CURSURI NEUROPSIHOLOGIE

CEREBELUL
- Cerebelul sau creierul mic este un segment al encefalului, care ia naştere din metencefal,
ca şi puntea.

- El este aşezat în loja posterioară a cutiei craniene, deasupra trunchiului cerebral şi sub lobii
occipitali ai emisferelor cerebrale.

- Cerebelul este separat de emisferele cerebrale printr-o membrană conjunctivo -fibroasă

numită cortul cerebelului.

- Această membrană reprezintă o prelungire a durei mater.

- Funcţional, putem deosebi un arhicerebel, un paleocerebel şi un neocerebel.

- Arhicerebelul este reprezentat de lobul floculonodular şi are legături strânse cu

aparatul vestibular.

- Are rol în:

- repartiţia tonusului muscular
- asigurarea echilibrului,
- asigurarea redresării
- mişcările globului ocular, conexe reflexelor statice şi statokinetice.

- Leziuni ale arhicerebelului duc la tulburări de echilibru - mersul de om beat (ebrios), cu

baza de susţinere lărgită, pierderea echilibrului.

- Paleocerebelul – legat de căile spinocerebeloase

Leziunile acestuia duc la:

- hipertonie a muşchilor antigravitaţionali

- exagerarea reflexelor osteo-tendinoase.
- tulburări de pornire în mers
- tulburări de statică.
- Neocerebelul este reprezentat de emisferele cerebeloase, strâns legat de scoarţa
cerebrală.
- Mişcarea voluntară, şi în special mişcările fine sunt coordonate de neocerebel.
- Leziunile neocerebelului se manifestă prin:
- hipotonie musculară

- ataxie - tremurătură intenţională (fără mişcare voluntară nu există sindrom

cerebelos), dismetrie cu hipermetrie (probele indice: nas - călcâi - genunchi),
adiadocokinezie (proba marionetelor şi a moriştii),
- asinergie (imposibilitatea de a asocia două mişcări - în mod normal, la aplecare
pe spate, se flectează sinergic genunchii, în leziunile de cerebel, lipsa acestei

sinergii duce la căderea pe spate).

- Leziunile întinse ale cerebelului se manifestă prin sindromul cerebelos în forma sa
completă, însumare a sindroamelor arhi-, paleo- şi neocerebeloase.
- Într-o primă fază, se constată o activitate motorie excesivă şi dezordonată.
- Ulterior, se conturează o deficienţă motorie evidentă caracteristică – sindromul cerebelos
ce se manifestă prin triada lui Luciani: atonie, astazie şi astenie.
- Se constată hipotonie, cu creşterea amplitudinii mişcărilor pasive şi reflexe pendulare,
tulburări în menţinerea echilibrului în staţiune şi mers, tulburări de coordonare a mişcărilor
fine (inclusiv în vorbire - lentă, sacadată, explozivă şi disgrafie - scris neregulat, tremurat), ce
asteniază bolnavul.

DIENCEFALUL
- Diencefalul sau creierul intermediar este un segment al encefalului, interpus între
mezencefal şi telencefal.
- Diencefalul este alcătuit din mai multe mase de substanţă nervoasă şi anume:

- talamus
- metatalamus
- subtalamus
- epitalamus
- hipotalamus.
- Diencefalul prezintă două feţe: o faţă bazală şi una posterioară.
- Faţa bazală este vizibilă la exterior, iar faţa posterioară se află acoperită de emisferele
cerebrale.
- Pe faţa bazală, se disting:
- chiasma optică

- tracturile optice
- tuber cinereum
- infundibulum
- hipofiza
- corpii mamilari.

- Faţa posterioară se vede doar după îndepărtarea emisferelor cerebrale

- Pe această faţă, se observă:
- epifiza sau glanda pineală
- habenula
- trigonul habenulei

- comisura habenulară
- talamusul
- masa intermediară

HIPOTALAMUSUL
- Privită în ansamblu, structura internă constă din intricarea celor două substanţe, albă şi
cenuşie.

- Hipotalamusul este o zonă de integrare complexă, vegetativă, endocrină, metabolică şi a

comportamentului motivaţional elementar.

- Zona de integraţie vegetativă simpatică (dinamogenă) este situată în hipotalamusul

posterior lateral.

- Excitarea acestei zone determină fenomene de predominanţă simpatică:

- tahicardie
- hipertermie
- midriază
- piloerecţie
 - inhibarea peristaltismului intestinal
- bronhodilataţie
- hiperglicemie

- intensificarea metabolismului şi termogenezei

- hiperventilaţie.

