Siguranţa alimentară în contextul Uniunii Europene AE

STUDIU COMPARATIV AL SCHEMELOR DE CERTIFICARE

ALE SISTEMELOR DE MANAGEMENT AL SIGURANȚEI ALIMENTULUI
ÎN UNIUNIUNEA EUROPENĂ
Ștefan Zaharie Pop1 , Raluca Dracea2 și Carmen Vădulescu
1)
Asocitia Română de Acreditare (RENAR), București, România
2)3)
Universitatea din Craiova, România

Vă rugăm să citați acest articol astfel: Istoria articolului

Pop, S.Z., Dracea, R. and Vlădulescu, C., 2018. Primit: 30 septembrie 2017
Comparative Study of Certification Schemes for Food Revizuit: 17 octombrie 2017
Safety Management Systems in the European Union Acceptat: 29 noiembrie 2017
Context. Amfiteatru Economic, 20(47), pp. 9-29.

Rezumat
Organizaţiile din domeniul alimentației publice își desfășoară activitatea într-un
mediu de afaceri cu grad ridicat de complexitate. Ca urmare, calitatea și mai ales siguranța
produselor alimentare au devenit elemente cu noi valențe, într-o abordare
multidimensională a economiei de consum. Totodată, globalizarea vieții economice și
sociale a evidențiat necesitatea unei abordări unitare a modalității de realizare a unor
produse de calitate și sigure pentru consumatorul final. Din acest considerent, au apărut la
nivel internațional o serie de standarde pe care organizațiile trebuie să le respecte pentru a
proiecta, implementa și certifica sisteme de management al calității și siguranței alimentare
care să aducă beneficii tuturor părților implicate.
Prezenta lucrare are ca scop realizarea unui studiu comparativ al schemelor de
certificare ale sistemelor de management al siguranței alimentare, în încercarea de a oferi
organizațiilor posibilitatea de a înțelege ce tip de sistem de management al calității este
adecvat cadrului organizațional în care se regăsesc, în conformitate cu obiectivele stabilite.
Cercetarea se bazează pe un amplu studiu al literaturii de specialitate, al unor articole şi
lucrări de referinţă, culegerea datelor realizându-se prin analiza comparativă a standardelor
internaţionale, a schemelor de certificare privată a produselor şi sistemelor de management
al siguranţei alimentare, în dorința de a clarifica diversele abordări dar și asemănările și
deosebirile dintre ele.

Cuvinte-cheie: sistem de management al calității, siguranță alimentară, scheme de

certificare, standarde internaționale, calitate

Clasificare JEL: F23, L2, M16


Autor de contact, Pop Ștefan Zaharie – popstefan2000@yahoo.com

Vol. 20 • Nr. 47 • Februarie 2018 9

AE Studiu comparativ al schemelor de certificare
ale sistemelor de management al siguranței alimentului

Introducere

Stilul rapid de viață din perioada actuală, globalizarea și interconectarea piețelor

dar și armonizările culturale din domeniul gastronomic, au dus la schimbări majore în
modul de preparare a hranei și a consumării acesteia, cu efecte pozitive precum avansarea
rapidă a tehnologiei alimentare, a preparării şi ambalării acestor produse, în scopul
asigurării calității și siguranţei alimentelor în procesele logisticii mărfurilor. Privită în acest
context, problematica siguranței și calității alimentelor generează eforturi și responsabilități
comune ale tuturor celor implicaţi în lanţul complex care include producţia agricolă,
procesarea, transportul, stocarea şi consumul mărfurilor alimentare. Astăzi, tot mai mulți
specialiști în domeniu, sugerează ideea că siguranța alimentului este de fapt un drept al
consumatorului, respectiv dreptul de a nu-i fi afectată viața și sănătatea. La nivel european
dar și internațional, producătorii şi furnizorii de servicii implicaţi direct sau indirect în
circuitul alimentar au obligaţia, reglementată prin normele europene şi prin legislaţia
naţională, să furnizeze produse sigure pentru consum, în acord cu nevoile și aşteptările
clienților. Respectând acest deziderat de a asigura și de a menține siguranța și calitatea
produselor alimentare, la nivel internațional și european, au fost create o serie de norme,
referențiale, coduri de bună practică, coduri de igienă, care să ajute organizațiile din
domeniu să-și implementeze sisteme de management al siguranței alimentare, potrivit unor
standarde internaționale sau ale unor scheme de certificare private. Criteriile de
implementare ale sistemelor de management ale siguranței alimentare și cerințele
schemelor de cerificare sunt detaliate în standardele internaționale din domeniu.

1. Recenzia literaturii științifice

Sistemele agroalimentare contemporane sunt construite pe baza unor reglementări

publice și private, care au devenit o parte obligatorie a activității logistice a mărfurilor
alimentare de bază în vrac, precum și a celor prelucrate (Henson și Reardon, 2005). În acest
proces, din dorința de a pune la dispoziția populației alimente sgigure dar și pentru a
asigura protecția consumatorilor împotriva practicilor frauduloase, guvernele statelor au
jucat în mod tradițional rolul major în stabilirea standardelor minime de calitate a
produselor alimentare și a reglementărilor ce se impun în acest domeniu. În același timp
guvernele trebuie să țină sema și de faptul că standardele de calitate în domeniul produselor
agroalimentare au continuat să evolueze ca urmare a schimbărilor tehnologice, a evoluțiilor
științifice privind riscurile asociate cu produsele alimentare dar și ca răspuns la cererile și
nevoile din ce în ce mai complexe ale consumatorilor și ale societății. Concmitent, în
sectorul agroalimentar din multe țări dezvoltate s-au dezvoltat sisteme de control privat și
proceduri de executare, ca răspuns la tendințele cererii consumatorilor, care au sporit rolul
standardelor voluntare private în lanțurile alimentare (Smith, 2009). Utilizarea mai largă a
standardelor private reorientează lanțurile de aprovizionare cu produse agricole și
alimentare de la centrele de concurență bazate pe prețuri către cele bazate pe calitate
(Henson și Reardon, 2005).
Standardele de calitate din domeniul produselor alimentare sunt acum din ce în ce
mai mult văzute ca bunuri private care diferențiază produsele alimentare unele de celelalte
de multe ori făcând diferența între ofertele firmelor de profil. În paralel cu standardele
private, standardele publice și controalele de reglementare au evoluat și ele de-a lungul
timpului în majoritatea țărilor din întreaga lume și au devenit din ce în ce complexe dar și

10 Amfiteatru Economic
Siguranţa alimentară în contextul Uniunii Europene AE
respectate în mod riguros, deoarece consumatorii solicită atribute specifice sau informații
despre anumite atribute ale alimentelor (Josling et al., 2004).
Ca un efect al globalizării, lanțurile de aprovizionare pentru produsele alimentare
se extind dincolo de frontierele naționale, evoluție facilitată în parte de noile produse
alimentare prelucrate și de o politică de mediu mai favorabilă comerțului internațional cu
alimente. Standardele publice, considerate standarde minime de calitate, deși protejează
consumatorul, de cele mai multe ori nu permit companiilor din industria alimentară să-și
diferențieze produsele pe baza caracteristicilor de calitate, pentru a proteja și câștiga cota de
piață atunci când concurează pe piețele naționale și regionale (Smith, 2009). În consecință,
au apărut standarde private pentru a completa acest decalaj și pentru a răspunde evoluțiilor
din domeniul reglementărilor. În general, acestea se bazează pe sisteme coordonate pentru
satisfacerea cererii consumatorilor pentru caracteristici de calitate bazate pe diferențierea
produselor și segmentarea pieței (Fulponi, 2006). Aceste standarde pot fi mai complexe și
mai exigente decât standardele minime impuse de guverne pe piețele lor naționale. Cu toate
acestea, standardele private, deși un fenomen destul de recent, nu sunt încă aplicate
universal, în același timp cu standarde publice, chiar dacă reprezintă totuși forma
dominantă a controlului în sistemele alimentare din unele țări. În acest context,
complexitatea interacțiunii standardelor de calitate publice și private este accentuată
considerabil. În plus, distincția dintre standardele de produs, de proces și de sistem a
devenit importantă în contextul sistemului comercial multilateral, în special a standardelor
de proces și de sistem, care implică activități și metode de producție distincte (Smith,
2009).
Ca parte a sistemului de management al calității, asigurarea calității (AQ) acoperă
toate tipurile de activităţi, de la proiectare, dezvoltare, implementare şi până la producţie,
instalare, prestare servicii, etc. (Militaru et al,, 2014). Aceasta include reglementări cu
privire la calitatea materiilor prime, ansamblurilor, produselor și componentelor, servicii
legate de producție, precum și procesele de gestionare, producție, inspecție și control. Ca
funcție a managementului calității, scopul principal al asigurării calității este de a se asigura
că produsul îndeplinește sau depășește așteptările clienților (Militaru et al., 2014). În acest
context, adoptarea și implementarea unor standarde de calitate devine o prioritate pentru
organizații, lucru atestat de o certificare obligatorie (cerută de cadrul legislativ în unele țări
pentru anumite domenii) sau voluntară, cu scopul de a aduce un plus de încredere
consumatorilor. Ceea ce numim astăzi „proces de certificare” este practic o rezultantă a
cooperării internaţionale, care a apărut şi s-a dezvoltat în primul rând în ţările dezvoltare şi
apoi cu rapiditate în toată lumea (Militaru et al., 2014).
În accepțiunea Organizației Internaționale de standardizare (ISO), obiectivul
principal al certificării este de „a garanta, prin intermediul unui organism terţ, independent
de producător şi de beneficiar, conformitatea unui produs, serviciu, proces sau a sistemului
calităţii organizaţiei, cu un referenţial prestabilit”. Pentru ca activitatea de certificare să se
deruleze în condiţii de eficienţă, dar şi pentru a-şi îndeplini scopul pentru care a fost creată,
în 1985 a fost înfiinţat în cadrul ISO, un comitet responsabil cu furnizarea informaţiilor
necesare, prin elaborarea unor ghiduri internaţionae referitoare la diferite tipuri de inspecţii,
încercări sau certificări. Acest comitet, denumit iniţial CERTIGO, funcţionează în prezent
sub denumirea de CASCO (Comitee on Conformity Assessment/Comitet pentru Evaluarea
Conformităţii) şi poate dezvoltat politici de evaluare a conformităţii.
Aşa cum reiese din definiţia ISO, există mai multe tipuri de certificări care pot fi
realizate fie pentru produse/servicii, fie pentru sisteme de management sau alte activităţi.
Astfel, organizațiile sunt preocupate să îşi îmbunătăţească permanent calitatea produselor şi

