REFERAT

La disciplina: Calificarea infracțiunilor contra persoanei

Tema: Infracțiuni ce atentează la

inviolabilitatea sexuală a persoanelor minore:
încadrarea juridică și sinteze de practică judiciară

A elaborat:
Studentul ciclului II de instruire,
Masterat
Iuliana CALANCEA
Coordonator ştiinţific:
Radion COJOCARU,
dr., prof.univ.

Chișinău
2024

Cuprins
 INTRODUCERE ..............................................................................................3

CAPITOLUL I. Consideraţiuni generale privind răspunderea penală

pentru săvîrşirea infracţiunilor ce atentează la inviolabilitatea sexuală a
persoanei minore ....................................................................................................4

§1.1. Istoricul evoluţiei incriminării răspunderii penale pentru infracţiunile ce

atentează la inviolabilitatea sexuală a persoanei minore ..........................................4

§1.2. Sistemul infracţiunilor ce atentează la inviolabilitatea sexuală a

persoanei minore.....................................................................................................15

CAPITOLUL II. Analiza juridico-penală a infracţiunilor ce atentează la

inviolabilitatea sexuală a persoanei minore .......................................................22

§2.1. Violul .....................................................................................................22

§2.2. Acţiuni violente cu caracter sexual .......................................................28

§2.3. Raportul sexual cu o persoană care nu a împlinit vîrsta de 16 ani ........30

§2.4. Acţiuni perverse ....................................................................................35

§2.5. Acostarea copiilor în scopuri sexuale ....................................................39

CONCLUZII ŞI RECOMANDĂRI ............................................................42

REFERINŢE BIBLIOGRAFICE ...............................................................43

2
 INTRODUCERE

Actualitatea temei investigate.

Un pilon principal a unui stat de drept sunt drepturile copilului, fiindcă într-un stat de drept
este necesar să existe o societate democratică, dar într-o societate democratică, la rîndul său,
trebuie să fie respecate drepturile tuturor membrilor săi, adică nu numai a persoanelor mature dar
şi a copiilor.
Copiii sunt persoanele care pot fi uşor antrenaţi în acţiuni cu risc sporit pentru viaţa şi
sănătatea lor, pot fi uşor manipulaţi, minţiţi, influenţaţi în a comite acte, ale căror consecinţe
negative nu pot să le prevadă. Fiind uneori în imposibilitatea de a rezista unor promisiuni,
recompense oferite mai ales de către persoanele adulte, care aparent le inspiră încredere, copiii
pot să cadă uşor pradă agresorilor.
În antichitate copii erau priviţi ca o continuare a părinţilor săi, fără să aibă careva drepturi.
În prezent, societatea umană civilizată consideră copii personalităţi în dezvoltare cu drepturi
specifice vîrstei pe care o deţin.
Acest caracter duce la formarea copilului ca persoanalitate integră, care este capabilă să
perceapă, în viitor, principiile societăţii democratice şi a respectării drepturilor şi libertăţilor
fundamentale a membrilor societăţii.
Actualmente, legislaţia Republicii Moldova, prin diferite prevederi legale, subliniază
nevoia de a ţine cont de interesul major al copilului atunci cînd se adoptă diferite decizii în
privinţa lui. Potrivit art. 48, 49 şi 50 ale Constituţiei Republicii Moldova, familia, maternitatea
(mama) şi copilăria (copilul) se află sub ocrotirea statului. Această ipoteză corespunde pe de-
antregul principiilor dreptului internaţional în acest domeniu.
Potrivit principiului al doilea al Declaraţiei privind drepturile copilului din 20 noiembrie
1959, copilului trebuie să-i fie asigurată o ocrotire specială prin lege şi alte mijloace şi să-i fie
oferită posibilitatea şi condiţii favorabile, care să-i permită o dezvoltare fizică, intelectuală,
morală, spirituală şi sănătoasă din punct de vedere social, în condiţii de libertate şi demnitate. La
adoptarea legilor în aceste scopuri trebuie să fie asigurate cât mai bine interesele copilului.
Astfel, Codul penal implementează acest principiu sancţionînd infracţiunile îndreptate
împotriva intereselor minorilor. Gradul de prejudiciu al infracţiunilor contra minorilor decurge
din prejudiciile colosale pricinuite minorilor care ar putea duce la degenerarea speciei umane şi
la dezintegrarea familiei ca celulă fundamentală a societăţii.
Norme penale chemate să ocrotească minorii, sunt prevăzute la capitolul VII al Codului
Penal al Republicii Moldova, însă le găsim şi în alte capitole ale Codului penal. De exemplu,
omorul intenţionat a unui minor – art. 145 C.P. alin 2, pruncuciderea – art. 147 C.P., raportul
sexual cu o persoană care nu a atins vârsta de 16 ani – art. 174 C.P., etc. În toate aceste
componenţe de infracţiuni interesele minorilor joacă rol de obiect suplimentar al acestor
infracţiuni.
Astfel, urmările prejudiciabile devin semne inevitabile ale acestor infracţiuni, constituind
circumstanţe agravante. Deci, componenţele de bază sunt formulate de legislator ca componenţe
formale ale infracţiunii, iar unele circumstanţe agravante sunt construite ca componenţe
materiale ale infracţiunii.

Obiectivul de studiu al acestei lucrări este studierea problemei săvîrşirii infracţiunilor ce

atentează la inviolabilitatea sexuală a persoanelor minore, precum şi problema prevenirii
infracţiunilor sexuale împotriva copiilor, punerii sub acuzare a autorilor acestor infracţiuni şi
protejării copiilor victime.

3
 CAPITOLUL I
Consideraţiuni generale privind răspunderea penală pentru săvîrşirea infracţiunilor
ce atentează la inviolabilitatea sexuală a persoanei minore.

§1.1. Istoricul evoluţiei incriminării răspunderii penale pentru infracţiunile ce atentează

la inviolabilitatea sexuală a persoanei minore.

Încă din cele mai vechi timpuri copii erau priviţi ca o continuare a părinţilor săi, fără să
aibă careva drepturi. În prezent, societatea umană civilizată consideră copii personalităţi în
dezvoltare cu drepturi specifice vîrstei pe care o deţin.
Copilul trebuie respectat ca o persoană care are dreptul la viaţa particulară, la intimitate şi
la o dezvoltare normală. Nimic nu trebuie să-l pună în pericol nici existenţa, nici dezvoltarea, cu
atît mai mult nu trebuie supus abuzului sau exploatării.
În ultimii ani, mass-media a adus în faţa publicului larg o multitudine de cazuri, în care
chiar părinţiii îşi maltratau propriii copii. Cazurile din Republica Moldova, România, dar şi din
alte ţări, erau prezentate cu lux de amănunte, reluate de mai multe ori, iar unele transformate în
adevărate seriale. De fiecare dată, reacţiile cetăţenilor au fost intense şi umanime: mânie, revoltă,
cereri de punitivitate extremă, dreptul de a reclama conduitele abuzive produse în vecinătatea lor,
măsuri de prevenire eficace. Se pare că suntem în faţa unei noi probleme sociale, abuzul asupra
copilului. În mod firesc, privirile s-au îndreptat spre specialiştii în probleme umane – psihologi,
sociologi, medici psihiatri, asistenţi sociali, de la care se aşteaptă răspunsuri la întrebări legitime:
sunt cazuri izolate sau avem de-a face cu un adevărat fenomen, cât de întins este acesta, oare
oamenii din ziua de astăzi îşi iubesc copiii mai puţin ca înainte, există o ambianţă socială care
predispune la asemenea conduite, ce urmări au acestea asupra dezvoltării personalităţii în
formare, cum se explică situaţiile a căror durată se întinde pe ani de zile, care sunt semnele
vizibile că un copil este abuzat de părinţii săi, există statistici pe o perioadă mai mare de timp,
pentru a şti dacă fenomenul creşte sau scade şi câte altele? Există numeroase voci, care afirmă
creşterea numărului de copii abuzaţi în familie, plasând acest aspect printre particularităţile
societăţii contemporane.1 În opinia mea, este vorba mai degrabă de o ridicare a vălului, care a
acoperit de-a lungul timpului acest fenomen, în condiţiile în care nu putem compara statisticile,
pentru că ele conţin date incomplete, instituţiile care ar trebui să le ţină la zi nu comunică între
ele, iar atunci când se fac anchete de teren pe această temă, adulţii nu răspund cu sinceritate.
Probabil că această situaţie a fost favorizată şi de faptul că, o lungă perioadă de timp, familia a
fost idealizată şi apreciată ca fiind un microunivers cu o puternică solidaritate afectivă, care
trebuie ferit de privirile indiscrete. Cu toate acestea, cercetările moderne asupra familiei au
relevat o lume încărcată de tensiuni şi conflicte, în care abuzul este deseori prezent sub masca
iubirii de copii sau a dorinţei de a face o bună educaţie.2
Conform Convenţiei Consiliului Europei pentru protecţia copiilor împotriva exploatării
sexuale şi a abuzurilor sexuale (Lanzarote, 25.10.2007) abuzul sexual se referă la activităţile
sexuale cu un copil, în cazul cărora se foloseşte constrângerea, forţa sau ameninţările; se
abuzează de o poziţie recunoscută ca fiind de încredere, de autoritate sau de influenţă asupra
copilului, inclusiv în cadrul familiei; se abuzează de o situaţie de vulnerabilitate deosebită a
copilului, mai ales datorită unui handicap psihic sau fizic sau datorită unei situaţii de
dependenţă.3
Legislaţia naţională reglementează şi sancţionează comportamentele cu caracter sexual
agresiv faţă de copil, în cadrul actelor normative reflectându-se semnificaţia conceptului dat. 4

1
Păunescu C., Agresivitatea şi condiţia umană, Bucureşti, Editura Tehnică, 1994
2
Florian Gh., Puşcaş M., Abuzurile asupra copilului. forme, motivaţie, consecinţe, Revista Română de Sociologie”,
serie nouă, anul XIX, nr. 5–6, pag. 381–393, Bucureşti, 2008, pag.1
3
Convenţia Consiliului Europei pentru protecţia copiilor împotriva exploatării sexuale şi a abuzurilor sexuale
adoptată la Lanzarote, 25.10.2007

4
 În Codul Penal al Republicii Moldova abuzul sexual a persoanei minore este reflectat
în contextul reglementării violului la Capitolul IV „Infracțiunile privind viața sexuală” și
anume: (art.171, alin.1, alin.2, alin.3 lit.b), art.172, alin.1, alin.2 lit.a), alin.3 lit.a) și b)).
Potrivit art. 49 şi 50 ale Constituţiei Republicii Moldova, familia, maternitatea (mama) şi
copilăria (copilul) se află sub ocrotirea statului. Această ipoteză corespunde pe de-antregul
principiilor dreptului internaţional în acest domeniu.
Potrivit principiului al doilea al Declaraţiei privind drepturile copilului din 20 noiembrie
1959, copilului trebuie să-i fie asigurată o ocrotire specială prin lege şi alte mijloace şi să-i fie
oferită posibilitatea şi condiţii favorabile, care să-i permită o dezvoltare fizică, intelectuală,
morală, spirituală şi sănătoasă din punct de vedere social, în condiţii de libertate şi demnitate. La
adoptarea legilor în aceste scopuri trebuie să fie asigurate cât mai bine interesele copilului.
Abuzarea sexuală a copilului reprezintă în sine un fenomen unic, dinamica acestuia este
diferită de cea a abuzului sexual comis contra persoanelor adulte.
Unicitatea acestui fenomen poate fi evidenţiată prin caracteristicile acestuia, printre care se
regăsesc: utilizarea în rare cazuri de către agresor a violenţei fizice, de cele mai deseori acesta
încearcă să profite de încrederea copilului şi să ascundă fapta comisă.
Abuzul sexual asupra copiilor şi exploatarea sexuală a copiilor reprezintă forme deosebit
de grave de infracţiune. Abuzul sexual în copilărie este un eveniment traumatizant ce poate
schimba o persoană pentru totdeauna, întrerupând dezvoltarea fizică, emoţională, spirituală,
intelectuală, sexuală şi influenţând abilităţile de cooperare şi interesul social, iar persistenţa lor
subminează valorile fundamentale ale societăţii moderne, precum şi încrederea în instituţiile
statului.
De cele mai multe ori copiii devin victime ale abuzului sexual urmare vulnerabilităţii lor,
rezultat al unor factori variaţi. Răspunsul insuficient al mecanismului de punere în aplicare a
legii contribuie la răspîndirea acestor fenomene, iar dificultăţile sunt exagerate din cauza
anumitor forme de infracţiuni care transcend frontierele naţionale. Evoluţiile din domeniul
tehnologiei informaţiilor la fel au determinat agravarea acestor probleme, facilitînd producerea şi
distribuirea de imagini cu copii abuzaţi sexual şi totodată oferind anonimitate infractorilor şi
împărţind responsabilitatea între jurisdicţii.
Copiii reacţionează în mod diferit la abuzul sexual asupra lor. Reacţia depinde de vârsta şi
de trăsăturile psihologice individuale ale copilului, dar şi de gravitatea crimei. Semnele cele mai
sigure ale abuzului sexual sunt: sarcina, bolile sexual transmisibile şi prezenţa spermei în vagin
sau în alte cavităţi fiziologice. Simptomele psihologice ale abuzului se pot manifesta în urma
unor evenimente stresante din viaţa copilului: problemele şcolare, divorţul părinţilor, decesul
unui membru al familiei, al unui prieten sau al animalului preferat. Prezen- ţa mai multor
manifestări nespecifice pentru copil ar trebui să ne pună în gardă.
Dezvoltarea rapidă a Internetului oferă mai multe posibilităţi de comunicare şi asigură
acces larg la informaţie. În acelaşi timp, Internetul oferă infractorilor mai multe căi de acces la
victime. Copiii şi tinerii petrec în faţa calculatorului o mare parte a timpului liber.
În reţelele de socializare ei fac cunoştinţă cu persoane noi, caută răspunsuri la diferite
întrebări sau se joacă. În timpul acestor activităţi ei sunt expuşi riscului de a stabili contacte
periculoase sau de a fi hărţuiţi online. Aceste lucruri influenţează negativ dezvoltarea lor
psihosexuală şi îi face vulnerabili la abuz sexual. În multe cazuri, părinţii nu ştiu ce face copilul
lor pe Internet. Maturii nu se preocupă de protec- ţia copilului, deoarece nu cunosc pericolele pe
care le prezintă reţeaua globală. Faptul că acesta nu iese din camera sa creează o senzaţie falsă că
este în siguranţă. În lipsa supravegherii din partea părinţilor, copilul poate fi hărţuit online.
Ademenirea sexuală a copiilor prin intermediul Internetului este o relaţie stabilită la
iniţiativa unui adult care urmăreşte să abuzeze sexual un copil. Sexologii identifică astfel de
relaţii ca fiind tipice pentru persoanele cu înclinaţii spre pedofilie. După ademenirea copilului,
4
http://www.mai.gov.md/sites/default/files/document/attachments/studiu_abuz_sexual_al_copiilor_0.pdf vizitat la
20.02.2015

5
abuzatorul tinde să se întâlnească cu acesta în lumea reală pentru a-şi pune planurile în aplicare.
Unii infractori îşi propun să abuzeze sexual de copii, iar alţii să îi antreneze în producerea unor
materiale cu conţinut pornografic. Copiii sunt expuşi riscurilor mai mari atunci când îşi afişează
datele personale şi informa- ţiile despre sine în reţelele de socializare sau pe chat-uri. Aceste date
pot fi utilizate de infractori în procesul de racolare.
De multe ori, tinerii utilizează Internetul pentru a jigni pe cineva. Se întâmplă ca ei să atace
verbal colegii, utilizând expresii vulgare cu conotaţie sexuală şi făcând haz pe seama sexualităţii
acestora. Se întâmplă să facă fotografii trucate/montate şi să publice în Internet filmuleţe
ofensatoare. Uneori trimit cuiva ,,pentru amuzament” link-uri la pagini porno. Victima unor
asemenea comportamente nu este supusă abuzului fizic, dar poate avea emoţii traumatizante şi
îşi poate forma convingeri incorecte despre sine şi despre lumea din jur. Imaginile pornografice
şi materialele cu conţinut sexual vulgar, precum şi luarea în derâderea sexualităţii poate conduce
la dereglarea echilibrului emoţional al copilului. Acesta ajunge să se perceapă în mod eronat pe
sine şi să-şi formeze o imagine distorsionată despre viaţa sexuală.
Potrivit Convenţiei Consiliului Europei pentru protecţia copiilor împotriva exploatării
sexuale şi a abuzurilor sexuale (Lanzarote, 25.10.2007) abuzul sexual se referă la activităţile
sexuale cu un copil, în cazul cărora se foloseşte constrângerea, forţa sau ameninţările; se
abuzează de o poziţie recunoscută ca fiind de încredere, de autoritate sau de influenţă asupra
copilului, inclusiv în cadrul familiei; se abuzează de o situaţie de vulnerabilitate deosebită a
copilului, mai ales datorită unui handicap psihic sau fizic sau datorită unei situaţii de dependenţă.
Exploatarea sexuală şi abuzul sexual fac parte dintre cele mai grave forme de violenţă
împotriva copilului.
Conform Unicef, aproximativ 2 milioane de copii sunt folosiţi în „industria sexului” în
fiecare an. Există mai mult de 1 milion de imagini a 10000-20000 de copii abuzaţi sexual,
postate pe Internet. Puţini dintre aceşti copii au fost identificaţi. Cei mai mulţi sunt anonimi,
abandonaţi şi probabil încă abuzaţi.
Datele statistice arată că, 375 copii au devenit victimie ale infracțiunilor cu caracter sexual,
iar în ale 73 cazuri, victime ale abuzului sexual.
Totodată, pe perioada anului 2023, oamenii legii au deschis 73 de dosare penale pe fapte
de abuz sexual față de minori: 47 dintre acestea vizează pornografia infantilă, 21 – traficul de
copii, iar 7 – încălcarea inviolabilității personale. În 57 de cazuri de abuz sexual asupra copiilor,
agresorii au săvârșit infracțiunile fără contact fizic, cu ajutorul tehnologiilor informaționale. În
alte 16 cazuri, abuzurile au avut loc cu contact fizic.
De cele mai multe ori, copiii abuzaţi sexual ascund acest fapt, fie din cauza că le este
ruşine, fie că le este frică. Abuzul sexual are consecinţe dramatice asupra vieţii acestor copii,
care au nevoie de consultanţă psihologică, tratamente costisitoare, servicii de plasament şi grijă
din partea statului.
În 80% dintre cazuri, copiii îşi cunosc abuzatorul, acesta fiind fie părinte, rudă, cunoscut de
familie, vecin, etc. În majoritatea cazurilor, organele competente sunt anunţate despre cazurile de
abuz asupra copiilor de către părinţi, într-un procentaj mai mic de către organele tutelare şi
organizaţiile non-guvernamentale. Cel mai rar se întâlnesc cazurile când victimele denunţă
abuzurile sexuale.
Conform art. 9 al Convenţiei O.N.U. despre drepturile copilului din 20 noiembrie 1989,
ţările-participante asigură ca copiii să nu fie despărţiţi de părinţii lor contrar voinţei lor, cu
excepţia cazurilor în care organele competente, potrivit hotărârii judecătoreşti, stabilesc, potrivit
legii, că această despărţire este necesară în interesul copilului.5
Deci, potrivit art. 8 al Constituţiei, Republica Moldova, obligându-se să respecte dreptul
internaţional şi tratatele internaţionale, include aceste acte ca parte componentă a sistemului său
juridic, avînd la baza oricărui act nomativ doar interesul copilului.

5
Convenţia Internaţională cu privire la drepturile copilului din 20.11.1989, art.9

6
 Gradul de prejudiciu al infracţiunilor contra minorilor decurge din prejudiciile colosale
pricinuite minorilor care ar putea duce la degenerarea speciei umane şi la dezintegrarea familiei
ca celulă fundamentală a societăţii.6
Viaţa sexuală a persoanei este o valoare socială importantă, care se identifică cu atributul
vital al conservării individului şi a speciei, cu însăşi raţiunea de a fi a persoanei. Viaţa sexuală a
persoanei a apărut odată cu persoana, ca individ social. Caracterul şi formele ei s-au schimbat pe
măsură ce s-a reformat structura socială.
Cultura modernă exercită influenţă asupra persoanei, determinând-o să-şi perfecţioneze
viaţa sexuală. Dragostea unei persoane culte a încetat a mai fi doar un instinct al înmulţirii,
transformându-se într-un factor esenţial al evoluţiei ei spirituale.
Relaţiile sociale cu privire la viaţa sexuală intră în alcătuirea relaţiilor sociale conjugale,
dar ele au existat şi până la apariţia căsătoriei, ca instituţie socială; ele există alături de căsătorie
şi în afara acesteia. însăşi raţiunea desfăşurării relaţiilor sociale conjugale constă în satisfacerea
necesităţii sexuale, în dorinţa de a lăsa urmaşi. La baza acestor relaţii se găseşte activitatea
sexuală a persoanei, având o origine firească. Dar, realizarea acestei necesităţi are şi un caracter
social, deoarece familia este elementul de bază al societăţii, factorul principal sociocoagulant. De
aceea, infracţiunile privind viaţa sexuală, având o profundă semnificaţie antisocială, generează
repercusiuni deosebit de dăunătoare pe plan social, periclitând desfăşurarea normală a vieţii
sexuale a persoanelor.
De vreme ce respectarea atributelor inalienabile ale persoanei în sfera relaţiilor sociale cu
privire la viaţa sexuală constituie una din bazele existenţei societăţii, vătămarea acestor relaţii
creează o stare de nesiguranţă socială, un dezechilibru deosebit de primejdios pentru însăşi
existenţa societăţii. De aceea, reacţia penală împotriva numitelor infracţiuni constituie o
necesitate imperioasă.7
Relativ recent, opinia publică a început să realizeze cât de răspândit este fenomenul
abuzului sexual şi cât de mult rău le face copiilor. Statisticile oficiale demonstrează o creştere
semnificativă a acestui fenomen în Republica Moldova.
De cele mai multe ori, autorii abuzurilor sexuale asupra copiilor sunt persoane din anturaj
— rude sau prieteni de familie. În alte cazuri copiii sunt abuzaţi de persoane străine.
De obicei, abuzul asupra copilului ne provoacă compasiune şi dorinţă de a-l ajuta pe copil,
combinate cu un puternic sentiment de furie, neputinţă şi anxietate. În acelaşi timp, simţim
dezgust, furie sau repulsie faţă de agresor.
Indiferent de circumstanţe, un matur care constrânge un copil la acţiuni cu caracter sexual
comite un abuz grav şi o infracţiune. În cazurile în care la o acţiune cu caracter sexual iau parte
un adolescent şi un copil, situaţia nu întotdeauna este clară. Unele tipuri de comportament sexual
la copii au formă de joc.
Victimizarea copilului prin abuz şi exploatare sexuală reprezintă o gravă încălcare a
drepturilor omului, în general, şi o încălcare a drepturilor copilului, în particular. Pînă în anul
2012 în Republica Moldova nu au fost desfăşurate studii particulare, care să aibă în exclusivitate
drept obiect de cercetare fenomenul abuzului şi exploatării sexuale a copilului. Unele aspecte ale
acestor fenomene sunt reflectate parţial în studiile realizate de UNICEF Moldova, Centrul
Internaţional „La Strada”.
Însă, odată cu ratificarea Convenţiei Consiliului Europei pentru protecţia copiilor
împotriva exploatării sexuale şi a abuzurilor sexuale (Legea nr.263 din 19.12.2011) a apărut
necesitatea de a realiza studii exhaustive explicative cu privire la siguranţa sexuală a copiilor.
Abordarea acestei probleme necesită clarificarea termenilor cheie. La nivel internaţional se
operează cu definiţiile oferite de către Organizaţia Mondială a Sănătăţii, care stipulează că
„abuzul sexual asupra copiilor este implicarea unui copil în activitate sexuală care el sau ea nu o

6
https://dreptmd.wordpress.com/teze-de-an-licenta/infractiuni-savirsite-impotriva-intereselor-minorilor/ vizitat la
25.02.2015
7
Brânză S., Stati V., Drept penal, Partea Specială, vol.I, Chişinău, 2011, pag. 385.