- Zona de integraţie vegetativă parasimpatică (trofotropă) este situată în hipotalamusul

antero-median.
- Excitarea acestei zone determină fenomene de predominanţă parasimpatică, ce se
manifestă prin:
- bradicardie

- hipotermie
- sudoraţie
- bronhoconstricţie
- accentuarea peristaltismului gastro-intestinal
- defecaţie

- micţiune
- În hipotalamus există 2 centrii ai termoreglării, aflaţi în strânsă relaţie. Unul controlează
termoliza şi celălalt termogeneza.
- Centrul termolitic se găseşte în hipotalamusul anterior, în regiunea supraoptică şi
preoptică. Stimularea acestuia induce mecanisme termolitice: polipnee, vasodilataţie,
transpiraţie.
- Lezarea lui provoacă hipertermie.
- Centrul termogenetic se găseşte în hipotalamusul posterior, interior legat de zone de
integraţie simpatică: frison.
- Lezarea lui provoacă hipotermie.
- Hipotalamus + hipofiză = sistem hipotalamo-hipofizar
- În cadrul acestuia, deosebim de fapt 2 subsisteme:

- hipotalamo-adenohipofizar
- hipotalamo-neurohipofizar.
Sistemul hipotalamo-adenohipofizar
- Cuprinde structurile hipotalamice parvocelulare, aşa-zisa arie hipofiziotropă şi trunchiul
tubero-hipofizar, cu eminenţa mediană.
- Aria hipofiziotropă se găseşte în hipotalamusul anterior, cuprinzând nucleul arcuat, o parte
din nucleul supraoptic, periventricular şi ventro-median şi din structurile retrochiasmatice.
- Celulele nervoase din această arie elaborează neurosecreţii de natură peptidică:

- factori de eliberare - releasing factors (RF)

- factori de inhibare -inhibiting factors (IF).
Funcții:
- reglare endocrină
- reglarea creșterii

- reglarea metabolismului
- reglarea homeostaziei mediului intern
- reglarea funcţiei de reproducere

Sistemul hipotalamo-neurohipofizar

- Sistemul hipotalamo-neurohipofizar cuprinde structurile hipotalamice magnocelulare

(neuroni de dimensiuni mari), grupate în nucleul supraoptic şi paraventricular.

- Totalitatea acestor componente alcătuiesc un sistem funcţional unitar, care sintetizează,

transportă şi eliberează:

- ADH (vasopresină sau hormonul antidiuretic

- oxitocină.
- Prin aceşti hormoni, hipotalamusul deţine controlul asupra echilibrului motric şi reglează
contractilitatea unor structuri musculare viscerale, în special din sfera genitală feminină.

- Hipotalamusul exercită controlul unor funcţii metabolice şi nutriţionale, graţie centrilor

reglatori şi integratori pe care-i deţine.
- Acţiunea reglatoare se realizează prin intermediul efectorilor hormonali şi vegetativi, cât şi
prin influenţarea scoarţei cerebrale în vederea realizării comportamentului motivaţional
adecvat.
-Balanţa ponderală şi energetică este dependentă de centrul ponderostatic din hipotalamus,
ce asigură echilibrul dintre depunerea de rezerve adipoase şi mobilizarea din această
rezervă.
- Perturbări ale ponderostatului deplasează echilibrul fie spre obezitate, fie spre caşectizare.
- În cadrul ponderostatului, se găsesc zonele de integraţie primară ale alimentaţiei: centrul
foamei şi centrul saţietăţii.

- Centrul foamei este situat în hipotalamusul lateral.

- Distrugerea lui determină:

- lipsa completă a senzaţiei de foame
- afagie
- caşectizare.
- Centrul saţietăţii se găseşte în hipotalamusul medial, nucleul ventro-median.

Distrugerea acestui centru face să dispară:

- senzaţia de saţietate, ceea ce determină o continuă ingestie de hrană (bulimie),
ducând la obezitate hipostatică.
- Starea de excitaţie în acest centru induce hipofagie, din cauza instalării rapide, la
mici cantităţi de hrană, a senzaţiei de saţietate.