Vol. 20 • Nr. 47 • Februarie 2018 11

AE Studiu comparativ al schemelor de certificare
ale sistemelor de management al siguranței alimentului

servicii oferite consumatorilor, asigurându-se în acest fel şi de faptul că vor îndeplini

condiţiile unei certificări viitoare. Certificarea indică faptul că, în opinia organismelor de
certificare, modul de desfășurare a unei afaceri se realizează potrivit unui set specific de
cunoștințe, calități, competențe sau abilități. Deși voluntară în unele cazuri, certificarea este
adesea cerută de marile lanțuri comerciale care operează pe piețe dezvoltate. Importanţa
certificării sistemelor de management nu poate fi contestată de nimeni. Este demonstrat
ştiinţific cât de important este ca organizațiile să îşi desfăşoare activitatea în baza unor
principii comune şi în urma unei etapizări corespunzătoare a activităţilor, aşa cum impun
diferitele referențiale. Certificarea nu face altceva decât să vină în sprijinul organizaţiilor,
care pot demonstra că întradevăr aplică regulile din standarde. Mai mult decât atât,
certificarea unui sistem de management este o dovadă că organizația desfășoară procese
superioare calitativ faţă de restul concurenţilor, având capacitatea de a aduce îmbunătăţiri în
mod continuu pentru a satisface şi chiar depăşi cerinţele consumatorilor (Militaru et al.,
2014).
Organismele de certificare sunt de cele mai multe ori organizații de afaceri sau, în
anumite situații, organisme profesionale sau organizații non-profit (uneori, acestea din urmă
există în primul rând pentru a oferi un anumit tip de certificare. Indiferent de natura sa,
organismul de certificare stabilește politicile programului de certificare (Caccamisi și
Crescenzo dell’Aquila, 2007).

2. Metodologia cercetării

Pentru a evalua asemănările şi diferenţele dintre standardele internaţionale din

domeniul siguranței alimentelor utilizate la nivel internaţional şi implicit a schemelor de
certificare privată a produselor şi sistemelor de management al siguranţei alimentare a fost
utilizată analiza comparativă, bazată pe compararea cerințelor, identificarea elementelor
comune și a diferențelor, precum și evaluarea compatibilității și posibilității de integrare a
acestor cerințe (Nicolas, 2013). Rezultatele analizei sunt prezentate în secțiunile următoare
pe baza structurii și cerințelor standardelor, precum şi a criteriilor pe care operatorii din
domeniul industriei alimentare trebuie să le îndeplinească în cazul schemelor de certificare
privată. Pentru ca rezultatele analizei comparative să fie concludente şi pertinente în
cercetare au fost folosite următoarele materiale: Codex Alimentarius: Codul de igienă
alimentară (texte de bază) - ediția a patra (WHO, 2009); BRC Standard de siguranță
alimentară globală, numărul 7 (BRC, 2015); Standardul IFS pentru auditul calității și
siguranței produselor alimentare, versiunea 6 (IFS, 2014); ISO 22000: 2005 Sisteme de
management al siguranței alimentelor - Cerințe pentru orice organizație din lanțul alimentar
(ISO, 2005); FSSC 22000 Cerinte pentru FSSC 22000 versiunea 4.1, Codul SQF, Ed. 7,
Sisteme de management al calității ISO 9001: 2015 - Cerințe (ISO, 2015) etc.
Având în vedere varietatea de standarde, cerinţe şi criterii aplicabile la nivel
internaţional în scopul cetificării sistemelor de management al calităţii şi siguranţei
alimentare, considerăm că analiza comparativă a acestora reprezintă una dintre cele mai
eficiente metode prin care pot fi obţinute informaţii aplicabile la nivel organizaţional, atât
pentru organizaţiile care doresc certificarea, cât şi pentru organismele de certificare. În
acest sens, se impune prezentarea principalelor criterii de diferenţiere a standardelor din
domeniu şi identificarea contextului de aplicabilitate a acestora, în funcţie de necesităţile şi
interesele organizaţiilor. Cele mai generice dintre sisteme și cele mai frecvent adoptate de

12 Amfiteatru Economic
Siguranţa alimentară în contextul Uniunii Europene AE
producătorii din industria alimentară - ISO 22000, EurepGAP, FSSC 22000, BRC, SQF
Code și IFS - sunt apoi comparate, discutând criteriile, asemănările și diferențele dintre ele.

3. Caracterizarea principalelor standarde şi scheme de certificare din domeniul

sistemelor de management al calităţii şi siguranţei alimentare

3.1. Hazard Analysis. Critical Control Point

Hazard Analysis. Critical Control Point (HACCP) este un sistem de management

în care siguranța alimentară este abordată prin prisma analizei și controlului pericolelor
biologice, chimice și fizice generate de producția, procurarea și manipularea de materii
prime, fabricarea, distribuția și consumul produselor alimentare.
În anul 1980, International Comission on Microbiological Specification of Food
(ICMSF-OMS) a elaborat un raport privind aplicarea HACCP. Liniile directoare pentru
aplicarea HACCP au fost adoptate la cea de-a XX-a sesiune a Comisiei Codex
Alimentarius, în anul 1993, fiind adresate către toate statele membre cât membrilor asociați
ai FOA și OMS, sub forma unui text cu caracter consultativ, întrucât decizia utilizării
sistemului HACCP aparținea fiecărui guvern.
Prin aceste linii directoare, Codex Alimentarius încurajează și recomandă
implementarea sistemului de autocontrol, HACCP, în industria alimentară. Înainte de
aplicarea acestuia în orice sector al lanțului alimentar, sectorul respectiv trebuie să
funcționeze în conformitate cu: Codul Principiilor Generale de Igienă Alimentară, un
Codex adecvat pentru producție (G.M.P. – Bune Practici de Producție) și o legislație
adecvată pentru siguranța alimentelor (Codex Alimentarius Commission, 2003).
Implementarea cu succes a acestor linii directoare, necesită instruire și o abordare
multidisciplinară, inclusiv expertiză adecvată în domeniul agronomiei, sănătății veterinare,
producției, microbiologiei, medicinei, sănătății publice, tehnologiei alimentare, sănătății
mediului, chimiei și ingineriei (Caccamisi and Crescenzo dell’Aquila, 2007). Se estimează
că, de-a lungul anilor, au existat numeroase standarde private pentru siguranța alimentară
diferite din punct de vedere al complexității acestora (Reardon, 2000; Jaffee, 2004).
Dezvoltarea de standarde la diferite niveluri (naționale, regionale și internaționale), care nu
sunt armonizate a condus la apariția și dezvoltarea sistemului HACCP (Stefanova and
Gotchev, 2016).
Versiunea HACCP obligatorie pentru operatorii din sectorul alimentar din spațiul
european este cea codificată în Regulamentul (CE) nr. 852/2004, modificat prin
Regulamentul (CE) nr. 1019/2008. În schemele private de certificare, versiunea menționată
este deseori cea prevăzută în Codex Alimentarius. Versiunea HACCP obligatorie se
bazează pe cerințele din Codex Alimentarius, dar nu este la fel de elaborată ca cea din
schemele private. Prin includerea lor în scheme private, Codex-ul neobligatoriu dobândește
un efect juridic. Includerea HACCP în sistemele private adaugă pentru companiile
europene, aplicabilitate în sectoarele exceptate de la Regulamentul 852/2004 (sectorul
primar), aplicarea prin intermediul instrumentelor de drept privat și vizibilitate prin
certificare. Pentru companiile din afara Europei, aceasta aduce o obligație care nu există în
sistemul de drept public (European Food Law Association, 2011).

