Ion – Tema si viziunea

„Ion” de Liviu Rebreanu, opera publicata in anul 1920, marcheaza un inceput de drum in istoria
romanului romanesc modern. Romanul reprezinta primul roman al lui Liviu Rebreanu, o
capodopera in care infatiseaza universal rural in mod realist, fara idilizarea din proza
samanatorista. Nucleul romanului se afla in nuvelele anterioare: ,,Zestrea”, ,,Rusinea”.
Opera literara ,,Ion” este un roman realist de tip obiectiv apartinand prozei interbelice. De
asemenea este roman social, cu tematica rurala. Potrivit tipologiei lui Nicolae Manolescu este
roman doric.
Romanul este specia genului epic, în proză, de mare întindere, cu o acțiune complexă ce se poate
desfășura pe mai multe planuri, cu personaje numeroase a căror personalitate este bine
individualizată și al căror destin este determinat de trăsături, de caracter și întâmplările ce
constituie subiectul operei.
Este roman de tip obiectiv prin specificul relatiei narrator-personaj si al naratorului (omniscient,
omnipresent). Se observa obiectivitatea sau impersonalitatea naratorului, naratiunea la persoana a
III-a, atitudinea detasata in descriere, veridicitatea.
Tema romanului este problematica pământului, analizată în condiţiile socio-economice ale
satului ardelenesc de la începutul secolului al XX-lea. Romanul prezintă lupta lui Ion, un ţăran
sărac, pentru a obţine pământ şi consecinţele actelor sale. Relaţia organică dintre Ion şi pământ
este fixată chiar din capitolul al II-lea, secvenţa a doua, prin prezentarea drumului lui Ion la cosit.
Naratorul surprinde atât drumul lui Ion, cât şi instinctul său de proprietate şi legătura sa cu
pământul : “toată fiinţa lui arde de dorul de a a avea pământ mult, cât mai mult. Iubirea
pământului l-a stăpânit de mic copil. Veşnic a pizmuit pe cei bogati şi veşnic s-a înarmat într-o
hotărâre pătimaşă : trebuie să aibă pământ mult, trebuie ! De pe atunci pământul i-a fost mai drag
ca o mamă…”. Pământul este pentru Ion o stihie, o forţă care îl cheamă, îi ordonă mişcările şi îl
face să se simtă stăpân în aceiaşi măsură în care este stăpânit. Deşi Ion o iubeşte pe Florica,
satisfacerea patimii pentru pământ se realizează prin intermediul căsătoriei cu Ana, forţându-l
astfel pe Vasile Baciu să-i cedeze pământurile. După căsătorie, “Ion ieşea deseori în hotar să-şi
desfeţe sufletul în priveliştea pământurilor lui. […] privea brazdele cu dragoste pătimaşă,
mormăind mândru de mulţumire : – Acum avem şi noi pământ, slavă Domnului, numai sănătos
să fiu să-l muncesc!”. Se evidenţiază astfel satisfacerea setei organice de pămant a lui Ion. Tema
centrală, posesiunea pământului, este dublată de tema iubirii şi de tema destinului.
Spațiul acestei lumi este satul Pripas (model real poate fi Prislopul care este familiar
scriitorului), construit ca un cronotop arhetipal, funcționând ca un spațiu închis, cu un tipar de
existență și de gândire statornicit prin tradiții arhaice. Imaginea satului pe valea Someșului se
conturează printr-o tehnică cinematografică, dintr-o dublă perspectivă: a naratorului și a
protagonistului, care contemplă întregul ținut din marginea delnițelor pe care le cosește. Satul din
apropierea Armadiei (Năsăudul) este pitit într-o scrântitură de coline marcat de toponimice
suggestive (Râpele Dracului, Cișmeaua mortului, Ulița-mare, Ulița-din-dos) și de simboluri care
anticipează drama: crucea strâmbă pe care e răstignit un Hristos de tinichea ruginită.
Timpul în care ființează această lume este o durată bivalentă. Prezentul etern este durata în care
ființează satul, în vreme timpul fragmentar definește condiția omului: Satul a rămas înapo
același, parcă nimic nu s-ar fi schimbat. Câțiva oameni s-au stins, al ții le-au luat locul. Peste
zvârcolirile vieții vremea vine nepăsătoare ștergând toate urmele. Suferințele, patimile,
năzuințele mari sau mici, se pierd într-o taină dureros de necuprinsă (…) roțile trăsurii uruie
mereu, monoton, monoton ca însuși mersul vremii.
