Mase ceramice

Ceramica este un corp solid obținut prin sinterizarea unui amestec de

pulberi cu un mediu lichid (apos sau uleios).

Istoric - A construi viitorul prin structurarea prezentului presupune în

mod necesar înțelegerea trecutului

Cunoscută din antichitate, ceramica a fost folosită în construcții

(cărămidă, țigle ceramice) și în fabricarea vaselor de lut. Are multiple
aplicații în toate domeniile, inclusiv în electronică și în industria aero-
spațială. Pulberi speciale, foarte fine, cu compoziție riguros controlată,
sunt folosite pentru obținerea porțelanului - echivalentul de lux al
vaselor de lut.

În cursul invaziei napoleoniene în Rusia (începutul anilor 1800) soldații

francezi descoperă faptul că vasele de porțelan sfărâmate pot avea
totuși o întrebuințare: atent fasonate, bucăți de porțelan puteau fi
intercalate în spațiile edentate ...
În secolul XX s-a trecut la folosirea porțelanului pentru aplicații exclusiv
dentare. Așa a apărut ceramica dentară, diferită din punct de vedere al
compoziției de porțelanul obișnuit, deși relativ apropiată de acesta.

Inițial, ceramica dentară avea la bază pulberea de feldspar. Acest tip

de ceramică se folosește și azi; este cunoscut sub numele de ceramică
feldspatică.
Ulterior s-a trecut la înglobarea în feldspar a unor particule cristaline:
leucitice sau disilicatice (disilicat de litiu). Astfel au apărut ceramicile
leucitice (mai nou, nanoleucitice) și ceramicile disilicatice.
Ceramicile leucitice au fost dezvoltate ca o variantă mai estetică și mai
stabilă dimensional comparativ cu cele feldspatice. Ceramicile disilicatice
au fost concepute ca o variantă mai rigidă, pentru a permite realizarea
nu numai a coroanelor unidentare, ci și a unor punți mici, mai ales pe
zona frontală.

1
 Procedeul tehnologic clasic presupune depunerea amestecului pulbere
și lichid în consistență păstoasă, urmată de sinterizare (800 - 1000 grade
Celsius). În timpul sinterizării ceramica se solidifică; în procesul de răcire,
de la 600 grade în jos, avem de-a face practic cu un corp solid care, ca
orice corp solid care se răcește, suferă un proces de contracție.
Corespunzător, o anume masă ceramică este caracterizată de o anume
valoare a CDT (coeficient de dilatare termică) sau, în engleză, CTE
(coefficient of thermal expansion).
Amestecul pulbere-lichid (constituit din ceramici feldspatice sau
leucitice) are consistență cremoasă; el trebuie depus pe un suport rigid
preexistent:
A. în tehnologia metalo-ceramică
-capă metalică
B. în tehnologiile integral-ceramice
- folie de platină (procedeu abandonat)
- structuri din ceramici speciale - alumină, zirconiu, disilicat
- bont duplicat din material refractar

Tehnologiile mai noi au permis obținerea unor piese solide prin:

- infiltrare (vitrificare) - procedeu abandonat
- topire – presare
- frezare în stare presinterizata (crudă), urmată de sinterizare

Ceramici în uz
a. Ceramici de stratificare, livrate în sistem pulbere-lichid; sunt cele
mai estetice. Se depun în consistență cremoasă și sunt sinterizate
ulterior la sub 1000 grade Celsius.
- ceramicile feldspatice
- ceramicile leucitice
Se pot folosi la stratificare pe:
- disilicat de litiu (ceramica disilicatică)
- alumină (procedeu abandonat la ora actuală)
-oxid de zirconiu (zirconiu dentar)
- bont refractar

b. Ceramici livrate sub formă de lingou, pentru tehnici de topire-

turnare prin presare
- ceramici disilicatice (produsul cel mai cunoscut se numește e-max -
Ivoclar) - se folosesc fie ca substrat pentru ceramicile de startificare, fie

2
ca piese protetice monolitice (până la punți de zonă frontală de maxim 3
elemente.
- ceramici leucitice - se pot presa ca piese monolitice sau cu rol de
acoperire pe metal ori zirconiu

c. Ceramici livrate sub formă de blocuri sau discuri pentru tehnici de

frezare CAD - CAM
- disilicat de litiu
- oxid de zirconiu (formă presinterizată, zis crudă, ce necesită sinterizare
după frezaj la peste 1300 grade Celsius)