Vol. 20 • Nr. 47 • Februarie 2018 13

AE Studiu comparativ al schemelor de certificare
ale sistemelor de management al siguranței alimentului

3.2. Standardul ISO 22000

Până la începutul anilor 2000, o serie de standarde au fost elaborate de diferite

organizații private și naționale din întreaga lume, ceea ce a condus la apariția unor situații
contradictorii, atunci când companiile au început să utilizeze propriile coduri și proceduri
dezvoltate intern pentru a-și controla furnizorii. Diferitele criterii de audit au făcut aproape
imposibil ca furnizorii să îndeplinească toate cerințele de pe piața mondială. În acest
context, în anul 2001, Organizația Internațională pentru Standardizare (ISO) a început să
lucreze la un standard pentru sistemul de management al siguranței alimentelor (FSMS).
Acest standard internațional FSMS, cunoscut sub numele de ISO 22000, a fost publicat în
cele din urmă la 1 septembrie 2005. Este un cadru care combină programele prealabile,
principiile HACCP, etapele de aplicare descrise de Comisia Codex Alimentarius și
elementele standardului ISO 9001 (vezi figura nr. 1). În termen de doi ani, standardul a fost
pus în aplicare de organizații din peste 50 de țări ca o alternativă la mai mult de 20 de
sisteme de siguranță alimentară dezvoltate de companii individuale din sector, pentru
auditarea furnizorilor lor.
ISO 22000 definește cerințele sistemului de management al siguranței alimentelor
pe care companiile trebuie să le îndeplinească, pentru a se conforma reglementărilor privind
siguranța alimentelor din întreaga lume. ISO 22000 adoptă o abordare a lanțului alimentar
pentru siguranța alimentară, definind un set de cerințe generale de gestionare a siguranței
alimentelor, care se aplică nu numai producătorilor de materii prime și producătorilor de
alimente, ci tuturor organizațiilor care participă la lanțul de aprovizionare cu alimente.
ISO 22000 poate fi aplicat independent de alte standarde ale sistemului de
management, implementarea sa putând fi însă aliniată sau integrată cerințelor unor alte
sisteme de management (de exemplu ISO 9000), conducând astfel la certificarea unor
sisteme integrate de management.

Figura nr. 1: Modelul trei straturi al ISO 22000:2005

Sursa: Lokunarangodage C.V.K., et al., 2015, p. 4

14 Amfiteatru Economic
Siguranţa alimentară în contextul Uniunii Europene AE

Standardul integrează sistemul HACCP și măsurile aplicate de Comisia Codex

Alimentarius. Prin intermediul unor cerințe auditate, acesta combină planul HACCP cu
programele prealabile (PRP) (ISO 22000: 2005, 2005). Programele prealabile cuprind toate
condițiile și activitățile de bază necesare pentru menținerea unui mediu igienic în lanțul
alimentar adecvat producției, logisticii și furnizării de produse alimentare sigure.
Pe de altă parte, noul standard oferă o alternativă producătorilor de alimente care
nu implementează standardul ISO 9001: 2000, în timp ce aceștia doresc un sistem eficient
de gestionare a siguranței alimentelor (Aggelogiannopoulos et al., 2007), combinând o serie
de avantaje, managementul calității, comunicările externe și interne, desemnarea
responsabilității, implementarea managementului crizelor, îmbunătățirea continuă, bunele
practici de sănătate și diferențierea dintre PRP, OPRP și PCC (Talbot, 2007).
Pe lângă faptul că sistemul HACCP este un sistem de siguranță alimentară și ISO
22000 este un standard al sistemului de management al siguranței alimentare, îmbunătățirile
aduse de acesta din urmă includ următoarele:
 ISO 22000 permite dezvoltarea, implementarea și verificarea unui sistem de
management al siguranței alimentelor sau a unei părți din acesta de către experți ai oricărei
companii;
 ISO 22000 se referă de asemenea la bunele practici din sectoare și regulile generale
de igienă publicate de Codex Alimentarius;
 pe lângă comunicarea internă, comunicarea externă este, de asemenea, o condiție
pentru crearea, implementarea și actualizarea FSMS în conformitate cu ISO 22000;
 ISO 22000 cere analiza riscurilor, pentru a evalua fiecare pericol identificat, pentru
siguranța alimentară;
 ISO 22000 solicită documentația PRP;
 HACCP folosește conceptul tradițional de măsuri de divizare a controlului în două
grupe: precondiții și măsuri aplicate în punctele critice de control (CPC). În cazul
standardului ISO 22000, aceste concepte sunt reorganizate într-o ordine logică prin
adăugarea unui grup de măsuri de control denumite programe operaționale prealabile
(OPSP).
 ISO 22000 solicită sistemul de monitorizare și planificarea acțiunilor corective
pentru PRP-urile operaționale, ca și pentru PCC-uri;
 ISO 22000 cere analize și îmbunătățiri în funcție de rezultatul monitorizării
planurilor OPRP și HACCP;
 ISO 22000 necesită, de asemenea, revizuirea și identificarea specificațiilor,
formulării și originii produselor de intrare și a produselor finale;
 ISO 22000 separă și clarifică activitățile de verificare și activitățile de validare;
 Chiar dacă nu este menționat în HACCP, controlul alergenilor este un program
necesar în ISO 22000;
 În cadrul standardului ISO 22000 au fost elaborați noi termeni, cum ar fi "produs
potențial nesigur" și termenul "retragere" pentru rechemarea produsului și pentru activitățile
adiacente.
Spre deosebire de alte programe de certificare a sistemelor de management al
siguranței alimentelor (de exemplu, FSSC 22000 și SQF), ISO 22000 nu are cerințe
specifice pentru programele prealabile (PRP), dar cere ca organizația să identifice și să
implementeze programele corespunzătoare. Acest lucru îl face mai flexibil, iar organizațiile
din domeniul alimentar pot implementa și pot fi certificate conform ISO 22000. Companiile

Vol. 20 • Nr. 47 • Februarie 2018 15

AE Studiu comparativ al schemelor de certificare
ale sistemelor de management al siguranței alimentului

producătoare și procesatoare de alimente pot utiliza specificația ISO ISO/TS 22002-1

pentru a-și dezvolta programele PRP. Acesta descrie cerințele pentru programele PRP
aplicabile acestor organizații. Cerințele prezentate sunt acceptate pe scară largă și sunt
echivalente cerințelor din PAS 220, specificația disponibilă publicului fiind folosită
împreună cu ISO 22000 pentru schema de certificare FSSC 22000.
În acest context, ISO 22000 nu este un standard de referință pentru Global Food
Safety Initiative (GFSI). Acest lucru înseamnă că, dacă o companie dorește să
implementeze un sistem recunoscut de GFSI, va trebui să implementeze cerințele din FSSC
22000, care este cel mai asemănător cu standardul ISO 22000 sau unul dintre celelalte
scheme de certificare recunoscute de GFSI.

3.3. EurepGAP/GlobalGAP

EurepGAP este un standard de calitate care a început în 1997 ca o inițiativă a

marilor comercianți cu amănuntul europeni aparținând EUREP (Euro-Retailer Produce
Working Group), pentru a răspunde preocupărilor și cerințelor consumatorilor cu privire la
siguranța alimentelor, protecția mediului, sănătatea lucrătorilor, siguranța și bunăstarea
animalelor. Obiectivul a fost de a dezvolta standarde și proceduri voluntare pentru
certificarea globală a GAP-urilor (Good Agricultural Practice). Standardele EUREPGAP au
ajutat producătorii să respecte criteriile acceptate la nivel european privind siguranța
alimentară, metodele de producție durabile, bunăstarea animalelor și lucrătorilor și
utilizarea responsabilă a apei, a furajelor combinate și a materialelor de înmulțire a
plantelor. De asemenea, certificarea armonizată a însemnat economii pentru producători,
deoarece nu ar mai trebui să facă mai multe audituri în funcție de criterii diferite în fiecare
an. S-a considerat că, de asemenea, dezvoltarea schemelor comune de certificare este în
interesul producătorilor. Până în acel moment, organizațiile aflate în relații contractuale cu
mai mulți comercianți cu amănuntul, au trebuit să efectueze audituri multiple, pe baza unor
criterii diferite în fiecare an. În aceste condiții, EUREP a pus bazele unor standarde și
proceduri armonizate pentru dezvoltarea bunelor practici în agricultura convențională,
inclusiv evidențierea importanței managementului integrat al culturilor și a unei abordări
responsabile a bunăstării lucrătorilor. Acest lucru a dus la ceea ce inițial se numea
European Retailers Protocol for Good Agricultural Practice (EurepGAP).
Colaborarea dintre comercianții cu amănuntul și producătorii de produse agricole,
a condus la un protocol pentru certificarea independentă și recunoscută a proceselor de
producție agricolă de către terți, pe care fermierii din întreaga lume le pot utiliza pentru a
demonstra conformitatea cu GAP. Certificarea EurepGAP acoperă o serie de produse
agricole și alimentare. Schema acoperă întregul proces de producție agricolă a produsului
certificat, de la plantare în sol (puncte de control pentru semințe), până la produsul final
neprelucrat (puncte de control al manipulării și depozitării). De asemenea, schema
contribuie la stabilirea gradului de conștientizare și responsabilitate în ceea ce privește
aspectele sociale și criteriile de bunăstare a animalelor din ferme. EurepGAP subliniază
importanța determinării cantității de reziduuri, stabilirea unui standard privind MRL
(maximum residue limits) și elaborarea unor note orientative care să ajute fermierii și
producătorii să poată demonstra că produsele lor îndeplinesc cerințele MRL.
Întrucât majoritatea producătorilor și comercianților din industria alimentară au
considerat că acest model se potrivește cu modelul emergent al tranzacțiilor globalizate,
EurepGAp a început să aibă o semnificație globală. Pentru a reflecta cât mai bine atât
expansiunea sa globală, cât și obiectivul său de a deveni liderul internațional în domeniul

