Sistematica mărfurilor alimentare

1.1 Evoluţia şi importanţa sistematizării mărfurilor alimentare

Consumatorul actual este din ce în ce mai dispus să renunţe la stocări riscante de produse alimentare puţin
prelucrate, vândute în stare neambalată sau precar ambalată, preferând sorto-tipodimensiuni cât mai înalt
prelucrate, de mic gramaj, cât mai stabile şi cât mai convingător garantate.
În acest sens, strategia agenţilor economici din industria alimentară trebuie să vizeze accesul cât mai larg al
populaţiei la o gamă sortimentală mare de produse prelucrate, fapt care determină un raport judicios între grupele
de alimente şi clasele calitative, reducerea masei pe o unitate de produs preambalat vandabil, echilibrarea şi
creşterea valorii nutritive a alimentelor, o stabilitate cât mai înaltă a produselor puse în circulaţie, printr-o garantare
a calităţii şi inocuităţii la nivelul exigenţelor moderne impuse de protecţia consumatorului.
Aşadar, atât producătorul agricol, cât şi producătorul de alimente prelucrate, distribuitorul şi comerciantul cu
amănuntul trebuie să-şi conjuge eforturile în adecvarea ofertei de produse alimentare în cadrul unei economii
eficiente şi moderne.
În cvasitotalitatea situaţiilor, produsul care face obiectul fabricaţiei sau al comercializării nu este singular. El
se încadrează într-o anumită gamă de produse, înrudite prin destinaţia lor comună în consum şi prin caracteristicile
esenţiale similare referitoare la materia primă din care sunt obţinute , la tehnologia de fabricaţie. În sfera
distribuţiei se utilizează larg termenul de gamă sortimentală, definită prin ansamblul mărfurilor şi modul lor de
asociere, folosind un reper comun de sistematică.
Dimensiunile gamei sortimentale permit aprecieri comparative între firme ce realizează acelaşi produs şi
servesc, totodată, drept puncte de reper pentru formularea strategiilor de produs.
Descoperirea de materii prime noi, de noi tehnologii şi chiar de noi utilităţi, au dus la o expansiune continuă a
sortimentului de mărfuri, fapt care a determinat şi încercări continue de clasificare a acestora.
Primele încercări de ordonare a mărfurilor au fost întreprinse de J. Beckman, în perioada 1793-1800, probabil
influenţat şi stimulat de cercetările întreprinse de C. Linné în domeniul ştiinţelor naturii.
În aceeaşi perioadă, sunt semnalate şi încercările de clasificare ale lui B. Bűsse (1798-1801), care foloseşte
drept criterii de clasificare atât originea, cât şi destinaţia produsului .
O dată cu înfiinţarea Consiliului de Cooperare Vamală de la Bruxelles şi creşterea interesului statelor pentru
diferitele clasificări, a apărut orientarea practică în acest domeniu (politică vamală, operaţiuni de transport ,
statistică).
În perioada imediat următoare celui de-al doilea război mondial, cercetările merceologice privind clasificarea
mărfurilor au fost întreprinse de G. Grundke, A. Kutzelnigg, J. Holzl, D. Dimitriev
şi alţii.
Studiu de clasificare a produselor alimentare după criterii internaţionale, vol.I, vol.II, C.C.A.E.M. –A.S.E.
Bucureşti,1990
Bazele merceologiei
Metodologia utilizată în domeniul clasificării mărfurilor a evoluat prin trecerea de la merceologia clasică,
exclusiv descriptivă şi plasată în domeniul ştiinţelor naturii, la merceologia modernă, cu vocaţie interdisciplinară,
cu orientare problematică şi prospectivă.
Semnificativă este cercetarea lui E. Kuthe care analizează clasificările predecesorilor (Grundke, Posch,
Finche şi alţii), precum şi clasificările elaborate de către organisme naţionale şi internaţionale, pentru a institui un
nou sistem criterial de esenţă economică şi funcţională şi a construi în această direcţie modele de clasificare, atât
generale, cât şi pe grupe de produse. Kuthe consideră următoarea clasificare a sortimentelor de mărfuri din comerţ
ca răspunzând în mare măsură practicii comerciale:
1. Produse de brutărie;
2. Alimente dietetice;
3. Delicatese;
4. Grăsimi şi ouă;
5. Produse din carne;
6. Produse din peşte;
7. Fructe şi legume;
8. Băuturi;
9. Conserve;
10. Produse din lapte;
11. Produse dulci;
12. Produse congelate;
13. Alte produse.
Această clasificare corespunde unor exigenţe de compartimentare în magazine generale de produse
alimentare, pentru orientarea structurii reţelei în comerţul cu amănuntul, dar acest criteriu este oarecum periferic
pentru un management merceologic. Mai interesantă este clasificarea alimentelor folosind criteriul transpoziţiei (de
compatibilitate sau incompatibilitate în transport, depozitare şi păstrare), Kuthe exemplificând utilizarea acestui
criteriu prin problematica merceologică specifică anumitor produse, ca de exemplu:
produsele din peşte (incomoditatea mirosului, sensibilitatea la temperatură etc.);
produsele congelate (sensibilitate mare la temperatură);
produsele de brutărie (sensibilitatea la condiţiile de depozitare).
Sunt considerate neutre din punct de vedere transpoziţional alimentele dietetice, băuturile, conservele,
produsele dulci, în general produsele bine stabilizate şi preambalate etanş sau ermetic.
O dată cu apariţia învăţământului comercial în România, prin efectul legii M. Kreţulescu (1864), clasificarea
mărfurilor a pătruns statornic în manualele şi programele analitice, în învăţământul superior.
Un precedent există încă de la sfârşitul secolului al XVII-lea, când în pregătirea empirică a negustorilor,
studierea felurilor de mărfuri era obligatorie. Un element favorizant al cunoaşterii clasificării mărfurilor îl
constituie tarifele vamale, care încă de acum două secole diferenţiau sistemul de taxare pe tipuri şi calităţi de
mărfuri.
Un pas înainte îl constituie sistemul criterial de clasificare al mărfurilor şi clasificarea propriu-zisă elaborată
de Arsenie Vlaicu în tratatul său de merceologie.
Începând cu anii ’50, cercetările în domeniul clasificării produselor alimentare au în primul rând valenţe
metodologice, atât în privinţa poziţionării mărfurilor într-un ansamblu sistematic, cât şi în compararea diferitelor
sisteme de clasificare a mărfurilor.
Metodele de corelare în domeniul clasificării merceologice a mărfurilor alimentare sunt concentrate, în
special, către elaborarea unor sisteme criteriale, a unor modele şi validarea lor motivaţională în raport cu exigenţele
moderne ale practicii comerciale din ţările dezvoltate. Se poate decela preocuparea cercetătorilor de a face o
joncţiune a metodelor şi a scopurilor acestor studii cu cele existente în marketing şi management.
Sistematica mărfurilor alimentare
În condiţiile apariţiei de noi utilităţi şi ca urmare a creşterii demografice, expansiunii mărfurilor şi, în special,
a celor alimentare, în favoarea celor noi sau a celor reînnoite, căutările în domeniul clasificării mărfurilor nu
încetează, ci, dimpotrivă, se amplifică.
Orientarea spre modelele de clasificare din ştiinţele naturii (care stabilesc ca nivele de ordonare a produselor:
diviziunea, subdiviziunea, clasa, ordinul, genul, specia, subspecia, sortul şi clasa de calitate) este criticată în
prezent, fiind considerată ca necorespunzătoare stadiului actual al producţiei de mărfuri, puternic orientată către
diversificare, dar totuşi rămâne fundamentală.
Potrivit unor opinii, mărfurile ar trebui ordonate după criteriile: scop, funcţie, natură şi formă. De asemenea,
în condiţiile orientării tot mai pregnante de organizare a comerţului, există preocupări de elaborare a unor sisteme
de clasificare bazate pe criteriul destinaţiei. De pildă, clasificarea pe “complexe” şi “microcomplexe” de utilizare
porneşte de la tipurile de nevoi. Pentru nevoia de hrană distingem drept complexe de utilizare: prepararea hranei
(păstrarea alimentelor, prelucrarea la rece a alimentelor, prelucrarea la cald a alimentelor şi consumarea
alimentelor) şi gospodăria personală (mijloace pentru prelucrarea pământului şi produse pentru gospodăria
personală, ca şi complexe parţiale de utilizare).
Un asemenea sistem de clasificare permite studierea completă a dimensiunilor sortimentului comercial, în
corelaţie cu nevoile consumatorilor, asigurându-se premisele optimizării acestei corelaţii. În cadrul
microcomplexelor, însă, nu se poate face abstracţie de criteriile clasice (materiale şi tehnologice), care permit
individualizarea produselor de natură diferită, cu un anumit grad de prelucrare, având caracteristici de calitate
specifice.
Preocupările actuale în domeniul sistematicii mărfurilor, cu toată diversitatea lor, se înscriu în două direcţii
principale: fundamentarea ştiinţifică a clasificării produselor şi asigurarea aplicabilităţii în practică a sistemelor
elaborate2.