7
înţelege pe deplin, nu este în măsură să îşi dea consimţământul în cunoştinţă de cauză sau pentru
care nivelul de dezvoltare a copilului nu îi permite şi nu poate da acordul, sau care încalcă legile
sau tabuurile sociale caracteristice societăţii”.
În acelaşi timp, OMS stabileşte că actul sexual agresiv asupra copilului poate fi exercitat
de către un adult sau un copil care după vârstă sau dezvoltare este într-o relaţie de
responsabilitate, încredere şi putere, activitatea fiind destinată să satisfacă nevoile agresorului.
Aceasta include, dar nu se limitează la următoarele forme: incitarea sau constrângerea unui
copil de a se angaja în orice activitate sexuală ilegală, exploatarea copiilor prin prostituţie sau
alte practici sexuale ilegale, implicarea copiilor în spectacole şi materiale pornografice. 8 Definiţia
dată de către OMS este preluată şi în actele naţionale care vor fi prezentate şi analizate pe
parcurs.
Legea cu privire la prevenirea şi combaterea violenţei în familie stipulează, că violenţa
sexuală este „orice violenţă cu caracter sexual sau orice conduită sexuală ilegală în cadrul
familiei sau în alte relaţii interpersonale, cum ar fi violul conjugal, interzicerea folosirii
metodelor de contracepţie, hărţuirea sexuală; orice conduită sexuală nedorită, impusă; obligarea
practicării prostituţiei; orice comportament sexual ilegal în raport cu un membru de familie
minor, inclusiv prin mîngîieri, sărutări, pozare a copilului şi prin alte atingeri nedorite cu tentă
sexuală; alte acţiuni cu efect similar”.9
În cadrul Proiectului mecanismului intersectorial de cooperare pentru asistenţa şi
monitorizarea copiilor victime şi potenţiale victime ale abuzului, neglijării, exploatării, traficului,
abuzul sexual este definit ca fiind „incitarea sau constrîngerea unui copil de a se implica în orice
fel de activitate sexuală ilegală sau psihologic dăunătoare”.10
Abuzul sexual se referă la:
a. incest - orice relaţie sexuală între rude unite prin legături de sînge sau prin alianţă;
b. viol - raportul sexual săvîrşit prin constrîngere fizică sau psihică a copilului sau profitînd
de imposibilitatea acestuia de a se apăra ori de a-şi exprima voinţa;
c. hărţuire sexuală - orice formă de comportament fizic, verbal sau nonverbal, de natură
sexuală, care lezează demnitatea copilului ori creează o atmosferă neplăcută, ostilă, degradantă,
umilitoare sau insultătoare;
d. prostituţie infantilă - folosirea copilului pentru activităţi sexuale, contra cost sau contra
oricăror altor avantaje materiale;
e. pornografie infantilă - producerea, distribuirea, difuzarea, importarea, exportarea,
oferirea, vinderea, schimbarea, folosirea sau deţinerea de imagini sau alte reprezentări ale unuia
sau ale mai multor copii implicaţi în activităţi sexuale explicite, reale sau simulate, ori de imagini
sau alte reprezentări ale organelor sexuale ale unui copil, reprezentate de manieră lascivă sau
obscenă, inclusiv în formă electronică;
f. molestare - mîngîierea zonelor intime, sărutarea copilului, obligarea copilului de a atinge
părţile intime ale abuzatorului;
g. căsătoria timpurie sau logodna copiilor care implică relaţii sexuale - căsătorie în care
una sau ambele părţi sunt căsătorite fără acceptul ei sau al lui sau împotriva voinţei ei sau a lui,
sau cînd acceptul nu este valid.11
Termenul de abuz sexual asupra copilului este un termen generic, care cuprinde mai multe
tipuri de comportamente abuzive, ce nu implică neapărat contact fizic direct, dar sunt considerate
tratamente abuzive din punct de vedere sexual.12

8
http://www.mai.gov.md/sites/default/files/document/attachments/studiu_abuz_sexual_al_copiilor_0.pdf vizitat la
25.02.2015
9
Legea cu privire la prevenirea şi combaterea violenţei în familie nr.45 din 01.03. 2007, art.2
10
Instrucţiune privind mecanismul intersectorial de cooperare pentru asistenţa şi monitorizarea copiilor victime şi
potenţiale victime ale abuzului, neglijării, exploatării, traficului. Proiect, pag.1
11
Ibidem.
12
Irimescu G., Protecţia socială a copilului abuzat, Iaşi, 2006. pag. 63

8
 În categoria abuzului sexual pot fi incluse toate formele de relaţii şi comportamente hetero-
sau homosexuale, de la atingerile cu caracter sexual la penetrare, în care sunt implicaţi un adult
şi un minor, persoane înrudite sau nu. Chiar şi atunci când relaţiile sexuale dintre o persoană
adultă şi un minor par a fi liber consimţite şi nu au componenta recurgerii la forţă, se utilizează la
fel termenul de abuz sexual. Atunci când agresorul este minor, diferenţa de vârstă de la care se
menţionează despre relaţii abuzive, este de 5 ani.13
Abuzul asupra copilului este un fenomen complex, care afectează durabil dezvoltarea
individului: pe termen lung, abuzul vulnerabilizează adolescentul şi apoi adultul, generând
sentimente, conduite, moduri de gândire sau relaţionări interumane disfuncţionale în viaţa de zi
cu zi. Plasat în zona a ceea ce Anthony Giddens numea în tratatul său de sociologie „faţa
nevăzută a familiei”, abuzul asupra copilului antrenează modificări existenţiale cu atât mai
severe cu cât acesta are loc la o vârstă mai fragedă şi se menţine o perioadă mai lungă. Mai rău
este atunci când adulţii tineri cu o asemenea istorie îşi întemeiază o familie şi lucrurile se reiau,
în aceleaşi modalităţi, cu copiii lor. Nu luăm în discuţie rolul maturizant al unor conflicte dintre
părinţi şi copii, mai ales în cazul adolescenţilor, fapt care semnifică recunoaşterea barierelor între
genereţii şi a limitelor pe care le au copiii în a înţelege complexitatea vieţii cotidiene. 14
La nivel naţional, conceptul de exploatare sexuală este reflectat în Hotărârea Curţii
Supreme de Justiţie nr.37 din 22.11.2004 „Cu privire la practica aplicării legislaţiei în cauzele
despre traficul de fiinţe umane şi traficul de copii”, prin care exploatarea sexuală se referă la
impunerea persoanei la practicarea prostituţiei sau a altor acţiuni cu caracter sexual. În acelaşi
timp, exploatarea sexuală comercială prevede activitatea aducătoare de profituri, care are drept
urmare majorarea activului patrimonial al făptuitorului sau altor persoane, exprimîndu-se în
folosirea victimei prin constrîngere în prostituţie sau în industria pornografică.15
De ce unii oameni abuzează sexual copiii? Unii adulţi abuzează de copii deoarece au
patologii sexuale, bazate pe senzaţia de atracţie fizică pentru copiii de vârstă pubertară. Aceste
persoane sunt numite pedofili. Alţii pot abuza sexual copii, deşi nu sunt pedofili. Aceştia întreţin
relaţii sexuale şi cu maturi. De multe ori, cei care întreţin contacte sexuale cu copiii au anumite
defecte fizice, o imagine de sine negativă. Din această cauză le este frică să nu fie respinşi de
potenţialii parteneri maturi. Abuzul poate avea loc şi în cazul în care persoana pierde controlul
asupra propriului comportament - de exemplu, sub influenţa alcoolului. În unele cazuri,
abuzatorii sexuali sunt persoane care, la rândul lor, au fost abuzate sexual în copilărie. Totuşi,
majoritatea victimelor abuzului sexual în copilărie nu comit astfel de crime la maturitate. Unii
oameni abuzează sexual copiii pentru a trăi senzaţia de putere şi control, care le lipseşte în relaţia
cu persoanele de aceeaşi vârstă.
Cum acţionează abuzatorii sexuali? De multe ori, abuzatorii depun eforturi colosale pentru
a se apropia de copii şi a le câştiga încrederea. De asemenea, ei fac presiuni enorme asupra
copiilor pentru a păstra în secret abuzul pe care l-au comis. Abuzatorii pot alege numai fete sau
numai băieţi, dar şi copii de ambele sexe; pot prefera copii de o anumită vârstă, dar pot prezenta
pericol pentru toţi copiii. De regulă, ei identifică un anumit copil, se apropie treptat de acesta,
acordându-i foarte multă atenţie, făcându-i cadouri sau surprize, pregătind, astfel, terenul pentru
comiterea abuzului. În unele cazuri, copiii abuzaţi sunt trataţi foarte sever de către abuzatori, care
îi prezintă celor din jur într-o lumină negativă. Astfel, abuzatorul diminuează credibilitatea
copilului, aceasta fiind o măsură de siguranţă în cazul în care abuzul va ieşi la iveală.
Motivele abuzului sexual al copiilor pot fi diferite. Însă, nici unul dintre acestea nu poate fi
justificat. Această experienţă este una extrem de traumatizantă pentru copil, consecinţele
abuzului fiind resimţite pe tot parcursul vieţii.

13
http://www.mai.gov.md/sites/default/files/document/attachments/studiu_abuz_sexual_al_copiilor_0.pdf vizitat la
13.03.2015
14
Florian Gh, Puşcaş M., op.cit., 2008 pag.2
15
Hotărârea Curţii Supreme de Justiţie nr.37 din 22.11.2004 Cu privire la practica aplicării legislaţiei în cauzele
despre traficul de fiinţe umane şi traficul de copii, art.4.1

9
 Abuzatorii pot manipula copiii în orice împrejurare, în care au un contact direct cu ei: în
familie, în cadrul activităţilor pe interese, orelor de muzică, de sport sau celor de religie, dar şi cu
ajutorul Internetului sau a telefonului mobil.
Seducerea reprezintă stabilirea unei relaţii de încredere cu copilul, în scopul abuzului
sexual al acestuia. Uneori, abuzul este anticipat de un proces îndelungat de pregătire. Abuzatorul
îi poate acorda copilului o atenţie sporită, iar comportamentul, care iniţial creează o impresie de
demonstrare a ataşamentului (de exemplu, îmbrăţişarea), poate degrada în atingeri cu caracter
sexual. Unii adulţi abuzează sexual copiii fără să-şi construiască vreo relaţie cu ei.
Uneori abuzatorul stabileşte o relaţie foarte apropiată, de prietenie sau chiar căsătorie, cu
familia copilului. Se poate împrieteni cu părintele care nu face fa ţă problemelor legate de educa
ţia copilului. Familiile monoparentale sunt mai vulnerabile în acest sens. Făptaşul poate oferi
sprijin, de exemplu, iniţiind o relaţie intimă cu părintele/tutorele copilului, susţinându-l financiar.
El urmăreşte, astfel, să devină membru al familiei pentru a se stabili în casa în care locuieşte
copilul. Treptat, acesta îşi construieşte o relaţie apropiată cu copilul pe care vrea să-l abuzeze
sexual.
În marea majoritate a cazurilor, abuzul sexual are loc în taină. Alţi membri maturi ai
familiei – inclusiv, celălalt părinte, dacă abuzatorul este partenerul său – de obicei, nu bănuiesc
că ceva nu este în regulă. În acela şi timp, copilul se simte derutat, el nu ştie cui să comunice
experienţa prin care trece şi cum să procedeze în continuare. Frica firească a copilului,
sentimentul de ruşine sau de vină pentru ceea ce s-a întâmplat îl ajută pe abuzator să păstreze
taina abuzului. De multe ori tăcerea este impusă prin ameninţări sau pedepse. Uneori, copilul
este mituit pentru a păstra tăcerea. De asemenea, abuzatorul îl poate convinge că ceea ce se
întâmplă este un lucru absolut normal sau îi poate forma copilului certitudinea că el este
responsabil pentru abuzul sexual.16
Abuzurile petrecute în afara familiei pot să nu afecteze în mod esenţial copilul, dacă
părinţii îi oferă protecţia de care are nevoie, reţeaua de sprijin din interiorul familiei ajutându-l să
meargă mai departe fără traume semnificative.
Abuzul părinţilor asupra copilului nu este condiţionat de apartenenţa familiei la o anumită
clasă socială, dar pare a fi mai frecvent în familiile cu o situaţie economică precară, în care
părinţii au un nivel de instrucţie şi educaţie scăzut, utilizează modele violente de rezolvare a
problemelor cotidiene, membrii familiei nu merg la biserică, familia este puţin integrată în
ansamblul comunitar, relaţiile cu rudele sunt slab conturate, iar locuinţa este aşezată în zone cu o
rată a criminalităţii ridicată. Aceste particularităţi sociale sunt dublate de cele psihologice,
precum lipsa afecţiunii între soţi şi conflictele dintre aceştia, nivelul de aspiraţii redus şi
consumul cultural aproape inexistent. Aceste familii generează şi perpetuează violenţa prin
socializare şi învăţare socială. Investigaţiile realizate în cazurile de abuz asupra copilului au scos
la lumină faptul că o parte importantă dintre părinţii abuzivi provin din familii cu grad crescut de
violenţă, fiind ei înşişi abuzaţi în copilărie, ceea ce atrage atenţia asupra pericolului transmiterii
transgeneraţionale a lipsei de interes pentru dezvoltarea copilului şi a distructivităţii fără sens în
viaţa de familie. Cu cât aceşti factori acţionează la vârste mai fragede, cu atât interiorizarea lor
va fi mai profundă, afectând procesul de cristalizare a personalităţii, iar peste ani, adolescenţii
vor deveni persoane dominate de insecuritate, închise în sine, dependente şi cu un eu fragil.
Cele mai interesante surse de date sunt povestirile membrilor familiei, prin care ei
reconstituie evenimentele vieţii lor obişnuite, dau sens experienţelor şi interacţiunilor care
formează substanţa familiei şi explică evoluţia fiecărui membru component. 17 În acest context,
devin cu atât mai necesare explorările asupra dimensiunilor fenomenului, asupra caracteristicilor
diferitelor tipuri de abuz, a particularităţilor psihosociale ale abuzatorilor şi ale victimelor, astfel
încât să se poată pune în practică soluţii care să amelioreze calitatea spaţiului familial. Toate

16
http://cnpac.org.md/files/br/cum_sa_protejam_copii_de_abuzul_sexual.pdf vizitat la 15.03.2015
17
Nichols C, Michael PAG., Schwartz, R.., Terapia de familie. Concepte şi metode, Bucureşti, editată de Asociaţia
de Terapie Familială, 2005, pag.129

10
acestea, deoarece aici au loc procesele de maturizare şi cele de dezvoltare ale copilului:
interacţiunile dintre acesta şi factorii mediului său familial vor genera suferinţă, dacă nu sunt
reperate în timp util situaţiile cu potenţial patogen. 18Abuzul asupra copilului este o sintagmă
care acoperă un grup eterogen de conduite adesea coexistente: – abandonul, – abuzul fizic, –
abuzul emoţional, – abuzul sexual.19
Copilul abuzat sexual poate să-şi piardă dorinţa de a trăi: el suferă schimbări severe în plan
psihologic, poate deveni închis în sine, violent sau, el însuşi, o persoană abuzivă. Semnele
obişnuite se observă în schimbările comportamentului: copilul este tăcut, se simte complexat şi
îndepărtat de prieteni. Comportamentul copiilor abuzaţi sexual diferă după vârsta lor. Copiii de
vârstă şcolară se străduiesc să ţină în taină faptul ca au fost abuzaţi. Tăcerea copilului este
asigurată adesea prin corupere din partea persoanei abuzive, deoarece el este făcut să se simtă
vinovat şi responsabil de ceea ce se întâmplă. De asemenea, el poate dezvolta comportamente
sexualizate la vârste fragede, deoarece, imitând comportamentul abuzatorului, încearcă să se
apropie de ceilalţi adulţi aşa cum au văzut la acesta.20
Există necesitate de analiza tipurile de abuz sexual şi consecinţele lor:
Abandonul sau agresivitatea prin demisie se poate manifesta sub diverse grade şi forme,
mergând de la abandonul disimulat, în care părinţii se poartă ca şi când copilul nu ar exista, îl
neglijează, nu-i acordă niciun fel de atenţie, copilul este respins, iar nevoile sale de dezvoltare
sunt ignorate, până la abandonul fizic, când unul dintre părinţi părăseşte copilul sau, în caz de
divorţ, îl consideră un obstacol în calea constituirii noii sale familii; această situaţie o găsim şi în
cazul fetelor minore rămase însărcinate, care sunt părăsite atât de parteneri, cât şi de părinţi,
având mari dificultăţi în a creşte şi educa viitorul copil. Abandonul disimulat cuprinde o gamă
diversă de comportamente mai mult sau mai puţin vizibile, de la hrănirea inadecvată a copilului,
lipsa preocupării pentru starea lui de igienă, până la incapacitatea de a se angaja afectiv în
creşterea copilului şi de a construi relaţii pozitive cu acesta. Mass-media abundă în imagini de
copii crescuţi în condiţii improprii de locuit, murdari, neîngrijiţi, nemâncaţi, cu haine jerpelite şi
nespălate, ale căror corpuri sunt invadate de păduchi şi boli, uitaţi nesupravegheaţi cu orele, care
întregesc un tablou grotesc al nepăsării, al lipsei de educaţie, de preocupare pentru ziua de
mâine, din partea părinţilor. În familiile cu mai mulţi copii, cel mai mare preia de timpuriu rolul
de adult, încercând să facă faţă sarcinilor legate de creşterea şi educarea fraţilor mai mici,
eludând astfel copilăria, etapă absolut necesară unei deveniri ulterioare armonioase. 21 Copiii
neglijaţi au caracteristici uşor de observat: sunt consideraţi foarte cuminţi, sunt timizi, se retrag
din faţa agresiunii altora, nu încearcă niciodată să se afirme, de obicei se joacă singuri, preferă să
stea în grupuri mari de copii, dar nu-şi fac prieteni. În schimb, copiii respinşi sunt foarte activi,
vorbăreţi şi certăreţi, încearcă mereu să se apropie de ceilalţi, nu cooperează atunci când se
joacă, nu împart lucrurile pe care le posedă, deseori atrag atenţia prin conduite nepotrivite
situaţiei.22 Consilierii şcolari atrag tot mai des atenţia asupra unei forme de abandon emoţional,
specific societăţilor centrate pe consum şi acumulări materiale rapide, care conjugă cu precădere
verbul „a avea” în detrimentul lui „a fi”: preocuparea excesivă a părinţilor de a acumula bunuri
cât mai scumpe (de prestigiu) şi de a asigura copiilor lor mijloace materiale de nivel superior se
realizează în detrimentul grijii şi căldurii de care au nevoie copiii în perioada de creştere şi
interiorizare a normelor şi valorilor sociale. „Copiii au nevoie de sprijin din partea adulţilor, faţă
de care manifestă un puternic ataşament...”.
Abuzul fizic este cel mai vizibil şi mai des întâlnit; el apare în urma unei acţiuni deliberate
sau a inacţiunii din partea unui părinte sau a persoanei care îngrijeşte copilul (lipsa de interes şi
18
Marcelli D., Braconnier A., Tratat de psihopatologia copilului, Bucureşti, Editura Fundaţiei „Generaţia”, 2003,
pag. 24
19
Florian Gh., Puşcaş M., op.cit., 2008, pag.3
20
Gottfried F., Riedesser P., Tratat de psihotraumatologie, Bucureşti, Editura Trei, 2001, pag. 255
21
Păunescu C., op.cit., 1994. pag.94
22
Schaffer, H. R., Introducere în psihologia copilului, Cluj-Napoca, Editura Asociaţiei de Ştiinţe Cognitive din
România, 2005 pag.118

11
supraveghere) şi are drept consecinţă vătămarea fizică a acestuia. Ţinut în frig, lăsat nemâncat şi
nespălat, vorbindu-i-se rar sau deloc, ţintuit într-un loc ore întregi, nelăsat să doarmă suficient,
ameninţat, bătut, ars cu ţigara, copilul se poate lovi, se poate arde, se poate infecta, va creşte
slab, rahitic. La acestea se vor adăuga teama de părinte, supunerea excesivă, evitarea contactelor
cu adulţii, tăceri prelungite, anxietate permanentă. Toate acestea anunţă deja un adolescent şi un
adult vulnerabil în faţa exigenţelor obişnuite ale vieţii. Cercetările în domeniu relevă câteva
caracteristici mai importante ale părinţilor care îşi abuzează fizic copiii: a) provin din familii cu
un climat impregnat de violenţă: părinţii lor se agresau reciproc, iar ei erau pedepsiţi corporal în
copilărie; b) sunt convinşi că educaţia cea mai bună se face prin pedepse corporale; c) în
familiile de origine, tatăl considera că are dreptul „natural” de a folosi orice mijloc pentru a-şi
impune autoritatea; d) adoptă un stil confuz, derutant, ambivalent, în raporturile cu copiii lor, au
aşteptări nerealiste de la ei, de exemplu, să fie primii la şcoală, să muncească în casă, să nu se
joace, să fie constant ascultători, să nu creeze niciun fel de probleme; e) copiii sunt consideraţi
obiecte utilitare: ei există mai degrabă pentru a le satisface nevoile, proiecţiile şi aspiraţiile
neîmplinite (ei trebuie să fie supuşi în orice împrejurare, să îndeplinească întocmai tot ce li se
cere); f) nu sunt îngrijoraţi de rănile fizice şi sufleteşti pe care le pot provoca, fiind adepţi ai ideii
că „se mai întâmplă, ce mare lucru, i-am dat câteva palme”. Abuzul fizic este însoţit, inevitabil,
de cel emoţional, datorită sentimentelor de teamă, de inferioritate, din cauza comunicării dificile
şi încărcate de o ostilitate nemotivată, lucruri care pot persista şi la vârsta adultă. Sănătatea
sufletească a copilului este periclitată, va fi de asemenea afectată imaginea sa despre sine, despre
relaţiile cu ceilalţi, favorizând insinuarea ideii că nu este la fel de valoros ca ei, că nu merită să
fie apreciat şi iubit. Există situaţii în care copilul-victimă percepe abuzul ca un indicator al
interesului părintelui faţă de el, al faptului că acesta îi vrea binele, prin urmare, el nu recunoaşte
abuzul şi nu îl denunţă, refuzând chiar separarea de părintele agresor. Amintim cazul unui copil
de 10 ani, care a fost bătut de tatăl său, fracturându-i-se clavicula; întrebat de un vecin de ce nu
se duce la poliţie să reclame, copilul a spus: „pentru că doar el îmi dă de mâncare...” Bătaia
copiilor este un fenomen încă destul de răspândit în societăţile contemporane, rămânând unul din
mijloacele cele mai utilizate de părinţi pentru „educarea” copilului. În general, rănile sunt tratate
şi se vindecă, dar, indiferent de modalitatea în care este aplicată bătaia, ea afectează pe termen
lung echilibrul emoţional al copilului. Pe termen scurt, copilul trăieşte neîncrederea,
incertitudinea şi teama de noi violenţe, ceea ce va spori starea de confuzie în care creşte.
Percepându-se ca un copil rău, care îşi dezamăgeşte părinţii, crede că acesta este motivul pentru
care este respins şi va face eforturi de a dezvolta strategii de supravieţuire, pentru a preveni un
nou atac din partea acestora. Cea mai mare parte a părinţilor care abuzează fizic copilul face
parte fie din categoria femeilor agresate de soţi, fie din cea a bărbaţilor care îşi agresează soţiile.
Există în acest sens o probabilitate de 45 până la 80% ca bărbaţii care îşi abuzează fizic soţiile să
abuzeze fizic şi copiii pe care-i au. Pe de altă parte, spre deosebire de femeile care nu sunt
agresate de soţi, cele agresate au o probabilitate de cel puţin două ori mai mare în a-şi agresa
propriii copii.23
Există situaţii în care tensiunea care însoţeşte conflictele dintre soţi este resimţită intens de
către copil: acesta devine excesiv de agitat şi turbulent, făcând şi mai greu respirabilă atmosfera
familială. În aceste condiţii, copilul se transformă înt-un fel de ţap ispăşitor, părinţii şi fraţii
descărcându-şi agresivitatea asupra lui.24 Specialiştii consideră că evenimentul cel mai
traumatizant pentru un copil este faptul de a fi martor la violenţele dintre părinţii săi. Iată
principalii indicatori care arată că un copil trăieşte într-un mediu familial caracterizat de
violenţă25: 1. copilul are frecvent conduite agresive; 2. copilul este izolat, pasiv, emotiv; 3.
copilul are dificultăţi şcolare: performanţe scăzute, absentează, este indisciplinat; 4. rolurile sunt

