„Aici nu vin oamenii să moară, ci să se mântuiască”

Fotografii: Mihnea Păduraru

Un articol de: Tudor Călin Zarojanu - 26 Ianuarie 2024

Numai la gândul că vei intra într-un spital cu pacienți aflați în stadiu terminal
ți se strânge inima. Dar Centrul de îngrijiri paliative „Sfântul Nectarie” îți
schimbă senzațiile, sentimentele și gândurile. Căci aici există viață și iubire de
semeni și șansa mântuirii. Nu e vorba doar de cele mai bune condiții cu
putință, ci de mult mai mult: de descoperirea lui Dumnezeu și de nădejdea
pusă în El. Ar fi poate suficient să spunem că aici se oficiază botezuri și
cununii!

În Anul omagial al pastorației şi îngrijirii bolnavilor, totodată Anul comemorativ al tuturor

Sfinţilor tămăduitori fără de arginţi, celebrat ca atare în Patriarhia Română, la inițiativa
Sfântului Sinod, ne-am gândit să începem unde e cel mai greu. Cel mai greu pentru pacienți,
pentru personalul medical și, păstrând toate proporțiile, pentru jurnalist.

Gazdă ne-a fost directoarea centrului, Adriana Căruntu, cu o experiență de 20 de ani în

management și 17 ani de management în îngrijiri paliative. Este absolventă de Drept și de
Sociologie și Asistență socială, cu un master în „Consiliere în asistență socială” și absolventă
a European Palliative Care Academy, cu module de studiu în cinci țări. Ea ne-a spus de-a fir a
păr istoria centrului, în sala destinată socializării, pictată extraordinar de frumos de studenți de
la Teologie - ca și capela, de altfel. Aceasta din urmă ar fi putut să nu existe, ținând cont că
spitalul se află în curtea din spate a Bisericii „Sfântul Pantelimon”-Foișorul de Foc, dar cel
care a insistat, înțelegând că bolnavii nu vor putea merge acolo, a fost Preafericitul Părinte
Patriarh Daniel, fără de care centrul nici n-ar fi fost ceea ce este.

Una dintre datoriile jurnalistului este să fie sincer. Sincer, eram îngrozit că voi vedea oameni
fără speranță și poate voi și sta de vorbă cu unii dintre ei. Or, nu numai că există speranță, dar,
oricât de neașteptat, există și umor! Una dintre paciente - nu vom da nume, din motive ușor de
înțeles -, întrebată dacă e de acord să fie fotografiată, a răspuns că nu. „Nu credeți că sunteți
destul de frumoasă?”, a încercat gazda noastră s-o convingă, la care doamna din pat a răspuns:
„Tocmai, că am o frumusețe rară și nu vreau s-o strice camera!”.
Desigur, puțini au moralul atât de ridicat, dar grija și dragostea cu care sunt tratați toți fac ca
atmosfera spitalului să fie mai degrabă aceea a unui sanatoriu liniștit decât una de anticameră
a plecării la Domnul.

„Mă simt mai bine!”, ne-a spus o altă pacientă: „M-au adus pe targă, nu mai eram în stare de
nimic, șapte zile am stat numai pe burtă. Pe urmă mi-am revenit. Numai picioarele nu mă lasă
să merg”.

„Sigur, de când sunt aici mă simt mai bine, mai ales psihic!”, confirmă o altă rezidentă:
„Personalul e cooperant, condițiile sunt foarte bune. Încerc să revin la normal cât mai repede,
așa că fac exerciții de mers cu cadrul”. Adriana Căruntu adaugă: „Seara o găsesc pe hol
exersând. Doamna are două doctorate și știe patru limbi străine”.

