Strofa a doua compune spatial

interior al trairii, al visarii eului liric la

iubirea ideala.Nerabdarea indragostitului
de a-si intalni iubita este exprimata inca
din primul vers: “Si eu trec de-a lung de
maluri”. Eul liric nu este liniştit însă,
fiind intr-o permanentă căutare,
încordare.El ascultă zgomotele naturii şi
aşteaptă venirea iubitei dintre trestii.Deşi
întîlnirea celor doi este planificată şi
aşteptată de eul liric, verbul “a răsări” dă
o aură misterioasă acestei veniri,văzută
ca o apariţie bruscă, neaşteptată.

Strofa a treia imagineaza, in

continuare, eventuala poveste de iubire,
idila, care se manifesta ca un ritual
incarcat de emotia posibilei intalniri: “Sa
sarim in luntrea mica / Inganati de glas
de ape, / Si sa scap din mana carma, / Si
lopetile sa-mi scape.

În a patra strofă, natura este dominată

de "lumina blândei lune.Dintre cele
două strofe se desprinde armonia ideală
dintre natură și sentimentele
imaginate de eul liric.