Sunteți pe pagina 1din 2

RAPORT DE ACTIVITATE PENTRU ANUL 2023

CONSILIER LOCAL, ISTRATE IULIAN

Subsemnatul, ISTRATE IULIAN, am fost ales pe listele partidului PRO


ROMÂNIA în calitate de consilier local al comunei RUNCU, în urma alegerilor
locale din septembrie 2020.

Activitatea mea în cadrul Consiliului Local s-a bazat pe respectarea atribuțiilor


care îmi revin în conformitate cu prevederile Codului Administrativ în vigoare,
unde am desfășurat următoarele activități:

 am participat la toate ședințele ordinare, extraordinare și deîndată ale


Consiliului Local prin exprimarea votului personal, al punctului de vedere
ori de câte ori am considerat necesar, asupra problemelor supuse dezbaterii
în ședință;
 am sprijinit toate activitățile instituțiilor de învățământ, cultelor și inițiativele
celorlalți colegi consilieri pentru a se desfășura în condiții normale;
 am participat la acțiunile cultural-educative și gospodărești organizate și
desfășurate în localitate;
 prin diverse acțiuni de informare am adus la cunoștință locatarilor comunei
Runcu hotărârile Consiliului Local ce au fost adoptate și de care erau
interesați în mod direct și am ascultat propunerile și sugestiile acestora.
 am făcut apel la responsabilizare către toți cetățenii la păstrarea curată a
comunei descurajând aruncarea, depozitarea deșeurilor în locuri nepermise.

Sper ca în continuare să pot fi alături de cetățenii comunei, să-i sprijin în


continuare, să am o colaborare bună cu primarul comunei, viceprimarul,
consilierii locali, precum și cu aparatul primăriei.

30.01.2024 CONSILIER LOCAL,

ISTRATE IULIAN

S-ar putea să vă placă și