16 Amfiteatru Economic
Siguranţa alimentară în contextul Uniunii Europene AE
GAP, EurepGAP și-a schimbat numele în GlobalGAP în anul 2007, în cadrul cei de-a VIII-
a conferințe globale de la Bangkok. GlobalGAP este un organism din sectorul privat care
stabilește standarde pentru certificarea produselor agricole din întreaga lume. Scopul este
de a stabili un standard unic (The Integrated Farm Assurance - IFA Standard) pentru bunele
practici agricole cu aplicații diferite de produse, capabile să se potrivească întregii
agriculturi globale. Guvernanța este asigurată de un consiliu a cărui decizie se bazează pe
un proces de consultare, în bord fiind reprezentați comercianții cu amănuntul (50%) și
producătorii (50%). GlobalGAP este astăzi cel mai important program de asigurare a
fermelor din lume, traducând cerințele consumatorilor în bune practici agricole din peste
120 de țări. De asemenea, GlobalGAP este cel mai important standard privat, care cere
producătorilor să demonstreze bunele practici agricole (GAP) referitoare la preocupările
sanitare, fitosanitare și de mediu (Henson și Humphrey, 2009). În sectorul produselor
proaspete, standardele agro-ecologice private acoperă, în mod obișnuit, utilizarea
pesticidelor și ratele de aplicare, trasabilitatea, gestionarea apei, adoptarea sistemelor
integrate de gestionare a culturilor, păstrarea evidenței și auto-inspecția, recoltarea și
ambalarea, precum și practicile de transport.
Aceste standarde private agroalimentare, dezvoltate inițial pentru a răspunde
preocupărilor legate de siguranța alimentelor proaspete cu risc de contaminare potențială cu
agenți patogeni și încercărilor de reducere a reziduurilor de pesticide, au evoluat ulterior
pentru a răspunde cerințelor etice și de mediu. În parte, standardele private sunt concepute
pentru a se asigura că producătorii îndeplinesc cerințele standardelor publice. GlobalGAP
urmărește să se asigure că producția de produse proaspete respectă reglementările UE
privind MRL. Cu toate acestea, standardele private au de multe ori cerințe mai ridicate
decât cerințele standardelor publice (Gorton et al., 2004).
GlobalGAP oferă trei produse principale de certificare numite LocalGAP,
GlobalGAP și GlobalGAP+ și anume: 40 de standarde și programe pentru trei domenii:
culturi, zootehnie și acvacultură, dar și dezvoltarea de soluții personalizate pentru membrii
GlobalGAP. Cu peste 600 de produse certificate și peste 175.000 de producători certificați
în peste 125 de țări, GlobalGAP reușește să construiască încredere, integritate, inovație și
excelență pentru membrii săi.
GlobalGAP este un standard de tip "pre-farm-gate", ceea ce înseamnă că
certificatul acoperă procesul de obținere a produsului certificat provenind din inputurile din
ferme cum ar fi hrana pentru animale sau răsadurile și toate activitățile agricole până când
produsul nu părăsește ferma. Certificarea GlobalGAP este efectuată de mai mult de 100 de
organisme de certificare independente și acreditate în peste 125 de țări. Este deschis tuturor
producătorilor din întreaga lume. GlobalGAP include inspecții periodice ale producătorilor
și inspecții neanunțate suplimentare.
GlobalGAP constă dintr-un set de documente normative, cum ar fi regulamentele
generale GlobalGAP, punctele de control GlobalGAP și criteriile de conformitate, precum
și lista de verificare GlobalGAP. Planurile de asigurare a fermelor existente la nivel
național sau regional pot solicita recunoașterea ca fiind echivalentă cu GlobalGAP prin
comparații independente. Standardul GlobalGAP este supus unui ciclu de revizuire de trei
ani de îmbunătățire continuă pentru a ține seama de evoluțiile tehnologice și ale piețelor
internaționale.

Vol. 20 • Nr. 47 • Februarie 2018 17

AE Studiu comparativ al schemelor de certificare
ale sistemelor de management al siguranței alimentului

3.4. British Retail Consortium (BRC) și Global Standard for Food Safety

British Retail Consortium (BRC) este un consoțiu al retail-erilor din Marea

Britanie, având drept membrii companii britanice dar și din alte zone ale lumii, cum ar fi:
Abercrombie & Fitch, IKEA, L’Occitane, Swarovsky, Toys R Us, Starbucks, Tesco,
Sainsbury etc. Deși standardul BRC privind siguranța alimentară a început în Marea
Britanie, acesta este acum recunoscut ca un standard global. Există peste 17 000 de
companii certificate BRC din întreaga lume și o rețea extinsă de organisme de certificare
BRC în 90 de țări. Inițial BRC și-a dezvoltat în 1998, standardul global pentru siguranța
alimentelor pentru a ajuta industria alimentară să îndeplinească cerințele legislative din
Directiva UE privind siguranța generală a produselor și din Legea privind siguranța
alimentară din Marea Britanie. Standardul BRC este un standard care se aplică activităților
de furnizare a produselor alimentare, acționând ca dovadă pentru comercianții cu
amănuntul din Marea Britanie și proprietarii mărcilor pentru a demonstra "diligența
necesară" în fața unei posibile urmăriri penale de către autoritățile din țara respectivă.
Într-un timp scurt, standardul BRC a devenit un adevărat referențial și pentru alte
organizații din sectorul alimentar, fiind considerat un punct de referință pentru cele mai
bune practici din industria alimentară globală. Standardul este utilizat nu numai pentru
evaluarea furnizorilor retailer-ilor, ci și ca un cadru pe care multe companii și-au bazat
programele de evaluare a furnizorilor și fabricarea unor produse de marcă (produse proprii).
Prin urmare, majoritatea comercianților și proprietarii mărcilor proprii din Marea Britanie și
a multor comercianți cu amănuntul din Europa continentală sau din piața internațională vor
lua în considerare numai afacerile cu furnizorii care au obținut certificarea având la bază
standardul BRC corespunzător.
Standardul BRC cuprinde toate domeniile de siguranță și legalitate ale produselor,
inclusiv sistemul HACCP, managementul calității, standardele de mediu și controlul
produselor și proceselor din organizație. Beneficiile majore pentru afaceri provin din
încrederea clienților acordată de certificarea BRC. Fiecare standard este dezvoltat sub
conducerea BRC și a membrilor săi, fiind revizuite constant, cel puțin o dată la trei ani, în
mare măsură pentru a reflecta legislația UE în schimbare dar și pentru a dezvolta continuu
cerințele de bune practici. Utilizarea standardului BRC este voluntară din punct de vedere
juridic, dar este recomandată producătorilor de alimente care sunt dispuși să furnizeze
produse hypermarketurilor din Marea Britanie (Caccamisi și Crescenzo dell’Aquila, 2007).
În urma succesului și a acceptării pe scară largă a Standardului Global pentru Alimentație,
BRC a publicat prima ediție a Standardului de ambalare în 2002, urmată de Consumer
Products Standard în august 2003 și de standardul BRC Global Storage and Distribution în
august 2006. În 2009, BRC a colaborat cu Asociația liderilor din industria de retail (RILA)
pentru a dezvolta standardul Global Standard pentru produse de consum din America de
Nord (European Food Law Association, 2011).
Standard BRC este recunoscut ca fiind o schemă de siguranță a alimentelor
recomandată de GFSI (Global Food Safety Initiative) și a fost acceptată de opt comercianți
internaționali majori: Carefour, Tesco, ICA, Metro, Migros, Ahold, Walmart și Delhaize. În
loc să creeze un alt standard, Comitetul tehnic al GFSI a identificat componentele cheie
necesare pentru respectarea standardelor de siguranță alimentară și a protocoalelor de
operare pentru furnizarea certificării și a creat un document de referință. Proprietarii
standardelor, cum ar fi BRC, au fost invitați să prezinte standardul pentru benchmarking.
Prin urmare, BRC a devenit primul standard recunoscut ca îndeplinind criteriul de referință
GFSI. Benchmarking-ul către GFSI asigură faptul că standardul global BRC pentru

18 Amfiteatru Economic
Siguranţa alimentară în contextul Uniunii Europene AE
siguranța alimentară este acceptat de multe dintre cele mai mari grupuri de retail din lume.
Standardul oferă avantaje nu numai pentru industria de retail, ci și pentru producătorii de
produse alimentare, importatorii, furnizorii de produse alimentare, furnizorii de ingrediente
și industria alimentară. Este utilizat în prezent de către furnizorii din Europa, Africa,
Orientul Mijlociu, Asia, Orientul Îndepărtat, America de Nord și de Sud și Australia
(European Food Law Association, 2011). (figura nr. 2).

LATAM

Africa

MENA

Oceania

Asia

Rusia

Europa

Europa de est

Marea Britanie si
Irlanda

America de nord

0 1000 2000 3000 4000 5000 6000 7000 8000

Alimente Ambalare Depozitare & distributie Produse finale Agenti & Brokeri

Figura nr. 2: Numărul total de certificate pe fiecare din BRC Global Standard
Sursa: BRC Global Standards Compliance Programme, 2017

Vol. 20 • Nr. 47 • Februarie 2018 19

AE Studiu comparativ al schemelor de certificare
ale sistemelor de management al siguranței alimentului

