Măgarul de aur, de Lucius Apuleius (rezumat literar )

Romanul apare după o perioadă raţionalistă, când lumea avea o anumită arhitectură. Perioada
alexandrină este una de punere a perioadei precedente sub semnul îndoielii. Astfel, valorile
Greciei clasice sunt minate şi sunt descoperite alte valori, mai libere, momentele de tranziţie
fiind întotdeauna caracterizate de forme izomorfe. Textul s-a păstrat integral (în
latineşte, Metamorphoseon libri undecim), sub acest titlu fiind desemnat „de autori ca Lactantius
şi Fericitul Augustin. Un filolog de mai târziu, ca Fulgentius, preferă titlul Asinus aureus,
romanul fiind astfel cunoscut sub un nume compus, strâns legat de simbolistica sub care el
evoluează.
În ceea ce priveşte geneza propriu-zisă. au fost descoperite mărturii care pledează în
favoarea pre-existenţei a două hipotexte care au stat la ba/a romanului apuleian: Loukios sau
măgarul, scris în limba elenă de Luokios din Paatrai şi un alt roman atribuit lui Pseudo-Lucian.
Romanul are, astfel, un pronunţat caracter livresc, dar şi unul pregnant cultural - în structura lui
narativă fiind inclus un număr mare de „fabulae Milesiae” (mici nuvele picareşti, pe tema
triunghiului conjugal). Prima traducere românească integrală a fost realizată în 1958, de către I.
Teodorescu, fiind reeditată în 1967. În 1996,Ion Acsan a oferit publicului românesc o variantă
mai rafinată, cartea apărând la Editura „Univers”, Bucureşti.
Romanul, după cum aflăm chiar din titlul său latinesc - Metamorphoseon libri
undecim(Unsprezece cărţi de metamorfoze) - este structurat în unsprezece cărţi, al căror element
unificator este metamorfoza. Metamorfozele lui Apulcius au fie caracter cultural, fiecare
personaj al istorioarelor de factură picarescă inserate în roman fiind supus la câte o schimbare
majoră, ontologic semnificativă, fie caracter livresc - experienţa negustorului corintian Lucius
fiind una preluată din alte tipare, dar revelatoare’ pentru personaj. În prelungirea acesteia se
poate situa autorul care, voit sau nu, va dobândi „subiect”, se va formaliza în propriul său text.

Subiectul romanului este, aparent, simplu. Un tânăr negustor din Corint, pe nume Lucius, pleacă
într-o călătorie în Thessalia. Călătoria sa este una din iniţiativă proprie, stârnită de dorinţa sa de a
cunoaşte, fascinat fiind de vestitul tărâm al vrăjitoriei. Ajungând în Hypata, este găzduit de un
prieten, Milo, cunoscut prin zgârcenia sa, care are o soţie vrăjitoare, Pamfila. Tot aici se
întâlneşte cu Byrrhena, o aristocrată locală care, avertizându-l în legătură cu practicile
vrăjitoreşti ale soţiei gazdei sale, îi stârneşte şi mai mult curiozitatea de a afla unele din secretele
magiei. Întorcându-se din vizită, Lucius întâlneşte trei oameni care încercau să spargă locuinţa
unde era găzduit. Fiind preocupat de soarta prietenului său, nu va pregeta să-i provoace la luptă
pe „asediatori”. Totul, însă, se va dovedi a fi o farsă.
Nu-i va trebui mult să se îndrăgostească de Fotis, slujnica Pamfilei şi a lui Milo, care nu era nici
ea străină de îndeletnicirile stăpânei. Într-o noapte, aceasta îi dezvăluie lui Lucius secretele
Pamfilei, iar cei doi o surprind tocmai când aceasta, în puterea nopţii, se transformă în bufniţă.
La rugăminţile stăruitoare ale lui Lucius, care-i cere lui Fotis să-şi arate puterile, aceasta cedează
şi, vrând să-l transforme pe curios în pasăre, greşeşte combinaţia de substanţe magice şi acesta se
va metamorfoza într-un măgar auriu. Toată jalea slujnicei se va dovedi de prisos şi nu va putea
schimba nimic. Singurul leac pentru Lucius era ca măgarul în care fusese transformat să
mănânce trandafiri.