23
Rădulescu, Sorin M., Sociologia violenţei (intra) familiale: victime şi agresori în familie, Bucureşti, Editura
Lumina Lex, 2001, pag.43
24
Killen K., Copilul maltratat, Timişoara, Editura Eurobit, 1998, pag.28
25
Rădulescu, Sorin M., op.cit., 2001., pag.67

12
inversate: copilul tutelează adultul; 5. tulburări ale somnului nocturn: insomnii, coşmaruri,
poluţii, agitaţie în timpul somnului; 6. dureri somatice: dureri de cap, de stomac, guturai cronic,
alergii; 7. comportament autodistructiv, înclinaţie spre accidente; 8. vătămări inexplicabile sau
incompatibile cu istorisirea accidentului; 9. teamă de contactul fizic iniţiat de părinţi sau de alte
persoane; 10. plâns disperat sau absenţa aproape completă a plânsului;11. pare să urmărească
siguranţa, adaptându-se mai degrabă la situaţie, decât să se bizuie pe părinţi; pare într-o stare de
alertă constantă faţă de un pericol potenţial, întrebând, prin cuvinte şi acţiuni, ce se va petrece în
continuare; 12. se află permanent în căutarea hranei, a unor lucruri, avantaje, servicii; 13. are
conduite evazioniste şi deviante persistente, mai ales în cazul adolescenţilor, cum ar fi
vagabondajul, abuzul de alcool sau de droguri, prostituţia, mariaj timpuriu, exitenţa unei sarcini.
Abuzul emoţional reprezintă o acţiune cronică a părinţilor sau a altor persoane de îngrijire, care
dăunează sau împiedică dezvoltarea unei imagini de sine pozitive a copilului. Este un
comportament intenţionat al unui adult, care jigneşte, batjocoreşte, ironizează, devalorizează sau
umileşte copilul în momente semnificative, afectându-i imaginea de sine şi echilibrul psihologic.
Această formă de abuz reprezintă unul din cele mai vătămătoare atacuri ale adultului asupra
dezvoltării conştiinţei de sine şi a evoluţiei sociale ulterioare a copilului. Abuzul emoţional nu se
referă la situaţiile singulare, în care copilul este respins, de un părinte preocupat şi tensionat, pe
parcursul unei perioade scurte de timp, ci vizează un comportament stabil, care defineşte relaţia
dintre cei doi, care nu lasă urme fizice, dar este cu atât mai periculos. Aceasta face ca abuzul
emoţional să fie greu de demonstrat. Copilul abuzat emoţional simte că nu este dorit şi iubit,
trăieşte izolarea, teroarea, refuzul, agresivitatea. Copilul este respins ca fiinţă, îi sunt ignorate
trăirile pozitive sau negative, îi sunt impuse reguli stricte, a căror necesitate nu o înţelege, este
izolat de ceilalţi. El se confruntă cu grave probleme afective şi supravieţuieşte interiorizând
imaginea oferită de părintele abuziv. Din repertoriul abuzului emoţional fac parte modalităţi
diverse, uşor de identificat la copil: neîncredere, ostilitate, manifestări agresive, inhibiţie socială,
dificultăţi de adaptare, incapacitate de a se juca sau de a se exprima prin joc. Toate acestea sunt
provocate de supunerea copilului la umilinţe, refuzarea gesturilor lui de afecţiune, preferinţa
vădită pentru ceilalţi fraţi, refuzul de a recompensa sau felicita copilul pentru reuşita sa,
interzicerea jocului cu alţi copii, interzicerea activităţilor legate de şcoală şi de timpul liber,
cultivarea neîncrederii faţă de cei din afara familiei, forţarea copilului să participe la activităţi de
care se teme, ameninţări, acţiuni distructive faţă de bunurile acestuia etc. Iată şi alte semne ale
abuzului emoţional: timiditatea, neîncrederea, anxietatea, tendinţele hetero- şi autoagresive,
inhibiţia socială, dificultăţile de comunicare. Mai adăugăm faptul că ameninţările cu diferite
pedepse, cu abandonul sau cu alungarea de acasă a unuia din copii se transmit şi celorlalţi fraţi.
O altă formă este aceea rezultată din expunerea copilului la violenţele, ostilitatea şi ura dintre
adulţi. Cu mult înainte ca dezvoltarea psihică să îi permită, acest copil îşi asumă
responsabilitatea împovărătoare de a avea grijă nu doar de el însuşi, dar şi de părinţi, renunţând
la a-şi mai trăi copilăria. Ca adult, acesta se va confrunta cu probleme legate de identitate –
conştientizarea valorii personale şi a identităţii sexuale. 26 În cazul în care părinţii divorţează,
copilul poate continua să fie supus abuzului prin faptul că este forţat să se poziţioneze de o parte
sau de cealaltă, fără a putea să ceară şi să obţină informaţii care l-ar ajuta să depăşească confuzia
pe care o trăieşte, sau va dezvolta sentimente de vinovăţie, pentru că a fost de partea unuia dintre
ei, ori, şi mai dramatic, va fi obiectul unei răpiri. Nu sunt rare cazurile când abuzul de substanţe
(alcool, droguri), de către părinţii incapabili să-şi gestioneze viaţa, se transmite şi la copilul care
trăieşte alături de ei. Acesta va sfârşi prin a se considera vinovat pentru decăderea părinţilor şi va
avea o percepţie distorsionată asupra sa şi asupra lumii înconjurătoare. Alături de consecinţele în
plan emoţional, care conduc spre dificultăţi de adaptare într-un mediu nou (lipsă de iniţiativă şi
de creativitate, anxietate, tendinţa de separare inclusiv la vârsta adultă), există şi efecte în plan
social, care pot împinge copilul către o carieră infracţională: fuga de acasă, furturi, acte de
vandalism etc. Abuzul sexual presupune ,,folosirea” copilului de către părinţi sau alte persoane,
26
Killen K., op.cit.,1998, pag.38

13
pentru a-şi satisface propriile nevoi sexuale. Cuprinde o paletă largă de comportamente, de la
mângâieri, la obligarea copiilor să vizioneze reviste şi filme pornografice, până la asistarea
adultului în timpul masturbării, participarea la jocuri sexuale, intromisiunea orală, anală sau
genitală. Acestea acte se adresează copiilor de toate vârstele, pot fi repetate o perioadă lungă de
timp sau pot constitui un incident izolat. Natura abuzului sexual, vinovăţia care poate pune
stăpânire pe copilulvictimă, existenţa unor relaţii pozitive cu abuzatorul, insinuarea ideii că
participarea copilului este un noroc pentru el, posibila implicare a părinţilor naturali sau vitregi
sau a altor persoane care îngrijesc copilul, pot face extrem de dificilă denunţarea acestuia.
Manualul de diagnostic şi statistică a tulburărilor mentale (ediţia a patra, 1994, p. 613–614)
introduce abuzul sexual repetat şi maltratarea corporală în categoria evenimentelor traumatice,
care generează un stres sever. Iată ce a declarat o minoră internată la un centru de reeducare,
pentru furt: „Aveam 3 ani şi jumătate când mama s-a recăsătorit cu un bărbat pe care-l cunoscuse
cu câteva săptămâni în urmă. Anii au trecut, mama a dat viaţă altor copii, lucru care m-a
îndepărtat de ea. Ea era ocupată cu copiii, cu treburile casei. Soţul mamei mele începuse să bea
fără măsură, devenind brutal cu mama şi cu noi, copiii. Certurile şi bătăile nu conteneau.
Tensiunea şi teama domneau în casa noastră, ca un blestem aducător de nenorociri. Eu şi fratele
meu sufeream enorm, nefiind agreaţi de noul tată. Când auzeam vreun vecin că l-a văzut pe tata
sau îl auzeam vorbind, tuşind sau urcând scările, ne lua tremuratul. Aveam 14 ani, când mama
m-a trezit într-o dimineaţă foarte devreme, mi-a spus că urmează să plece la ţară şi că se întoarce
seara târziu, eu trebuind să fac curăţenie, să-i pregătesc pe cei trei fraţi mai mici pentru şcoală şi,
când vine tata, să-i pregătesc masa. Se făcuse ora 18 şi tata încă nu venise. A venit într-un târziu
băut, a mâncat şi s-a dus în sufragerie. M-a strigat spunând că are ceva de discutat cu mine. M-a
întrebat dacă am încuiat uşa, eu tremurând în tot acest timp. El s-a aşezat pe canapea şi a început
să se dezbrace. Mă tot chema lângă el. De frică, am început să plâng şi i-am spus că îl spun
mamei. Mi-a dat bani şi a spus să nu-i spun nimic mamei. Am fost şocată de toate astea, pentru
că niciodată nu avusesem nimic de-a face cu sexul. Aceeaşi scenă s-a repetat. Soţul mamei nu
mă mai bătea, dimpotrivă, se purta foarte frumos cu mine. Mama a început să se mire de
întorsătura pe care o luaseră lucrurile, se mira cum de ne înţelegem aşa de bine. El îmi tot dădea
bani, pe care însă nu i-am folosit. După un timp i-am spus mamei. El a recunoscut şi a spus că
face ce vrea cu mine. Au urmat multe scandaluri şi tata a devenit o fiară. Eu şi mama eram sacii
lui de box. Pentru prima dată am fugit de acasă. Am început să frecventez barurile de noapte,
discotecile, am avut o viaţă stricată. Nu îmi păsa ce se întâmpla cu mine. Mă interesau doar
banii, sănătatea, să fiu curată, iubită şi ocrotită. Degeaba am avut acasă tot ce-mi trebuia din
punct de vedere material, sufleteşte era prea puţin. Am devenit foarte rece faţă de cei din jurul
meu. Mă interesa doar ca eu s-o duc bine”.
Există câteva consecinţe ale abuzului sexual, care fac ca el să fie cea mai înjositoare şi mai
greu surmontabilă formă de abuz27: 1. sexualizarea traumatică prin interiorizarea de către copil a
unor idei eronate despre comportamentul sexual, datorită faptului că este recompensat pentru
comportamente sexuale nepotrivite vârstei; 2. stigmatizarea prin trăirea sentimentului de ruşine,
datorită faptului că abuzatorul îi solicită imperativ să păstreze tăcerea şi îi atrage atenţia asupra
faptului că este părtaş, iar imaginea lui va fi una negativă, dacă ceilalţi le vor descoperi secretul;
3. trădarea prin neîmplinirea aşteptărilor copilului privind apărarea şi grija din partea membrilor
familiei, care îi neagă dreptul la bunăstare şi armonie; 4. neputinţa copilului de a se proteja şi de
a stopa abuzul, datorită experimentării de către acesta a încălcării de către adult a graniţelor sale
corporale; 5. parentificarea şi atribuirea de roluri deformate, prin pierderea copilăriei şi aducerea
sa cu forţa în rolul de adult, prin atenţia care i se acordă, în defavoarea fraţilor şi prin
recompensele nepotrivite.28

§1.2. Sistemul infracţiunilor ce atentează la inviolabilitatea sexuală a persoanei minore.

27
Fischer, Gottfried, Riedesser PAG., op.cit., 2001., pag.258
28
Florian Gh., Puşcaş M., op.cit., 2008, pag.5-10

14
 Pe plan internaţional problema maltratării sexuale a persoanelor minore este una dintre cele
mai actuale la moment. Deşi în Republica Moldova, această problemă începe să fie abordată
doar în anii 90 după căderea regimului comunist. Publicul, mass-media a început să discute
această problemă. La moment avem un şir de acte internaţionale, precum şi naţionale care vin să
protejeze minorii de toate formele de abuz sexual.
Convenţia privind Protecţia Copilului împotriva Exploatării Sexuale şi a Abuzului Sexual,
elaborată de Consiliul Europei, reprezintă un pas major în scopul prevenirii infracţiunilor sexuale
împotriva copiilor, punerii sub acuzare a autorilor acestor infracţiuni şi protejării copiilor
victime. Protejarea copiilor şi a drepturilor acestora stă la baza acestei convenţii. Pe tot parcursul
ei, accentul se pune pe respectul pentru drepturile copiilor, asigurarea bunăstării acestora, luarea
în considerare a opiniilor, nevoilor şi preocupărilor lor, precum şi apărarea permanentă a
intereselor acestora.
Oricine comite una dintre infracţiunile stabilite de convenţie poate fi acuzat. În cazul celor
mai grave infracţiuni, chiar dacă actul este comis într-o ţară în care infracţiunea nu este
încriminată, autorul poate fi pus sub acuzare la întoarcerea în ţara de origine. Această masură se
înscrie în lupta dusă împotriva fenomenului de „turism sexual infantil”.
Convenţia descrie comportamentul care reprezintă exploatare sexuală sau abuz sexual în
Articolele 18-23. Este prima oară când un tratat internaţional identifică şi încriminează abuzul
sexual. Cercetările au arătat că abuzul sexual împotriva copiilor din partea celor pe care îi cunosc
şi cu care convieţuiesc reprezintă una dintre formele de violenţă sexuală cele mai traumatizante
din punct de vedere psihologic, având consecinţe de durată pentru victime. Convenţia
încriminează cazurile în care un adult se implică în relaţii sexuale cu un copil, în special când se
face uz de forţă sau ameninţări.
Convenţia încriminează de asemenea şi infracţiunile privind prostituţia infantilă. Cererea
de prostituţie infantilă a crescut considerabil, fiind adesea asociată crimei organizate şi traficului
de persoane. Convenţia stabileşte legături între cererea şi oferta de prostituţie infantilă, solicitând
sancţiuni infracţionale atât pentru „recrutorii” de copii în vederea prostituţiei, cât şi pentru
„consumatori”.
- infracţiunile privind pornografia infantilă;
Producerea, oferirea, distribuirea, posesia şi vizionarea online de pornografie infantilă sunt
încriminate de convenţie.
- ademenirea copiilor în scopuri sexuale (grooming);
Grooming-ul a fost inclus pentru prima oară într-un tratat internaţional, reflectând astfel un
fenomen recent dar din ce în ce mai alarmant al abuzului sexual împotriva copiilor, când aceştia
se întâlnesc cu persoane pe care le-au cunoscut iniţial în spaţiul virtual, în special pe forum-uri
de discuţii sau pe site-uri de jocuri. Termenul „grooming” (a avea încredere) se referă la
pregătirea unui copil pentru abuz sexual.29
Trebuie de remarcat faptul, că în domeniul cadrului normativ din Republica Moldova s-au
realizat mai mulţi paşi semnificativi, meniţi să contribuie la îmbunătăţirea sistemului de protecţie
socială a familiei şi copilului şi racordarea acestuia la actele internaţionale ratificate de
Republica Moldova. Pînă la moment nu există un act normativ, care în mod exclusiv să se refere
la categoria copiilor abuzaţi/exploataţi sexual. Însă, protecţia acestor copii se face în albia
cadrului normativ existent în vederea protecţiei familiei şi copilului.
Setul de acte normative care reglementează şi sancţionează comportamentul sexual agresiv
faţă de copil, cuprinde:
1. Codul Penal al Republicii Moldova (adoptat la 18.04.2002,) prevede şi delimitează
formele de infracţiuni privind viaţa sexuală. În cazul art.171 este descris violul ca infracţiune cu
caracter sexual, articolul indicând în categoria victimelor minorul. În cazul studiului prezent
relevanţă deosebită o au articolele introduse în cod în anul 2012 şi anume: - art 174. Acţiuni
29
http://www.coe.int/t/dghl/standardsetting/children/LCBrochure_rou.pdf vizitat la 10.03.2015

15
perverse sancţionează acţiunile perverse săvîrşite faţă de o persoană despre care se ştia cu
certitudine că nu a împlinit vîrsta de 16 ani, constînd în exhibare, atingeri indecente, discuţii cu
caracter obscen sau cinic purtate cu victima referitor la raporturile sexuale, determinarea victimei
să participe ori să asiste la spectacole pornografice, punerea la dispoziţia victimei a materialelor
cu caracter pornografic, precum şi în alte acţiuni cu caracter sexual (Art.175 în redacţia LP73 din
12.04.12, MO99-102/25.05.12 art.332), - art. 1751 Ademenirea copiilor în scopuri sexuale care
prevede pedepsirea celor care propun, inclusiv prin intermediul tehnologiilor de informare şi de
comunicare, a unei întîlniri cu un copil în scopul săvîrşirii împotriva acestuia a oricărei
infracţiuni cu caracter sexual, dacă propunerea a fost urmată de fapte materiale care conduc la o
astfel de întîlnire (Art.1751 introdus prin LP73 din 12.04.12, MO99-102/25.05.12 art.332). Codul
Penal, de asemenea, sancţionează infracţiunea cu caracter sexual – incestul, indicându-se în art.
201, al.1 că raportul sexual între rude pe linie dreaptă pînă la gradul trei inclusiv, precum şi între
rude pe linie colaterală (fraţi, surori) se pedepseşte. Practica arată, însă, că acest termen nu se
utilizează în cazul copiilor, doar a maturilor. Traficul de copii, ca infracţiune cu caracter sexual,
este sancţionată în temeiul art.206. Articolul face referire la formele şi scopurile traficării
copilului, în alin.(a) indicându-se exploatarea sexuală, comercială şi necomercială, implicarea
copilului în prostituţie sau în industria pornografică. În anii 2011 şi 2012 articolul a fost
modificat prin introducerea sancţiunilor pentru acţiunile de trafic a) săvîrşite de o persoană care
anterior a săvîrşit aceleaşi acţiuni; b) săvîrşite asupra a doi sau mai multor copii; c) săvîrşite de o
persoană publică, de o persoană cu funcție de răspundere, de o persoană cu funcție de demnitate
publică, de o persoană publică stărină sau de un fucționar internațional (Art.206 al.(3), lit.c)
modificată prin LP245 din 02.12.11, MO25- 28/03.02.12 art.77); e 1 ) săvîrşite asupra copilului
care se află în îngrijirea, sub ocrotirea, sub protecţia, la educarea sau la tratamentul făptuitorului;
(Art.206 al.(3) lit.e1 ) introdusă prin LP73 din 12.04.12, MO99-102/25.05.12 art.332).
Pronografia infantilă este reglementată expres prin articolul 208 al CP, articol introdus în anul
2012. Astfel, este interzisă producerea, distribuirea, difuzarea, importarea, exportarea, oferirea,
vinderea, procurarea, schimbarea, folosirea sau deţinerea de imagini sau alte reprezentări ale
unui sau mai mulţi copii implicaţi în activităţi sexuale explicite, reale sau simulate, ori de
imagini sau alte reprezentări ale organelor sexuale ale unui copil, reprezentate de manieră lascivă
sau obscenă, inclusiv în formă electronică (Art.208 1 dispoziţia modificată prin LP73 din
12.04.12, MO99- 102/25.05.12 art.332) şi beneficierea, contra oricăror avantaje materiale, de
serviciile sexuale prestate de către o persoană despre care se ştia cu certitudine că nu a împlinit
vîrsta de 18 ani (Art.2082 introdus prin LP73 din 12.04.12, MO99-102/25.05.12 art.332). Astfel,
cu referire la pornografia infantilă, Codul Penal a fost ajustat la Convenţia Consiliului Europei
pentru protecţia copiilor împotriva exploatării sexuale şi a abuzurilor sexuale.
Codul penal la Capitolul IV infracţiuni privind viaţa sexuală, sancţionează drastic
infracţiunile de viol asupra minorilor, astfel protejînd inviolabilitatea sexuală a minorilor care din
cauza vîrstei fragede, mai uşor pot deveni victime a acestei infracţiuni. Cum am menţionat din
cauza vîrstei fragede şi vulnerabilităţii minorii sunt protejaţi de stat. De aceea legiuitorul la
articolul 174 Cod penal prevede infracţiunea de raportul sexual cu o persoană care nu a atins
vîrsta de 16 ani. Deci, dacă organele de urmărire sunt sesizate că a avut loc un raport sexual cu
un minor care nu are 16 ani, chiar dacă a avut loc cu consinţămîntul ei, făptuitorul va fi
sancţionată penal. Această prevedere se bazează pe faptul că minorii nu sunt pregătiţi din punct
de vedere moral şi medical la un raport sexual, fiind influenţaţi la moment dar acest raport sexual
influenţînd dezvoltarea fizică şi psihică a minorului.30
Infracţiunile privind viaţa sexuală reprezintă grupul de infracţiuni prevăzute în Capitolul
IV al Părţii Speciale a Codului penal al Republicii Moldova, fiind fapte socialmente periculoase,
săvârşite cu intenţie, care vatămă — în mod exclusiv sau în principal — relaţiile sociale cu
privire la viaţa sexuală a persoanei. Viaţa sexuală a persoanei este o valoare socială importantă,
30
https://dreptmd.wordpress.com/teze-de-an-licenta/infractiuni-savirsite-impotriva-intereselor-minorilor/ vizitat la
16.03.2015

16
care se identifică cu atributul vital al conservării individului şi a speciei, cu însăşi raţiunea de a fi
a persoanei. Viaţa sexuală a persoanei a apărut odată cu persoana, ca individ social. Caracterul şi
formele ei s-au schimbat pe măsură ce s-a reformat structura socială. Cultura modernă exercită
influenţă asupra persoanei, determinând-o să-şi perfecţioneze viaţa sexuală. Dragostea unei
persoane culte a încetat a mai fi doar un instinct al înmulţirii, transformându-se într-un factor
esenţial al evoluţiei ei spirituale.31
Alexandru Borodac în manualul său de drept penal din 2004 afirmă , că libertatea
individuală include libertatea şi inviolabilitatea sexuală, adică posibilitatea persoanei, indiferent
de sex, de a lua hotărari in domeniul vieţii sexuale la dorinţa sa, fără a se teme că i s-ar putea
produce prejudicii, specificand, totodată, ca această libertate să nu fie exercitată in mod arbitrar,
adică prin incălcarea inviolabilităţii altei persoane.
Gradul prejudiciabil al infracţiunilor privind viaţa sexuală rezidă in faptul că ele aduc
pagube serioase libertăţii şi inviolabilităţii sexuale ale persoanei, sănătăţii lor, dezvoltării morale
şi fizice normale a minorilor, cinstei şi demnităţii persoanei, impiedică desfăşurarea normală a
vieţii sexuale a membrilor societăţii, creează o stare de dezechilibru in relaţiile sociale. 32
Academicianul rus V. N- Kudreavţev sublinia just că necesitatea sexuală nu constituie
cauza infracţiunilor sexuale, iar noi nu condamnăm vinovatul pentru această necesitate, ci pentru
satisfacerea ei prin metode antisociale (violenţă, pervertire a minorilor etc). 33
Rezultă că obiectul juridic generic al infracţiunilor din grupul menţionat îl constituie
relaţiile sociale cu privire la viaţa sexuală a persoanei, suţine S. Brânză. 34
Obiectul general al infracţiunilor privind viaţa sexuală il constituie relaţiile sociale a căror
existenţă şi normală desfăşurare sunt condiţionate de ocrotirea ordinii de drept a Republicii
Moldova ce reglementează existenţa intregii colectivităţi. Astfel defineşte obiectul general A.
Borodac.
Obiectul generic de grup al acestor infracţiuni il constituie relaţiile sociale referitoare la
ocrotirea libertăţii şi inviolabilităţii sexuale a persoanei.
Libertatea sexuală reprezintă relaţiile sociale ce condiţionează posibilitatea persoanei de a
dispune de sine in domeniul relaţiilor sexuale cu alte persoane.
Inviolabilitatea sexuală a persoanei presupune interzicerea, asigurată de legea penală, de a
intreţine relaţii sexuale cu o altă persoană fără consimţămantul ei şi contrar voinţei ei'. 35
Fiecare din infracţiunile privind viaţa sexuală are şi un obiect juridic special, care este
constituit din relaţiile sociale privitoare la anumite valori sociale specifice ce derivă din viaţa
sexuală a persoanei. Aceste valori sociale specifice sunt: libertatea sexuală şi inviolabilitatea
sexuală.
Libertatea sexuală înseamnă libertatea persoanei împotriva agresiunilor şi abuzurilor
sexuale cu caracter infracţional, condiţionată de autodeterminarea persoanei în planul deciderii
de sine stătătoare cu cine şi în ce formă să-şi satisfacă necesitatea sexuală. în alţi termeni, se are
în vedere libertatea persoanei de a-şi desfăşura viaţa sexuală conform opţiunii sale, numai în mod
liber consimţit şi fară vreo constrângere explicită sau implicită din partea altor persoane. 36
Dacă libertatea sexuală presupune exteriorizarea prealabilă a dorinţei persoanei de a-şi
satisface necesitatea sexuală, atunci inviolabilitatea sexuală presupune lipsa (de exemplu, în
cazul persoanei care este în imposibilitate de a-şi exprima voinţa) sau irelevanţa (de exemplu, în
cazul persoanei lipsite de discernământ din cauza stării sănătăţii) unei asemenea dorinţe.
Ca o componentă a categoriei de inviolabilitate sexuală a persoanei apare noţiunea de
inviolabilitate sexuală a minorului. Acesta, datorită vârstei sale, nu este capabil să aprecieze