Acțiunea complexă a romanului este prezentată de un narator obiectiv, omniscient care
înfățișează evenimentele înlănțuite logic și cauzal, explicabil și uneori previzibil. Evenimentele
romanului sunt dispuse pe două mai planuri narative, planul țărănimii și planul intelectualită ții,
care uneori se derulează paralel, alteori se intersectează, constituind imagini ale aceleiași lumi,
ansamblate într-o realitate complexă, care dă impresia unei viziuni totale și generează aspectul de
monografie a satului transilvănean.
Conflictul central din roman este lupta pentru pământ în satul tradițíonal, unde posesiunea
averii condiționează dreptul indivizilor de a fi respectați în comunitate. Drama lui Ion este drama
țăranului sărac. Mândru și orgolios, conștient de calitățile sale, nu-și acceptă condiția și este pus
în situația de a alege între iubirea pentru Florica și averea Anei. Conflictul exterior, social, între
Ion al Glanetașului și Vasile Baciu, este dublat de conflictul interior, între glasul pământului și
glasul iubirii. Însă cele două chemări lăuntrice nu îl aruncă într-o situa ție-limită, pentru că for ța
lor se manifestă succesiv, nu simultan. Se poate vorbi și de conflicte secundare, între Ion și
Simion Lungu, pentru o brazdă de pământ, sau între Ion și George Bulbuc, mai întâi pentru Ana,
apoi pentru Florica.
Dincolo de aceste aspect, se poate vorbi și de conflictul tragic dintre om (nu întâmplător țăran) și
o forță mai presus de calitățile individului: pământul-stihie. Destinul personajului principal nu
este marcat numai de confruntările cu semenii, pe care îi domină, cât mai ales în rela ție cu
pământul. Dorința obsesivă a personajului de a avea pământ, iubirea lui pătimașă îl fac
monumental, dar se încheie omenește, prin întoarcerea în această matrice universală.
In expozitiune este prezentata actiunea romanului Ion de Liviu Rebreanu care incepe intr-o zi de
duminica , in care locuitorii satului Pripas se afla la hora in curtea Todosiei, vaduva lui Maxim
Oprea.In centrul adunarii este grupul dansatorilor. Descrierea dansului traditional somesan este o
pagina etnografica prin portul popular, prin pasii specifici, prin viguarea dansului, prin figurile
pitoresti ale lautarilor. Cercul horei este centrul lumii satului, este o descatusare de energie.
Asezarea privitorilor reflecta relatiile socilale, fruntasii satului, primarul si chiaburii disculta
separat de taranii asezati pe prispa. Fetele ramase nepoftite la hora privesc, iar mamele si babele
mai retrase vorbesc despre gospodarie. Este prezentata si Savista, oloaga satului, prezentata cu
un portret grotesc. Sunt prezentati intelectualii satului, preotul Belciug, familia invatatorului
Herendelea care vin sa priveasca fara sa se amestece in joc.In hora sunt numai fete si flacai.
Hotararea lu Ion de o lua pe Ana la joc, desi o place pe Florica cea saraca constituie inceputl
confictului.
In intriga este prezentata hora, unde Ion Glanetasu joaca cu Ana Baciu, o fata bogata, dar cam
uratica, desi o iubeste pe Florica, fata vadanei lui Maxim Oprea, o fata frumoasa, dar saraca.
Desi Vasile Baciu, tatal Anei, vrea s-o marite cu George Bulbuc, un flacau instarit, Ana se lasa
prinsa in mrejele lui Ion si se indragosteste de el, lasandu-se amagita de minciunile acestuia
Vasile Baciu, venit beat de la carciuma lui Avrum, il insulta pe Ion (sarantocule ,talharule,hotul),
cerandu-i sa lase fata in pace. Dupa ce flacaii se retrag la carciuma lui Avrum, Ion il bate pe
George Bulbuc, razbunand intr-un fel jignirile aduse de Vasile Baciu, care si-l voia ginere pe
George.