Când îți pui încrederea în Dumnezeu, lucrurile încep să se lege

Centrul s-a înființat în 2006, în casa din zona Vatra Luminoasă, donată de Valentin Bănceanu,
ofițer, și soția sa, Maria, asistentă medicală, după ce amândoi fuseseră bolnavi de cancer și au
considerat că trebuie să facă acest gest pentru alţii ca ei. Bolnavii erau îngrijiţi atunci de
asistenţi de la Sectorul social al Arhiepiscopiei, iar proiectul-pilot prevedea, conform spațiului
avut la dispoziție, opt locuri pentru pacienți. Funcționarea era asigurată printr-un protocol
între Arhiepiscopie, Primăria Sectorului 2 și Fundaţia pentru îngrijiri paliative „Muriel Bol”
din Marea Britanie, care a asigurat formarea personalului, într-un domeniu care era practic de
pionierat în România, după ce aflaseră despre centru de la Valentin Bănceanu. La ora aceea,
un singur spital avea o secție de îngrijiri paliative, iar un altul - o echipă de îngrijiri la
domiciliu și un centru de studii.

La început, „oamenii erau foarte reticenți, atât vecinii, pentru că se gândeau că ne ocupăm cu
oameni care vor deceda, cât și personalul, care realiza că e o activitate grea”. Echipa nu era
completă, nu aveau hrană suficientă, nu aveau soluție perfuzabilă, nu aveau scutece pentru
adulți, capela era amenajată pe holul casei, erau asaltați de cazuri sociale - ce puteau face?
„Am decis să-mi pun încrederea în Dumnezeu și să fac tot ce puteam face. Din acel moment,
lucrurile au început să se lege... Impresionant a fost că pacienții le spuneau preoților care îi
vizitau că nu se află într-un centru de îngrijire, ci se simt ca într-o biserică foarte mare... Așa
încât i-au rugat să oficieze și botezuri! Cred că Dumnezeu rânduiește lucrurile într-un mod
minunat și nimic nu e întâmplător, mai ales în domeniul acesta sensibil al îngrijirii bolnavilor.
Având multe cereri, mi-am dat seama că nu putem continua așa, că trebuie să facem mai mult,
drept care am început demersurile pentru un nou sediu, și anume printr-o campanie, «Alină
durerea», care a avut un impact foarte puternic în comunitate, am reușit să strângem, la acea
vreme, 40.000 de lei, care nu acopereau însă construcția unui nou centru, așa că ne-am adresat
câtorva ambasade care finanțaseră deja proiecte medicale, dar nu ne-au răspuns - cu excepția
Ambasadei Elveției. Un angajat de acolo ne-a sunat și ne-a spus că vor să viziteze centrul și
vor face verificări privind oportunitatea, după care vor decide dacă finanțează proiectul”,
povestește directoarea.

Când i-a vizitat Marinela Ivan, șefă de proiecte la Ambasada Elveției, s-a întâmplat să
găsească un caz social extrem (Atenție! Urmează detalii șocante!): O femeie cu o tumoare
foarte mare, din care, fiind singură în casă, înainte de a ajunge la centru, mâncaseră
șobolanii... Nu e de mirare că elvețienii au fost profund impresionați de tot ce au aflat și,
concluzionând că există o foarte mare nevoie de un sediu mai spațios și mai bine dotat, că e
ceva de maximă importanță socială, au cerut, în vederea finanțării, elaborarea unui proiect.
Acesta a fost făcut de Adriana Căruntu, având la dispoziție un timp foarte scurt și fără o
experiență anterioară de acest tip, așa încât i-a venit ideea să întrebe la ambasadă dacă există
un standard, un punctaj de atins - exista, și a reușit să-l respecte.

Un mesager înaripat

Or, iată ce s-a întâmplat: în ziua de 8 septembrie, de ziua Naşterii Maicii Domnului, deși până
atunci era lucru rar dacă în centru intra o muscă sau o albină, a apărut un porumbel! Nimeni
nu știa pe unde a intrat. Porumbelul s-a învârtit un pic prin capela din holul central și apoi s-a
așezat în fața icoanei Sfintei Fecioare... S-au gândit să-l cerceteze, dacă nu are vreo problemă
de sănătate. Nu avea. Problema lui era să le aducă un mesaj: în ziua aceea au fost anunțați de
aprobarea finanțării noului centru...