Hipotalamusul și funcțiile metabolico-nutriționale

- Bioritm central = variaţiile periodice regulate în desfăşurarea unui proces fiziologic al

sistemului organismului.
- Bioritmurile reprezintă modalităţi de adaptare ale organismului la condiţiile mediului, ce
permit realizarea optimală, la anumite intervale de timp, a unor acte comportamentale.
- Bioritmul presupune 2 componente:
- una înnăscută - imprimată filogenetic şi transmisă ereditar
- alta dobândită în cursul dezvoltării ontogenetice.

- Principalele ritmuri circadiene sunt, alături de ritmul somn-veghe:

- ritmul circadian termic şi metabolic ( minim la ora 4, maxim la ora 16);
- ritmul circadian cardiovascular (simpaticoton ziua şi para-simpaticoton noaptea);
- ritmul circadian hormonal hipotalamo-hipofizar (CRF-ACTH);
- Hipotalamusul intervine şi în realizarea bioritmurilor lunare (selenare), din care face parte
şi ciclul sexual feminin.
- Există și bioritmuri anuale sau circanuale (sezoniere).
- Aici se plasează modificările ritmice anuale ale frecvenţelor cardiace (maxim vara, minim
iarna), a creşterii (maxim iarna, minim vara) etc.

Hipotalamusul și comportamentul

Alternanţa somn-veghe
- Hipotalamusul posterior exercită o influenţă facilitatoare asupra sistemului reticulat
ascendent, cu rol în menţinerea stării de veghe.
- Stimularea hipotalamusului posterior induce starea vigilă, pe când lezarea acestuia
provoacă hipersomnie.
- Regiunea preoptică (hipotalamusul anterior) exercită o influenţă inhibitoare asupra
structurilor ce menţin starea de veghe şi facilitează mecanismele hipnogene.
- Stimularea ei induce starea de somn, pe când distrugerea ei antrenează o hiposomnie.

Comportamentul alimentar

- Comportamentul alimentar în forma lui primară este legat de:

- centrul foamei (hipotalamusul lateral)
- centrul saţietăţii (hipotalamusul medial)
- centrul setei (hipotalamusul antero-lateral).
- Rolul hipotalamusului este limitat la reglarea cantităţii de alimente ingerate (foame brută
hipotalamică).

Comportamentul sexual
- În comportamentul sexual, hipotalamusul intervine prin reglarea secreţiei de hormoni
gonadotropi şi prin integrarea funcţiilor vegetative.
- Diferenţierea activităţii genitale şi ritmul ei (continuu la bărbat, ciclic la femeie), sunt
dependente de hipotalamus.
- Hipotalamusul posterior trebuie să fie intact pentru a putea realiza actul sexual.
- Leziuni ale nucleilor tuberieni dau impotenţă sexuală.
Comportamentul emoțional

- Comportamentul emoţional (îndeosebi comportamentul de autoconservare-apărare) are la

bază starea subiectivă de plăcere sau suferinţă, fiind dependent, în forma sa elementară, de
hipotalamus, alături de alţi centrii diencefalici şi mezencefalici, paleo-şi neocorticali.
- Centrul primar al plăcerii = zona ventro-mediană din hipotalamus

- Centrul primar al suferinței = hipotalamusul posterior

- Excitarea hipotalamusului postero-lateral induce accese de furie manifestată prin
fenomene vegetative simpatice, plus o agresivitate extremă (falsă turbare).

SISTEMUL LIMBIC
Organizare funcțională
- Filogenetic - scoarța limbică – cea mai veche parte a cortexului cerebral = PALEOCORTEX
- Funcțional – funcția olfactivă – RINENCEFAL

- Funcțional – rol integrativ – CREIER EMOȚIONAL

- Funcțional – funcțiile vegetative – CREIER VISCERAL
- De importanță deosebită = CREIER VITAL
- Ansamblul structurilor ce generează comportamentul motivațional-emoțional este inclus
într-un sistem funcțional – sistemul limbic.
- În centrul acestor formațiuni nervoase se află hipotalamusul, la care se adaugă structuri
subcorticale, înconjurate de zone corticale implicate în comportamentul emoțional și în
funcțiile viscero-vegetative.
- Funcțiile corticale cuprinse în sistemul limbic sunt paleo- și neocorticale.
- Structurile paleo- și neocorticale sunt în relație cu sistemul olfactiv –sunt cuprinse în ceea
ce numim rinencefal:
- bulbul

- tuberculul olfactiv
- aria piriformă
- hipocampul (cornul Amon, girusul dințat)
- Structurile neocorticale ale sistemului limbic:
- polul anterior al lobului temporal
- lobul occipital

- zonele mediale ale lobului frontal

- zonele mediale ale lobului parietal
- zonele mediale ale lobului temporal
- zonele mediale ale lobului occipital.

