizării și intervenției

Etapele procesului de evaluare clinică

Faza 1
 discuție inițiala menită să dezanxietizeze pacientul (natural, neutru)
o facem small talk, dacă știm lucruri despre backgroundul lui îl întrebăm
 înregistrarea unor date demografice -> numele complet, vârsta, data nașterii (neutru, dar structurat)
 motivul trimiterii – ce îl aduce la psihoterapie sau evaluare
 interviul inițial semi-structurat -> să ne spună câteva lucruri despre probleme:
o simptomatologie
o debut si evoluție
o istoric psihiatric și medical
o condiții social-economice și background familial
 stabilirea unui diagnostic prezumtiv și a unor factori etiologici ipotetici (ne notăm idei relevante pentru
un presupus diagnostic prezumtiv)
Faza 2
 screening - are scop exploratoriu, trecerea pacientului prin filtre generale, se referă la aplicarea anumitpr
chestionare care măsoară tulburarea pe care o intuim pe baza informațiilor primite în faza 1, este
economic
 facem un screening și investigarea comportamentelor și a funcțiilor psihice:
 percepție
  comportament
 memorie
 trăsături de personalitate
 obsesii
 compulsii
Faza 3
 diagnostic detaliat pentru acele trăsături care au trecut de screening (trebuie să acoperim dimensiunile
funcționării care îl preocupă pe pacient) -> diagnostic prin interviu
 teste psihologice (ne ajută să ne dăm seama de severitatea afecțiunii):
o nivel afectiv
o nivel cognitiv
o nivel comportamental
o nivel interpersonal
o nivel somatic
o nivel socio-profesional, abilitați
o nivel valoric
o imaginea de sine

Facilitarea diagnosticării și evaluării clinice

Principii
 alternarea întrebărilor deschise cu întrebări închise
o întrebări deschise atunci când vrem ca pacientul să ne ofere mai multe informații (are mai multe
decât noi -> mai ales la început) -> ce? de ce? cum?
o mai folosim întrebări deschise ca să se dezghețe pacienții, să îi încurajam să vorbească
o întrebări închise (în mod punctat, pe aspectele care ne interesează) folosim către faza 2 și 3
(exemplu: câte ore ați dormit în ultima săptămână?)
 comunicarea non-verbală adecvată
o menținem comportamentul orientat spre client -> îi transmitem pacientului că suntem deschiși
față de el și că ne pasă de problemele lui (prin indici verbali, para-verbali, etc.)
o stăm aplecați către el, facem contact vizual, dăm din cap
 utilizarea reflectărilor empatice -> formulări din care reiese faptul că încercăm să înțelegem sensul
emoțional al lucrurilor pe care le transmite clientul
o să încurajăm și să validăm deschiderea mereu
 atenție la ceea ce spune pacientul, dar și la felul in care spune
o viziune meta (luăm în calcul tonul, postura corpului, etc.)
 o putem sa extragem chiar potențiale probleme
Tehnici de spargere a rezistențelor
- surse ale rezistențelor:
1. afectarea funcțională marcată
2. expectanțe neîntrunite față de terapie sau terapeut
3. nu a venit la terapie/evaluare din proprie inițiativă
Tehnici
1. afectarea funcțională marcată (ex: catatonie, depresie severă) -> obținerea informațiilor de la aparținători
sau prin observație
2. expectanțe neîntrunite față de terapie sau terapeut (duce la lipsa motivației intrinseci, lipsa deschiderii,
dezamăgire față de context) -> navigarea rezistențelor pacientului, încercăm să fim de partea lui,
reflectare empatică, abordare indirectă, oferirea de întăriri (zâmbim, dăm din cap, etc.); îi validăm
scepticismul, îi arătăm că nu îl forțăm, să fim curioși față de rețineri prin abordare indirectă
3. nu a venit la terapie/evaluare din proprie inițiativă (duce la lipsa motivației intrinseci) -> reflectare
empatică, abordare empatică, oferire de întăriri
Diagnostic Descriptiv vs. Diagnostic Etiopatogenetic
 pe bază de semne, simptome și manifestări (felul în care se prezintă o boală) – descriptiv/categorial
 pe baza mecanismelor bolii – etiopatogenetic
Istoric
- Emil Kraepelin (1856-1926) – fondatorul psihiatriei moderne și primul care a încercat să
sistematizeze tulburările psihiatrice dincolo de simptome
- recunoaște limitele în implementarea unui sistem de diagnostic etiopatogenetic, având în vedere
limitele în cunoaștere de la vremea respectivă
- admite, ca variantă intermediară, clasificarea în funcție de simptome, pornind de la asumpția că
mecanismele unor tulburări specifice vor tinde să genereze un tablou clinic specific
- limitele diagnosticului descriptiv/categorial
 comorbiditatea crescută a unor tulburări
 eterogenitatea (posibilitatea prezentării unor seturi complet diferite de manifestări) - tablouri clinice
diferite pentru aceeași categorie de diagnostic
 tulburări fără alte specificații (nu există niveluri clinice pentru ale bolii, pentru anumite tulburări)
- direcții noi – să nu rămânem doar la nivel de categorie:
 realizarea unui diagnostic dimensional, pe un continuum (niște simptome, mai multe simptome, foarte
multe simptome ale unei tulburări)
 realizarea unui diagnostic focalizat pe simptom (abandonarea completă a diagnosticării – focusarea pe
nivelurile afectiv, comportamental, fiziologic – intervenția va fi ghidată de simptome, indiferent dacă
pacientul are afecțiuni clinice sau subclinice)
  realizarea diagnosticului pe bază de prototip (rare ori operăm cu categorii, mai des operăm cu
prototipuri – cât de bine se potrivește problema pacientului cu un exemplar tipic dintr-o anumită
categorie de probleme)
 dezvoltarea unui diagnostic categorial focalizat pe mecanisme etiopatogenetice
 utilizarea unor instrumente adecvate din punct de vedere teoretic-metodologic

Condiții pentru evaluarea bazată pe dovezi științifice

- criterii pentru a ne asigura că un instrument este util în contexte științifice
 standardizare -> instrucțiunile, administrarea, cotarea și interpretarea sunt detaliate și non-ambigue -
repetabilitatea rezultatelor
 fidelitate -> acuratețea instrumentelor (consistență internă, test-retest, inter-evaluator)
 validitate -> instrumentele măsoară ceea ce își propun să măsoare (conținut, convergentă,
discriminativă, concurentă, predictivă)
 validitate diagnostică -> măsura în care instrumentul e util pentru luarea unor decizii clinice (pragurile
sale permit detectarea unei tulburări)
 validitate incrementală -> măsura în care utilizarea instrumentelor prezice decizii clinice superioare
 fezabilitate -> raport cost-beneficii

Evaluarea psihologică bazată pe dovezi

- de ce este importantă?
 datele arată că foarte mulți experți implicați în evaluarea clinică (deopotrivă psihiatri și psihologi
clinicieni) nu le prea folosesc, folosesc strategii neștiințifice și/sau se bazează excesiv pe experiența
anterioară sau pe perspectiva informală a colegilor, nu au încredere în posibilitatea de a implementa
evaluarea bazată pe dovezi, toate astea deoarece există o serie de bariere
 acest lucru poate conduce la decizii clinice eronate – evaluarea științifică dictează opțiunile de tratament
și permite evaluarea eficienței tratamentului
 presiunea pentru tratamente adecvate sub aspectul cost-beneficii
- obstacole:
o lipsa timpului, a trainingului și a motivației de a urmări evoluția domeniului
o discrepanțe în angajamentul științific la nivel național și în accesibilitatea infrastructurală și
lingvistică a resurselor științifice
o urmărirea rigidă a tradiției
o obstacole la nivel atitudinal
CURS 10 consiliere si psihoterapie
Particularități ale psihologiei clinice pe grupe de vârstă
 modelul ABC cognitiv are cel mai mare suport științific și permite abordarea unei clase largi de probleme
din domeniul emoțional (exemplu de problemă emoțională: “mă simt neliniștită”)
 dacă problemele sunt de natură comportamentală (de exemplu, “nu pot să mă las de fumat”), se aplică
modelul ABC comportamental
Modelul ABC cognitiv
AxB=C
- dacă A (activatorul) sau B (cognițiile) este 0, atunci C = 0  nu vom avea probleme emoționale

1. B-uri (cogniții) iraționale:

- A (=0) x Bir (=1) => C (=0)  consiliere, prevenție (dacă avem cognițiile iraționale fără activator și
consecințe, atunci facem prevenție și consiliere)
- A (=1) x Bir (=1) => C (=1)  probleme/tulburări clinice
 C-urile sunt tulburări psihice clinice care au în spate B-uri iraționale amorsate de elemente
activatoare (A-uri) din viață
 A-urile ca stresori au 3 indicatori: frecvență, intensitate, durată  crescute – probleme
clinice; scăzute – probleme sub-clinice
 dacă oricare dintre A, B, C = 0, atunci reacțiile clinice sau sub-clinice sunt 0 (adică nu vor
exista)
2. B-uri (cogniții) raționale:
- putem interveni prin modelul ABC cognitiv și atunci când nu există cogniții iraționale!
- cognițiile raționale nu duc cu necesitate la emoții pozitive, ele pot fi puternic influențate/“violate” de A-uri:
o dacă A-urile nu sunt frecvente, au intensitate scăzută și durată limitată, ele au un efect negativ asupra
individului și pot duce la afect negativ, dar sunt sănătoase (funcționale)
o dacă A-urile sunt frecvente, de durată și intensitate ridicată, pot genera probleme de viață,
îngrijorare, etc.
 intervențiile/consilierile se axează pe rezolvarea A-urilor (luare de decizii, rezolvare de
probleme) și ghidarea comportamentală (ajutor la nivelul C-urilor)
Particularități legate de vârstă în activitatea clinică

 În cazul copiilor:
- trebuie (legal) să fie implicat și tutorele/părintele/persoana aparținătoare
- conceptualizarea problemelor trebuie să fie înțeleasă și de aparținător
- aplicăm tehnici de tip comportamental, mai degrabă decât tehnici de tip cognitiv
- pe măsură ce crește copilul, apar și ședințele individuale
- pe adolescenți trebuie să îi asigurăm de confidențialitatea discuției din cabinet, dar trebuie să fim conștienți
că avem o responsabilitate și de față cu aparținătorii (crearea relației terapeutice între psihoterapeut,
copil/adolescent și părinte)
  În cazul persoanelor de vârsta a III-a ( > 65 ani)
- cauzele psihologice adesea sunt combinate cu cauzele biologice
- apar probleme la nivelul funcționării zilnice, în societate, inter-relaționale
- le este afectată autonomia – au nevoie de servicii, odată ce intervin problemele biologice
- probleme de memorie
- simptome de demență

- modelul ABC cognitiv poate fi aplicat atât la nivel individual, cât și la nivelul evenimentelor sociale, sau la
nivel de țară
- nu înseamnă că fiecare eveniment declanșator (A) stârnește cogniții iraționale:
 A:
 pattern dominant irațional
 pattern dominant rațional
 fără cogniții raționale sau iraționale (unele situații de viață sunt irelevante pentru individ, deci el
nu are reacții față de ele)

Tehnica Difuziei – Cognitive Diffusion

- detașare emoțională față de cogniții (se poate aplica atât descrierilor, cât și inferențelor și evaluărilor)
Se aplică atunci când un individ are cogniții iraționale atât de puternice, încât nu pot fi schimbate. Astfel, se
încearcă neutralizarea cognițiilor iraționale și a reacțiilor emoționale.
o de ex: pot crede că sunt incapabil și prost, dar să nu am reacții emoționale la aceste cogniții, să nu le
atribui relevanță  inferența se poate schimba, rămâne cogniția irațională, dar nu mai există reacția
emoțională

Mindfulness
- capacitatea de a acorda o atenție deplină prezentului/realității din jur, acceptând-o, fără a o evalua
- componente:
 propria persoană
 actul mintal
 obiectul mintal

Viața se aseamănă cu un film: Când avem cogniții iraționale, este important ca psihoterapeutul să “ne
scoată din filmul acela”, sau noi să ieșim din acel film, pentru a putea realiza că respectivele cogniții iraționale
nu există propriu-zis, ci sunt parte a realității noastre, a gândurilor noastre (de ex: tu nu ești prost, tu ai gânduri
care te fac să crezi că ești prost).
Furia se poate transforma în nemulțumire
- trebuie => preferință
- LFT => toleranță scăzută la frustrare
- evaluare globală a propriei sau a altei persoane => evaluare nuanțată, cu accent pe comportament și nu pe
persoană
Limbajul E/R-prime

 e-prime – Alfred Korzybski (engleză)

 r-prime – Daniel David (română)
- verbul “a fi” induce generalizări excesive, proiectează și induce confuzie
- în procesul schimbării cognițiilor iraționale în cogniții raționale, putem aplica regula transformării
limbajului clasic (cu verbul “a fi”), în limbaj prime (fără verbul “a fi”):
o Maria e frumoasă  acest enunț poate induce păreri contradictorii/ceartă, prin gradul ridicat de
generalizare, ambiguitate
o mie îmi place Maria  acest enunț cuprinde etalarea unei opinii, unice, singulare și clare (nu mai
poate duce la păreri contradictorii)

o sunt depresiv – irațional

o mă comport depresiv – rațional

CURS 11 fundamente ale

cercetarii in psihologia clinica si in psihoterapie
Prin lentila paradigmei scientist-practitioner:
Importanța cercetării pentru practică
 realizarea unor observații sistematice asupra comportamentului uman ne permite să oferim cele mai
bune explicații și să înlăturăm miturile sau operarea cu asumpții, în calitate de practicieni
 diminuarea apelului la autoritate și a speculațiilor
 extinderea și modificarea teoriilor existente