31
Brânză S., Stati V, Drept penal, Partea Specială, vol.I, Chişinău, 2005, pag 385
32
Borodac A., Manual de drept penal, partea specială, Chişinău, 2004, pag.112
33
Ibidem,pag.. 113
34
Brânză S., Stati V, op.cit., 2011, pag 386
35
Borodac A., op.cit, 2004, pag.112
36
Brânză S. Stati V, op.cit, 2011, pag 387

17
independent semnificaţia etico-socială a propriei decizii, fapt care poate fi exploatat de infractori.
De aceea, legea penală îi apără inviolabilitatea sexuală, indiferent de manifestarea voinţei lui.
Inviolabilitatea sexuală a minorului constituie o condiţie importantă a dezvoltării sexuale
normale a acestuia. în opinia lui C.Enăchescu, experienţele psihotraumatizante din perioada
formării personalităţii, cum sunt violul, raporturile sexuale între rude, în grup etc., au un caracterj
de brutalitate şi generează sentimente de „vinovăţie sexuală”, cu consecinţe grave asupra
personalităţii individului şi a comportamentului sexual al acestuia.
Tocmai de aceea, legea penală apără inviolabilitatea sexuală a minorului, chiar şi atunci
când, în unele situaţii, se atestă manifestarea voinţei lui.37
Obiectul nemijlocit de bază al infracţiunilor privind viaţa sexuală il constituie in fiecare
caz concret fie libertatea sexuală, fie inviolabilitatea sexuală a persoanei, fie ambele relaţii
sociale analizate. in afara relaţiilor sociale referitoare la viaţa sexuală pe care le analizăm, prin
săvarşirea unora dintre aceste infracţiuni, pot fi vătămate şi alte relaţii sociale: relaţiile sociale
privind integritatea corporală sau sănătatea persoanei, cinstea şi demnitatea ei, dezvoltarea
morală şi fizică normală a minorilor sau chiar viaţa persoanei. Toate aceste relaţii sociale
formează obiectul nemijlocit secundar al infracţiunilor privind viaţa sexuală.
În doctrina italiană, unele controverse 1 asupra conceptului de obiect material al infracţiunii
au fost provocate chiar din cauza denumirii conceptului, ceea ce a dat loc în trecut la echivocităţi
şi dispute doctrinare. Giovanni Carmignani, considerat autorul primului tratat complet de drept
penal, considera bunul sau persoana în dauna cărora se comiteau actele ilicite ca fiind subiect
pasiv al infracţiunii; vorbind despre atentat, autorul denumea ca subiect activ -mişcările corpului
celui care atentează, iar subiect pasiv - mişcările ce acesta le produce în corpurile exterioare.
Primul autor care introduce în literatura de specialitate conceptul de obiect material al
infracţiunii este Arturo Rocco, pentru care acest concept desemnează atât omul, cât şi bunul,
când formează materialul asupra căruia se exercită activitatea fizică. Deoarece res era considerat
obiectul asupra căruia se exercită actele materiale, acesta nu putea constitui sub nici o formă
subiectul, nici chiar pasiv, al infracţiunii, pentru că acesta nu putea fi decât obiectul material,
chiar dacă în domeniul dreptului, inclusiv în cel penal, omul va reprezenta întotdeauna un subiect
şi nu un obiect.
Expresia de obiect material al infracţiunii este considerată de către Francesco Gianniti
improprie din mai multe considerente. în primul rând, în acest mod poate fi numit obiect o
entitate externă, opusă sau supusă unei alte entităţi, nu o entitate conţinută deja de cealaltă: într-
adevăr, expresia obiect material al infracţiunii pare să desemneze o realitate corporală care se
opune infracţiunii sau care, în orice caz, este extrinsecă faţă de aceasta, în timp ce în realitate
este vorba de un element obiectiv care intră în structura infracţiunii.
Noţiunea de obiect al infracţiunii cuprinde nu doar lucruri corporale, ci şi drepturi.
Obiectele produse prin comiterea infracţiunii nu sunt identice cu câştigul pe care făptuitorul îl
realizează în urma delictului. Pot fi considerate „producta sceleris” doar acele obiecte a căror
corporalitate sau alcătuire concretă poate fi recuperată, cum ar fi banii sau documentele
falsificate, însă nu banii furaţi de făptuitor sau preţul drogurilor vândute.
Pe lângă faptul că obiectul material este un concept al legii penale, el însuşi este un
element al legalităţii infracţiunii, avându-se în vedere că de cele mai multe ori este descris
frecvent şi prin indicarea specifică a unei anumite calităţi la un tip de infracţiune; dat fiind că
apariţia sa determină acel tip de infracţiune, o distinge de oricare alta, motiv pentru care se
impune ca element constitutiv al structurii acelui tip de infracţiune.
Codul penal francez conferă autonomie conceptuală pentru obiectul infracţiunii, cârd se
regăseşte în cuprinsul art. 131-21, alin. (3), în cadrul subcapitolului privitor la conţinutul şi
modalităţile de aplicare a anumitor pedepse, atunci când se are în vedere măsura de siguranţă a
confiscării speciale. Potrivit acestui text de lege, „bunul care face obiectul infracţiunii este
asimilat lucrului care a servit la comiterea infracţiunii sau care este produsul ei în sensul celui
37
Brânză S. Stati V, op.cit., 2011, pag 389

18
de-al doilea alineat”. Potrivit celui de-al doilea alineat, „confiscarea are loc asupra bunului care a
servit sau era destinat să servească la comiterea infracţiunii sau asupra bunului care- este
produsul rezultat din ea, cu excepţia obiectelor ce pot fi înapoiâte. între altele, ea poate avea loc
asupra oricărui obiect mobil definit de legea sau regulamentul care pedepseşte infracţiunea”. 38
În literature de specialitate română găsim ,că obiectul material este corpul persoanei
minore indiferent de sex, cu care subiectul activ a întreţinut un act sexual.39
Obiectul material al acestor infracţiuni este corpul persoanei privit ca o totalitate de funcţii
şi procese organice ce menţin individul în viaţă.
Latura obiectivă a infracţiunilor privind viaţa sexuală se realizează numai prin acţiuni
active de constrangere a unei persoane la raporturi sexuale, homosexualism, lesbianism ori la
săvarşirea altor acţiuni cu caracter sexual, uneori profitand de dependenţa materială, de serviciu
sau de altă natură a victimei, precum şi prin săvarşirea unor acte de perversiune sexuală.
Oricare din infracţiunile privind viaţa sexuală are ca urmare prejudiciabilă o stare de
incălcare a libertăţii şi/sau inviolabilităţii persoanei. Prin săvarşirea unora dintre infracţiunile
privind viaţa sexuală se pot provoca şi alte urmări prejudiciabile cu caracter secundar:
sinuciderea victimei, vătămări ale integrităţii corporale sau ale sănătăţii ori chiar moartea
persoanei, in cazul urmărilor principale, raportul de cauzalitate nu trebuie stabilit in mod special,
deoarece existenţa sa rezultă din insăşi săvarşirea de către făptuitor a acţiunii incriminate. Acest
raport trebuie stabilit numai in cazul producerii urmărilor cu caracter secundar la care ne-am
referit.
Latura subiectivă a infracţiunilor privind viaţa sexuală se caracterizează numai prin intenţie
directă. Unele din formele agravante ale infracţiunilor de care ne ocupăm sunt săvarşite cu două
forme de vinovăţie.
De exemplu, violul care a provocat din imprudenţă o vătămare integrităţii corporale sau
sănătăţii ori decesul victimei.
Latura subiectivă a acestor infracţiuni nu include vreun motiv special, insă din dispoziţiile
legii penale reiese că ele sunt săvarşite in scopul satisfacerii necesităţilor sexuale ale făptuitorului
sau ale altor personae prin metode antisociale (violenţă, pervertire a minorilor etc). 40
Sub aspectul laturii subiective, este necesar a menţiona că toate infracţiunile privind viaţa
sexuală se săvârşesc numai cu intenţie. In cazul unor modalităţi agravate ale violului sau ale
acţiunilor violente cu caracter sexual, făptuitorul manifestă imprudenţă faţă de urmările
prejudiciabile (vătămarea gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii, decesul victimei, alte
urmări grave). în majoritatea cazurilor, latura subiectivă a infracţiunilor examinate nu include
vreun motiv sau scop special. In asemenea cazuri, aceste semne secundare ale laturii subiective
trebuie luate în consideraţie la individualizarea pedepsei. Numai în ipoteza infracţiunii prevăzute
la art.173 CP RM legiuitorul indică în calitate de scop special scopul de a determina o persoană
la raporturi sexuale ori la alte acţiuni cu caracter sexual nedorite. în cele mai frecvente cazuri,
infracţiunile prevăzute în Capitolul IV al Părţii Speciale a Codului penal pot fi săvârşite de orice
subiect, care îndeplineşte condiţiile generale, adică este o persoană fizică responsabilă care la
momentul săvârşirii infracţiunii a atins vârsta de: 14 ani (art.171, 172-175 CP RM) sau de 16 ani
(în celelalte cazuri).41
Victima nu este obligată să opună rezistenţă sau s-o continue dacă işi dă seama că
impotrivirea este zadarnică şi poate duce la daune extreme de grave, fiind suficient că prin
comportarea sa i-a demonstrat vinovatului că refuză categoric raportul sexual. 42
Profesorul rus A. Ignatov distinge patru forme de stare de neputinţă a părţii vătămate:
1.Starea de neputinţă se poate, mai intai, manifesta prin incapacitatea victimei de a inţelege
realitatea inconjurătoare şi aspectul real al acţiunilor comise. Atare circumstanţă apare in cazurile
38
Popa N. D., Obiectul material al infracţiunii, Bucureşti, 2010, pag. 121-171
39
Nistoreanu Gh., Boroi A., Drept Penal, Partea specială, Bucureşti, 2002, pag.155
40
Borodac A., op.cit., 2004, pag.113
41
Brânză S. Stati V, op.cit., 2011, pag 390
42
Borodac A., op.cit., 2004, pag.116

19
pierderii cunoştinţei, unei absolute, totale stări de ebrietate alcoolică, narcotice sau toxice ce au
provocat un somnprofund.
2.Starea de neputinţă se poate manifesta, de asemenea, prin incapacitatea persoanei de a
aprecia la justa valoare situaţia in care a nimerit, de a inţelege importanţa socială a acţiunilor
săvarşite. De cele mai multe ori nu sunt in stare să aprecieze corect faptele şi situaţiile persoanele
de varstă fragedă, persoanele cu debilitate mintală şi cele care suferă de boli psihice.
3.Starea de neputinţă trebuie constatată şi in cazurile cand victima nu dă dovadă de voinţă,
de exemplu, un şoc emoţional.
4. Starea de neputinţă se caracterizează şi prin incapacitatea victimei de a opune rezistenţă
violatorului din cauza deficienţelor fizice, a bolilor somatice, ebrietăţii sau din cauza unor
anumite circumstanţe exterioare.43
Autorul rus I. Alexandrov determină cinci stări de neputinţă a victimei:
1) deficienţe fizice;
2) tulburări psihice;
3) alte stări patologice;
4)starea de inconştienţă
5) varsta fragedă.44
În general, stările de neputinţă a victimei expuse de aceşti autori coincid. 45
Aceste sunt reglementările codului penal al Republicii Moldova referitor la problema în
cauză.
2. Codul de procedură penală (Nr. 122 din 14.03.2003) prevede:
- respectarea drepturilor copilului ca victimă sau martor în toate fazele procesului penal
(Art.10 alin.(6) în redacţia LP73 din 12.04.12, MO99-102/25.05.12 art.332).
- victima să fie asistată, în condiţiile legii, de un avocat care acordă asistenţă juridică
garantată de stat în cazul în care nu dispune de mijloace băneşti pentru a plăti avocatul (Art.58
alin.(4), pct.2) modificat prin LP66 din 05.04.12, MO155- 159/27.07.12 art.510; în vigoare
27.10.12)
- audierea minorului victimă în vîrstă de pînă la 14 ani în cauzele penale privind
infracţiunile cu caracter sexual, privind traficul de copii sau violenţa în familie, precum şi în alte
cazuri în care interesele justiţiei sau ale minorului o cer (Art.58 alin.(11) modificat prin LP66 din
05.04.12, MO155-159/27.07.12 art.510; în vigoare 27.10.12)
- considerarea, fără acordul său, ca parte vătămată a minorului căruia i s-a cauzat
prejudiciu prin infracţiune (Ar.59, alin.1)
- audierea minorului de pînă la 14 ani în cauzele penale privind infracţiunile cu caracter
sexual, privind traficul de copii sau violenţa în familie, precum şi în alte cazuri în care interesele
justiţiei sau ale minorului o cer, poate avea loc spaţii special amenajate (Art.109 alin.(5) introdus
prin LP66 din 05.04.12, MO155- 159/27.07.12 art.510; în vigoare 27.10.12)
- audierea minorului a fost introdusă în cod în anul 2012 (Art.110 1 introdus prin LP66 din
05.04.12, MO155-159/27.07.12 art.510; în vigoare 27.10.12), stipulându-se condiţiile necesare
de respectat în acest caz.
- neobligativitatea copilului de a participa la confruntarea cu persoana învinuită de
infracţiuni contra integrităţii lui fizice şi/sau morale (Art.113, alin. (6)) Protecţia copilului de
orice forme ale abuzului este reglementată prin Codul familiei (cod nr.1316 din 26.10.2000)
reactualizat în anul 2008, care prevede că copilul are dreptul de a fi protejat contra abuzurilor,
inclusiv contra pedepsei corporale din partea părinţilor sau a persoanelor care îi înlocuiesc
(Art.53 alin.(4) modificat prin LP120- XVI din 29.05.08, MO125-126/15.07.08 art.489).

43
Игнатов A. H.. Квалификация половых прступлений. Mocквa, 1974, pag. 256-271
44
Александров Ю.В. Уголовная ответственность за изнасилование.Киев, 1968, pag.26-30
45
Borodac A., op.cit., 2004, pag. 118

20
 În articolul dat nu se stipulează în mod direct abuzul sexual/exploatarea sexuală a copilului
de către membrii familiei. În acelaşi timp, codul indică dreptul copilului de-şi expune opinia cu
privire la problemele care îi afectează dezvoltarea şi integritatea personală.
În prezentul cod în art.62 se stipulează, de asemenea, că metodele de educaţie a copilului
vor exclude comportamentul abuziv, insultele şi maltratările de orice natură faţă de copil (Art.62
alin.(2) modificat prin LP120- XVI din 29.05.08, MO125-126/15.07.08 art.489). Protecţia
copilului faţă de abuzurile părinţilor este reglementată de prezentul cod prin art.67, prin care
părinţii pot fi decăzuţi din drepturile părinteşti dacă se comportă cu cruzime faţă de copil,
aplicînd violenţa fizică sau psihică, atentează la inviolabilitatea sexuală a copilului sau au săvîrşit
infracţiuni premeditate contra vieţii şi sănătăţii copiilor, abuzul sexual putând fi încadrat în
categoria infracţiunilor date. Modificările aduse în cod în anul 2008 stipulează şi sarcina
autorităţilor tutelare de a proteja copilul în cazul în care acesta este expus riscului, pînă la
separarea copilului de părinţi (Art.112 1 introdus prin LP120-XVI din 29.05.08, MO125-
126/15.07.08 art.489). În acelaşi timp, în sarcina autorităţilor tutelare este pusă monitorizarea şi
evaluarea după caz, dar nu mai rar decît o dată în 6 luni, a situaţiei copilului şi familiei.
Legea privind drepturile copilului nr. 338 din 15.12.1994 modificată în anul 2006, prevede
prin art. (4), alin. (2) că nici un copil nu poate fi supus torturii, pedepselor sau tratamentelor
crude, inumane sau degradante, în această categorie poate fi inclus şi forma abuzului care face
obiectul de studiu al prezentului raport. În acelaşi timp, statul este obligat să ocrotească copilul
de orice formă de exploatare, discriminare, violenţă fizică şi psihică, neadmiţînd incitarea sau
constrângerea de a practica orice activitate sexuală legală, exploatarea în scopul prostituţiei sau a
altor practici sexuale ilegale, în pornografie şi în materiale cu caracter pornografic inclusiv din
partea părinţilor sau persoanelor subrogatorii legale, rudelor. Prezenta lege nu se referă în mod
direct la abuzul sexual al copilului, dar face referire la exploatarea sexuală a copilului prin
activitatea de prostituţie şi implicarea în pornografie. Conform principiilor şi valorilor din
domeniul asistenţial, copilul abuzat/exploatat sexual reprezintă o categorie defavorizată, care
necesită încadrarea în sistemul de servicii sociale, de protecţie şi intervenţie asistenţială. 46

46
http://www.mai.gov.md/sites/default/files/document/attachments/studiu_abuz_sexual_al_copiilor_0.pdf vizitat la
28.03.2015

21
 CAPITOLUL II
Analiza juridico-penală a infracţiunilor ce atentează la inviolabilitatea sexuală a persoanei
minore

§2.1. Violul.

Violul constituie cea mai brutală atingere adusă libertăţii sexuale, care constituie un
important atribut al personalităţii umane, care loveşte în inviolabilitatea sexuală şi fizică, în
demnitatea şi libertatea persoanei.
Săvârşirea infracţiunii de viol constituie manifestarea unei conştiinţe profund înapoiate, a
unei personalităţi caracterizate prin grave deficienţe morale şi printr-o agresivitate extrem de
primejdioasă.47
Fapta de viol este incriminată în art.171 Cod penal într-o variantă-tip şi în două variante
agravate.
Violul în varianta-tip este incriminat la alin.(l) art.171 Cod penal: Violul, adică actul sexual
neconsimțit.
Variantele care urmează să fie analizate sunt prevăzute la art.171 alin (2) lit.(a) violul
săvârşit cu bună-ştiinţă asupra unui minor şi la alin (3) lit. (b) violul unei persoane minore în
vârstă de până la 14 ani.
Obiectul juridic special al violului are, de cele mai dese ori, un caracter complex, constând
din: 1) obiectul juridic principal - relaţiile sociale cu privire la inviolabilitatea sexuală şi
libertatea sexuală a persoanei; 2) obiectul juridic secundar - relaţiile sociale cu privire la
libertatea psihică, integritatea corporală, sănătatea sau viaţa persoanei.
În cazul faptelor incriminate la lit.a) alin.(2) şi la lit.b) alin.(3) art.171 Cod penal, obiectul
juridic principal îl formează relaţiile sociale cu privire la inviolabilitatea sexuală a minorilor.
În cazul în care acţiunea adiacentă din cadrul infracţiunii de viol îmbracă modalitatea de
profitare de imposibilitatea victimei de a se apăra sau de a-şi exprima voinţa este practic
imposibil a identifica un obiect juridic secundar. În această ipoteză, infracţiunea prevăzută la
art.171 Cod penal are un obiect juridic simplu, nu un obiect juridic complex.
Obiectul material al infracţiunii prevăzute la art.171 Cod penal îl constituie corpul
persoanei.
Victimă în cazul violului poate fi nu doar o persoană de sex feminin, dar şi o persoană de
sex masculin. Referindu-se la actul de viol al bărbatului de către femeie, V.Cioclei argumentează
că acesta este perfect posibil şi realizabil, aducând o serie de argumente pertinente şi
consistente.48
De regulă, pentru existenţa infracţiunii de viol nu interesează vârsta victimei. Dacă însă
persoana este minoră (inclusiv are vârsta sub 14 ani), infracţiunea îmbracă formele agravate
prevăzute la lit.a) alin.(2) şi la lit.b) alin.(3) art.171 Cod penal.
La calificare, nu interesează dacă victima este căsătorită sau divorţată, nici dacă a avut o
experienţă sexuală înainte de viol. În doctrina penală este consacrată noţiunea „viol conjugal” 49,
de aceea nu se exclude nici posibilitatea săvârşirii violului asupra soţiei (soţului). De asemenea,
victimă a violului poate fi chiar o persoană care practică prostituţia.
Vârsta victimei se stabileşte prin actul de îniegistiaie a naşterii; buletinul de identitate;
paşaportul naţional, de serviciu sau diplomatic; certificatul forma nr.9. în situaţia în caie victima
nu posedă acte care ar certifica vârsta ei se dispune efectuairea expertizei medico-legale pentru
stabilirea vârstei.50
Este important ca victima infracţiunii de viol să aibă o altă apartenenţă sexuală decât
47
Bujor V., Pop O.,Aspecte criminologice privind infracţiunile săvîrşite cu violenţă, Timişoara, 2003, pag. 17
48
Cioclei V. Viaţa sexuală. Politică penală. - Bucureşti: Holding Reporter, 1994, pag.36-46.
49
Chiriţă R..Violul conjugal în dreptul comparat II Revista de Drept Penal, 2002, nr.2, pag. 154-161.
50
Nestor S., Rusnac C., Metodica investigării infracţiunii de viol, Chișinău, 2009, pag. 29