- Formațiunile subcorticale ale sistemului limbic sunt reprezentate de:

- nucleul amigdalian
- nucleii septali
- aria preoptică
- aria paraolfactivă

- hipocampul
- porțiuni din nucleii bazali
- epitalamusul
- nucleii anteriori ai talamusului
- hipotalamusul

- unele zone ale formațiunii reticulate mezencefalice.

- Deci, sistemul limbic este organizat într-o ierarhie structural-funcțională, începând în
formațiunea reticulată, hipotalamusul, talamusul, până la lobul limbic și neocortex.
- Între aceste formațiuni există multiple conexiuni:
- fornixul, ce unește hipocampul cu corpii mamilari
- tractul mamilo-talamic (Vicq d`Azyr)
- circuitul limbic al emoției – circuitul Papez (hipocamp – fornix – corpii mamilari

– nucleii talamici anteriori – cortexul cingulat – hipocamp).

Functiile sistemului limbic
- Sistemul limbic reglează și integrează comportamentul motivațional, expresia ei afectiv-
emoțională și corespondența ei somato-viscero-vegetativă.
- Zonele sistemului limbic implicate în olfacție sunt:
- cortexul prepiriform

- cortexul periamigdalian
- hipocampul.
- Aceasta explică influența olfacției asupra:
- sistemului sistemului nervos vegetativ
- sistemului vascular

- excitabilității neuromusculare
- comportamentului emoțional și sexual etc.
- Aceasta explică și pronunțata tonalitate afectivă imprimată de:
- calitatea odorantă a mediului
- intensitatea odorantă a mediului.

- Sistemul limbic și în special nucleul amigdalian reglează comportamentul general afectiv al

individului, influențând funcțiile somato-motorii și vegetative care condiționează aceste
manifestări.
- Iritații ale amigdalei induc: comportament alimentar, sexual, de apărare – atac, manifestări
vegetative.
- Stimularea nucleului amigdalian produce o: senzație de frică puternică, uneori furie.
- Hipocampusul asigură intrarea semnalelor senzoriale în sistemul limbic, cărora le asociază
caracteristici afective și le modelează în vederea asigurării comportamentului motivațional
adecvat.
- Hipocampul joacă un rol important în performanțele memoriei recente în învățare,
intervine în transformarea memoriei de scurtă durată în memorie de lungă durată.
- Iritația hipocampului produce:
- modele comportamentale de tip furie sau pasivitate,
- hipersexualitate,
- mișcări involuntare,
- poate da ușoare accese convulsive.
- Structurile corticale ale sistemului limbic ocupă un loc intermediar între scoarța de
asociație și structurile limbice subcorticale implicate în modelele de comportament.

Distrugerea acestor zone poate da:

- insomnie prelungită

- neliniște motorie
- comportament agresiv.

- Sistemul limbic asigură activității umane și fondul afectiv-emoțional, care în forma cea mai
elementară se manifestă prin plăcere și suferință.
- Hipotalamusul este sediul centrilor primari ai plăcerii – zona ventromediană și ai suferinței
– zona posterioară tuberală.
- Și alte zone ale sistemului limbic sunt implicate, menținând varietatea acestor

Sentimente :
- Septul și regiunea preoptică produc prin stimulare plăcere.
- Amigdala, hipocampul, talamusul, segmentul mezencefalic generează suferință.
Comportamentul alimentar.

- Hipotalamusul = centrul foamei și sațietății, limitate la reglarea cantității de alimente

ingerate.

- Pe fondul de foame brută hipotalamică, intervine sistemul limbic = aspectele

discriminatorii în reglarea alimentației; apetit discriminativ.
- Distrugerea bilaterală a nucleului amigdalian duce la pierderea capacității de alegere
și diferențiere a alimentelor.
- Lobectomia temporală duce la hiperfagie.
- Neocortexul = obiceiuri alimentare, comportament la masă, preferințe de finețe

Comportamentul sexual.
- La om, funcția sexuală este intens encefalizată, condiționată de factori sociali și psihici.
- Stimularea septului și hipocampului determină manifestări de comportament sexual.
Comportamentul de autoconservare-apărare
- La baza sa stau sentimentele de plăcere-suferință, dependente de hipotalamus, controlate
și integrate de sistemul limbic și neocortexul de asociație.
- Acestea din urmă asigură reacțiile adecvate în raport cu situațiile trăite sau imaginarea
unora posibile.
- Neocortexul are o acțiune optimizatoare pentru comenzile hipotalamice, exercitate atât
direct, cât și prin intermediul sistemului limbic.