 Accentul este pus pe una din cele două deziderate, urmărindu-se fie clasificarea unor probleme de ordin
conceptual, mergând până la încercarea de integrare a clasificării mărfurilor într-o ordine universală a
cunoştinţelor, fie elaborarea unor structuri de clasificare, potrivit cerinţelor
activităţii practice.
1.2 Modele de clasificare şi codificare a mărfurilor alimentare
Clasificarea mărfurilor are drept scop sistematizarea lor într-un ansamblu unitar logic şi sinoptic, ordonat
ierarhic pe baza unor criterii cât mai judicios selectate.
Sistemele criterii ale şi numărul treptelor ierarhice, precum şi obiectivele urmărite prin clasificare au condus
la crearea unui număr apreciabil de modele teoretice bazate mai ales pe criterii teleologice, operaţionale simultan,
atât pe plan naţional, cât şi pe plan internaţional. Deseori, corespondenţa dintre aceste modele este anevoioasă,
laborioasă sau chiar imposibilă 3.
Principalele criterii 4 utilizate în clasificarea merceologică clasică (didactică şi ştiinţifică) sunt următoarele:
originea: produse vegetale, animale, minerale;
gradul de prelucrare tehnologică: materii prime, semifabricate, produse finite;
compoziţia chimică: produse cu preponderenţă protidică, cu preponderenţă lipidică, cu
preponderenţă glucidică, cu preponderenţă gustativă;
destinaţia în consum: produse nutritive, gustative, mixte;
stabilitatea: produse uşor alterabile, alterabile şi greu alterabile;
modul de ambalare: vrac, semivrac, preambalat.
2 Olaru , M. , Clasificarea în incidenţă cu calitatea mărfurilor , în “Elemente de teoria şi strategia calităţii
mărfurilor” vol.II, lito A.S.E., Bucureşti, 1991, pag. 92
3 Kirchbach , Fr. , Un outil essentiel pour les études de marché : les statistiques du commerce exterieur , în "Forum
du commerce international" , septembrie 1991
4 Dima,D.; Pamfilie, R.; Procopie, R., Mărfurile alimentare în comerţul internaţional, Editura Economică,
Bucureşti, 2001
Bazele merceologiei
Modelul clasificării ştiinţifice merceologice, acceptat în mare măsură pe plan internaţional, ordonează
mărfurile alimentare în:
1. Cereale, leguminoase şi produse rezultate din prelucrarea lor;
2. Legume, fructe proaspete şi produse de prelucrare;
3. Produse zaharoase (materii prime zaharate şi produse de prelucrare);
4. Produse gustative: condimente, stimulente, băuturi nealcoolice şi alcoolice;
5. Grăsimi alimentare vegetale, animale, mixte;
6. Lapte şi produse rezultate din prelucrarea laptelui;
7. Ouă şi produse din ouă;
8. Carne şi produse de prelucrare a cărnii;
9. Peşte, alte vietăţi acvatice şi produse rezultate din prelucrarea lor;
10. Concentrate alimentare şi alte tipuri de mixuri alimentare.
Clasificările practice utilizate la nivel microeconomic sunt, în majoritatea cazurilor, clasificări nesistematice
(produsele sunt cuprinse în ordinea apariţiei lor), urmărind rezolvarea eficientă a codificării mărfurilor, potrivit
cerinţelor sistemelor informatice proprii ale întreprinderilor.
Codificarea reprezintă operaţiunea de transpunere în cod (numeric, alfabetic sau alfanumeric) a elementelor
definitorii ale unor obiecte, servicii, fenomene etc.
Principalul obiectiv al codificării, care determină şi funcţia sa de bază , este identificarea
produselor.
În condiţiile proliferării unei mari diversităţi de sisteme de codificare, s-a impus găsirea unor soluţii de
armonizare a lor pe plan internaţional prin: Codul universal al produselor (U.P.C.) şi Codul european al articolelor
(E.A.N.). Codul universal al produselor a fost introdus în S.U.A. în 1973 şi conţine 12 caractere.
Codul european al articolelor, cu 13 caractere, a fost adoptat de ţările europene, asociate în 1977 într-o
organizaţie destinată informatizării mondiale a codificării: E.A.N. INTERNATIONAL.
Pentru a permite codificarea produselor care apar pe piaţă sub marcă de comerţ, s-a realizat o codificare a
distribuitorilor pe ţări, codul de cinci cifre fiind înlocuit cu codul distribuitorului. Teoretic, pot fi cuprinse în
clasificarea E.A.N. aproximativ 10 miliarde de produse.