La finanțare a contribuit și Fundația Hilfsverein Nymphenburg din Germania, o organizație a

Casei Regale din această țară. Reprezentanții acesteia o căutaseră pe Adriana Căruntu, pe care
o știau din vremea când lucrase în Arhiepiscopia Bucureștilor, ca s-o întrebe dacă nu are
nevoie de ajutor! În toată perioada, 2006-2012, cât centrul a funcționat în vechiul sediu, ei au
asigurat produsele de igienă și materialele sanitare. „Erau sume foarte mari, la care nu știu
cum am fi făcut față fără ajutorul lor”, precizează gazda noastră.

După aprobarea proiectului, acesta a fost luat în grijă de Patriarhie. „Vreau să vă spun că fără
implicarea personală a Părintelui Patriarh n-am fi izbândit! I se datorează verificarea și
finalizarea fiecărei etape a construcției și depășirea tuturor obstacolelor. De pildă, ne trebuia
un partener care să plătească TVA și Patriarhul Daniel a obținut acest lucru de la Primăria
Sectorului 2”.

S-a lucrat zi și noapte, vreme de un an, de către SC Edil Construct SRL, firma lui Ștefan
Cliseru, colaborator al Arhiepiscopiei, „un om foarte credincios, foarte implicat, care a fost
alături de noi și după terminarea construcției, ne vizita și mă-ntreba ce nevoi mai avem”.
Arhitecții din echipă au fost Adrian Ionescu și Carmen Dumitrescu.

Cât despre teren, după ce li s-a propus inițial un spațiu în comuna Berceni, foarte generos,
cinci mii de metri pătrați, dar peste mână și pentru personal și pentru familiile pacienților, a
fost ales terenul viran din spatele Bisericii „Sfântul Pantelimon”.

Ușor n-a fost, dar rezultatul a răsplătit eforturile tuturor. Inaugurarea a avut loc în 24
octombrie 2012, în prezența și cu binecuvântarea Patriarhului Daniel, alături de care au fost
de față o delegație din Grecia și una a Ambasadei Elveției. Centrul se mutase aici cu o
săptămână înainte, pacienții veniți din vechiul sediu fiind atât de impresionați încât au spus:
„E atât de frumos unde ne-ați adus încât începem să ne facem bine!”.

A urmat însă, curând, prima lună de iarnă, în care facturile la utilități erau de peste trei ori mai
mari decât înainte! „Atunci am aprins o candelă, m-am rugat și m-am gândit atent cine ar
putea să ne ajute.” Soluția de moment a fost să apeleze la angajații unei bănci, care au
sponsorizat facturile, iar din 2013 finanțarea spitalului este asigurată pe baza protocolului
încheiat cu Casa de Asigurări de Sănătate a Municipiului București, plus sponsorizări și
donații. Deloc de neglijat este sprijinul voluntarilor - 3 la vechiul sediu, peste 100 azi! - de la
ASCOR, de la Paraclisul Catedralei Mântuirii Neamului, de la facultățile de Teologie,
Sociologie și Medicină.
Frumoase gesturi instituționale şi diplomatice

Adriana Căruntu a scris și la Muntele Athos, cerând ajutor spiritual, și drept urmare centrul a
primit o icoană a Maicii Domnului „Pantanassa”, care se află de atunci pe unul dintre holuri,
alături de minunate tablouri viu colorate care ridică moralul rezidenților. După doi ani, s-a
adăugat o icoană a Maicii Domnului „Stareța” (Gherontissa). „Fiind un spital al Bisericii
Ortodoxe Române, oamenii vin aici cu foarte multă încredere, inclusiv cu bolnavi din
familiile unor angajați de la Președinție, Guvern, Parlament, ministere, CASMB, de la toate
secțiile de Poliție din București, astfel încât am legat colaborări frumoase cu toate instituțiile
statului și, când avem o problemă, ne putem adresa lor”. Directoarea a ținut să puncteze
special rolul Jandarmeriei. Totul a început cu internarea unui pacient din familia unui
conducător al instituției, iar azi sunt deja șapte ani de când angajații Jandarmeriei susțin
Centrul „Sfântul Nectarie”, în primul rând donând acei 2% din impozit (azi 3,5%), apoi
susținând campaniile de strângere de fonduri și trimițând periodic, prin preotul Jandarmeriei,
hrană caldă, produse alimentare și de igienă.