Tehnologii actuale

A. Stratificarea ceramicii

Etape de laborator:

1. Condiționarea substratului:
- sablarea și oxidarea - dacă suportul este o capă metalică
- sablarea cu oxid de aluminiu la 4 atm - dacă structura este zirconică
- degazarea și umectarea bontului - în cazul bontului duplicat din
material refractar
- substratul din ceramică disilicatică nu necesită condiționare
prealabilă

2. Aplicarea stratului de opac

- pe metal: două straturi de pastă opac (corespunzător culorii din
cheie), aplicate succesiv, cu ardere după fiecare strat
- pe zirconiu: pastă opac în culoarea din cheie (Eng. Shade base)
- pe bont refractar:
- opacifiere cu opac în sistem pulbere-lichid (opacifiere totală a
culorii bontului subiacent)
- opacifiere cu amestec de opac și opac-dentină (opacifiere
parțială)
- opacifiere doar cu opac-dentină (opacifiere minoră)
- fără strat de opac (atunci când culoarea bontului dentar este
favorabilă viitoarei restaurări)
- fără strat de opac pe substratul disilicatic (deoarece el însuși este
MO - mediu opac, LT - low translucency, sau HT - high translucency)

3
3. Aplicarea straturilor de ceramică: dentine (body), smalțuri (enamel),
transparente, opalescente
Aplicarea se poate face într-o singură etapă (one bake technique -
Nondas Vlachopoulos), sau în etape succesive, fiecare urmată de o
ardere (sinterizare).
Dezavantajul arderilor succesive constă în faptul că ceramica își pierde
din proprietățile optice, câte puțin la fiecare ardere.
Dezavantajul arderii într-o singură etapă constă în faptul că impune
stăpânirea unei tehnici din categoria celor avansate.

Notă. Arderea opacului, la fel ca ardera straturilor, se face la

temperaturi diferite, în funcție de tipul de ceramică (normal fusion/low
fusion). Valorile se încadrează între 750 - 1000 grade Celsius.
Cuptorul de sinterizare trebuie reglat după următorii parametrii:
- temperatura minimă (inițială)
- timpul de uscare la gura cuptorului
- rata de creștere a temperaturii până la valoarea maximă
- temperatura de pornire a pompei de vacuum
- valoarea depresiunii create în incintă (vacuum level)
- temperatura de eliminare a vacuum-ului
- temperatura maximă
- timpul de menținere la temperatura maximă
- timpul de scoatere a piesei din incinta de ardere (cooling time)

Valorile de mai sus nu trebuie reținute, dar trebuie riguros respectate,

potrivit instrucțiunilor fabricantului pulberii respective de ceramică.
Tehnicienii experimentați procedează la modificarea ușoară a acestor
valori, funcție de caracteristicile cuptorului cu care lucrează.

Uscarea înainte de ridicarea la temperaturi mari este un procedeu

crucial, deoarece permite evaporarea lichidului apos sau uleios, fără a se
produce fierberea acestuia, care ar conduce la formarea de bule în masa
ceramică.

4
 Vacuum-ul este necesar pentru a împiedica apariția luciului pe
suprafața ceramicii, cu scopul de a se putea aplica un strat ulterior.
Arderea finală (de glazurare) se face fără vacuum.

4. Colorarea internă. Este o etapă facultativă. Este rezervată cazurilor în

care se dorește obținerea unor efecte estetice maxime cu consum minim
de timp.
Deși este o tehnică facilă, puține mase ceramice dispun de pigmenți
pentru colorare internă. Motivul este acela că pigmenții respectivi nu
sunt ceramici; totuși, deși sunt de compoziție diferită, este imperios
necesar ca ei să aibă același CDT cu ceramica sub și supra iacentă -
condiție imposibil de îndeplinit pentru mulți fabricanți de mase
ceramice.

