Poezia "Flori de mucigai" de Tudor Arghezi

Introducere
Poezia “Flori de mucigai” de Tudor Arghezi a aparut in anul 1931 in volumul cu acelasi titlu
,ilustrand estetica uratului ,concept prin care ceea ce este urat ,dezagreabil este
transfigurat artistic si transformat in frumos.
Poezia este o arta poetica in care Tudor Arghezi isi prezinta conceptiile despre rolul
poetului si ale artei sale.
Tema Poeziei
Tema poeziei o reprezinta conditia poetului fortat sa creeze intr-o lume protivnica ce nu il
înțelege și îl izolează poemul având ca sursă de inspirație experiența încarcerării
poetului,in închisoarea de la văcărești din cauza considerentelor sale politice.
Titlul
Titlul este un oximoron prin care se asociază cu 2 concepte opuse “florile” care sugerează
viața, frumusețea, puritatea , iar “mucigaiul” care sugerează urâtul, degradarea,
umiditatea,moartea.
Oximoron-ul sugereaza valorile umane degradate,alterate în care viața oamenilor este
supusă reprimărilor,restricțiilor, ceea ce ne trimite cu gândul la imperfecțiunea existenței,
creând o imagine contract dictorie a lumii.
Caracteristicile Modernismului
Poezia se încadrează în modernism prin inovația prozodică, strofe polimorfe, măsură
inegală prin tematică, prin țesătura de simboluri și semnificați și prin limbajul artistic. Cele
doua strofe corespund celor doua secvente lirice, prima ilustrând creația și efortul creator,
iar cea dea a 2-a spațiul exterior care creează eului liric aversiune și repulsie.
Semnificația Primei Strofe
Prima strofă ilustrează așa zisul imaginar al temniței în care eul liric este forțat să scrie,
deși ii lipsesc instrumentele scrisului,totodată, această strofă conturează și planul creației
,idee la care ne trimit toate sintagmele din acest domeniu. Aflat incarcerat într-un mediu
ostil și rece, poetul se simte claustrat, însingurat, abandonat chiar și de Divinitate, singura
care ar fi putut să-i pătrundă în acest spațiu, neavând nici un ajutor incarceratul își strigă
dorința de a comunica,de a se exprima fiind singura cale de a isi elibera, sufletul de
sentimentul deznadajdi si de frica de moarte.
Metaforele ”intuneric”,”singuratate” descriu condiția umană și accentuează sentimentul
solitidini si al abandonului.Parasit de divinitate eul liric pierde si inspiratia divina ,iar
apelul la profetiile biblice ,intemeietori ai dogmelor si ai traditiei crestine ramane si el surd
intre pereti de “firida goala” .Se duce astfel o lupta sufleteasca intre dorinta de isi exprima
sentimentele si neputinta,iar simbolurile celeste si thanatice sugereaza conflictul
interior,dar si aspiratia spre absolut spre inalt si puterea de a isi depasi conditia.In acest
mod versurile sunt atemporale fiindcă ele nu descriu sintetic realitatea și prezintă efortul
creator al poetului damnat toate sintagmele din următoarea secvență sunt preluate din
sfera biologicului (sete,foame). Primit, fie la condițiile dificile din închisoare, fie sunt
metafore ale dorinței de viață, de libertate sau numesc efectul catolic purificator al acestei
experiențe În urma căreia eul liric renaște profund transformată în ciuda chinului
existențial.
Metafora unghia îngerească descrie harul divin și modalitatea tradițională, descrierea unei
opere însă eul liric nu se mai regăsește în acest mod de a se exprima nu se mai recunoaște
pe sine, rămânând permanentă dorința de a își striga durerea și de a își comunica
sentimentele în ciuda oprelistelor.
Semnificația Celei de-a Doua Strofa
A 2-a strofă prezintă cadrul exterior, însă dacă în mod tradițional ploaia are rol de a spăla
în cazul de față, ea accentuează dezamăgirea eului liric, natura fiind în concordanță cu
zbuciumul sufletesc al creatorului. Astfel, gheara evidențiază condiția de damnat a
creatorului într-o lume ostilă care nu îl înțelege și îl izolează, verbele la imperfect , dau
sentimentul continuității al permanentizării trăirilor sufletești, iar registrul poetic face
trimitere la spațiul thanatic fiind mâna stângă care sugerează infernul. Eul liric renunță să
mai scrie sau să se exprime în maniera tradițională, făcând apel chiar la forțele demonice
pentru a reuși să își exprime crezul poetic.
Mâna este motivul central al poeziei, motiv care semnifică efortul creator ,astfel, într-o
lume cuprinsă de întuneric, singura constantă rămâne dorința de a scrie această fiind și
singura cale de a evada din mediul ostil în care se află, deși nu pare frumosul nu lipsește
nici din acest spațiu, însă el constă în aspirația spre absolut ,spre libertatea de exprimare.
Chiar dacă își creează suferința, artistul nu renunță să se sacrifice pentru maretia actului
creator.
Subiectivitate
Subiectivitatea este evidențiază prin prezența verbului și a pronumelor la persoana întâi,
poezia fiind o confesiune lirică despre efortul creator, prozodia respectă direcțiile
modernismului prin măsura inegală a strofelor, împerecheată prin folosirea termenilor
argotici și religioși.
Concluzie
În concluzie, poezia “Flori de mucigai” De Tudor Arghezi este o artă poetică, o confesiune
emoționantă și dureroasă despre rolul artistului și al artei sale prin care este
evidențiată,estetica urâtului, conform căreia urâtul poate fi transformat în valoare estetică,
datorită capacității purificatoare a artei.