Despre plante

Cred că, cu toții ne putem lăuda cu faptul că am băut măcar o dată în viața o cană de ceai: de
mușețel, tei, mentă orice altceva, poate prima dată în copilărie, de la bunica sau mai târziu. Mă
întreb oare câți dintre noi știu, să recunoască în natură: mușețelul, menta, sunătoarea sau orice ală
plantă comună. Aceste plante medicinale și multe altele pot fi foarte ușor confundate cu alte
plante fără proprietăți.

Ești pregătit și vrei să cunoști mai multe despre plantele medicinale, te invităm să citești în
continuare acest articol.

Pentru a ajuta la evitarea confuziilor, de multe ori cu consecințe nefaste, acest articol are tocmai
acest scop: clasificarea, recunoașterea și alte aspecte practice sau informative de ținut cont
atunci când vrem să intrăm în lumea plantelor.
Reguli generale ale culesului de plante:
De la locul de creștere a plantelor până la cana noastră cu ceai, sunt câteva etape pe care ar trebui
să le parcurgem, cu precizie și la timpul potrivit.

Noi vom lua în calcul următoarele aspecte:

Etapa 1: identificarea plantelor medicinale;

Etapa 2: colectarea la timp și a organelor potrivite (flori, tulpini, frunze, seminte, fructe,
rădăcini, rizomi, etc.);

Etapa 3: uscarea și păstrarea plantelor medicinale;

Etapa 4: cunoașterea valorii terapeutice și modul de utilizare;

Etapa 5: prelucrarea și chiar ambalarea lor;

Metode de recunoaștere a plantelor medicinale:

Pentru a găsi identitatea unei plante medicinale, pentru a o recunoaște, putem urma acești pași:

Primul pas: aflarea numelui corect, comparând planta cu caracteristicile, desenele din ghiduri și
scurta descriere a plantei .

Pasul doi: forma frunzei. Diagnozele și desenele vor confirma sau infirma autenticitatea plantei.
Dacă tipul de frunză nu ne ajută suficient, apelăm la tipul de floare, urmând aceeași cale.

Pasul trei: analiza în prealabil a culorii florii, tipul acestora, caracterele frunzelor, poziția plantei
față de sol, etc.

Pasul patru: aplicație de identificare a plantelor (PlantNet Plant Identification) sau Google Lens
prin fotografierea plantei și căutarea direct în Google.

Atenție! Informațiile cele mai sigure se obțin de la planta vie.

Numele plantelor medicinale

Fiecare plantă medicinală poartă un nume științific, neschimbat și valabil pentru toate popoarele
(în limba latină) alcătuit din doi termeni (sau trei cu cel a botanistului care a identificat-o,
rezumat de multe ori doar la o inițială), care ar putea fi ușor comparați cu numele și prenumele
persoanelor. Termenii pot face referire la forma frunzelor, sau la calitățile terapeutice ale
plantelor. Primul termen semnifică genul, cel de-al doilea specia și cel de-al treilea numele
botanistului.
De multe ori denumirile populare, ne pot induce în eroare din cauza multitudinilor de plante și a
atribuirii aceluiași nume mai multor feluri de plante. În prezentările noastre, vom folosi atât
denumirea științifică cât și cea românească ( sau populară).

Valoarea plantelor medicinale

Printre numeroasele bogății cu care a fost înzestrată țara noastră, numărăm și sutele de specii de
plante medicinale care acoperă plaiurile munților noștri, dealurile și câmpiile.

Plantele medicinale au format încă din vremurile mai vechi medicamentul cu care s-a tratat
poporul nostru, în caz de boală, și tot ele reprezintă baza medicamentelor recomandate chiar de
știință.

Multe plante încep să aducă la suprafața, chiar după ce le culegem și le uscăm sub formă de
ceaiuri sau alte plămădeli. Altele, însă trebuie trimise la laborator unde li se scot numai principii
activi (substanță care se găsește în plantă și pe care îl folosim pentru a trata diverse boli) care
sunt folositori și apoi recomandați ca medicament.

Natura chimică a unei plante (principii active, substanțe adjuvante, etc)

Plantele medicinale, indiferent de originea lor, își datorează acțiunea lor terapeutică prin acele
substanțe chimice elaborate de celulele lor, denumite principii active vegetale.

Câteva exemple de principii active:

 fenolii
 glucidele
 alcaloizii
 principii amare
 vitaminele
 uleiurile volatile (eterice) sau esențiale

Fiecare plantă medicinală conține un principiu activ, adică o substanță care se găsește în plantă și
pe care îl folosim pentru a trata diverse boli. Acest principiu se găsește fie în planta întreagă, fie
numai în anumite părți din ea: rădăcină, tulpină, frunze, flori, fructe sau semințe. Partea
folositoare din plantă dă și denumirea substanței care este folosită în farmacie.

Trebuie să subliniem că activitatea terapeutică a unei plante medicinale nu se datorează doar

principiului activ sau principiilor active ce le conține ci și altor substanțe care există în acest
produs denumite substanțe adjuvante; aceste adjuvante pot amplifica activitatea sau pot să
prelungească și chiar să modifice cum este cazul taninurilor din frunzele de ceai care moderează
și prelungește activarea brutală cafeinei.