22
autorul acestei infracţiuni. Nu putem accepta ideea că la art.171 Cod penal legiuitorul are în
vedere oricare act de penetrare, heterosexual sau homosexual. Pentru că altfel ar fi imposibilă
delimitarea infracţiunilor prevăzute la art.171 şi 172 Cod penal.
În cazul violului săvârşit de două sau mai multe persoane, victima trebuie să aibă o altă
apartenenţă sexuală decât persoana care realizează raportul sexual, în raport cu persoana care
realizează constrângerea fizică sau psihică, apartenenţa sexuală poate fi aceeaşi.
În literatura de specialitate română există viol, în modalitatea agravată, şi în situaţia în care
victima nu împlinise vârsta de 14 ani. Raţiunea agravării constă în aceea că, datorită vârstei
fragede a victimei, fapta poate avea consecinţe grave în ceea ce priveşte dezvoltarea fizică şi
morală a acesteia. Autorul trebuie să-şi fi dat seama că victima nu a împlinit 14 ani sau să fi
putut prevedea o asemenea posibilitate. Cunoaşterea nesigură, îndoiala asupra acestei
împrejurări, nu înlătură răspunderea penală, subiectul acţionând mai departe, înseamnă că a
acceptat şi această eventualitate; dacă a avut convingerea că victima avea o vârstă mai mare de
14 ani, fiind în eroare de fapt, făptuitorul va li sancţionat cu pedeapsa prevăzută de lege pentru
varianta simplă a infracţiunii. Dacă fapta de viol s-a comis în condiţiile mai multor agravante, va
exista o singură agravantă, însă, la individualizarea pedepsei se va avea în vedere numărul
agravantelor.51
Latura obiectivă a infracţiunii analizate se exprimă în fapta prejudiciabilă, concretizată în
acţiuni de două tipuri:
1) acţiunea principală: raportul sexual;
2) acţiunea adiacentă exprimată în oricare din următoarele trei modalităţi:
a) constrângerea fizică; b) constrângerea psihică; c) profitarea de imposibilitatea
victimei de a se apăra ori de a-şi exprima voinţa.
Latura obiectivă a violului este întregită numai atunci când acţiunea principală este însoţită
de acţiunea adiacentă în oricare din modalităţile sale.
Elementul material al infracţiunii de viol constă într- un raport sexual săvârşit prin
constrângere. Vătămarea inviolabilităţii şi libertăţii sexuale a victimei se realizează material prin
raportul sexual la care este supusă aceasta.
Textul incriminator din art.171 CP prevede, în mod expres, că elementul material al
violului constă într-un act sexual. Actul sexual poate fi definit ca acea conjuncţie a organelor de
sex masculin şi feminin, adică actul de pătrundere a organului procreator al bărbatului în organul
corespunzător al femeii; raportul sexual reprezintă acele relaţii sexuale normale între bărbat şi
femeie destinate procreării.
Actul sexual presupune un act fiziologic şi nu simpla apropiere sau atingere a organelor
sexuale, de asemenea, este lipsit de relevanţă dacă s-a ajuns sau nu la crearea condiţiilor necesare
procreării.
În opinia mea, consider că mai corect ar fi ca elementul material al infracţiunii de viol să
fie întitulat „actul sexual de orice natură”. Această soluţie la incriminarea violului a fost
adoptată de majoritatea codurilor penale modeme europene. De asemenea, în susţinerea opiniei
mele, aș dori să aduc următoarele argumente: această delimitare între raportul sexual şi alte acte
sexuale (coitul anal şi oral etc.) este justificată doar din punct dc vedere medical, dar nu cred că
această soluţie îşi are argumentare şi din punct de vedere al tehnicii legislative. Adesea,
apropiate prin conţinut şi exercitate în acelaşi timp, atât actele sexuale normale, cât şi actele
sexuale anormale, sunt cuprinse de o rezoluţie infracţională unică a făptuitorului şi se percep de
către acesta ca o singură infracţiune, ceea ce mi se pare logic. Această delimitare artificială a
unei infracţiuni unice nu cred că reprezintă cea mai bună soluţie de tehnică legislativă.
Atingerea adusă libertăţii sexuale a persoanei decurge tocmai din împrejurarea că actul
sexual se săvârşeşte împotriva voinţei ei, actul nefiind socialmente periculos şi nici măcar imoral
prin însăşi natura lui, ci prin această nesocotire a libertăţii victimei de a dispune de sine în relaţii
sexuale.
51
Nistoreanu Gh., Boroi A., op.cit., 2002, pag.155

23
 Sub raportul laturii obiective, săvârşirea infracţiunii de viol are două etape, două momente
succesive. Primul moment este acela al înfrângerii sau al paralizării rezistenţei victimei, atunci
când violul se săvârşeşte prin constrângere explicită, sau acela al profitării de starea de
imposibilitate a victimei de a se apăra sau de a-şi exprima voinţa (constrângere implicită),
neavând importanţă dacă starea dată era existentă sau a fost provocată chiar de făptuitor. Cel de-
al doilea moment îl constituie însăşi săvârşirea raportului sexual, săvârşire care a fost posibilă
prin activitatea desfăşurată în primul moment.
Deci, cerinţa esenţială, constrângerea, pentru existenţa infracţiunii de viol se realizează
prin două modalităţi de înfrângere a libertăţii sexuale (constrângere implicită, constrângere
explicită), având caracter alternativ. Constrângerea poate fi fizică sau psihică.
Constrângerea fizică constă în folosirea forţei fizice asupra victimei pentru a înfrânge
rezistenţa fizică a acesteia şi pentru a tace, astfel, posibil raportul sexual. Ea se poate exprima
prin: lovirea victimei, vătămarea intenţionată a integrităţii corporale sau a sănătăţii, răsucirea
mâinilor în articulaţii, fixarea prin intermediul cătuşelor de obiecte nemişcătoare. Pentru a exista
infracţiunea de viol este necesar să se constate dacă forţa fizică exercitată asupra victimei a fost
suficient de intensă pentru a o constrânge la raport sexual. Constrângerea fizică va fi apreciată la
concret, de la caz la caz. ţinându-se cont de condiţiile în care s-a exercitat forţa, ca şi de puterea
efectivă de rezistenţă a victimei. De asemenea, connstrângerea trebuie să fie efectivă, iar nu
aparentă şi susceptibilă să anihileze, total sau parţial, rezistenţa victimei. Pentru încadrarea faptei
drept viol nu interesează dacă victima a opus sau nu rezistență, fiind suficient să existe refuzul
energic, dar nu simulat a victimei. Consider că nu constituie o opunere reală, categorică,
ezitările, rezervele, temerile, împotrivirile aparente sau de capriciu, ori ,,opunerile” de rigoare
sau de circumstanță ale pseudovictimei.52
Ţinând cont de argumentele prezentate în cadrul lucrării şi prevederile legislaţiilor penale
ale altor state, propunem modificarea elementului material al infracţiunii prevăzute de art. 171
CP din „act sexual neconsimțit” în „act sexual de orice natură”, urmând ca noţiunea violului din
conţinutul art.171 CP, să aibă următoarea formă: „violul, adică actul sexual de orice natură,
săvârşit prin constrângere fizică sau psihică asupra persoanei, profitând de imposibilitatea
acesteia de a se apăra ori de a şi exprima voinţa”. Principalul argument în susţinerea opiniei mele
este reprezentat de faptul că infractorul în momentul atentării la libertatea şi inviolabilitatea
sexuală a persoanei, are drept scop satisfacerea poftei sexuale, fiindui indiferent acţiunile prin
care își va atinge acest scop. Atâta timp cât noi îl tragem la răspundere penala în baza art. 171 și
art. 172 CP de fapt, îi agravăm răspunderea penală nejustificat, pentru că acțiunile infracționale
au un scop unic.
Latura subiectivă a infracţiunii prevăzute la art.171 CP RM se exprimă, în primul rând, în
vinovăţie sub formă de intenţie directă. Motivele violului constau în: dorinţa satisfacerii
necesităţii sexuale (de cele mai dese ori); răzbunare; năzuinţa de a dezonora victima în faţa
altora; năzuinţa de a determina victima să se căsătorească cu făptuitorul etc.
Infracţiunea de viol asupra unui minor prevazută la art.171 alin(2) lit.(a) se pedepseşte cu
închisoare de la 7 la 12 ani, pe cînd alin(3) lit. (b) cu se pedepseşte cu închisoare de la 10 la 20
de ani sau cu detenţiune pe viaţă.
Infracţiunile prevăzute de art.art.171, 172, 174 CP se consideră consumate odată cu
începerea realizării actului sexual al făptuitorului cu victima, indiferent de consecinţe.
La calificarea infracţiunilor prevăzute la art.171 şi 172 CP nu are însemnătate dacă starea
de imposibilitate de a se apăra sau de a-şi exprima voinţa a fost provocată chiar de făptuitor.
Renunţarea de bunăvoie de a săvîrşi infracţiunile prevăzute de art.171 sau 172 CP urmează
să fie examinată ca circumstanţă care exclude răspunderea pentru aceste infracţiuni. În acest caz,
persoana poartă răspundere doar pentru fapta prejudiciabilă săvîrşită real şi cu condiţia că ea
conţine elementele constitutive ale infracţiunii.
52
Cușnir V., Paladi A., Cernomoreț S., Infracțiunea de viol. Aspecte juridico-penale.(studiu monographic),
Chișinău. 2006, pag. 27

24
 Nu se consideră renunţare de bunăvoie la săvîrşirea violului şi/sau a acţiunilor violente cu
caracter sexual refuzul de continuare a acţiunilor prejudiciabile care este determinat de cauze
independente de voinţa făptuitorului.
Violul şi acţiunile violente cu caracter sexual (art.171 - 172 CP) se consideră săvîrşite de
către o persoană care anterior a săvîrşit un viol sau acţiuni violente cu caracter sexual prevăzute
la alin.(1) ale art.171 şi 172 CP al RM, dacă făptuitorul a comis anterior un viol sau alte acţiuni
violente cu caracter sexual, cu condiţia că acesta nu a fost condamnat pentru vreuna din aceste
fapte şi că nu a expirat termenul de prescripţie.
Dacă făptuitorul succesiv realizează două sau mai multe raporturi sexuale sau acţiuni cu
caracter sexual asupra aceleiaşi victime şi în executarea aceleiaşi intenţii infracţionale, faptele
săvîrşite reprezintă o infracţiune unică prelungită, care se consideră consumată din momentul
începerii ultimului raport sexual şi/sau a ultimei acţiuni cu caracter sexual; în acest caz,
făptuitorul nu poate fi tras la răspundere conform art.171 alin.(2) lit.a) CP sau după caz, art.172
alin.(2) lit.a) CP). Dacă raporturile sexuale şi/sau acţiunile cu caracter sexual au fost realizate cu
două sau mai multe victime, chiar în cazul unei întreruperi de scurtă durată între aceste raporturi
(acţiuni), trebuie aplicată dispoziţia de la art.171 alin.(2) lit.a) sau după caz, art.172 alin.(2) lit.a)
CP.
Dacă intenţia făptuitorului cuprinde săvîrşirea de către el (în orice consecutivitate) a
violului şi a acţiunilor violente cu caracter sexual asupra uneia şi aceleiaşi victime, faptele
săvîrşite urmează a fi calificate prin concurs în baza art.171 şi 172 CP. La calificare nu importă
dacă a existat întrerupere în timpul săvîrşirii asupra victimei a violului şi a acţiunilor violente cu
caracter sexual.
Dacă violul sau acţiunile violente cu caracter sexual au fost săvîrşite în prezenţa mai
multor circumstanţe agravante, prevăzute la diferite alineate ale art.171 şi/sau 172 CP, atunci, în
absenţa concursului real de infracţiuni, faptele se califică numai potrivit acelui alineat al art.171
şi/sau 172 CP care prevede o sancţiune mai severă. Totodată, în partea descriptivă a sentinţei este
necesar a fi nominalizate toate circumstanţele agravante ale faptei.
Răspunderea pentru violul sau acţiunile violente cu caracter sexual, săvîrşite cu bună-
ştiinţă asupra unui minor ori asupra unei persoane despre care se ştia cu certitudine că nu a atins
vîrsta de 14 ani, poate surveni numai dacă făptuitorul cunoştea cu certitudine vîrsta victimei (din
maniera de conduită a acesteia, din aspectul ei exterior sau din alte surse). Eroarea de fapt cu
privire la vîrsta victimei, posibilă în anumite cazuri speciale şi în împrejurări concrete specifice,
în care făptuitorul şi-a putut eventual forma convingerea că victima are depăşită vîrsta de 14 sau
18 ani atunci cînd aceasta este dovedit, se exclude imputarea acestui semn calificativ (vîrsta
victimei este cu puţin sub 14 sau 18 ani, iar datorită proceselor de accelerare arată mai în
vîrsta).53
Doctrina română susţine, că infracţiunea de viol se săvârşeşte cu intenţie directă,
făptuitorul îşi dă seama că realizează actul sexual împotriva voinţei persoanei de sex opus şi că
încalcă, în felul acesta, libertatea şi inviolabilitatea ei sexuală, urmare a cărei producere o
doreşte. Intenţia făptuitorului trebuie să existe in momentul exercitării constrângerii. Dacă
făptuitorul a luat hotărârea de a avea actul sexual cu victima mai târziu şi independent de
constrângerea pe care a exercitat-o asupra acesteia anterior, va exista concurs între infracţiunea
de viol şi infracţiunea realizată prin exercitarea constrângerii (lovire sau alte violenţe, vătămare
corporală), în afară de cazul în care constrângerea exercitată anterior asupra victimei a adus-o pe
aceasta în stare de neputinţă de a se apăra sau de a-şi exprima voinţa, stare de care a profitat
făptuitorul pentru a realiza actul sexual. Dacă făptuitorul a realizat actul sexual profitând de
starea de neputinţă a victimei de a se apăra sau de a-şi exprima voinţa, pentru existenţa violului
este necesar ca acesta să fî cunoscut, în momentul săvârşirii faptei, această stare a victimei.
Eroarea făptuitorului cu privire la această împrejurare îi înlătură vinovăţia şi, ca urmare,
53
Hotărîrea plenului CSJ a RM despre practica judiciară în cauzele din categoria infracţiunilor privind viaţa sexuală
nr.17 din 07.11.2005, pct.1-17

25
răspunderea penală.Latura subiectivă a violului nu include vreun motiv sau scop special. 54
Subiectul infracţiunii este persoana fizică responsabilă care la momentul săvârşirii
infracţiunii a atins vârsta de 14 ani.
În cele ce urmează vor fi supuse analize circumstanţele agravante ale violului care necesită
a fi examinate:
Violul săvârşit cu bună-ştiinţă asupra unui minor (lit.a) alin.(2) art.171 CP RM).
În general, în ipoteza infracţiunii prevăzute la art.171 CP RM, referitor la vârsta victimei
legiuitorul a fixat două baremuri:
1) vârsta sub 14 ani;
2) vârsta între 14 şi 18 ani;
3) vârsta peste 18 ani.55
Pentru calificarea corectă se cere respectarea a două condiţii:
Potrivit legislaţiei penale, victima trebuie să fie o persoană de sex feminin sau masculin
care nu a atins vîrsta de 18 ani, dar care deja a împlinit vîrsta de 14 ani.
Se consideră că persoana a împlinit o anumită vîrstă nu în ziua naşterii, ci la orele 00:00 ale
zilei următoare după cea de naştere. în lipsa documentelor, vîrsta se stabileşte printr-o expertiză
medico-legală. în asemenea cazuri, ziua naşterii este considerată ultima zi a anului de naştere
stabilit de experţi.56
Făptuitorul trebuie să ştie cu certitudine că săvîrşeşte un act de viol în privinţa unei
persoane care nu a atins vîrsta de 18 ani.
Comiterea infracţiunii de viol cu bună ştiinţă înseamnă că violatorul ştia că partea vătămată
este minoră sau îşi dădea seama (admitea) că ea nu a împlinit 18 ani.57
Pe această poziţie se situează şi practica judiciară a Republicii Moldova. Hotărîrea Plenului
CSJ deja nominalizată ne indică faptul că, aplicînd legea privind răspunderea penală pentru
violul unei minore, instanţele judecătoreşti trebuie să ţină cont de faptul că această infracţiune
poate fi calificată în temeiul indicat numai în cazurile în care vinovatul ştia sau admitea că
săvîrşeşte un raport sexual cu o persoană în vîrstă de la 14 pînă la 18 ani.
Făptuitorul poate să admită că săvîrşeşte violul unei minore călăuzindu-se de aspectul
exterior al victimei, vocabularul ei, alte circumstanţe (uniformă şcolară etc.). 58
Răspunderea pentru violul sau acţiunile violente cu caracter sexual, săvîrşite cu bună-
ştiinţă asupra unui minor ori asupra unei persoane despre care se ştia cu certitudine că nu a atins
vîrsta de 14 ani, poate surveni numai dacă făptuitorul cunoştea cu certitudine vîrsta victimei (din
maniera de conduită a acesteia, din aspectul ei exterior sau din alte surse). Eroarea de fapt cu
privire la vîrsta victimei, posibilă în anumite cazuri speciale şi în împrejurări concrete specifice,
în care făptuitorul şi-a putut eventual forma convingerea că victima are depăşită vîrsta de 14 sau
18 ani atunci cînd aceasta este dovedit, se exclude imputarea acestui semn calificativ (vîrsta
victimei este cu puţin sub 14 sau 18 ani, iar datorită proceselor de accelerare arată mai în
vîrsta).59
Răspunderea se agravează conform lit.b) alin.(2) art.171 CP RM, dacă infracţiunea de viol
este săvîrşită cu bună-ştiinţă asupra unui minor. Luînd în calcul prevederea de la lit.b) alin.(3)
art.171 CP RM, victima violului săvîrşit cu bună-ştiinţă asupra unui minor trebuie să aibă vîrsta
între 14 şi 18 ani. Mai mult, făptuitorul trebuie să aibă certitudinea privind vîrsta victimei (din
maniera de conduită a acesteia, din aspectul ei exterior sau din alte surse).
54
Toader T., Drept penal român, Partea Specială, Bucureşti, 2001, pag.198
55
Brânză S., Stati V, op.cit., 2005, pag 402
56
Macari I.., Drept penal al RM. Partea Generală, ed. USM, Chişinău, 1999, pag. 123.
57
Скуратов Ю.И.,. Лебедев O.M, Комментарии к Уголовному кодексу РФ, изд. Норма, Москва,2001, pag.
305.
58
Avram M., Popovici T.,Cobâşneanu V., Cercetarea infracţiunilor contra persoanei,(Ghidul ofiţerului de urmărire
penală), Chişinău, 2004, pag. 145
59
Hotărîrea Plenului CSJ a RM despre practica judiciară în cauzele din categoria infracţiunilor privind viaţa sexuală
nr.17 din 07.11.2005

26
 Dacă făptuitorul consideră, în mod întemeiat, că victima a atins majoratul, iar aceasta nu
corespunde realităţii, nu-i poate fi imputată circumstanţa agravantă prevăzută la lit.b) alin.(2)
art.171 CP RM. Aceasta nu înseamnă însă că făptuitorul nu va răspunde pentru infracţiunea de
viol în formă neagravată sau săvîrşită în prezenţa altor circumstanţe agravante, a căror existenţă
nu poate fi pusă la îndoială.
Dacă făptuitorul consideră eronat că victima nu a atins majoratul (deşi în realitate aceasta a
atins, la momentul săvîrşirii infracţiunii, vîrsta de 18 ani), cele săvîrşite urmează a fi calificate
conform art.27 şi lit.b) alin.(2) art.171 CP RM.
Răspunderea se agravează conform lit.b) alin.(3) art.171 CP RM, dacă violul este săvîrşit
asupra unei persoane minore în vîrstă de pînă la 14 ani. În esenţă, pentru realizarea agravantei
date trebuie îndeplinite două condiţii:
1) victima să nu fi atins vîrsta de 14 ani la momentul săvîrşirii infracţiunii;
2) făptuitorul să fi ştiut sau să fi admis această împrejurare.
La calificarea erorii de fapt cu privire la calitatea agravantă a victimei avînd vîrsta de pînă
la 14 ani, sunt aplicabile ideile expuse cu prilejul analizei circumstanţei agravante consemnate la
lit.b) alin.(2) art.171 CP RM, cu deosebirile de rigoare.
În situaţia cînd a avut loc violul unei persoane în vîrstă de pînă la 14 ani, după care
raporturile sexuale ce au urmat au fost săvîrşite cu consimţămîntul victimei, cele comise
formează concursul infracţiunilor prevăzute la art.171 şi 174 CP RM.60
În doctrina română vedem, că Potrivit alin. 3, infrafcţiunea este mai gravă dacă victima nu
a împlinit vârsta de 14 ani sau dacă fapta a avut ca urmare moartea sau sinuciderea victimei.
Săvârşirea faptei asupra unei persoane de sex opus care nu a împlinit vârsta de 14 ani.
Circumstanţa agravantă se referă la victima infracţiunii de viol, care trebuie să fie o persoană de
sex opus în vârstă de sub 14 ani. Gravitatea sporită a faptei este determinată de vârsta fragedă a
victimei; săvârşirea faptei asupra unei asemenea persoane constituie o mare primejdie pentru
dezvoltarea ei ulterioară fizică şi psihică. La aceasta se adaugă şi pericolul social sporit al
făptuitorului care, fără să ţină seama de vârsta victimei, săvârşeşte asupra ei fapta, punându-i
astfel în primejdii dezvoltarea ulterioară.
Agravârea este realizată dacă, în momentul săvârşirii faptei, victima împlinise vârsta de 14
ani şi făptuitorul a cunoscut această împrejurare.
În practica judiciară s-a reţinut ca viol în această formă agravantă într-un caz, săvârşirea
faptei asupra unei persoane de sex feminin în vârstă de 9 ani, chiar dacă nu s-a folosit violenţa,
iar într-un caz, săvârşirea faptei asupra unei persoane de sex feminin cu vîrsta de 14 ani cu
violenţa, fapta constituie viol în formă agravată şi într-un caz şi în al doilea, deoarece victima
fiind în vîrsta de 9 ani nu si-a putut exprima voinţa şi consimţi la act sexual cu făptuitorul. 61
La 15.02.2011, în jurul orei 01:00, inculpatul Grinco Alexandr, avînd scopul de a comite
un viol, a pătruns ilegal în domiciliul vecinei Onofrei Ana, a.n. 21.07.1993 din s. Simionovca, r-
nul Ştefan Vodă, despre care ştia cu certitudine că este minoră şi, ameninţînd-o cu un cuţit de
bucătărie, a răpit-o şi a dus-o forţat la o casă bătrînească ce aparţine familiei Onofrei, situată
peste drum de domiciliul lui Onofrei Ana unde, prin forţă fizică, i-a aplicat mai multe lovituri în
diferite părţi ale corpului, cauzîndu-i leziuni corporale uşoare, forţat a dezbrăcat-o, după care a
săvîrşit cu aceasta un raport sexual forţat. Tot el, continuîndu-şi acţiunile sale criminale, după
finisarea raportului sexual cu Onofrei A., avînd intenţia premeditară de a o omorî pe ultima cu o
deosebită cruzime, a mobilizat-o, legîndu-i mîinile cu ajutorul unui cablu, apoi cu ajutorul unui
conductor electric şi ulterior, cu o centură de dame a încercat să o stranguleze însă, din motiv că
a venit tatăl său Grinco Vasile, care a bătut la geam, nu şi-a dus intenţia pînă la capăt. Tot el, la
06.11.2010, avînd intenţia de a comite acţiuni violente cu caracter sexual în formă perversă, în
urma înţelegerii prealabile şi împreună cu cet. Romanov Grigore, a.n. 21.08.1999, ştiind cu
certitudine că cet. Leşan Elena a.n. 02.07.1996, locuitoare a s. Simionovca, r-nul Ştefan Vodă,
60
Poalelungi M., Dolea I., Vîzdoagă T. Manualul judecătorului pentru cauze penale, Chişinău 2013, pag. 562-564
61
Toader T., op.cit., 2001, pag.. 203-204

27
este minoră, au imobilizat-o, legîndu-i mînile cu ajutorul unui şiret şi, aplicînd forţa fizică,
ameninţînd-o cu un cuţit de bucătărie, au dus-o forţat într-un şopron din apropierea gospodăriei
lui Grinco Vasile, de la marginea s. Simionovca, unde forţat şi-a satisfăcut cu Leşan E. pofta
sexuală în formă perversă anală. La adoptarea soluţiei date, instanţa de apel a statuat că vinovăţia
inculpatului Grinco Alexandr a fost dovedită, iar acţiunile lui au fost corect calificate în baza art.
171 alin. (2) lit. b); 27-145 alin. (2) lit. a), e), j), f); 172 alin. (2) lit. b), c) Cod penal.62