Sistemul limbic mai intervine în:

- imprimarea ritmurilor biologice;
- definirea constelației endocrino-vegetative;
- echilibrul psihosomatic;
- optimizarea activității intelectuale.

SCOARTA CEREBRALA

- Cortexul vechi, paleo sau alocortex - reprezintă la om doar 8% din suprafaţa scoarţei
cerebrale, formând o parte din rinencefal;
- Cortexul nou, neocortexul sau izocortexul - are o structură laminară tipică şi reprezintă cea
mai mare parte a scoarţei cerebrale umane.
- Anatomic, scoarţa a fost împărţită în lobi şi circumvoluţii (girusuri).
- Pe baza particularităţilor zonale de structură, obiectivate apoi şi funcţional, scoarţa
cerebrală a fost împărţită în 47 câmpuri sau arii Brodmann.

- Studiile de neurofiziologie au evidenţiat trei tipuri de zone corticale: motorii, senzitive şi de

asociaţie.

- În general, pentru fiecare sensibilitate, există 2 categorii de arii: primare şi secundare.

- Arii asociative:
- regiunea prefrontală
- partea anterioară a lobului temporal
- regiunea parieto-temporopreoccipitală.
- Adiacent ariilor senzitive, sunt arii asociative cu funcţie gnostică, iar în jurul ariilor motorii
sunt arii asociative cu funcţie praxică.
- Lezarea ariilor asociative duce la tulburări în ceea ce priveşte relaţiile spaţiale cu mediul
înconjurător, cu tulburări gnozice (agnozii) sau/şi tulburări praxice (apraxii).
Functiile scoartei cerebrale
1. Funcția senzorială:

- Sensibilitatea somatică în circumvoluţia postcentrală din lobul parietal (ariile 1, 2, 3), cu o

somatotopie ilustrată de homunculusul senzitiv;

- Văzul, în lobul occipital (ariile 17, 18, 19);

- Auzul, în lobul temporal (ariile 41, 42, 22);
- Gustul - în partea inferioară a circumvoluţiei postcentrale (aria 43);
- Mirosul - în cortexul prepiriform, cortexul periamigdalian, hipocamp (rinencefal), cât şi în
scoarţa prefrontală;
- Echilibrul - în lobul temporal.
2. Funcția de integrare a organelor efectoare:

a. Aria motilităţii voluntare (aria 4):

- Are o somatotopie caracteristică, ilustrată de homunculusul motor.
- La acest nivel, are originea fasciculul piramidal, care, pe lângă fibrele nervoase provenite
din aria 4, este format şi din fibre provenite din ariile 1, 2, 3, 5, 6, 7, 8, cât şi din fibre de
origine temporală şi occipitală.
- Calea piramidală sau corticospinală, alături de cea corticobulbară sau geniculată (pentru
nucleii motori ai facialului şi hipoglosului) şi calea corticonucleară (pentru nucleii
oculomotori III, IV, VI) asigură legătura directă dintre scoarţă şi motoneuroni.
b. Sistemul extrapiramidal, de origine corticală:
- este reprezentat de majoritatea ariilor, dar îndeosebi, de ariile 6, 8, 4 din lobul frontal, 2 şi
5 din lobul parietal şi 19 din lobul occipital.
- Asigură, reglează şi controlează tonusul postural bazal, atitudinile automate, mişcările
semivoluntare, mişcările automate şi asociate cu mersul, vorbirea, scrisul, alimentarea, etc.
şi cu unele stări afective emoţionale.
- De asemenea, intervine în inhibarea mişcărilor involuntare.

3. Funcţia de integrare şi de interacţiune a organismului cu mediul ambiant. Funcţia

psihică umană.
3. Funcţia de integrare şi de interacţiune a organismului cu mediul ambiant. Funcţia
psihică umană.