Deşi Lucius este subiectul unei metamorfoze regresive, la starea de animalitate, transformarea lui
este una pur exterioară; la nivelul sensibilităţii, al gândirii, structura sa umană se păstrează. Ajuns
în grajd, ca orice măgar, Lucius speră să fie recunoscut de calul său, însă acesta, împreună cu un
alt cal, supăraţi că noul locatar le-a mâncat fânul, se hotărăsc să-l piardă. Personajul nostru, însă,
tocmai zărise o cunună de trandafiri încă proaspeţi, agăţată de gâtul unei oarecare zeităţi, şi
încerca din răsputeri să o apuce, nerăbdător să-şi recupereze vechea înfăţişare. Spre nenorocul
lui, o ceată de tâlhari îşi face apariţia în casa lui Milo şi, neavând cum să plece cu toată prada
luată, o încarcă pe măgarul şi pe calul „acestuia” din grajd.

Pe drum mânat de tâlhari spre peştera lor, Lucius trece pe lângă o tufă de trandafiri plini de rouă,
dar se teme pentru viaţa lui şi ratează, astfel, şansa umanizării exterioare. Temerea sa este legată
de posibilitatea de a fi declarat vrăjitor. Ajunşi acasă, hoţii se ospătează, după care se îmbracă în
stafii şi pleacă la furat prin împrejurimi. Nu peste mult timp se întorc, fără cine ştie ce pradă,
doar cu o fecioară bogată, din a cărei răscumpărare intenţionau să scoată mulţi bani. Fata era
teribil de îngrozită şi încerca să câştige bunăvoinţa slujnicei hoţilor-o bătrână surdă şi parşivă.
Aceasta din urmă. Încercând s-o aline, îi povesteşte mitul lui Eros şi al Psychei, întreaga poveste
nefiind decât o „mise en abîme” a întregului text.

Legenda spunea că, demult, o regină şi un rege aveau trei fete. Una dintre ele, Psyche, era atât de
frumoasă, încât muritorii uitaseră de Venus şi veneau să i se închine. Zeiţa, supărată, se duse la
fiul său, Eros, şi-i ceru să trimită o săgeată spre Psyche, astfel încât aceasta să se îndrăgostească
de un monstru. Eros se înţepă la un deget când vru s-o săgeteze şi astfel se îndrăgosti de rivala
mamei sale, hotărând ca tânăra să-i devină soţie. Cercetând un oracol al lui Apollo din Milet, cei
doi regi află că zeii i-au sortit fiicei lor o nuntă mai puţin obişnuită, aceasta trebuind să-şi aştepte
viitorul soţ singură, pe o stâncă. Cu multă jale, familia o conduse pe mezină la locul stabilit.
După un timp, Psyche fu purtată de Zefir spre noul său palat şi lăsată în grija unor slujnice
invizibile. Stăpâna putea face orice, în afară de a încerca să-şi vadă soţul. Urmă vizita celor două
surori care, roase de invidie, jurară să se răzbune. În ciuda avertismentelor lui Eros, Psyche
acceptă o a doua vizită a surorilor ei şi, încurcându-se în explicaţii, admise că nu a văzut încă
faţa bărbatului ei. Acestea, cuprinse de grijă, o sfătuiră să-şi calce jurământul, căci ar trebui să
ştie cu cine trăieşte: acela ar putea fi un monstru. Psyche le ascută şi, noaptea, încearcă să-i vadă
soţului chipul. Bărbatul se trezi şi plecă pentru totdeauna. Psyche deveni slujnica lui Venus, care
încerca să o piardă cu fiecare ocazie. Îşi închise şi fiul într-un turn şi-i puse sub supraveghere
arcul şi sandalele înaripate.

Ultima probă pe care fata trebui s-o treacă fu aceea dea coborî pe tărâmul lui Pluto, spre a-i
aduce stăpânei sale o alifie cu efecte de întinerire. Ispitită de substanţă, Psyche vru s-o încerce şi
căzu într-un somn adânc. Între timp, Eros scăpă din prizonierat şi zbură spre ea, recuperă
conţinutul cutiei, mulţumind-o şi pe Venus. Cei doi soţi găsiră înţelegere la Jupiter, care o făcu pe
Psyche zeiţă. Când li se născu fiica, aceasta fu botezată Voluptatea. Când bătrâna îşi sfârşea
povestea, tâlharii se întoarseră de la îndeletnicirile lor, nemulţumiţi de măgar, care nu ştia decât
să mănânce mult şi să lenevească. Se hotărăsc să-l ucidă. Înfricoşat, Lucius încearcă să fugă, dar
slujnica îl vede. O a doua tentativă de scăpare, iniţiată de fata răpită, eşuează din vina unor
păstori care-i întorc din drum. Astfel că moartea măgarului pare iminentă. Întorcându-se în
peştera tâlharilor, Lucius aude că este căutat datorită dispariţiei sale de la casa lui Milo din
Hypata chiar după jefuirea acestuia.