O colaborare la fel de frumoasă continuă cu Ambasada Elveţiei. Toţi ambasadorii care s-au
înlocuit în timp au vizitat centrul, au vorbit cu angajații și cu pacienții și au participat chiar și
la slujbele ortodoxe, chiar dacă ei sunt de alte credințe.

Reveniri spectaculoase şi descoperirea credinței

Cum ajung pacienții în centru? Fie la solicitarea familiei, care e depășită de simptomele lor,
de dureri și de toate dificultățile cazurilor grave. Au un diagnostic oncologic, fac o cerere,
care este analizată de medici, pe baza unor documente standard. Fie din partea Direcțiilor de
Asistență socială din toate sectoarele Capitalei, pe baza cererilor către Sectorul social-
filantropic al Arhiepiscopiei sau cel al Patriarhiei. Fie, în fine, din partea instituțiilor statului.
De asemenea, colaborează cu toate spitalele, precum Spitalul Militar Central, Spitalul
„Sfântul Luca”, Institutul Oncologic. Cum numărul de solicitări este mult mai mare decât cel
al locurilor, uneori triplu, există criterii de internare stabilite prin lege. Prioritari sunt pacienții
în risc imediat de deces, cărora centrul încearcă să le aline câte zile mai au. „Îți trebuie foarte
multă înțelepciune și putere”, ne mărturisește directoarea.

Trebuie spus că „stadiu terminal” nu înseamnă neapărat imobilizat la pat. Mai mult decât atât,
există și cazuri în care rezidenții ajung să se simtă ceva mai bine și să supraviețuiască, după
externare, ani buni. Mai mulți pacienți care nu se mai hrăneau și nu mai vorbeau când au venit
aici, „datorită atmosferei, datorită lui Dumnezeu, datorită grijii personalului, și-au revenit, au
început să mănânce și să vorbească”. În plus, unii au învățat aici ce înseamnă Ortodoxia și au
cerut să fie botezați ori cununați - inclusiv cupluri care trăiau împreună de zeci de ani, dar fără
cununie! „Putem să spunem că au avut loc împliniri de o mare profunzime din punct de
vedere spiritual și duhovnicesc”, spune cu emoție gazda noastră.

Mai trebuie subliniat că îngrijirile paliative au costuri foarte mari și activitatea personalului
este una mai mult decât dificilă. „Se aseamănă, în multe privințe, cu Terapia Intensivă”,
apreciază Adriana Căruntu, adăugând: „Este un consum de energie și emoțional pe care nu-l
pot înțelege decât familia unui asemenea pacient și cei care lucrează în domeniu”.

O problemă delicată cu care se confruntă personalul centrului este că majoritatea pacienților,

70-80%, nu știu în ce stare se află, pentru că oncologul nu le-a spus, ca să nu cadă în depresie.
Familia spune: „Aveți grijă, că nu știe diagnosticul! I-am spus că vine la recuperare”, ceea ce
e total greșit, spune directoarea, pentru că pacientul nu trebuie să aibă așteptări nerealiste.

O instituție medicală impecabilă

Cum centrul e practic un spital, se întâmplă în mod repetat să intre oameni care au o problemă
medicală de alt fel decât cel căreia îi e dedicată instituția. Personalul îi ascultă cu răbdare, le
stabilește diagnosticul, îi informează corect și-i îndrumă unde trebuie să meargă.

