Sunteți pe pagina 1din 1

Gara de Nord

Gara de Nord este cea mai mare stație feroviară a României, situată în municipiul
București. Este capătul liniei și are un număr de opt peroane și paisprezece linii. De aici pleacă și
sosesc zilnic aproape 200 de trenuri.
Piatra de temelie a fost pusă la 10 septembrie 1868 în prezența lui Carol I.
Construcția a durat patru ani (1868 – 1872). Inaugurată la 13 septembrie 1872, a fost numită
inițial Gara Târgoviște, iar în 1888 a luat denumirea actuală.
Construcția este în formă de U și este formată din două corpuri paralele legate la
un capăt de un alt corp în orientare perpendiculară.
De-a lungul timpului construcției i-au fost făcute mai multe modificări: s-a mărit
numărul de linii, s-au prelungit peroanele.
În 1908 Gara de Nord avea nouă linii: șapte pentru trenurile de călători si două
pentru mărfuri.
În 1920 s-au construit înca trei linii, aplasate în afara halelor, ajungându-se astfel
la zece linii pentru călători.
Pe 25 decembrie 1921, un incendiu a afectat o parte din gară. In 1922 părțile
afectate au fost reconstruite, adaugându-se înca un etaj și două noi clădiri.
În 1937 s-a început construcția Palatului CFR.
Din Gara de Nord pornesc trenuri către toate orașele României: Brașov, Cluj,
Oradea, Buzău, Suceava, Galați, Constanța, Ploiești, Timișoara, etc.
Sunt făcute legături directe spre câteva capitale din Europa: Budapesta, Chișinău,
Istanbul, Sofia și Viena. La inaugurarea trenului Orient Express în 1906, parcursul acestuia
includea Gara de Nord ca stație de oprire înainte de Constanța.
Clădirea gării este inclusă în lista monumentelor istorice din București.
În prezent Gara de Nord este în curs de modernizare, ultima restaurare a acesteia a
avut loc între anii 1997 – 1999.

S-ar putea să vă placă și