Părțile componente ale unei plante medicinale

Părțile componente (organele) unei plante cu flori, pornind de jos în sus sunt următoarele:
 1. Florile- Flores
2. Frunzele- Folia
3. Iarba (planta întreagă cu flori și frunze)- Herba
4. Rădăcina- Radix
5. Fructele- Fructus
6. Semințele- Semen
7. Coaja- Cortex
8. Muguri -Gemmae
9. Vârfurile înflorite- Sumitates
10. Bulbii- Bulbus
11. Tuberii- Tuberia
12. Rozomii- Rhysoma

Rădăcina care se află de regulă sub pământ. La plantele care trăiesc un sezon de vegetație
(anuale), ea este subțire și relativ scurtă (mușețelul, albăstrița, etc.), iar la cele care trăiesc cel
puțin două sezoane, este alungită și uneori puternic îngroșată (morcovul, cicoarea, etc.). Plantele
semiparazite și parazite nu au rădăcini.

Tipuri de rădăcini:

– rădăcină firoasă (grâu, secară, porumb, ceapă, ghiocel, lalea)

– rădăcină rămuroasă (stejar, fag, brad, măr, vişin)

– rădăcină pivotantă (are forma unui ţăruş; ex: morcov, fasole, păpădie, trifoi).

Tulpina ca și rădăcina este erbacee sau lemnoasă, cilindrică, netedă sau costată, ramificată de la
diferite nivele. Tulpina poate fi plină sau goală pe interior (păpădia). Tulpina crește de obicei
vertical sau culcată (troscotul), târâtoare (fagul), culcată numai la bază, iar spre vârf verticală
(cimbrișorul, jneapănul), urcătoare (cățărătoare) pe alte plante (volbura, hameiul).

Tulpinile pot fi clasificate după:

  subterane (se dezvoltă sub pământ): Tuberculi (scurte și groase și au caracteristica de a
stoca substanțe de rezervă și nutrienți: cartofii, maniocul, maca și topinamburul), Rizomi
(tulpini groase subterane care cresc paralel cu suprafața solului: crinul, ghimbirul, iarba și
bambusul), Becuri (formează o capsulă cu tulpină scurtă, cu rădăcini la bază și muguri în
vârf, înconjurate de mai multe straturi de frunze specializate care servesc drept rezervor
pentru substanțele de rezervă)
 aeriene (se dezvoltă deasupra solului): verticale, târâtoare (dovlecii și morcovii),
nestatornice (tulpinile cu rezistență redusă, în spirală în jurul tulpinilor de
susținere), stoloni, etc.
 acvatice (se dezvoltă în zone inundate sau noroioase, adică pe terenuri cu multe
bălți: Zambilă de apă, Nuferii, ca nuferii, Salata de apa)

Stoloni

Tot tulpini sunt și unele organe din sol, ca rizomul, mai subțire (pinul) sau mai gros (stânjenelul,
obligeana), tuberculul (brândușa de toamnă), parțial bulbul (usturoiul), precum și lăstarii târâtori
pe sol, stolonii (tulpini târâtoare care se dezvoltă pe suprafața solului sau chiar sub el, se pot
dezvolta în sol și pot produce rădăcini pentru a produce noi plante), (fagul) și din sol sobolii
(odoleanul).

Frunza este variata, este alcătuită dintr-o codiță (pețiol), mai îngroșată la locul de inserție pe
tulpini (teacă) și o parte lățită (lamina).

Tipuri
de frunze

Frunza are diferite forme care ne conduce la recunoașterea plantei medicinale. Ele pot fi simple
(formată dintr-o singura lamină) sau compuse (alcătuită din mai multe frunzulițe). Așezarea
frunzelor pe tulpină ne ajută să recunoaștem speciile: câte una la nod, câte doua față în față, sau
mai multe la nod, în cerc.
 Structura
unei frunze

Rareori frunzele îmbracă tulpina împrejur sau sunt grupate în buchet. Există multe plante
medicinale care au frunze numai la baza tulpinii, în cerc sau rozetă, majoritatea însă au frunze în
tgot lungul tulpinii.

Floarea este organul care ne furnizează cele mai multe informații pentru a diferenția speciile
având în vedere bogăția formelor ei. Deosebit de importante în recunoașterea speciilor sunt și
petalele prin numărul, culoarea, raportul dintre ele, formele (elice, roată, tub, clopot, pâlnie,
ulcior, cu tubul bazal, îngust și lung sau cu 2 buze ca o gură), etc.

Struct
ura florii
Ne interesează, de asemenea și poziția florii pe plantă, dacă stă în sus sau în jos, mărimea ei,
prezența codiței, flori pedicelate, sau absența ei, flori sesile.

Inflorescența (ansamblu de flori dispuse grupat la extremitatea tulpinii sau pe mai multe axe
secundare, într-o anumită ordine) reprezintă modul de grupare a florilor, există singuratice,
solitare, sau grupate cum sunt la majoritatea plantelor.

Tipuri de inflorescențe: racemul (ciorchinele), spicul, amentul (pendul și flexibil), umbrela,

dihaziul (inflorescența în trei), antodiul (o floare formată din floricele)

Alte moduri de grupare a florilor sunt pe ramuri, repetat furcate, sau în glomer, situate la baza
frunzelor.