§ 2.2. Acţiuni violente cu caracter sexual

Ca şi la viol, pericolul sporit al supunerii persoanei minore care nu a atins vîrsta de 14 ani
la acţiuni violente cu caracter sexual este condiţionată şi determinată de vîrsta fragedă a victimei
şi constituie o mare primejdie reală pentru dezvoltarea ei ulterioară atît din punct de vedere fizic,
cît şi psihic.
Totodată, la determinarea pedepsei în condiţiile agravantei analizate s-a ţinut cont şi de
pericolul social sporit al făptuitorului care, în ciuda vîrstei fragede a copilului, săvîrşeşte asupra
lui asemenea acţiuni violente nefireşti, exprimînd o formă specială de agresivitate sexuală. 63
Acţiunile violente cu caracter sexual sunt incriminate la art.172 CP RM într-o variantă-tip
şi în două variante agravate.
Acţiunile violente cu caracter sexual în varianta-tip sunt incriminate la alin.(l) art.172 CP
RM: homosexualitatea sau satisfacerea poftei sexuale în forme perverse, săvârşite prin
constrângere fizică sau psihică a persoanei ori profitând de imposibilitatea acesteia de a se apăra
sau de a-şi exprima voinţa.
La rândul lor, acţiunile violente cu caracter sexual, în prima lor variantă agravată, sunt
incriminate la alin.(2) art.172 CP RM, atunci când acestea sunt:
- săvârşite de o persoană care anterior a săvârşit o faptă prevăzută la alin.(l) art.172 CP RM
(lit.a));
- săvârşite cu bună-ştiinţă asupra unui minor (lit.b));
1
- săvârşite cu bună-ştiinţă asupra unei femei gravide (lit.b ));
- săvârşite asupra unui membru de familie (lit.b ));
- săvârşite de două sau mai multe persoane (lit.c));
- însoţite de contaminarea intenţionată cu o boală venerică (lit.d));
- însoţite de torturarea victimei (lit.g)).
Acţiunile violente cu caracter sexual, în cea de-a doua variantă agravată, sunt incriminate
la alin.(3) art.172 CP RM, dacă:
- au fost săvârşite asupra unei persoane despre care se ştia cu certitudine că nu a atins
vârsta de 14 ani (lit.a));
- au fost săvârşite asupra persoanei care se află în îngrijirea, ocrotirea, protecţia, educarea
sau în tratamentul făptuitorului (lit.a ));
- au cauzat contaminarea intenţionată cu maladia SIDA (lit.b));
- au cauzat din imprudenţă o vătămare gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii (lit.c));
- au provocat din imprudenţă decesul victimei (lit.d));
- au provocat alte urmări grave (lit.e)).
Ca şi la infracţiunea de viol, ne interesează la moment agravantele acţiunilor violente cu
caracter sexual prevăzute la alin.(2) lit.(b) şi alin.(3) lit.(a).
Agravanta presupune, în primul rînd, săvîrşirea unui act sexual nefiresc violent cu o
persoană minoră în vîrstă de pînă la 14 ani. în al doilea rînd, va fi considerată infracţiune orice
act sexual cu o persoană minoră în vîrstă de pînă la 14 ani (de bună voie, prin orice înşelare, în
schimbul unei recompense materiale etc.), fiindcă această persoană se afla în stare de neputinţă,
ce se poate manifesta prin incapacitatea de a aprecia corect situaţia, de a înţelege importanţa
62
Decizia Colegiului penal al Curţii Supreme de Justiţie a Republicii Moldova nr. 4 - 1re -175/14 din 22 mai 2014
63
Avram M., Popovici T.,Cobâşneanu V, op.cit., 2004, pag. 145

28
socială a acţiunilor săvîrşite.64
Obiectul juridic special al infracţiunii prevăzute la art.172 CP RM are, de cele mai dese
ori, ca şi în cazul violului, un caracter complex, deoarece acesta îl constituie: 1) relaţiile sociale
cu privire la inviolabilitatea sexuală şi libertatea sexuală a persoanei (obiectul juridic principal)',
2) relaţiile sociale cu privire la libertatea psihică, integritatea corporală, sănătatea sau viaţa
persoanei (obiectul juridic secundar).
În cazul modalităţilor de la lit.b) alin.(2) şi de la lit.a) alin.(3) art.172 CP RM, obiectul
juridic principal al infracţiunii analizate este format din relaţiile sociale cu privire la
inviolabilitatea sexuală a minorilor.
Obiectul material al acţiunilor violente cu caracter sexual îl constituie corpul persoanei.
Victima în cazul infracţiunii analizate adoptă o postură sau alta, în funcţie de modalitatea
sub care apare acţiunea principală din cadrul laturii obiective. Astfel, în cazul infracţiunii
prevăzute la art.172 CP RM, presupunând realizarea actului de homosexualitate, victima trebuie
să aibă aceeaşi apartenenţă sexuală cu autorul infracţiunii. în cazul în care o astfel de faptă este
săvârşită de două sau mai multe persoane, victima trebuie să aibă aceeaşi apartenenţă sexuală cu
persoana care realizează actul de homosexualitate. în raport cu persoana care realizează
constrângerea fizică sau psihică, apartenenţa sexuală poate fi diferită.
Latura obiectivă a infracţiunii prevăzute la art.172 CP RM se exprimă în fapta
prejudiciabilă, concretizată în acţiuni de două tipuri: 1) acţiunea principală: a) homosexualitatea;
b) satisfacerea poftei sexuale în forme perverse; 2) acţiunea adiacentă: a) constrângerea fizică; b)
constrângerea psihică; c) profitarea de imposibilitatea victimei de a se apăra ori de a-şi exprima
voinţa.65
După cum a constatat A.Borodac, latura obiectivă a infracţiunii are drept bază săvarşirea
actelor de homosexualism, lesbianism sau a altor acţiuni cu caracter sexual, comise prin
constrangere fizică sau psihică a persoanei ori profitand de imposibilitatea acesteia de a se apăra.
Acţiunile cu caracter sexual, denumite astfel de legiuitor, reprezintă nişte acte sexuale
nefireşti intre persoane de acelaşi sex, acte de satisfacere a instinctului sexual intre bărbaţi sau
intre femei, acte care contravin legilor naturii. De aceea acţiunile cu caracter sexual nu pot fi
numite raporturi sexuale, care reprezintă acte biologice de impreunare a sexelor, adică a unui
bărbat şi a unei femei.
1. Noţiunea de homosexualism presupune raportul sexual dintre bărbaţi, realizat pe cale
anală. Este pedepsit doar homosexualul care îşi satisface poftele sexuale prin acţiuni violente sau
prin profitare de imposibilitatea victimei de a se apăra sau de a-şi exprima voinţa.
2. Noţiunea de lesbianism desemnează acţiunile sexuale dintre persoanele de sex feminin,
homosexualitate feminină. Lesbianismul este calificat drept infracţiune în cazul în care este
săvârşit prin acţiuni violente sau prin profitare de imposibilitatea victimei de a se apăra sau de a-
şi exprima voinţa.
3. Prin satisfacere a poftei sexuale în forme perverse se înţeleg toate celelalte forme ale
raportului sexual, cu excepţia homosexualismului şi a lesbianismului, săvârşite prin constrângere
fizică sau psihică a persoanei ori profitând de imposibilitatea acesteia de a se apăra sau de a-şi
exprima voinţa.
4. Persoanele de sex opus care participă la realizarea acţiunilor violente de homosexualism
sau lesbianism (de exemplu, femeia participă la acţiunile de homosexualism, bărbatul - la cele de
lesbianism) sunt pasibile de răspundere penală în calitate de autori, organizatori, instigatori sau
complici, conform comentariului de la art.45 CP.
5. Noţiunile de constrângere fizică sau psihică ori profitând de imposibilitatea acesteia de
a se apăra sau de a-şi exprima voinţa, precum şi agravantele prevăzute de alin.2 şi 3 ale art.172
CP, sunt identice cu noţiunile explicate la art.171 CP.

64
Avram M., Popovici T.,Cobâşneanu V, op.cit., 2004, pag. 145
65
Brânză S. Stati V, op.cit, 2005, pag 410

29
 6. Latura subiectivă a infracţiunii se realizează prin intenţie. Făptuitorul este conştient că
aplică acţiuni violente cu caracter sexual pentru a-şi satisface pofta sexuală sau pentru a leza
onoarea victimei.
7. Subiect al infracţiunii este orice persoană fizică responsabilă, care a atins vârsta de 14
66
ani.
Luând în consideraţie caracterul alternativ al modalităţilor sub care se exprimă acţiunea
principală şi acţiunea adiacentă, la calificare va fi suficient a stabili îmbinarea acţiunii principale
în oricare din modalităţile sale cu acţiunea adiacentă în oricare din modalităţile sale.
Latura subiectivă a infracţiunii prevăzute la art.172 CP RM se exprimă, în primul rând, în
vinovăţie sub formă de intenţie directă. Pe lângă dorinţa satisfacerii poftei (necesităţii) sexuale,
motivele infracţiunii se pot concretiza în: năzuinţa de a înjosi cinstea şi demnitatea victimei,
intenţia de a impune victima să îndeplinească în viitor cerinţele făptuitorului legate de săvârşirea
acţiunilor violente cu caracter sexual, ameninţând-o cu răspândirea unor informaţii defăimătoare;
răzbunare; motive huliganice etc.
Subiectul infracţiunii este persoana fizică responsabilă care la momentul săvârşirii
infracţiunii a atins vârsta de 14 ani. Trebuie de subliniat că subiectul infracţiunii analizate poate
avea rolul de partener activ sau de partener pasiv în cadrul actului sau contactului sexual
respectiv. Pentru calificarea faptei, o astfel de circumstanţă este irelevantă. 67
Răspunderea pentru violul sau acţiunile violente cu caracter sexual, săvîrşite cu bună-
ştiinţă asupra unui minor ori asupra unei persoane despre care se ştia cu certitudine că nu a atins
vîrsta de 14 ani, poate surveni numai dacă făptuitorul cunoştea cu certitudine vîrsta victimei (din
maniera de conduită a acesteia, din aspectul ei exterior sau din alte surse). Eroarea de fapt cu
privire la vîrsta victimei, posibilă în anumite cazuri speciale şi în împrejurări concrete specifice,
în care făptuitorul şi-a putut eventual forma convingerea că victima are depăşită vîrsta de 14 sau
18 ani atunci cînd aceasta este dovedit, se exclude imputarea acestui semn calificativ (vîrsta
victimei este cu puţin sub 14 sau 18 ani, iar datorită proceselor de accelerare arată mai în vîrsta).
Calificarea violului (art.171 CP) sau a acţiunilor violente cu caracter sexual (art.172 CP) ca
fiind săvîrşite de două sau mai multe persoane poate avea loc în cazul în care persoanele (nu mai
puţin de două) participante la viol acţionau de comun acord în privinţa victimei. 68

§ 2.3. Raportul sexual cu o persoană care nu a împlinit vîrsta de 16 ani.

În conformitate cu art.174 CP se califică raportul sexual altul decît violul, actele de

penetrare vaginală, anală sau bucală şi altele, comise asupra unei persoane despre care se ştia cu
certitudine că nu a împlinit vîrsta de 16 ani.
Raportul sexual, actele de penetrare vaginală, anală sau bucală şi altele săvîrşite cu o
persoană de vîrstă fragedă al cărei consimţămînt nu are valoare juridică, deoarece nu înţelege
semnificaţia celor ce i se întîmplă, se califică nu conform art.174 CP, ci potrivit art.171 alin.(3)
lit.b) sau art.172 alin.(3) lit.a) CP.69
Practicarea actelor sexuale de către persoanele aflate în vârstă fragedă poate avea
consecinţe negative în ceea ce priveşte dezvoltarea lor fizică şi psihică. Pe de altă parte, datorită
naivităţii şi lipsei lor de experienţă, asemenea persoane pot fi uşor determinate să accepte actele
sexuale.70

66
https://www.academia.edu/7140742/
Comentariu_la_codul_penal_al_republicii_moldova_partea_speciala._conspecte_md_ vizitat la 23.03.2015
67
Brânză S. Stati V, op.cit, 2005, pag 410
68
HOTĂRÎREA PLENULUI CSJ A RM despre practica judiciară în cauzele din categoria infracţiunilor privind
viaţa sexuală nr.17 din 07.11.2005, pct. 9
69
Hotărîrea Plenului CSJ a RM despre practica judiciară în cauzele din categoria infracţiunilor privind viaţa sexuală
nr.17 din 07.11.2005, pct.19
70
Toader T., Drept op.cit., 2001, pag. 206

30
 Pericolul acestei infracţiuni este indiscutabil, deoarece acţiunile sexuale cu asemenea
persoane minore pun în pericol dezvoltarea normală a individului atlt din punct de vedere fizic,
cît şi psihic. Victima se expune pericolului de a fi contaminată cu boli venerice sau cu maladia
SIDA, în situaţii de suicid, de vătămare a integrităţii corporale sau a sănătăţii ei. 71
Raţiunea acestei incriminări constă în faptul că începerea vieţii sexuale la o vârstă
timpurie, când minorul nu este suficient dezvoltat din punct de vedere fizic şi psihic, poate avea
consecinţe nefaste asupra dezvoltării sale fizice, psihice şi morale ulterioare. Inviolabilitatea
sexuală a minorilor constituie o condiţie importantă a dezvoltării sexuale normale a acestora.
Raportul sexual cu o persoană care nu a împlinit vârsta de 16 ani, dar mai ales alte acte de
penetrare vaginală sau anală săvârşite asupra unei asemenea persoane, poate avea grave
repercusiuni de ordin psihosocial. Deseori, devenind maturi, copiii traumatizaţi sexual se
evidenţiază printr-un respect redus faţă de propria persoană, printr-un simţ hipertrofiat al culpei
şi ruşinii, prin înstrăinare în raport cu alte persoane, prin înclinaţia spre alcoolism şi narco-
manie, fiind predispuşi spre sinucidere şi victimizare. Nu este exclus ca astfel de persoane să
comporte un potenţial pericol pentru alţii pentru tot restul vieţii.
Legiuitorul are în vedere că la această vârstă persoana nu are suficientă experienţă şi nici
destulă rezistenţă pentru a se apăra împotriva celui care ar încerca sâ-i exploateze naivitatea. Pe
de altă parte, începerea de timpuriu a vieţii sexuale poate avea consecinţe grave atât pentru
dezvoltarea fizică şi morală a minorului, cât ş pentru copiii care s-ar naşte din aceste raporturi. 72
De asemenea, incriminarea faptei prevăzute la art.174 CP RM urmăreşte prevenirea şi
combaterea abuzurilor sexuale contra minorilor, cunoscute sub denumirea mediatică generică de
„pedofilie”, inclusiv a „turismului pedofil”73
Latura obiectivă se realizează prin raportul sexual, actele de penetrare vaginală, anală sau
bucală şi alte acţiuni cu caracter sexual, cu o persoană despre care se ştia cu certitudine că nu a
implinit varsta de 16 ani.
Este vorba de săvarşirea raportului sexual şi a altor acţiuni cu caracter sexual in mod
benevol cu o persoană in varstă de la 12 la 16 ani.
Ca raport sexual benevol trebuie recunoscut acel raport, care a fost săvîrşit fără aplicarea
constrîngerii, ameninţării sau profitînd de starea de neputinţă a victimei. 74
După cum am menţionat anterior, raportul sexual benevol cu o persoană in varstă de pană
la 12 ani care, in virtutea varstei şi a dezvoltării sale, nu este incă in stare să inţeleagă caracterul
acţiunilor săvarşite faţă de ea, deşi poate să cunoască aspectul real al chestiunii, trebuie calificat
drept viol săvarşit prin profitarea stării de neputinţă a persoanei.75
Dacă lipseşte acordul benevol al victimei de a intra în raport sexual sau dacă acordul
victimei a fost dat datorită vîrstei fragede sau deficienţei mintale a acesteia, din care cauză ea nu
înţelege caracterul acţiunilor săvîrşite în privinţa sa, survine răspunderea penală pentru viol
prevăzută la lit.b) alin.(3) art.171 CP.76
Definiţia de raport sexual a fost dată la art.171 CP., iar a homosexualismului,
lesbianismului şi a altor acţiuni cu caracter sexual - la art.172 CP.
În fiecare caz trebuie aduse probe precum că făptuitorul ştia cu certitudine că intreţine
relaţii sexuale cu o persoană în varstă de la 12 la 16 ani.
Infracţiunea se consumă in momentul in care incep raportul sexual, actele de penetrare
vaginală, anală sau bucală ori alte acţiuni cu caracter sexual. 77
Obiectul juridic este constituit din acele relaţii sociale referitoare Ia libertatea- şL
inviolabilitatea sexuală a persoanei de sex feminin în perioada minorităţii. Dar, ca şi în cazul
71
Avram M., Popovici T.,Cobâşneanu V, op.cit., 2004, pag. 149
72
Nistoreanu Gh., Boroi A., op.cit., 2002, pag.155
73
Brânză S. Stati V, op.cit., 2011, pag. 427
74
Macari I., Dreptul penal al RM, Partea Specială, Chişinău, 2003, pag. 116
75
Brânză S. Stati V, op.cit., 2011, pag. 427
76
Macari I., op.cit., 2003, pag. 116
77
Borodac A., op.cit,2004, pag.124

31
violului, obiectul juridic poate fi constituit şi din alte relaţii sociale - afectate prin faptele de
această natură - cum sunt cele referitoare la dreptul la viaţă, la integritatea fizică şi psihică, la
libertatea psihică.78
Obiectul juridic special al infracţiunii prevăzute la art.174 CP RM îl formează relaţiile
sociale cu privire la inviolabilitatea sexuală a persoanelor care nu au împlinit vârsta de 16 ani.
Altă opinie este, că obiectul nemijlocit al acestei infracţiuni este inviolabilitatea sexuală,
precum şi dezvoltarea fizică şi psihologică normală a minorilor.79
Obiectul material al infracţiunii analizate îl reprezintă corpul persoanei.80
Latura obiectivă a infracţiunii analizate se exprimă prin acţiuni care constau în raport
sexual, actele de penetrare vaginală, anală sau bucală ori alte acţiuni.
De explicat că raportul sexual trebuie să fie în forma firească, naturală şi constă în
introducerea, intromisiunea organului viril în organul genital al partenerei, adică dintre două
persoane de sex opus.
Alte acţiuni cu caracter sexual sînt considerate acţiunile dintre doi bărbaţi prin forma coitus
per os sau între persoane de sex opus prin forma coitus per os sau coitus per anum.
Raportul sexual, actele de penetrare vaginală, anală sau bucală ori alte acţiuni ce caracter
sexual cu o persoană de vîrsta între 14 şi 16 ani trebuie să fie benevol, fără aplicarea
constrângerii fizice sau psihice sau profitând de imposibilitatea persoanei de a se apăra ori de a-şi
exprima voinţa.
Prin urmare, la delimitarea infracţiunii analizate de viol sau de acţiuni violente cu caracter
sexual trebuie de ţinut cont că art. 174 CP presupune lipsa nu a oricărei constrîngeri, ci doar a
aceleia care este specifică pentru infracţiunile prevăzute de art. 171 şi 172 CP.
Dacă se va dovedi că victima de vîrsta cuprinsă între 14 şi 16 ani a fost constrînsă la
întreţinerea raportului sexual sau la acţiuni cu caracter sexual, atunci vom fi în prezenţa unui
concurs de infracţiuni şi faptele vor fi calificate potrivit art. 173 şi 174 CP.81
Latura subiectivă a infracţiunii prevăzute la art.174 CP RM se exprimă, în primul rînd, în
vinovăţie sub formă de intenţie directă. Motivul infracţiunii se concretizează, de cele mai dese
ori, în năzuinţa făptuitorului de a-şi satisface necesităţile sexuale.
Este obligatoriu ca făptuitorul nu să presupună, ci să ştie cu certitudine că la momentul
comiterii infracţiunii victima nu a atins vîrsta de 16 ani. Această certitudine se poate datora:
cunoaşterii anterioare a victimei; aspectului exterior al acesteia; manierei de conduită a victimei
etc.82
A.Borodac susţine, că latura subiectivă a infracţiunii se caracterizează numai prin intenţie
directă.83
Victima infracţiunii prevăzute la art.174 CP poate fi numai persoana de sex feminin sau
masculin, care la momentul săvîrşirii infracţiunii nu a atins vîrsta de 16 ani. Este obligatoriu ca
făptuitorul să nu presupună, ci să ştie cu certitudine că, la momentul comiterii infracţiunii,
victima nu a atins vîrsta de 16 ani. Această certitudine se poate datora: cunoaşterii anterioare a
victimei; aspectului exterior al acesteia; manierei de conduită a victimei etc.
Infracţiunea prevăzută la art.174 CP se consideră consumată din momentul începerii
raportului sexual, a actului de homosexualism sau lesbianism.84
Infracţiunea prevăzută la art.173 CP, se consideră consumată din momentul avansării
cerinţelor de intrare într-un raport sexual, de săvîrşire a actului de penetrare vaginală, anală sau
bucală ori alte acţiuni cu caracter sexual, întărind aceste cerinţe prin constrîngerea
78
Diaconescu Gh., Infracţiunile în codul penal roman, vol.I, Bucureşti, 1997, pag. 320
79
Avram M., Popovici T.,Cobâşneanu V, op.cit, 2004, pag. 149
80
Brânză S. Stati V, op.cit, 2011, pag 427
81
Avram M., Popovici T.,Cobâşneanu V, op.cit., pag. 181
82
Poalelungi M., Dolea I., Vîzdoagă T. op.cit., 2013, pag.585
83
Borodac A., op.cit.,2004, pag.124
84
Hotărîrea Plenului CSJ a RM despre practica judiciară în cauzele din categoria infracţiunilor privind viaţa sexuală
nr.17 din 07.11.2005

32
corespunzătoare. La calificarea faptelor nu contează dacă făptuitorul a săvîrşit sau nu raportul
sexual, actul de actele de penetrare vaginală, anală sau bucală ori alte acţiuni cu caracter sexual.
Însă această împrejurare trebuie luată în consideraţie la individualizarea pedepsei. Totodată, dacă
constrîngerea a dus la raportul sexual, la actul actele de penetrare vaginală, anală sau bucală ori
alte acţiuni cu o persoană despre care se ştia cu certitudine că nu a atins vîrsta de 16 ani, faptele
săvîrşite urmează a fi calificate prin concurs în baza art.173 şi 174 CP.
În literatura de specialitate română actul sexual cu o minoră există în astfel de forme:
Actele de pregătire, deşi posibile, nu se pedepsesc; tentativa la această infracţiune se pedepseşte.
Există tentativă când actele de executare sunt întrerupte din motive independente de voinţa
făptuitorului (tentativa imperfectă). Tentativa perfectă nu este posibilă. Consumarea infracţiunii
are loc în cazul în care s-a realizat actul sexual.
Repetarea actului sexual cu aceeaşi ocazie constituie o infracţiune unică în forma unităţii
naturale. Repetarea în ocazii diferite, dar în realizarea aceleiaşi intenţii delictuoase, constituie o
infracţiune unică continuată.
Infracţiunea se comite în două modalităţi normative, după cum victima este sub 15 ani sau
este o persoană între 15-18 ani, iar fapta este săvârşită de tutore sau curator ori de către
supraveghetor, îngrijitor, medic curant, profesor sau educator, folosind calitatea sa.85
I. Macari susţine, că latura subiectivă se caracterizează prin vinovăţie intenţionată (intenţie
directă). Vinovatul îşi dă seama că săvîrşeşte un raport sexual, sau un act de homosexualism, de
lesbianism cu o persoană despre care ştia cu certitudine că nu a atins vîrsta de 16 ani şi dorea să-
şi împlinească pofta sexuală anume cu această persoană.86
Scopul infracţiunii îl reprezintă săvîrşirea raportului sexual cu o persoană care nu a
împlinit vîrsta de 16 ani, iar motivul - satisfacerea poftei sexuale.87
Subiectul faptei infracţionale incriminate la art.174 CP RM este persoana fizică
responsabilă care la momentul săvârşirii infracţiunii a atins vârsta de 16 ani. Ca subiect poate
evolua o persoană de sex masculin sau o persoană de sex feminin.88
În opinia autorului A.Borodac, subiect al infracţiunii poate fi orice persoană fizică
responsabilă care în momentul săvarşirii infracţiunii a implinit vârsta de 18 ani, adică numai o
persoană matură.89
În literatura de specialitate română subiectul infracţiunii este tratat astfel:
Subiecţii infracţiunii:
Subiect activ al infracţiunii poate fi orice persoană. Participaţia penală este posibilă sub
toate formele. în cazul actului sexual cu o persoană având vârsta între 14-18 ani, subiectul activ
trebuie să aibă calitatea de tutore, supraveghetor, îngrijitor, medic curant, profesor, educator
(subiect activ calificat).
Subiect pasiv nu poate fi decât o persoană care nu a împlinit vârsta de 14 ani sau o
persoană între 14-18 ani şi care se află în anumite relaţii speciale cu subiectul activai infracţiunii
(subiect pasiv calificat).
Deşi legea nu arată limita minimă de la care persoana este susceptibilă să devină subiect
pasiv al infracţiunii, se admite că această limită este în legătură cu momentul când victima
dobândeşte capacitatea de a avea o relaţie sexuală.90
Subiectul. întrucât textul se referă la un act sexual cu un minor, subiect al infracţiunii poate
fi un bărbat sau o femeie. Acesta trebuie să fie mai mare de 16 ani (altfel nu răspunde penal).
Participaţia penală este posibilă, ca şi în cazul violului, numai în forma instigării sau a
complicităţii - Instigator sau complice poate, fi orice persoană.
Dacă fapta este săvârşită de mai multe persoane asupra aceleeaşi victime, fiecare va
85
Nistoreanu Gh., Boroi A., op.cit., 2002, pag.156
86
Macari I., op.cit., 2003, pag. 117
87
Avram M., Popovici T.,Cobâşneanu V, op.cit., 2004, pag. 182
88
Brânză S. Stati V, op.cit., 2011, pag 428
89
Borodac A., op.cit., 2004, pag. 124
90
Nistoreanu Gh., Boroi A., op.cit, 2002, pag. 155