BRC este o schemă de certificare acreditată în conformitate cu standardul EN

ISO/IEC 17065:2012 și este unul dintre sistemele recunoscute de GFSI (Global Food
Safety Initiative) ca o schemă de referință pentru evaluarea afacerilor alimentare. Evaluarea
companiilor și certificarea acestora trebuie realizată de către organismele de certificare care
sunt acreditate conform EN ISO/IEC 17065:2012 pentru schema BRC, de către un
organism de acreditare.
Până în prezent, BRC a elaborat un set de standarde în multe domenii pentru
certificarea furnizorilor săi: siguranță alimentară, ambalaje și materiale de ambalare,
depozitare și distribuție, agenți și brokeri, produse pentru consumatori.
Standardul BRC Food este un standard de produs si nu un standard pentru un
sistem de management al calității, accentul punându-se pe cerințele adiționale pentru
produse, procesatorii de producție și echipament.
Exista trei grade de certificare: A - cel mai înalt nivel, B - nivelul mediu, C -
nivelul de baza. Gradul depinde de numărul și severitatea neconformităților identificate în
timpul auditului. La decizia de certificare sunt luate în considerare atât gradul auditului cât
și calitatea și perioada limită a Planului de Acțiuni Corective.
Există câteva diferențe fundamentale între BRC și standardele ISO 22000:
 BRC utilizează Codex HACCP, ISO 22000 utilizează ISO-HACCP. Una din marile
diferențe este că ISO 22000 introduce un grup de măsuri de control denumite programe
operaționale prealabile (OPSP);
 BRC este recunoscut de GFSI, ISO 22000 nu;
 BRC este prescriptiv, ISO 22000 este generic (FSSC 22000 este de asemenea
prescriptiv și recunoscut de GFSI);
 BRC Standard este revizuit continuu, ISO 22000 nu a mai fost schimbat de mai bine
de 10 ani;
 ISO 22000 se concentrează mai mult pe integrarea sistemului de management al
siguranței alimentelor cu obiectivele de afaceri și necesitatea comunicării, precum și cu un
standard prealabil suplimentar, în timp ce BRC se concentrează mai mult pe îmbunătățirea
sistemului de management al siguranței alimentare, abordând în mod clar și programele
prealabile precum testarea produsului și concentrarea pe evidențierea zilnică a controlului
asupra siguranței alimentelor.
Spre deosebire de FSSC 22000 care evaluează sistemele și înregistrările
documentate ale organizației respective, BRC se concentrează pe implementarea unor
proceduri de fabricație corespunzătoare.

3.5. International Food Standard

În 2002, pentru a crea un standard comun de siguranță alimentară, comercianții

germani din industria alimentară de la HDE (Hauptverband des Deutschen Einzelhandels)
au elaborat un standard de audit numit International Food Standard (IFS). În 2003,
comercianții cu amănuntul francezi și angrosiștii de la FCD (Federația de Comerț și
Distribuție) au aderat la Grupul de lucru IFS şi au contribuit la dezvoltarea actualului
standard.
Obiectivul IFS este crearea unui sistem de evaluare consecvent pentru toate
companiile care furnizează produse alimentare cu amănuntul, cu documentaţie uniformă,

20 Amfiteatru Economic
Siguranţa alimentară în contextul Uniunii Europene AE
proceduri comune de audit și acceptare reciprocă a auditurilor, ceea ce va crea un nivel
ridicat de transparență pe tot parcursul logistic al produselor alimentare. Domeniul său de
aplicare a depăşit sectorul alimentar (International Featured Standard), deşi printre
standardele sale, produsele alimentare dețin încă o poziție importantă. Standardul
internațional alimentar este un standard unic și recunoscut la nivel global, care se aplică
tuturor etapelor procesării produselor alimentare (European Food Law Association, 2011).
IFS Food Standard este unul dintre cele opt standarde aparținând mărcii umbrelă
IFS (International Featured Standards). Este un standard recunoscut de GFSI pentru
verificarea siguranței alimentare și a calității proceselor și produselor producătorilor de
alimente. Ea se referă la companiile de prelucrare a alimentelor sau la companiile care
ambalează produse alimentare. IFS Food se aplică atunci când produsele sunt „procesate”
sau atunci când există un pericol pentru contaminarea produsului în timpul ambalării
primare. Standardul conține multe aspecte legate de respectarea specificațiilor și sprijină
eforturile de producție și marketing pentru siguranța și calitatea mărcii.
Versiunea standard 6 IFS Food a fost dezvoltată cu implicarea completă și activă a
organismelor de certificare, a comercianților cu amănuntul, a industriei și a companiilor de
servicii alimentare din întreaga lume.
IFS Food include cerințe privind următoarele șase subiecte: responsabilitate senior
management, sisteme de management al calității și siguranței alimentelor, managementul
resurselor, procesul de producție, măsurători, analize, îmbunătățiri și securitatea produselor
alimentare.
Programul IFS Global Market este bazat pe analiza riscurilor, fiind un instrument
pentru companiile mici sau mai puțin dezvoltate pentru a crea și implementa un sistem de
management eficace al calității și siguranței alimentului, printr-o abordare sistematică a
conceptului de îmbunătățire continuă. Cerințele standardului dau fiecărei companii șansa de
a-și dezvolta propria soluție care să se potrivească proceselor și nevoilor companiei.
Standardul alimentar IFS Standard 6 a fost re-evaluat de GFSI și a obținut
recunoaștere față de GFSI Document Guidance Sixth Edition. Această versiunea acordă
mai multă importanță criteriilor de calitate pe lângă criteriile de siguranță alimentară.
Aceasta acoperă, de asemenea, problema "ambalării" și riscul de contaminare a produselor
alimentare prin ambalare.

3.6. Safe Quality Food

Safe Qyality (SQF) este o inițiativă din Australia, ca răspuns la inițiativele

europene în domeniul siguranței alimentare, ce în prezent este gestionată de Food
Marketing Institute (FMI) Arlington, SUA. Pe lângă siguranța alimentară, SQF se
concentrează pe calitatea produselor și stimularea strategiilor de îmbunătățire. Scopul
principal al SQF este de a controla întregul lanț. Cu toate acestea, SQF consideră că un
standard nu funcționează pentru toate companiile din lanț și că cele mai multe alte
standarde funcționează doar pentru companiile mari. Cele mai multe proceduri asociate cu
standardele sunt considerate prea elaborate și laborioase pentru companiile mici. Astfel,
SQF a elaborat două norme diferite, SQF 1000 și SQF 2000. Codul SQF 2000 având la
bază normele HACCP, elaborate de Comisia Codex Alimentarius a fost elaborat în
consultare cu industria alimentară și profesioniștii din domeniul calității.
Spre deosebire de alte sisteme de calitate recunoscute precum BRC, HACCP și
ISO 9001, SQF combină un sistem de management al calității, cum ar fi ISO 9001 și un

Vol. 20 • Nr. 47 • Februarie 2018 21

AE Studiu comparativ al schemelor de certificare
ale sistemelor de management al siguranței alimentului

sistem de siguranță alimentară (HACCP), cu cerințele de asigurare a trasabilității

produselor alimentare. Pe lângă punctele critice de control (CPC) pentru siguranța
alimentară, sunt identificate și puncte de calitate critice, ceea ce face SQF un sistem
integrat.
Programul SQF este recunoscut de Global Food Safety Initiative (GFSI) și face
legătura între certificarea producției primare și producția de alimente, distribuția și
certificarea managementului agenților/brokerilor.
Codurile SQF (în special Codul 1000 și 2000) furnizează sectorului alimentar
(producători primari, producători de produse alimentare, comercianți cu amănuntul, agenți
și exportatori) un program de certificare a siguranței alimentelor și de management al
calității, care este adaptat cerințelor sale și permite furnizorilor să îndeplinească criteriile de
reglementare, siguranță alimentară și calitate comercială într-un mod rentabil. În 1994 a
fost elaborat Codul SQF și au fost implementate programe-pilot pentru a asigura
aplicabilitatea acestuia în sectorul alimentar.
Codul SQF 2000 poate fi utilizat de toate sectoarele industriei alimentare. Codul
este un sistem de management al calității bazat pe HACCP care încorporează NACMCF
(National Advisory Committee on Microbiological Criteria for Foods) și CODEX HACCP,
metodele dovedite utilizate de industria alimentară pentru a reduce incidența alimentelor
nesigure care ajung pe piață. Acesta este conceput pentru a sprijini industria sau produsele
de marcă ale companiei și pentru a oferi beneficii furnizorilor la toate legăturile din lanțul
de aprovizionare cu alimente.
Codul SQF 2000 permite unui furnizor să demonstreze că poate furniza alimente
sigure și care corespund nevoilor și cerințelor clienților. Furnizorii certificați SQF 2000
care primesc materii prime de la furnizorii care au implementat Codul SQF 1000 pot
asigura că, prin intermediul acestor sisteme complementare, produsul poate fi urmărit de la
producător la consumator. Codul SQF 2000 prevede, de asemenea, un mecanism pentru
sectoarele alimentare din țările în curs de dezvoltare care încearcă să intre pe piața globală a
alimentelor pentru a pune în aplicare un sistem de management care să răspundă nevoilor și
cerințelor clienților acestora.
Codul SQF, Ed. 7 publicat în iulie 2014, înlocuiește atât SQF 1000 Code Edition
5, cât și SQF 2000 Code Edition, satisfăcând nevoile tuturor furnizorilor din industria
alimentară printr-un sistem de certificare recunoscut la nivel internațional, punând accentul
pe aplicarea sistematică a HACCP pentru controlul pericolelor legate de calitatea
produselor alimentare, precum și a siguranței alimentare. Implementarea unui sistem de
management al SQF abordează cerințele de calitate și siguranță ale cumpărătorului și oferă
soluții pentru companiile care furnizează produse pe piețele alimentare locale și globale. În
cea mai nouă ediție sunt incluse trei niveluri de certificare. Organizațiile pot alege nivelul
de certificare SQF care urmează să fie auditat, pentru a obține cele mai mari beneficii.
Nivelul 1 SQF (certificat alimentar sigur) este nivelul de "introducere" al
siguranței alimentare. Numit "Fundamentele siguranţei alimentare", este destinat
producătorilor de produse alimentare cu risc scăzut. Certificarea de nivel 1 necesită ca
producătorul să cunoască și să pună în aplicare controale fundamentale privind siguranța
produselor alimentare. Nivelul 1 este, de asemenea, primul pas spre certificarea SQF pentru
întreprinderi noi sau în curs de dezvoltare. Acesta acoperă bunele practici agricole (GAP),
bunele practici de fabricație (BPF) și bunele practici de distribuție (PIB-uri).
Nivelul 2 de certificare SQF, cunoscut sub numele de "Planul de siguranță
alimentară certificată HACCP", include toate cerințele nivelului 1 și adaugă evaluarea și

22 Amfiteatru Economic
Siguranţa alimentară în contextul Uniunii Europene AE
punerea în aplicare a riscurilor pentru analiza riscurilor și punctele critice de control
(HACCP). Nivelul 2 este considerat un plan de siguranță alimentară.
Nivelul 3 de certificare SQF, denumit "Sistem cuprinzător de siguranță și
management al calității alimentelor", ce include toate elementele de la nivelul 1 și nivelul 2,
preluând procesul cu un pas mai departe, asigurându-se că au fost întreprinse acțiuni pentru
corectarea sau prevenirea calității scăzute sau contaminarea, prin procesul HACCP.