PARADIGMA SCIENTIST-PRACTITIONER
 legătura dintre știință și practică în domeniul psihologiei clinice și al psihoterapiei:
o încurajarea practicienilor să devină mai înclinați spre cercetare
 informarea practicii clinice de către cele mai bune dovezi științifice existente
 monitorizarea, evaluarea și tratarea unor ipoteze în raport cu propriii pacienți
o încurajarea oamenilor de știință să devină mai practicieni
 cercetare cât mai ecologică, mai aproape de nevoile existente la nivel de practică

METODE DE CERCETARE
Observația
 - nesistematică: insuficientă (se bazează strict pe identificarea sporadică și necontrolată a unei relații
dintre comportamentele unui pacient), dar utilă pentru formularea unor ipoteze care pot fi testate ulterior
într-un mod sistematic
 pur și simplu ne-am uitat necontrolat, fără o grila de observație; am observat accidental în timpul
ședințelor anumite pattern-uri de relaționare (e important să și testăm aceste observații random)
- naturalistă: mai sistematică și riguroasă, însă lipsește controlul oferit de alte metode de cercetare, nu se
pot generaliza rezultatele la populația de referință
 aici intervine și o grilă de observație, am operaționalizat ceea ce vreau să observ, văd si frecvența, dar
încă nu am control total, deci poate sa apară bias
- controlată: în laborator

 studiul de caz
o avantaje:
 poate prezenta particularități ale unor cazuri (fenomene rare sau atipice) sau strategii noi
de evaluare sau intervenție
 poate prezenta excepții de la informația acceptată până în prezent
 generează ipoteze noi
o dezavantaje:
 insuficiente pentru generalizarea rezultatelor la populația de referință (un singur
participant, lipsa de control asupra potențialelor variabile confundate)
Studii epidemiologice
 investighează prevalența și incidența populațională a unor tulburări, factorii de risc, cursul tulburărilor...

Studii corelaționale
 investighează asocierea dintre două sau mai multe variabile
 nu adresează cauzalitatea și efectele variabilelor confundate
 utile:
o pentru investigarea preliminară a unor mecanisme potențiale, care pot fi testate experimental
ulterior
o atunci când natura variabilelor nu permite testarea experimentală (ex. fezabilitate, etică)
 categorii:
o studii transversale – nu putem să ne dăm seama de efectul invers
o studii longitudinale – nu putem să inferăm cauzalitate, dar statistic putem să controlăm direcția
variabilelor

Studii experimentale
- nivel cel mai înalt de calitate a dovezilor
 permit testarea unor relații cauzale
 presupun manipularea variabilelor independente și alocarea aleatorie a participanților la condiții
 studii clinice controlate: nivelul cel mai înalt de evidență, în context clinic, în ceea ce privește relația
dintre variabila independentă (VI) și cea dependentă (VD)
 experimentul cu un singur subiect: focusul este pe răspunsurile unui singur participant
CURSUL 12 paradigma
De unde a venit perspectiva de paradigmă?
THOMAS KUHN - paradigme in orice domeniu al stiintei
1. Exista o faza preparadigmatica -> apar anumite scoli de gandire care se lupta intre ele prin argumente
(prin puterea argumentelor lor)
2. Apare o miscare care incepe sa se defineasca -> isi argumenteaza cu lucruri stiintifice, ipoteze, etc =>
paradigma stiintifica
 intr-o paradigma exista anumite proceduri prin care analizezi, ce ipoteze folosesti, pe care le validezi
 insa pradigma nu poate sa raspunda la toate intrebarile care apar in domeniul respectiv
 in primul rand - paradigma le ignora -> nu fac parte din ce conteaza
 daca exista foarte multe fenomene => faza de criza -> paradigma nu are raspunsuri la ele si intra in
criza
3.Criza paradigmei
 apar paradigmele alternative ca urmare a acelei crize => lupta paradigmatica/paradigme alternative
4.Lupta paradigmatica / Paradigme alternative
5.Revolutie paradigmatica -> apare o noua paradigma care a explicat tot ce a explicat vechea paradigma +
fenomene noi ce nu au fost explicate

Paradigme
 varianta dura in psihologia clinica si psihoterapie -> trebuie sa se inceapa cu abordarea
comportamentala
 celelalte abordari inainte de cea comportamentală (ex: psihanaliza) -> fac parte din perioada
preparadigmatica + din paradigma dura
 s-a nascut in urma crizei paradigmatice => revolutia cognitiva
=> abordarea cognitiv-comportamentala

 modelul bio-medical se baza pe mecanisme etiopatogenetice (X cauzeaza Y => noi vrem sa modificam
X, dar cu Y ce se intampla? - nimeni nu se gandea)
o daca modific cognitiile irationale => nu e sigur ca va exista o modificare a simptomelor (P
implica Q, dar daca am non P => nu mai putem spune nimic despre Q)
 pana a aparut miscarea evidence-based
Relatia teorie - procedura (pachet terapeutic)
 fiecare dintre ele poate sa fie:
o foarte bine validata empiric

o ambiguu

o nevalidata stiintific

-> cand am o teorie noua => teorie cu dovezi ambigue + procedura cu dovezi ambigua
-> teorie foarte bine validata in laborator, dar cu procedura ambigua / lipsa dovezi pentru procedura => trebuie
sa gasesc alte tehnici care sa imi valideze teoria, fac studii experimentale
 ex: tehnica expunerii – cand teoria e buna, dar tu in lab te-ai oprit fix cand pacientul a fost in punctul
anxietatii => i-ai facut rau, nu ai aplicat tehnica buna
-> procedura cu dovezi lipsa sau cu dovezi ambigue + teorie validata stiintific => inca sunt tot in faza
experimentala
-> teorie invalidata stiintific + tehnica ambigua => dead end
-> teorie ambigua + tehnica ambigua => dead end

SEMINAR 1 ce este psihopatologia?

Sanatate si boala
Stare de sănătate = mai mult decât lipsa bolii, o stare de bine fizic, psihic și social (OMS)
Boală = o serie de modificări biologice / psihologice / comportamentale care generează (un risc crescut de)
distres și/sau dizabilitate (DSM IV)

Criterii de delimitare a patologiilor

Cum delimităm psihopatologia de non-psihopatologie? Cum știm că este o tulburare și nu ceva normal?
 Statistic (este brut, poate duce la stigmatizare, însă frecvența nu indică neapărat dacă este sau nu
patologie – de exemplu, o carie este o patologie, deși este extrem de frecventă în populație –
majoritate nu înseamnă sănătate, de asemenea – prevalența tulburărilor în viață – dacă ne-am lua
după acest criteriu, deoarece toți oamenii suferă pe parcursul vieții de o tulburare psihologică, am
considera că e normal să suferim)
  Cultural
 Nivel de distres (funcțional/patologic)

Criterii de delimitare a patologiilor

Cum identific o anumită tulburare?
 Manifestări (tablou clinic = semne, simptome)
 Semne = pot fi identificate fără ajutorul pacientului (ex: modificări în comportament, evitare)
 Simptome = sunt experiențiate subiectiv de pacient (ex: stare de anxietate în preajma altora)
 Factori etiologici
 Declanșatori (eveniment traumatic, deces în familie, etc)
 Predispozanți (tip de gândire inflexibil)
 Favorizanți (lipsa suportului social)
 De menținere (refuză să participe în orice activități sociale)
 Determinanți
 Reacții de răspuns ale organismului (nivel biologic – ex: mă înroșesc, tremur etc., psihologic,
etc.)
Mecanisme etiopatogenetice = factori etiologici + mecanisme patogene

Clasificarea
psihopatologiilor

Schita lectiei
- Stare de sănătate
- Boală
- Criterii de delimitare (statistic,
cultural, distres)
- Manifestări (semne, simptome)
- Factori (declanșatori, predispozanți, favorizanți, de menținere, determinanți)
- Tulburări psihice clasice
- Tulburări psihosomatice
- Tulburări somatice clasice
- Tulburări psihice datorate consumului de substanțe sau unor condiții medicale

SEMINAR 2
psihopatologia bazata pe dovezi stiintifice
Cronologie
 1949 – Conferința Boulder
- Se termină WW2, Ministerul Sănătății Publice Federal și Asociația Veteranilor nu vor să repete modul
regretabil în care au fost gestionați veteranii din WW1
- Este nevoie de foarte mulți psihologi
- Se stabilesc criteriile pentru acreditarea programelor de formare a psihologilor
- Programe cu pregătire în paradigma scientist-practitioner
 Psihologi pregătiți să adopte noile descoperiri din domeniul din domeniu în practica lor clinică și să producă
cunoaștere în urma practicii lor clinice
 1952 – Review Eyesenk
- Vrea să răspundă la întrebarea dacă funcționează psihoterapia
- Răspunsul său este că nu – studiile arată că 2/3 din pacienții nevrotici se “vindecă” după cam 2 ani, chiar în
lipsa tratamentului (psihoterapia nu adaugă în vreun fel la procesul său de vindecare, deci nu are rost)
 1969 – Întrebarea lui Gordon Paul
- Schimbă focusul: nu dacă funcționează psihoterapia, ce tip de terapie funcționează pentru ce simtpome
- Ce mecanism a fost schimbat? – intervenții terapeutice specifice și testate pentru arii problematice specifice
care se potrivesc nevoilor indivizilor pe baza proceselor de schimbare cunoscute
 Protocoale pentru tulburări și alte probleme specifice
 1977 – Meta-analiza Smith și Glass
- 375 studii, 25.000 participanți (prima meta-analiza calumea)
- Dovezi empirice clare pentru eficacitatea psihoterapiei față de lisa de așteptare (WL)
- Un pacient care primește (orice formă de) psihoterapie se simte mai bine decât 75% dintre cei care nu
primesc niciun fel de psihoterapie
- Formele de terapie folosite au fost la fel de eficace (desensibilizare sistematică, modificare a
comportamentului, Rogerian, psihodinamică, rațional-emotivă, analiză tradițională
- Rezultatele au venit ca urmare a creșterii calității studiilor, precum și a protocoalelor specifice de tratament
 1995 – Divizia 12 (APA)
- Divizia 12 = Societatea de Psihologie Clinică
- Se creează un grup de lucru pentru promovarea și diseminarea procedurilor psihologice
- Se recrutează clinicieni și cercetători de orientări teoretice diferite (psihodinamică, interpersonală, CBT,
sistemică), pentru a evita bias-urile asociate formării într-o paradigmă specifică
- Basically voiau să vadă ce terapie funcționează pentru ce tulburare/problemă
- 1995 – primul raport: au fost incluse 3 categorii de tratamente psihologice:
1) Tratamente bine stabilite
2) Tratamente probabil eficiente
3) Tratamente experimentale
 Studii clinice controlate sau o serie de studii cu un singur pacient (single-case) bine controlate
 Manualele să explice strategiile specifice de tratament
 Eșantionare eficientă (sex, vârstă, etnie, diagnostic)
- Criterii minimale pentru tratamente validate științific (APA)
1. Manuale (în care să fie descrisă clar strategia de intervenție)
2. Studii clinice controlate (minim 2, realizate de minim 2 echipe de research diferite)
3. Performanță mai bună (superiority, nu equivalence)
4. Al treilea grup placebo
- Critici ale Diviziei 12:
1. Utilizarea manualelor duce la mecanicitate, inflexibilitate, lipsă de creativitate și inovație în procesul de
terapie
2. Tratamentele care au fost eficiente în mediile de cercetare clinică ar putea să nu fie fezabile în mediile
reale de practică clinică cu subiecți mai dificili sau cu alte comorbidități, așa cum se întâmplă de obicei
 (nimeni nu vine cu o singură problemă în psihoterapie, poate fac terapie pentru anxietate dar inevitabil
mai am și alte chestii în viață)
3. Alinierea tratamentelor susținute empiric cu categorii specifice de diagnostic (dacă se modifică criteriile
de diagnosticare cu o anumită tulburare, nu mai știm dacă CBT e eficientă pentru acea tulburare 100%)
4. Reprezentare puternică a protocoalelor CBT (spre deosebire de terapiile de orientare psihodinamică sau
umanistă) printre tratamentele care îndeplinesc criteriile APA