33
răspunde pentru infracţiunea de act sexual cu un minor, pe care a săvârşit-o distinct, în calitate de
autor. In cazul în care unul dintre făptuitori a săvârşit şi acte de complicitate în raport cu
infracţiunea săvârşită de un alt făptuitor, va exista concurs între infracţiunea pe care a săvârşit-o
distinct şi complicitate la infracţiunea săvârşită de cel căruia i-a dat ajutor la săvârşirea faptei. 91
În doctrina de specialitate s-a pus şi problema minorelor căsătorite, divorţate, cu experienţă
sexuală ori chiar prostituate, analizându-se dacă acestea pot fi subiect pasiv al infracţiunii date.
Pentru segmentul de adolescente până la vârsta de 14 ani, s-a susţinut că este lipsit de importanţă
că acestea sunt sau nu la primul raport sexual, excluzându-se protecţiei penale a aceşti text doar
“prostituatele publice”(nu s-a examinat, fireşte, situaţia celor căsătorit, pentru că la această vârstă
ele nu pot încheia legal o căsătorie). în ce priveşte segmentul minorelor între 14 şi 18 ani,
răspunsul a fost netranşant, considerîndu-se situaţia acestora ,,discutabilă”.92
Dacă victima, datorită vârstei fragede, nu avea posibilitatea de a-şi exprima voinţa, fapta va
constitui viol.
La alin.(2) art.174 CP RM este stabilit un caz de liberare de răspundere penală: „Persoana
care a săvârşit fapta prevăzută la alin.(l) nu este pasibilă de răspundere penală dacă este la nivel
apropiat cu victima în ceea ce priveşte vârsta şi dezvoltarea fizică şi psihică”.
Această dispoziţie legală este aplicabilă numai dacă sunt întrunite cumulativ trei condiţii:
1. făptuitorul şi victima sunt la nivel apropiat în ceea ce priveşte vârsta;
2. făptuitorul şi victima sunt la nivel apropiat în ceea ce priveşte dezvoltarea fizică;
3. făptuitorul şi victima sunt la nivel apropiat în ceea ce priveşte dezvoltarea psihică;
Dacă lipseşte măcar una din aceste condiţii, făptuitorul nu va putea beneficia de liberarea
de răspundere penală.
Prezenţa ultimelor două condiţii poate fi atestată pe calea expertizei, ceea ce îngreunează
aplicarea art.174 CP RM şi generează posibilitatea interpretării duplicitare a prevederilor lui, cu
nedorite deraieri spre încălcarea principiului legalităţii.93
Dacă în urma raportului sexual sau a acţiunilor cu caracter sexual cu o persoană care nu a
împlinit 16 ani, făptuitorul a contaminat victima cu o boală venerică sau cu maladia SIDA sau a
pus-o în pericolul contaminării cu maladia indicată, acţiunile făptuitorului vor fi calificate în
temeiul art. 174 CP şi, respectiv, art. 211 sau 212 CP.
Dacă în timpul raportului sexual sau a actelor cu caracter sexual victimei i-au fost
provocate vătămări ale integrităţii corporale sau a sănătăţii, sau moartea, sau decesul persoanei,
dar nu din cauza relaţiilor sexuale, atunci acţiunile făptuitorului vor fi calificate potrivit art. 174
CP şi, respectiv, articolelor ce prevăd răspunderea penală pentru urmările survenite. 94
În doctina română sunt multe discuții și opinii referitor la infracţiunea de seducţie, care
constă în fapta aceluia care, prin promisiuni de căsătorie, determina o persoana de sex feminin
care nu împlinise vârsta de 18 ani sa aiba cu el raport sexual se pedepseste cu închisoare strictă
de la un an la 5 ani. Alin. (2) prevede că împăcarea părţilor înlătură răspunderea penală.
Prin incriminarea acestei fapte se urmareste ocrotirea persoanelor de sex feminin care nu
au atins pragul majoratului si care, datorita lipsei de experienta de viata, pot fi induse în eroare,
pentru a accepta raportul sexual, prin promisiuni de casatorie. Un asemenea consimtamânt
obtinut prin inducerea în eroare a victimei, nu poate fi considerat valabil, iar raportul sexual
realizat în aceste conditii reprezinta o încalcare a libertatii si inviolabilitatii sexuale a persoanei
de sex feminin, prin urmare, o fapta care prezinta pericol social.
Latura obiectivă. a) Elementul material se realizează prin întreţinerea unui raport sexual
consimţit prin fraudă, adică prin promisiuni mincinoase de căsătorie. Pentru a determina victima
să consimtă la raportul sexual, autorul trebuie să-i facă doar promisiuni de căsătorie, iar nu altfel
de promisiuni, oricare ar fi acestea (de exemplu, nu va exista infracţiune de seducţie dacă autorul

91
Toader T., op.cit., 2001, pag. 207
92
Diaconescu Gh., op.cit., 1997, pag. 326
93
Brânză S. Stati V, op.cit., 2011, pag. 430
94
Avram M., Popovici T.,Cobâşneanu V, op.cit., pag. 182

34
promite victimei ca va întretine cu ea relaţii de concubinaj ori îi va asigura întreţinerea).
Promisiunile trebuie sa aibă un caracter serios şi să fi fost determinante în obţinerea
consimţământului victimei. Determinarea presupune o acţiune de convingere, stăruinţă
perseverență din partea autorului spre a obţine consimţământul victimei. Infracţiunea presupune,
de asemenea, că promisiunea să nu fi fost respectată de inculpat din cauza sa.
Există anumite condiţii pentru ca fătuitorul să fie tras la răpundere penală:
1) Deși femeia accepta actul sexual de bună voie, consimțămantul nu este considerat de
lege valabil fiindcă a fost obținut prin inducerea in eroare cu promisiunile de căsătorie.
2) Dacă femeia este deja căsătorită nu se mai poate discuta despre seducție.
3) Bărbatul trebuie să fie apt din punct de vedere fiziologic de a realiza actul sexual.
4) Daca există un instigator sau un complice va răspunde, si acesta, penal.
5)Subiectul infracţiunii este persoana fizică de gen masculin, care a atins vîrsta de 18 ani,
fiindcă prin prisma legislației române, numai un barbat poate face promisiuni de căsătorie unei
femei.95
Deci legea penală a Republicii Moldova apără prin prevederile art.174 persoanele aflate în
vârstă fragedă pînă la 16 ani de practicarea actelor sexuale, poate avea consecinţe negative în
ceea ce priveşte dezvoltarea lor fizică şi psihică.
Dar, luînd în vedere, că persoanele minore de sex feminin în vîrsta de la 16 la 18 ani,
datorită naivităţii şi lipsei lor de experienţă, asemenea persoane pot fi uşor determinate să
accepte actele sexuale, ceea de ce deseori se folosesc bărbați mai în vîrstă și mai experimentați.
Aceștia profitînd de naivitatea victimelor le duc în eroare prin promisiuni de căsătorie, care
ulterior nu le îndeplinesc, astfel determinîndu-le la raporturi sexuale de orice natură.
Din aceste considerente putem spune, că comsimțămîntul victimei este viciat, deoarece
aceasta a fost înșelată de a fi căsătorită ulterior cu făptuitorul și că onoarea și demnitatea ei va
rămîne în siguranță, ceea ce determină această acțiune, ca determinarea la săvîrțirea raportului
sexual de orice natură prin ducerea în eroare. Găsim această acțiune, o faptă amorală într-o
societate în care locuim noi astăzi și necesită de a fi pedepsită.
În urma analizării efectuate propun ca legiuitorul moldovean să prevadă răspunderea
penală pentru seducţie şi în legea penală a Republicii Moldova la art.174 1 CP al RM cu următorul
conţinut:
Articolul 1741. Seducţia.
(1) Actul sexual de orice natură cu o persoană care nu a împlinit vârsta de 18 ani, prin
promisiuni de căsătorie, neonorate,
se pedepseşte cu închisoare de la 1 la 5 ani.
(2) Împăcarea părţilor înlătură răspunderea penală.

§ 2.4. Acţiunile perverse.

La art.175 CP RM este stabilită răspunderea pentru acţiunile perverse săvîrşite faţă de o

persoană despre care se ştia cu certitudine că nu a împlinit vîrsta de 16 ani, constînd în exhibare,
atingeri indecente, discuţii cu caracter obscen sau cinic purtate cu victima referitor la raporturile
sexuale, determinarea victimei să participe ori să asiste la spectacole pornografice, punerea la
dispoziţia victimei a materialelor cu caracter pornografic, precum şi în alte acţiuni cu caracter
sexual.
Legiuitorul deja defineşte noţiunea şi caracterul acestor acţiuni, precum şi ştiinţa şi practica
judiciară deja au determinat cercul faptelor cu caracter sexual care pot aduce la pervertirea unei
persoane care nu a împlinit vîrsta de 16 ani.
Sub incidenţa art.175 CP se află acţiunile cu caracter sexual (altele decît raportul sexual,
homosexualismul sau lesbianismul) care au fost comise cu consimţămîntul victimei.

95
Analele Universităţii “Constantin Brâncuşi” din Târgu Jiu, Seria Ştiinţe Juridice, Nr. 2/2010

35
 În special, noţiunea ,,acţiuni perverse” include: dezgolirea corpului sau a organelor genitale
ale făptuitorului în prezenţa victimei; dezgolirea corpului sau a organelor genitale ale victimei,
însoţită de contemplarea, pipăirea acestora; săvîrşîrea raportului sexual, a actului de
homosexualism, lesbianism sau a altor acţiuni cu caracter sexual, în condiţii anume ca victima să
poată urmări aceste acţiuni; discuţiile cu caracter obscen şi cinic purtate cu victima referitor la
viaţa sexuală; audierea împreună cu victima a înregistrărilor cu caracter pornografic; vizionarea
împreună cu victima a imaginilor de orice gen cu acelaşi conţinut; lecturarea împreună cu
victima a literaturii cu conţinut pornografic etc.
Infracţiunea prevăzută de art.175 CP se consideră consumată din momentul începerii
acţiunilor perverse.
Judecarea cauzelor din categoria infracţiunilor privind viaţa sexuală se desfăşoară, de
regulă, în şedinţa închisă, cu respectarea prevederilor art.18 CPP. Hotărîrea de a judeca cauza în
şedinţă închisă trebuie argumentată, fiind respectate normele procedurii judiciare.
Este interzis ca în şedinţa de judecată să se facă abuz de aspectele care nu au legătură cu
cauza şi care înjosesc onoarea şi demnitatea părţii vătămate. Preşedintele şedinţei este obligat să
reacţioneze şi să curme cu promptitudine comportamentul netacticos al persoanelor participante
în şedinţa de judecată.96
Este necesar de menţionat că, în general, medicina, inclusiv cea legală, deosebeşte un şir de
acţiuni cu caracter sexual care sînt recunoscute ca perverse. Prin perversiuni sexuale se înţelege
orice raport sexual care depăşeşte limitele fiziologice ce presupun un raport heterosexual,
intravaginal şi avînd ca scop procrearea.
Criteriul ştiinţific consideră că limita dintre normalitate şi perversiune o conferă fiziologia
sexuală, tot ce se abate de la această fiziologie fiind considerat perversiune.
Cauzele perversiunilor pot fi interne (genetice, hormonale), dar mai frecvent externe
(sexualitate precoce cu blocarea afectivităţii şi transformarea partenerului intr-un obiect sexual,
dezechilibru de personalitate la cei ce aleg calea exclusivă a instinctului şi prin hedonism
devalorizează sexualitatea de afectivitate etc.), precum şi relaţionale (cel mai frecvent — eşecuri
sexuale)... Perversiunile se pot constitui apoi ca adevărate devieri sexuale în diferite maladii
(PGS, epilepsie temperată, schizofrenie, alcoolism cronic, traumatisme cranio-cerebrale etc.) sau
prin diferiţi stimulenţi anormali (ca în cazul fetişismului, travestismului, sadismului etc.)97
Curiozitatea inerentă vârstei, receptivitatea sporită condiţionată de starea psihofizică a
minorului, influenţa făptuitorului, toate acestea fac să crească pericolul social al acţiunilor
perverse, reclamând reacţia penală adecvată împotriva acestei fapte.
Obiectul juridic special al infracţiunii analizate îl formează relaţiile sociale privind
inviolabilitatea sexuală a persoanei având vârsta de până la 16 ani.
Obiectul material al infracţiunii prevăzute la art.175 CP RM îl constituie corpul
persoanei.98
O altă opinie este, că obiectul material al infracţiunii îl constituie corpul victimei, care
poate fi de sex masculin sau feminin. Nu are importanţă dacă copiii supuşi perversiunilor sexuale
în înţelesul acestei legi, sînt sănătoşi sau suferă de anumite deficienţe fizice sau defecţiuni
mintale.
Principalul indice constă în faptul că victima nu a atins vîrsta de 16 ani. De asemenea nu
are importanţă dacă acţiunile perverse au fost cu acordul benevol al victimei sau fără acordul ei.
Totodată, nu are importanţă dacă minorul a atins maturitatea sexuală sau dacă are experienţă
sexuală.99
Obiectul infracţiunilor prevăzute la art.175 CP este dezvoltarea sexuală normală şi starea
sufletească a persoanelor care nu au atins vîrsta de 16 ani.
96
Hotărîrea Plenului CSJ a RM despre practica judiciară în cauzele din categoria infracţiunilor privind viaţa sexuală
nr.17 din 07.11.2005
97
Avram M., Popovici T.,Cobâşneanu V, op.cit., pag. 183
98
Brânză S. Stati V, op.cit. ,2011, pag .431
99
Avram M., Popovici T.,Cobâşneanu V, op.cit., 2004, pag. 183

36
 Victime ale acestor infracţiuni pot fi persoanele de ambele sexe, care nu au atins vîrsta de
16 ani şi care, datorită dezvoltării sale fizice şi psihice imature, nu sînt în stare să înţeleagă
caracterul prejudiciabil al acţiunilor perverse. Dacă victima nu e în stare să înţeleagă caracterul
unor asemenea acţiuni, fapta trebuie calificată ca viol (art.171 CP).100
Conform comentariului de drept penal, în calitate de victime ale acţiunilor perverse pot fi
persoanele de ambele sexe, care nu au atins vîrsta de16 ani.101
Victimă a acestei infracţiuni poate fi numai persoana, de sex feminin sau masculin, care la
momentul săvârşirii infracţiunii nu are împlinită vârsta de 16 ani. Este obligatoriu ca făptuitorul
nu să presupună, ci să ştie cu certitudine că la momentul comiterii infracţiunii victima nu a atins
vârsta de 16 ani.102
Latura obiectivă a infracţiunii incriminate la art.175 CP RM se exprimă în fapta
prejudiciabilă concretizată în acţiuni perverse.103
Latura obiectivă a infracţiunii se realizează prin săvarşirea de acţiuni perverse faţă de o
persoană despre care se ştia cu certitudine că nu a atins varsta de 16 ani.104
Această infracţiune constă în săvîrşirea diferitelor acţiuni cu caracter sexual, prin care
vinovatul urmăreşte scopul de a-şi satisface pofta sexuală şi de a excita interesul (instinctul)
sexual la victimă, însă fără a săvîrşi nemijlocit raportul sexual şi fără a aplica violenţă faţă de
victimă.
Acţiunile perverse pot fi diverse şi poartă un caracter sexual, îndreptat spre satisfacerea
poftei sexuale a vinovatului sau spre excitarea instinctului sexual la victimă. 105
Articolul 175 CP RM se aplică pentru săvârşirea de acţiuni cu caracter sexual, altele decât
raportul sexual, homosexualitatea, satisfacerea poftei sexuale în forme perverse, precum şi a
oricăror alte acte de penetrare vaginală sau anală (de exemplu, dezgolirea corpului sau a
organelor genitale ale făptuitorului în prezenţa victimei; dezgolirea corpului sau a organelor
genitale ale victimei, însoţită de contemplarea, pipăirea, apropierea, atingerea acestora; realizarea
raportului sexual sau a actului de homosexualitate ori satisfacerea poftei sexuale în forme
perverse, în condiţii ca victima să poată urmări aceste acţiuni; discuţiile cu caracter obscen şi
cinic purtate cu victima referitor la viaţa sexuală; audierea împreună cu victima a înregistrărilor
cu caracter pornografic; vizionarea împreună cu victima a imaginilor de orice gen cu acelaşi
conţinut; lecturarea împreună cu victima a literaturii cu conţinut pornografic etc.).
De exemplu, în practica judiciară s-a considerat că au fost săvârşite acţiuni perverse în
următorul caz: R. V, locuitor al тип. Bălţi, tată a trei copii minori, profitând de circumstanţa că
soţia nu era acasă, s-a dezbrăcat în faţa fiicei sale, А. V, în vârstă de 11 ani, demonstrându-i
organele genitale. El conştientiza că prin acţiunile sale perverteşte o persoană care nu a atins
vârsta de 16 ani şi îşi dorea aceasta.106
Pentru calificarea faptei în baza art.175 CP RM nu contează dacă acţiunile perverse sunt
comise asupra victimei sau în prezenţa victimei. Este obligatoriu să existe consimţământul
univoc al victimei şi să nu se exercite o constrângere - explicită sau implicită - asupra acesteia. în
caz contrar, fapta poate fi calificată conform art. 171-173 CP RM. De exemplu, dacă pettingul
sau frotajul e săvârşit faţă de o persoană despre care se ştie cu certitudine că nu a atins vârsta de
16 ani, există suficiente temeiuri de a aplica răspunderea penală pentru acţiuni perverse, potrivit
art.175 CP RM. Aceasta dacă pettingul sau frotajul reprezintă scopul în sine al făptuitorului. 107

100
Macari I., op.cit., 2003, pag. 117
101
https://www.academia.edu/7140742/
Comentariu_la_codul_penal_al_republicii_moldova_partea_speciala._conspecte_md_ vizitat la 30.03.2015
102
Hotărîrea Plenului CSJ a RM despre practica judiciară în cauzele din categoria infracţiunilor privind viaţa sexuală
nr.17 din 07.11.2005
103
Brânză S. Stati V, op.cit., 2011, pag. 432
104
Borodac A., op.cit., 2004, pag. 124
105
Macari I., op.cit., 2003, pag. 117
106
Brânză S. Stati V, op.cit., ,2011, pag .432
107
Ibidem, 2011, pag .433

37
 Dacă la săvîrşirea actelor perverse în privinţa victimei de sex feminin a fost aplicată forţa
fizică, ameninţarea sau s-a profitat de starea de neputinţă a acesteia cu scopul de a săvîrşi un
raport sexual cu ea, dar acest scop nu a fost atins din motive independente de voinţa
făptuitorului, cele săvîrşite urmează a fi calificate ca tentativă de viol (art.27 şi 171 CP).
Insă, dacă actele de desfrîu în scopul de a-şi satisface pofta sexuală au fost săvîrşite în
forme perverse şi s-au efectuat prin constrîngere fizici, ameninţări, profitînd de starea de
neputinţă a victimei, cele săvîrşite se califică potrivit art.173 CP.108
Acţiunile perverse presupunând discuţii cu caracter obscen şi cinic purtate cu victima,
audierea de către făptuitor şi victimă a înregistrărilor cu conţinut pornografic, vizionarea
imaginilor de orice gen cu acelaşi conţinut, lecturarea literaturii cu conţinut pornografic etc.
trebuie deosebite de infracţiunea de pornografie infantilă (art.208 CP RM). Deosebirea constă în
aceea că, în cazul infracţiunii prevăzute la art.175 CP RM., victima nu poate fi protagonistul
reprezentărilor pornografice. Ea are un cu totul alt rol: de spectator, ascultător, cititor, privitor, de
martor al reprezentărilor, înregistrărilor, creaţiilor cu caracter pornografic etc.
Latura subiectivă a infracţiunii analizate se exprimă, în primul rând, prin vinovăţie sub
formă de intenţie directă. Motivele infracţiunii pot fi diferite: năzuinţa făptuitorului de a-1 iniţia
pe minor în detaliile vieţii sexuale, în vederea exploatării lui sexuale pe viitor; năzuinţa de a-şi
satisface necesităţile sexuale etc.109
Subiect al infracţiunii este persoana fizică responsabilă care, la momentul să vîrşirii actelor
perverse, a împlinit 14 ani. Făptuitorul poate fi persoană de sex masculin sau feminin sau un
individ care suferă de hermafroditism.
În majoritatea cazurilor, făptuitorul suferă de anumite deficienţe psihice, cum ar fi
alcoolismul cronic, traumatismul cranio-cerebral, narcomania şi altele.
În situaţia în care acţiunile perverse au fost săvîrşite nemijlocit înaintea comiterii violului,
acţiunilor violente cu caracter sexual, raportului sexual benevol cu o persoană ce nu a împlinit
vîrsta de 16 ani, atunci este necesar de urmărit direcţia intenţiei. In cazul în care făptuitorul, prin
acţiunile perverse, a urmărit scopul săvîrşirii infracţiunilor indicate, el va purta răspundere
penală pentru crimele mai grave, prevăzute respectiv de art. 171, 172 şi/sau 174 CP. Însă, dacă se
VH constata câ scopul făptuitorului a fost dictat de săvîrşirea acţiunilor perverse, apoi după
finisarea lor a apărut şi ideea criminală de a săvîrşi violul, acţiuni violente cu caracter sexual sau
raportul sexual ori acţiuni cu caracter sexual cu voinţa persoanei care nu a implinit 16 ani, atunci
faptele vinovatului vor fi calificate după regula concursului de infracţiuni, prevăzută în art. 175
CP şi, respectiv, art. 171, 172 şi 174 CP.110
Lungu Mihail, în anul 2007, într-o zi şi lună nestabilită de organele de anchetă, fiind în
stare de ebrietate alcoolică, aflîndu-se la domiciliul său din s. Hîrbovăţ, r-nul Anenii Noi, avînd
în îngrijire, ocrotire, protecţie şi educaţie copilul minor Lungu I., a. n. 2001, ştiind cu certitudine
că minora n-a atins vîrsta de 14 ani, s-a culcat în pat cu ultima şi profitînd de imposibilitatea
acesteia de a se apăra şi de a-şi exprima voinţa în 2 legătură cu vîrsta fragedă a impus-o să-i
satisfacă pofta sexuală în formă perversă, însă nu şi-a realizat intenţia pînă la capăt, pe motiv că
victima a refuzat şi s-a împotrivit activ, circumstanţă ce nu a depins de voinţa inculpatului. Tot
el, în perioada anilor 2006 - 2009, fiind în stare de ebrietate alcoolică, aflîndu-se la domiciliul
din s. Hîrbovăţ, r-nul Anenii Noi, cunoscînd cu certitudine că minorele Bodolica (Mişcoi) A. şi
Mişcoi V. nu au atins vîrsta de 16 ani, a săvîrşit faţă de ele acţiuni perverse cu caracter sexual,
prin atingerea organelor genitale şi propunerea de a întreţine relaţii sexuale.
Prin sentinţa judecătoriei Bender din 31 octombrie 2013, Lungu Mihail a fost condamnat în
baza art. 27-172 alin. (3) lit. a) Cod penal la 11 ani închisoare şi în baza art. 175 Cod penal la 4
ani închisoare.111
108
Macari I., op.cit., 2003, pag. 117
109
Brânză S., Stati V, op.cit., 2011, pag 433
110
Avram M., Popovici T.,Cobâşneanu V, op.cit., 2004, pag. 185
111
Decizia Colegiului penal al Curţii Supreme de Justiţie a Republicii Moldova nr. 4-1re-379/2014 din 27 noiembrie
2014

38
 §2.5. Acostarea copiilor în scopuri sexuale.