Pe de altă parte, în ultimii ani, tarifele CASMB nu au fost actualizate cu rata inflației, drept
care a apărut o diferență semnificativă între ce decontează Casa și cât costă în mod real
serviciile și materialele necesare. În aceste condiții, Arhiepiscopia a trebuit să introducă o taxă
de confort, în valoare de 150 de lei pe zi, pe care o plătește familia pacientului. În plus,
Fundația „Bucuria Ajutorului”, care a preluat centrul în structura ei, face mari eforturi pentru
a obține în fiecare lună sponsorizări și donații ca să completeze suma necesară, care este în
prezent în valoare totală de 350.000 de lei lunar.

Am vizitat și farmacia instituției, unde ni s-a explicat că nu se fac stocuri mari de

medicamente, căci tratamentul se poate schimba de la o zi la alta. În fiecare zi, medicii spun
de ce au nevoie și farmacia comandă respectivele produse. Pacienții vin aici cu medicația lor
curentă, la care se adaugă apoi ce decid medicii centrului.

Centrul de îngrijiri paliative „Sfântul Nectarie” oferă asistență spitalicească continuă pentru
minimum 55 de pacienți lunar și minimum 550 de pacienți anual. Astfel, a avut până acum
5.000 de pacienți și a oferit consiliere - spirituală, socială și psihologică - unui număr de
20.000 de membri ai familiilor acestora.

Serviciile asigurate sunt asistență medicală permanentă de tip paliativ, găzduire și oferirea
hranei, consiliere psihologică, consiliere spirituală, consiliere și mediere socială acordată
familiilor beneficiarilor. Fiecare cameră este dotată cu paturi cu telecomandă, aparate pentru
oxigen electric, aparate ORL pentru secreții, EKG, pulsoximetru, sterilizator, saltele anti-
escare, tensiometru electronic și manual, glucometru, stative pentru perfuzii și aparate de
masaj.

Personalul este format din manager, manager de calitate, doi medici specialiști, asistent medi-
cal-șef, 12 asistenți medicali generaliști, asistent medical de igienă, trei asistenți medicali
BFKT (recuperare medicală), 12 infirmiere, farmacist-șef, farmacist clinician, asistent
farmacie, statistician medical, responsabil cu protecția datelor, psiholog, doi preoți voluntari,
un asistent social și două îngrijitoare.

Îndulcind viaţa rezidenţilor

În Centrul de îngrijiri paliative „Sfântul Nectarie” era liniște, în ciuda faptului că forfoteau
peste tot cei 40 de angajați dintr-un schimb. E o curățenie fără cusur, camerele sunt
luminoase, dotările la superlativ - e recunoscută drept o unitate medicală de 5 stele - și era
cald, deși afară se alinta un pui de ger. Iar personalul vorbește cu pacienții așa cum vorbește o
mamă cu copilul ei care are febră.

Perspectivele sunt încurajatoare. În 2024, Patriarhia, prin părintele Ciprian Ion Ioniță,
consilier la Sectorul social-filantropic, și omologul său de la Arhiepiscopie, părintele Ionuț
Tutea, va ajuta centrul să-și înnoiască întreaga dotare pentru a putea oferi îngrijiri paliative la
cel mai înalt nivel de calitate.

În acelaşi timp, coordonatorul preoților de spitale, părintele Alin Gabriel Nica, a pus la punct
un program pe tot anul prin care, la fiecare două săptămâni, câțiva preoți de caritate să vină la
centru și să săvârșească Taina Sfântului Maslu.

Am plecat de acolo fără să mai avem inima strânsă, după ce ne-am convins că personalul face
tot ceea ce se poate - medical, dar și spiritual - pentru a îndulci viața rezidenților. Și urmăriți
de cuvintele directoarei Adriana Căruntu: „Aici nu vin oamenii să moară, ci să se
mântuiască...”