 2015: criteriile au fost revizuite prin meta-analize ale mai multor studii din mai multe domenii de
funcționare (se îmbunătățește specificitatea tratamentelor în funcție de tulburare) și s-a ajuns la
cadrul de clasificare a psihoterapiilor care este acceptat azi:

Limite ale modelului:

- Se face aproape exclusiv research pe CBT, foarte puține resurse se alocă pentru celelate terapii, mai ales din
categoriile (V-IX) -> poate fi un bias aici pentru că terapiile inferioare pot rămâne inferioare că nu se mai
descoperă nimic nou (nu neapărat pentru că sunt în realitate ineficiente)
APA (SUA) și NICE (Europa) – ghiduri care ne arată care psihoterapii sunt și care nu sunt validate științific

Concluzii
- Există foarte multe dovezi pe CBT (din perspectiva EBP) – de departe cea mai mare bază de dovezi
empirice (devierea de la protocol ne face să ieșim din aria EBP)
- În general, dovezile empirice în favoarea CBT

SEMINAR 3 modelul ABC cognitiv

Introducere
- ne ajută să conceptualizăm cazul pacientului, să modificăm anumite gânduri disfuncționale, să vedem cum a
ajuns persoana la un anumit comportament (intern sau extern)
- este un model integrativ între cel al lui Beck (credințe centrale / scheme -> credințe intermediare (reguli,
atitudini, asumpții -> gânduri automate / distorsiuni cognitive, există și cogniții locale, specifice unui
eveniment activator anume) și cel al lui Ellis (activator -> credințe - descrieri, inferențe, evaluări – care pot
duce la scheme cognitive -> consecințe)
 inferențele lui Ellis = gânduri automate din modelul lui Beck
  evaluările lui Ellis (trebuie absolutist, catastrofare, LFT, evaluare globală) = gânduri automate
din modelul lui Beck
(Daniel David)

scheme

- evaluări iraționale – recapitulare (din modelul lui Ellis):

 trebuie absolutist (opusul: stil preferențial)
 catastrofare (opusul: evaluare rațională a gravității situației)
 toleranță scăzută la frustrare (opusul: toleranță crescută la frustrare)
 evaluare globală (opusul: evaluare obiectivă a situației specifice, fără a generaliza)
- inferențe disfuncționale (provin din modelul lui Beck): (ele preced evaluările iraționale)
 gândirea dihotomică (plasarea lucrurilor – persoane, evenimente – în 2 și numai 2 categorii
diametral opuse)
 inferența arbitrară (extragerea nunei concluzii în lipsa dovezilor)
 abstracțiunea selectivă (scoaterea din context a informației, ignorarea aspectelor cele mai
relevante și focalizarea excesivă pe un detaliu)
 minimizarea și maximizarea (evaluăm eronat magnitudinea unei situații)
 supra-generalizarea (extrapolez anumite instanțe particulare și extrag pe baza lor o regularitate
pe care o consider general-valabilă, gândire de tip întotdeauna/niciodată/nimeni/toată lumea, se
referă la frecvența unui comportament)
 gândirea emoțională (interpretarea eronată a unui eveniment pe baza emoțiilor noastre și nu pe
baza dovezilor sau faptelor obiective)
 personalizarea (asocierea nejustificată a unor anumite evenimente cu propria persoană)
 etichetarea (atribuirea unei trăsături globale propriei persoane / unei alte persoane, fără a ține
cont de dovezi, îi atribui o caracteristică general valabilă)
 citirea minții (asumăm că o persoană gândește un anumit lucru, fără să avem dovezi care să
susțină această asumpție – apare destul de frecvent în cadrul anxietății sociale)
SEMINAR 4 recapitulare
Aplicație 1
- activator: colega de apartament a lăsat dezordine în bucătărie
- descriere (reprezentare în plan mental sub forma unei propoziții – observ activatorul): sunt vase murdare în
chiuvetă
- inferență (salt informațional - trecem dincolo de aspectele observate, le interpretăm, le dăm o conotație):
 face asta pentru că e supărată pe mine (inferență de tip personalizare)
 sigur a adus aseară oameni, s-au îmbătat și au făcut dezordine (inferență arbitrară)
 crede despre mine că sunt fraieră și își imaginează că o să fac eu curat (citirea minții)
 mereu face așa (supra-generalizare)
 e needucată (etichetare)
 nu mă respectă (gândirea dihotomică)???? wtf (explicație: fie mă respectă, fie nu mă respectă, nu
e pe un continuum ci sunt 2 categorii separate)
 simt că nu mă respectă (gândire emoțională)
- evaluare (judecăți cu privire la relevanța emoțională a acestor descrieri și inferențe):
 trebuie să mă respecte (evaluare primară irațională – trebuie absolutist)
 nu suport că nu mă respectă
 e o persoană rea (ambele – evaluări secundare iraționale centrate pe responsabilizarea celuilalt)
- consecință:
 emoțională: emoție disfuncțională – furie (dacă inferențele și evaluările erau funcționale, s-ar fi
ajuns la emoția funcțională de nemulțumire)
 comportamentală: agresivitate verbală, fizică, etc. (dacă eram doar nemulțumiți, nu furioși, am fi
acționat cu asertivitate, cu un comportament mai proactiv)
 fiziologică: hiperactivare / hiperarousal fiziologic (la nemulțumire, ar fi un nivel optim de
arousal fiziologic)

Aplicație 2
- activator: am uitat de ziua unui prieten
- descriere: am uitat de ziua unui prieten
- inferență:
 niciodată nu îmi amintesc (supra-generalizare)
 nu o să mai vorbească niciodată cu mine (maximizare)
 mă crede un idiot (citirea minții)
 sunt un prieten rău (etichetare)
 înseamnă că nu îmi pasă (gândire dihotomică – ori îmi pasă, deci fac totul bine, ori dacă nu fac
totul bine, înseamnă că nu îmi pasă)
- evaluare:
 nu ar trebui să uit (trebuie absolutist) – evaluare primară irațională centrată pe încălcarea unui
cod moral de către propria persoană
 sunt un om rău pentru că am uitat (evaluare globală) – evaluare secundară irațională legată de
responsabilizarea sinelui
- consecință:
  emoțională: irațională - vinovăție (dacă inferențele și evaluările erau funcționale, atunci emoția
ar fi fost funcțională – regret)
 comportamentală: irațională - victimizare, a-mi cere foarte multe scuze, a repara greșeala în mod
disfuncțional (dacă emoția era funcțională – regret – îmi reparam greșeala în mod funcțional)

Aplicație 3
- activator: mă sună un număr necunoscut
- descrieri: mă sună un număr necunoscut
- inferențe:
 a pățit ceva prietenul meu (inferență arbitrară)
- evaluări:
 nu ar trebui să i se întâmple ceva rău (evaluare primară irațională – trebuie absolutist)
 ar fi groaznic
 nu aș suporta (evaluări secundare disfuncționale – LFT)
- consecințe:
 emoțională: anxietate (disfuncțională), dacă era funcțional era îngrijorare
 comportamentală: suni obsesiv, verifici obsesiv prietenul respectiv, faci eforturi nesănătoase, nu
răspunzi – efectiv paralizezi, ruminezi, etc. (comportamentele pot fi și interne/cognitive – ex:
ruminație)
 fiziologică: hiper-arousal fiziologic

Aplicație 4
Lanțul 1
- activator: primesc un e-mail de refuz de la o companie la care am aplicat pentru un job
- descriere: primesc un e-mail de refuz de la o companie la care am aplicat pentru un job
- inferență:
 niciodată nu o să-mi găsesc un job (maximizare)
! nu e supra-generalizare pentru că nu se referă la frecvența unui lucru, dacă era supra-generalizare,
ar fi sunat ceva de genul: niciodată nu sunt acceptată la interviuri – se referă la extrapolarea
consecințelor actuale asupra altor situații similare, pornind de la un lucru curent, generalizez spre
orice alt lucru din viitor; în timp ce maximizarea se referă la exagerarea magnitudinii consecinței
actuale, din prezent)
- evaluare:
 primară (irațională – trebuie să îmi găsesc un job) – trebuie absolutist
 secundară (irațională – sunt un om slab – centrată pe persoană)
- consecință:
 emoțională (deprimare – la nivel de emoție disfuncțională, dar nu tulburarea de depresie) – cea
funcțională ar fi fost tristețe
 comportamentală: inactivare comportamentală - nu mai aplic la joburi, renunț (la tristețe ar fi fost
iau o pauză, mă descarc, caut suport social, rezolv probleme, dar apoi efectiv continui să aplic, i
pick myself up – iau tristețea ca pe un semnal că trebuie să schimb ceva)
 fiziologică: hipo-arousal fiziologic, subactivare, plâns
Lanțul 2
- activator secundar: propria emoție de deprimare
- descriere: sunt deprimat și stau doar în pat
- inferență: dacă sunt deprimat și stau doar în pat, înseamnă că nu-mi pasă de viitorul meu (gândire
dihotomică)
- evaluări (metacogniții – cogniții legate de propriile cogniții)
 primară (nu ar trebui să mă simt așa)
 secundară (sunt un om slab pentru că mă simt așa)
- meta-consecințe:
 la nivel emoțional/subiectiv (deprimare și mai accentuată, vinovăție, furie, etc.)
! de multe ori, meta-consecințele stau la baza anumitor tulburări (ex: tulburarea de panică)

SEMINAR 5 tehnici cognitive

Cele mai importante tehnici de restructurare cognitivă
1. Tehnica logică: ne uităm la construcția gândului clientului din punct de vedere logic, arătăm
pacientului că mintea realizează un salt în logică, care nu se susține, care îi transformă gândurile
flexibile (aș prefera) în gânduri inflexibile (ex: trebuie absolutist)
- exemplu – putem face asta printr-o metaforă, care ne ajută să ne distanțăm de propria persoană și să vedem
lucrurile mai logic: uneori, mintea noastră, a oamenilor, transformă “aș vrea” în “trebuie” fără să ne dăm
seama – dar dacă un marțian cu gândire strict logică ar veni pe Pământ și ar vedea că pământenii gândesc
așa: „faptul că eu prefer ca ceilalți să mă aprobe înseamnă că ceilalți trebuie să mă aprobe”, ce ar crede? –
clientul are șanse mai mari să constate statutul ilogic al gândurilor sale
- de multe ori se folosește în coroborare cu următoarele 2 tehnici, formând un demers clasic de disputare a
gândului irațional

2. Tehnica empirică: îl încurajăm pe client să caute dovezi contra și pro gândului pe care încercăm să-l
restructurăm (dovezi = aspecte din realitate care îl confirmă sau îl infirmă, facts) – pentru că gândurile
iraționale (ex: evaluarea primară – trebuie absolutist) sunt foarte rigide, va fi aproape imposibil pentru
client să găsească argumente pro, dar destul de ușor să găsească argumente contra gândului irațional
(el vede că gândul irațional nu se susține)
- dacă clientului îi e greu să găsească dovezi, psihoterapeutul are dreptul să colaboreze cu clientul
(colaborarea fiind un aspect important al relației terapeutice în CBT) – nu îi spun exact care sunt dovezile
contra, dar îl ajut să le găsească singur prin anumite întrebări de ghidaj
- e posibil ca pacientului să îi fie ușor totuși să găsească și argumente pro gândului – atunci apelăm la faptul
că gândul irațional mereu îl cuprinde pe cel rațional (ex: trebuie absolutist mereu îl cuprinde și pe îmi
doresc) – putem găsi dovezi în favoarea gândului rațional din cadrul gândului irațional, dar nu în favoarea
gândului irațional per total
- cea mai bună dovadă împotriva lui trebuie este un exemplu cu privire la un moment în care acea regulă nu a
fost respectată – dacă ar fi o lege, ar fi respectată mereu (ex: cea mai bună dovadă împotriva faptului că
iubitul trebuie să mă iubească e aceea că uneori iubitul nu își mai iubește iubita)
- atenție la a nu confunda trebuie absolutist (trebuie ca acestei coordonatoare să-i placă ideea mea de licență)
cu trebuie condițional (dacă vreau să fac licența cu ea, trebuie să-i placă ideea mea) – trebuie absolut e scos
din context, generalizat, trebuie condițional e dependent de context și e funcțional

3. Tehnica funcțională/pragmatică: îl încurajăm pe pacient să reflecteze asupra avantajelor și

dezavantajelor gândului irațional, asupra propriilor sale emoții/comportamente/reacții fiziologică
- focus pe avantaje (din nou, improbabil să găsim avantaje ale unui gând extrem de inflexibil/rigid) – în afară
de situațiile urgente de viață și de moarte, ele nu aduc avantaje persoanei

- logic + empiric + pragmatic = filtrele de bază prin care trecem un anumit gând, ca să ne dăm seama dacă
e un gând rațional sau un gând irațional (demers clasic de restructurare cognitivă în terapie) – ca un fel
de first aid kit
- după ce folosim toate 3 filtrele, facem o sumarizare alături de client (de logic, nu e logic, dovezi empirice nu
prea are, avantaje asupra mea nu are) -> hai să găsim împreună un gând nou, mai bun pentru tine (și gândul
nou va fi trecut prin cele 3 filtre și se va dovedi că acest gând nou e logic, are dovezi empirice și te ajută)
- ce te-ar putea ajuta să-ți amintești săptămâna asta de acest gând? (întrebare care ajută clientul să aplice ceea
ce s-a întâmplat în terapie în viața de zi cu zi)