Desfasurarea actiunii cumprinde Intamplarile care se diversifica in doua planuri paralele, care
se intersecteaza uneori. Astfel, un prim plan cuprinde viata taranilor, avand in centrul atentiei pe
Ion Glanetasu, Ana, Vasile Baciu, Florica Oprea, George Bulbuc si familiile acestora, in alt plan
se desfasoara viata intelectualilor satului, insistandu-se asupra familiei Herdelea si a preotului
Belciug. Punctul de intersectie a celor doua planuri este Ion, fost elev al invatatorului Zaharia
Herdelea, prieten al lui Titu Herdelea si flacau neagreat de preotul Ion Belciug.
Ion este hotarat sa se capatuiasca, sa scape de saracie prin casatoria cu Ana Baciu. impotrivirea si
vrajmasia tatalui acesteia, care i-a ghicit intentiile, il inversuneaza si mai mult. Planuieste ca
trebuie sa-l oblige cumva pe Vasile Baciu sa-i dea averea, astfel ca o imbrobodeste pe Ana,
prefacandu-se ca i-i draga, si-ntr-o noapte o lasa insarcinata infruntand rusinea satului, Vasile
Baciu o bate si o goneste de acasa pe Ana, iar Ion n-o primeste decat impreuna cu zestrea, care
inseamna tot pamantul lui Vasile Baciu. Dupa mai multe intamplari in care sunt implicati
Herdelenii, preotul Belciug si altii, Vasile Baciu consimte si nunta lui Ion cu Ana are loc. Avand
acum pamantul dorit, Ion nu o mai baga in seama pe Ana si nici copilul nascut pe camp si botezat
Petrisor. Gandurile ii merg tot la Florica, fata frumoasa, casatorita acum cu rivalul lui Ion, cu
George Bulbuc.
Familia invatatorului Zaharia Herdelea se confrunta cu o serie de dificultati materiale, cele doua
fete, Laura si Ghighi, au crescut si ajung la varsta maritisului, avand nevoie de zestre. Laura se
marita cu preotul George Pintea, ratele pentru mobila trebuie platite si i se instituie sechestru. Pe
de alta parte, invatatorul se afla in conflict cu preotul Belciug, deoarece casa a fost ridicata pe un
pamant al bisericii.
Zaharia Herdelea intra in conflict si cu autoritatile, deoarece intocmeste reclamatia contra
judecatorului in procesul pierdut de Ion cu Simion Lungu. Predand in limba maghiara, pe care n-
o stapaneste destul de bine, Herdelea se teme de inspectii, mai ales dupa ce inspectorul
Cernatony, care-l proteja, este inlocuit de Horvat. De aceea, in alegeri voteaza cu candidatul
maghiar Bela Beck, in dauna avocatului roman Grofsoru. Este suspendat din slujba, din cauza
condamnarii in procesul lui Ion, iar dupa achitare inspectorul Horvat ii recomanda sa iasa la
pensie.
Punctul culminant este redat de momentul in care Ana realizeaza ca este tratata cu dispret si
brutalitate de sotul ei si intelege ca a fost doar unealta prin care Ion si-a atins scopul: obtinerea
pamantului lui Vasile Baciu. Avand in minte imaginea lui Avrum, carciumarul care s-a sinucis,
Ana se spanzura, nemaiputand rabda batjocura lui Ion si a Zenobiei. Dupa luna de puscarie
facuta, Ion isi pierde si copilul, iar socrul sau isi cere pamanturile inapoi, in acelasi timp, Ion si
Florica reinnoada firul intrerupt al iubirii de altadata.
In deznodamant George Bulbuc este Avertizat de oloaga Savista in legatura cu relatia dintre Ion
si Florica, ii intinde lui Ion o capcana anuntand ca se duce la padure duminica, doreste sa se
convinga de onestitatea sotiei. Se intoarce mai devreme si, noaptea, surprinzandu-l pe Ion in
curte, il ucide cu sapa. Peste cateva zile se sfinteste biserica noua facuta prin stradania preotului
Belciug. Romanul se incheie tot cu hora din ograda Todosiei, cu lautarii care canta invartita, cu
Vasile Baciu, venit mai tarziu, tot beat, certandu-se cu preotul pentru pamanturile sale, ramase
bisericii.
In opinia mea prin viziunea originala a scriitorului asupra lumii, prin modernitatea constructiei
protagonistului, prin gradul inalt de obiectivitatea, romanul „Ion” de Liviu Rebreanu poate fi
considerat un punct de referinta petru inceputurile modernitatii din perioada interbelica.