Nikolaus August Otto (1832-1891) este un inventator german care (pe

baza principiului care îi poarta numele) a realizat primul motor cu

aprindere interna, în patru timpi, utilizabil pe scara larga.

Otto s-a nascut în Germania, în localitatea Holzhausen. Dupa ce a vazut

motorul proiectat si construit de inventatorul francez Etienne Lenoir în
1859, 323j913d întrezarindu-i uriasul potential tehnic, Otto a început o
serie de experimentari asupra motoarelor cu ardere interna,
experimentari care aveau sa duca la proiectarea si constructia primului
motor modern, care a ramas, în principiu, nemodificat pâna astazi.

Otto a construit primul motor bazat pe proiectul lui Lenoir în 1861. si-a
unit apoi fortele cu industriasul german Eugen Langen si în 1864 au
înfiintat o companie, lânga Koln, în care au construit primul motor în 1867.
Primul motor produs de Otto a fost un motor în doi timpi în care amestecul
carburant înlocuieste, în acelasi timp al ciclului de functionare, gazele arse
în ciclul de functionare precedent. Acest motor era mult mai eficient decât
motorul lui Lenoir, deoarece motorul Otto realiza compresia amestecului
carburant înainte de ardere.

În 1876 Otto si Langen au anuntat punerea la punct a unui nou motor,

motorul în patru timpi. În al treilea timp al functionarii sale, pistonul
transmitea puterea degajata prin explozia gazelor catre arborele cotit al
motorului, iar în al patrulea timp pistonul era folosit pentru evacuarea
gazelor arse. Noul motor, silentios si eficient, si-a gasit imediat locul în
industrie, ramânând drept model pentru cele mai moderne motoare cu
combustie interna existente astazi în lume.

Otto si-a patentat ciclul de functionare a motorului în patru timpi în 1877

si a pus bazele unei companii care doar în câtiva ani a vândut peste

35 000 de motoare. În 1886, totusi , competitorii lui Otto au

aratat ca de fapt principiul de functionare al motorului în patru
timpi a fost prezentat pentu prima data (într-un obscur pamflet)
de catre inginerul francez Alphonse-Eugene de Rochas. Chiar
daca acest lucru anula patentul lui Otto, motoarele lui au ramas
singurele motoare cu ardere interna folosite pe scara larga. În
1890, Wilhelm Maybach si Gottlieb Daimler, doi dintre inginerii
companiei lui Otto, si-au deschis propria companie
producatoare de automobile, propulsate de motoarele în patru
timpi ale lui Otto. Ei au perfectionat vechiul motor si au reusit
sa produca, în 1899, primul automobil Mercedes.

COMPONENTELE UNUI MOTOR

Componentele principale ale unui motor sunt în principiu aceleasi, fie ca
este vorba despre un motor Diesel, unul în patru timpi sau unul în doi
timpi. Camera de ardere este formata dintr-un cilindru, de obicei fix,
obturat în partea de sus cu o piesa numita chiuloasa. Miscarea de du-te-
vino a pistonului face ca volumul camerei de ardere sa fie variabil, între
fata de sus a pistonului si fata inferioara a chiuloasei. Pistonul este legat
de arborele cotit al motorului printr-o piesa de legatura numita biela.
Arborele cotit transforma (prin intermediul bielei) miscarea rectilinie a
pistonului într-o miscare de rotatie.

Fig. 1 Componenta unui motor în patru timpi

La motoarele cu mai multi cilindri, arborele cotit are câte o portiune

dezaxata (numita maneton) pentru fiecare biela în parte, astfel încât
puterea de la fiecare cilindru este transmisa arborelui cotit, la momentul
potrivit în timpul rotatiei sale. Arborii cotiti au contragreutati destul de
mari (volante), care prin inertia lor micsoreaza la minim neregularitatile
aparute în miscarea arborelui. Un motor poate avea între 1 si 28 de
cilindri.
Sistemul de alimentare cu combustibil al motorului este alcatuit
din rezervor, pompa de combustibil si un dispozitiv care sa
realizeze vaporizarea combustibilului. La motoarele Otto, acest
dispozitiv poate fi un carburator sau, mai nou, un sistem de
injectie.

