Bună ziua stimată profesoară, dragi colegi.

Mă simt onorată să mă aflu astăzi în fața dumneavastră

pentru a vă prezenta una dintre cărțile care m-au fascinat cel mai mult - Adam și Eva de Liviu
Rebreanu. Romanul apare în mai 1925, sub auspiciile editurii bucureștene,, Cartea Românească’’.
Liviu Rebreanu se apropia atunci de 40 de ani – se născuse la 27 noiembrie 1885, într-o noapte
cu ,,ploaie de stele’’, în comuna Tîrlișiua, din regiunea Clujului – și se afla în culmea maturității
scriitorești. Tradusese şi prefațase numeroase lucrări, publicase câteva volume de nuvele (Frământări,
1912; Golanii şi Mărturisire, 1916; Răfuiala etc),iar amintirile din vremea războiului apăruseră în cele
două romane de mare succes care i-au adus consacrarea romancierului realist şi de investigație
psihologică (Ion, 1920, şi Pădurea spinzuraților, 1922). Făgașele creației rebreniene se deschiseseră
toate. Istoria unei cărți începe cu geneza ei, cu atît mai mult în cazul lui Liviu Rebreanu, care a făcut
confesiuni frecvente asupra procesului îndelungat de configurare a operelor sale. Scriitorul a stăruit,
de asemenea, şi asupra naşterii romanului Adam şi Eva, prima sa carte care a ridicat problema
germenilor declinului, dar despre care el avea să declare, în 1932, cu prețuire îndeosebi afectivă: „În
orice caz, mie, din tot ce am scris până acum, Adam şi Eva mi-e cartea cea mai dragă". Părerile
criticilor literari sunt diverse,unii au afirmat că nu este comparabilă cu fantasticul absolut şi măreţ al
lui Eminescu ,, Adam și Eva nu are, evident, adâncimile metafizice și gradoarea fantasticului din proza
eminesciană (Sărmanul Dionis) și, în general, din marea literatură, însă derularea ca în Memento mori,
ca în La légende de siècles, ca în Az ember tragediaja a lui Madàcs Imre, deși nu cu aceeași forță
vizionară, de tablouri evocatore a șapte civilizații începând cu cea indiană veche, nu rămâne fără efect
asupra sensibilității receptoare’’ (Mircea Zaciu). George Călinescu, în schimb, evocă ,, Mulți vor găsi
plăcere în citirea acestei cărți, căreia trebuie să-i recunoaștem informația harnică, sobrietatea și
echilibrul narativ, la care se adaugă meritul invenției. Opera este onorabilă ...’’, Tudor Vianu spune
că ,, Subconștientul, ca principiu metafizic, legând între ele cele șapte vieți ale unei reîncarnări
succesive, este resortul romanului teozofic Adam și Eva...’’.

Structural, cartea cuprinde şapte ( cifra cu prezenţă şi semnificaţie aparte ) părţi; şapte poveşti,
aparent total diferite, în primul rând prin poziţia geografică şi temporală. Romanul ne aduce in plina
religie orientala şi metafizica, perindandu-ne prin cele 7 vieti – numar magic – oferite cuplului primordial
care incearca mereu sa se regaseasca pentru a-şi implini iubirea, aceasta fiind o cale de a accede la
spiritualitate şi divinitate.Şapte părţi, purtând nume feminine, la care se adaugă Începutul şi Sfârşitul.
Dragoste care depăşeşte planuri prestabilite, logică, sau clasele sociale. Chiar şi pe acelea ale timpului.
Fiindcă fiecare nouă viaţă aduce o reluare a unei iubiri pătimaşe. Tema este o veche predilecție a
romantismului și Eminescu începuse a o trata în Avatarii Faraonului Tlà, necunoscut însă pe atunci
autorului. Unii au văzut înrâuriri mai recente și e de observat că cinematograful din primii ani de după
război cultiva metempsihoza spre a-și îngădui prin ea plimbarea eroilor prin mai multe decoruri. Cam
acesta este și în Adam și Eva efectul literar. In acest roman de dragoste prin secole", personajele cuplului
etern îşi schimbă de la un capitol la altul identitatea, dar păstrează configurația psihică. Bărbatul
perechii eterne indianul Mahavira, sau egipteanul Unamonu, babilonianul Gungunum, romanul Axius,
călugărul german Adeodatus, doctorul francez Gaston Duhem, românul Toma Novac este eroul tragic
care are revelația iubirii ca desăvîrşire şi suferă prin neimplinirea ei, sfirsind printr-o moarte violentă - ,,
În mâna dreaptă zări revolverul pe i-l dăduse cu câteva ore în urmă’’. Personajul feminin - Navamalika,
Isit, Hamma, Servilia, Maria, Yvonne, Ileana se realizează mai mult ca aspirație a - bărbatului din cuplul
etern decit ca prezență în universul capitolelor, fapt pentru care ni se pare bine inspirată opțiunea
scriitorului în alegerea titlurilor. Aceste două constante la nivelul funcțiel personajului ar justifica, in
primul rînd, ideea de roman. Aventura personajelor este mai degrabă meta-fizică decit erotică, adică în
planul ei esențial se petrece dincolo de erotică; prin memoria lubirii, omul supraviețuiește existenței
terestre, frângând astfel bariera cunoscută a timpului acordat condiției umane. Frumuseţea celor două
personaje - ei sint nişte aleşi, distinşi de restul lumii în care hălăduiesc - susține caracterul utopic al
cărții. Bărbatul este un intelectual, în măsura în care etapa istorică și situația socială i-o permit:
Mahavira are acces în polana înțeleptului, Unamonu este inclinat către studiu, scribul Gungunum işi
împarte deopotrivă sufletul între dorința de a copia tăblițele vechi şi aceea de a o căuta pe frumoasa Isit,
Axius se dedică studiului, ca şi doctorul Duhem, în dauna afirmării în viața publică. Toma Novac, strălucit
profesor de filozofie, atinge apogeul. Femeia are o frumusețe misterioasă şi în figura ei se sugerează acel
,,nu stiu ce" irezistibil, circumscris comunicării afective a cuplului etern.

