DIGESTIA INTRACELULARA SI EXTRACELULARA

DIGESTIA cuprinde totalitatea transformarilor fizice, mecanice si chimice pe care le sufera substantele
nutritive de dimensiuni mari pana la transformarea lor completa in substante simple, de dimensiuni mici,
absorbabile.
TIPURI DE DIGESTIE IN LUMEA VIE:
DIGESTIA INTRACELULARĂ
Digestia intracelulară este modul de hrănire al protozoarelor, dar există şi la spongieri şi
la celenterate. Particulele nutritive sunt capturate şi apoi înglobate în citoplasmă prin fagocitoză, dacă
sunt solide, sau prin pinocitoză, dacă sunt lichide. Se formează vacuola digestivă. Aceasta fuzionează
apoi cu un lizozom (organit citoplasmatic vezicular care conţine enzime digestive). Începe hidroliza
substanţelor nutritive, iar substanţele rezultate sunt absorbite în citoplasmă. Conţinutul vacuolar
nedigerat este expulzat.

Procesul de digestie intracelulară.

1) Corp străin de celulă, 2) Vacuola, 3) Lizozomi 4) Celulă.
Digestia intracelulară se menţine şi la animalele evoluate, dar nu cu funcţie de hrănire: pe fagocitoză se
bazează remanierile structurale. De exemplu, în cursul metamorfozei, sunt distruse ţesuturile unei omizi
sau coada unui mormoloc pentru ca materialul rezultat să fie utilizat în construirea noilor structuri.
Fagocitoza este şi unul dintre mecanismele imunităţii. Digestia intracelulară poate fi clasificată în două
tipuri ca digestie heterofagă și digestie autofagă.
 Digestie heterofagă este descompunerea moleculelor
aduse în celulă prin endocitoză. Degradarea
alimentelor ingerate în timpul digestiei intracelulare
are loc într-un proces cunoscut sub numele
de fagotrofie . Veziculul endocitic sau vacuolul
alimentar este contopit cu un lizozom și digestia
chimică are loc în interiorul vacuolului alimentar.
Elementele nutritive difuzează la citoplasmă prin
pereții veziculei. Materialele indigestibile sunt
excretate prin exocitoză. Fagocitoza Amoeba
 Digestie autofagă are loc în interiorul celulei pentru a digera molecule interne și organele.
Autofagia menține sursele de energie în celulă prin reciclarea proteinelor, agregatelor și
organelelor deteriorate din celulă. Produsele finale ale degradării pot fi utilizate ca elemente de
construcție pentru înlocuirea componentelor celulare epuizate. Prin aceasta, autofagia
promovează supraviețuirea celulei în timpul stresului, echilibrând nivelul de energie celulară.
Permite eliminarea componentelor nedorite și din celulă. Prin urmare, autofagia este pro-
supraviețuire și este capabilă să sufere stresul celular, precum privarea de nutrienți. Dar,
autofagia lasă celula să moară distrugând organele active în ea ca mitocondriile.
 DIGESTIA EXTRACELULARĂ
Digestia extracelulară a apărut şi s-a perfecţionat într-un „reactor” în care acţionează enzimele
digestive: tubul digestiv. Enzimele sunt produse de glandele digestive. Unele glande sunt microscopice
şi se află chiar în peretele organelor tubului digestiv (glandele gastrice şi intestinale), iar altele
(glandele anexe) sunt mari şi sunt plasate în aproprierea tubului digestiv, fiind în legătură cu acesta
printr-un tub excretor. Enzimele sunt însoţite de multe alte substanţe: apă, mucus, ioni, minerale etc.
împreună cu care formează sucuri digestive.

Tubul digestiv

Cu toate acestea, la ciuperci, enzimele hidrolitice sunt secretate asupra materiei organice în
descompunere. Elementele nutritive simple digerate sunt absorbite prin peretele celular. Deoarece
digestia alimentelor nu are loc în interiorul celulelor în ciuperci, acest tip de digestie este considerat
extracelular. Bacteriile sunt supuse și digestiei extracelulare la fel ca ciupercile. Astfel, atât ciupercile cât
și bacteriile sunt denumite descompunători, care au un rol important în reciclarea nutrienților din
ecosisteme.