4. Tehnica metaforică: încercăm să demontăm un gând irațional prin intermediul unei metafore sau prin
mijloace artistice, care reprezintă mai intuitiv un mesaj rațional
- exemple: filme, cărți, tablouri, povești, etc. (ex: metafora măgarului)

5. Tehnica umoristică: încercăm să flexibilizăm anumite tipare rigide de gândire, să le privim mai puțin
catastrofal, cu mai multă detașare, prin intermediul umorului – ne ajută să ne punem sub semnul
întrebării gândul irațional
- exemplu: meme

6. Tehnica spirituală: utilizăm mijloace spirituale (ex: pilde din Biblie) pentru a ilustra și disputa
gândurile iraționale ale pacienților (religia sau spiritualitatea poate să fie uneori purtătorul unui mesaj
rațional, sănătos)
- ne ajută cu pacienții care au anumite credințe – dacă nu le au, nu le băgăm pe gât propriile credințe (cumva
adaptăm această tehnică în funcție de credințele spirituale și religioase ale pacientului)

7. Tehnica imagerie (dirijată/emotivă/ghidată): pornim de la un activator prezent, și îl încurajăm pe

pacient să se gândească la o situație din trecutul său, din copilărie, în care s-a simțit similar (pod
afectiv/punte afectivă – legăm situația prezentă de situații din trecut, în ceea ce privește emoțiile
resimțite) – ne ajută să disputăm gândul irațional cumva de la origini, înlocuindu-l cu un gând/mesaj
constructiv, corectiv
- parte importantă din schema therapy
- se numește și emotivă, pentru că lucrează la cald cu cognițiile atunci când pacientul se confruntă cu o
situație activatoare
- e utilă pentru că putem să atacăm mai mult decât o singură cogniție – ne transpunem în situația în care am
fost când eram mici și ne imaginăm că suntem acolo ca adulți, oferindu-i versiunii noastre mici ceea ce ar fi
avut nevoie ca alții (oameni importanți din viața sa) să îi ofere atunci
- mesajul sănătos, rațional se transmite din situația trecută în situația prezentă, pentru că schemele cognitive
sunt instalate în sistemul nostru mnezic în mod rigid/flexibil (ex: putem fi convinși că dacă nu îi mulțumim
pe ceilalți suntem fără valoare, și deși realizăm conștient că e irațional, toate amintirile noastre din copilărie
continuă să confirme gândul irațional) – dacă disputăm schema, e mult mai ușor să disputăm gândul din
rădăcină

8. Tehnica experimentului comportamental

- comportamental pentru că presupune ca pacientul să facă ceva practic
- ! este diferită față de expunere pentru că expunerea vizează procesări informaționale implicite, datorate
condiționării clasice – în tehnica experimentului comportamental, se lucrează cu gânduri conștiente,
explicite (dar și experimentul comportamental este un tip de expunere)
- ex: fac în mod intenționat o greșeală față de care am un nivel mediu de anxietate/disconfort, ca să văd ce se
întâmplă (cumva o să îmi arate că nu e chiar așa de catastrofal cum credeam și că de fapt, suport)
- validăm emoțiile funcționale atunci când apar (ex: e de așteptat să fie inconfortabil) – dar nu și gândurile
iraționale care apar (nu spui niciodată – e ok, e de așteptat să fie de nesuportat)

9. Tehnica de acceptare
- dacă celelalte gânduri se uitau la conținutul gândului și încercau să îl atace, această tehnică se bazează pe
acceptarea gândului așa cum vine – presupune schimbarea relației cu gândul, nu schimbarea gândului
propriu-zis
- îl ghidăm pe client să-și imagineze că gândul e un balon de săpun / o frunză care plutește în aer în jurul său
(vizualizare – se poate și prin meditație, mindfulness, exerciții de respirație) – îl ajută pe client să se
detașeze de gând, să îl observe, să îl accepte fără să-l judece, ceea ce face gândul irațional să nu mai
interfereze cu emoțiile, comportamentul persoanei (și, în timp, îl neutralizează – gândul ajunge să nu mai
aibă putere)

Putem împrumuta tehnici și din alte paradigme, atâta timp cât ele sunt centrate pe cogniții:

 joc
 dans
 desen
 tehnica scaunelor (eu pe un scaun, gândul pe alt scaun, port un dialog cu el)
 scrisori către vocea unui gând
 flashcard-uri, etc.

Restructurare pe baza modelului ABC(DE)

- când încercăm să adaptăm o condiție, trecem prin filtrele logic + empiric + pragmatic (pe asta se bazează
aplicația)
Aplicație
Crearea unui portofoliu de strategii împotriva unui gând irațional
Pasul 1: identificați o situație în care ați simțit o emoție negativă disfuncțională (maxim 2 emoții, nu mai
mult – recomandat: o singură emoție cu intensitate medie). Notați situația (A) și emoția (C). Evaluați
intensitatea emoției (0-100%).
 A: nu am ajuns la sală azi
 C: emoțională (vinovăție – 30%), comportamentală (), fiziologică ()
 meta-consecințe: la nivel emoțional (furie față de vinovăție) – abordăm mai întâi reacția față de
reacție, ca să o facem mai flexibilă, ca să ne putem apuca apoi de reacția la situație în sine (dacă
încep cu nu ar trebui să mă simt așa, e greu să lucrezi cu emoția inițială)
Pasul 2: identificați și notați evaluările iraționale care au condus la apariția emoției respective, pornind
de la modelul cognitiv al evaluărilor.
 evaluare primară: trebuie neapărat să merg la sală în fiecare zi
 evaluare secundară (specifică vinovăției)
 evaluare globală: trebuia să merg la sală, dacă nu merg la sală în fiecare zi, sunt o persoană
iresponsabilă
 specific furiei: trebuie absolutist + toleranță scăzută la frustrare + evaluarea globală a altcuiva
(mi s-a făcut o nedreptate de către altcineva)
 specific anxietății: trebuie absolutist + catastrofare
 specific deprimării: trebuie absolutist + evaluarea globală a sinelui
Pasul 3: evaluați credibilitatea fiecărui gând apărut (0-100%) și alegeți-l pe cel mai credibil.
- trebuie neapărat să merg la sală în fiecare zi (50%) – de tip DEM (trebuie absolutist)
Pasul 4: filtrul logic (evaluăm (i)raționalitatea unui gând prin intermediul filtrului logic)
- vizează examinarea construcției logice a gândului
 DEM: îmi doresc = trebuie?
 AWF: rău = groaznic?
 LFT: neplăcut = insuportabil?
 SD/OD: comportament rău = persoană rea?
- e ilogic să mă aștept că voi avea zilnic timp sau că niciodată nu va interveni nimic în program, în așa fel
încât să nu mai pot să mă duc la sală
Pasul 5: filtrul empiric (evaluăm (i)raționalitatea unui gând prin intermediul filtrului empiric)
- vizează examinarea dovezilor care susțin gândul
- dovezi pro?
- dovezi contra?
- ! să fie pentru gândul irațional, nu pentru gândul funcțional pe care îl cuprinde
- dovezi contra: nu e nici măcar sănătos să mergi zilnic la sală, trebuie să îi lași corpului timp să se
odihnească, e plăcut să te odihnești, e sănătos să ai timp liber pentru a ieși cu iubitul sau prietenii, nu voi
vedea progres mai accentuat dacă merg zilnic la sală comparativ cu dacă merg de 4 ori pe săptămână
Pasul 6: filtrul pragmatic (evaluăm (i)raționalitatea unui gând prin intermediul filtrului pragmatic)
- vizează examinarea avantajelor/dezavantajelor gândului
- avantaje?
- dezavantaje?
- ! să fie, din nou, pentru gândul irațional, nu pentru gândul funcțional pe care îl cuprinde
- dezavantaje: mă face să mă simt vinovată, mă face să pun prea multă presiune pe mine, mă face să plâng,
mă face să renunț prea des la evenimente sociale la care aș vrea să mă duc doar pentru a fi prezentă la sală zi
de zi, mă face să privesc mersul la sală ca pe un chore decât ca pe ceva ce fac din plăcere, mă face să nu mai
vreau să merg la sală, etc.
Pasul 7: identificați un gând alternativ, aplicați-i criteriile logic, empiric și pragmatic, apoi evaluați-i
credibilitatea (0-100%).
- aș fi preferat să merg la sală azi, dar faptul că nu am reușit nu mă face să fiu o persoană iresponsabilă
 e logic (un singur comportament nu mă definește)
 e empiric (e sănătos să merg la sală atunci când am timp, e ok să nu merg zilnic pentru că asta nu
mă ajută nici fizic, nici mental, etc.)
 e pragmatic (mă ajută să nu mai pun presiune pe mine, să nu mă mai simt așa vinovată și îmi
ridică din nou la suprafață plăcerea de a merge la sală, fără să simt acest lucru ca pe un chore, mă
face să vreau să continui să merg la sală)
Pasul 8: reevaluați credibilitatea gândului irațional (0-100%), având în vedere noul gând rațional.
- trebuie neapărat să merg la sală zilnic (20%)

SEMINAR 6 abc comportamental

1. Analiza comportamentului
- Ce analizăm la un comportament?
 intensitate
 latență
 durată
 frecvență
 funcție (funcția pe care comportamentul o îndeplinește pentru individ)
- Analiza funcțională – stabilirea factorilor care determină comportamentul și consecințele acelui
comportament (în funcție de ce variază un comportament și ce produce acel comportament?)
 A = antecedente (stimuli și procesări informaționale)
- stimuli interni (gânduri, emoții, schimbări fiziologice) și externi (dinafara persoanei)
- procesări informaționale: cunoștințe procedurale (știu cum să fac comportamentul), auto-eficacitate (am
încredere că pot să-l fac), expectanțe pozitive (mă aștept să îmi aducă beneficii)
 B = comportament
 C = consecințe (întăriri pozitive/negative și pedepse pozitive/negative)
 întăriri pozitive: administrarea stimulului pozitiv
 întăriri negative: îndepărtarea stimulului aversiv
 pedepse pozitive: administrarea stimulului aversiv
 pedepse negative: îndepărtarea stimulului pozitiv
- întărirea/pedeapsa este o funcție pe care o poate dobândi un stimul (pozitiv sau negativ), nu o calitate
intrinsecă, invariabilă a acestuia (depinde de percepția subiectivă a fiecărui individ)
- comportamentele (B) sunt generate de procesări informaționale amorsate de stimuli (A) și sunt menținute de
consecințele lor (C)

2. Modificarea comportamentului
Pentru a modifica un comportament indezirabil (a scădea frecvența, intensitatea, durata și latența sa), trebuie
să îl înlocuim treptat cu un alt comportament mai dezirabil (care să aducă aceleași beneficii, să fie adaptativ, să
fie incompatibil cu comportamentul dezadaptativ). Nu e de ajuns doar să scădem frecvența comportamentului
inițial, trebuie să îl înlocuim, pentru ca individul să poată să beneficieze în continuare de funcția
comportamentului inițial.
1. modificări la nivelul antecedentelor
- modificarea stimulilor:
 interni (ex: relaxare în cazul agitației sau anxietății)
 externi (modificări în mediu)
- modificarea procesărilor informaționale:
 cunoștințe procedurale (ex: training)
 auto-eficacitate (ex: experiențe, restructurare)
 expectanțe (ex: analiză costuri-beneficii)
2. modificări la nivelul consecințelor
- modificarea întăririlor:
 introducerea/multiplicarea pentru comportamentul adaptativ
 eliminarea/reducerea pentru comportamentul dezadaptativ
- modificarea pedepselor:
 introducerea/multiplicarea pentru comportamentul dezadaptativ
 eliminarea/reducerea pentru comportamentul adaptativ

SEMINAR 7 paradigma umanist-

experientiala
Concepte de bază ale paradigmei
- umanism: individul uman are potențial în esența sa, este mânat de forțe pozitive – când ne confruntăm cu
probleme, acest lucru ne indică faptul că aceste forțe sunt oprite, blocate din diferite cauze; când nu apar
aceste blocaje, forțele pozitive sunt eliberate și omul poate ajunge la auto-actualizare (Rogersianism)
 care sunt forțele pozitive?
 ce le blochează?
- experiențialism: realitatea poate fi cunoscută prin intermediul experienței individuale (Gestaltism)
 cum își reprezintă prin intermediul experiențelor anterioare ceea ce se întâmplă aici și acum?
- existențialism: individul este mânat de nevoia de a da un sens experienței sale (Logoterapia)
 care e sensul pe care el vrea să îl ofere experienței sale (sens existențial)?