Momentul care m-a marcat profund ca cititor este atunci când Toma Novac, pe patul de moarte își
amintește teoriile oferite de Tudor Aleman, prietenul lui bun, care încerca să-i demonstreze că sufletul
trece prin 7 vieți materiale pentru a se uni pe plan spiritual cu jumătatea sa. Fraza care apare
nechemată printre gândurile lui Toma este: ,,Moartea e o ipoteză până în momentul când omul se
pomenește în brațele ei, fără nici o speranță de întoarcere’’, această frază m-a făcut să meditez asupra
naturii umane. Omul, atâta timp cât este tânăr, fericit, fără griji, nu se gândește la moarte, stie că ea
există și că la un moment dat va sosi, însă venirea ei pare ireală, până în momentul când te afli în sânul
ei și nu există cale de scăpare, abia atunci noi realizăm ce înseamnă cu adevărat moartea și pentru
câteva secunde începem să prețuim viața, la modul cel mai serios. Astfel, am înțeles cu adevărat
importanța vieții, pot spune că fiecare zi, trebuie traită ca și cum ar fi ultima. De asemenea, m-a
impresionat faptul că si-a amintit de femeia iubită: ,,Ileana... Apoi numele porni singur, în zigzaguri
vertiginoase, să adune într-un mănunchi amintirile răzlețe și amorțite’’. Indiferent de durere și de
apropierea morții, acesta nu uită de cea mai importantă persoană din viața, de care este legat prin trup
și suflet. Personal, am început să cred în teoria lansată de Tudor Aleman, deoarece fiecare persoană își
caută jumătatea, iar viața pare lipsită de sens fără aceasta.

Ca motto al vieții, care de asemenea este și ideea cărții, ar fi potrivit fragmentul: ,,Un bărbat din
milioanele de bărbați dorește pe o singură femeie, din milioanele de femei. Unul singur și una singură!
Adam și Eva! Căutarea reciprocă, inconștientă și irezistibilă, e însuși rostul vieții omului.’’. Am ales acest
motto deoarece fiecare generație are ca scop găsirea sufletului pereche și este valabil indiferent de
vârstă, perioada istorică și spațiu. Este un principiu omenesc înnăscut, ce ne definește pe noi ca ființe cu
rațiune și capabile să traiască o adevărată poveste de dragoste.

În concluzie, recoman lectura acestui roman deoarece deşi “Adam şi Eva” duce problematizarea iubirii
la un alt nivel, punând tumultul celui mai important sentiment uman în perspectivă, consider la rândul
meu că romanul este unul al speranței, așa cum a subliniat și Rebreanu. Dacă există voci care cred că
romanul trebuie citit, pentru a fi înțeles cu adevărat, abia după o vârsta înaintată, personal l-aş
recomanda oricui înţelege că iubirea transcende timpul şi spaţiul, aşa cum ne învaţă eroii lui
Rebreanu. Deși, capitolele cu (sângerosul) final previzibil păreau a descrie o spirală a timpului în care
totul se repetă, nu am putut ignora documentarea istorică minuţioasă din spatele cărții, întrucât
Rebreanu a introdus elemente specifice fiecărei epoci tratate, oferindu-ne un fermecător tablou al
societăților evocate. El reuseste performanta de a ne transpune in existenta cotidiana a oamenilor
care ne-au precedat si de a surprinde filonul iubirii autentice din vietile lor, constanta acesteia
reprezentand speranta lor pentru elevare spirituala prin recuperarea unitatii primordiale din mitul
cuplului etern. Recomand aceasta carte pentru puterea ei de seductie, de a reinnoi speranta si de a ne
scoate din cadrul familiarului şi al prozaicului.