3.7. Food Safety System Certification

Food Safety System Certification (FSSC) este o schemă privată, de certificare a

sistemelor de management a siguranţei și calităţii alimentelor şi hranei pentru animale, în
conformitate cu standardele SR EN ISO 22000 şi SR EN ISO 9001, programele preliminare
sectoriale specifice şi cerinţele suplimentare schemei (RENAR, 2017). Această schemă,
care se bazează pe standarde ISO, a fost aprobată începând din 2010 de Foundation for
Food Safety Certification (Fundaţia pentru Certificarea Siguranţei Alimentelor-FFSC), şi
este internaţional acceptată de GFSI, EA, ANAB, Canadian Accreditation Board, JAB,
NABCB.
FSSC 22000 (cunoscut și ca FS 22000) combină standardul ISO 22000 pentru
managementul siguranței alimentelor cu cerințele programului pre-necesar (PRP), împreună
cu alte cerințe. ISO 22000 singur nu a fost suficient pentru a obține aprobarea GFSI din
cauza deficiențelor din conținutul PRP. Ca rezultat, un grup de mari companii
multinaționale s-au reunit pentru a scrie PAS 220 (înlocuit de ISO/TS22002-1), care se
concentrează pe acoperirea PRP-urilor necesare. Cu toate acestea, GFSI a solicitat existența
unei scheme globale deținute de industrie care a adus împreună cele două programe
individuale, cu accent pe cerințele reglementate și ale clientului. În acest sens a fost
dezvoltat FSSC 22000, un standard pe deplin recunoscut de GFSI el servind drept punct
de reper internațional pentru siguranța alimentară.
FSSC 22000 este proiectat pentru producătorii de alimente care își livrează
produsele către principalii comercianți cu amănuntul. În acest context, orice producător deja
certificat în conformitate cu standardul ISO 22000 trebuie doar să-și revizuiască
documentația în conformitate cu cerințele standardului ISO/TS220002-1 PRP pentru
siguranța alimentară Partea 1 Producția alimentară, pentru ca GFSI să recunoască
certificarea respectivă. FSSC 22000 poate fi aplicat unei game largi de organizații din
industria alimentară, indiferent de mărimea lor sau de complexitatea proceselor din lanțul
alimentar. Aceasta include fabricarea de produse perisabile de origine vegetală și animală,
produse cu termen lung de conservare, ingrediente alimentare, produse chimice pentru
fabricarea produselor alimentare, dar exclude ajutoarele tehnice și tehnologice. Standardul a
fost extins recent pentru a cuprinde fabricarea de materiale pentru ambalarea produselor
alimentare.
În timp ce primele ediții ale FSSC 22000 au fost aplicate doar producătorilor de
alimente, domeniul de aplicare a fost extins la ambalare, prin includerea noii specificații
tehnice PAS 223, cerințele preliminare și cerințele de proiectare pentru siguranța
alimentelor în fabricarea și furnizarea ambalajelor alimentare. FSSC va extinde în
continuare domeniul de aplicare la producătorii de hrană pentru animale în viitorul apropiat
și va fi pregătit pentru scopuri pentru sectoare suplimentare din industria alimentară, de
îndată ce vor fi elaborate cerințe tehnice. Cu peste 100 de organisme de certificare și 1500

Vol. 20 • Nr. 47 • Februarie 2018 23

AE Studiu comparativ al schemelor de certificare
ale sistemelor de management al siguranței alimentului

de auditori în întreaga lume, FFSC a reușit până în prezent să ofere certificare la

aproximativ 15000 de beneficiari din peste 140 de țări.
FSSC 22000 cere ca organizația să stabilească programe PRP pentru a controla
probabilitatea apariției de contaminări ale produselor cauzate de factori ai mediului de
lucru. Există diferite cerințe PRP în funcție de industria din care face parte organizația
respectivă: ISO/TS 22002-1: Prelucrarea produselor alimentare, ISO/TS 22002-3:
Agricultură, sau ISO/TS 22002-4: Producția de ambalaje alimentare. Schema de certificare
FSSC 22000, adoptată pe scară largă, a fost revizuită, pentru a se conforma evoluției pieței
și așteptărilor actorilor de pe piața produselor alimentare. Noua ediție, versiunea 4 a fost
publicată în decembrie 2016. Principalul motiv pentru revizuirea standardului a fost
alinierea schemei FSSC 22000 la cerințele de referință ale GFSI. Odată cu publicarea
documentului de orientare GFSI Versiunea 7, anumite actualizări ale schemei au devenit
necesare pentru a menține statutul de schemă de bune practici GFSI. Având în vedere că
noile cerințe GFSI reprezintă o linie de bază, nu este deloc surprinzător faptul că
schimbările din noua versiune a FSSC 22000 se referă la două teme majore: introducerea
unei scheme de audit neanunțate, precum și prevenirea fraudei alimentare. Astfel,
modificările care apar în FSCC 22000 Versiunea 4 amintesc de schimbările deja operate în
ultimele revizuiri ale standardelor de siguranță alimentară IFS și BRC.
Schema FSSC 22000 stabilește cerințele pentru organismele de certificare (CB)
pentru a dezvolta, implementa și aplica o schemă de certificare și pentru a garanta
imparțialitatea și competența acesteia. Schema stabilește cerințele pentru evaluarea
sistemului de siguranță alimentară al organizațiilor din domeniul producției alimentare.
Certificatul acordat indică faptul că sistemul de siguranță alimentară al organizațiilor
respective este în conformitate cu cerințele prezentate în sistem și că există capacitatea
organizațională de a menține conformitatea cu aceste cerințe.
Schema este compusă din trei componente: ISO 22000, PRP specifice și cerințe
specifice FSSC 22000. Pe lângă aceste trei componente, există un modul voluntar FSSC
22000 - Quality bazat pe toate cerințele ISO 9001, care integrează managementul calității
alimentelor în sfera certificării FSSC 22000. Pentru a răspunde acestei cerințe, a fost
adăugat un modul voluntar ISO 9001: 2015 la schema FSSC 22000, oferind posibilitatea de
a oferi o certificare combinată FSSC 22000 și ISO 9001. Începând cu 1 martie 2015,
certificarea FSSC 22000-Q a fost disponibilă pentru organizațiile care doresc să includă
managementul calității alimentelor în domeniul certificării.

3.8. Global Food Safety Initiative

Global Food Safety Initiative (GFSI) coordonată de CIES (Comité International

d'Entreprise à Succursales; Forumul pentru afaceri alimentare), a fost lansată în mai 2000
ca o reacție la dezvoltarea și extinderea fără precedent a standardelor private. Din acel
moment, GFSI a început să evalueze standardele private, în vederea acceptării acestora ca
bune practici GFSI. Cei mai puternici comercianți cu amănuntul din Europa, Asia și SUA
au convenit să ceară certificarea conformă GFSI pentru propriile produse și etichete private.
În prezent, GFSI reunește actorii-cheie ai industriei alimentare pentru a contribui
la îmbunătățirea continuă a sistemelor de management al siguranței alimentelor din întreaga
lume. Cu o viziune asupra alimentelor sigure pentru consumatori de pretutindeni, liderii
industriei alimentare au creat GFSI pentru a găsi soluții ca răspuns la preocupările
colective, în special de a reduce riscurile legate de siguranța alimentară, auditurile duble și