Abordarea Rogersiană
- indivizii trăiesc într-o lume a propriei experiențe („câmp perceptual sau fenomenologic”)
- sinele = conștientizarea faptului de a fi și a funcționării proprii, formată prin interacțiunea cu mediul, pe
baza evaluării persoanei de către ceilalți
- auto-actualizare = tendința este către conservarea și extinderea experienței sinelui, învățare despre sine (ne
luăm tot mai mult din câmpul perceptual acele aspecte care ne folosesc, avem tendința asta în mod natural)
- auto-actualizare -> valorizare instinctivă, de către toți oamenii, a aspectelor folositoare din câmpul perceptiv
(ex: apreciere necondiționată a sinelui) -> apreciere necondiționată a propriei persoane => sine real
(autentic, cine îmi doresc eu să fiu)
 când vorbim de procese sănătoase, nu este o diferență între cine suntem și cine ne dorim să fim
=> ne acceptăm ca fiind work in progress, sinele real reprezintă și cine sunt, și cine vreau să fiu,
pentru că ele sunt echivalente
- societate -> condiții de valorizare -> apreciere condiționată -> apreciere condiționată a propriei persoane =>
sine ideal (sinele ideal nu este cine vrem noi să fim, este ceea ce învățăm că trebuie să fim! – phony
self) – nu ideal pentru mine, ci ideal pentru societate – mă distanțează tot mai tare de sinele meu real, mă
agăț în mod dăunător de sinele ideal și blochez procesul de auto-actualizare
- suferința apare pentru că apare o discrepanță între sinele real (cine sunt și cine vreau să fiu în viitor) și sinele
ideal (cine cred alții că trebuie să fiu)
- mecanisme defensive: menite să reducă anxietatea dată de conștientizarea discrepanței dintre sinele real și
sinele ideal
 negare: evitarea situației efective și blocarea conștientizării unui eveniment amenințător
 distorsiune perceptivă: reinterpretarea situației în termeni mai puțin amenințători pentru propria
persoană
- utilizarea acestor mecanisme defensive duce la adâncirea diferenței dintre sinele ideal și sinele real
- terapia centrată pe client: menită să ajute clienții să își manifeste tendințele de auto-actualizare și sinele
real, prin oferirea de către terapeut a:
 empatiei – a înțelege clientul și a-i transmite acest lucru (fără însă a se identifica cu el)
 acceptării necondiționate – a oferi clientului, indiferent de comportamentele sale, apreciere
(chiar dacă terapeutul nu este de acord cu ele și fără ca acest lucru să implice aprobarea lor)
 congruenței – suprapunere dintre comportamentul manifest al terapeutului și a celui interior

Analiză a abordărilor

Terapia centrată pe Logoterapia Gestalt

client
Forțele de la baza Tendința de auto-
psihicului actualizare
Obstacole Discrepanța dintre sinele
real și sinele ideal
Obiective terapeutice Manifestarea sinelui real
Tehnici Focus pe atitudini
(empatie, acceptare,
congruență), nu pe tehnici
Nevoia de sens Nevoia de coerență aici-
și-acum
Imaginea unei lumi reci și Netrăirea momentului
lipsite de semnificație prezent
Responsabilizarea Contactul cu experiența
clientului față de găsirea prezentă
sensului
Intenția paradoxală, de- Contact aici și acum cu
reflecția comportamentul non-
verbal, vise, defense și
diversele părți ale sinelui
 SEMINAR 8
Paradigma dinamic-psihanalitica
Tringhiurile din psihanaliză

Asumpțiile psihanalitice de bază

1. psihicul uman are o structură multi-nivelară
2. conținutul refulat al Id-ului, guvernat de principiul plăcerii, tinde să se manifeste plenar la nivelul conștientului
(Ego-ul)
3. conștientizarea la nivelul Ego-ului (definit de principiul realității) a acestui conținut generează trăiri emoționale
negative (ne dăm seama că avem anumite nevoi neîndeplinite => anxietate)
4. odată generate trăirile emoționale negative, Ego-ul, sub presiunea principiului realității și a Superego-ului, apelează
la mecanisme de apărare (defensive) pentru a bloca conștientizarea lor
 primul – refularea (represia) – dacă nu e eficientă, conținutul refulat se va manifesta prin acte
ratate, vise, sau simptome nevrotice (alte mecanisme defensive)

5. procesul poate fi reprezentat prin triunghiul conflictului (X = pulsiunea, A = anxietatea, D = mecanismele

defensive)
6. dacă impulsul e blocat (nu este trăit conștient), el va fi exprimat printr-o stare fiziologică de activare, care va sta la
baza trăirii unei noi stări emoționale negative
 de ce se manifestă la nivel fiziologic? – pentru că încercăm să dezactivăm anumite nevoi
fiziologice prin mecanisme cognitive, ceea ce poate avea efect, dar doar coroborat cu alte tehnici
care reduc tensiunea fiziologică (ex: tehnici de relaxare)
7. orice simptom apare din cauza unui conflict actual (A), care se reduce la un conflict bazal din copilărie (C)
8. simptomatologia actuală este eliminată pe baza eliminării conflictului actual, iar acest lucru se realizează pe baza
rezolvării conflictului bazal, prin intermediul nevrozei de transfer (conflictul terapeutic – T)
 de aceea avem A, C și T în triunghiul terapeutic

Transfer și contra-transfer
 transfer = acele trăiri afective și tipare psiho-comportamentale pe care le are pacientul față de
terapeut și care reprezintă o repetare a trăirilor afective și a tiparelor psiho-comportamentale pe
care acesta le-a avut față de persoane semnificative din trecutul său
- apare pentru că se retrăiește conflictul bazal în cadrul terapiei și terapeutul devine persoana aceea puternică,
influentă care a luat parte la conflictul terapeutic, care e asemănător cu cel bazal
 contra-transfer = acele trăiri afective și tipare psiho-comportamentale pe care le are terapeutul
față de pacient și care reprezintă o repetare a trăirilor afective și a tiparelor psiho-
comportamentale pe care acesta le-a avut față de persoane semnificative din trecutul său
- apare pentru că terapeutul vede pacientul ca fiind o persoană reprezentativă cu rol în conflictul terapeutic
(asemănător cu cel bazal) al terapeutului
 reacțiile contra-transferențiale există și sunt generate intern sub forma cognițiilor, emoțiilor și
comportamentelor
 contra-transferul are la bază problemele rezolvate ale terapeutului
 factorii legați de pacient și evenimentele din cadrul terapiei interacționează cu problemele
nerezolvate ale terapeutului în declanșarea contra-transferului
 comportamentul contra-transferențial poate să interfereze în unele cazuri cu alianța terapeutică și cu
rezultatele terapiei
- azi le numim comportamente sau metode învățate în interacțiunea cu alte persoane din viața noastră și pe
care le generalizăm la mai multe domenii ale vieții, folosindu-le și în relația cu terapeutul

Demersul terapeutic
- simptomatologia pacientului este determinată de un conflict actual (A)
- acesta își are originea într-un conflict bazal, din copilărie (C)
- pentru a rezolva conflictul actual, trebuie rezolvat conflictul bazal, acesta trebuie re-actualizat prin
introducerea nevrozei de transfer
- se construiește și se explică pacientului conceptualizarea (explicația, interpretarea) pe baza tiparelor de
asemănare dintre conflictul actual, conflictul actual, conflictul bazal și nevoia de transfer, iar prin asistența
și prezența terapeutului, clientul va înțelege (va avea un insight) legătura dintre prezent și trecut și asta va
duce la rezolvarea conflictului bazal
- sunt 3 triunghiuri mici în triunghiul terapeutic mare pentru că în cadrul procesului terapeutic sunt 3
conflicte:
 cel bazal
 cel actual
 cel terapeutic
În terapia din zilele noastre... (asemănări cu metodele din ziua de azi)

Și totuși, este eficientă?

- sunt eficiente aceste terapii deoarece vizează elemente care sunt întâlnite în toate psihoterapiile eficiente:
 etapă de diagnostic și evaluare clinică prin care se definesc problema și factorii implicați,
permițând apoi derularea procesului terapeutic (conceptualizare, tehnici, relație)
 interpretarea (conceptualizarea clinică) oferită pacientului dă sens trăirilor lui și oferă o direcție
de urmat pentru reducerea simptomatologiei
 relația terapeutică duce la reducerea intensității distresului în timpul terapiei (ex: ventilare)
 relația terapeutică generează nevroza de transfer, care este contextul pentru modificarea
mecanismelor dezadaptative de coping
 se folosesc tehnici de intervenție (mai mult sau mai puțin eficiente – ex: hipnoza poate fi
eficientă, în timp ce pentru interpretarea viselor nu avem dovezi deloc)

Exemplu concret – cazul Dorei

SEMINAR 9 mecanisme
defensive in psihanaliza
Structura psihicului uman

“Where id was, there ego shall be” – Sigmund Freud

Mecanisme defensive (D-ul din triunghiul conflictului)
- sunt procese psihologice automate care protejează individul împotriva anxietăţii și a conștientizării unor
pericole sau stresori interni/externi
- tind să acţioneze în sensul distorsionării perceperii realităţii și al diminuării trăirii anxioase
- represia
 înlăturarea din conștiinţă, în mod neintenţionat, a unor impulsuri, idei sau evenimente
 de ex. o persoană abuzată sexual în copilărie care dezvoltă amnezie faţă de episodul respectiv
- supresia (sau suprimarea)
 evitarea intenţionată a reamintirii problemelor, dorinţelor, emoţiilor perturbatoare
 de ex. o persoană care a trecut printr-un moment dificil sau jenant va evita să se gândească la el
- disocierea
 separarea în memorie a diverselor aspecte ale unui eveniment traumatic sau neplăcut
 de ex. o persoană care a fost agresată sexual își poate aminti cum a decurs evenimentul, dar nu și
emoțiile sale din acel moment.
- negarea defensivă
 credinţa că stimulul care duce la apariţia anxietăţii nu există, refuzul de a crede și accepta ceea ce
s-a întâmplat/realitatea
 de ex. o persoană care a fost diagnosticată cu o boală gravă neagă diagnosticul și pretinde că
medicul a greșit
- deplasarea
 redirecţionarea impulsurilor către o ţintă mai puţin ameninţătoare
 de ex. un soţ iritat de o discuţie cu șeful își descărca nervii certându-se cu soţia
- proiecția
 atribuirea propriilor impulsuri sau trăsături negative unei alte persoane
 de ex. o persoană care nu a reușit să își argumenteze punctul de vedere susţine că interlocutorul
său este prost
- sublimarea
 manifestarea impulsurilor inacceptabile într-o manieră acceptabilă social
 de ex. o persoana își va manifesta impulsurile agresive practicând sporturi violente
- raționalizarea
 oferirea unei justificări raţionale logice și plauzibile în locul adevăratului motiv pentru a apărea
într-o lumină favorabilă
 de ex. un angajat concediat din cauza incompetenţei va susţine că, de fapt, nu l-a plăcut șeful său
- regresia
 reîntoarcerea la o etapă anterioară de dezvoltare
 de ex. un student care tocmai a aflat că nu a promovat examenul de licenţă se așează pe jos și
începe să plângă
- reacția inversă
 adoptarea unei convingeri reacţii opuse celei reale deoarece aceasta este indezirabilă și ar genera
anxietate
 de ex. o persoană care are prejudecăţi faţă de o anumită etnie se va manifesta extrem de prietenos
faţă de reprezentanţii respectivei etnii.
- identificarea
 afilierea cu o altă persoană (sau grup) și adoptarea comportamentelor acesteia (acestora)
 de ex. un elev agresat frecvent de un grup de colegi mai mari va începe să se comporte asemenea
lor
- compensarea (sau substituția)
 înlocuirea unui obiect cu un altul analog, încercarea de a compensa nereușitele într-un domeniu
prin rezultate superioare în altul
 de ex. studentul mediocru care muncește pentru a deveni un atlet de excepţie
- intelectualizarea (sau izolarea)
 evitarea emoţiilor inacceptabile prin centrarea pe aspectele intelectuale
 de ex. o persoană aflată în doliu se centrează pe detaliile de organizare a înmormântării pentru a
evita tristeţea și deprimarea
- anularea retroactivă
 angajarea în gânduri, cuvinte, gesturi, acte anterioare regretate, pentru a le „șterge” semnificația
 de ex. o persoană care a spus la un moment dat ceva exagerat de critic la adresa părinţilor săi va
spune ulterior ceva pozitiv despre aceștia
Mecanisme defensive VS. de coping
Coping = ”eforturi cognitive și comportamentale pentru a gestiona anumite cerinţe interne și externe
specifice care sunt evaluate ca fiind solicitante sau ca depășind resursele disponibile persoanei” (Lazarus &
Folkman, 1984, p. 141); i.e eforturi cognitive și comportamentale pe care le face o persoana pentru a face față
situațiilor dificile.
Constructul de mecanism de coping (adaptare) include:
1. mecanismele defensive (automat, inconstient)
2. mecanismele de adaptare angajate intenţionat și conștient
SEMINAR 10 abilitati de baza
Comparație între paradigme
- în psihanaliză, puterea este a terapeutului, terapeutul are o atitudine de părinte autoritar, neutru, care
infantilizează cumva pacientul iar prin acest lucru, să stimuleze nevroza de transfer (abordare directivă)
- în abordarea rogersiană, umanistă, este invers – clientul are toate răspunsurile, terapeutul doar îl oglindește,
validează și este sincer cu el, pentru a stimula auto-actualizarea (abordare non-directivă)
- în abordarea cognitiv-comportamentală, terapeutul și clientul sunt pe picior egal și e ideal să se întâlnească
la mijloc (terapeutul este expert în tehnicile de psihoterapie, iar clientul este expert în ceea ce privește
propria viață) – ei colaborează, au un parteneriat egal (colaborarea este o caracteristică esențială a relației
terapeutice din CBT, alături de empatie, congruență și acceptare necondiționată – cele 3 din urmă sunt
derivate din abordarea rogersiană)
 astfel, prin empatie, congruență și acceptare necondiționată, ajutăm clientul să se deschidă, să se
simtă confortabil, să colaboreze cu psihoterapeutul (ceea ce apare și în abordarea rogersiană)
 prin colaborare, eficientizăm procesul – psihoterapia durează mai puțin și este mai structurată (în
umanism, poate dura foarte mult până pacientul vine cu propriile soluții – prin colaborare, în
CBT, terapia devine mai eficientă)