5. Aplicarea straturilor de opalescent. Această etapă, crucială în

restaurările cu estetică maximă, constă în depunerea unor straturi
speciale, cu grade variate de transparență și culoare, cu granulație foarte
fină, care:
- realizează efect de opalescență similar smalțului natural - arată
oranj în transiluminare și albăstrui în iluminare directă
- scad luminozitatea zonelor pe care sunt aplicate (mai ales incizal și
proximal)
- permit amplificarea efectelor de culoare (mai ales: lăptos, gri,
albastru deschis, orange, violet deschis)
- prin dimensiunea redusă a particulelor, scad considerabil efectul de
abrazare a dinților antagoniști - fenomen reproșat în mod curent
maselor ceramice obișnuite

6. Glazurarea. Este o etapă obligatorie, care se face fără vacuum.

Urmărește obținera unui luciu optim al restaurării.
Glazurarea se poate face cu sau fără aplicarea unui amestec pulbere-
lichid:
- autoglazurarea se face fără aplicarea vreunui strat suplimentar.
Este varianta optimă din punct de vedere al calității suprafeței finale,
minim abrazivă pentru antagoniști
- glazurarea cu pulberi de glazurare se face cu scopul de a evita
etapele de lustru mecanic care, în mod normal, urmează după
autoglazurare.
- colorarea externă (colocvial numtiă machiaj) este procedeul în care,
în pulberile de glazuare, se includ pigmenți pentru eventuale retușuri

5
coloristice. Majoritatea tehnicienilor folosesc tehnica cu pulberi de
glazurare pentru a încerca să corecteze deficiențe de tehnică în
obținerea cu acuratețe a nuanței dorite.

Wipe off technique este o variantă de glazurare pusă la punct de școala

japoneză (Kazunobu Yamada). Constă în aplicarea a două straturi de
colorare externă, de consistență mai vâscoasă, incluzând pigmenți.
Straturile se aplică succesiv, cu ardere după fiecare strat. Această
tehnică, dezvoltată recent, permite și realizarea texturii de suprafață,
tocmai prin faptul că, pe stratul depus, înainte de ardere, se poate
sculpta cu pensula, prin procedeul wipe off (îndepărtare controlată).
Este un procedeu ce se aplică exclusiv pe fețele restaurării care nu intră
în ocluzie, și mai ales la restaurările din zirconiu monolitic.

Posibilități de colorare în tehnologia de stratificare cu mase ceramice

-colorare în opac (folosind modificatori de culoare pentru pasta
opac)
-construcția internă (colorare prin depunerea a diferite nuanțe de
mase ceramice)
-colorare internă (depuunerea unui strat fin de pigment peste
dentină și smalț, sub straturile de opalescent. Colorarea internă permite
obținerea celor mai spectaculoase efecte coloristice)
-colorarea cu ajutorul maselor de opalescent
-colorarea externă sau machiajul extern, cu varianta modernă wipe-
off technique

B. Tehnica de topire - presare

Se realizează în incinte (cuptoare) speciale în care, pe verticală, se

dispun următoarele piese suprapuse:
- un piston ceramic (frecvent zirconiu)
- un lingou (eng. ingot) de ceramică (leucitică sau disilicatică), de
culoare și grad de transpatență dorite
- un cilindru din masă de ambalat (care conține tiparul, la fel ca la
turnarea metalelor), fără a avea însă pereți metalici. Tiparul are inclus la
partea superioară un traiect pe care va culisa pistonul, împingând lingoul
topit în tipar.

6
 Odată ce lingoul se topește, aparatul pornește presarea, adică
pistonarea ceramicii topite în tipar.

Dezambalarea se face în cea mai mare parte prin sablare, cu maximă

precauție, ținând cont de faptul că, spre deosebire de metal, ceramica
este casantă.

Prin topire-presare se poate obține:

- o piesă monolitică din disilicat de litiu care poate fi lustruită,
machiată sau stratificată (în funcție de cerințele estetice)
- o restaurare metalo-ceramică, prin presarea unei ceramici leucitice
pe metal
- o restaurare zirconiu-ceramică, prin presarea unei ceramici leucitice
pe o substructură de zirconiu
- o piesă monolitică din ceramică leucitică, ce poate fi lusruită sau
machiată (în funcție de cerințele estetice)