În urma unei alte escapade a tâlharilor, de astă dată eşuată, Lucius ajunge pe mâna unor păstori.
Nemulţumiţi şi aceştia de prestaţia măgarului, se hotărăsc să-l vândă. Ajuns în târg, Lucius este
vândut - lui Filebus - un tâlhar desfrânat, şeful unei cete de pretinşi indivizi pioşi care mergeau
dintr-un oraş în altul slăvind o zeitate siriană. Aceasta trona pe spinarea măgarului şi le aduce
fariseilor hrana zilnică. Un credincios le oferă găzduire într-o seară şi îi invită la masă.
Întâmplarea face. Însă, ca bucătarul - al cărui câine, cuprins de turbare, îi furase o pulpă de
căprioară - să vrea să-l sacrifice pe măgar pentru a-i putea găti bucatele stăpânului. Aflând de
epidemia de turbare, oamenii îl închid pe măgar în grajd, plănuind să-l omoare a doua zi, dar vor
constata că măgarul este perfect sănătos. Tot acum, tâlharii sunt găsiţi vinovaţi de fariseism şi
Lucius este vândut unui morar. Nici aici nu are o viaţă prea uşoară, căci. pe lângă istovitoarea
muncă depusă, mai trebuie să suporte şi torturile desfrânatei morăriţe.
După ce Lucius îi demască stăpânului amantul, acesta o alungă de acasă, dar este omorât de
morăriţă cu ajutorul unei vrăjitoare. Astfel, măgarul ajunge în stăpânirea unui grădinar foarte
sărac, dar cu suflet bun. În timpul iernii, Lucius suferă de foame alături de stăpânul său, şi este
singura avere a acestuia. Dar, într-o seară, venind acasă, cei doi se întâlnesc cu un soldat care,
grăbindu-se foarte tare. vru să iu măgarul. După o scurtă încăierare, grădinarul fuge şi se ascunde
cu tot cu măgar la un prieten Nu va trece mult, şi camarazii soldatului le vor afla refugiul, iar
Lucius va fi luat de acel soldat, primul lor popas fiind la casa unui decurion. Acolo, el este
martorul unor întâmplări îngrozitoare regizate de soţia decurionului - o Fedră - care în cele din
urmă va fi demascată. Pentru Lucius va începe o perioadă mai dulce, fiind vândut unor sclavi de
pe moşia alăturată. Stăpânul Thiasus, un om bogat şi fără respect, auzind că măgarul supuşilor
săi, un cofetar şi un bucătar, mănâncă de toate pe furiş şi bea vin, hotărăşte să-l dreseze pentru a
participa cu el la jocuri.

Mergând dintr-un loc în altul cu Thiasus din Corint şi etalându-şi calităţile în faţa unui public
din ce în ce mai numeros şi mai atras de isteţimea sa. Lucius va trebui să posede în public o
criminală. Îngrozit de povestea ei, reuşeşte să fugă, oprindu-se doar seara pe malul unei mări.
Zărind Luna, o roagă pe zeiţă să pună capăt suferinţelor sale, să-i redea înfăţişarea umană.
Ascultându-i rugămintea, Isis i se arată în vis şi-i spune ce trebuie să facă pentru a-şi recupera
chipul. A doua zi va avea loc o procesiune în cinstea zeiţei: el va trebui să aştepte cortegiul şi să-
şi croiască drum spre marele preot care va ţine în mână o cunună de trandafiri. Atunci el, fără
frică, să se apropie şi să mănânce trandafirii.

Lucrurile se vor petrece întocmai şi o nouă perioadă începe în viaţa lui Lucius. Această a doua
metamorfoză reprezintă o ruptură de nivel ontic în existenţa personajului. Acum, prin aceeaşi
experienţă şi în acelaşi timp, din neofit el devine iniţiat (va pleca la Roma şi va fi sacerdot isiac
şi avocat pledant), şi din personaj, autor. Lucius se transformă în Apuleius, căci, strălucitul
avocat din capitală nu este un corintian, ci un ins din Madaura (locul de naştere al scriitorului),
devenit adeptul zeiţei Isis.