Sunteți pe pagina 1din 4

Vocea copiilor

Registrul VOCEA COPIILOR

Atenție!
Datele privind Vocea copilului au în vedere toți copiii și tinerii cu măsură de protecție specială (din
SPSC) cu vârsta de 10 ani și peste, indiferent de tipul de serviciu în care sunt plasați și indiferent dacă
serviciul este furnizat de DGASPC sau de un OPA.
Pentru a ține evidența copiilor care au completat chestionarul Și eu vreau să fiu auzit!, este necesară
completarea anterioară a Registrului Copii. Din Registrul Copii, instrumentul i-Progres va genera
automat Lista copiilor și tinerilor cu măsură de protecție cu vârste de 10 ani și peste, corespunzătoare
celei mai recente runde de monitorizare anuală.
Lista copiilor și tinerilor cu măsură de protecție cu vârste de 10 ani și peste care va fi generată automat
va cuprinde informații despre: CNP copil, Codul copilului, Nume, Prenume, Gen, Data nașterii, Vârsta
copilului la data rundei de monitorizare, dacă este Copil cu dizabilități (cu certificat de încadrare în
grad de handicap), Copil cu grad de handicap grav, Copil cu grad de handicap accentuat, Copil cu grad
de handicap mediu, Copil cu grad de handicap ușor, Serviciul în care este plasat copilul la data rundei
de monitorizare, Categoriile de servicii, Codul unic al serviciului în care se află copilul CodServ, conform
Registrului corespunzător, Codul unic al actualului MC al copilului LK10c, conform Registrului MC,
Nume și prenume Manager de caz (MC) al copilului, Cod_MC conform Registrului MC.

Indicații privind completarea chestionarului


Chestionarul va fi completat independent de copii/tineri, fiecare completând propriul formular. La
modul ideal, chestionarul ar fi disponibil online, astfel încât copii/tinerii să îl poată completa oricând
doresc, în condiții în care se simt în siguranță și au încredere că răspunsurile lor ajung doar la un
psiholog/manager de caz, de preferat, din afara serviciului unde sunt plasați. În cazul în care
chestionarul este disponibil doar în format pe hârtie, atunci ar trebui completat direct de copii, în
cadrul uneia dintre întâlnirile unu-la-unu între managerul de caz și copil sau al unei întâlniri cu un
psiholog (din DGASPC sau OPA). Completarea chestionarului durează în jur de 15 minute, dar
copiii/tinerii trebuie lăsați să-l completeze în propriul ritm, fără a induce sentimentul unui test sau
unei evaluări.
Participarea trebuie să fie voluntară, copii/tinerii fiind informați în această privință. Însă dacă la nivelul
unui serviciu se înregistrează o rată mare de refuz de participare trebuie înțeles motivul acestui
comportament. De regulă, copiilor le place să împărtășească opiniile în medii prietenoase și cu
persoane în care au încredere. Înainte de organizarea colectării datelor, managerul de caz trebuie să
obțină consimțământul reprezentanților legali ai copiilor, dacă este cazul. Regulile de confidențialitate
a datelor trebuie păstrate cu strictețe. O atenție deosebită trebuie acordată asigurării imparțialității,
astfel încât aplicarea acestui chestionar să nu se transforme într-o nouă situație de stigmatizare a
anumitor copiii sau tineri, precum cei cu dizabilități, cu CES, romi etc.
Este foarte posibil ca unii copii să aibă dificultăți de citire, înțelegere sau completare a chestionarului.
Acestora, managerul de caz/psihologul trebuie să le acorde sprijin și nu să facă remarci sau să le țină
lecții legate de analfabetismul funcțional. Eventual, educatorii sau îngrijitorii copiilor pot fi ulterior
atenționați cu privire la nevoia de sprijin acordat copilului în vedere dezvoltării competențelor de bază
(chiar și pentru copiii mai mari).

1
Cine a completat efectiv chestionarul?
Informațiile privind cine a completat efectiv chestionarul se completează pentru toți copiii și tinerii de 10
ani și peste din lista generată de i-Progres.

VOCE1. Chestionarul Si eu vreau sa fiu auzit! a fost completat pentru 1=da


acest copil? 0=nu
Dacă chestionarul nu a fost completat,

VOCE1_NU. Explicați de ce nu a fost completat și STOP.

Dacă chestionarul a fost completat, 0=Nu a fost necesar


VOCE2. A fost obținut consimțământul reprezentantului legal al 1=Da, a fost necesar și a
copilului pentru aplicarea chestionarului? fost obținut
2=Nu, a fost necesar, dar nu
a fost obținut
KIDA. Cine a completat chestionarul? 1=Copilul singur/
independent
2= Copilul asistat de o
persoană
3= Altă persoană în absența
copilului
Dacă chestionarul a fost completat de copil asistat de o persoană (KIDA=2),

OMRK1. Cine a asistat copilul? – Nume și prenume


Vă rugăm să notați în clar.