C. Tehnica de frezare

a) Pantografică
Frezarea unei piese protetice dintr-un material ceramic se poate face
copiind acea piesă cu ajutorul unui pantograf cu frezor. Un dispozitiv
similar binecunoscut este aparatul de duplicat chei, cu diferența că
pantograful cu frezor lucrează în 3D și are deci mai multe libertăți de
mișcare. Practic, se realizează o machetă din rășină, care se plasează în
acest copiator 3D. Unul din brațele pantografului (brațul palpator) va
urmări macheta, pe toate fețele ei, celălalt braț, prevăzut cu motor de
frezaj (brațul frezor), va realiza copierea prin frezare în materialul
respectiv.
Această modalitate de frezaj s-a folosit în perioada de început a
restaurărilor de zirconiu. Deoarece zirconiul se contractă la sinterizare,
pantograful are un raport inegal între amplitudinile de mișcare ale
brațului palpator și ale brațului frezor; în acest mod, piesa frezată din
zirconiu va fi mai mare decât macheta, urmând ca, după sinterizare, să
ajungă la dimensiunile exacte dorite. Acest raport este înscris pe fiecare
disc sau bloc de zirconiu în parte, având valori de aproximativ 1,27.

7
 b) CAD - CAM

CAD - computer assisted design

CAM - computer assisted machinery

Tehnologia CAD CAM presupune:

Etapa CAD
1. achiziția datelor pentru a obține modelele virtuale și RIMO -
procedeu realizat prin scanare
2. realizarea machetei virtuale
Etapa CAM
3. transferul machetei către software-ul de CAM
4. plasarea machetei virtuale în discul (blocul) virtual
5. realizarea piesei reale prin:
- frezare
- printare
- laser-sinterizare
- laser-topire

Prin frezare umedă se pot obține piese din metal, ceramică sinterizată.
Prin frezare uscată se pot obține piese protetice din metal, zirconiu,
compozit, PMMA (polimetil metacrilat), PEEK (polieter etercetonă) și alți
polimeri mai rar utilizați (de ex. poliacetal).
Așa cum am menționat mai sus, în cazul zirconiului frezarea se face astfel
încât piesa frezată să aibă dimensiuni mai mari decât cea finală, raportul
de supradimensionare introdus în datele de CAM fiind cel înscris pe
discul (blocul) respectiv de zirconiu. Piesa va ajunge la dimensiunile
finale în urma sinterizării.
Prin printare se pot obține piese din rășini de tip PMMA
Laser-sinterizarea și laser-topirea operează cu pulberi metalice, deci se
folosesc pentru obținerea de piese protetice din metal. Laser-topirea
este un procedeu mai nou, piesa având proprietăți net superioare celor
laser-sinterizate; totuși, procedeul nu este încă accesibil pe scară largă.
Laser-sinterizarea presupune:
- depunerea (automatizată) de pulberi metalice pe o placă de
asemenea metalică

8
 - sinterizarea cu laser a particulelor depuse, pe o traiectorie
controlată CAM
- reaplicarea de particule metalice și resinerizarea laser, până la
obținerea (prin suprapunerea straturilor depuse și sinterizate) a piesei
dorite
- eliminarea tensiunilor acumulate în piesa sinterizată, prin
menținerea acesteia, împreună cu placa metalică de suport, la aprox
1000 grade Celsius, timp de aprox. 30 minute
- secționarea legăturilor dintre piesa protetică și placa de suport
- prelucrarea de suprafață a piesei protetice

Tipuri de zirconiu și tehnologii de lucru

Există cinci generații de zirconiu, apărute între 2000 și 2015:
- zirconiul de culoare albă (rigiditate 1200MPa)
- zirconiul precolorat (1200 MPa)
- zirconiul multilayer cu colorație variabilă între fețele opuse ale discului
(blocului) (1200 MPa)
- zirconiul translucid (1200 MPa), fără variații de culoare
- zirconiul multilayer translucid

Primele două generații necesită placare cu ceramică - fie stratificare, fie

topire-presare
Ultimile generații pot fi
- folosite ca piese monolitice (numite și full contour anatomic)
- machiate, ideal prin wipeoff technique
- placate - stratificare sau presare.
Cu cât cerințele estetice sunt mai mari, cu atât va fi mai necesară
stratificarea. Totuși, pe fața ocluzală/supracingulară este de dorit ca
piesa de zirconiu să fie nestratificată (și nici machiată), deoarece
zirconiul modern, bine lustruit, este extrem de neabraziv în relația cu
dinții antagoniști (spre deosebire de masele ceramice).