Ariile si centrii din scoarta :

LOBUL FRONTAL:
Subdivizat în două zone principale:
- Scoarța precentrală

- Scoarța prefrontală

- Aria 4 = motorie => HOMUNCULUS MOTOR

- Lezarea ariei 4 = TULBURĂRI MOTORII ÎN PARTEA OPUSĂ A CORPULUI
- Lezarea ariilor extrapiramidale = APRAXIA MOTORIE (mișcări anarhice, dezordonate,
inadaptate gestului comandat)

Scoarța prefrontală:
- Funcţiile scoarţei prefrontale sunt legate de centrul ideomotor din girusul supramarginal al
lobului parietal din emisferul dominant.
- Scoarţa prefrontală asigură analiza discriminativă a impulsurilor senzoriale le corelează cu
impresiile stocate şi optimizează răspunsul elaborat de aria ideomotoare.

- Scoarța prefrontală contribuie la:

- complexele activităţi de tip judecată

- rezolvarea problemelor matematice

Extirparea bilaterală a scoarței prefrontale duce la:

- abolirea controlului
- Inatenţie

- ideaţie incoerentă
- tulburări de memorie, mai ales pentru evenimentele recente
 - lipsă de iniţiativă
- tulburări de comportament
- alterarea orientării în timp şi spaţiu

- euforie, tendinţe la glume, dezinhibiţia comportamentelor instinctive (sindromul

MORIA)

LOBUL PARIETAL:

- Lobul parietal este eminamente senzorial şi de asociaţie.

- Scoarţa somestezică primară este formată din ariile 1, 2, 3.
- Are o somatotopie precisă (homunculul senzitiv).
- Porţiunea inferioară a ariei somestezice cuprinde şi aria corticală a gustului (aria
43).

- Pe cortexul somestezic se suprapune şi sensibilitatea viscerală corespunzătoare.

- Leziuni destructive sau extirparea cortexului senzitiv determină o pierdere aproape
completă a sensibilităţii controlaterale.
- După scurt timp, revine sensibilitatea dureroasă, iar ulterior, pot să revină parţial
sensibilitatea la stimuli de presiune, tactili şi termici.
- Nu se restabileşte însă sensibilitatea de tip discriminativ: simţul poziţiilor segmentelor de
membru, localizarea tactilă (topognozia), discriminarea greutăţilor etc.

LOBUL TEMPORAL:

- Lobul temporal prezintă o porţiune senzorială pentru auz (ariile 41, 42, 22) şi echilibru, o
porţiune cuprinzând ariile de asociaţie şi o porţiune făcând parte din sistemul limbic:
hipocampul, circumvoluţia hipocampului, amigdala.

- Aria auditivă primară este reprezentată de câmpurile 41 şi 42.

- Senzaţia auditivă se proiectează pe ambele emisfere, dar mai ales pe cea de partea opusă.
- Aria 22 din emisferul dominant este aria audiopsihică.
- Ariile de asociaţie din acest lob intervin în elaborarea şi integrarea complexă a percepţiilor
vizuale.
- Lezările acestor arii pot provoca:
- acufene
- halucinaţii olfactive, gustative

- hipoacuzie bilaterală, până la surditate

- agnozie auditivă
- tulburări de echilibru
- halucinaţii de tip vestibular.

- Lobectomia temporală bilaterală duce la tulburări de memorie, cu pierderea memoriei

recente, tulburări de comportament şi de afectivitate cu exagerarea tendinţelor orale,
hipersexualitate, apatie sau agresivitate.

LOBUL OCCIPITAL:
- Lobul occipital are rol senzorial - vizuo-senzorial şi de asociaţie - vizuopsihic.
- Pe aria vizuală primară (aria 17), retina se proiectează punct cu punct.
- Aria peristriată, 18, are rol de asociaţie vizuală.

- Aria parastriată, 19, intervine în reglarea mişcărilor reflexe ale ochilor şi capului la stimuli
vizuali.

- Aria parastriată, 19, deţine rol şi în acomodaţie.

- La nivelul ariei 19, se reflectă imaginea vizuală a mediului înconjurător, se recunosc
obiectele cu valoarea lor simbolică, inclusiv limbajul scris.
- În ariile 18 şi 19 se realizează imaginea spaţială, funcţiile de orientare şi reprezentarea
imaginii corporale
- Lezarea acestor arii produce halucinaţii vizuale.
- Lezarea bilaterală a ariei 17 determină cecitate totală.
- Lezarea ariilor 18 şi 19 determină agnozie vizuală, adică bolnavul vede obiectele,

dar nu le recunoaşte.
- Lezarea ariei 19 din emisferul dominant produce alexie (imposibilitatea de a citi).