Abilități de bază ale terapeutului

- el trebuie să aibă anumite abilități ca să pună în aplicare cele 4 componente ale relației terapeutice
- aceste abilități de bază sunt:
 comportament orientat spre client
 adresarea de întrebări
 abilități de observare a clientului
 abilități de ascultare (încurajare, parafrazare, umanizare)
 reflectarea empatică
- parte din setul de micro-abilități propuse de Ivy:
 nivelul bazal (emoții, reziliență, multiculturalitate, etică, formare etc.) cuprinde elemente care țin
de abilitățile terapeutului – de ele depind și abilitățile de bază, nu țin neapărat de relația cu
clientul ci de terapeut în sine
 abilitățile de bază sunt cele apropiate de baza ierarhiei – țin de relația terapeut-client
 micro-abilitățile sunt cele care se apropie de vârful piramidei (construirea interviului,
confruntarea, focalizarea, reflectarea semnificației și reîncadrarea, abilități de influențare,
integrarea abilităților, etc.)
- comportamentul orientat spre client – ce facem ca să-i arătăm clientului că suntem acolo pentru el și că
înțelegem ce ne spune
- secvența de bază a ascultării: adresarea de întrebări, abilități de observare, încurajare, parafrazare,
sumarizare, reflectare empatică (îi arătăm clientului că nu doar înțelegem, ci și conceptualizăm emoțional ce
ne spune)

Comportamentul orientat spre client

 set de indicatori verbali și non-verbali care îi arată clientului că suntem prezenți și ne pasă
- ne adaptăm la ce ne spune clientul
- susținem contactul vizual
- ne adaptăm tonul vocii și ritmul încât să arătăm preocupare față de client
- ne adaptăm și limbajul non-verbal (ne aplecăm puțin în față, gesticulăm în a favoriza comunicarea, avem o
față expresivă, etc.)
- nu schimbăm subiectul decât cu acordul clientului (sticking to the client’s story)
Secvența ascultării
- e o buclă, nu o linie dreaptă (e ca un ciclu care se repetă, o spirală)
 adresarea de întrebări
- întrebări deschise vs. întrebări deschise
- întrebările deschise încurajează clientul să se exprime liber și lasă clientul să aleagă direcția conversației, ne
ajută și pe noi ca terapeuți să ne dăm seama încotro să o luăm pentru că oferă detalii
- întrebările închise ghidează comunicarea, facilitează inițierea conversației cu clienții mai puțin deschiși, sunt
eficiente în momentul evaluării inițiale
- e recomandat să începem cu întrebări deschise și apoi să structurăm dialogul cu ajutorul întrebărilor închise
(oricum, cel mai bine e să le alternăm în mod optim)
- de evitat:
 bombardarea cu întrebări: să nu transformăm ședința de terapie într-un șir lung de întrebări, fără a
utiliza parafrazări sau sumarizări între acestea (pentru că se simte ca un interogatoriu)
 întrebări multiple: să nu adresăm mai multe întrebări deodată, înainte ca măcar să-i dăm șansa
clientului să răspundă la ele (avem deseori tendința să repetăm o întrebare sub mai multe forme cu
 intenția de a ne face înțeleși mai bine, dar acest lucru poate induce confuzie și nu sporește eficiența
comunicării)
 întrebări retorice: se referă la întrebări care fie au răspunsul prea evident și nu îl ajută pe client să
producă informații (nu ar fi mai bine să gândești mai rațional – aceste întrebări tind să fie sugestive,
directive – sugerează clientului ce crede terapeutul) sau la întrebări prea vagi și cu răspuns foarte
greu de produs (oare ce ai putea face în situația asta?) -> întrebările sunt menite să producă
răspunsuri, nu să make a point
Observarea clientului
- interacțiune aici-acum
- e important să trecem dincolo de conținutul pe care ni-l transmite pacientul și să ne uităm și la formă
 comportamentul non-verbal al clientului: tipare de contact vizual, postura corpului, gesturi
 comportamentul verbal: cu ce începe conversația, când schimbă subiectul, vorbește despre el/alții
(ne poate indica locusul de control), focalizat pe informații concrete/abstracte, etc.
 discrepanțe: incongruențe, contradicții, diferențe între ceea ce exprimă verbal și ceea ce exprimă
non-verbal
- nu putem face asumpții fără client – trebuie să ne dăm seama împreună cu el, iar când avem un input să îl
împărtășim cu el, pentru ca el să ni-l poată valida/invalida (ne ajută să îl conceptualizăm mai bine pe client,
nu să tragem concluzii pripite sau nefondate)
- trebuie să fim atenți la modificările în comportamentele clientului:
 ce impact are ceea ce spunem asupra clientului?
 cum i se modifică comportamentul în timpul ședinței de terapie?
 cum i se modifică comportamentul pe parcursul intervenției terapeutice, pe termen lung, de la o
ședință/etapă la alta?
- din nou, toate acestea ne pot oferi insight-uri despre client (de exemplu, despre progresele sau recăderile pe
care le are pe parcursul terapiei a la long), dar ele trebuie validate de acesta și discutate în mod transparent
Abilități de ascultare
 încurajare
- trebuie să transmită “am auzit, spune-mi mai multe” – într-un mod natural, nu mecanic
- dăm din cap
- facem gesturi deschise
- repetăm anumite cuvinte pe care le spune pacientul (dacă e natural și pare că ajută)
- tăcere tactică (poate încuraja clientul să vorbească pentru a elimina tăcerea potențial stânjenitoare)
- “mhm, aha” – exprimarea emoțiilor prin interjecții
 parafrazare
- abilitate mai avansată de ascultare
- redarea spuselor clientului cu propriile cuvinte
- repetăm ceea ce a spus ca să ne asigurăm că am înțeles și să îl asigurăm și pe el că am înțeles
- lucrăm doar cu ce ne dă clientul, nu facem interpretări și inferențe în acest stadiu – nu venim cu ipotezele
noastre, ci pur și simplu încercăm să structurăm și să ne asigurăm că am înțeles toate datele problemei
- componente:
 o rădăcină a propoziției (sentence stem) – ex: “din ceea ce îmi spui, înțeleg că...”
 cuvinte cheie: extragem cele mai importante idei de la pacient
 reformulare într-o formă sintetizată
 verificarea acurateței: “am înțeles bine?”
 sumarizare
- similară parafrazării, dar utilizată pentru a clarifica mesajele importante, este mult mai sintetică
- ajută la distilarea elementelor cheie
- sumarizarea se realizează la început de ședință (recapitulare a ce s-a discutat data trecută), la încheierea unei
părți din ședința de terapie și la final
Reflectarea empatică
- dincolo de simpla reformulare a ceea ce ne transmite clientul (în scop de ascultare activă), încercăm să
sintetizăm semnificația emoțională a ceea ce ne spune acesta
- îl ajută să-și conștientizeze emoțiile și să se simtă validat
- îi arată clientului faptul că terapeutul îi vede emoțiile, le recunoaște și este preocupat de ele
- implică următoarele dimensiuni:
 observarea emoțiilor (din ce spune clientul și din cum spune)
 numirea emoțiilor (etichetarea lor – cărei experiențe emoționale îi corespunde cel mai bine
experiența clientului? – este important să le legăm și de context – în situația X, pare că te-ai
simțit Y)
 reflectarea emoțiilor înapoi clientului (transmiterea lor înapoi)

SEMINAR 11 anatomia actului psihoterapeutic

Elemente Centrale ale Actului Psihoterapeutic

1. Diagnostic și evaluare clinică

2. Conceptualizare clinică – explicație despre problemele pacientului și despre felul în care acestea au
apărut (generală și specifică)
3. Tehnici de intervenție
4. Relație terapeutică – empatie, acceptare, congruență și colaborare

Secvența derulării psihoterapiei

 Ședința 1: rol explorator

 Ședința 2 (sau ședințele 2 și 3 ): diagnostic și evaluare clinică
 Ședința 3 (sau 4): conceptualizare și lista problemelor
 Ședința 4 (sau 5): intervenția psihoterapeutică propriu-zisă

Prima ședință
Obiective:
  Imagine de ansamblu asupra problemelor pacientului – ce fel de intervenție ar fi, am
competența de a o derula? – cel mai bun course of action (este o ședință de probă, care nu îl
obligă pe pacient să facă de acum în colo terapie cu mine – clarificăm acest lucru)
 Psiho-educație în legătură cu boala – factorii psihologici relevanți – îi explicăm pacientului
cauzele apariției problemelor lui din punct de vedere psihologic, care sunt factorii asupra cărora
intervenim, lucrăm cu tipare de gândire, emoții sănătoase/nesănătoase, colaborare, exersare
individuală, număr estimativ de ședințe pe baza problemelor
 Psiho-educație în legătură cu terapia – ce este psihoterapia, cum funcționează, care va fi
structura ședințelor, la ce să se aștepte, numărul estimativ de ședințe (clarificăm faptul că terapia
necesită practică pentru a funcționa, nu se întâmplă schimbarea într-o ședință sau două ci în timp,
de asemenea explicăm că nu vom schimba activatorul, ci emoțiile și reacțiile – unii clienți au
așteptări nerealiste de la terapie, care trebuie lămurite din prima ședință)
 Administrarea bateriei de teste psihologice (temă de casă)
 Stabilirea unor detalii administrative – frecvența și costul ședințelor, programarea și anularea
ședințelor
 Punerea bazelor relației terapeutice – sinceritate, empatie, ocazia ventilării clientului,
metafora instructorului de înot

Rol

1. Educarea pacientului cu privire la probleme și psihoterapie

2. Inducerea speranței de însănătoșire/ameliorare
3. Formularea unor așteptări realiste față de terapie

 Normalizarea reacțiilor pacientului față de boală și terapie

Ședința 2 (sau 2 și 3)
Etape

1. Se colectează rezultatele de la testele psihologice (măsurarea manifestărilor și a mecanismelor

etiopatogenetice) care vor fi ulterior cotate și interpretate
2. Se administrează interviul clinic (ex: SCID) în scopul stabilirii diagnosticului – durează 1 sau 2
ședințe, în funcție de complexitatea simptomatologiei  chestionar self-report, interviu – în funcție
de răspunsurile la chestionar (ex. Beck), putem ușura interviul și să clarificăm simptomele clientului

Ședința 3 (sau 4)
Conceptualizare
 o Pacientul trebuie să știe:
1. Care sunt problemele
2. De ce au apărut problemele
3. Ce se poate face pentru a le ameliora
 În cazul consilierii, conceptualizarea și lista de probleme se efectuează în ședința 2

Obiective

1. Culegerea unor informații suplimentare

2. Conceptualizare generală (modelul stres – vulnerabilitate, model ABC) și pe tulburare
3. Stabilirea listei de probleme (traducerea conceptualizării în probleme de viață – maxim 8-10
probleme  la nivel subiectiv, psiho-fiziologic, comportamental; și la final vorbim despre tiparul de
gândire propriu-zis)
  Bagajul la nivel de tipare de gândire, scheme cognitive și convingeri este mai pronunțat la unele
persoane, decât la altele, în consecință, aceste persoane au nevoie de mai puțini factori stresanți, ca să se
declanșeze C-urile (consecințele)  din această cauză este nevoie de terapie (modelul diateză-stres sau
stres-vulnerabilitate)

Ședința 4 (sau 5)
Abordarea problemelor din listă, pe baza modelelor abc cognitiv și comportamental; structura
ședințelor:

1. Verificarea stării clinice a clientului

2. Verificarea temei pentru acasă
3. Stabilirea agendei terapeutice
4. Derularea agendei terapeutice
5. Formularea temelor pentru acasă
6. Sumarizare și feedback