....................................................................................................................................................................
OMRK1. Cine a asistat copilul? – Funcție/rol 1=actualul MC al copilului
2=alt MC
3=un psiholog
4=alte funcții (educator, șef
centru, asistent social etc.),
precizați
care:...................................
Dacă chestionarul a fost completat de altă persoană în absența copilului (KIDA=3),

OMRK11. Cine a completat în absența copilului - Nume/ prenume


Vă rugăm să notați în clar.

....................................................................................................................................................................
OMRK22. Cine a completat în absența copilului - Funcție/ rol 1=actualul MC al copilului
2=alt MC
3=un psiholog
4=alte funcții (educator, șef
centru, asistent social etc.),
precizați
care....................................

2
Chestionarul ”Și eu vreau să fiu auzit!”
Acest chestionar are scopul de a culege opiniile tale despre cum te simți și cum ți se pare viața în .... [CP,
CTF, AP, AMP, PFam, CPRU, CM, AN/AZ] în care trăiești. Nu există răspunsuri corecte sau greșite. Toate
informațiile vor fi tratate ca fiind confidențiale, deci te încurajăm să fi sincer în răspunsurile pe care le dai.
La toate întrebările de mai jos, te rugăm să încercuiești un singur răspuns, acel răspuns pe care îl găsești cel
mai potrivit pentru tine.

DATAK. Data la care copilul a completat chestionarul |___|___|: |___|___|:


|___|___|___|___|
KID. Nume și prenume copil/tânăr:

În cea mai mare parte


Niciodată Întotdeauna
a timpului
VK1. Tu te simți ... în siguranță? 0 1 2
VK2. Tu te simți ... bine îngrijit? 0 1 2
Tu simți că ... adulții din
VK3. serviciu/familie te consideră 0 1 2
important(ă)?
VK4. Tu simți că ai ... un cuvânt de spus,
adică simți că ești luat în seamă de 0 1 2
adulții din serviciu/familie?

VK5. Tu ai ... responsabilități specifice în cadrul 1. Da 0. Nu


serviciului/familiei în care trăiești?
Ne referim la responsabilități precum selectarea meniului, pregătirea și servirea mâncării, curățenie, spălat și călcat haine,
folosirea aragazului sau a mașinii de spălat rufe sau copiii merg singuri la cumpărăturile zilnice, atunci când este nevoie,
primesc banii proprii și știu să-i folosească, să solicite rest, bon.

VK6. Să presupunem că această scară este o reprezentare a Cea mai bună viață posibilă
vieţii tale. Vârful scării reprezintă cea mai bună viaţă posibilă
pentru tine, iar baza scării reprezintă cea mai rea viaţă
posibilă pentru tine. Te rugăm să indici pe scară unde te
situezi chiar acum, marcând cercul corespunzător.
Cea mai proastă viață posibilă

În cele
Cum te-ai simțit săptămâna mai În
VK7.
trecută? În unele multe fiecare
Niciodată Într-o zi zile zile zi
A Ai fost fericit(ă) 0 1 2 3 4
B Ai fost trist(ă) 0 1 2 3 4
C Ți-a plăcut la școală/grădiniță 0 1 2 3 4
D Ai avut multă energie 0 1 2 3 4
E Ai avut cu cine să te joci 0 1 2 3 4
F Ai fost obosit(ă) 0 1 2 3 4

3
În cele
Cum te-ai simțit săptămâna mai În
VK7.
trecută? În unele multe fiecare
Niciodată Într-o zi zile zile zi
Ai dormit bine, nu te-ai tot trezit în
G 0 1 2 3 4
timpul nopții
Ai petrecut timp cu familia și
H 0 1 2 3 4
prietenii
I Ai fost mulțumit(ă) de tine 0 1 2 3 4
J Ai plâns 0 1 2 3 4
K Te-ai jucat 0 1 2 3 4
L Ai fost pedepsit(ă) de un adult 0 1 2 3 4
M Ți-a fost frică 0 1 2 3 4

VK8. Nivelul general de fericire. Te rugăm să indici pe următoarea scală de la 1 - foarte nefericit la 5 - foarte
fericit cu propria viață (prietenii, familia, școala), unde te situezi chiar acum?

Introducerea datelor
Chestionarul completat de copil/tânăr va fi predat managerului de caz care va asigura introducerea în
instrumentul de culegere a datelor, pornind de la Lista copiilor de 10 ani și peste generată automat, pe linia
corespunzătoare copilului.

S-ar putea să vă placă și