La majoritatea motoarelor cu carburator, vaporii de combustibil sunt

condusi spre camera de ardere de catre un sistem de conducte
numit galerie de admisie, iar gazele arse sunt evacuate printr-o galerie de
evacuare. Combustibilul este introdus în fiecare cilindru si gazele arse
sunt evacuate prin asa numitele supape de admisie si supape de
evacuare. In mod normal valvele sunt mentinute închise de catre niste
resoarte si sunt deschise la momentul necesar de catre niste came
pozitionate pe arborele cu came, care angreneaza cu arborele cotit al
motorului. Dupa 1980, mai multe sisteme de injectie sofisticate au înlocuit
din ce în ce mai mult vechiul carburator. La motorul cu injectie, un sistem
controlat mecanic sau electronic introduce cantitatea optima de
combustibil direct în cilindru sau în galeria de admisie, exact la momentul
optim.

Fig. 2 Sistemul de alimentare prin injectie

Combustibilul se vaporizeaza la intrarea în cilindru. Acest sistem este mult

mai eficient decât carburatorul si deasemenea produce mai putina
poluare.
Toate motoarele sunt prevazute cu un sistem de aprindere a amestecului
combustibil.

De exemplu, la motoarele Otto sistemul de aprindere este alcatuit

dintr-o sursa de curent continuu de joasa tensiune legata la înfasurarea

primara a unui transformator, numit bobina de inductie. Curentul este
întrerupt de catre ruptor. Pulsatiile curentului din primarul bobinei induc
un curent pulsator de înalta tensiune în secundarul bobinei de inductie.
Acest curent de înalta tensiune este condus catre cilindru printr- un
intreruptor rotativ numit distribuitor.

Elementul care realizeaza aprinderea combustibilului este bujia, care este

un conductor izolat plasat în peretele fiecarui cilindru. În partea de jos a
bujiei este prevazut constructiv cu interstitiu între capatul conducatorului
izolat si corpul metalic al bujiei. Curentul de înalta tensiune provoaca
descarcari sub forma de arc electric, permitând astfel aprinderea
amestecului combustibil din camera de ardere.

Fig. 3 Componenta sistemului de aprindere

Datorita caldurii degajate prin combustie, toate motoarele cu ardere

interna sunt echipate cu un sistem de racire.
Unele motoare de avion, motoarele mici, stationare si motoarele de barca
sunt racite cu aer. Alte motoare sunt racite cu apa.

Spre deosebire de motoarele cu abur sau de turbine, motoarele cu ardere

interna au nevoie de un dispozitiv de pornire. Ele sunt în mod normal
pornite cu ajutorul unui motor electric sau starter care este angrenat cu
arborele cotital motorului. Motoarele mici sunt pornite adeseori manual
prin rotirea arborelui cotit cu ajutorul unei manivele sau cu ajutorul unei
sfori înfasurate de câteva ori în jurul volantei.

Motorul obisnuit Otto este în patru timpi; aceasta înseamna ca la un ciclu

complet, pistoanele lui executa patru miscari, doua înspre

chiuloasa motorului si doua în sens opus acesteia.

Fig. 4 Timpii de lucru la motoarele în patru timpi

Pe durata primului timp (prima miscare a pistonului), pistonul se

departeaza de chiuloasa, în acelasi timp deschizându-se si supapa de
admisie. Miscarea pistonului absoarbe în cilindru o anumita cantitate de
amestec combustibil; în cel de-al doilea timp, pistonul se deplaseaza
înspre partea de sus a cilindrului, comprimând astfel amestecul în camera
de ardere. În momentul când pistonul ajunge în punctul superior al
miscarii sale si volumul camerei de ardere este astfel minim, amestecul
combustibil este aprins de catre bujii si prin ardere îsi mareste volumul,
dilatându-se, si exercitând astfel o presiune considerabila asupra
pistonului care este impins înspre partea de jos a cilindrului, în cadrul celui
de-a treilea timp.

În cel de-al patrulea timp, supapa de evacuare este deschisa si pistonul se

misca înspre partea de sus a cilindrului, împingând afara gazele arse si
pregatind cilindrul pentru repetarea ciclului.

Randamentul unui motor Otto modern este limitat de o serie de factori,

dintre care cei mai importanti sunt pierderile prin racirea motorului si
pierderile prin frecari. În general, randamentul unui astfel de motor
este dat de catre raportul de compresie (raportul dintre
volumul maxim si volumul minim al camerei de ardere). Acest
raport este n mod normal la motoarele moderne de 8:1 sau
10:1. Rapoarte de compresie mai ridicate, ajungând pâna la
15:1 (ceea ce duce la cresterea randamentului), sunt posibile
prin utilizarea unor combustibili cu cifra octanica superioara.

Randamentul unui motor Otto modern este de 20-25 %, cu alte cuvinte

doar acest procent din energia calorica a combustibilului fiind transformat
în energie mecanica utila.