La art.1751 CP RM este stabilită răspunderea pentru propunerea, inclusiv prin intermediul

tehnologiilor de informare şi de comunicare, a unei întîlniri cu un copil în scopul săvîrşirii
împotriva acestuia a oricărei infracţiuni cu caracter sexual, dacă propunerea a fost urmată de
fapte materiale care conduc la o astfel de întîlnire.
Obiectul juridic special al infracţiunii de acostare a copiilor în scopuri sexuale îl constituie
relaţiile sociale cu privire la inviolabilitatea sexuală a persoanei avînd vîrsta de pînă la 18 ani.
Infracţiunea prevăzută la art.1751 CP RM nu are obiect material, deoarece nu presupune o
influenţare nemijlocită infracţională asupra corpului victimei.
Victimă a infracţiunii de acostare a copiilor în scopuri sexuale poate fi numai persoana –
de sex feminin sau de sex masculin – care, în momentul comiterii infracţiunii, nu a atins vîrsta de
18 ani.
Nu este aplicabil art.1751 CP RM în ipoteza propunerii, inclusiv prin intermediul
tehnologiilor de informare şi de comunicare, a unei întîlniri cu un copil – care a atins vîrsta de 16
ani, dar care nu a atins vîrsta de 18 ani – în scopul săvîrşirii împotriva acestuia a uneia dintre
infracţiunile prevăzute la art.174 şi 175 CP RM, dacă propunerea a fost urmată de fapte materiale
care conduc la o astfel de întîlnire. În cazul dat, lipsind infracţiunea-scop (şi anume una dintre
infracţiunile prevăzute la art.174 şi 175 CP RM), lipseşte implicit şi infracţiunea-mijloc (adică
infracţiunea specificată la art.1751 CP RM).
Latura obiectivă a infracţiunii prevăzute la art.175 1 CP RM se exprimă în fapta
prejudiciabilă exprimată în acţiunea de propunere, inclusiv prin intermediul tehnologiilor de
informare şi de comunicare, a unei întîlniri cu un copil, dacă propunerea a fost urmată de fapte
materiale care conduc la o astfel de întîlnire.
Săvîrşirea acţiunii prejudiciabile prevăzute la art.175 1 CP RM presupune parcurgerea
următoarelor trei etape: 1) adresarea către victimă a propunerii, inclusiv prin intermediul
tehnologiilor de informare şi de comunicare, de întîlnire cu acesta; 2) săvîrşirea unor fapte
materiale, care obiectivează propunerea adresată anterior şi care conduc la o întîlnire cu victima
minoră (de exemplu: stabilirea locului şi timpului de întîlnire; deplasarea făptuitorului către locul
de întîlnire; rezervarea de către făptuitor a unui spaţiu în vederea întîlnirii; întreprinderea de către
făptuitor a unor acţiuni avînd scopul asigurării caracterului
secret al întîlnirii cu victima minoră etc.); 3) întîlnirea propriu-zisă a făptuitorului cu
victima minoră.
Dacă activitatea infracţională se va întrerupe înainte de a se încheia cea de-a treia etapă
sus-nominalizată, fapta va fi calificată ca tentativă la infracţiunea prevăzută la art.175 1 CP RM.
În sensul prevederii de la art.1751 CP RM, noţiunea de întîlnire presupune nu numai o
întrevedere în acelaşi punct topografic, dar şi o întrevedere virtuală, cînd făptuitorul şi victima se
găsesc la distanţă unul de celălalt (de exemplu, în localităţi sau ţări diferite).
Ultima ipoteză – cînd făptuitorul şi victima se află la distanţă unul de celălalt – este
valabilă mai ales în situaţia în care subiectul infracţiunii prevăzute la art.175 1 CP RM urmăreşte
să săvîrşească nu o infracţiune oarecare cu caracter sexual, dar infracţiunea specificată la art.175
CP RM, atunci cînd aceasta se concretizează în: discuţii cu caracter obscen sau cinic purtate cu
victima referitor la raporturile sexuale; determinarea victimei să participe ori să asiste la
spectacole pornografice; punerea la dispoziţia victimei a materialelor cu character pornografic
etc. În aceste condiţii, infracţiunea prevăzută la art.175 CP RM este comisă prin intermediul
tehnologiilor de informare şi de comunicare.
Pentru calificarea faptei în baza art.1751 CP RM, nu are importanţă dacă propunerea
întîlnirii cu victima s-a făcut prin utilizarea tehnologiilor de comunicare şi informare (de
exemplu, prin intermediul unei reţelede telecomunicaţiipentrudistribuireade mesaje către un
publicnespecificat) sau fără utilizarea unor astfel de tehnologii (de exemplu, prin comunicare

39
directă cu victima). Totuşi, în planul individualizării pedepsei, nu se poate face abstracţie de
faptul că, prin utilizarea tehnologiilor de comunicare şi informare, este mai facil şi mai accesibil
ca făptuitorul să stabilească contactul cu un număr mai mare de potenţiale victime minore.
Respectiv, în lipsa utilizării tehnologiilor de comunicare şi informare, o astfel de posibilitate este
mult mai redusă.
Infracţiunea prevăzută la art.1751 CP RM este o infracţiune formală. Ea se consideră
consumată din momentul întîlnirii propriu-zise a făptuitorului cu victima (avîndu-se în vedere că
respectiva întîlnire este precedată de propunerea (inclusiv prin intermediul tehnologiilor de
informare şi de comunicare) acelei întîlniri cu victima în scopul săvîrşirii împotriva acesteia a
oricărei infracţiuni cu caracter sexual, iar propunerea în cauză a fost urmată de fapte materiale
care au condus la o astfel de întîlnire).
Latura subiectivă a infracţiunii de acostare a copiilor în scopuri sexuale se caracterizează,
în primul rînd, prin vinovăţie sub formă de intenţie directă. În principal, motivul infracţiunii în
cauză se exprimă în năzuinţa făptuitorului de a-şi satisface necesităţile sexuale. 112
Scopul infracţiunii prevăzute la art.1751 CP RM este unul special: scopul săvîrşirii
împotriva victimei a oricărei infracţiuni cu caracter sexual. În sensul art.175 1 CP RM, prin
„infracţiuni cu caracter sexual”, trebuie de înţeles nu numai infracţiunile prevăzute la art.171-175
CP RM. Reieşind din dispoziţia art.23 al Convenţiei Consiliului Europei pentru protecţia copiilor
împotriva exploatării sexuale şi a abuzurilor sexuale, încheiate la Lanzarote la 25.10.2007 113,
noţiunea „infracţiuni cu caracter sexual” trebuie să se refere şi la infracţiunile specificate la
art.2081 şi 2082 CP RM.
Pentru calificarea faptei în baza art.175 1 CP RM, nu are importanţă dacă infracţiunea
sexuală preconizată urmează a fi comisă de către făptuitor sau de către o altă persoană.
Cele săvîrşite vor forma un concurs al infracţiunii prevăzute la art.175 1 CP RM şi al uneia
dintre infracţiunile prevăzute la art.171-175, 208 1, 2082 CP RM, în cazul în care persoana, care-i
propune victimei o întîlnire în scopul săvîrşirii împotriva acestuia a oricărei infracţiuni cu
caracter sexual, săvîrşeşte ulterior o asemenea infracţiune cu acea victimă. Trebuie de accentuat
că, în situaţia analizată, nu se atestă o dublă sancţionare a aceleiaşi fapte. Or, aşa cum reiese din
dispoziţia art.1751 CP RM, săvîrşirea oricărei infracţiuni cu caracter sexual reprezintă scopul
infracţiunii prevăzute de acest articol. Realizarea acestui scop depăşeşte cadrul infracţiunii
specificate la art.1751 CP RM. Aceasta pentru că infracţiunea cu caracter sexual nu este absorbită
de infracţiunea prevăzută la art.1751 CP RM. Răspunderea se aplică în baza art.175 1 CP RM,
indiferent dacă şi-a găsit sau nu realizare scopul de săvîrşire a oricărei infracţiuni cu caracter
sexual.
Aplicarea răspunderii conform art.1751 CP RM exclude calificarea suplimentară a celor
săvîrşite ca pregătire de infracţiunile cu caracter sexual (atunci cînd persoana, care-I propune
victimei o întîlnire în scopul săvîrşirii împotriva acestuia a oricărei infracţiuni cu caracter sexual,
este cea care urmăreşte să săvîrşească ulterior o asemenea infracţiune cu acea victimă) sau ca
organizare ori complicitate la infracţiunile cu caracter sexual (atunci cînd persoana, care-i
propune victimei o întîlnire în scopul săvîrşirii împotriva acesteia a oricărei infracţiuni cu
caracter sexual, este cea care organizează sau ajută la săvîrşirea de
către o altă persoană a unei asemenea infracţiuni cu acea victimă).
Subiect al infracţiunii prevăzute la art.175 1 CP RM este persoana fizică responsabilă care,
în momentul comiterii faptei, a atins vîrsta de 16 ani. Ca subiect poate evolua fie o persoană de
sex masculin, fie o persoană de sex feminin. După caz, victima şi subiectul pot avea apartenenţă
sexuală diferită sau aceeaşi apartenenţă sexuală.114

112
Poalelungi M., Dolea I., Vîzdoagă T,op.cit., 2013, pag. 562-564
113
Convenţia Consiliului Europei pentru protecţia copiilor împotrivaexploatării sexuale şi a abuzurilor sexuale //
http: //conventions.coe.int/Treaty/EN/Treaties/PDF/Moldovan/201-Moldovan.pdf
114
Poalelungi M., Dolea I., Vîzdoagă T, op.cit., 2013, pag. 562-564

40
 CONCLUZII ŞI RECOMANDĂRI
În cadrul acestui referat sunt tratate problemele juridico-penale ale infracţiunilor ce
atentează la inviolabilitatea sexuală a persoanei minore, prin prisma elucidării elementelor şi
semnelor componente ale acesteia, răspunderea penală pentru săvîrşirea astfel de infracţiuni,
precum şi studierea practicii judiciare din RM şi a altor state. Studiul este realizat pe baza
normelor legale în vigoare, cu unele referiri şi la legislaţia penală anterioară, precum şi la
legislaţia penală a altor state.
Infracţiunea privind inviolabilitatea sexuală a persoanei minore este una din cele mai grave
fapte socialmente periculoase, săvârşite cu intenţie, care vatămă — în mod exclusiv sau în
principal — relaţiile sociale cu privire la viaţa sexuală a persoanei minore.
Viaţa sexuală a persoanei este o valoare socială importantă, care se identifică cu atributul
vital al conservării individului şi a speciei, cu însăşi raţiunea de a fi a persoanei. Viaţa sexuală a
persoanei a apărut odată cu persoana, ca individ social. Caracterul şi formele ei s-au schimbat pe
măsură ce s-a reformat structura socială.
Aşadar, infracţiunile din această sferă sunt condiţionate şi determinat de vîrsta fragedă a
victimei şi constituie o mare primejdie reală pentru dezvoltarea ei ulterioară atît din punct de
vedere fizic, cît şi psihic.
Legiuitorul a structurat infracţiunile ce atentează la inviolabilitatea sexuală a persoanelor
minore în norme şi alineate aparte, după obiectul infracţiunii, gravitatea faptelor infracţionale şi
metodele de săvîrşire.
Având în vedere titlul referatului, precum şi complexitatea faptei de atentare la libertatea şi
inviolabilitatea sexuală a persoanei, aspectele penal, criminologie, social etc. ale problematicii
supuse studiului, concluziile noastre, precum şi întreaga lucrare, se referă, în principiu, la cele în
materia penală.
În urma abordărilor realizate susţin că infracţiunile ce atentează la inviolabilitatea
sexuală a persoanei minore reprezintă infracţiunile, care presupun atît actul sexual,
homosexualitatea sau satisfacerea poftei sexuale în forme perverse săvârşit cu bună-ştiinţă
asupra unui minor sau a unei persoane minore în vârstă de până la 14 ani, prin constrângere
fizică sau psihică a persoanei sau profitând de imposibilitatea acesteia de a se apăra ori de a-şi
exprima voinţa, cît şi raportul sexual, actul de penetrare vaginală, anală sau alte acţiuni cu
caracter sexual cu o persoană care nu a atins vîrsta de 16 ani, în cazul în care a existat
consimţămîntul victimei la aceste acţiuni, săvârşirea de acţiuni perverse faţă de o persoană
despre care se ştia cu certitudine că nu a atins vârsta de 16 ani, precum şi pentru propunerea,
inclusiv prin intermediul tehnologiilor de informare şi de comunicare, a unei întîlniri cu un
copil în scopul săvîrşirii împotriva acestuia a oricărei infracţiuni cu caracter sexual, dacă
propunerea a fost urmată de fapte materiale care conduc la o astfel de întîlnire.
Aceste metode sunt expres stabilite în normele de incriminare, fapt care ne conduce la
ideea că extinderea acestora ar duce la o încălcare gravă a principiului legalităţii aplicării legii
penale.

41
 REFERINŢE BIBLIOGRAFICE

I. Acte normative:
1. Declaraţia Universală a Drepturilor Omului din 10.12.1948, aderat la Declaraţie prin
Hotărârea Parlamentului R.Moldova nr.217-XII din 28.07.1990.
2. Convenţia Consiliului Europei pentru protecţia copiilor împotriva exploatării sexuale şi a
abuzurilor sexuale adoptată la Lanzarote, 25.10.2007, aderat din 1 iulie 2012.
3. Convenţia Internaţională cu privire la drepturile copilului din 20.11.1989, în vigoare
pentru RM din 25 februarie 1993.
4. Constituţia Republicii Moldova din 29 iulie 1994 // Monitorul Oficial al R. Moldova nr.1
din 12.08.1994.
5. Codul penal al Republicii Moldova nr.985-XV din 18.04.2002 // Monitorul Oficial al
R.Moldova nr.128-129/1012 din 13.09.2002.
6. Cod de procedură penală a RM nr. 122 din 14.03.2003// Monitorul Oficial al R. Moldova
nr. 104-110 din 07.06.2003, în vigoare din 12.06.2003.
7. Legea cu privire la prevenirea şi combaterea violenţei în familie nr.45 din 01.03. 2007.
8. Hotărârea Curţii Supreme de Justiţie nr.37 din 22.11.2004 Cu privire la practica aplicării
legislaţiei în cauzele despre traficul de fiinţe umane şi traficul de copii.
9. Hotărîrea Plenului CSJ A RM despre practica judiciară în cauzele din categoria
infracţiunilor privind viaţa sexuală nr.17 din 07.11.2005.
10. Instrucţiune privind mecanismul intersectorial de cooperare pentru asistenţa şi
monitorizarea copiilor victime şi potenţiale victime ale abuzului, neglijării, exploatării,
traficului.

II. Manuale, tratate şi monografii:

1. Avram M., Popovici T.,Cobâşneanu V., Cercetarea infracţiunilor contra persoanei,

(Ghidul ofiţerului de urmărire penală), Chişinău, 2004
2. Borodac A., Manual de drept penal, partea specială, Chişinău, 2004.
3. Brânză S., Stati V., Drept penal,Partea Specială, , vol.I, Chişinău, ,2005.
4. Brânză S., Stati V., Drept penal, Partea Specială, , vol.I, Chişinău, 2011.
5. Cușnir V., Paladi A., Cernomoreț S., Infracțiunea de viol. Aspecte juridico-penale.
(studiu monographic), Chișinău. 2006
6. Macari I.., Drept penal al RM. Partea Generală, ed. USM, Chişinău, 1999.
7. Macari I., Dreptul penal al RM, Partea Specială, Chişinău, 2003
8. Nestor S., Rusnac C., Metodica investigării infracţiunii de viol, Chişinău, 2009.
9. Poalelungi M., Dolea I., Vîzdoagă T. Manualul judecătorului pentru cauze penale, ,
Chişinău 2013.
10. Aioaniţoaie C., Bergheşean V., Tratat de metodică criminalistică, Ed. Carpaţi,
Craiova, 1994.
11. Bujor V., Pop O.,Aspecte criminologice privind infracţiunile săvîrşite cu violenţă,
Timişoara, 2003.
12. Cioclei V., Viaţa sexuală. Politică penală. - Bucureşti: Holding Reporter, 1994.
13. Diaconescu Gh., Infracţiunile în codul penal roman, vol.I, Bucureşti, 1997
14. Fischer, Gottfried, Riedesser P., Tratat de psihotraumatologie, Bucureşti, Editura
Trei, 2001.
15. Irimescu G., Protecţia socială a copilului abuzat, Iaşi, 2006.
16. Killen, Kari, Copilul maltratat, Timişoara, Editura Eurobit, 1998.
17. Popa N. D., Obiectul material al infracţiunii, Bucureşti, 2010.
18. Marcelli D., Braconnier A., Tratat de psihopatologia copilului, Bucureşti, Editura
Fundaţiei „Generaţia”, 2003.

42
19. Nichols C, Michael P., Schwartz, R.., Terapia de familie. Concepte şi metode,
Bucureşti, editată de Asociaţia de Terapie Familială, 2005.
20. Nistoreanu Gh., Boroi A., Drept Penal, Partea specială, Bucureşti, 2002.
21. Păunescu C., Agresivitatea şi condiţia umană, Bucureşti, Editura Tehnică, 1994.
22. Rădulescu, Sorin M., Sociologia violenţei (intra) familiale: victime şi agresori în
familie, Bucureşti, Editura Lumina Lex, 2001.
23. Schaffer, H. R., Introducere în psihologia copilului, Cluj-Napoca, Editura Asociaţiei
de Ştiinţe Cognitive din România, 2005.
24. Toader T., Drept penal român, Partea Specială, Bucureşti, 2001
25. Александров Ю.В. Уголовная ответственность за изнасилование.Киев, 1968.
26. Игнатов A. H.. Квалификация половых прступлений. Mocквa, 1974.
27. Скуратов Ю.И.,. Лебедев O.M, Комментарии к Уголовному кодексу РФ, изд.
Норма, Москва, 2001.
28. Алауханов Е. О., Каирова Н. И. Преступное насилие в отношении женщин
(уголовно-правовые и криминологические аспекты), c.10-40.
29. Талезари А.Т. Становление и развитие преступления и наказания в истории
права Ирана, c.8.
30. Lupşe (Zglobiu) C. Atitudinea agresorilor privind violența domestică și maltratarea
copilului în contextual societății românești actuale, p.5.
31. Corcea N. Violența în familie: Monografie. – Chișinău: CEP USM, 2015, p.44-47;
Corcea Nicolae. Identificarea etimologică a termenului „violența în familie”. În:
Revista Națională de Drept, 2015, nr.1, p.52.
32. Волошин В.М. Уголовная ответственность за неисполнение обязанностей по
воспитанию несовершеннолетнего, с.8.
33. Corcea N. Violența în familie: Monografie. – Chișinău: CEP USM, 2015, p.118.
34. Corcea Nicolae, Fortuna Ghenadie. Obiectul juridic generic și obiectul juridic
special al violenței în familie (art.2011 CP RM). p.104.
35. Foa E.B., Cascardi M., Zoellner L.A., Feeny N.C. Psychological and Environmental
factors associated with partner violence, p.72.
36. Turliuc M.N., Karner Huţuleac A., Dănilă O. Violenţa în familie: Teorii,
particularităţi şi intervenţii specifice, , p.35.
37. FITZERALD A., RICHARD J., TORCHIA A., ALLO J. Civil and Criminal
Responces to Children and Youth Who Experience Domestic Violence: A Model
Policy Response for Vermont.
38. КРЮКОВА М.В. Супружеское насилие как проявление деструктивных
трансформаций социального института семьи (по материалам социологических
исследований в Алтайском крае), c.7.
39. Căprioară F.-M., Căprioară A.-C. Ce este şi ce nu este violenţa?
40. FOA E.B., CASCARDI M., ZOELLNER L.A., FEENY N.C. Psychological and
Environmental factors associated with partner violence, p.72.
41. FOA E.B., CASCARDI M., ZOELLNER L.A., FEENY N.C. Psychological and
Environmental factors associated with partner violence., p.72.
42. LUPŞE (ZGLOBIU) C. Atitudinea agresorilor privind violența domestică și
maltratarea copilului în contextual societății românești actuale, p.5.
43. КОРОСТЫЛЕВ О.И. Уголовно-правовая характеристика угрозы, c.6-7.
44. Цит. по: Самойленко К.В. Уголовно-правовые и криминологические меры
противодействия сексуальной насильственной преступности в семье, с.28.
45. Цит. по: Самойленко К.В. Уголовно-правовые и криминологические меры
противодействия сексуальной насильственной преступности в семье, с.28-29.
46. Самойленко К.В. Уголовно-правовые и криминологические меры
противодействия сексуальной насильственной преступности в семье, с.18-19.

43
 47. Finkelhor D., Yllö K. License to Rape: Sexual Abuse of Wives, p.37-41; RYDER
S.L., KUZMENKA A.S. Legal Rape: The Marital Rape Exemption, p.393-421.
48. Finkelhor D., Yllö K. License to Rape: Sexual Abuse of Wives, p.37-41
49. Mureșan I. Unele aspecte penale ale violenței în familie.
50. Corcea Nicolae. Calificarea juridico-penală a violenței sexuale asupra femeilor ca
formă distinctă a violenței în familie., p.30-38.
51. Савиченко И.А. Ревность как мотив совершения преступления, с.314.
52. САВИЧЕНКО И.А. Ревность как мотив совершения преступления. с.314.
53. САВИЧЕНКО И.А. Ревность как мотив совершения преступления, с.314.
54. Esbec E., Echeburua E. Violence and Personality Disorders: Clinical and Forensic
Implications, p.249.
55. Esbec E., Echeburua E. Violence and Personality Disorders: Clinical and Forensic
Implications. p.260-261.
56. Борзенков Г.Н. Глава IX Субъект преступления., с.282.
57. Борзенков Г.Н. Глава IX Субъект преступления. В, с.282.
58. Воликова С.В. Системно-психологические характеристики семей пациаентов с
депрессивными и тревожными расстройствами, c.5-6.
59. Dâmboeanu Cr. Forme și particularități ale abuzului fizic săvârșit de părinți asupra
copiilor, p.427.
60. Шаганова О.М. Уголовная ответственность за неисполнение обязанностей по
воспитанию несовершеннолетнего, c.9-10.

III. Ediţii periodice:

1. Chiriţă R.. Violul conjugal în dreptul comparat II, Revista de Drept Penal, 2002.
2. Florian Gh., Puşcaş M., Abuzurile asupra copilului. forme, motivaţie, consecinţe,
Revista Română de Sociologie”, serie nouă, anul XIX, nr. 5–6, p. 381–393,
Bucureşti, 2008.
3. Analele Universităţii “Constantin Brâncuşi” din Târgu Jiu, Seria Ştiinţe Juridice,
Nr. 2/2010

IV. Practică judiciară:

1. Decizia Colegiului penal al Curţii Supreme de Justiţie a Republicii Moldova nr. 4
- 1re -175/14 din 22 mai 2014.
2. Decizia Colegiului penal al Curţii Supreme de Justiţie a Republicii Moldova nr. 4-
1re-379/2014 din 27 noiembrie 2014

V. Dicţionare:
1. Dicţionar de drept penal si procedura penală, Ed. Hamangiu, 2011.
VI. Surse Internet:

1. http://www.mai.gov.md/sites/default/files/document/attachments/
studiu_abuz_sexual_al_copiilor_0.pdf
2. https://dreptmd.wordpress.com/teze-de-an-licenta/infractiuni-savirsite-impotriva-
intereselor-minorilor/
3. http://cnpac.org.md/files/br/cum_sa_protejam_copii_de_abuzul_sexual.pdf
4. http://www.coe.int/t/dghl/standardsetting/children/LCBrochure_rou.pdf
5. https://www.academia.edu/7140742/
Comentariu_la_codul_penal_al_republicii_moldova_partea_speciala._conspecte_md_
6. http://www.scritub.com/stiinta/drept/Seductia105811316.php

44