24 Amfiteatru Economic
Siguranţa alimentară în contextul Uniunii Europene AE
costisitoare, construind încredere în lanțul de aprovizionare. Comunitatea GFSI lucrează în
mod voluntar și este compusă din cei mai importanți experți în materie de siguranță
alimentară din companii de comerț cu amănuntul, producție și servicii alimentare, precum
și din organizații internaționale, guverne, mediul academic și furnizori de servicii pentru
industria alimentară globală.
GFSI nu este un program de certificare în sine și nici nu desfășoară activități de
certificare sau de acreditare. Un program de certificare a siguranței alimentelor este
“recunoscut” de GFSI atunci când îndeplinește cerințele de siguranță alimentară
recunoscute pe plan internațional, elaborate de un grup cu mai mulți actori, care sunt
stabilite în concordanță cu bunele practici internaționale.
Toate sistemele recunoscute de GFSI au fost dezvoltate de-a lungul multor ani,
pornind de la standardele individuale create de organizații, cum ar fi comercianții cu
amănuntul, sectoarele industriale sau organismele de certificare. Schemele recunoscute de
GFSI își au originea în standarde care datează de la începutul anilor 1980, influența majoră
fiind dată de cerințele specificate de comercianții cu amănuntul pentru furnizorii lor de
produse proprii. Toate schemele și standardele recunoscute de GFSI conțin cerințe care
depășesc cerințele din Codul general de practici privind igiena alimentară (Codex
Alimentarius), fiind percepute de industria alimentară ca fiind importante pentru siguranța
alimentelor. Este motivul pentru care acestea sunt cerute în mod expres a fi respectate de
actorii de pe piața de profil.
Beneficiile recunoașterii GFSI sunt următoarele:
 procesul de benchmarking GFSI oferă o verificare independentă a programului de
certificare;
 recunoașterea programului de certificare de către Consiliul GFSI, oferă credibilitate
prin susținerea acordată de către cele mai mari companii de industrie alimentară din lume
 revizuirea sistematică a cerințelor de benchmarking GFSI de către părțile interesate
la nivel mondial a condus la îmbunătățiri continue ale programelor de certificare, prin
revizuirea acestora.
În prezent GFSI recunoaște următoarele scheme de ceritificare: BRC Global
Standard; Global Standard for Food Safety versiunea 7; PrimusGFS Standard; IFS
PACsecure, Global Aquaculture Alliance Seafood – BAP; Seafood Processing Standard;
GLOBALG.A.P. - Integrated Farm Assurance Scheme version 5; Produce Safety Standard
version 4 and Harmonized Produce Safety Standard; Global Red Meat Standard (GRMS)
4th Edition Version 4.1; FSSC 22000 - October 2011 Issue; CanadaGAP - Scheme Version
6 Options B, C and D and Program Management Manual Version 6; SQF CODE 7th
edition level 2; IFS Food Standard Version 6; IFS Logistics Version 2.1; BRC/IoP Global
Standard for Packaging and Packaging Materials Issue 5; BRC Global Standard for Storage
and Distribution V3.
Certificarea pe aceste scheme private oferă o serie de avantaje pentru toate părțile
interesate cum ar fi:
 pentru guverne, întrucât finanțarea și gestionarea de către industria alimentară, oferă
un cadru binevenit care să permită realocarea resurselor pe baza analizei riscurilor, în zone
care ar putea necesita mai multă atenție;
 pentru producători, întrucât aceasta ajută la abordarea problemei realocării resurselor
prin evitarea auditurilor suprapuse;
 pentru furnizori, întrucât, cu sprijinul instrumentelor GFSI, se crează programe de
formare care pot duce la un acces sporit pe piață, chiar și pentru cei mai mici furnizori.

Vol. 20 • Nr. 47 • Februarie 2018 25

AE Studiu comparativ al schemelor de certificare
ale sistemelor de management al siguranței alimentului

 pentru comercianții cu amănuntul și consumatorul final, deoarece presupune

asigurarea unei verificări aprofundate a standardelor recunoscute la nivel internațional, iar
conformitatea este garantată de proceduri stringente și internaționale de acreditare pentru
organismele de certificare care efectuează aceste controale.

4. Rezultate și discuții

Conform politicii Uniunii Europene în materie de siguranță alimentară, obiectivul

principal este de a proteja consumatorii, garantând totodată buna funcționare a pieței unice.
Datând din 2003, politica se axează pe conceptul de trasabilitate atât a intrărilor (seminţe,
furaje), cât și a ieșirilor (producția primară, prelucrarea, depozitarea, transportarea și
comercializarea cu amănuntul).
Analizând în ansamblu atât schemele de certificare cât şi standardele care stau la
baza acestora, putem evidenţia următoarele elemente:
 Există multe puncte comune în programele care sunt recunoscute de GFSI pentru
certificarea unui sistem de management al siguranţei alimentare. Este important să
evidenţiem diferențele şi punctele de interacţiune dintre fiecare schemă de certificare
recunoscută dar şi dintre ele şi ISO 22000. Cele cinci standarde internaţionale majore
aprobate de GFSI pentru siguranța alimentelor (BRC, FSSC 22000, SQF, IFS și Global
GAP) au proceduri și structuri diferite, dar toate demonstrează implementarea și menținerea
următoarelor trei cerințe: un sistem de management al siguranței alimentelor; bune practici
de fabricație, bune practici de distribuție și bune practici agricole; analiza riscurilor și
punctele critice de control (HACCP).
 ISO 22000 nu este recunoscut de GFSI ca standard de referință pentru producătorii
de alimente deoarece nu conține suficiente detalii despre programele prealabile (PRP). În
2010, au fost introduse specificațiile disponibile publicului (PAS) pentru producătorii de
alimente pentru a aborda această deficiență. PAS 220 a fost conceput pentru a oferi cerințe
specifice programului prealabil pentru procesatorii și producătorii de alimente. PAS 220 a
fost retras și înlocuit cu ISO/TS 22002-1, care are cerințe identice cu cele publicate inițial
în PAS 220. Cerințele ISO/TS 22002-1 sunt uitlizate de companiile care se pregătesc pentru
certificarea FSSC 22000 ale reprezentând un document excelent pentru a dezvolta
programe PRP pentru orice producător sau procesator de produse alimentare.
 Indiferent de standardul ales de către organizaţiile din domeniul alimentar, va trebui
ca acesta să demonstreze angajamentul managementului superior față de siguranța
alimentară, precum și revizuirea tuturor proceselor în funcţie de cerințele clienților. Fiecare
schemă necesită, de asemenea, ca procesele să fie clar definite şi să existe un control
consistent asupra tuturor pericolelor identificate (HACCP).
 ISO 22000 a fost elaborat pe baza bunelor practici din domeniul fabricației
produselor alimentare și a siguranței alimentului, dezvoltând un sistem de management
cuprinzător ce are la bază elementele sistemului de management ale standardului ISO 9001.
Din acest motiv între sistemul de management al siguranței alimentare descris în standardul
ISO 22000 și alte sisteme de management ale standardelor ISO există o compatibilitate
ridicată.
 ISO 22000 a creat o bază solidă pentru stabilirea și demonstrarea conformității
sistemului de management al siguranței alimentelor din organizație, cu documentația și
procedurile corespunzătoare definite de standard. Bunele practici din producție (GMP) au
fost puse în aplicare prin programe prealabile (PRP), însă specificațiile date în standard cu

26 Amfiteatru Economic
Siguranţa alimentară în contextul Uniunii Europene AE
privire la acestea nu au mai fost considerate satisfăcătoare de către marii actori ai industriei
alimentare, fiind nevoie de linii directoare suplimentare care să elimine această deficiență.
Standardul FSSC 22000 rezolvă în mare parte aceste deficiențe fiind considerat superior de
către mulți specialiști din domeniu. În acest context, concurența dintre ISO 22000 și FSSC
22000 se va intensifica în viitor.
 Comparativ cu schemele IFS sau BRC, FSSC 22000 aduce mai multe avantaje
printre care: taxe reduse de certificare, valabilitatea mai mare a certificatului (3 ani),
implementare ușoară pentru deținătorii de certificate ISO 22000 (cerințe comune),
compatibilitate ridicată cu alte standarde ISO (de exemplu, ISO 9001) ceea ce conduce la
posibilitatea de a efectua împreună audituri, precum şi acceptarea internațională mai mare
(rețeaua internațională de organisme naționale de acreditare este utilizată pentru acreditarea
organismelor de certificare).
 Standardele BRC și IFS sunt concentrate pe cerinţe foarte stricte referitoare la
producţie, la autenticitatea, falsificarea și contaminarea încrucișată, care nu sunt acoperite
în totalitate de celelalte sisteme. Deşi au cerinţe asemănătoare ele nu sunt identice, jumătate
dintre cerințele ambelor scheme suprapunându-se complet. Schemele IFS și BRC stabilesc
cerințe care nu sunt specificate în alte sisteme și care privesc controlul tratamentului termic,
al contaminării și al contaminării cu alergeni.
 Toate standardele analizate și schemele de certificare cer ca sistemul de management
construit să fie unul documentat (presupun existența unei documentații pralabile).
 Punctele comune pentru toate standardele analizate sunt bunele practici în domeniul
industriei alimentare, utilizarea unui sistem HACCP și a unui sistem de trasabilitate pentru
identificarea riscurilor alimentare.
 Certificarea sistemului de management al siguranţei alimentare (FSMS) necesită
îndeplinirea fiecărui criteriu din standard.
 Fiecare schemă analizată este ușor diferită, cu secţiuni diferite, însă obiectivul
principal este acelaşi creearea unui sistem de management al siguranţei alimentare bazat pe
principiile HACCP.
Analizând principalele standarde și scheme de certificare din domeniul sistemelor
de management al calităţii şi siguranţei alimentare putem evidenția o serie de asemănări și
deosebiri prezentate în tabelul nr. 1.