 Ultimele 4 ședințe – integrare și prevenirea recăderilor – pe baza resurselor și tehnicilor precedent

însușite și abordate, facem un plan de prevenire a recăderilor împreună cu pacientul, cu mesajul că acesta
poate să revină la terapie dacă apar din nou problemele

Planul de intervenție
Componente:

A. Lista de probleme
B. Scopurile terapeutice
C. Planificarea terapiei
D. Obstacole în terapie
E. Rezultate și concluzii

Blocaje și Erori în CBT

1. Blocaje care țin de pacient:
 Tehnici motivaționale - trebuie să lucrăm cu motivația clientului – valori, obiective care pot fi setate și
sunt relevante pentru client, este important să nu fim intruzivi în procesul de explorare (de exemplu, să îl
lăsăm întâi să se ventileze și apoi să oferim soluții – altfel, e degeaba), ca să nu stârnim reactanță, e de
preferat să fim colaborativi, să navigăm rezistența pacientului, să îl asigurăm pe client că suntem de
 aceeași parte a baricadei cu el; nu suntem obligați să obținem rezultate, dar este etic să ne folosim de
toate mijlocele pe care le avem în a-l ajuta pe client în demersul terapeutic  flexibilizarea așteptărilor
nerealiste despre terapie
 Dacă problemele țin de background-ul socio-economic sau educațional – găsirea unor soluții fezabile
 Dacă e vorba de abilități cognitive – adaptarea și particularizarea tehnicilor cognitive, folosirea mai
degrabă a tehnicilor comportamentale și oferirea unei conceptualizări cât mai simple și pe înțelesul
clientului
2. Blocaje care țin de scopul intervenției:
 Dacă tulburarea e severă – o dublăm cu tratament medicamentos și punem accent pe tehnicile
comportamentale
 Dacă nu se cunosc mecanismele etiopatogenetice ale tulburării – ne uităm la ce ne recomandă
specialiștii (protocoale validate științific sub aspectul eficienței) sau grupul de formare din care facem
parte
 Alegerea celui mai bun tratament pentru clienți – matching între convingerile clientului și tehnicile de
terapie pe care urmează să le adoptăm
3. Blocaje care țin de terapeut:
 autocunoaștere, proces de reflecție, intervizare, supervizare în forma de terapie cu care lucrăm,
integrarea feedback-ului, formare continuă pe tot parcursul vieții

Seminar 12
 Psihoterapia individuală,
Psihoterapia în grup și Psihoterapia de grup
Distincții
PSIHOTERAPIA INDIVIDUALĂ
 obiectul intervenției este individul
 lucru 1 la 1 cu terapeutul, centrată pe individ
PSIHOTERAPIA ÎN GRUP
 obiectul intervenției este individul inserat într-un grup terapeutic
 problema mea individuală e adresată în cardul unui grup terapeutic  - adresăm problemele individuale
în cadrul grupului (grupul alcoolicilor anonimi)

 terapie cu mai mulți oameni, vizând problemele fiecăruia (oamenii nu se cunosc între ei)
- sunt echivalente din punct de vedere al eficienței pentru o varietate de tulburări

 Când alegem una și când alegem alta?

 în funcție de disponibilitatea, preferințele și motivațiile pacientului

 la tulburările la care apare o auto-stigmatizare, e de mai mare ajutor să merg într-un grup de terapie,
unde voi vedea că și alții se confruntă cu probleme ca ale mele
 depinde și de severitatea simptomelor
 factori pragmatici, ce țin de terapeut, context, eficacitate
PSIHOTERAPIA DE GRUP
 obiectul intervenției este grupul (cuplu, familie)
 în literatură se utilizează sintagma „de grup” și pentru terapiile în grup

 terapie adresată unui grup deja existent (oamenii se cunosc) – familie, grup de muncă
 scop: de a rezolva tot ce ține de dinamica nesănătoasă a grupului: conflicte, luare de decizii, etc.
 adresăm problemele grupului în procesul de terapie (un cuplu care vrea să-și salveze relația, o familie
care așteaptă un copil)
Abordări în terapia DE grup
Process groups (ex. Yalom, 2005)
o grupul ca vehicul de schimbare
o accent pus pe procesele interpersonale
o grupul este alcătuit din persoane cu patologie diversă
o grupuri de suport – participanții, dar și facilitatorul contribuie la procesul schimbării
 o modelare, feedback , suport, normalizare, comunicare reprezintă mecanismele prezente la nivelul
grupului, care sunt văzute ca fiind suficiente pentru schimbare  abordarea grupului de proces
o grupurile acestea sunt foarte flexibile, organice, nu sunt structurate (lumea vine și pleacă când vrea)

Structured groups (CBT tradițional)

o intervenție bine structurată, oferită simultan mai multor indivizi
o grup închis, alcătuit din persoane cu aceeași tulburare
o persoanele au probleme similare, dacă nu identice și există un protocol, prin care e exprimată regula
conform căreia să nu se mai primească persoane pe parcursul intervenției, ca să fie asigurat faptul că toți
trec în același mod, prin aceleași procese/etape
o grupul este structurat
o intervenția este riguroasă

 În prezent, se încearcă o integrare a acestor două abordări

 În prezent se încearcă o abordare bazată pe dovezi (CBT) + pe procese interpersonale (din terapia de grup)

Terapia CBT ÎN grup

Principii
- structurată pe probleme specifice
- respectă principiile terapiei individuale, dar conștientizează dinamica grupului
- procesele interpersonale sunt exploatate doar pentru îndeplinirea obiectivelor CBT
Caracteristici
- structura: de regulă închisă
- întâlniri: 1 dată/săptămână, între 60/90 minute - două ore
- de regulă sunt facilitate de un terapeut și un co-terapeut
- reguli: confidențialitate, participare activă, reguli de interacțiune
 ne centrăm pe obiective comune – model categorial
 se aseamănă cu CBT-ul individual (cu protocol, pe pași, riguros), dar ținem cont și de dinamica grupului
FACTORI TERAPEUTICI (YALOM)
1. Înocularea speranței
2. Împărtășirea informației
3. Universalitatea
4. Altruism
5. Dezvoltarea de strategii de socializare
6. Imitația/modelarea
7. Coeziunea (acceptare, susținere, încredere), echivalentul rel. terapeutice
8. Catharsis
9. Învățare interpersonală (reluare model familial) - grupul ca microunivers social)
 Fac ca oamenii care se adună, să lucreze împreună, în grup

1. inocularea speranței – vedem la alții schimbarea - la unii funcționează unele strategii, așa că merită să
le folosesc și eu
2. împărtășirea informației – orice informație poate să fie utilă, cele mai utile fiind cele care întăresc
conceptualizarea
3. universalitatea – sentimentul că sunt și alte persoane care se confruntă cu probleme ca ale mele,
normalizează reacția față de problema pe care o am
4. altruismul – vorbe bune, gesturi, fapte bune pe care le putem face față de ceilalți participanți (îți aduc o
saltea de yoga ca să poți să folosești salteaua pentru activarea comportamentală) --- (activarea
comportamentală - scopul e să facem acțiunile ca să ne simțim mai bine, nu pentru că trebuie)
5. dezvoltarea de strategii de socializare – grupul îmi facilitează contextul de socializare, al comunicării,
negocierii
6. imitația/ modelarea – exemplul modelului
7. coeziunea – relația terapeutică a grupului – lipiciul care ține grupul împreună, seamănă cu
caracteristicile relației terapeutice din umanism (acceptare, susținere, încredere)
8. catharsis – descărcarea tensiunii psihice, ventilare emoțională, purificare, reducerea intensității pe
moment
9. învățarea interpersonală – învățarea într-un sens mai general – rescriere a modelului meu despre ce
înseamnă a face parte dintr-o comunitate
Cum se aplică acești factori în CBT? - factori terapeutici în grupurile CBT

1, 2 - inocularea speranței, împărtășirea informației

→ pe baza conceptualizării

- prin exemple vii ale conceptualizării (explicația despre care e problema, de ce a apărut și ce putem face
pentru a o rezolva) → clientul învață asta împreună cu ajutorul psihoterapeutului

→ la nivelul grupurilor de terapie ne ajută să folosim împărtășirea de informații și inducerea speranței, ca să

întărim conceptualizarea

3 - universalitatea

- factor important, mai ales pentru unele tulburări

- prin a lua parte la un grup de terapie, pacienții pot să-și restructureze stigmatizările, evaluările globale
- poate să mă ajute să negociez abordarea pe care o am față de tulburarea mea – mă ajută să mă accept

4 - altruismul

- vizibil mai ales în cadrul restructurării cognitive

- prin folosirea de către participanți a umorului, a restructurării/tehnicii logice, a transformării cognițiilor
iraționale în unele raționale, pentru a se ajuta reciproc în procesul schimbării terapeutice

5, 6 - dezvoltarea de strategii de socializare, modelarea

- folosite într-un mod mai structurat și intenționat (jocuri de rol, tehnici de comunicare, antrenament
asertiv) – folosirea unor acțiuni intenționate, în ideea exemplificării unor comportamente sănătoase în
timpul ședințelor

7 - coeziunea

- cu cât e mai prezentă coeziunea, cu atât grupul simte că e mai închegat , cu atât participanții vor fi mai
implicați și vor beneficia mai mult de serviciile pe care i le conferă grupul
- cu cât e mai mare coeziunea, cu atât scade șansa de abandon

8, 9 – catharsis, învățarea interpersonală

- nu reprezintă scopuri în sine sau mecanisme pe care încercăm, ne propunem din adins să le cultivăm în CBT
- nu sunt considerate atât de importante pentru vindecare
- pot fi utile, dar nu sunt mecanisme ale schimbării ca și ceilalți factori (poate nu pentru toate tulburările, doar
pentru unele)
- catharsisul poate fi constructiv, dacă mă ajută și să-mi restructurez gândurile/cognițiile nesănătoase, nu doar
să mă ventilez pe moment - e important să lucram și cu gândurile din spate

Etapele Psihoterapiei DE grup (Bieling et al., 2006)

1. PREGĂTIRE - forming
 întâlnire individuală a terapeutului cu pacienții, clarificarea scopului, importanța confidențialității,
discutarea barierelor
 reguli de interacțiune, confidențialitate, respect, responsabilitate
2. FAZA INIȚIALĂ - norming
 sarcina terapeuților este de a crea coeziune (mai ales încredere), a împărtăși structura tratamentului, a
stabili ținta și obiectivele
 stabilirea unor obiective comune  terapeuții trebuie să înceapă să pună bazele relației terapeutice,
 construirea alianței
 participantii sunt mai inhibați → scopul acestei etape este: familiarizarea, construirea încrederii
3. FAZA DE TRANZIȚIE - storming
 membrii devin mai confortabili cu grupul; pot să apară conflicte;
 membrii devin mai conștienți de gânduri, emoții și comportamente
 pe măsură ce membri devin mai familiari, încep să se observe diversele particularități/autenticități ale
membrilor (s-ar putea să apară situații de conflict în această fază)
 ajută în reglarea dinamicii, gestionarea conflictelor și folosirea acestora în mod productiv
4. FAZA DE LUCRU - performing
 sunt aplicate intensiv tehnici, în timpul ședinței și ca temă
 sunt aplicate mai intensiv tehnici, atât în ședințe, cât și ca temă de casă, în limitele protocolului
5. FAZA FINALĂ - adjourning
 recapitulare, obstacole potențiale, obiective individuale
 facem o recapitulare a lucrurilor pe care le-am învățat împreună și începem să ne pregătim pentru viața
care urmează după ce grupul este dizolvat

 îi ajutăm pe membri să-și stabilească niște obiective care îi vor ghida în funcționarea separată de cea a
grupului

Team development stages (socială) – în relație cu etapele psihoterapiei de grup

PACIENȚI DIFICILI (cum ajutăm acești pacienți să se stabilească în grup)