 În ţara noastră, în anul 1993, s-a fondat Asociaţia Naţională pentru Numerotarea Internaţională a Articolelor
E.A.N.-ROMÂNIA, care a devenit în 1994 membră a asociaţiei europene.
Codul de bare E.A.N. este un standard internaţional de codificare. Fiecare produs are un cod care îi este
propriu. Acesta este citit automat cu aparatură de lectură optică, care completează configuraţia caselor de marcat
sau a echipamentului de calcul electronic.
Utilizarea sistemului E.A.N. asigură o serie de avantaje: producătorii se pot informa operativ în legătură cu
modificările care apar în desfacerea produselor, ceea ce le asigură posibilitatea adaptării rapide la cerinţele pieţei;
comercianţilor le dă posibilitatea gestionării eficiente a stocurilor, existând posibilitatea cunoaşterii, în orice
moment, a situaţiei stocurilor pentru fiecare produs, care poate fi, astfel, reînnoit operativ; pentru clienţi se reduce
foarte mult timpul de aşteptare la casă, prin citirea automată a codurilor fiind trecute în mod clar pe bon denumirea
exactă şi preţul pentru fiecare produs.
Japonezii au pus la punct un sistem de codificare a produselor, de asemenea optic descifrabil, care ar putea fi
o alternativă la codul cu bare. Codul Calra, cu o capacitate mai mare de cuprindere şi mult mai ieftin, permite peste
un trilion de combinaţii numerice care pot fi înscrise pe etichetele sau ambalajele produselor.
Codul Data Matrix este considerat a fi cel mai performant la ora actuală deoarece răspunde cerinţelor de
codificare pentru un număr mai mare de informaţii, într-un spaţiu mai restrâns. Dacă codul cu bare poate conţine de
la 8 la 22 de caractere numerice, într-un spaţiu de circa 25mm, codul Data Matrix poate ajunge până la 500 de
caractere, într-un spaţiu de circa 1.3 mm., iar citirea se Sistematica mărfurilor alimentare poate face chiar cu un
anumit unghi de rotaţie. Spre deosebire de codul cu bare (care utilizează un decodificator lasermonodimensional),
Data Matrix utilizează o telecameră bidimensională .
Clasificările nesistematice, deşi rămân valabile la nivel microeconomic, nu pot fi utilizate pentru prelucrarea
informaţiilor, în diferite scopuri, la nivel macroeconomic, respectiv în domenii pentru care trebuie asigurată
încadrarea unică a produselor, cu definirea clară a relaţiilor dintre categoriile de produse (statistică, vamal). Prin
urmare, clasificările sistematice (care asigură ordonarea produselor pe categorii relativ omogene), cu structură
ierarhică, sunt incompatibile între ele datorită utilizării unor criterii de grupare foarte diferite.
Pe măsura dezvoltării producţiei şi a schimburilor comerciale internaţionale, s-au înregistrat şi acţiuni intense
în direcţia uniformizării clasificării mărfurilor la nivelul unor organisme cu caracter regional sau mondial.
Modelele practice oficial utilizate pe plan mondial, cunoscute şi sub numele de nomenclaturi, sunt:
nomenclaturile vamale, cum ar fi Nomenclatura Vamală de la Bruxelles (N.V.B.), Nomenclatura Consiliului de
Cooperare Vamală (N.C.C.V.) şi Nomenclatura Sistemului Armonizat (N.S.A.); nomenclaturile destinate analizei
economice, cum ar fi Clasificarea Tip pentru Comerţul Internaţional (C.T.C.I.), revizuirile 1, 2, şi 3.
Nomenclatura Consiliului de Cooperare Vamală a rezultat prin unificarea nomenclaturilor vamale naţionale
ale unui mare număr de ţări, având avantaje incontestabile în facilitarea comparării tarifelor, determinării
drepturilor aplicabile mărfurilor ce fac obiectul comerţului internaţional şi, pe această bază, a negocierilor în cadrul
convenţiilor comerciale şi vamale bi- şi multilaterale.
Nomenclatura sistemului armonizat al descrierii şi codificării mărfurilor reprezintă un progres pe linia
utilizării multiple a unui sistem de clasificare în comerţul internaţional (în domeniul vamal, al statisticii, în cel al
transporturilor şi al producţiei).
Clasificarea Tip pentru Comerţul Internaţional asigură compatibilitatea statisticilor folosite în
comerţul exterior. Conversiunea dintre nomenclaturile internaţionale este redată în figura 1.1.