Tabel nr. 1: Studiu comparativ între principalele standarde şi scheme de certificare

din domeniul sistemelor de management al calităţii şi siguranţei alimentare
Criterii de
ISO 22000 BRC IFS SQF FSSC 22000 GlobalGAP
comparare
Tipul Producția Producție și Producție și Procesare cu Procesare cu Producția
activităţii primară și servicii realizate servicii înaltă înaltă primară
secundară și simplu și cu realizate cu tehnologie tehnologie
servicii înaltă tehnologie înaltă
realizate tehnologie
simplu și cu
înaltă
tehnologie
Stadii în 2 stadii: 1 Stadiu: 1 Stadiu: 2 stadii: 2 stadii: 2 stadii:
procesul de Analiza Analiza Analiza Analiza Analiza Analiza
certificare documentați- documentației și documentației documentației documentației documentației
ei, planificarea desfășurarea și desfășurarea și desfășurarea și verificarea și desfășurarea
și evaluarea auditului sunt auditului sunt auditului pregătirii auditului
implementării realizate în realizate în auditului în
prin audit același timp același timp etapa a doua

Vol. 20 • Nr. 47 • Februarie 2018 27

AE Studiu comparativ al schemelor de certificare
ale sistemelor de management al siguranței alimentului

Criterii de
ISO 22000 BRC IFS SQF FSSC 22000 GlobalGAP
comparare
Durata 1-5 zile 2 zile 2 zile 3 zile 5 zile 5 zile
auditului
Natura Generic Prescriptiv Prescriptiv Prescriptiv Non-prescriptiv Non-prescriptiv
cerințelor din
standard
Tipul Certificarea Certificarea Certificarea Certificarea Certificarea Certificarea
cerificării management- produselor și produselor și produselor și management- produsului
ului proceselor proceselor proceselor ului

Valabili-tatea 3 ani, 1 an, 1 an, cu 1 an, cu 3 ani 1 an, cu

certificarii verificare cu posibilitatea posibilitatea de posibilitatea de posibilitatea de
anuală de recertificare recertificare recertificare recertificare

Posibilitatea Da, Da, Da, Da, Da, Da,

de utilizare inclusiv pe dar nu pe produs dar nu pe dar nu pe inclusiv pe dar nu pe
logo produs produs produs produs produs
Shema de ISO 17021 ISO 17065 ISO 17065 ISO 17065 ISO 17021 ISO 17067
acreditare Scheme Scheme Scheme Scheme Scheme Scheme
Recunscut de Nu Da Da Da Da Da
GFSI
Integrare cu Da, Dificil de Posibil de Dificil de Posibil de Nu
alte standarde perfect integrat cu alte integrat cu alte integrat cu alte integrat cu alte
ISO integrat standarde standarde standarde standarde

Ca parte a Pieţei unice europene şi piaţa produselor alimentare din România se

confrunţă cu aceeaşi situaţie. Marii retaleri doresc furnizori certificaţi, potrivit unor scheme
recunoscute la nivel internaţional. Astfel, la nivel național s-a înfiinţat Asociația de
Acreditare din România – RENAR care efectuează acreditări ale organismelor care certifică
sisteme de management ale siguranței alimentelor. Asociația de acreditare din România –
RENAR este o organizație de drept privat, non-profit, înființată prin Sentința Civilă nr.
1966 din 07.08.1990 (dosar 1975/PJ/1990) a Judecătoriei Sectorului 1 București, care
funcționează în baza prevederilor Ordonanței nr. 26/2000 cu modificările și completările
ulterioare, a Legii nr. 256/2011, a Regulamentului CE nr. 765/2008 și a standardelor
armonizate.
RENAR este membru cu drepturi depline al următoarelor organisme regionale și
internaționale;
 International Laboratory Accreditation Cooperation (ILAC) – din anul 1996,
 European Accreditation (EA) – din anul 1999
 International Accreditation Forum (IAF) – din anul 2002.
RENAR este semnatar al protocoalelor de recunoaștere la nivel european și
internațional pentru toate domeniile: EA-MLA , ILAC-MLA, IAF-MLA. Din anul 2013
RENAR a acreditat opt organisme pentru SR EN ISO 22000 și un organism pentru FSSC
22000. De asemenea RENAR este pregătit să ofere acreditări pentru ultima versiune a
FSSC - Regulamentul specific de acreditare RS-5.4 FS.2, 2017. (RENAR, 2017)

28 Amfiteatru Economic
Siguranţa alimentară în contextul Uniunii Europene AE

Concluzii

Pe măsura dezvoltării societăţii umane şi apariţiei unor mari progrese în domeniul

științei, creșterea nivelului de trai și evoluția preocupărilor societăţii în ceea ce privește
protecţia mediului şi dezvoltarea durabilă, atât organizaţiile private, cât și instituțiile
publice se confruntă din ce în ce mai mult cu cerințele şi nevoile consumatorilor în ceea ce
priveşte calitatea şi siguranţa alimentelor. Deşi interesele private și sociale în domeniul
industriei alimentare ar trebui să fie aceleaşi, de multe ori ele nu coincid, iar un sistem
eficient de control al calității alimentelor, operat din perspectiva unei afaceri private, fie din
perspectivă publică într-un cadru legislativ lipsit de eficienţă, poate să nu producă
rezultatele dorite din punct de vedere social. Prin urmare, creearea unui cadru comun,
public şi privat în domeniul calităţii şi siguranței produselor alimentare, poate să conducă la
obiectivul principal şi anume furnizarea de produse finale sigure pentru utilizarea în
următoarea etapă a lanţului alimentar sau sigure pentru consumatorul final. Un sistem de
management al siguranței alimentare (FSMS), creat într-o organizaţie este o rețea de
elemente interconectate, care se combină pentru a garanta faptul că produsele, procesele şi
alimentele nu cauzează efecte adverse asupra sănătăţii oamenilor. Aceste elemente includ
programe, planuri, politici, proceduri, practici, procese, scopuri, obiective, metode, măsuri
de control, responsabilităţi, relaţii, documente, evidenţe şi resurse.
Studiul comparativ realizat în prezenta lucrare poate fi utilizat de agenții
economici care își desfășoară activitatea în domeniul alimentației publice ca bază pentru
fundamentarea și elaborarea documentației necesare proiectării și implementării sistemului
de management al siguranței alimentare. În funcție de standardele pe care trebuie să le
respecte, de cerințele pieței și necesitățile organizației, conducerea superioară poate opta
pentru una sau mai multe scheme de certificare privată. Considerăm că pentru
implementarea unui sistem de management integrat al calității și siguranței alimentare este
necesară implementarea alternativă a mai multor scheme de certificare.
Un sistem de management al siguranţei alimentului certificat demonstrează
angajamentul şi capacitatea organizaţiei în ceea ce priveşte controlul pericolelor pentru
siguranţa alimentelor cu scopul de a asigura că alimentul îndeplineşte standardele calitative
în momentul consumului uman. Prin urmare, certificarea sistemului de management al
siguranţei alimentare dintr-o organizaţie care activează pe piaţa europeană este un element
care, deşi de multe ori voluntar, poate aduce performanţa şi siguranţa dorită pe Piaţa unică
europeană. Prin urmare, analiza schemelor de certificare privată a sistemului de
management al securităţii alimentare este un demers care se impune, pentru a putea găsi
acele elemente de bune practici şi a le uniformiza, astfel încât să contribuim, fie la
înţelegerea lor de către actorii de pe piaţa alimentară, fie la dezvoltatea unor practici
comune pentru utilizarea unor standarde armonizate.

Vol. 20 • Nr. 47 • Februarie 2018 29

AE Studiu comparativ al schemelor de certificare
ale sistemelor de management al siguranței alimentului

Bibliografie
BRC, 2015. BRC Global standard food safety Issue 7. London: BRC.
Caccamisi D. and Dell’Aquila C., 2007. Accessing market opportunities: quality and safety
standards, in Agricultural trade policy and food security in the Caribbean. s.l: Trade
and Markets Division, Economic and Social Development Department, FAO.
European Food Law Association, 2011. Private food law. Governing food chains through
contract law, self-regulation, private standards, audits and certification schemes. The
Netherlands: Wageningen Academic Publishers.
Fulponi, L., 2006. Final report on private standards and the shaping of the agro-food
system, Working Party on Agricultural Policies and Markets. s.l: OECD.
Gorton, M, Zarić, V., Lowe P. and Quarrie, S., 2011. Public and private agrienvironmental
regulation in post-socialist economies: Evidence from the Serbian Fresh Fruit and
Vegetable Sector. Journal of Rural Studies, 27, pp. 144–52
Henson, S. J. and Reardon, T., 2005. Private Agri-food Standards: Implications for Food
Policy and the Agri-food System. Food Policy, 30, pp.241-253.
Henson, S. and Humphrey, J. 2009. The impacts of private food safety standards on the
food chain and on public standard-setting processes. Rome, Italy: Joint FAO/WHO
Food Standards program, Codex Alimentarius Commission.
IFS, 2014. IFS Standard for auditing quality and food safety of food products Version 6.
Berlin: IFS.
ISO, 2005. ISO 22000:2005 Food safety management systems -- Requirements for any
organization in the food chain. Genève: ISO.
ISO, 2015. ISO 9001:2015 Quality management systems - Requirements. Genève: ISO.
Josling, T., Roberts, D., and Orden, D., 2004. Food Regulation and Trade: Towards a Safe
and Open Global System. Washington D.C.: Institute for International Economics
Jaffee, S. J. M. A., 2005. Food safety and agricultural health standards. Nairobi, Kenya:
ILRI
Militaru C., Drăguţ B. and Zanfir, A. 2014. Management prin calitate. Bucharest:
University Publishing House.
Reardon, T., 2000. Agrifood grades and standards in the extended Mercosur. American
Journal of Agricultural Economics, 82(5), pp. 1170-1176.
RENAR, 2017. Specific Accreditation Regulation RS-5.4 FS.2. Bucharest: RENAR.
Sansawat, S. and Muliyil, V., 2012. Comparing Global Food Safety Initiative. s.l.: GFSI.
Smith, G., 2009. Interaction of Public and Private Standards in the Food Chain. OECD
Food, Agriculture and Fisheries Working Papers, No. 15. s.l: OECD Publishing. doi:
10.1787/221282527214
Stefanova, M. and Gotchev, V., 2016. Possibilities for Integrating the Requirements of
Food Quality and Safety Management Standards. Scientific Works of Uuniversity of
Food Technologies, 63(1), p. 3.

30 Amfiteatru Economic