 Pacientul tăcut – întărim și cele mai mici comportamente care indică faptul că pacientul vrea să se
implice (shaping – zâmbete, îi cerem părerea)
 Pacientul care acaparează discuția – vorbește prea mult – propunem o regulă prin care încercăm să dăm
cuvântul tuturor, încercăm să folosim pedepse formale (intervenim repede, îi mulțumim pentru
intervenție și îi dăm în mod ferm cuvântul altuia)
 Pacientul care ajută – care se ipostaziază în poziția de terapeut/co-terapeut –îl ajutăm să se stabilească
în grup, într-un mod indirect: când vorbește despre alții, îl rugăm să ne vorbească mai degrabă despre el,
îi întrebăm pe ceilalți dacă chiar îi ajută sfaturile pe care acest pacient i le dă
 Pacientul neîncrezător – validarea lui, îl acceptăm, dar vrem să-l și schimbăm indirect (încercăm să
navigăm rezistența pacientului) și împreună cu ceilalți pacienți, îi subliniem faptul că participarea lui
activă la acest grup este extrem de importantă
 Pacientul nepotrivit pentru terapia de grup – el nu face nimic din ce i se cere (ne-a scăpat când am făcut
screeningul pentru pacienți) – putem să-i propunem niște ședințe individuale
SEMINAR 13 recapitulare
Examen și proiecte
- în această săptămână – primim punctajele pe proiecte și pe sarcinile bonus (3 puncte)
- examen:
 30 de itemi grilă cu răspunsuri multiple, un răspuns greșit anulează punctajul pe întreaga întrebare, dar
există punctaj parțial (dacă pui 2 grile corecte din 3, ai punctaj parțial), pot fi toate răspunsurile corecte,
dar nu există întrebare fără niciun răspuns corect = 4.5 puncte
 partea redacțională = 2.5 puncte (în total, 7 puncte)
 prag: 3.5 puncte pe examen, 4.5 puncte în total
Intervenții psihologice
- pentru tulburări psihologice (probleme clinice, cu afectare subiectivă și/sau funcțională) – psihoterapie
- pentru probleme de viață (divorț, dificultăți la locul de muncă, etc.) – consiliere psihologică
- pentru optimizare (dezvoltare personală) – coaching psihologic
Cazul lui Rareș (din cel de-al doilea proiect) – conceptualizare prin toate temele discutate
 sănătate și boală (boală = orice deviere de la funcționare, care-i aduce persoanei dificultăți de
adaptare, în plan subiectiv, și la nivel obiectiv, produce disfuncție) – predominant psihologice
- boala se recunoaște prin intermediul semnelor și simptomelor – manifestările bolii, tablou clinic (cum se
prezintă tulburarea, interfața bolii)
- pe lângă manifestări, boala are și anumite cauze sau mecanisme etiopatogenetice
 cele etiologice (factori cauzali) = agenți cauzali care generează și mențin manifestările bolii
 factori determinanți – îi tăiem, pentru că nu știm să existe factori determinanți în psihopatologie, deoarece
factorii determinanți sunt cauze legate de un tablou clinic specific, iar, în prezent, nu am identificat așa ceva
– avem mai degrabă o interacțiune dintre toate celelalte 4 categorii de factori
 factori predispozanți (factori care te vulnerabilizează, te predispun la apariția tabloului clinic, sunt
individuale – pot fi trăsături de personalitate, caracteristici genetice, etc.) – pot acționa și ca factori de
menținere, dacă ei continuă și după ce se declanșează tabloul clinic
 factori favorizanți (factori prezenți în contextul de viață al individului, care îl predispun sau vulnerabilizează
la apariția unor boli – ex: singurătate, sărăcie, suport social redus, etc. – acționează ca niște catalizatori, fac
mai probabilă apariția acelei boli) – pot acționa și ca factori de menținere, dacă ei continuă și după ce se
declanșează tabloul clinic
 factori declanșatori (picătura care umple paharul, un anumit lucru/eveniment specific care declanșează
apariția tabloului clinic într-un anumit moment, și nu în altul – de exemplu, o despărțire, o schimbare mare,
o boală etc. – pot fi interne, de exemplu o boală, sau, mai des, externe, de exemplu, o despărțire)
 factori de menținere (factori care apar după declanșarea tabloului clinic și care îl perpetuează)
 cele patogenice = sub influența mecanismelor etiologice, se manifestă și factorii patogenici – adică,
schimbările care se produc la nivel somatic și psihologic ca urmare a acțiunii factorilor etiologici (de
exemplu, produc o cantitate mai mare de cortizol, apar modificări la nivelul memoriei sau atenției,
etc.)

- 4 categorii de tulburări:
 mecanisme etiopatogenetice predominant psihologice + manifestări predominant psihologice = tulburări
psihologice clasice (tratabile, în principal, prin psihoterapie, dar și prin medicație)
  mecanisme etiopatogenetice predominant somatice + manifestări predominant psihologice = tulburări
psihologice datorate unor condiții medicale sau substanțe (tratabile medical + tratament psihologic
ajutător, pentru gestionarea simptomelor)
 mecanisme etiopatogenetice predominant psihologice + manifestări predominant somatice = tulburări
psihosomatice (tratabile adresând cauzele – prin tratament care adresează cauza)
 mecanisme etiopatogenetice predominant somatice + manifestări predominant somatice = tulburări
somatice clasice (tratabile exclusiv medical, se poate face consiliere pentru adaptarea la boală)
Tulburare Manifestări Mecanisme etiopatogenetice
Psihologică clasică Psihologice Psihologice
Datorate unor condiții medicale sau Psihologice Somatice
substanțe
Psihosomatică Somatice Psihologice
Somatică clasică Somatice Somatice
- acesta de mai sus e un model biomedical al bolii

 modelul dinamic-psihanalitic
- triunghiul conflictului:
 are la bază (vârful de jos) un set de pulsiuni, notate cu X (sexuale și agresive) – la nivel inconștient
(Id), dar ele riscă să devină conștientizabile (să ajungă la Ego), ceea ce produce anxietate (tipic, în
psihanaliză, forțele aflate la baza psihicului sunt distructive și impulsive)
 anxietatea produsă de conflictul actual se notează cu A
 această anxietate generează mecanisme defensive, notate cu D, care au scopul de a readuce acele
pulsiuni în Id, în inconștient
 reprimare (represie) = înlăturarea din conștiință a impulsurilor – primul pe care îl aplicăm, dar psihicul e
guvernat de principii dinamice, iar impulsurile respective nu pot fi înlăturate pur și simplu, cu cât încercăm
mai mult să scăpăm de ele, cu atât mai greu ne va fi când ele se întorc inevitabil
 mecanisme defensive de ordin 2 (toate celelalte mecanisme defensive psihanalitice sunt incluse aici)
 anxietatea + mecanismele defensive pe care le angajez pentru a scăpa de ea = tulburare
+ acte ratate, vise (alt tip de mecanisme defensive)
- Rareș e anxios în preajma fetelor pentru că riscă să-și conștientizeze pulsiunile sexuale, ceea ce produce
anxietate
- triunghiul conflictului a apărut prima dată în copilărie, atunci se formează (de exemplu, prin complexul
Oedip sau Electra) – acesta se numește conflict bazal
- pe parcursul vieții, omul retrăiește mereu același conflict, dar adaptat la condițiile curente de viață și cu
oamenii din viața lui de acum – acesta se numește conflict actual
- în terapie, terapeutul își propune să creeze un conflict similar cu cel actual și cu cel bazal, numit conflict
terapeutic, declanșat prin nevroza de transfer (terapeutul încearcă acest lucru pentru că vrea să-l ajute pe
client să aibă un insight, să conștientizeze acel tipar pe care continuă să-l retrăiască – acest insight este cel
mai important în psihanaliză, rezolvând, pe jumătate, problema)
- în psihanaliză, componentele psihoterapiei se manifestă astfel:
 evaluare (psihanaliză): observație, analiza viselor, asociații libere, analiza actelor ratate, teste
proiective (orice conținuturi care ar putea să trădeze faptul că pacientul are un astfel de conflict
recurent) – îl ajută pe client să-și dea seama de faptul că există acest triunghi al conflictului (pulsiuni
care generează anxietate, pentru care declanșăm mecanisme defensive)
 conceptualizare: triunghiul conflictului
 intervenție: pe baza rezultatelor evaluării foarte îndelungate, vrem să-l facem pe client să-și dea
seama că există acest conflict, că face transferul conflictului bazal în viața actuală și în terapie, faptul
că acel client are insight înseamnă că problema e pe jumătate rezolvată, rămâne să-l ajutăm pe client
 să treacă peste (work through) problemele de zi cu zi pe care le are – care să-l ajute pe client să
minimizeze transferul între conflictul bazal și viața actuală
 relație terapeutică: terapeutul e superior, rece, neutru, e binevoitor dar îl infantilizează pe pacient, ca
să recreeze mediul din copilărie (unde s-a declanșat conflictul bazal) – cu scopul stimulării
transferului

 abordarea rogersiană
- forțele care guvernează psihicul sunt predominant pozitive (noi suntem buni, societatea ne bruiază)
- auto-actualizarea = dorința tuturor oamenilor de a-și dezvolta cât mai mult sinele, încorporând experiențe
nurturing, pozitive, care ne ajută să ne atingem potențialul
 noi știm în mod natural ce e bine pentru noi – de aceea, le valorizăm instinctiv (de exemplu,
aprecierea necondiționată), dacă primim apreciere necondiționată, vom selecta acest lucru și ne vom
auto-aprecia necondiționat (ceea ce duce la formarea unui sine real, autentic) – așa apare sănătatea
 problema apare când societatea contravine auto-actualizării, ne impune condiții de valorizare (adică
ne oferă acceptare condiționată – suntem demni de apreciere doar în anumite condiții), noi selectăm
acest lucru și ne auto-apreciem condiționat (ceea ce duce la formarea unui sine ideal, non-autentic,
phony) – așa apare tulburarea (din conștientizarea diferenței între sinele real și sinele ideal)
 cu cât discrepanța este mai mare, cu atât vom folosi mai multe mecanisme defensive (negare și
distorsiune perceptivă) – consecința utilizării mecanismelor defensive este îndepărtarea de realitate
- depatologizează mult intervențiile psihologice (față de Freud)
- cele 4 aspecte ale psihoterapiilor se manifestă, în rogersianism, astfel:
 evaluarea: nu se efectuează
 conceptualizarea: nu se realizează o conceptualizare specifică, însă terapeutul are în vizor
mecanismele menționate mai sus, specifice paradigmei
 intervenție: nu există tehnici, terapeutul manifestă doar trăsăturile relației terapeutice
 relație terapeutică: empatie, congruență, acceptare necondiționată (a fost revoluționară, a fost
preluată în terapiile de astăzi, însă terapia per total nu e considerată validă în prezent)

 abordarea cognitiv-comportamentală
- oferă cea mai complexă explicație a psihicului uman, inventariază toate mecanismele funcționării psihicului
- abordare bazată pe procesare informațională (aspectul cognitiv) – comportamentul e cauzat de aceste
procesări informaționale (partea comportamentală)
- cele 4 componente se manifestă astfel:
 evaluare: încercăm să surprindem cogniții, emoții, comportamente, manifestări psiho-fiziologice
(interviu clinic, observație, chestionare, etc.)
 conceptualizare: un avantaj major al CBT este existența modelelor de conceptualizare a majorității
tulburărilor psihologice – pe baza modelelor ABC cognitiv și ABC comportamental
 intervenție: tehnici cognitive și comportamentale, tehnici de rezolvare de probleme, luare de decizii,
de relaxare etc.
 relație terapeutică: caracterizată de empatie, congruență, acceptare necondiționată (preluate din
rogersianism) + colaborare (specifică CBT), cu scopul de a maximiza relația terapeutică (clientul
este expert în viața lui, dar psihologul este expert în tehnici și psihicul uman), e demersul cel mai
eficient
- modelul ABC cognitiv:
 activator (de exemplu, discuții cu fetele)
 cogniții (descrieri, inferențe, evaluări) – de exemplu: discut cu o fată (activator), sunt neinteresant
(inferență de tip etichetare), simt că mă judecă (gândire emoțională), ar trebui să fiu mai sigur pe
mine (evaluare irațională de tip trebuie absolutist), nu suport, îmi vine să intru în pământ (evaluare
irațională de tip catastrofare)
  consecințe: emoționale (anxietate), comportamentale (tac, mă blochez, ascult), psihofiziologice
(agitație psiho-motorie)

 anatomia actului psihoterapeutic

- prima ședință: imaginea de ansamblu asupra problemei, screening, așteptări, aspecte administrative, punerea
bazelor relației terapeutice
- a doua ședință (sau 2 și 3): evaluare pe bază de interviu și chestionare
- ședința 3 (sau 4): conceptualizarea pe baza rezultatelor evaluării, lista de obiective (pe baza
conceptualizării)
- ședința 4 (sau 5): adresarea succesivă a obiectivelor pe baza tehnicilor de intervenție, ultimele ședințe –
recapitulare și plan de prevenire a recăderilor
- toate acestea, pe baza relației terapeutice
 abilități de bază
- ne ajută să punem în aplicare elementele relației terapeutice
- comportament orientat asupra clientului
- adresarea întrebărilor (închise sau deschise, în funcție de scop)
- abilități de observare a clientului (comportament verbal, non-verbal și eventuale discrepanțe dintre ele)
- abilități de ascultare (încurajarea, parafrazarea, sumarizarea)
- reflectarea empatică
 psihoterapia de grup
- process groups (Yalom)
- structured groups (CBT tradițional)

Criterii minimale pentru tratamentele validate științific (APA)

- manual (în care să fie descrisă clar strategia de intervenție)
- studii clinice controlate (care investighează eficiența tratamentului)
- performanță mai bună (a tratamentului în raport cu un grup de control sau egală, dacă grupul de control
primește tratamentul clasic)
etc.
+ clasificare Daniel David (cele 9 categorii)

- rolul psihologului în practica bazată pe dovezi științifice: cele mai bune dovezi științifice + caracteristicile
clientului + resursele psihologului (expertiză)