Motorul Otto

1. Cine este Nikolaus August Otto şi ce a realizat?

2. Componentele motorului Otto
3. Timpii de funcţionare
4. Ciclul de funcţionare al motorului Otto
5. Diferenţele dintre motoarele Otto şi Diesel

1. Cine este Nikolaus August Otto şi ce a realizat?

Nikolaus August Otto s-a născut în anul 1832 în localitatea Holzhasen

din Germania.
A absolvit cursurile politehnice, obţinând diploma de inginer.
În 1867, împreună cu inginerul Eugen Langen (1833-1895), Otto a
construit un motor termic cu ardere internă, cu piston în patru timpi, care
folosea combustibil gazos.
În anul 1878, Nikolaus Otto, a pus la punct un motor în 4 timpi
alimentat cu combustibil lichid (benzină) cu un randament de 22%. O
contribuţie însemnată la perfecţionarea motorului cu ardere internă, cu
aprindere prin scânteie electrică, au adus-o inventatorii germani Karl
Benz şi Gottlieb Daimler, care au realizat primele automobile acţionate
cu astfel de motoare.
Nikolaus August Otto a murit în anul 1891, la Koln.

2. Componentele motorului Otto

 Figura din stânga prezintă
principalele părţi componente ale
unui motor cu adere internă, în 4
timpi, cu aprindere prin scânteie
electrică. În continuare le voi
descrie pentru a se înţelege despre
ce e vorba.

Cilindrul Reprezintă componenta

în care culisează pistonul.
Motorul descris aici are un singur
cilindru, dar majoritatea
motoarelor au mai mulţi cilindrii
(4, 6 sau 8). Motoarele, dacă au
mai mulţi cilindrii, pot fi: în linie,
în V sau opuşi orizontal (boxer),
ca în figură:

În funcţie de configuraţie, diferă nivelul vibraţii şi zgomot, costul de

fabricare şi caracteristicile ce le fac mai potrivite sau nu pentru anumite
tipuri de autovehicule.
Pistonul este o piesă din mecanismul bielă-manivelă, confecţionat din
aliaj de aluminiu, turnat, având formă cilindrică, care culisează în
cilindru.
Segmenţii sunt inele elastice, montate pe piston în canale executate pe
suprafaţa cilindrică exterioară a pistonului, care au următoarele roluri:
a) de a proteja ceilalţi segmenţi în momentul exploziei
(segment de foc)
b) de etanşare a jocului dintre cilindru şi piston
c) de ungere şi radere (raclare) a uleiului depus pe
peretele interior a cilindrului.

Bujia este o piesă componentă a unui motor cu aprindere prin scânteie

care serveşte la aprinderea amestecului carburant în cilindru prin
producerea unei scântei electrice între doi electrozi la un moment bine
stabilit.
Supapele au rolul de a deschide şi închide orificiile prin care se
realizează admisia combustibilului în cilindru şi evacuare gazelor arse.
Supele execută o mişcare de translaţie, fiind comandate de camele de pe
axul cu came (ca în animaţia alăturată, unde axul cu came are culoarea
verde)

Camera de ardere reprezintă locul unde are loc compresia şi arderea

amestecului de aer cu combustibil. Camera de ardere îşi schimbă
volumul odată cu mişcarea pistonului. Capacitatea camerei de ardere
oferă de obicei o idee asupra puterii motorului.

Biela este de forma unei tije sau a unei bare. Face legătura dintre piston
şi arborele cotit. Ea este legată articulat la ambele capete de piston şi
respectiv braţul arborelui cotit, astfel încât, împreună cu arborele cotit,
transformă mişcarea alternativă de translaţie a pistonului în mişcarea de
rotaţie a arborelui cotit.

Arborele cotit transformă, cu ajutorul Bielei, mişcarea de translaţie care

vine de la piston, într-o mişcare circulară.
 3. Timpii de funcţionare

Timpii de funcţionare ai unui

motor cu ardere internă şi aprindere
prin scânteie sunt:

1. Absorbţia
2. Compresia
3. Aprinderea
4. Evacuarea

Timpul 1 Absorbţia
se deschide supapa de admisie, iar în timp ce pistonul se
deplasează înspre punctul mort inferior, în cilindru este absorbit
amestecul de vapori de benzină şi aer (realizat în carburator) .
Timpul 2: Compresia

După ce pistonul a ajuns în punctul

mort inferior, supapa de admisie se
închide. Supapa de evacuare este şi
ea închisă. În deplasarea pistonului
înspre punctul mort superior,
acesta comprimă amestecul din
cilindru
 Timpul 3: Aprinderea

La sfârşitul compresiei, când pistonul a

ajuns la punctul mort superior şi ambele
supape sunt închise, se produce o
scânteie electrică între electrozii bujiei.
Scânteia aprinde amestecul carburant
care începe să ardă progresiv.
Temperatura rezultată este de circa
2000°C şi presiunea de aproximativ 25
atm. Gazele produc o forţă mare de
apăsare asupra pistonului împingâdu-l
spre punctul mort inferior. Pe măsură ce
pistonul coboară, gazele se destind are
loc detenta.
Acum este singurul moment când se
produce lucru mecanic.

Timpul 4: Evacuarea
Supapa de admisie este închisă, iar cea de evacuare este
deschisă, permiţând gazelor arse din cilindru să fie împinse afară
din cilindru de pistonul care se deplasează de la punctul mort
inferior spre punctul mort superior.

4. Ciclul de funcţionare al motorului Otto

 Graficul alăturat, prezintă
schema de funcţionare a
motorului Otto, în
coordonatele presiune (P) şi
volum (V).
A›1 aspiraţie izobară
(P1=constant= presiunea
atmosferică)
1›2 compresie adiabatică a
amestecului
2›3 aprindere izocoră
(V2=constant)
3›4 detentă adiabatică
4›1 destinderea izocoră (se destinde gazul prin deschiderea supapei
de evacuare, pistonul fiind la punctul mort inferior, V1=constant)
1›A evacuare izobară (gazul este eliminat prin supapa de evacuare cu
ajutorul pistonului la P1=constant= presiunea atmosferică)

5. Diferenţele dintre motoarele Diesel şi Otto

Motorul Otto aspiră un amestec de benzină şi aer, îl comprimă şi îl
aprinde cu o scânteie electrică.
Motorul Diesel aspiră aer, îl comprimă şi apoi este injectată motorina
care se aprinde.
Motorul Otto foloseşte o rată de compresie ce variază între 8:1 şi 12:1.
Motorul Diesel foloseşte o rată de compresie mult mai mare şi anume
14:1 până la 25:1.
Motorul Otto foloseşte un carburator unde este amestecată benzina cu
aerul, sau o pompă de injecţie (carburantul nu este injectat direct în
cilindru).
Motorul Diesel foloseşte injecţie directă, în care combustibilul este
injectat direct în cilindru.